Victor Roncea Blog

de DAN UNGUREANU

N-am mai trecut de mult pe la situl Institutului von Mises din Romania. Iacata, am trecut de curand. Nu stiam de ce-mi lipsise. Situl are o paginuta de auto-prezentare cu urmatorul text:
“Finantat exclusiv din surse private, Institutul Ludwig von Mises–Romania exceleaza prin Seminarul privat Ludwig von Mises, dedicat dezbaterii in profunzime a temelor fundamentale ale economiei, dreptului si filosofiei politice, corelate cu ideile realiste, sanatoase, consecvent personaliste ale Scolii Austriece de Drept si Economie si ale Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.”
Cine sunt membrii institutului ? Cel mai cunoscut dintre ei este Horia-Roman Patapievici, unul din participantii la “dezbaterea organizata de Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI) cu tema Campania impotriva intelectualilor in viata publica romaneasca.” Sunt mort de curios cine sunt oamenii de paie din spatele CADI (numele e foarte posh, suna a fonduri de la National Endowment for Democracy, bani multi si a simpozioane cu fursecuri, sampanie, ziaristi acreditati, mass-media etc.)
Horia-Roman Patapievici e unul din sustinatorii cei mai activi ai doctrinei economice si mai ales politice a lui von Mises, si a altor economisti din scoala austriaca, Menger si Jevons; ambii sunt pomeniti extrem de laudativ in Omul recent, dar fara ca autorul sa intre in detaliu privitor la ideile lor, despre care spune, in ansamblu, ca sunt “sanatoase”. HRP n-are formatie economica, nici cultura economica, si atunci nu se aventureaza mai departe in apararea ideologilor sai preferati. Pentru asta exista Institutul von Mises.
Sursele “private” cum pudic se exprima situl, sunt banii miliardarului american David Koch, sustinator generos al mai tuturor cauzelor neo-conservatoare din Statele Unite. Daca in cei opt ani ai epocii Bush neo-conservatorii americani au avut o prezenta stridenta in mass-media americane, asta s-a datorat banilor lui Koch. Ei sunt Irving Kristol, Norman Podhoretz, Paul Wolfowitz, Elliot Abrams, Allan Blum, Robert Kaplan si altii, cunoscuti generic sub numele de “clubul galitienilor”. Neo-conservatorii americani au in comun ideea ca o elita mica si constienta trebuie sa ia franele puterii si sa conduca masele ignorante. Neo-conservatorismul american este elitist, asa cum elitisti sunt si suporterii lor de jucarie de pe Dambovita, Tismaneanu, Liiceanu si Patapievici.
Doctrina politica sustinuta de Institutul von Mises e libertarianismul – restrangerea maxima a atributiilor statului si privatizarea a cat mai multe din institutiile statului; conform libertarienilor, mecanismele pietei trebuie sa inlocuiasca birocratia de stat.
Reiau autoprezentarea Institutului: “Finantat exclusiv din surse private, Institutul Ludwig von Mises–Romania exceleaza prin «Seminarul privat Ludwig von Mises», dedicat dezbaterii in profunzime a temelor fundamentale ale economiei, dreptului si filosofiei politice, corelate cu ideile realiste, sanatoase, consecvent personaliste ale Scolii Austriece de Drept si Economie si ale Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe. ”
Institutul nu e dedicat nici unei dezbateri de nici un fel, ci prezentarii, explicarii, talcuirii, repovestirii ideilor scolii economice marginaliste si a politicii neoconservatoare: statul inseamna birocratie, trebuie inlocuit de mecanismele pietei, sanatatea trebuie privatizata, invatamantul asijderi, si asa mai departe. E singurul sit, din babilonia Internetului, care se lauda singur ca are idei sanatoase, si-n plus, in conformitate cu ideile sfintilor parinti ai Bisericii dreptmaritoare, ale sfintelor sinoade si asa mai departe. Care-s aceste idei ?

Articolul In apararea indezirabililor de Walter Block, https://misesromania.org/175/, condenseaza deplin ideile Institutului Von Mises, ale lui Horia Roman Patapievici si ale sfintilor parinti:
– prostitutia e o activitate economica anodina, ca oricare alta, si ar trebui legalizata,
– proxenetismul e o activitate economica banala, si ar trebui legalizat,
– hartuirea sexuala n-ar trebui sa fie pedepsita de legi,
– camataria, specula sunt inocente,
– legea n-ar trebui sa pedepseasca angajarea minorilor la munca,
– politistul care ia spaga e inocent,
– sindicatele n-ar trebui sa existe. Patronii si spargatorii de greva sunt niste oameni cumsecade.
– Falsificarea banilor n-ar trebui pedepsita. Da’ ce, o fi mai breaz statul, care tipareste bani cand vrea el, de apare inflatia ?
– camataria e un lucru bun,
– asistenta sociala – ajutorul de somaj, pensiile, trebuiesc suprimate.

Acestea sunt, cica, “ ideile realiste, sanatoase, consecvent personaliste ale Scolii Austriece de Drept si Economie si ale Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe”!!!

Antrenamentul meu pe operele sfintilor parinti e minim (mi-am dat diploma de studii aprofundate la École Pratique des Hautes Études cu o lucrare despre Dionisie Areopagitul, am tradus din greaca opere patristice si am predat patristica la Universitate) – dar avansez la plezneala conjectura ca nici prostitutia, proxenetismul, camataria si specula, nici falsificarea banilor n-au fost incuviintate ori ingaduite de respectivii; emit, in plus, supozitia ca aceiasi cuviosi parinti si aceleasi sfinte sinoade au permis, incurajat si blagoslovit milostenia, in cele mai diverse forme, inclusiv asistenta sociala. Pe drept spunea Oscar Wilde: “cinic este acela care cunoaste pretul tuturor lucrurilor si valoarea nici unuia”.

Neo-conservatorii americani si silitorii lor elevi balcanici

Galitienii si discipolii lor de la sud de Ceremus au destul de multe trasaturi in comun. Leo Strauss a fost profesorul neo-conservatorilor mai sus amintiti; in Romania, acest rol a fost jucat de Constantin Noica. Neo-conservatorii au inceput ca trotkisti in anii 1930, sub conducerea lui Max Schachtman. Au fost de stanga soft in favoarea razboiului din Vietnam in anii 1960-1970, dupa care au devenit conservatori interventionisti. Au luat puterea odata cu Ronald Reagan, si in anii 1980 au participat la toate gherilele contra-revolutionare din America Latina; au participat la asasinatele din Guatemala, Nicaragua si Salvador, au sustinut dictatura lui Pinochet si cea a generalului Marcos in Filipine, si au vandut arme Iranului.
Scandalul Iran-Contra i-a eclipsat. George Bush tatal i-a ignorat distant; sub Bill Clinton au trebuit sa rabde. Cei doisprezece ani de pauza s-au terminat odata cu venirea lui George Bush fiul, cand, timp de opt ani, au taiat si au spanzurat. Ei sunt responsabili pentru catastrofa din Iraq, inglodarea din Afghanistan, Abu Ghraib, Guantanamo, si criza economica din Statele Unite, care incepe sa iradieze in toata lumea: si Alan Grünspan, ca presedinte al Rezervei Federale a SUA, si Paul Wolfowitz, ca presedinte al FMI, poarta raspunderea pentru eliminarea ultimelor mecanisme de control al statului asupra bursei si creditului in SUA.
Mai au in comun neo-conservatorii americani si cei de Ilfov in comun formatia clasicista: si Leo Strauss, si Alan Blum erau specialisti in Antichitate; Noica, Liiceanu, cercul de la Paltinis a fost un cerc de studii platonice: limba greaca si filozofia antica sunt cei doi stalpi ai elitismului politic.
Care e diferenta dintre neo-conservatori, si conservatorii de tip vechi? Conservatorii de tip vechi accepta democratia, dialogul, dezbaterea si alternanta politica. Neo-conservatorii sunt elitisti: ei vor puterea cu orice pret. Pentru a o lua, se prevaleaza de pericolul iminent, oricare ar fi: in anii 1970, comunismul, Uniunea Sovietica, dupa 1990, fundamentalismul islamic. In timp de pace, jocul alegerilor poate aduce la putere orice partid; neoconservatorii au nevoie de un dusman iminent pentru a suprima democratia, a suprima informatia, si a incepe razboiul. In Statele Unite, razboiul din Iraq a fost dus pentru motive inventate iar cetatenii americani si-au pierdut dreptul la viata privata. Tortura de la Abu Ghraib si Guantanamo n-a devenit cunoscuta decat din cauza faptului ca tortionarii erau atat de siguri de impunitatea lor, incat s-au fotografiat in timp ce schingiuiau si ucideau. In Valahia, auto-intitulatii intelectuali democrati (in fapt, elitisti) au justificat suprimarea completa a dialogului cu ceilalti intelectuali pe motivul ca aceia ar fi fost de stanga, iar stanga inseamna bolsevism, totalitarism, stalinism.
Si neo-conservatorii americani, si o mare parte din neo-conservatorii de Dambovita sunt, ironia sortii, trotkisti reciclati sau trotkisti de generatia a doua: Vladimir Tismaneanu e fiu de activisti stalinisti, si el insusi si-a dat doctoratul in marxism. Horia-Roman Patapievici e fiul unui director din Ministerul de Finante din epoca de trista amintire. Si asa mai departe.

Violul politic

Doua sunt metodele de viol politic ale neo-conservatorilor. Prima metoda e dezumanizarea preopinentului. El devine un dusman, un dusman irational: “fundamentalismul islamic”, “nazismul” “stalinismul”, “bolsevismul”, “totalitarismul” sunt cateva slogane preferate. Cu dusmanul nu se poate discuta, fiindca el e irational, e inuman. Lupta cu el e o lupta pe viata si pe moarte. Daca nu-l distrugem, ne distruge. A doua e inventarea unei stari de urgenta care impune suprimarea democratiei, suprimarea libertatii mass-media, suprimarea dezbaterii si a dialogului, instituirea legii martiale.
Doi pusti ziaristi nu sunt de acord ca Patapievici trebuie intampinat cu “De la stea au cunoscut sa se-nchine tie, soarelui dreptatii”? Vor fi imediat taxati de apologeti ai stalinismului. Cand dusmanul e irational, cand pericolul e iminent, masurile ce trebuiesc luate sunt clare: dusmanul trebuie distrus, amenintarea trebuie suprimata.
Cel mai simptomatic text este clasicul Apel catre lichele. Nu trebuie sa stii prea multa stiinta a argumentarii ca sa pricepi ca apelul si insulta sunt reciproc ireconciliabile. (Imi vin in minte doua brosuri ale Institutului Biblic si de Misiune al BOR: Chemarea frateasca catre bulangii si curve si Povata parinteasca catre ratacitii sectari si ereticii jidani. E, ca sa zic asa, o adevarata incitare la dialog.

Obsesia adevarului

Patapievici prefera sa ignore ca pe arena politica se negociaza interese individuale sau de grup, nu se discuta adevaruri. Pentru el, acolo se voteaza adevarul. “Minoritarul nu poate avea dreptate pentru ca este minoritar, ci numai daca nu se insala. Asa cum adevarul sta martor si minciunii, iar lumina da marturie si pentru intuneric, la fel si raporturile numerice intamplatoare de tip minoritar/majoritar stau sub ascultarea stricta a adevarului”. (Omul recent, p. 343). Si apoi, iar: “Intr-o societate de masa, ca a noastra, mai buna este democratia. Dar unde este adevarul? /./ Votam in ce scop? Nu trebuie sa-mi pun problema adevarului, adica sa ii aleg pe cei mai buni?” (Omul recent, p. 382). Politica, adevarul, si «cei mai buni» n-au nici o legatura. Exista trei domenii diferite: stiinta, in care adevarul il cunosc si-l demonstreaza specialistii; esteticul, in care gustul individual primeaza; politicul si eticul, in care prevaleaza consensul majoritatii. Stiintei ii corespunde adevarul, esteticii frumosul – iar politicului si eticului, binele. Nu adevarul. Pentru neo-conservatori, domeniul politic si etic nu mai are autonomie, ci e supus unui „adevar” determinat fie de elite constiente, fie religios „lumina da marturie si pentru intuneric”.
Cineva-mi spune din off ca originalul manuscris al Apelului catre lichele se intitula Apel catre jeguri.

Un articolas din Ziua pretinde ca remarca în Cultura un „atac antisemit”, lansat chipurile printr-un eseu al lui Dan Ungureanu.
Indemnandu-va calduros sa cumparati cat mai multe exemplare din revista ca sa vedeti care-i daravela, si fara sa pretind ca ofer aici un raspuns (n-am nici pe departe umorul lui Dan Ungureanu, si de altfel n-as vrea sa-i rapesc placerea unui raspuns pe teren virgin),
fac totusi cateva precizari:
(i) Notita din Ziua apare în plina campanie anti-Voiculescu a ziarului lui Rosca. Notita poarta titlul simptomatic Atac antisemit in revista lui Felix („revista lui Felix” fiind, ati ghicit, Cultura, care tine de trustul Intact). Titlul notitei arata cum nu se poate mai bine ca subiectul ziaristului de la Ziua e de fapt nu asa-zisul „atac antisemit”, ci Voiculescu. Conditiile de obiectivitate jurnalistica sunt din capul locului îndeplinite…
(ii) Autorul notitei (George Scarlat e numele lui) este mult mai preocupat de lezarea lui Horia Patapievici de catre Dan Ungureanu decat de presupusul „atac”: ceea ce dovedeste fie ca nu crede nici el în ce spune, fie ca desconsidera cu totul ceea ce ar putea reprezenta un atac antisemit real.
(iii) Autorului notitei, George Scarlat, îi lipseste ABC-ul jurnalistic. D-sa ar trebui sa stie ca atunci cand lansezi o ipoteza pe baza unui text trebuie sa aduci argumente textuale pentru a-ti sustine ipoteza: or, George Scarlat, satisfacut suficient de a fi gasit un subiect anti-Voiculescu, nu avanseaza decat „argumentul” unui nume grafiat neuzual. Daca George Scarlat crede ca a pune pe hartie un nume evreiesc e semn de antisemitism, atunci George Scarlat crede ca un nume evreiesc e un lucru de rusine si trebuie ascuns: pe cale de consecinta, George Scarlat pare sa aiba o mare problema cu evreii si, in loc sa o rezolve, o difuzeaza.
Profit de prilej sa atrag ziarului Ziua atentia ca Dan Ungureanu zice, în acelasi articol, si de BOR. Ca atare, astept cu nerabdare denuntul Un articol doBORator în revista lui Felix, eventual sub semnatura camaradului Victor Roncea.

P.S.: Cautand pentru amuzamentul personal si alte articole ale lui George Scarlat, pe care nu avusesem pana în prezent bucuria de a-l citi, i-am gasit pamfletul Papagalii anti-anti-comunisti, avand ca obiect volumul Iluzia anticomunismului. Cu acest prilej am aflat ca pentru George Scarlat Anti-Duhring e o carte de Lenin.