Victor Roncea Blog

Geopolitica si religie. Insurectii religioase in secolul XXI. Insurectia euxiniana

Dr Ilie BADESCU

1. Cele trei constrangeri in care a trait omenirea in ultimele sase sute de ani

Omenirea, spune Rosenau, a intrat intr-o perioada politica postinternationala, care este marcata de turbulenta la scara mondiala. Sistemul mondial nu mai are ax si directie (fluxurile sale sunt contradictorii, cu directii care se rastoarna axial de la un moment la cel urmator, sporind incertitudinea si declansand anomalii in cascada).

Daca este adevarata ipoteza „turbulentei lumii”, si deci criza orientarilor la scara mondiala, inseamna ca omenirea toata se afla in tranzitie, nu doar Europa ex-comunista, astfel incat ne putem astepta ca solutia sa apara deopotriva in Rasarit, nu doar in Apus, ori, eventual, in mai multe centre deodata. in consecinta, ideologiile sincronizarii se afla in faza cea mai critica.

Teoria turbulentei ne spune ca „structurile mondiale au fost zguduite, parametrii sistemului au sufent variatii critice, granitele sistemului s-au prabusit si sistemul mondial a suferit o bifurcatie” .

Teoria lui Rosenau vorbeste foarte mult (si prea tehnic) despre sistemul lumii si foarte putin, ba chiar deloc, despre lumea sistemului (din sistem). Ce fel de lume este aceasta despre care Rosenau afirma ca are un sistem clatinat la scara planetei?

Noi credem ca starea lumii de pana acum s-a bazat pe „trei constrangeri limita” sau, cu termenii lui Manoilescu, pe trei „imperative seculare”.

a) imperativul sau constrangerea care, in ultimele doua sute de ani, mai ales, a obligat lumea sa traiasca in „conglomeratul noologic al pozitivismului”, din care si-a extras orientarile si competentele;

b) constrangerea structurala, care a obligat lumea sa traiasca in sistemul mondial capitalist;

c) constrangerea relationala, care a obligat lumea sa creada in legitimitatea unor autoritati seculariste, legalitare, denumite birocratii si democratii modeme, si care s-au bazat pe o bijurcatie initiala: intre un sistem centrat pe stat si un sistem cu centre multiple: francmasonerii, retele mercantile, industrii, ideologii supranationale, organizatii transnationale si internationale, economii mondiale si imperii mondiale, corporatii etc. intr-un cuvant, bifurcatia nu este un „fenomen postinternational” cum enunta Rosenau, ci o caracteristica permanenta a lumii moderne (si, inclinam sa credem, a tuturor lumilor istorice).

Putem vorbi, asadar, nu pur si simplu despre „sisteme” istorice diferite, ci despre „lumi istorice” diferite, cu tot intregul lor. Ceea ce confera omenirii caracter de „lume istorica” este formatiunea spirituala care ajunge s-o domine, modeland-o, manifestandu-se ca ansamblu de imperative si constrangeri-limita (pe care, altminteri spus, nimeni nu le poate depasi decat iesind din lumea respectiva). Cand acele imperative sunt parasite de imense populatii, „constrangerile-limita” se prabusesc, astfel ca lumea intra in perioade variabile de anarhie sau interregn, caracterizate de faptul ca un tip de ordine veche s-a prabusit, in vreme ce alta noua inca n-a aparut. Putem asimila aceste perioade, impreuna cu Rosenau, unor stari de turbulenta la scara „lumii istorice”. Teoreticienii civilizatiilor le-au denumit „perioade de interregn.”

Lumea istorica cladita de europeni in ultimele sase-sapte sute de ani (de la Renastere incoace) se afla, astazi, intr-un asemenea proces de zguduire si de schimbare axiala, adica o schimbare care modifica axul lumii, dar sensul acestei schimbari nu poate fi „citit” nici la nivelul economiilor nici al statelor, ci la nivelul religiilor.

In consecinta: problema lumii actuale nu este reductibila la alternativa „capitalism versus comunism”, ci se refera la prabusirea acelor „constrangeri limita” (parametrice) descrise a) de sistemul capitalist (ca sistem de ordine mondiala); b) de conglomeratul noologic (nous < gr. a „spirit”, logos < gr. a „cuvant orientator”) pozitivist (ca parte constitutiva a marii culturi occidentale, parte care capata o pozitie din ce in ce mai importanta spre a triumfa asupra intregului, mai ales din secolul al XVIII-lea incoace, preluand conducerea spirituala a lumii); c) de sistemele seculariste de legitimare a autoritatii. La acestea trei ne vom referi in continuare, pentru a incheia cu examinarea para-religiilor pe care le-a produs conglomeratul pozitivist in ultimele 250 de ani.

Ca sa intelegem mai adanc lucrurile, sa ne referim la dimensiunile esentiale ale procesului de propagare europeana a marelui complex pozitivist in ultimele sapte sute de ani.

Prima lui trasatura consta in tranzitia de la sistemul teocentric (care-l pune in centrul lumii pe Dumnezeu) la un sistem antropocentric (care pune omul in centrul lumii). Chiar daca, procedand astfel, religia n-a putut fi alungata din lume, lumea, ea insasi, a suferit totusi un proces de ex-centrare religioasa din care norma si credinta crestina au iesit relativ slabite. Incepea ceea ce a fost denumit lungul proces de secularizare a lumii.

Norma crestina odata slabita, omenirea a intrat sub efectul altor imperative si constrangeri limita, pe care le descrie conglomeratul pozitivist. Prin urmare, inainte de a fi ceea ce este astazi, Europa a suferit o mutatie de uriase proportii, mutatie care a scufundat norma crestina in adancimi sufletesti greu sondabile si a inaugurat o alta modelare a lumii incepand cu Renasterea. Aceasta noua modelare este, totodata, o structura mentala. Astazi, omenirea trece prin destramarea ei. Iata de ce este necesar ca, inainte de a o parasi, s-o cunoastem; pentru ca, altfel, despartirea de ea se va prelungi indefinit, prelungind totodata si suferintele procesului de trecere.

2. Conglomeratul pozitivismului ca formatiune noologica si ca principala constrangere mentala (limita) a omenirii
(more…)