Victor Roncea Blog

De ce a întrebat Mântuitorul Hristos dacă la a doua Sa venire va mai găsi credință pe pământ?
Vedem în lumea de astăzi că există din ce în ce mai multe posibilități să realizăm ceea ce dorim. Niciodată în istoria omenirii un om obişnuit nu a avut ca astăzi posibilitatea să călătorească în străinătate, să afle ce se întâmplă în alte țări din lume, să vorbească la mii de kilometri depărtare. Cu toate acestea părinții duhovniceşti ai vremii noastre ne avertizează că sfârşitul lumii nu este departe. Ne mai spun, de asemenea, că suntem în mare pericol de a ne pierde credința.
Cine are dreptate? Cei care ne spun că trăim în cea mai avansată, cea mai civilizată, deci cea mai bună societate care a existat pe pământ sau cei care ne spun că lumea a luat‐o într‐o direcție greşită şi se îndreaptă cu paşi grăbiți spre dezastru?
Pentru a ne lămuri trebuie să ne cercetăm fiecare starea noastră duhovnicească. Ce îmi doresc mai mult: să mă asemăn sfinților ori să am o situație bună în societate? Mă gândesc că voi muri şi voi trece printr‐o judecată a sufletului sau mă preocup de cele de aici ca şi cum nu aş muri niciodată? Ce efecte au asupra sufletului meu lumea în care trăiesc, ziarele pe care le citesc, serviciul pe care îl am, legile cărora mă supun?
Dacă vom fi sinceri, vom vedea că suntem interesați mai mult de bucuriile şi de plăcerile acestei lumi decât de viața veşnică. Dacă vom privi în adâncul inimii, vom vedea că acolo nu Îl aflăm pe Dumnezeu, ci preocuparea pentru binele şi confortul nostru.
De aceea, dacă am fi puşi să alegem între lepădarea de credință şi pierderea vieții, cu greu se vor găsi câțiva oameni a căror inimă să ardă pentru dragostea lui Dumnezeu şi să aleagă mai bine să moară decât să‐şi lepede credința.
Şi atunci, oare trăim noi în cea mai bună dintre societăți, dacă starea noastră sufletească este atât de rea?
Mulțimea de bunuri materiale, de informații şi de probleme pe care le avem L‐au izgonit pe Dumnezeu din inima noastră. Televiziunea, telefonia, internetul, distracțiile, goana după bani prin care credem că putem obține aproape orice, lipsa de rugăciune şi de spovedanie ne‐au pustiit sufleteşte. Dumnezeu, Viața noastră cea adevărată, este acum departe de sufletul nostru.
Creştini fiind, încercăm cu toate puterile să ne facem un rai pe pământ şi am uitat de veşnicie şi de Raiul cel adevărat!
În concluzie, toate binefacerile pe care le avem astăzi sunt coaja ademenitoare care înveleşte un fruct otrăvitor: cel al nepăsării față de suflet.

Duhul Ortodoxiei şi duhul lumii

Cum putem să rămânem ortodocşi în această lume, stăpânită de materialism şi de necredință, de cruzime şi desfrânare, de lupta împotriva lui Dumnezeu?
Trebuie să înțelegem duhul Ortodoxiei, trebuie să ne trăim viața în Hristos. Pentru ortodocşi, Dumnezeu nu este undeva departe, ci El se află permanent alături de noi pentru a ne ajuta să facem binele.
Viața în Hristos nu este însă numai bucuria de‐L avea pe Dumnezeu aproape, ci este şi nevoința de a nu ne depărta de Dumnezeu, de a nu păcătui, căci păcatul ne depărtează de Părintele Ceresc. În duhul ortodox ştim că, pentru a ajunge la bucurie, la Înviere, trebuie să trecem prin dureroasa luptă cu patimile noastre, care înseamnă o adevărată Răstignire.
De asemenea, trebuie să înțelegem duhul lumii în care trăim. Acesta este duhul plăcerii şi al egoismului. Acest duh ne spune să căutăm, mai presus de orice, plăcerea: să fac ceea ce vreau, ceea ce‐mi place, fără să îmi pese de sufletul celui de lângă mine. Căutând plăcerea, iar nu binele şi adevărul, omul se îndepărtează de Dumnezeu, până la a‐I deveni cu totul potrivnic.
Patimile ne robesc sufletul şi ne întunecă mintea. De aceea s‐a ajuns ca răului să i se spună bine, iar binelui rău.
Iată un exemplu al acestei înțelegeri răsturnate a lucrurilor: anul acesta, în luna ianuarie, s‐a finalizat în Scoția un proces pentru încredințarea creşterii a doi copii a căror mamă se droga şi nu putea să mai aibă grijă de ei. Frații au fost solicitați de bunicii lor şi de un cuplu de homosexuali. După trei ani de proces, justiția a încredințat copiii spre creştere celor doi homosexuali, motivând că bunicii copiilor sunt prea bătrâni.
Căutarea plăcerii prin orice mijloace a făcut ca pornografia să fie promovată tot mai mult, victime fiind în special tinerii şi elevii, începând de la şcoala generală. Punând plăcerile trupeşti mai presus de viața omului, în lumea „civilizată” de astăzi se fac în fiecare an 150.000.000 de avorturi (da, 150 de milioane!), foarte multe dintre mame având sub 18 ani. Acestora li se adaugă alte sute de milioane de copii ucişi prin metodele contraceptive.
Căderea duhovnicească pe care o constatăm în sufletele noastre şi în întreaga societate este cauzată de faptul că nu trăim în duhul Ortodoxiei, ci în duhul lumii.
Iar duhul lumii este potrivnic Ortodoxiei.
Din acest duh al lumii a izvorât în acest an o nouă provocare: introducerea cipurilor în documentele personale. O judecată limpede arată că ele vor ajuta la instaurarea unei viitoare dictaturi mondiale, în care, având în vedere mersul de acum al politicii mondiale, creştinii vor avea de suferit.
Gândul multor credincioşi s‐a îndreptat la profeția din Apocalipsă, potrivit căreia la sfârşitul lumii tuturor oamenilor li se va impune pecetluirea pe mâna dreaptă sau pe frunte cu semnul Antihristului. Cei care vor refuza nu vor mai putea cumpăra şi vinde nimic, fiind practic excluşi din societate.
Ce avem de făcut? Primim aceste acte sau nu?
Luând ca temei învățătura Bisericii, înțelegem că primirea actelor în forma actuală nu reprezintă pecetluirea finală.
Însă acceptarea lor este unul dintre ultimii paşi înaintea pecetluirii finale. Primindu‐le, intrăm pe un drum care, dacă nu va fi părăsit, va duce la acceptarea pecetluirii pe mână şi pe frunte, deci la apostazie.
Dacă primim acum paşapoarte şi carnete de conducere cu cipuri, vom primi peste câțiva ani şi cărțile de identitate cu cip. Ne vom obişnui cu ele şi înlesnirile pe care ni le oferă vor deveni fireşti. Apoi se va spune că, pentru a preveni pierderea sau furtul, este mai eficientă implantarea cipului în trupul omului şi că locurile cele mai potrivite sunt mâna dreaptă şi fruntea. Va mai trece o perioadă şi implantarea lor va deveni obligatorie. Atunci ne va fi foarte greu să renunțăm la ele şi la toate comoditățile pe care le oferă.
Să încercăm să refuzăm acum primirea acestor acte! Iar dacă nu o putem face, să fim conştienți că mai târziu ne va fi mult mai greu…
Vremurile în care trăim devin din ce în ce mai grele. Pentru a rămâne ortodocşi avem nevoie de harul Duhului Sfânt.
Sufletul nostru se umple de Duhul Sfânt prin Tainele Bisericii. Îl primim prin rugăciune, prin spovedanie, prin Sfânta Împărtăşanie. Doar El ne va da cunoştința şi puterea de a trăi în duhul Ortodoxiei şi ne va ajuta să biruim ispitele la vremea potrivită.
De aceea, principala noastră strădanie trebuie să fie dobândirea harului Duhului Sfânt. Dacă nu avem agonisit harul, la vremea încercării credinței nu vom avea putere să rezistăm şi ne vom lepăda de Dumnezeu.

* * *

„Rădăcina şi viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia.
Ştefan cel Mare n‐a fost baptist! Mircea cel Bătrân n‐a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun n‐a fost martorul lui Iehova. Nici o sectă nu exista în țara noastră pe atunci.
Să ținem credința noastră pe care au ținut‐o toți voievozii şi toți românii cei adevărați. Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos şi al Țării Româneşti, să ții credința cea dreaptă, ortodoxă, pe care o ținem de două mii de ani. Dacă nu, nu eşti fiu al lui Hristos şi al Bisericii, eşti străin de neamul românesc.”
Arhimandrit Cleopa Ilie
* * *
„Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Toată această situație ce s‐a înstăpânit ne vorbeşte în acest sens. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune.”
Cuviosul Paisie Aghioritul
* * *
„Dar Fiul Omului, când va veni,
va găsi, oare, credință pe pământ?”
Luca 18, 8
* * *
„Şi ea (fiara) îi sileşte pe toți, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogați şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să‐şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”
Apocalipsa 13, 16‐18