Serbiaa anunţat oficial că a anulat contractul pentru vaccinurile contravirusului A H1N1, pe care îl avea cu producătorul elveţian Novartis,relatează cotidianul Blic. Implicaţiile acestei informaţii sunt de faptcu mult mai mari şi mai adânci. Totul se întâmplă după ce, marţi,Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost acuzată de Consiliul Europei căar fi declarat starea de pandemie de gripă porcină (A H1N1) lapresiunea companiilor farmaceutice. Serbia nu este singura ţarăcare ia măsuri în privinţa dozelor de vaccin comandate. Franţa şiGermania s-a alăturat altor state europene în vânzarea unei părţi dinstocul de vaccinuri contra gripei porcine, după ce şi-au dat seama căau cumpărat prea multe. Cum a funcţionat “ţeapa” cu pandemia Simplu:Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară stare de pandemie din cauzarăspândirii virusului A H1N1. Conducerile mai multor ţări din întreagalume se panichează. Apar tot felul de informaţii, pe diferite canale deinformare, cu privire la decese, la rapiditatea cu care se răspândeştevirusul. Şi gata. Frica pune stăpânire pe naţiunile de pe tot globul.Când va fi gata vaccinul? Mai e mult? Dacă ne prăpădim până găsescepidemiologii o soluţie? Vaccinul este produs în cele din urmă, mai mult, este comandat anticipat de multe ţări. Dar,după câteva luni, surpriză: nu era nevoie de atât de multe doze. Serbia îşi anulează contractul cu Novartis. Producătorii elveţieni ameninţă Dupăce vecinii României şi-au anulat comanda de vaccinuri împotriva gripeicu virus A/H1N1, producătorul elveţian Novartis a avertizat celelateţări că, în cazul în care izbucneşte o altă epidemie în viitor, “ţărilede încredere vor avea prioritate”. Serbia a comandat iniţial 3milioane de doze de vaccin deşi acum îşi dă seama că avea nevoie dedoar 300.000. De zece ori mai puţin! Până la urmă au solicitat şiplătit 857.500 de doze de vacin contra A H1N1, deşi, necesarul este defapt de 300.000. “Serbia a plătit 857.500 de doze. Din aceastăcantitate, 160.000 au fost administrate cetăţenilor”, a declaratministrul Sănătăţii, Tomiţa Milosavljevici, citat de Tanjug, care aadăugat că doar în cazul în care situaţia epidemiologică se înrăutăţeşte Serbia are nevoie de 300.000 de doze! Franţa, Germania şi Olanda îşi vând vaccinurile Franţas-a alăturat altor state europene în vânzarea unei părţi din stocul devaccinuri contra gripei porcine. Aceasta va vinde milioane de doze dupăce s-a descoperit că a cumpărat mult prea multe vaccinuri pentru acombate epidemia. “Am început cu un plan pentru vaccinări cu douădoze, dar devreme ce o doză este suficientă, putem începe să revindem oparte din stoc,” a arătat, la începutul acestei luni, un oficial alMinisterului Sănătăţii francez. Franţa, ca şi alte stateeuropene, s-a trezit că a comandat prea multe vaccinuri contra gripei AH1N1. A cheltuit 869 milioane din care a cumpărat 94 milioane de doze,dar până acum doar circa cinci milioane de persoane au fost vaccinate,de la lansarea programului. Franţa mai are pe stoc 74 milioane de doze, după ce a mai donat alte 10 milioane către OMS şi încearcă acum să vândă din ele Egiptuluiz
, Mexicului şi Ucrainei. Germaniaa anunţat în decembrie că intenţionează să vândă vaccinuri, deşicomanda sa de 50 milioane de doze va fi livrată în totalitate înmartie. Doar cinci procente din populaţia Germaniei s-a vaccinat pânăacum. Olanda anunţat în noiembrie că va vinde 19 milioane din cele 34 milioane de doze de vaccun, apreciind că epidemia a trecut. OMS, acuzată că ar fi declanşat pandemia la presiunile industriei farmaceutice “Companiilefarmaceutice abia aşteptau pandemia”, a spus doctorul Wolfgang Wodarg,un epidemiolog german. Mai mult, el a acuzat laboratoarele de”folosirea unor substanţe cu efect malefic”, care prezintă un potenţialrisc pentru persoanele care s-au vaccinat. “Nu excludem posibilitateadezvoltării în viitor a unor forme de cancer”, a sugerat doctorul. Organizaţiaa negat acuzaţiile formulate de Dr. Wolfgang Wodarg, care a spus că OMSa exagerat ameninţările reprezentate de gripă, descriind-o ca o”pandemie” sub presiunea companiilor farmaceutice. Consiliul Europei solicită un raport în privinţa acuzaţiilor aduse OMS ComitetulEuropean al Sănătăţii a cerut, marţi, reprezentantului Marii Britanii,Paul Flynn, să întocmească un raport în această problemă şi să-lprezinte în faţa Consiliului Europei, care va adopta apoi o recomandare. Dr.Luc Hessel, din partea producătorilor europeni de vaccinuri, a declaratmarţi în faţa Consiliului Europei că “aproximativ 38 de milioane deoameni au fost vaccinaţi în Europa, iar problemele cauzate de acesteaau fost moderate spre scăzute”. În iunie 2009, un comitet deexperţi din opt ţări a declarat în unanimitate că au fost întrunitecriteriile pentru declararea stării de pandemie. Pandemia degripă porcină H1N1 a ucis cel puţin 14.142 persoane în întreaga lume dela apariţia ei, în martie, pe continentul american, potrivit celui mainou raport al OMS. Antena3.ro
Agentia Reporteri.ro a descoperit un astfel de caz, ce aretoate ingredientele unei combinaţii clasice, în urma căreia se îngroaşăconturile celor care întotdeauna găsesc în stat oaia perfectă de muls. Scris deGeorge Roncea Pemăsură ce gripa porcină continuă să se propage cu repeziciune în ţaranoastră, măsurile luate de unele autorităţi pentru stoparea pandemieise dovedesc a avea implicaţii economice nebănuite sau de-a dreptulbizare. „Băieţii deştepţi“ ştiu să profite de orice situaţie, iarpandemia de gripă porcină nu face excepţie. La noi, şmecheri localiînzestraţi cu un cinism similar au identificat o bună oportunitate deafaceri vånzånd autorităţilor soluţii de combatere a virusului AH1N1,chiar şi acolo unde acesta nu a ajuns încă, ba mai mult, dezinfecţiiles-au efectuat preventiv, deşi autorităţile sanitare cer efectuareaacestora doar după constatarea unor cazuri de îmbolnăviri în arealulrespectiv, şi nu preventiv.
250 milioane de lei vechi aruncaţi lunar în vânt
Îndata de 17.11.2009, sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş din cadrulcompaniei Hidroelectrica SA încheie contractul numărul 94, având dreptscop achiziţionarea unor „servicii de dezinfecţie a incintelor în carepersonalul sucursalei îşi desfăşoară activitatea pentru limitarearăspândirii virusului A/H1N1“. Contractul, în valoare de fix 24.673 RON(fără TVA), a fost atribuit fără licitaţie, invocându-se „o situaţie deurgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fiprevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condiţiilestricte stabilite în directivă“. Contractul a fost încheiat cufirma „SC Borcuţ srl“ din comuna Dăneşti, sat Botorogi, judeţul Gorj.Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Borcuţ srl are ca obiectprincipal de activitate „alte activităţi de curăţenie“ şi are înacţionariat o familie, Eremia, compusă din trei persoane şi o doamnă,Păpurică Veronica, aceasta deţinând şi calitatea de administrator. Înce condiţii au invocat reprezentanţii Hidrocentrale Curtea de Argeşsituaţia de urgenţă survenită nu ştim, dar am aflat că, până laînceputul lunii noiembrie 2009, nu se consemnase niciun caz de gripăporcină în rândul angajaţilor. În plus, Programul naţional pentrucombaterea gripei porcine, adoptat de Guvern în august 2009, menţionacă dezinfecţiile se fac doar după constatarea unor cazuri deîmbolnăviri în arealul respectiv, şi nu preventiv (datele medicalecertifică faptul că virusul AH1N1 nu poate rezista mult timp înatmosferă, iar în cazul apariţiei virusului într-o incintă, acestamoare în cel mult 7 zile de la izbucnirea focarului).
Contracte cu repetiţie
Catabloul şmecheriei de la Hidrocentrale Curtea de Argeş să fie complet,menţionăm faptul că, înainte cu o lună de contractul la care facemreferire, mai exact pe 14.10.2009, conducerea sucursalei a încheiat unaltul, tot cu firma Borcuţ srl. În acest caz, contractul a fostatribuit în urma unei licitaţii deschise, dar a avut acelaşi scop:servicii de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. Valoarea lui era de22.923 Ron (fără TVA). Încercarea de a se obţine un punct devedere al conducerii Hidroelectrica SA asupra acestui caz a eşuat, maimarii companiei refuzând să îşi prezinte poziţia. Evident, utilizarearesurselor publice în scopuri din cele mai obscure nu este o noutate lanoi, factorul de noutate, inedit să zicem, este folosirea până şi a„gripei noi“ – cum i se zice pudic mai nou gripei porcine – pentru astoarce bani publici de la fraieri – respectiv de la cetăţenii careîngraşă bugetul de stat. Vezi si Patru români au murit după ce s-au vaccinat împotriva AH1N1
Streinu Cercel, pion principal in afacerile cu SIDA, “aviara” si “porcina”
“Pandemia de gripa aviara va izbucni in viitorul apropiat si vaucide doua milioane de romani, potrivit prof. dr. Adrian Streinu-Cercel. Acesta este un scenariu de cosmar, care ar suprapopula insaspitalele si cimitirele. Desi tara noastra va produce vaccinulpandemic, doar 25% din populatie va fi vaccinata, deoarece nu nepermitem stocuri mai mari. Patru milioane de romani se vor imbolnavi de gripa, iar doua milioanevor muri, o data cu izbucnirea pandemiei de gripa aviara. “Intr-un primval al pandemiei, adica in primele 4 – 5 luni, se pot imbolnavi pana la4 milioane de romani, iar 2 milioane dintre acestia vor muri. Oameniitrebuie sa stie ca ne asteptam la un virus foarte agresiv”, a declarat,ieri, in cadrul unui seminar, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel,directorul Institutului de Boli Infectioase “Matei Bals”.” – Libertatea, 23 iunie 2006
Multi specialisti din domeniul medicinii, si nu doar acestia, pun la indoiala temeinicia declararii de catre OMS a unor pandemii, inclusiv a “gripei aviare” si, in prezent a “gripei porcine”, sub suspiciunea ca astfel de decizii nu ar avea suport real ci interesele financiar-economice ale mafiei internationale a medicamentelor, semnala Asociatia pentru Cooperare Regionala inca de dinainte de declansarea isteriei lui Streinu Cercel. Pandemia “gripei aviare” s-a dovedit a fi fost mai mult o decizie fara acoperire care insa, prin comercializarea vaccinului Tamiflu, a adus profituri uriase acesteia si unor grupuri reduse pe persoane care au marsat pe versiunea pericolului exagerat, cu concursul OMS. Intre victimele afacerii s-a aflat si Romania, care in prezent, dupa ce, in 2005, a alocat 1038 miliarde de lei pentru vaccinul anti-SIDA (cand erau inregistrati 6100 de pacienti) deruleaza programul de vaccinare impotriva cancerului uterin la fetele de 9-12 ani, pentru care, in 2008 se achizitionasera 110 000 doze de Gardasil/Silgard (pentru care Madeline Albright a pledat la Bucuresti), desi in SUA si Franta exista un curent potrivnic utilizarii acestui vaccin. Fostul ambasador al SUA, Michael Guest, opina ca: “volumul tratamentului anti-SIDA in Romania este crescut in mod artificial iar banii pentru acesta alimenteaza coruptia institutionalizata”.In contextul datelor prezentate si al numeroaselor reactii ale medicilor i care reclama lipsa acuta de medicamente si alte articole sanitare in spitale, devine suspecta intentia Ministerului Sanatatii de a achizitiona medicamente anti-HIV/SIDA, printr-un contract- cadru pe patru ani, in valoare de 450 milioane de euro, pentru 11 619 de bolnavi inregistrati oficial. Suma anuala preconizata pentru tratarea bolnavilor HIV/SIDA, cca 112 milioane de euro, depaseste cu mult suma cheltuita de toate spitalele din Romania pentru toti pacientii lor, indiferent de afectiune. (Mentionam ca in prezent suma cheltuita anual pentu bolnavii HIV este de cca 50 de milioane euro). Majoritatea medicilor romani sustin ca, sub anvelopa unor argumentatii corecte sub aspect medical, dar care ignora posibilitatile financiare ale tarii noastre, intentia incheierii contractului- cadru amintit ascunde o cinica si uriasa afacere a unui grup de persoane care, prin functiile cheie avute in sistemul medical, detin “pozitii de monopol” in afacerile cu medicamente. Aceiasi medici atentioneaza ca sistemul medical e aproape de colaps si se intreaba daca nu cumva initiatorii propunerii contractului-cadru privind achizitionarea medicamentelor anti-HIV/SIDA pregatesc unul similar, pentru eradicarea “gripei porcine”, scriainca de anul trecut Alin Gheorghe, de la Asociatia pentru Cooperare Regionala, in Dosare Ultrasecrete. Iata mai jos si doua anchete profesioniste realizate de Petre Niteanu, inca din 2005 si, respectiv, 2007, despre afacerile secretarului de stat neschimbat, indiferent de guvernare, in ciuda reclamatiilor si acuzatiilor de coruptie ale insusi ambasadorului Statelor Unite la Bucuresti.
Afaceri cu SIDA
–Programul anti-SIDA al Ministerului Sanatatii este un carusel de facutmilioane de dolari pe spinarea unor muribunzi * In ciudaavertismentelor date de americani, oficialii de la Bucuresti ezita saintervina pentru stoparea alimentarii coruptiei cu bani din programeleanti-SIDA * Pretul medicamentelor anti-SIDA si anti-HIV din Romaniadepaseste cu mult pretul de pe piata europeana sau americana * Dr.Adrian Streinu-Cercel este cel care dicteaza piata si furnizoriiin Romania
Mircea PAUN – ZIUA foto
Pentru cei ale caror zile suntnumarate, fiecare strop de speranta reprezinta telul imediat pentrucare ar fi dispusi sa plateasca orice. Cazul celor care s-au imbolnavitde SIDA sau HIV intra in acest tipar si au devenit astfel tinteleafaceristilor si ale oamenilor politici care au o nevoie constanta debani. Fiecare pacient infectat cu HIV sau SIDA are nevoie de 170 demilioane de lei pe an pentru tratament, bani pe care multi dintreacestia nu ii au. In Romania sunt 6100 de pacienti in tratament, iarGuvernul a alocat 1038 de miliarde de lei pe anul 2005 pentru a-iajuta. Acesti bani sunt gestionati de o singura persoana: doctorulAdrian Streinu Cercel. El este cel care decide cati bani se alocafiecarui judet, cine vinde si cine poate cumpara medicamantele.In randurile de mai jos vom prezenta o stare de fapt cel putin ciudatadin cauza numeroaselor avertismente in legatura cu banii murdari carepornesc din acest program, dar mai ales din cauza unei taceriduplicitare a organelor de control.
Fondurile anti-SIDA alimenteaza mafia
Fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii, Michael Guest, a facuturmatoarea declaratie in legatura cu programul coordonat de dr.Streinu-Cercel in domeniul HIV/SIDA: “Costul tratamentului anti-SIDAdin Romania este crescut in mod artificial, iar banii alimenteazacoruptia institutionalizata”. Declaratia fostului ambasador nu a produsnici un efect, chiar daca Corpul de Control al primului ministru a scosla iveala in anul 2004 ca preturile din Romania sunt supradimensionate.Era limpede de ce nu confirmau si cealalta acuzatie. Banii aveau otinta precisa, iar identitatea destinatarilor trebuia sa ramanasecreta. Raportul intocmit de cei care au verificat programul condus deStreinu-Cercel a scos la iveala insa si un alt aspect: numarulbolnavilor crestea pe hartie, dar nu se corobora cu datele dinteritoriu. Dovada a disparut intre timp, deoarece Ministerul Sanatatiia “pus sub sechestru” baza de date, care a fost mai apoi ajustata.Schimbarea ministrilor nu l-a afectat pe Streinu-Cercel. Guest a plecatin SUA, Guvernul s-a schimbat, dar Adrian Streinu-Cercel a ramas sefulprogramului cu un buget la dispozitie de 1038,5 miliarde de lei.
Jucatorii de pe piata HIV/SIDA In afacerea cu medicamenetele antiretrovirale sunt mai multi jucatori.Este vorba despre fonduri externe, companii externe, fonduriguvernamentale si o somitate in domeniu bolilor infectionase, prof.dr.Adrian Streinu-Cercel. In acest carusel al intereselor, bolnavii deHIV/SIDA reprezinta ultimul loc in ierarhia intereselor.Pentru a stabili cine ocupa locul intai la capitolul vanzari, amstudiat lista firmelor care ofera in Romania medicamenteantiretrovirale in cadrul licitatiilor Ministerului Sanatatii. Pe listadistribuitorilor, primul loc este ocupat de firma RELAD, cu 62%, urmatade EUROPHARM, cu 22%, FARMEXPERT, cu 11% din piata si SIBOFARM cu doar5% adjudecat. Dintre producatori, GSK detine 38%, ROCHE-22%, ABBOT-20%,BRISTOL MYERS SQUIBB-15%, MERCK-3%.Foarte multe fonduri vin din afara, dar se intorc tot acolo prinfirmele castigatoare de licitatii. Liderul incontestat al pietii estefirma RELAD. Nimic dubios, numai ca preturile la care se vand inRomania medicamentele antiretrovirale sunt nejustificat de scumpe.Statisticile arata ca in Romania pretul acestor medicamante este dublufata de SUA. Firma RELAD are insa o politica speciala pentru Romania.Iata cum stau lucrurile si in comparatie cu Polonia, acolo undedistribuitor este tot firma RELAD. Astfel, pentru capsulele de”Kaletra”, polonezii platesc cu 60,35% mai putin, pentru “Norvir” cu77,22% mai putin, iar “Zerit”-ul se vinde in Romania cu 3,75 euro intimp ce in Polonia, aceeasi firma il distribuie contra 2,18 euro.Judecatorul pieteiPosesor al unei averi considerabile si al pozitiei de judecator depiata in afacerea medicamentelor antiretrovirale, profesorul AdrianStreinu-Cercel a devenit, intr-un mod bizar, de neatins. Un excelentprofesionist, un om cu mare har, volubil, cult si considerat de toatalumea o somitate, Streinu-Cercel a reusit pus si simplu prin valoareasa sa se excluda de pe lista suspectilor in toate cazurile de controlefectuate de institutiile abilitate in aces sens. Nici macarpresedintele Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor, profesorulMircea Ifrim nu a reusit sa-l bage in corzi pe dr. Streinu-Cercel si saafle care a fost motivul cresterii preturilor medicamentelor.Unul dintre fostii oameni ai Ministerului Sanatatii ne-a declarat subacoperirea anonimatului: “Profesorul Streinu-Cercel este un om foarterespectat. E greu sa faci ceva impotriva lui. Nici macar banii nu sunttoti ai statului roman. Vin de afara si pleaca afara prin firmeledesemnate in acest sens. Este o afacere ca oricare alta. Dar profesoruleste un adversar redutabil. Nu conteaza ce masina conduce si de lacine, nu conteaza cum si ce are in casa. Si stii vorba aia: numai cudoctorul si cu popa sa nu te certi”.
Petre NITEANU
Ingineria Streinu Cercel
–Familia cunoscutului medic a intrat in posesia unei case prin comitereamai multor ilegalitati * Cu ajutorul unor magistrati de la JudecatoriaSectorului 1 si Curtea de Apel, familia Streinu Cercel a reusit saanuleze o decizie definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatiesi Justitie * Falsurile cu ajutorul carora a fost posibila anulareadeciziei instantei supreme au fost tolerate de procurori
Foto: Mediafax
Personaj renumit in lumeamedicala, doctorul Streinu Cercel (foto) este director al Institutuluide Boli Infectioase “Matei Bals” din Capitala si unul dintre cei maiimportanti consilieri ai actualului ministru al Sanatatii, EugenNicolaescu. Mai exact, Streinu Cercel este consilier pe boliinfectioase al ministrului Sanatatii, printre atributiile salenumarand-se si problema gripei aviare. De unde si porecla de “DoctorulAviara”. Totodata, doctorul Streinu Cercel este si presedinte alComisiei Nationale de Lupta Anti-SIDA (CNLAS). Un program lansat inanul 1997 si despre care consilierul lui Nicolaescu spune ca a datrezultate foarte bune. Practic, consilierul lui Eugen Nicolaescu sebucura de o imagine extrem de buna si de o notorietate de invidiatprintre colegii sai.Numai ca in ciuda acestei imagini numele lui Streinu Cercel a fostimplicat in mai multe scandaluri si afaceri controversate. Pana nu demult, consilierul lui Nicolaescu era un personaj ce parea intangibil.Dovada este si declaratia data pentru ZIUA de un fost angajat importantal Ministerului Sanatatii, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.”Profesorul Streinu Cercel este un om foarte respectat. E greu sa faciceva impotriva lui. Profesorul este un adversar redutabil. Nu conteazace masina conduce si de la cine, nu conteaza cum si ce are in casa. Sistii vorba aia: numai cu doctorul si cu popa sa nu te certi”, spuneaacesta.De curand insa, consilierul ministrului Sanatatii a fost pus suburmarire penala de catre Directia Nationala Anticoruptie fiind invinuitintr-un dosar ce priveste licitatii pentru achizitionarea deechipamente medicale pe parcursul anului 2001 de catre MinisterulJustitiei. Streinu Cercel a fost acuzat de procurorii anticoruptie deabuz in serviciu. Practic, anchetatorii anticoruptie sustin ca Cercelsi ceilalti invinuiti din acest dosar – doctorul Serban Bradisteanu sefsectie la Spitalul de Urgenta Floreasca, Constantin Dumitru sef sectiela Spitalul Militar Central si Emanuel Parausanu sef Serviciu MedicalIndependent la Administratia Nationala a Penitenciarelor -, “in anul2001, in calitate de membri ai Comisiei de licitatie de aparaturamedicala organizata de Ministerul Justitiei au intocmit un caiet desarcini si au decis achizitionarea unor aparate medicale pentruspitalele din sistemul penitenciar, fara o temeinica fundamantare.Astfel au fost achizitionate aparate inutile in valoare de peste patrumilioane de euro si totodata, prin atribuirea contractelor comercialeunor firme care nu au indeplinit cel mai bun punctaj, au fost incalcatedispozitiile legale in vigoare privind achizitiile publice”.
Aceasta nu este singura afacere controversata in care apare numeleactualului consilier al ministrului Sanatatii. Ziarul ZIUA a atrasatentia in urma cu mai multe luni de zile despre modul, cel putindubios, de achizitionare a unor aparaturi, medicamente si consumabilede catre Ministerul Sanatatii, dar si despre comportamentul anumitorpersonalitati din lumea medicala care aveau o pozitie privilegiata dearbitraj. La acea vreme reporterii ZIUA au aratat ca doctorul AdrianStreinu Cercel a comis anumite ilegalitati in domeniul organizarii sidesfasurarii de licitatii in programul anti-SIDA. Un caz ce seamana cucel in care Directia Nationala Anticoruptie a decis inceperea urmaririipenale fata de Cercel.In numarul de azi, ZIUA va prezenta o noua afacere dubioasa in careeste implicat numele doctorului Streinu Cercel. Unul dintre cele maiimportante personaje din domeniul Sanatatii, asa cum am aratat mai sus.Intreaga poveste incepe in anul 1950 cand un anume George Palaghita aacumulat datorii imense catre stat ca urmare a unor afaceri necurate.Cuantumul datoriei depasea la acea vreme 1,5 milioane de lei. Leifoarte vechi! Statul a decis sa instituie sechestru asupra bunurilorcare-i aduceau profit lui Palaghita si apoi, din cauza neplatiidatoriei, i le-a luat. Unul dintre bunurile confiscate de stat caurmare a masinatiunilor financiare facute de Palaghita a fost unapartament de peste 100 mp situat in buricul Bucurestiului, chiar langaSala Palatului. Acesta a fost trecut apoi in administrarea PrimarieiCapitalei, care a decis sa-l inchirieze. Lucrurile au decurs lin panaPalaghita a revenit in forta si a solicitat statului roman sa iirestituie imobilul, pe motiv ca a fost persecutat politic. Inainte de aevoca mai departe odiseea juridica a acestui personaj, trebuie saprecizam ca George Palaghita era unchiul doctorului Adrian StreinuCercel, fratele mamei acestuia. Este foarte important acest amanuntdeoarece pe parcursul povestii se va putea observa modul in caremedicul s-a descotorisit in acte de aceasta legatura de rudenie tocmaipentru a putea beneficia de pe urma banilor lui Palaghita. Revenind laistoria imobilului mai sus amintit, situat pe strada Ion Brezoianunr.51, proprietatea acestuia, in urma revendicarii lui Palaghita, aajuns subiect pe masa Judecatoriei Sectorului 1 care a dispus revenireaimobilului in proprietatea lui Palaghita. Apelul formulat deConsiliului Local al Municipiului Bucuresti, judecat la TribunalulBucuresti a fost castigat din nou de Palaghita, deoarece primaria auitat sa-l timbreze. In anul 1995, Primaria Capitalei solicita recursin anulare la Parchetul General, care este admis doi ani mai tarziu. Insentinta data de Curtea Suprema de Justitie se arata de ce tot ce sejudecase pana atunci era apa de ploaie: “Potrivit probelor administratein fata instantei de fond, apartamentul cu privire la care s-a cerutrestituirea, a fost trecut in proprietatea statului in baza Decretuluinr.224/1951, privitor la urmarirea imobiliara, pentru realizareacreantelor statului, urmarindu-se procedura de urmarire prin vanzare lalicitatie publica si de preluare, prevazuta de lege”. Prin urmare,George Palaghita pierduse casa pentru ca fusese escroc, nu pentru cafusese persecutat politic. Acest “amanunt” a scapat magistratilor de laJudecatoria Sectorului 1.
Fantoma de la nr. 51A
Dupa decizia Curtii Supreme, Primaria a inscris in registrul detranscriptiuni si inscriptiuni imobiliare al biroului de notari publicidreptul de proprietate al statului asupra imobilului pana nu demult inlitigiu. De asemenea, i s-a cerut functionarei Carmen Pavel deschidereade rol fiscal pe numele statului, numai ca, cercetata ulterior deParchet, s-a stabilit ca aceasta nu a facut operatiunea timp de saseluni. Doctorul Cercel a fost cel care a obtinut fiscalul cu nr. 51A,scopul obtinerii acestuia fiind certificatul de mostenitor pentrusoacra si sotia sa. Toti cei mai sus-mentionati au uzat de fals cusprijinul notarului. Povestea era insa departe de final. Un an maitarziu, imediat dupa moartea lui Constantin Cercel, socrul celebruluidoctor Streinu Cercel, doamnele Cercel Irina si Cercel Streinu Gabrielaobtin de la Administratia Financiara a Sectorului 1 un certificat incare se arata ca au domiciliul in strada Ion Brezoianu nr. 51 A, sc Aap.10 (n.red. imobilul pana nu demult aflat in litigiu se afla laadresa Ion Brezoianu nr.51, sc 1, ap. 10) si ca nu au datorii catrestat.Bineinteles ca nu exista nici un numar “51A” pe strada Ion Brezoianu,ci doar 51, deci nu exista nici apartamentul nr. 10 la scara A, ci doarapartamentul detinut de stat, aflat la scara 1, nr.10. Aceasta micaescrocherie, in care a fost folosit un functionar de la AdministratiaFinanciara a Sectorului 1 a dat nastere unui lant de ilegalitati care aimplicat judecatori, procurori, functionari publici din cadrul maimultor structuri. Acestia l-au ajutat direct pe doctorul Streinu Cercelsa obtina un bun care nu i se cuvenea.Dupa instalarea “fantomei” in persoana doamnelor Cercel si StreinuCercel, la nr. 51A de pe strada Ion Brezoianu, unchiul doctorului,adica Palaghita, i-a vandut primului imobilul de pe strada IonBrezoianu nr.51. Contra sumei de patru milioane de lei. Lei vechi!Apare un alt functionar de la evidenta fiscala mecanizata, care maicomite o magarie. Acesta nu a trecut imediat rolul imobilului pe numelestatului, asa cum era normal dupa decizia Curtii Supreme, fapt care apermis Irinei Cercel, sotia lui Constantin Cercel – socrul doctorului,sa obtina un certificat fiscal cu nr.15732. Astfel, dupa moartea luiConstantin Cercel, Irina Cercel, pe baza certificatului fiscal,solicita succesiunea dupa sot.Intre timp, dupa ce decizia Curtii Supreme a intrat in vigoare,chiriasii imobilului, familia Soare a cumparat imobilul. Auzind despreposibila succesiune, familia Soare a solicitat Directiei Impozite siTaxe Locale Sector 1 – Bucuresti explicatii cu privire la “fantoma”dela nr. 51 A, dar mai ales cu privire la certificatul eliberat pentrufamilia Cercel in care se atesta ca imobilul de la nr. 51A estedomiciliul lui Constantin Cercel. Directia ii raspunde, in anul 2000,ca a fost o “eroare” si ca proprietarul de drept este, conform actelor,familia Soare.
Suceala de zile mari
Dupa decesul lui Constantin Cercel, socrul celebrului doctor, vaduva sisotia directorului Spitalului “Matei Bals” au initiat un proces pentruobtinerea casei din Ion Brezoianu nr. 51. Pe data de 31.10.2003,Judecatoria Sectorului 1, prin judecatorul Carmen Balan, anuleazadecizia Curtii Supreme si ofera imobilul familiei Streinu Cercel.Doi ani mai tarziu, la apel, judecatorii Georgeta Sarbu si MarioaraArhip decid ca familiile Streinu Cercel si Cercel sunt proprietarii dedrept ai imobilului din Brezoianu 51. Dupa aceasta decizie, destinulfamiliei Soare in casa din Brezoianu nr.51 se incheiase. Trebuia saparaseasca imobilul cat mai repede, dupa ce statul le luase banii peel, dupa ce Curtea Suprema anulase orice drept al vreunei terte partiasupra imobilului si dupa ce ani de zile de zbucium si chinuri isipusesera amprenta asupra sanatatii fizice a membrilor familiei.Chiar pe ultima suta de metri a acestui calvar, Eugenia Soare adescoperit o noua escrocherie facuta de Constantin Cercel, mandatarulcelebrului Palaghita, cel care inselase statul si apoi se daduseper-secutat politic: acesta isi falsificase datele din buletin, isiascunsese copiii declarand ca nu are mostenitori, mintise cu privire lafaptul ca era casatorit, isi determinase sotia sa foloseasca numele defata pentru a obtine anumite privilegii independent de el si, in felulacesta, oferise un imens patrimoniu imobiliar familiei doctoruluiStreinu Cercel. Apartamentul din str. Ion Brezoianu reprezentand numaio mica parte a averii pe care Palaghita i-a oferit-o, prin donatii sivanzari, familiei doctorului Streinu Cercel.Iata cateva dintre infractiunile savarsite de catre Palaghita si sotiaacestuia, dar care nu au fost luate in seama de procurorii sesizaticorect de familia Soare si care, astfel, au determinat obtinereailegala a unor bunuri materiale de catre Adrian Streinu Cercel.
Oamenii si nelegiuirile lor
Printre cei care au contribuit la toata aceasta mascarada pe parcursula 10 ani se numara si functionari publici care au decis, prin eludarealegii, sa fie partasi cauzei uneia dintre tabere.Iuliana Bendac, procuror la Parchetul de pe langa JudecatoriaSectorului 1, care a dat neinceperea urmaririi penale, de trei ori, inciuda recomandarilor Despinei Maria Mihai (n.red.- la acea vremeadjunctul procurorului gen. al Romaniei), care i-a dat ordonanta deinfirmare a solutiei pentru Carmen Pavel, functionar la AdministratiaFinanciara a Sectorului 1. Aceasta a eliberat acel certificat fiscal infals pe un numar si o adresa fictiva, 51A, dand astfel posibilitateacomiterii escrocheriei. Marin Dumitru, expert autorizat de cadastru,care a intocmit un dosar cadastral in fals, dosar ce sta si astazi labaza intabularii la BCF sect 1. Zechiu Iasmina, grefier la BCF sect.1,care a intabulat pe numele lui Cercel, in anul 2000, actele acestuiapeste actele familiei Soare transcrise in 1998. Cercel Irina si CercelStreinu Gabriela, care s-au folosit de toate aceste falsuri.Judecatorul Carmen Balan de la Judecatoria Sectorului 1 care a comparattitlurile de proprietate, a incalcat o hotarare judecatoreascadefinitiva si irevocabila a Curtii Supreme de Justitie si, cu toate caexista o hotarare ce desfiintase titlul vanzatorului Palaghita si, caatare, toate actele subsecvente au devenit nule de drept, le-a oferitimobilul fara nici un suport legal. Judecatorii Curtii de Apel RomanitaVranceanu, Georgeta Sarbu si Marioara Arhip, care au incalcat hotarareaCSJ, au comparat titlurile, iar decizia lor a fost motivata intotalitate pe denegare de dreptate.
“Tatal meu a fost condamnat pentru evaziune”
Pentru a spulbera orice indoiala cu privire la modul in care statul aconfiscat imobilul din strada Brezoianu numarul 51, precum si pentru aindeparta orice fel de suspiciune cu privire la comportamentul luiGeorge Palaghita in legatura cu acest caz, am contactat-o telefonic peuna dintre fiicele acestuia, pentru a ne oferi o parere legata de tatalsau. “Eu eram mica pe atunci, dar tin minte ca tatal meu a fost judecatsi condamnat pentru evaziune fiscala si stiu ca statul i-a confiscatcateva bunuri”. Despre modul in care tatal sau a mintit in legatura custarea sa civila si mostenitorii rezervatari, fata lui Palaghita asustinut ca “este amoral”. “Nu stiu ce sa va spun mai mult”, a adaugataceasta.Aceasta este, pe scurt, istoria a zece ani de procese si suferinte careau marcat cumplit familia Soare. Cancerul si atacurile cerebrale le-ausubrezit sanatatea celor care au castigat o casa in fata instanteisupreme, au cumparat-o, dar in zilele urmatoare vor fi nevoiti sa plecedin ea. Ramane de discutat implicarea doctorului Streinu Cercel intoata aceasta poveste. Rudele sale au tranzactionat absolut totul, darel stie exact, prin natura relatiilor de rudenie, ca Palaghita esteinsurat si are mostenitori, ca socrul sau a dat o suma derizorie peacel imobil, bani pe care nu ii avea, ca toate bunurile dobandite dePalaghita au fost achizitionate intr-un singur an, dar fara ca acestasa aiba resurse financiare care sa justifice investitiile. Ramane devazut ce mai poate spune Justitia in acest caz.
Bucureşti – Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi
şi Nenăscuţi – Filiala Bucureşti a depus, astăzi, o plângere penală
împotriva Secretarului de stat la Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu
Cercel, privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Plângerea vizează încălcarea de către cel învinuit a art. 246
(Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor), 247 (Abuzul în
serviciu prin îngrădirea unor drepturi) şi 248 (Abuzul în serviciu
contra intereselor publice) Cod Penal. În fapt, printr-o adresă semnată
de Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel şi trimisă Direcţiilor
judeţene de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii stabilea că
personalului medical care refuză vaccinarea contra noii gripe i se va
interzice prestarea de activităţi medicale care presupun prezenţa
pacienţilor.
“Considerăm că prin impunerea acestei proceduri, numitul Adrian
Streinu Cercel şi-a încălcat grav atribuţiile de serviciu, aducând
prejudicii personalului medical prin încălcarea unor drepturi garantate
chiar de Constituţia României, prin art. 26 (viaţă intimă, familială şi
privată) şi art. 41 (dreptul la muncă)”, se arată în textul plângerii
înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu este prima dată când dl. Secretar de stat sugerează sau dictează
măsuri nelegale. Dacă limbajul agresiv şi obraznic, utilizat public la
adresa contestatarilor metodelor sale sau propaganda în favoarea unor
principii inacceptabile precum acela al “acordului prezumat” erau
imorale, în raport cu meseria d-sale, înainte de a fi numit Secretar de
stat, odată cu investirea în această funcţie de demnitate publică ele
devin inadmisibile şi se cer aspru sancţionate.
Forţarea personalului medical la vaccinare sau tentativele repetate
de vaccinare a elevelor şi elevilor, împotriva HPV şi împotriva
virsului gripei noi, fără acordul părinţilor sunt vădit nelegale. Nici
un tratament medical nu poate fi administrat fără ştirea şi acordul
expres al persoanei, indiferent cine ar fi acea persoana. Constituţia
şi legile României, dar şi tratatele internaţionale de drepturile
omului afirmă inviolabilitatea corpului uman şi dreptul suveran al
persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile altuia.
Condiţiile şi limitele în care acest drept poate fi restrâns sunt clare
şi nu sunt în nici un caz întrunite în situaţia de fata.
Reamintim că în urmă cu două luni am solicitat demiterea sau demisia
d-lui Streinu Cercel, lucru care s-a şi întâmplat; din păcate dl.
Cercel a revenit în funcţie, de data aceasta nu doar pentru a continua
scandalizarea şi iritarea părinţilor de copii minori, ci şi pentru a-şi
ridica împotrivă o parte din personalul medical.
Reluăm acum această solicitare adresată şefilor săi ierarhici.
Declaraţiile şi măsurile anunţate de dl. Secretar de stat nu fac decât
să amplifice inutil starea de tensiune prin care trece societatea în
această perioadă de frământări sociale şi politice. Filiala din Bucuresti a Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi
nenăscuţi” este o organizaţie civică nonprofit, independentă si
nepartinică, al cărei scop este afirmarea valorilor vieţii persoanei
umane încă de la concepere, ale familiei si ale vocaţiei parentale. Mai
multe la www.provitabucuresti.ro
Vedeti mai jos Plangerea Penala
Asociatia “Pro-vita” pentru
Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti
Sediu: Bucuresti, str. Zmeica nr. 12, sector 4
Telefoane : 031 815 27 80, 0728 673 673
Fax: 031 815 27 80
Cod Fiscal: 18074434
Nr. 30/15.01.2010
Catre,
PARCHETUL DE PE LANGA
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Bucuresti, B-dul. Libertatii, Nr. 12, Sector 5
Petent: Asociatia “Pro-vita”
pentru Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti
Invinuit: Streinu Cercel Adrian
Subscrisa
Asociatia Pro-vita pentru Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti, cu prin presedinte
Bogdan I. Stanciu formuleaza, in conditiile Art. 221 si urm.C. proc. pen., Art. 246, 247 si 248 Cpen., prezenta:
P L A N G E R E P E
N A L A
Impotriva
numitului Streinu Cercel Adrian, in calitate de Secretar de stat in Ministerul
Sanatatii (Intr. Cristian
Popişteanu, nr. 1-3, sector 1,cod 010024, Bucureşti).
Expunand in randurile de mai jos motivele de fapt pe care se
intemeiaza acuzatia noastra, va solicitam sa admiteti prezenta plangere
si sa dispuneti trimiterea in judecata a numitului Streinu Cercel Adrian.
In
fapt,
Numitul Streinu Cercel Adrian, in
calitate de Secretar de stat in Ministerul Sanatatii, se face responsabil de
intreaga situatie creata in ultima perioada in Romania pe tema vaccinarii
impotriva virusului A/H1N1.
Astfel, pe langa “isteria” vaccinarii, creata in
randul populatiei ca urmare a furnizarii unor informatii distorsionate, care au
bulversat activitatea in mai multe institutii medicale, in ultimele zile au
aparut in presa si au fost confirmate de medici informatii conform carora,
printr-o adresa semnata de Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel si
trimisa Directiilor judetene de sanatate publica, Ministerul Sanatatii a
solicitat tuturor medicilor sa se vaccineze împotriva noi gripe. Personalului
medico-sanitar care refuza vaccinarea i
se va interzice prestarea de activitati medicale care presupun prezenta
pacientilor, se arata în adresa Ministerului Sanatatii.
Medicii sustin ca nu sunt de acord cu o asemenea
masura. Mai mult, daca medicii sunt obligati sa se vaccineze, aceeasi masura ar
trebui impusa si altor categorii profesionale (precum politistii sau preotii).
Consideram
ca prin impunerea acestei proceduri, numitul Adrian Streinu Cercel si-a
incalcat grav atributiile de serviciu, aducand prejudicii grave medicilor prin
incalcarea unor drepturi garantate chiar prin Constitutia Romaniei.
(A se vedea Art. 26,
“(1) Autorităţile publice
respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi,
dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele
moravuri.”
precum si Art. 41,
“(1) Dreptul la muncă nu
poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a
locului de muncă este liberă.”)
Apreciem de asemenea, ca, prin interventiile efectuate si
prin deciziile luate, numitul Streinu Cercel Adrian se face vinovat de savarsirea
urmatoarelor infractiuni:
“Abuzul in serviciu contra
intereselor persoanelor
Art. 246.
– Fapta
functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu
stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta
cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane se pedepseste cu
inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Abuzul in serviciu prin ingradirea
unor drepturi
Art. 247.
–
Ingradirea, de catre un functionar public, a folosintei sau a exercitiului drepturilor
unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situatii de inferioritate pe
temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala,
opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta,
dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA, se pedepseste
cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Abuzul in serviciu contra
intereselor publice
Art. 248. – Fapta functionarului
public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu
indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta
cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei
institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145
sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la
5 ani.”
Mai mult
decat atat, in aceeasi perioada au fost facute aprecieri referitoare la
vaccinarea obligatorie a minorilor din scoli sau gradinite.
Consideram ca in cauza sunt intrunite
elementele constitutive ale unei infractiuni, astfel incat va rugam sa
dispuneti inceperea urmaririi penale impotriva D-lui Streinu Cercel Adrian.
Anexam
plangerii noastre intregul material probator, care sustine afirmatiile
invocate.
În ţara noastră,
conform Programului Naţional de
Vaccinare, există nouă vaccinuri obligatorii şi gratuite, împotriva
hepatitei B, tuberculozei, difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei,
rubeolei, oreionului şi poliomielitei. Încă din 1980 au apărut serioase şi
justificate îndoieli în privinţa utilităţii acestor vaccinuri, precum şi
dovezi clare ale efectelor negative.
Pediatrul american R.
S. Mendelsohn a avut curajul să atragă atenţia în cadrul unei emisiuni
televizate şi printr-o carte de mare succes asupra faptului că nu există dovezi
ştiinţifice convingătoare ale eficienţei vaccinurilor. În SUA, în anul 1996, în
grupa de vârstă 0-1 an au fost înregistrate 54 de cazuri de hepatită B şi 1080
cazuri de reacţii adverse după vaccinul împotriva acestei boli, dintre care 47
de decese. Aceasta arată foarte clar că vaccinarea nu este justificată.
§ efecte adverse grave: convulsii, crize de tip
epileptic, meningită, encefalită, afazie, necroliză epidermică toxică, diabet,
tulburări de coagulare a sângelui, inflamaţii ale nervilor periferici, boli
autoimune.
În anul 1971 s-a
descoperit faptul că vaccinarea poate modifica structura genetică a omului.
Părinţilor nu li se
spune nimic din toate acestea.
Adevăraţii
oameni de ştiinţă au ajuns la următoarea concluzie: „Vaccinările sunt o insultă
fiziologică, pentru că reprezintă o inoculare forţată a unor colonii de
virusuri şi de bacterii într-un organism care poate nu este pregătit să înfrunte
un asemenea atac”[1].
În Albania,
poliomielita dispăru-
se datorită măsurilor de igienă. În
ciuda acestui fapt, în anul 1998, guvernul şi autorităţile medicale au impus o
„campanie de prevenţie antipolio”. Vaccinul cultivat pe rinichi de maimuţă a
fost administrat la 800 000 de copii sub 5 ani. Rezultatul: poliomielita a
reapărut în Albania. Mulţi copii au făcut forme grave de boală, iar unii au
murit[2].
În multe
cazuri vaccinările au produs scăderea imunităţii, lăsând organismul pradă
bacteriilor.
În 1923, în
Franţa, a început vaccinarea împotriva difteriei. Consecinţa a fost
următoarea: în zece ani de vaccinare, numărul cazurilor de difterie a crescut
de la 11 000 la 21 000[3].
În 1992,
vaccinul trivalent rujeolă-oreion-rubeolă a provocat cazuri de meningită
post-vaccinală. Alt vaccin împotriva rujeolei, utilizat în lumea a treia, a cauzat moar-
În anul 2009,
sistemul oficial a desfăşurat o campanie de (dez)informare, prezentând
Gardasilul ca vaccin pentru prevenirea cancerului de col uterin. În realitate[5], acest vaccin conţine
polisorbat 80, o substanţă care poate cauza sterilitate şi poate declanşa
boli autoimune, alergii severe şi chiar cancer.
Tot în anul
2009, sistemul oficial a creat mare panică prin declararea „pandemiei de gripă
porcină” cu alertă de gradul 6. Se cunoaşte faptul că agentul patogen, virusul
A H1N1, este o creaţie de laborator, iar gripa este de gravitate medie, multe
cazuri vindecându-se spontan. Gripa porcină este un pretext pentru vaccinarea
obligatorie a populaţiei. Fondurile de care va beneficia producătorul
vaccinului sunt de 3000 de miliarde de euro. Referitor la aceasta, d-l Prof.
Univ. Dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a
declarat: „Organizaţia Mondială a Sănătăţii încearcă să introducă o dictatură medicală, ca şi sănătatea publică, ce a început să încalce drepturile
naturale ale omului, pentru că, vedeţi: a introdus carantina, a
interzis libera circulaţie, a introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat
autonomia pacientului care nu poate refuza tratamentele obligatorii”[6].
Vaccinarea,
SIDA şi AZT-ul
La ora actuală[7] există studii ştiinţifice
serioase care acuză vaccinările de producerea sindromului de imunodeficienţă
dobândită (SIDA).
Acelaşi sistem
oficial care a provocat SIDA slăbind sistemul imunitar al oamenilor prin vaccinuri,
a născocit şi rezolvarea problemei. „Remediul” se numeşte AZT. Această
substanţă a fost testată cu mulţi ani înainte ca tratament al cancerului. Însă
a fost abandonată din cauza toxicităţii sale.
„În 1986 SIDA crea premisele
unei pieţe de
desfacere extrem de promiţătoare.
Laboratoarele
Burroughs Wellcome s-au gândit atunci că molecula, a cărei punere la punct îi
costase extrem de mult şi eşuase în tratarea cancerului, putea fi utilizată
profitabil în tratarea SIDA. Au întreprins atunci un test clinic placebo
dublu-orb, autorizat de Food and Drug Administration. Astfel AZT a ajuns pe
piaţă constituind unicul tratament împotriva SIDA, cu toate că testele au
fost vehement criticate de către lumea ştiinţifică”.[8]
Cercetările
ştiinţifice serioase au arătat că AZT slăbeşte sistemul imunitar, grăbind
astfel decesul bolnavilor de SIDA.[9]
Experimentele
pe oameni
Directivele
internaţionale propuse în cercetarea biomedicală care implică subiecţi umani
prevăd: „Participarea fiinţelor umane ca subiecţi în cercetarea biomedicală
trebuie să se subordoneze, în măsura
posibilului, acceptului lor liber
Introducerea
expresiei „în măsura posibilului”,
deschide poarta abuzurilor. Copiii din centrele de plasament şi bătrânii
neavizaţi din azile nu sunt în cunoştinţă de cauză; bolnavii mintal nu au discernămîntul
necesar; deţinuţii acceptă gândindu-se la avantaje; voluntarii sănătoşi, fiind
săraci, acceptă experimentele contra unor sume de bani şi nu cunosc adevăratele
efecte negative (pe care nici experimentatorii nu le cunosc, fiindcă fac
aceste experimente tocmai pentru a vedea efectele negative). Iar
despăgubirile primite în cazurile grave nu pot reda sănătatea.
„Experimentele
pe om au căpătat o dimensiune gigantică, şi nimeni nu ştie şi nu poate să
controleze rezultatele, în afara unor rare ocazii, când anumite substanţe
chimice provoacă daune considerabile[11] (numeroşi morţi şi handicapaţi) şi atunci ele sunt aduse la cunoştinţa publicului”.
Într-un
experiment mondial cu tamoxifen 100
000 de femei au servit drept cobai. Acestora li s-a administrat zilnic, timp
de 5 ani, un comprimat de 20 mg. Tamoxifenul este folosit drept tratament şi
mijloc de prevenire al tumorilor mamare. În realitate, el are un efect contrar;
după 5 ani s-a constatat apariţia tumorilor la foarte multe femei sănătoase care
au participat la experiment. În plus, tamoxifenul produce trombocitopenie
(scăderea numărului de plachete sanguine, boală deseori mortală), vasculită
purpurică (inflamaţia peretelui intern al vaselor sanguine), alterări
corneene şi retiniene, edeme, hemo-ragii, vertij, cefalee, depresii.[12] Profesor Ioan Vladuca
Am primit in dimineata acestei zile un mesaj de la Senat care ne indeamna sa mergem sa ne vaccinam.Nu voi face acest vaccin intrucat mi se pare o aberatie si o prostie.Am un coleg care s-a vaccinat acum vreo 5 saptamani si culmea, de vreo doua saptamani este bolnav cum nu a fost in viata lui; Tuse, ameteli, ce sa mai, gripa l-a prins rau de tot si cu chiu cu vai, cu toata “protectia” oferita de vaccinul lui Streinu-Cercel, s-a vindecat cu paracetamol, ceaiuri, miere, adica asa cum ne vindecam de cand ne stim.Refuz sa fiu piata de desfacere pentru GSK, asa cum refuz sa fiu nepasator la faptul ca, moartea unui actor a fost mizer si marsav speculata de smecherii din sanatate, care pana sa ne spuna ce tain au pentru ca stau la TV cu seringa in mana si cu microfonul de la RTV in ureche, trebuie sa explice cum isi permit sa minta cu nerusinare in privinta mortii lui Toni Tecuceanu pentru a face jocurile celor care isi freaca mainile cand vad cati bani castiga din vaccinarea populatiei.
Ultimul interviu cu Toni Tecuceanu a fost stabilit pe 16 decembrie 2009, realizat pe 17 decembrie si publicat pe 21 decembrie. Dincolo de latura fabuloasă a lui Toni, biblioteca lui din sufragerieera plină cu Biblii de toate mărimile şi de cărţi religioase, marturiseste autorul articolului din Adevarul, ziaristul Cristian Delcea. Astazi, fratele lui Toni Tecuceanu – actorul al cărui nume a devenit de osăptămână aproape sinonim cu lupta împotriva virusului gripei noi –n-are linişte. În certificatul de deces pe care Paul Tecuceanu îl areîn faţă nu se pomeneşte nimic de virusul A/H1N1, scriu Mihaela Naftanaila si Vlad Odobescu in EvZ de azi. Şi nici de misteriosulvirus contractat din cauza aparatelor de ventilaţie de spital, desprecare membrii familiei ar fi aflat de la medici cu puţin timp înainte detragedie. Un virus extrem de puternic, care făcea faţă celor maiputernice medicamente din lume, care face ravagii inclusiv în spitaledin ţări dezvoltate.Nepotrivirile nu se opresc aici: „Dubios este că, în toată perioadainternării, ni s-a spus că avea virusul în organism de opt zile.Profesorul Adrian Streinu-Cercel a ieşit pe toate posturile deteleviziune şi a spus că era de trei zile”. Apoi, Paul aduce vorbadespre primele două rezultate ale testelor, care ieşiseră negative. Mediatizarea creată în jurul vaccinului împotriva A/H1N1 devine, înacest context, una dubioasă, consideră Paul. „Mi-e teamă – având învedere toate întrebările pe care mi le pun -, să nu fie vorba şi de omanipulare. Nu am dovezi în sensul ăsta, în afară de acest act şi decele spuse din spital. Siguranţa cu care domnul Streinu-Cercel a spus:«Toni Tecuceanu a fost bolnav de gripă porcină» nu se regăseşte înacest act, în ce este trecut aici. Este un mare semn de întrebarepentru mine. În plus
Toni Tecuceanu Data naşterii: 13 ianuarie 1972 Locul naşterii: Bucureşti Iunie – noiembrie 1996: soldat în misiunea de menţinere a păcii în Angola 2000 – 2004: Facultatea de Actorie 2002-2006: reporter la Radio România Actualităţi 2006-2009: actor la „Cronica Cârcotaşilor” Câştigător al „Galei Tânărului Actor”, ediţia din 2006
Sute de personaje în alb şi roşu pot fi văzute înmarile oraşe ale României. Dincolo de costume, nu sunt nişte bătrâneinostimi, ci tineri cu pasiuni, tristeţi şi orgolii. Moş Crăciun e unactor grăbit. Moş Crăciun stă pe messenger. Moş Crăciun merge cumetroul. Am cunoscut câţiva tineri care îşi lipesc vată pe faţă şi mergprin grădiniţe şi sedii de firme.
MoşCrăciun este în primul rând foarte răcit. A intrat în el febraSărbătorilor la propriu. Transpiră abundent şi bea Coldrex. „E de labarba asta şi de la costum. În grădiniţe se dă căldura la maximum, casă poată sta copiii în costume populare. Se agită, fug de colo-colo şifac o căldură infernală. Când se termină serbarea, eu ies de acolotranspirat şi uite aşa mă prinde gripa”. Moşul există şi face bani „din vrăjeală” MoşCrăciun are 37 de ani, domiciliază la Răzoare, un loc foarte aglomeratdin Bucureşti, ţine cu Steaua, conduce prudent şi a absolvit actoria în2004. Când nu poartă barbă albă şi palton roşu, răspunde la numele deToni Tecuceanu. A făcut zeci de roluri de poliţişti şi miliţieni(constituţia îl ajută), inclusiv în ultimul film al lui Mungiu -„Dragoste în timpul liber”. Joacă în scenetele emisiunii „CronicaCârcotaşilor” şi în scheciurile matinale de la Kiss FM, unde-i imită peAdrian Năstase, pe Gigi Becali şi pe Cristian Ţânţăreanu. Îndecembrie nu mai cârcoteşte, nu mai numără ouăle nimănui şi nu maiînjură “pe partea economică”. În decembrie, Toni e Moş Crăciun. Alucrat în ultimii şapte ani şi pe 50 de lei, dar şi pe 400-500 de euro.Nu cere o sumă standard. „Dacă la o editură d’asta mică discuţi în sutede lei, la Coca-Cola, de exemplu, poţi să întinzi plapuma!”. Relaţiadintre actori şi copii nu e mereu bună. „La Teatrul Excelsior, un copilvăzuse de atâtea ori un spectacol încât învăţase replicile pe dinafară.Stătea pe primul rând şi striga spre ceilalţi copii din sală: «Acum osă bage sabia în zână şi o s-o omoare!», apoi începea să râdă. Actoriimai în vârstă îşi pierdeau răbdarea şi cu greu se stăpâneau să nucoboare la el, să-l ia la palme. Când eşti Moş Crăciun, dai peste totfelul de copii. Cei mai mari, din clasa I, fac pe deştepţii că «nuexistă Moş Crăciun». Cei mai mici, de un an-doi, se sperie, încep săplângă. Ăştia între trei şi cinci ani se urcă pe tine, te trag debarbă. Nu mă enervează copiii niciodată, în schimb, părinţii -da.Strigă, îi îndeamnă pe copii să mă tragă de perucă. Unii n-au mintenici cât copiii”. În ciuda neajunsurilor, Toni face cutragere de inimă meseria asta: „Eu sunt primul care crede în MoşCrăciun. Dacă eu nu cred, nu-i pot face nici pe copii să creadă”. „[email protected] now online”. Nici pe messenger nu scapă de rolul de Moş Crăciun.Răspunde cu “ho-ho-ho”, iar un coleg îi scrie că are o comandă urgentăla o firmă. Toni coboară la magazinul din colţul blocului, cu geantadin care se vede curgând o barbă albă de moş. Vânzătorul, un cetăţeancu umor, constată: „Bă, vecine, tu faci bani din vrăjeală. Bravo ţie!”. Moş Crăciun îl aşteaptă pe Moş Crăciun Moşulvine, dă cadourile şi pleacă. Nici măcar nu ştie ce e în cutiile pecare le oferă. Lui Moş Crăciun nu-i face nimeni cadouri anul ăsta. Iesetranspirat dintr-un sediu de firmă, conduce până la primul pub, unde selinişteşte sorbind dintr-o cafea. Toni se gândeşte:„Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost o colecţie de DVD-uricu Stan şi Bran. Ce doresc să-mi aducă moşul anul ăsta? Îmi doresc sădispară criza financiară şi să meargă treaba, să duduie. Anul trecut nuse simţea criza, acum se simte. În decembrie 2008, un restaurantşmecher din Bucureşti îşi permitea să-mi dea 1.500 de euro pentru oreprezentaţie. Acum…”. Moş Crăciun se opreşte ca să răspundă latelefonul mobil: „Uite bine, ce să fac, sunt bolnav. Simt o durere încarne!” Cristian Delcea / Adevarul
de Robert VERESS | 13 IANUARIE 2010Părinţii vor fi încunoştinţaţi că se face vaccinarea înşcoli la avizier şi vor putea să-şi manifeste “explicitdezacordul”, în lipsa căruia se va considera că au consimţit pentruvaccinarea copiilor lor
Minorii nu vor fi vaccinaţi decât dacă părinţii îşi exprimă expres dezacordul Foto: Mediafax/Daniel Mihăilescu
Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotrivavirusului AH1N1, responsabil de pandemia gripală, fărăconsimţământul explicit al părinţilor. “Se va face o informare,prin avizier: «Mâine se va face vaccinarea. Părinţii care nu suntde acord cu vaccinarea sunt rugaţi să-şi exprime dezacordul». Dacănu va exista acest dezacord, vaccinarea se va face automat”, adeclarat, pentru Gândul, profesorul Adrian Streinu Cercel, secretarde stat în Ministerul Sănătăţii. Campania de vaccinare a celor aproximativ 200.000 de copii cuvârste între 6 şi 15 ani (inclusiv) va începe la sfârşitul lunii,când autorităţile spun că se vor finaliza testele necesare. 200 decopii au fost folosiţi drept “cobai”, cu acordul părinţilor, pentrua se determina eficacitatea vaccinului şi efectele secundare.Vaccinul produs de Institutul Cantacuzino este testat de o firmăspecializată, a cărei identitate nu este dezvăluită de autorităţi,deşi a fost stabilită în urma unei licitaţii publice şi esteplătită din bani publici. Firma respectivă s-a ocupat de găsireacopiilor pentru teste, aceasta fiind şi principala problemă cu cares-au confruntat cei de la Institutul Cantacuzino în procesul deacreditare a vaccinului şi motivul pentru care campania devaccinare la copii a fost amânată, deşi aceştia sunt încadraţi înprima categorie de risc.
Medicii de familie care nu participă la campania deimunizare vor fi sancţionaţi
Campania de vaccinare la adulţii din România a început lasfârşitul lunii noiembrie, pe fondul creşterii corului de criticiinternaţionale împotriva campaniilor de vaccinare naţionale. ÎnCanada, campania de vaccinare chiar s-a suspendat din cauzaefectelor adverse puternice (care au provocat chiar decese) alevaccinului Pandemrix, produs de consorţiul farmaceutic britanicGlaxoSmithKline, de la care a intenţionat şi Guvernul României săachiziţioneze 500.000 de doze de vaccin, pentru imunizareaminorilor. Astfel, deşi s-au distribuit rapid peste 1,3 milioane de doze devaccin românesc, alte aproape 9 milioane fiind programate să fiefabricate şi distribuite în primul trimestru al acestui an, numărulcelor care s-au vaccinat a fost foarte redus, în cursul luniidecembrie. Chiar şi o bună parte dintre cadrele medicale dinspitale au refuzat să se vaccineze. Mai mult, unii medici defamilie au refuzat să participe la campania de vaccinare sau le-aucerut pacienţilor semnarea de acorduri de vaccinare, prin careaceştia îşi asumă eventualele efecte secundare ale vaccinării.Ministerul Sănătăţii ameninţă acum cu sancţionarea medicilor careîşi vor menţine poziţia ostilă faţă de vaccinare, fără a precizadespre ce sancţiuni poate fi vorba. Una peste alta, până la începutul lunii ianuarie se vaccinaserăcu Cantgrip circa 210.000 de români, dar autorităţile au anunţat căcererea de vaccin a crescut, brusc, de cel puţin 10 ori, multedirecţii sanitare rămânând fără rezerve de vaccin. Apogeulvaccinării s-a consumat imediat după anunţul decesului actoruluiToni Tecuceanu (Prima TV), nu mai puţin de 13.189 de persoane fiindvaccinate, doar în Capitală, în zilele de 9 şi 10 ianuarie.[email protected]
DAILY MAIL: The ‘false’ pandemic: Drug firms cashed in on scare over swine flu, claims Euro health chief Vezi traducerea in limba romana la Apologeticum
By Fiona Macrae Last updated at 8:38 AM on 11th January 2010
The swine flu outbreak was a ‘falsepandemic’ driven by drug companies that stood to make billions ofpounds from a worldwide scare, a leading health expert has claimed.
WolfgangWodarg, head of health at the Council of Europe, accused the makers offlu drugs and vaccines of influencing the World Health Organisation’sdecision to declare a pandemic.
Thisled to the pharmaceutical firms ensuring ‘enormous gains’, whilecountries, including the UK, ‘squandered’ their meagre health budgets,with millions being vaccinated against a relatively mild disease. A resolution proposed by Dr Wodargcalling for an investigation into the role of drug firms has beenpassed by the Council of Europe, the Strasbourg-based ‘senate’responsible for the European Court of Human Rights.
An emergency debate on the issue will be held later this month.
DrWodarg’s claims come as it emerged the British government isdesperately trying to offload up to £1billion of swine flu vaccine,ordered at the height of the scare.
Chief Medical Officer Sir Liam Donaldson last year ordered the NHS to plan for up to 65,000 deaths
TheDepartment of Health warned of 65,000 deaths, set up a special adviceline and website, suspended normal rules so anti-flu drugs could begiven out without prescription and told health and local authorities toprepare for a major pandemic.
Plannerswere told to get morgues ready for the sheer scale of deaths and therewere warnings that the Army could be called in to prevent riots aspeople fought to obtain drugs.
Butwith fewer than 5,000 in England catching the disease last week andjust 251 deaths overall, Dr Wodarg has branded the H1N1 outbreak as’one of the greatest medical scandals of the century’.
He said: ‘We have had a mild flu – and a false pandemic.’
Headded the seeds of the scare were sown five years ago, when it wasfeared the much more lethal bird flu virus would mutate into a humanform.
The’atmosphere of panic’ led to governments stockpiling the anti-flu drugTamiflu and putting in place ‘sleeping contracts’ for millions of dosesof vaccine
Dr Wodargsaid: ‘The governments have sealed contracts with vaccine producerswhere they secure orders in advance and take upon themselves almost allthe responsibility.
‘In this way the producers of vaccines are sure of enormous gains without having any financial risks.
‘So they just wait, until WHO says “pandemic” and activate the contracts.’
Healso claims that to further push their interests, leading drugcompanies placed ‘their people’ in the ‘cogs’ of the WHO and otherinfluential organisations.
He added that their influence couldhave led the WHO to soften its definition of a pandemic – leading tothe declaration of a worldwide outbreak last June.
DrWodarg said: ‘In order to promote their patented drugs and vaccinesagainst flu, pharmaceutical companies have influenced scientists andofficial agencies, responsible for public health standards, to alarmgovernments worldwide.
‘Theyhave made them squander tight healthcare resources for inefficientvaccine strategies and needlessly exposed millions of healthy people tothe risk of unknown side-effects of insufficiently tested vaccines.’ He does not name any Britons with conflicts of interest.
Butlast year, the Daily Mail revealed that Sir Roy Anderson, a scientistwho advises the Government on swine flu, also holds a £116,000-a-yearpost on the board of GlaxoSmithKline.
GSK makes anti-flu drugs and vaccines and is predicted to be one of the biggest beneficiaries of the pandemic. He added that their influence couldhave led the WHO to soften its definition of a pandemic – leading tothe declaration of a worldwide outbreak last June.
DrWodarg said: ‘In order to promote their patented drugs and vaccinesagainst flu, pharmaceutical companies have influenced scientists andofficial agencies, responsible for public health standards, to alarmgovernments worldwide.
‘Theyhave made them squander tight healthcare resources for inefficientvaccine strategies and needlessly exposed millions of healthy people tothe risk of unknown side-effects of insufficiently tested vaccines.’ He does not name any Britons with conflicts of interest.
Butlast year, the Daily Mail revealed that Sir Roy Anderson, a scientistwho advises the Government on swine flu, also holds a £116,000-a-yearpost on the board of GlaxoSmithKline.
GSK makes anti-flu drugs and vaccines and is predicted to be one of the biggest beneficiaries of the pandemic.
The Department of Health says thatalthough the disease appears to be on the wane, it cannot rule out athird surge and urges all those entitled to the jab to have it.
ProfessorDavid Salisbury, the Government’s head of immunisation said there were’no grounds whatsoever’ for Dr Wodarg’s claims, saying people withconflicts of interest were kept out of the decision-making process.
AGSK spokesman said: ‘Allegations of undue influence are misguided andunfounded. The WHO declared that H1N1 swine flu met the criteria for apandemic.
‘As WHO have stated, legal regulations and numerous safeguards are in place to manage possible conflicts of interest.’
Thecompany, which still employs Sir Roy, said he had declared hiscommercial interests and had not attended any meetings related to thepurchase of drugs or vaccine for either the Government or GSK.