Victor Roncea Blog

In loc sa-si vada de fraudele de la Institutul Cultural Roman, distinsul sot al sefei Retelei Soros Romania, Mircea Mihaiesi, ditamai vice-presedintele asociatiei de locatari a acestei boxe imputite a Hotelului Lux de la Moscova se apuca, evident, sa ii ia apararea ereticului de Nicolae Corneanu. De ce oare? Pentru ca, in primul rand, Corneanu, fostul si cel mai jalnic si prolific informator al Securitatii din cadrul BOR si, totodata, fost membru al Comisiei Tismaneanu de falsificat istoria, este unul dintre negurile de pe fata pamantului intruchipate intr-un rasfatat de vaza al retelei neo-kominternului din Romania, Grupul pentru Dialog Social. Asa ca, daca-i ordin de la “Centrala”, cu placere: mancam putin cacat, ne lingem cu limba pe unde ne-am manjit si, daca avem in exces, mai dam si pe la gazete, in incercarea continua de a arunca o cortina de ceata si fum in fata Romaniei. In acest caz, s-a produs la Evenimentul Zilei, un fel de Capitalul si Manifestul Comunist in varianta cotidiana, daca ne uitam la “senatorii EvZ”, toti numai unul si unul: agenti anti-Romania, informatori de doi bani si tutari de serviciu, produse ale unor degenerati intrati pe turelele tancurilor sovietice in cultura si istoria Romaniei. Mihaies, linge-fundul lui Patapievici, oricum este pagan; de ce nu-si vede de secta lui -GDS – care, apropos, am inteles ca vrea sa se inregistreze si sub numele de “Biserica Satanista”?!
Cocota Mihaies fata cu reactiunea, s-ar fi putut intitula excrementul livrat in hartia de impachetat ceapa a domnului Ringier. Dar el a vrut sa-i spuna, “vizionar”, “Spre anul o mie“… Cum chiar n-am timp pentru astfel de gunoaie, nici macar sa le caracterizez pe masura, va las pe dumneavoastra sa judecati. Ce este interesant: individul se preocupa intr-o treime din editorialul sau “senatorial” (Doamne Dumnezeule! Poate “Senatul animalelor”!) sa ma atace, fara prea multa imaginatie si fara sa ma numeasca (Oooo! “Nomina sunt odiosa”!). Intrebarea mea: daca sunt asa de nesemnificativ, de ce oare isi mai oboseste ochisorii si isi consuma din ultimul neuron care i se lafaie, singurel, in cutia craniana plina doar cu mehlem? Vedeti, daca nu l-am tratat la timpul potrivit cum se cuvine? Acum a crescut si negul asta pe langa Corneanu… Mai am de remarcat ca nu m-as fi obosit sa-i citesc ineptiile daca nu ar fi fost promovat atat de agresiv de site-ul greco-catolica.org (alaturi de smintitul de Badilita, care isi varsa scarbavnic toata ura sa adunata in anii de Occident la adresa Ortodoxiei) si daca Patriarhia nu mi-ar fi semnalat porcaria iesind si cu o pozitie de parare si de aparare. Multumiri.

Redau dejectia mai jos ca sa meditati de ce, cand, unde si cum trebuie sa eliminati excrescentele prostiei de pe acest pamant. La timp. Dar… niciodata nu e prea tarziu!

SENATUL EVZ: Spre anul o mie

Mircea Mihăieş
Luni, 02 Iunie 2008
MIRCEA MIHĂIEŞ: “A fost suficient ca Nicolae să dea încă un semn al deschiderii faţă de alte culte, pentru ca aranjorii din Sinod şi căţeii din jurul sutanelor să sară de nouă stânjeni.”Un tiribombist de la o gazetă a cărei despăduchere s-a oprit la jumătate a găsit soluţia problemelor din politica românească: formarea unei mişcări de dreapta în jurul Bisericii. Iac-aşa! N-am să rostesc numele partidului care s-a născut în anii ’30 cam pe aceleaşi coordonate. Sunt şocat doar că o minte normală poate invoca drept soluţii salvatoare aberaţii care au îndoliat lumea. Că locul individului e la balamuc, n-are nicio importanţă. Important e că astfel de arătănii continuă să scrie nestânjenit, aşa cum Vadim n-are nicio problemă să injurieze şi să ameninţe – în direct şi la ore de vârf – la postul public de televiziune. Şi ne mai întrebăm de ce-am ajuns în halul în care am ajuns! N-aş fi scris despre încă unul dintre scandalurile din Biserica Ortodoxă Română – cel al chemării la ordine a Mitropolitului Nicolae al Banatului – dacă manipulatori de teapa celui menţionat n-ar insista asupra rolului pe care, musai, ar urma să-l joace clerul în viaţa politică. O spun răspicat: preoţii să-şi vadă de menirea lor, pentru că au, slavă Domnului, imens de lucru, într-o ţară a păcătoşeniilor de moarte. Nu e nevoie să ne înveţe ei cum se guvernează. Au dat oricum suficiente probe de incapacitate în funcţiile pentru care sunt plătiţi. Nicolae al Banatului stă, de ani de zile, ca un ghimpe în ochii extremiştilor aciuaţi în BOR. Ştim că trecutul său nu e fără pată. Dar mai ştim că, după 1990, când mult prea mulţi dintre actualii diriguitori ai Bisericii au făcut pe mortu-n păpuşoi, Nicolae s-a comportat ireproşabil. Apropierea de biserica martiră greco-catolică, admirabilul ecumenism şi plasarea de partea forţelor reformiste din societate l-au transformat într-un veritabil paria al clerului. Cunosc feţe bisericeşti pentru care numele lui Nicolae Corneanu sună aşa cum le sună irlandezilor numele lui Cromwell: ca – Doamne, iartă-mă! – al Satanei. Nu e o întâmplare că veritabila prigoană împotriva mitropolitului de la Timişoara s-a înteţit sub domnia lui Daniel Ciobotea. Înainte de a fi patriarh, Ciobotea e şi el român. Şi, prin urmare, plin de păcatele de care naţia noastră nu se poate debarasa. Nerecunoştinţa, ura purtată celui care ţi-a făcut un bine, resentimentul faţă de cei care ţi-au fost, fie şi o clipă, superiori sunt adânc înrădăcinate în caracterul nostru. Or, se ştie că incredibila carieră a lui Ciobotea n-ar fi fost posibilă fără „descoperirea“ sa de către mitropolitul Banatului. Adus, în primele luni ale lui 1990, episcop vicar la Timişoara, el a făcut rapid, cu ajutorul binefăcătorului său, saltul la Mitropolia Moldovei, considerată „numărul doi“ în ierarhia bisericească autohtonă. A fost suficient ca Nicolae să dea încă un semn al deschiderii faţă de alte culte, pentru ca aranjorii din Sinod şi căţeii din jurul sutanelor înfumurate să sară de nouă stânjeni. Ce s-a întâmplat, în fond? Invitat de nunţiul papal în România, monseniorul Francisco Javier Lozano, la ceremonia sfinţirii unei biserici greco-catolice la Timişoara, mitropolitul a participat la slujba de împărtăşanie. Sacramentele, la catolici şi la ortodocşi, sunt asemănătoare. Cu toate acestea, minţi tulburi din ierarhia ortodoxă au ţâşnit ca la incendiu, văzând în gestul firesc al mitropolitului un atentat la preasfintele noastre datini, gelos păzite în temple secrete, de la ciobanul mioritic până la Dan Ilie Ciobotea! Obişnuiţi ai stilului confrontaţional – n-am să uit niciodată cum, copil fiind, îl însoţeam la mijlocul anilor ’60 pe bunicul meu la catedrala ortodoxă din Arad, unde l-am auzit pe Teoctist, viitorul patriarh ar României, pe atunci episcop al Aradului, tunând şi fulgerând împotriva „blestemaţilor de pocăiţi“ -, conducătorii BOR se scufundă în cel mai periculos tip de fundamentalism. Nicăieri ca în BOR – poate doar în Securitate şi la marii activişti comunişti – nu funcţionează delirul de persecuţie şi mitul cetăţii asediate. Mitropolitul Corneanu, promotorul unor formule de dialog, înţelepciune şi eliminare a asperităţilor între culte, trebuie, aşadar, executat pentru a nu primejdui privilegiile şi supremaţia atât de convenabile clicii căţărate la vârful bisericii majoritare din România. Acest jalnic episod arată cât de departe de normalitate şi de valorile promovate oficial de statul român e biserica. Dacă dialogul, respectul faţă de celălalt şi generozitatea ajung să fie catalogate de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei drept „gesturi problematice“, înseamnă c-am recăzut în hăul fără fund al intoleranţei şi-al unui inimaginabil primitivism. Ce mai urmează? Doar ca păcătoşii să fie arşi pe rug sau aruncaţi în groapa cu lei. Iar cei suspectaţi că văd în orice om un egal, un frate întru bunătate şi moralitate, să fie schingiuiţi cu cizma spaniolă. Trist moment, tristă recădere în practici ce evocă violent intoleranţa anului o mie!

Raspunsul Patriarhiei:

P A T R I A R H I A R O M Â N Ă
SECTORUL COMUNICAŢII ŞI RELAŢII PUBLICE
CENTRUL DE PRESĂ BASILICA
BIROUL DE PRESĂ
P A L A T U L P A T R I A R H I E I
Nr. 3846 / 2 iunie 2008

Unitatea eclesială este coresponsabilitate

“În legătură cu opiniile exprimate de domnul Mircea Mihăieş în editorialul Spre anul o mie, apărut în cotidianul Evenimentul Zilei¸ din 2 iunie 2008, precizăm următoarele:
În atitudinile sale privitoare la probleme eclesiologice şi ecumenice, Patriarhia Română se călăuzeşte după principiile eclesiologice panortodoxe şi disciplina sinodală internă, iar nu după principii subiective, arbitrare, influenţate de biografia cuiva sau de relaţii personale amicale.
Biserica Ortodoxă Română a dovedit de-a lungul timpului că are vocaţie şi deschidere către dialogul ecumenic, uneori chiar percepută de către unii ca fiind prea ecumenică. Cu alte cuvinte, implicarea sa ecumenică urmează principiile stabilite prin consens în conferinţele panortodoxe şi disciplina sinodală a Ortodoxiei româneşti şi nu un gest individual, conjunctural sau emoţional.
Comunicatul Patriarhiei Române din ziua de 27 mai 2008, în care se recomanda abţinerea de la anumite gesturi considerate de unii „profetice”, iar de alţii problematice, a exprimat, de fapt, poziţia Sfântului Sinod sau a întregii Ortodoxii şi, nicidecum, o poziţie de intoleranţă, aşa cum eronat a fost interpretat de unii jurnalişti.
În orice instituţie bisericească, inclusiv în cea catolică, unitatea se menţine prin consultare şi disciplină comună sau bună rânduială. Iar la fermitate, percepută emoţional ca intoleranţă, se ajunge ca reacţie la indisciplină.
Pentru Ortodoxie, Sfânta Taină a Împărtăşaniei este expresia cea mai înaltă a comuniunii şi a unităţii eclesiale deja existente, iar nu o etapă sau mijloc spre realizarea acestui deziderat. A ne împărtăşi liturgic din acelaşi potir şi a rămâne în continuare în Biserici separate dogmatic şi canonic este un non-sens din punct de vedere teologic.
Am ţinut să facem aceste precizări ca urmare a apariţiei în mass-media a opiniilor unor jurnalişti fără competenţă teologică adecvată, care consideră că principiul comuniunii sau al unităţii eclesiale ar depinde doar de opiniile individuale ale conducătorilor bisericeşti mai mult sau mai puţin „toleranţi”!
În concluzie, Biserica Ortodoxă Română rămâne fidelă promovării dialogului şi relaţiilor intercreştine, pe care, însă, înţelege să le cultive în consens şi cooperare eclesială ortodoxă, după cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Damaschin: Binele nu este bine, dacă nu este bine făcut sau, altfel spus, nu contează doar buna intenţie, ci şi modalitatea de exprimare a acesteia. În orice caz, apelul la îndreptarea unei atitudini personale care, însă, priveşte comunitatea întreagă, nu diminuează respectul faţă de persoana în cauză.”

Doamne ajuta!