Posts Tagged ‘Klaus Iohhanis’

VIDEO. Istoricul Cristian Troncotă critică dur “legea antilegionară”: “Vor să-i ucidă pe martirii închisorilor a doua oară? Interzicem Istoria? O aberaţie! Incultură sau reavoinţă?” Stareţul Hariton Negrea: “Aşteptăm răspunsul Preşedintelui”


“Legea antilegionară” introdusă în Parlament de subalternul lui Victor Ponta, Alexandru Florian, fiul sinistrului comisar ideologic bolşevic Radu Florian (nume real necunoscut), prin intermediului lui Crin Antonescu şi a unui şpagar de milioane de euro ridicat de DNA, George Scutaru, fost corespondent ProTv la Moscova, şi “perfecţionată” de un informator condamnat al Securităţii, Ciprian Nica de la PSD, stârneşte uimirea istoricilor responsabili. Profesorul Cristian Troncotă, fost Decan al Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, a afirmat tranşat că această lege este “o aberaţie”! În cadrul unei emisiuni RTV de marţi, 7 iulie a.c., la care au participat telefonic istoricul Cristian Troncotă, şi stareţul Mănăstirii Părintelui Justin Pârvu, Părintele Hariton Negrea, s-a arătat că monahii de la Petru Vodă i-au adresat Preşedintelui României, Klaus Iohannis, o scrisoare în apărarea martirilor închisorilor comuniste, în care se solicită reanalizarea acestei legi în spiritul adevărului istoric. După cum arată Mănăstirea Petru Vodă, scrisoarea călugărilor privind ordonanţa OUG 31/2002 şi proiectul de lege PL-x 193/2014 a ajuns deja pe masa lui Iohannis, unde se află şi Legea în cauză, spre promulgare sau trimitere înapoi la Parlament.

Parintele Hariton Negrea - Manastirea Petru Voda a Parintelui Justin Parvu - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Hariton Negrea, staretul Manastirii Petru Voda a Parintelui Justin Parvu – Foto Cristina Nichitus Roncea

În Scrisoarea deschisă adresată Preşedintelui Klaus Iohannis, călugării susţin că “legea nu face diferenţa între dictatorul Adolf Hitler şi Mircea Vulcănescu sau părintele Dumitru Stăniloae. Legea întinează memoria sfinţilor mărturisitori şi mucenici, adică miile de clerici şi mireni care au pătimit şi au fost ucişi pentru că credeau în Dumnezeu, iar nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă. Dacă a-l cita pe părintele Dumitru Stăniloae va costa de la 3 luni la 3 ani de închisoare, dacă publicarea unui acatist către părintele Arsenie Boca va costa 5 ani de închisoare, atunci cum mai sunt pedepsiţi adevăraţii criminali de ieri şi de azi?”, întreabă retoric călugării de la Petru Vodă, citaţi de RTV şi alte publicaţii. “Pe noi ne interesează ca marile personalităţi care au fost parte a fenomenului legionar şi care au marcat România şi din punct de vedere politic şi cultural şi religios să nu fie denigrate sau chiar scoase în afara legii”, a afirmat Părintele Hariton Negrea (foto). “Noi nu forţăm lucrurile în nici un fel pentru că, în primul rând, suntem monahi ai Bisericii Ortdoxe Române”, a spus Părintele, adăugănd că “aşteptăm totuşi şi un răspuns, în timp” din partea Preşedintelui, “cu speranţa că se va analiza corect această problemă”.

O Comisie şi nu un căluş pentru adevărul istoric 

Mănăstirea Petru Vodă, prin vocea Părintelui Hariton, propune şi constituirea unei Comisii de istorici care să studieze fenomenul legionar, politic, religios şi cultural, şi să analizeze şi clarifice controversele perioadei din punct de vedere istoric şi nu ideologic. Propunerea notabilă completează poziţia Academiei Române, care, într-un Document oficial elaborat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului arată că Mişcarea Legionară nu a fost “fascistă”, poziţie ignorată însă de turnătorul Securităţii Ciprian Nica şi angajatul lui Victor Ponta, Alexandru Florian, care au “decretat” prin lege un fals istoric. Rămâne să mai aflăm, prin lege, că marxist-leniniştii ca Radu Florian au făcut în timpul liber rezistenţa din munţi? “Trebuie reținut faptul că adevărata măsură a luptei antibolșevice a fost dată de Mișcarea Legionară pe front, prin înrolarea deținuților politici în batalioanele disciplinare destinate primei linii, unde s-au evidențiat prin fapte de vitejie, apoi în lupta împotriva instaurării regimului comunist. Componenta majoră a mișcării naționale de rezistență anticomuniste din România a fost legionară, realitate ilustrată de procentul major al deținuților politici din perioada 1945-1964, apreciat la 75%”, se notează în documentul semnat de profesorul dr. în istorie Radu Ciuceanu, fost deţinut politic cu 15 ani de temniţă grea, inclusiv la Piteşti, închisoarea experimentelor anti-umane bolşevice. În Document este citat şi academicianul Dan Berindei, Președintele de Onoare al Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române, care a afirmat public faptul că “Mișcarea Legionară nu poate fi calificată drept ‘fascistă’ întrucât nu întrunește, prin elementele de doctrină pe care le-a adoptat și promovat, un caracter ideologic fascist”.

Aviz amatorilor: “Cu Istoria nu te poţi lua la trântă”

La rândul său, istoricul Cristian Troncotă s-a arătat în emisiunea RTV absolut revoltat de această “lege” catalogând-o drept “o aberaţie”. Părintele Hariton şi călugării de la Petru Vodă “au perfectă dreptate” contestând “legea”, a afirmat tranşant cunoscutul istoric. “Mie mi se pare cumva o inabilitate politică să încerci să promulgi o lege care vine să condamne un fenomen istoric, ceva care s-a petrecut demult în istorie. Chestiunea aceasta cu ‘lupta cu istoria’ mie unuia imi aduce aminte de un mental care aparţinea unei lumi revolute (bolşevice – n.m.). Deci parlamentarii ar trebui să reformuleze, Preşedintele să le ceară în mod expres să reformuleze, pentru că nu te poţi lua la trântă iarăşi cu Istoria. Este o chestiune care aparţine Istoriei. Este absolut aberant să ieşi cu o lege care să vină să-ţi interzică să vorbeşti. Ce să ne interzică? O să ne interzică nouă, profesorilor, istoricilor, să vorbim despre legionarism în spaţiul public? Pentru că Universitatea este un spaţiu public! Tinerii trebuie să cunoască Istoria… Interzicem Istoria? Asta mi se pare un lucru absolut de neacceptat!”, a afirmat profesorul Cristian Troncotă. “Şi, în ceea ce spunea Părintele adineauri, sigur că da, au fost oameni care au greşit şi au plătit. Au fost condamnaţi. Dar imensa masă a celor care au împărtăşit o ideologie şi care n-au făcut nici un fel de rele, dimpotrivă, au pătimit şi au suferit ororile Gulagului comunist din România, ce facem cu aceştia, îi mai omorâm o dată, îi mai condamnăm a doua oară? Mie mi se pare o chestiune absolut aberantă! Ori e vorba de incultură, ori e vorba de reavoinţă… Se întâmplă ceva ciudat în Parlamentul României.”, a conchis reputatul istoric şi general (r) citat de Roncea.Ro din cadrul emisiunii RTV preluate de revista Atitudini a Mănăstirii de maici de la Petru Vodă.

“Interesul mănăstirii noastre este în primul rînd creştin şi bisericesc”

“În abordarea acestei teme, interesul mănăstirii noastre este în primul rînd creştin şi bisericesc”, scrie Protosinghel Hariton Negrea într-o pozitie publicată de Mănăstirea Petru Vodă, ctitoria de călugări a Părintelui Justin închinată martirilor si mărturisitorilor închisorilor bolşevice. Cităm în continuare: “Credinţa, iar nu convingerile politice, au generat dorul de sfinţenie. O întreagă generaţie de români doritori şi iubitori de sfinţenie a trecut prin temniţele ateiste. Pe mulţi dintre aceştia Dumnezeu i-a proslăvit prin sfinte moaşte făcătoare de minuni, iar pe alţii i-a ales să dea mărturie creştinilor din România de astăzi că sfinţenia este posibilă, cu toată suferinţa de nemăsurat în cuvinte îndurată de două generaţii de români la jumătatea secolului XX. Pentru generaţia de astăzi şi pentru cele viitoare i-a ţinut în viaţă pe Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Arsenie Boca, Părintele Cleopa Ilie, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele Roman Braga, Părintele Justin Pârvu, Părintele Ilie Lăcătuşu, Părintele Constantin Voicescu, Părintele Constantin Sârbu, Părintele Dimitrie Bejan, Părintele Crăciun Oprea, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Părintele Ştefan Marcu şi alţi mari sfinţi ai vremurilor din urmă. Nu compromisurile i-au ţinut pe aceştia în viaţă în adîncul tenebrelor temniţelor ateiste, ci iubirea lor către Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi vrea de la creştinii din România să-şi deschidă ochii minţii şi ai inimii şi să primească în sufletele lor iubirea de sfinţenie a acestor două generaţii de înaintaşi şi să o facă roditoare.”

Amin
academia romana - miscarea legionara - fascism -eliade nae ionescu tradu gyr tutea crainic

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova