Preşedintele Traian Băsescu şi directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, s-au întâlnit, marţi, la Londra, cu directorul Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii (MI 6), Sir John Sawers, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava.
Potrivit acestuia, discuţiile purtate la sediul MI 6 au vizat evoluţiile actuale ale mediului internaţional de securitate.
“La invitaţia şefului MI 6, Sir John Sawers, preşedintele Traian Băsescu a fost însoţit de şeful SRI la sediul acestui serviciu. Discuţiile s-au axat pe evoluţiile actuale ale mediului internaţional de securitate”, a spus Sava, dupa cum transmite AGERPRES.
Ce observam: In general astfel de intrevederi mai au loc, dar fara stirea presei. Actualul sef al SIE, de exemplu, pe cand era proaspat ministru de Externe, s-a intalnit la Berlin cu seful BND, desi, normal, intalnirea nu figura in programul oficial si nici nu prea cadra, ca idee, cu pozitia de atunci a tanarului Ungureanu. Ulterior, cand jurnalistii au aflat, dintr-o indiscretie, tanarul ministru i-a rugat sa nu faca publica informatia. Ca regula, atunci cand e data publicitatii o astfel de informatie inseamna ca partea care a facut invitatia isi doreste sau aproba acest lucru. In cazul Basescu este de asemenea posibil sa fie vorba tot de o indiscretie, pe linie diplomatica (securistica) sau de presa. Dovada ca e vorba de o scurgere (care s-a prelins cu sau fara intentie) este ca purtatorul de cuvant al Presedintelui Romaniei a fost silit sa confirme stirea (orele 20.00) care de abia apoi a fost transmisa catre agentia nationala de stiri (in jurul orei 22:55) prin seful biroului de presa al SRI, in timp ce atat pe site-ul SRI cat si din comunicatul oficial al Presedintiei Romaniei privind vizita efectuata la Londra informatia lipseste cu desavarsire.
Ce este curios: Presedintele Romaniei s-a deplasat in persoana la sediul MI6 (supranumit “Lego Land” – vedeti foto) ceea ce inseamna ca discutiile care au avut loc au fost de o natura ultrasensibila si s-au desfasurat intr-o camera speciala ultrasecurizata.
Unde este problema? MI6 (Secret Intelligence Service – SIS), cunoscut si sub numele de “Firma”, nu este institutia omoloaga SRI-ului, ci Serviciului de Informatii Externe (SIE). Sa nu mai aiba incredere Traian Basescu in Mihai Razvan Ungureanu?