Petru Lucinschi, cu care “misionarul” Andrei Kuraev a cinat cordial, s-a aflat în ultimele luni de existenţă a URSS în cercul cel mai înalt al puterii sovietice. În dimineaţa de 22 decembrie 1989, el i-a prezentat lui Gorbaciov situaţia din România. În 1997 a favorizat fondarea ”Marii Loje a Moldovei” girată de Marea Lojă Regulară a Italiei. Petru Lucinschi este membru al Marii Loje Internaționale, despre el afirmîndu-se că este printre puținii moldoveni care au intrat în masonerie încă de pe timpul Uniunii Sovietice.
FILOSOFIA SCANDALULUI
Emisiunea ”Priamoi razgovor” la Jurnal TV (traducere din rusește), continuare
Moderator: Vă rog să facem o pauză și să urmărim părerea părintelui Anatolie Cibric cu referire la incident și părintele părintelui Andrei Kuraev la Chișinău.
Părintele Anatolie: Noi considerăm că părintele Andrei Kuraev a venit în Moldova cu o misiune specială. Această misiune nu este doar bisericească, ci și politică. Deoarece el a declarat asta singur, la postul dumneavoastră de televiziune, cum că la sosirea în Moldova avea plănuite niște întîlniri, despre care vorbește și pe blogul său, cum că s-a întîlnit, la inițiativa prim ministrului cu el, cu prim ministrul. După aceea la televiziunea dumneavoastră a fost o emisiune unde el a provocat poporul ortodox din Moldova, spunînd despre o asociație ortodoxă care face parte din Mitropolia Moldovei, care activează canonic pe teritoriul Republicii Moldova, fiind întemeiată cu binecuvîntarea mitropolitului Vladimir la cererea credincioșilor ortodocși, că este o sectă. Numind o organizație ortodoxă ”sectă” el a aruncat o umbră asupra Mitropoliei Moldovei și, desigur, asupra mitropolitului Vladimir. În cadrul emisiunii voastre părintele Andrei i-a invitat pe toți doritorii să participe la conferința sa de la Academia Teologică din Chișinău. Deoarece el ne-a provocat, numindu-ne sectă, noi am hotărît să mergem și, urmînd experiența emisiunii dumneavoastră, să-i propunem o ”discuție directă”, să-l întrebăm cum a putut să numească o frăție ortodoxă ”sectă”. Pînă acum, de cînd părintele Andrei a numit credincioșii cu astfel de cuvinte, noi nu am avut nici un reproș din partea Mitropoliei și în cei șapte ani de cînd există această obște nu am avut nici un reproș canonic. Normal că atunci cînd i-am adresat întrebarea, părintele Andrei a început să fugă de răspuns. Și cînd i-am propus să susțină în fața adunării cum își motivează propriile afirmații necanonice și neortodoxe, chiar hulitoare împotriva Sfinților Părinți și a sfintelor canoane, atunci el a încercat să înnăbușe asta, ca oamenii să nu audă zicerile lui pe care el le rostește. Deoarece oamenii în mare parte nu sînt informați. Scopul părintelui Andrei Kuraev a fost altul. Desigur pentru a-l descredita pe mitropolit, să discrediteze mitropolia, să creeze un precedent. La noi în Moldova s-a păstrat un echilibru dintre cercurile conservatoare, sau tradiționaliste din sînul Bisericii Ortodoxe și partea ceva mai liberală a preoților, dar el a venit și a introdus această dezbinare pentru ca acest echilibru să fie încălcat. Este firesc să fie numit ”provocatorul a toată Rusia”. De acest cuvînt noi nu ne lepădăm.
Moderator: Dar acțiunile dumneavoastră nu le considerați provocatoare?
Părintele Anatolie: Nu. Pentru că iată cum trebuie să judecăm. Dacă noi știm că cineva acționează provocator, cînd provocarea țintește credința, canoanele Bisericii, atunci noi nu ne gîndim să ne ferim a nu cădea sub această provocare. Noi răspundem ceea ce se cuvinte omului care hulește
Moderator: Adică cu provocarea la provocare.
Părintele Anatolie: Nu. Noi răspundem mărturisindu-ne credința. Dacă dumneavoastră considerați mărturisirea credinței o provocare, atunci eu cu părere de rău constat că dumneavoastră nu aveți înțelegere față de mărturisirea credinței. Credința trebuie mărturisită pretutindeni. Și dacă cineva te provoacă: ”ești credincios sau nu?”, iar tu te incomodezi să răspunzi, înseamnă că tu te-ai lepădat de credința ta.
Moderator: Așadar, am ascultat versiunea părintelui Anatolie Cibric. Părinte Andrei, ați auzit ceva nou pentru dumneavoastră?
Continuarea la Savatie Bastovoi Blog