Posts Tagged ‘Liiceanu’

Procesul Liiceanu-Liigheanu-Liicheanu, profitorul tuturor regimurilor, contra libertatii presei si de expresie in Romania

November 4th, 2008 VR No Comments »

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI
DOSAR NR. 14976/299/2007

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul RONCEA VICTOR, cu domiciliul ales în Bucureşti, sector 1, str. Ion Câmpineanu, nr. 4, parter,
în contradictoriu cu
LIICEANU GABRIEL, cu domiciliul în Bucureşti, sector 3, str. Intr. Vasile Lucaciu nr. 3, ap. 2,
urmând a fi citaţi şi
S.C. ZIUA S.R.L., cu sediul în Bucureşti, str. Ion Câmpineanu nr. 4,
ROŞCA STĂNESCU SORIN ŞTEFAN, cu domiciliul în Bucureşti, sector 2, str. Zece Mese nr.8, ap. 1, şi
SPÂNU ION, cu domiciliul în Bucureşti, sector 1, str. Ion Câmpineanu nr. 4,
în temeiul art. 3041 Cod de procedură civilă, în termen legal formulez prezentul

RECURS

Împotriva Sentinţei civile nr. 4907/14.04.2008, pronunţată de judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 14976/299/2007,
pentru următoarele

MOTIVE

I. Hotărârea nu este motivată;
II. Hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii;
III. În temeiul art. 3041 Cod de procedură civilă, solicit examinarea cauzei sub toate aspectele.

ÎN FAPT
Prin acţiunea înregistrată la instanţă la data de 23.07.2007, reclamantul Liiceanu Gabriel, prin avocat, a solicitat obligarea subsemnatului, a S.C. ZIUA S.R.L. (“Ziua”) şi a pârâţilor persoane fizice Roşca Stănescu Sorin Ştefan şi Spânu Ion, în solidar, la plata sumei de 300.000 lei cu tilu de daune morale. De asemenea, a mai solicitat reclamantul ca hotărârea ce se va pronunţa să fie publicată pe cheltuiala noastră în primele 10 ziare ca răspândire, precum şi în publicaţiile “Dilema Veche”, “22”, “Observator Cultural”, “Idei în dialog” şi “România Literară” – în baza principiului reparaţiei integrale şi adecvate a prejudiciului.
Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a admis în parte primul capăt de cerere, obligând pârâţii în solidar la plata unei sume de 150.000 lei, admiţând integral al doilea capăt de cerere.
Consider criticabilă soluţia instanţei de fond pentru următoarele motive.

Chestiune preliminară – calificarea corectă a căii de atac
Prevederile art. 2821 Cod de procedură civilă dispun în sensul că nu sunt atacabile cu apel cauzele al căror obiect, evaluabil în bani, ar fi sub valoarea de 100.000 lei.
Per a contrario, cele ale căror obiect are o valoare mai mare de 100.000 lei sunt supuse căii de atac a apelului.
Aşa cum am arătat, prin hotărârea recurată, instanţa de fond a admis în parte primul capăt de cerere, obligând pârâţii în solidar la plata unei sume de 150.000 lei.
Apreciez că în mod eronat instanţa de fond, în dispozitivul sentinţei recurate, a arătat că aceasta poate fi atacată cu recurs şi solicit calificarea corectă a căii de atac ca fiind apelul.
În acelaşi timp însă sunt legat de această dispoziţie, drept pentru care arăt motivele pentru care înţeleg să critic hotărârea instanţei de fond.

I. HOTÂRÂREA NU ESTE MOTIVATĂ. MOTIV DE RECURS PREVĂZUT DE ART. 304 PCT. 7 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ
În considerentele sentinţei civile recurate, instanţa face simple afirmaţii, ce nu pot fi reţinute drept o motivare care să îndreptăţească felul în care a avut loc dezlegarea pricinii.

a) Cu privire la fapta ilicită, se arată: “Fapta ilicită care reprezintă temeiul de fapt al acţiunii include difuzarea către public a unor afirmaţii defăimătoare, faţă de persoana reclamantului, care a contribuit în mod direct la propagarea către public a unor afirmaţii denigratoare, asupra imaginii reclamantului”.
Urmează consideraţiile instanţei cu privire la prevederile art. 31 al. 4 din Constituţia României, precum şi asupra răspunsului la interogatoriu formulat de pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan, precum şi asupra răspunsului la interogatoriu formulat de pârâta persoană juridică. Apoi se revine cu următoarele considerente faţă de atragerea răspunderii civile delictuale şi faţă de fapta ilicită:
Afirmă instanţa de fond: “În speţă, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi anume fapta ilicită prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţia. Fapta ilicită reprezintă orice faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.
În prezenta cauză, fapta ilicită constă în conceperea şi realizarea de către pârâţi a unei campanii de denigrare la adresa reclamantului, prin publicarea a numeroase articole defăimătoare cu consecinţa vătămării grave a unor drepturi şi valori morale ale acestuia.
(…) Instanţa reţine că termenii şi metodele de utilizare folosite de către pârâţi vis a vis de reclamant, contravin principiilor de deontologia profesiei de jurnalist [sic !] şi au adus o gravă atingere a demnităţii şi reputaţiei acestuia.
La acestea s-a adăugat acuzaţia că reclamantul ar fi plagiat mai mulţi autori, acuzaţie calomnioasă, de natură să pună sub semnul întrebării onestitatea sa profesională şi să-I lezeze reputaţia dobândită”.
Din aceste expuneri ale instanţei de fond nu reiese care sunt motivele pentru care se reţine existenţa unei fapte ilicite.
Simpla enumerare repetitivă, de către instanţă, a unor termeni precum “campanie denigratoare” sau “defăimare” sau “calomnie” nu justifică realizarea în concret a vreunei fapte ilicite.
Insulta şi calomnia, spre exemplu, fapte ilicită, sunt definite de prevederile art. 205, 206 Cod penal. Ilicitul acestor fapte rezidă în aceea că prezintă pericol social şi sunt sancţionate expres de legiuitor.
Insulta este definită drept “atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane”, faptă care se realizează prin “cuvinte, gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunere la batjocură”.
Calomnia este definită drept “afirmarea ori imputarea în public (…) a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune (…)”
Or, instanţa de fond nu face nici o referire la cele două texte de lege mai sus menţionate, pentru această instanţă faptele sunt, există pur şi simplu în sfera ilicitului.
Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu motivează natura ilicită a faptei, ci se mulţumeşte să-i dea doar o definiţie succintă şi mai apoi să enumere, în mod repetitiv, termeni precum “campanie denigratoare” sau “defăimare” sau “calomnie”. Astfel de termeni, chiar dacă des repetaţi, nu au în spate un raţionament precis, just, întemeiat, prin raportare la norma de drept obiectiv pretins încălcată sau la dreptul subiectiv pretins vătămat. Cu alte cuvinte, în opinia subsemnatului, instanţa nu justifică şi nu motivează existenţa faptei ilicite.
Cu privire la afirmaţia referitoare la plagiat, s-a solicitat de către apărătorii pârâţilor administrarea unei probe cu expertiză realizată de specialişti (lingvistică şi filosofie) din cadrul Academiei Române. Solicitarea, făcută pentru a se da eficienţă prevederilor art. 207 Cod penal , a fost respinsă de instanţa de fond ca neconcludentă (sic!), pentru ca, ulterior, în baza “probelor existente la dosarul cauzei”, aceeaşi instanţă să se pronunţe în sensul existenţei unei fapte ilicite.
În concluzie pe acest aspect, consider nemotivată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte fapta ilicită.

b) În ceea ce priveşte prejudiciul, înstanţa de fond a făcut punctual următoarele afirmaţii: “În vederea aprecierii prejudiciului instanţa a avut în vedere pe de o parte gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite iar pe de altă parte, intensitatea şi gravitatea faptei”.
Instanţa de fond nu reuşeste prin aceste considerente să arate existenţa unui prejudiciu, întinderea acestuia, felul în care poate fi reparat.
Trebuie avut în vedere că prejudiciul invocat este unul de natură morală, greu de cuantificat. Instanţa nu arată motivele, argumentele, raţionamentul prin care şi-a format convingerea existenţei acestui prejudiciu.
Instanţa nu arată care sunt valorile sociale ocrotite.
Instanţa nu arată gradul de lezare al acestor valori.
Instanţa nu cuantifică intensitatea şi gravitatea faptei şi implicit pretinsul prejuciu.
Cu atât mai puţin nu argumentează şi nu justifică (chestiune mult mai dificilă) întinderea acestui pretins prejudiciu, nici nu arată criteriile şi metodele folosite pentru a determina această întindere.
În concluzie pe acest aspect, consider nemotivată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea prejudiciului.

c) Nici în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate instanţa nu oferă o motivare a soluţiei.
Spune instanţa de fond: “Pentru a putea fi angajată răspunderea unei persoane este necesar ca intre fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
În cazul afirmaţiilor defăimătoare, legătura de cauzalitate dintre proferarea unor astfel de afirmaţii şi prejudiciul moral suferit de reclamant a fost dovedit [sic!] de către reclamant, fiind săvârşită cu intenţie [sic!], pârâţii recunoscând că au purtat această campanie de presă împotriva reclamantului, ca adversari politici ai acestuia şi având ca scop denigrarea sa”.
Quod erant demonstrandum.

d) Instanţa reţine şi foloseşte sintama “campanie de presă” în mod nejustificat
Nu există în cuprinsul hotărârii recurare o motivare convingătoare, un raţionament al judecătorului care să justifice folosirea acestei sintagme în cuprinsul motivării hotărârii şi, pe cale de consecinţă, a reţinerii solidarităţii între totalitatea pârâţilor.
Acesta a fost o simplă susţinere a reclamantului, nedovedită, pe care instanţa şi-a însuşit-o: “În cazul afirmaţiilor defăimătoare, legătura de cauzalitate legătura de cauzalitate dintre proferarea unor astfel de afirmaţii şi prejudiciul moral suferit de reclamant a fost dovedit [sic!] de către reclamant, fiind săvârşită cu intenţie, pârâţii recunoscând că au purtat această campanie de presă împotriva reclamantului, ca adversari politici ai acestuia şi având ca scop denigrarea sa”.
Această pretinsă “recunoaştere” de purtare a unei campanii de presă nu există.
Singurele probe pe care le invocă instanţa de fond sunt răspunsul la interogatoriu dat de pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan, cât şi răspunsul la interogatoriu dat de ZIUA (ambrele menţionate la fila 3), unde nu se regăseşte acest element.

e) Instanţa nu motivează deloc acordarea integrală a celui de al doilea petit al cererii
Şi acest petit ar fi trebuit circumstanţiat aceloraşi elemente, respectiv faptă, prejudiciu (existenţă şi întindere), legătura de cauzalitate, vinovăţia.
Instanţa nu face nici o apreciere asupra felului în care această măsură reparatorie solicitată de reclamant ar duce la repararea integrală şi adecvată a pretinsului prejudiciu astfel cum reclamantul a afirmat în cuprinsul cererii sale. Asupra acestui aspect voi insista in cele ce urmează, la pct. II, d.

II. INSTANŢA FACE ÎN MOD GREŞIT APLICAREA ART. 998-999 COD CIVIL. INSTANŢA FACE O GREŞITĂ APLICARE A ART. 1003 COD CIVIL. MOTIV DE RECURS PREVĂZUT DE ART. 304 PCT. 9 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ. EXCEPŢIA INADMISIBILITĂŢII ACŢIUNII ÎNTEMEIATE PE ART. 1003 C.CIV.

A. Temeiul juridic al pretenţiilor reclamantului îl constituie art. 998-999 C.cIv.
Art. 998 Cod civil dispune literal: “Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, să îl repare”.
Pe cale de consecinţă, pentru a se putea considera că există un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reţine, în mod cumulativ, existenţa unui prejudiciu dovedit, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum şi existenţa vinovăţiei.
În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta trebuie să fie dovedit, nu doar afirmat, iar paguba şi/sau suferinţa să fie reală; cât priveşte fapta ilicită, aceasta trebuie să constea într-o încălcare a unei norme legale în vigoare; în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, fapta ar trebui ar trebui să producă direct şi nemijlocit prejudiciul, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, ar trebui dovedit faptul că s-ar fi fi acţionat cu depăşirea limitelor bunei credinţe.
Aşa cum am arătat la punctul 1) de mai sus, nu există o motivare a instanţei de fond care să îndreptăţească concluzia că ar exista faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate şi vinovăţiei. Asupra acelor argumente nu mai revin, dar vă solicit să le aveţi încă o dată în vedere.
Voi insista în cele ce urmează asupra pretinsului prejudiciu.

a) Prejudiciul şi prejudiciul moral în doctrina juridică
În doctrină s-a arătat că prejudiciul, paguba sau dauna constau în rezultatul sau efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei săvârşite de o altă persoană .
Într-o altă opinie , prejudiciul a fost definit asemănător, acesta constând în rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane.
Distincţia între paguba patrimonială şi nepatrimonială se regăseşte şi la autorii anterior menţionaţi , prejudiciul patrimonial fiind cel concretizat într-o pagubă efectivă, materială, cuantificabilă în bani, în timp ce dauna morală presupune că prejudiciul nu este susceptibil de evaluare bănească.
Autorii menţionaţi arată: „Problema reparaţiei băneşti a prejudiciilor morale constituie una dintre problemele controversate chiar în sistemele de drept ale statelor care au admis în mod constant plata de despăgubiri băneşti pentru asemenea prejudicii (subl. ns.) Au fost ridicate astfel obiecţiuni împotriva unui astfel de sistem de reparare a prejudiciilor morale, invocându-se „imposibilitatea reparării băneşti a acestor daune”, „caracterul arbitrar al acestei reparaţii, deoarece nu se poate stabili nici un fel de corespondenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani”. Referitor la despăgubirile acordate pentru prejudiciile rezultate din atingerile aduse sentimentelor de afecţiune s-a afirmat că ele au un „caracter imoral”” .
Caracterul controversat al acestor tipuri de reparaţii – reparaţii băneşti pentru prejudicii greu (dacă nu chiar imposibil) de cuantificat în bani este reţinut şi de ceilalţi autori menţionaţi .

b. Criteriile pentru cuantificarea unui prejudiciu nu se regăsesc în speţă
Revenind la prejudiciu, pentru a se reţine existenţa unui prejudiciu patrimonial, acesta trebuie să fie cert, determinat (sau determinabil) şi să nu fi fost reparat .
În ceea ce priveşte prejudiciul necuantificabil în bani, autorii menţionaţi arată că lipsesc criteriile de stabilire a sumelor care se acordă celor cărora le sunt cauzate astfel de daune .
În speţă, nici reclamantul nu arată în concret în ce ar fi constat prejudiciul suferit, mulţumindu-se să afirme că a fost prejudiciat în mod grav.
Pe cale de consecinţă, cred, ar fi trebui să revină instanţei de fond delicata sarcină de a stabili astfel de criterii, în funcţie de specificul acestui caz.
Nici reclamantul nu face o cuantificare a prejudiciului, nici instanţa nu a făcut un asemenea demers.

c. Reparaţia bănească este disproporţionată faţă de pretinsa atingere adusă
În ceea ce priveşte specificul prejudiciului pretins suferit de către reclamant, acesta este prezentat în mod contradictoriu.
Pe de o parte se arată în cuprinsul acţiunii că ar fi vorba de un prejudiciu moral, iar pe de altă parte se susţine că ar fi vorba despre o atingere adusă imaginii, demnităţii şi onoarei.
Între prejudiciul moral şi prejudiciul de imagine şi/sau reputaţie există o diferenţă de esenţă: şi anume primul nu poate fi cuantificat în bani, în timp ce al doilea ar putea fi cuantificat în bani, integral sau cel puţin în parte.
Apare astfel drept nepotrivit să se solicite daune morale (respectiv reparaţia cu bani a unei pagube neevaluabile în bani) pentru un prejudiciu de imagine care nu a fost dovedit (respectiv reparaţia cu bani a unei pagube evaluabile în bani neproduse).
Referindu-se la prejudiciul suferit, el este indicat de către reclamant prin referiri vagi la „prejudiciul moral suferit”, „atingerea adusă imaginii, demnităţii şi reputaţiei” etc., fără să arate în cel fel s-a repercutat asupra sa pretinsa faptă ilicită, sau măcar să încerce să descrie suferinţele morale cauzate. Se încearcă justificarea suferinţei morale prin răspândirea afirmaţiilor făcute fără să se facă o cuantificare a acestei întinderi şi fără să se arate în ce fel această răspândire s-a reflectat înapoi asupra reclamantului.
Prejudiciul de imagine este nedovedit, pentru că reclamantului nu i se diminuează în nici un fel meritele obţinute prin activităţile sale, enumerate de reprezentantul său la filele 11-12 ale acţiunii.
Mai mult decât atât, referindu-se la un prejudiciu de imagine, reclamantul trebuie să îl cuantifice exact în bani în mod întemeiat, deoarece prejudiciul de imagine (cel puţin în parte, dacă nu chiar integral) ar avea un impact ce ar putea să fie evaluat (sau cel puţin evaluabil în bani). Ca urmare a schimbarii percepţiei asupra persoanei sale, reclamantul ar fi putut să fie exclus din corpurile profesionale din care face parte (pierzând astfel anumite surse de venit), ar fi putut să fie acţionat în judecată de alte persoane, fiind obligat la plata unor sume de bani etc. Ori, aşa ceva nu s-a întâmplat.
Suma de 300.000 lei solicitată de reclamant este disproporţionat de mare faţă de aceea că el nu oferă elemente pentru probarea existenţei unui prejudiciu cert, şi nici elemente pentru cuantificarea întinderii acestuia.
Suma de 150.000 lei stabilită de instanţă este la rândul ei disproporţionat de mare în condiţiile în care nici instanţa nu stabileşte aceste elemente.

d) Al doilea capăt de cerere depăşeşte cu mult reparaţia integrală a pretinsului prejudiciu
O primă critică derivă din aceea că, deşi acest petit a fost acordat integral, astfel cum s-a solicitat, instanţa de fond nu a motivat în nici un fel măsura dispusă.
O a doua critică derivă din aceea că reclamantul s-a folosit de acest procedeu (solicitarea ca hotărârea ce se va pronunţa să fie publicată într-un număr de 10 ziare de largă circulaţie, plus un număr de revizstre culturale) pentru a influenţa aprecierea instanţei faţă de elementul cheie al cauzei: dovedirea existenţei şi stabilirea întinderii pretinsului prejudiciu.
Tot astfel cum într-o oglindă concavă sau convexă, imaginea apare fie mai mare fie mai mică decât în realitate, tot astfel formularea celui de al doilea petit al acţiuni a avut menirea de a influenţa convingerea judecătorului faţă de proporţiile pretinsului prejudiciu şi faţă de primul petit al acţiunii.
O a treia critică o voi arăta în cele ce urmează. Dau, spre exemplu, o altă cauză ce a avut ca obiect cererea de reparaţie integrală a unui prejudiciu: A cere instanţei să îl oblige pe B să repare un acoperiş pe care acesta îl stricase.
Ar fi fost absurd ca, în virtutea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, A să ceară instanţei ca B să îi repare de 10 ori acoperişul!
Revenind la cauza de faţă, apreciez ca fiind disproporţionată această solicitare a reclamantului, dat fiind ca pretinsa faptă ilicită s-a produs în paginile unui singur ziar.
Susţine reclamantul că, dat fiind faptul că instrumentul prin care acest prejudiciu moral a fost cauzat a fost presa, tot prin intermediul presei el poate fi reparat în mod adecvat.
Intr-adevăr, „presa” în acest caz a constituit-o ziarul ZIUA. Preluând mót-a-mót pretenţia pârâtului, întrucât prejudiciul s-ar fi cauzat prin intermediul ziarului ZIUA, reparaţia adecvată ar trebui oferită tot prin acest instrument.
În opinia mea, restul de 9 ziare de largă circulaţie şi 5 reviste culturale reprezintă aplicarea unui eventual nou principiu de drept, acela al „reparaţiei excesive a prejudiciului suferit”. Din fericire însă, un asemenea principiu nu există, iar instanţa de fond ar fi trebuit, în cadrul efortului de a determina existenţa şi întinderea prejudiciului, să cenzureze şi acest aspect. Ceea ce instanţa de fond, din păcate, nu a făcut.
Un ultimă critică vizează inconsecvenţa instanţei de fond.
Aceasta a redus la jumătate pretenţiile băneşti ale reclamantului, dar le-a menţinut integral pe cele din petitul al doilea al acţiunii.
Şi nu în ultimul rând, arăt faptul că publicarea hotărârii recurate într-un număr de 15 publicaţii va reprezenta fără îndoială un efort financiar considerabil din partea pârâţilor, în condiţiile în care astfel de solicitări de publicare se taxează la cuvânt.
În acest context, măsura solicitată are mai degrabă un caracter punitiv decât reparatoriu.

B. Instanţa face o aplicare greşită a art. 1003 Cod civil, obligând în solidar pârâţii pentru pretinse fapte ilicite diferite. Excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată
Instanţa nu a făcut o apreciere în concret a fiecărei fapte pretins ilicite (arătate în mod distinct de reclamant la filele 4-9 din cerere), unde fiecărui pârât persoană fizică i se impută o anume faptă materială.
Reclamantul împarte pretinsele fapte ilicite în fapte denumite calomnioase şi în fapte denumite injurioase, arătând în concret ce faptă anume consideră a fi calomnioasă/injurioasă şi arătând autorul.
Legătura de solidaritate nu ar putea să apară decât între autorul materialului de presă, publicaţie şi conducerea acesteia (o vom denumi legătură pe verticală).
Legătura de solidaritate pe orizontală între pârâţii persoane fizice ar fi putut să apară numai în caz de coautorat al acestora în crearea materialului de presă pretins calomnios/injurios.
Cu menţiunea că pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan este chemat în judecată atât ca autor al unor materiale de presă cât şi în calitate de organ de conducere al pârâtei persoane juridice.
Pe cale de consecinţă, între afirmaţia invocată de reclamant „intelectual roşu (Victor Roncea, Ziua, 1 martie 2007)” şi pârâtul Spânu Ion nu poate să existe solidaritate.
Idem în ceea ce priveşte afirmaţiile legate de plagiat, legate de reclamant de pârâtul Spânu Ion, şi pârâtul Roşca Stănescu Sorin Ştefan (în calitate de autor de presă). Idem în ceea ce mă priveşte pe mine.
Este evident faptul că instanţa de fond a gestionat deficitar această cauză, concluzionând existenţa unei solidarităţi pe orizontală.
Instanţa de fond a considerat că există un singur delict/cvasidelict (ades repetata „campanie de presă”, aspect nedovedit de reclamant dar însuşit ca atare de instanţă), în condiţiile în care au existat un număr de fapte clar determinate.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze distinct fiecare faptă – legătură de cauzalitate – prejudiciu – vinovăţie, pentru fiecare pârât în parte, stabilind existenţa unei solidarităţi în condiţiile art. 1003 Cod civil numai pe verticală.
De altfel, s-a ajuns în acest fel şi la o încălcare a art. 998-999 Cod civil, prin aceea că se ajunge la repararea unui pretins prejudiciu de către o altă persoană, nu de către persoana care l-ar fi săvârşit.
Având în vedere că reclamantul impută pârâţilor o seamă de afirmaţii specifice, cred că instanţa ar fi trebuit să discearna cu atenţie asupra metodei de reparaţie propuse de reclamant, respectiv asupra solidarităţii pârâţilor.
Forma cererii de chemare în judecată face ca această să fie inadmisibilă, subsemnatul neputând răspunde în solidar decât eventual cu ziarul Ziua pentru afirmaţiile publicate în acesta din urmă.
Pentru aceste motive invoc excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, pentru motivele anterior arătate.
Apreciez că, în forma actuală, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, şi vă solicit admiterea excepţiei cu consecinţa modificării în tot a sentinţei recurate iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Apreciez că excepţia inadmisibilităţii este una de ordine publică, putând fi invocată la acest moment procesual.

III. ÎN TEMEIUL ART. 3041 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ, SOLICIT EXAMINAREA CAUZEI SUB TOATE ASPECTELE

Temeiul juridic al pretenţiilor reclamantului îl constituie art. 998-999 C.civ.
Pe cale de consecinţă, pentru a se putea considera că aş fi săvârşit un delict civil, pentru care s-ar impune acordarea de măsuri reparatorii, ar trebui să se poată reţine, în mod cumulativ, existenţa unui prejudiciu dovedit şi cuantificat, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum şi existenţa vinovăţiei.
În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta trebuie să fie dovedit, nu doar afirmat, iar paguba şi/sau suferinţa să fie reală; de asemenea, ar trebui ca întinderea acestui prejudiciu să fie cunoscută sau să poată să fie determinată şi să existe criterii de determinare a acestei întinderi.
Cât priveşte fapta ilicită, aceasta trebuie să constea într-o încălcare a unei norme legale în vigoare; în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, fapta ar trebui ar trebui să producă direct şi nemijlocit prejudiciul, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, ar trebui dovedit faptul că subsemnatul aş fi acţiunat cu depăşirea limitelor bunei credinţe şi a deontologiei profesiei de jurnalist.
Or, consider că nu sunt întrunite aceste elemente de atragere a răspunderii subsemnatului, impunându-se respingerea acţiunii ca nefondată.
Pentru a ajunge la această concluzie, o să aveţi în vedere argumentele folosite în cuprinsul prezentului recurs, cele din întâmpinarea depusă la fondul cauzei, precum şi întreg materialul probator ce a fost şi va fi administrat în cauză.

ÎN CONCLUZIE, pentru motivele arătate, vă solicit:
– admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu consecinţa modificării în tot a sentinţei recurate iar pe fond respingerea acţiunii ca inadmisibilă;
– admiterea recursului cu consecinţa modificării în tot a sentinţei recurate iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată.

ÎN DREPT: art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 Cod de procedură civilă; art. 2821 Cod de procedură civilă; art. 998, 999, 1003 Cod civil, precum şi toate normele şi principiile de drept invocate în cuprinsul prezentului recurs.

PROBE: Înscrisuri.
În ipoteza în care veţi califica prezentul recurs drept apel, vă solicit administrarea tuturor probelor solicitate în faţa instanţei de fond.

VICTOR RONCEA

Financial Times: Ţuca Zbârcea & Asociaţii ranked 3rd in the Continental European Firms table Read more…
PS: Urmatorul termen pe 2 decembrie. Presa libera este invitata

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , No Comments »

Scrisoare Deschisa catre Doamna Herta Muller: Cine ingroapa scandalul turnatorilor ICR/GDS?

August 7th, 2008 VR 1 Comment »

Stimata Doamna Herta Muller,

Am citit astazi Scrisoarea dvs (ajunsa de data aceasta mult mai repede in presa romana) si m-am intristat.
Afirmati: “Prins de febra instrumentalizării politice a acestui caz, ziarul Ziua pare că a „uitat” adevărata problemă: promovarea pe bani publici a doi foşti informatori ai Securităţii.”
Cred ca va aflati intr-o grava eroare indusa probabil prin bombardamentele telefonice la care ati fost supusa in ultima saptamana de undeva de pe strada Paris. Toate textele noastre fac referire la aceasta problema: dovada sta, si va astepata sa o consultati, liber, pe internet.
Iar din punctul meu de vedere, povestea cu “poneiul roz” este inflamata artificial tocmai pentru a fi acoperit complet scandalul cu turnatorii ICR/GDS.
Aproape ca ma faceti sa ma simt eu vinovat ca ICR se foloseste de informatori la Berlin si Paris (Mihnea Berindei a conferentiat in iunie gratie ICR-Paris si dlor H Roni Patapievici si Volodea Tismaneanu). Ca si cum noi am fi responsabili de trimiterea lor si nu conducerea ICR. Si daca aceasta este responsabila nu este normal, ca in orice stat de drept, sa si plateasca? Si, daca nu-si da demisia nu este normal sa ii fie ceruta? Sau, de fapt, nu este nimeni vinovat si Dvs ati vrut, prin interpelarile publice din presa germana, doar “sa se revizuiasca ceva dar sa nu se schimbe nimic”…
Draga Doamna Muller, va intreb: cand ati invinuit gratuit Ziua ati cercetat cate alte ziare din tara au tratat aceasta problema? Si cum. Stiti ca, timp de o saptamana de la publicarea primei dvs Scrisori Deschise in presa germana, aici, in toata presa din Romania, a existat o Omerta generalizata, cei vizati inchipuindu-si ca poate vor reusi sa o tina asa pana se stinge scandalul si in Germania? Stiti cate presiuni au existat in toata “presa libera si independenta” de aici pentru a se impiedica aparitia primelor randuri despre informatorii ICR, de frica reactiei, firesti, a opiniei publice, care a si venit?
Va intrebati de ce nu se revolta si unde sunt intelectualii?! Iata-i: Cartarescu, “confuzul”, dupa cum spune si Richard Wagner, sare din baie in apararea celor doi turnatori numindu-i “iubitii lui prieteni”, Mihaies “anticomunistul” nu mai vorbesc, e intrat in priza ignorand fara jena conflictul penal de interese in care se balaceste zilnic, Plesu tace din umbra iar Liiceanu se solidarizeaza NU cu Dvs si demersul Dvs, Doamna Muller, ci cu… poneiul roz!
Poneiul roz e mult mai important pentru “intelectualii publici” la care faceti Dvs apel, ca din pustiu, decat eliminarea imposturii si ticalosiei din randurile lor.
Astazi, la conferinta de presa a ICR, reporterul ZIUA (si numai el) a intrebat ce explicatie are Dl P. in privinta promovarii celor doi informatori ai Securitatii la Berlin.
Prezidiul a fost “ultragiat”, bruscandu-l verbal: “Nu acesta este subiectul conferintei, domnule!”.
Totusi i s-a dat o explicatie de catre Dl. P., in timp ce i se smulgea microfonul din mana: i s-a spus ca profesorii germani l-au invitat pe Antohi si cei austriecii pe Hoisie, stiind ca acestia sunt fosti informatori. Adica, ICR doar a raspuns solicitarilor Austriei si Germaniei Dumneavostra, Doamna Muller!
Si, a mai declamat Dl P. cu ochii spre cer: “Ce facem cu informatorii care nu au comis crime?”, declarand imediat inchisa conferinta.
Dar, ce au facut cei doi prin turnatoriilor lor de zeci de ani impotriva disidentilor anticomunisti din Iasi, de exemplu a lui Liviu Cangeopol si Liviu Antonesei, a lui Dan Petrescu si a Terezei Culianu Petrescu, cum se numeste, Doamna Muller? “Probitate profesionala”?!
Si, cum ramana cu raspunsul lui Ernest Wichner, la intrebarea “care ar fi relatia dintre moralitate si profesionalim stiintific sau intelectual, se pot ele exclude uneori?” “Niciodata”?! Poate sunt, intr-adevar separabile (pentru “ai nostri“), si gresiti si Dvs, Doamna Muller, si Richard Wagner si Ernest Wichner si noi, ca ne luam dupa primele Dvs pozitii.
Si poate ar trebui sa uitam de “amoralitatea” ICR si de scandalul “informatorilor publici” “nedispensabili” “societatii academice romane” si sa ne solidarizam, in grup, cu… poneiul roz al domnilor Liiceanu si Patapievici!
Imi pare rau, draga Doamna Muller: nu noi suntem cei care ingropam acest caz, al turnatorilor ICR/GDS, ci chiar cei pe care-i aparati azi, calcandu-va in picioare propriile convingeri.
Cu dezamagire,
Victor Roncea
Posted in Uncategorized Tags: , , , , , , 1 Comment »

Victoria bloggerilor contra "establishment"-ului intelctualoid ICR/GDS

August 7th, 2008 VR No Comments »

Cateva articole bine scrise si plasate in spatiul virtual au declansat o adevarata isterie, extrem de costisitoare, din partea “establishment”-ului GDS/ICR. Voi plasa mai sus cateva dintre aceste dezvaluiri bine tintite ale bloggarilor, care arata intr-adevar puterea cuvantului nostru. Ce este de remarcat: 1. Reactia disproportionata si concertata a “sectei” “intelectualilor publici” si costurile ridicate ale operatiunii de spalare a lui Patapievici et Comp, 2. Faptul ca au reusit sa deturneze atentia de la fondul problemei: scandalul informatorilor ICR/GDS Antohi, Hoisie si Berindei, promovati de Patapievici prin ICR-Berlin si ICR-Paris. Insisi “gurii” lor au sarit in sus, pentru a face “front unit” in calea imperialistilor on-line: “guru” Plesu, “guru” Manolescu, “guru” Liiceanu, etc. Dupa parerea mea, aparitiile din ziarele Cotidianul si EvZ de azi (sa vedeti ce o sa mai apara de acum incolo) si Conferinta de presa transmisa in direct (la care a fost adusa si sefa ICR-NY, Corina Suteu) au depasit lejer 100.000 de euro. Concluzia: le e frica!

Iata frontul “strans unit in jurul Partidului”:

Atac naţionalist la ICR
joi, 7 august 2008 – 12:19
Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a solicitat Comisiei de cultură să declanşeze o anchetă privind activitatea Institutului Cultural Român (ICR), condus de Horia-Roman Patapievici. [Citeste]

HERTA MÜLLER pacalita de ANDREI PLESU: De ce nu se poate purta în România o discuţie civilizată
Ecourile dictaturii nu vor să se stingă. Campania de denigrare a ICR dusă, … [Citeste]

MIHĂIEŞ: Văcăroiu contra USA
În 1928, în Statele Unite avea loc un proces faimos, care-l opunea pe Constantin Brâncuşi … [Citeste]

Intelectualii ţin cu poneiul roz (video)06 Aug 2008 Vezi si Comentarii
Mass-media s-au inflamat pe tema expoziţiei organizate de ICR la New York. Liiceanu, Pleşu şi Cărtărescu, secundaţi de alţi intelectuali, susţin că scandalul este artificial şi ţintit la Patapievici şi la Băsescu.

Va recomand comentariile cititorilor (lor!). Vox Populi! Unele geniale.
Posted in Uncategorized Tags: , , , , No Comments »

ZIUA a castigat procesul cu Patapievici si l-a suspendat pe cel cu Mihnea Berindei

June 30th, 2008 VR 1 Comment »

Dupa demascarea de catre ZIUA a gastii de profitori ai tuturor regimurilor, in frunte cu troika Plesu-Liiceanu-Patapievici, am fost dati in judecata pentru pretentii aberante si cu cererea de pedepsire a noastra cu sume care ating in total 10 miliarde de lei vechi (1.000.000 de lei noi) . Practic, s-a lansat o campanie de punere la zid a libertatii presei, a ziarului care o asigura si a celor catorva ziaristi care le sfidau proptelele aranjate dupa lovitura de stat sovietica de o alta troika celebra: Brucan-Iliescu-Magureanu. Toate plangerile sunt realizate de casa fostului procuror comunist Valeriu Stoica. Ca sa intelegeti viziunea totalitarista a acestor impostori – a caror actiuni impotriva libertatii presei o sa ajunga cazuri-scoala – o sa va prezint mai jos exemplul Patapievici. Fiul nomenklaturistului bolsevic Dionisie Patapievici, ajuns cap de lista al intelectualilor rosii, a dat un simplu ziarist si ziarul ZIUA in judecata pentru ca am citat din mai multe interpelari ale vicepresedintelui Comisiei pentru Politica Externa din Senatul Romaniei, Eugen Mihaescu, facute in plenul Senatului, in legatura cu anumite cheltuieli nejustificate ale Institutului Cultural Roman. Va vine sa credeti ca traim in Romania? Poate doar daca e vorba – ca sa il citam pe presedintele ICR – de “radiografia plaiului mioritic ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”. Dar atunci ce este Patapievici, daca asta ar fi Romania? Astept cu interes condamnarea aberatiilor lui Patapievici, dupa Justitie, si de catre onor asociatiile pentru apararea libertatii presei…

Totodata, luni, avocatii Caselor Tuca si Zbarcea si George Papu i-au suspendat procesul intentat de Mihnea Berindei (fondatorul Grupului pentru Dialog Social la ordinele lui Silviu Brucan) subsemnatului, Asociatiei Civic Media si ziarului ZIUA pentru ca il facusem ceea ce este :). Urmeaza rezolvarea lui Liicheanu. Mai jos pledoaria avocatului George Papu in cazul Patapievici.
JUDECATORIA SECTOR 1 BUCURESTI
DOSARUL NR. 1398/299/2008
TERMEN de amanare a pronuntarii : 26.06.2008

DOMNULE PRESEDINTE,

Subscrisa SC ZIUA SRL, prin avocat George Papu, in temeiul art. 146 C.pr.civ., formulam prezentele

CONCLUZII SCRISE
replica la cele sustinute oral de reprezentantii partii adverse, prin care solicitam onoratei instante de judecata sa dispuna respingerea ca neintemeiata a actiunii formulata de catre reclamantul Patapievici Roman Horia, cu cheltuieli de judecata in cuantum de 3064,74 RON (reprezentand onorariu avocat).
Rugam instanta ca, la deliberare sa aiba in vedere atat aceste concluzii cat si cele evocate prin intampinarea depusa.

Dezvoltam exceptia de inadmisibilitate a actiunii asa cum a fost invocata in dezbateri, aratand ca este inadmisibila obligarea in solidar a unor parati care nu se afla in niciun raport de fapt sau de drept, la plata unei sume de bani, solicitata de la toti paratii ca o suma globala.
Subscrisa nu poate raspunde pentru articolele publicate in ziarul „Tricolorul” de paratul persoana fizica Eugen Mihaescu sau alti jurnalisti, care nu ii sunt prepusi.
Nu s-a putut dovedi existenta vreunei conveniente intre paratele persoane juridice in sensul de a declansa o campanie impotriva reclamantului, intrucat nici nu a existat o astfel de intelegere, mai mult, intre cele doua parate persoane juridice sau conducerea lor au existat permanent diferende juridice, acestea neputand sa ajunga vreodata la o „intelegere” de cooperare in vreun anume fel.
Revenind la inadmisibilitatea actiunii aratam ca divizibilitatea obligatiei este regula, iar solidaritatea exceptia, care este de stricta interpretare.
Or, in cazul in care nu se dovedeste in mod clar existenta unei conveniente intre parati, acestia nu pot fi obligati in mod solidar sa plateasca o anume suma, iar instanta nu o poate imparti intre ei, nefiind investita cu aceasta posibilitate, acesteia cerandu-i-se plata intregii sume de catre toti paratii si nu fractionarea ei intre acestia.
Reiterand sustinerile noastre cu privire la neintrunirea cumulativa a conditiilor raspunderii civile delictuale evocam urmatoarele :
Cu privire la fapta ilicita :
Fapta reclamata este una licita, fiind “comisa” in exercitarea dreptului la libera exprimare si a dreptului a a primi si comunica informatii (neminem laedere qui suo iure utitur) existand o cauza care inlatura caracterul ilicit al faptei (exercitarea unui drept subiectiv).
Ne repetam sustinand ca in priviinta noastra nu a existat o campanie de presa impotriva reclamantului, ci un punct de vedere al unei persoane publice (Vicepresedinte al Comisiei de politica externa a Senatului Romaniei) si un comentariu pe baza celor expuse de aceeasi persoana, coparat in cauza.
Primul articol incriminat, de fapt un punct de vedere, continea sustineri argumentate ale unui senator al Opozitiei fata de prestatia de demnitar, conducator al unei institutii publice a reclamantului, dar si fata de ceilalti membri din conducerea acestei institutii. Asa cum s-a dovedit prin inscrisurile anexate de coparatul persoana fizica Eugen Mihaescu, aceste sustineri se intemeiau pe o baza solida si si-a asumat responsabilitatea aducerii acestora la cunostinta.
Intrucat obiectul cauzei nu il constituie, asa cum am aratat, analiza comportamentului reclamantului ca demnitar sau analiza liceitatii sau ilicitatii demersurilor sale, fata de faptul ca aspectele legate de concediu si cumulul de functii nu sunt concepute de catre un specialist in drept si nici publicate intr-o revista de specialitate nu se impune analiza juridica a acestor aspecte.
Al doilea articol citeaza in mare parte sustinerile senatorului Eugen Mihaescu, fata de raspunsurile la interpelarile pe care acesta le adresase autoritatilor, fara insa ca aceste autoritati sa fi luat vreo masura sau sa fi avut putere de control si contine cateva judecati de valoare, facute in baza acestor interpelari si fata de lipsa de reactie a autoritatilor.
Situatia analizata era una de interes general, respectiv functionarea unor institutii publice, cheltuirea banilor contribuabililor de catre aceste institutii, lipsa lor de subordonare, transparenta si control, precum si conduita demnitarilor, a conducatorilor institutiilor publice in cadrul atributiilor acestora, in cadrul acestei activitati si nu facea trimitere la viata privata a reclamantului.
De asemenea, aspectele continute in cele doua articole aparute in cotidianul „ZIUA” nu sunt comparabile cu injuriile din speta solutionata de Curtea Suprema de Justitie, invocata de partea adversa (Adamesteanu c. Cristoiu), unde autorul materialului de presa a facut aprecieri negative legate de infatisarea reclamantei, fara ca infatisarea acesteia sa aiba vreo leatura cu activitatea desfasurata de aceasta, adresandu-i-se cu apelativul „Fă !”.
Articolele incriminate nu au facut referiri la viata privata a reclamantului si nici la activitatea sa publicistica, la calitatile sale de scriitor ci strict la conduita sa ca demnitar (funcţia de preşedinte al Institutului este asimilată celei de secretar de stat – art. 12 alin. 1 din Legea nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Roman-). Nu lipsit de importanta este faptul ca reclamantul a fost si membru in Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, dar si faptul ca a fost implicat in demersul politic de sustinere a presedintelui Traian Basescu in cadrul referendumului, dupa suspendarea sa, fapt pe care l-a folosit drept pretect pentru a se auto-victimiza ulterior.
Faptul ca in cadrul acestei institutii publice s-au sesizat anumite disfunctionalitati reiese din inscrisurile depuse in cauza, mai precis raportul (nota) controlorului delegat Aurel Camara, dar si din raspunsul ministrului Finantelor Publice, care arata ca in cadrul acestei institutii exista anumite conflicte conjuncturale.
Situatia din cauza noastra nu se poate compara cu cea din cauza Mc Vicar c. Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, unde se expuneau, in premiera informatii despre dopaj, acuze chiar, ce nu aveau nicio baza factuala.
In speta subscrisa nu poate fi responsabila pentru faptele unei persoane care nu are calitatea de prepus al sau, o persoana publica care prezinta o situatie de interes public despre o institutie publica, despre un demnitar, iar in cel de-al doilea articol au existat suficiente date, preluate din interpelari, dar si din articole de presa anterioare, ce conduceau la formularea acelor opinii.
Nu in ultimul rand aratam faptul ca libertatea presei este categoria de discurs cea mai bine protejata categorie de discurs de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (denumita in continuare ECHR), fata de rolul vital de „caine de paza” (public watchdog) al presei intr-o societate democratica aceasta acoperind atat informatiile primite pozitiv, cat si cele care socheaza, ofenseaza, care contin o doza de exagerare, care contin termeni duri sau violenti (a se vedea jurisprudenta ECHR citata in intampinare).
Cu privire la prejudiciu
Acesta trebuie sa existe si sa nu fi fost reparat, existenta sa trebuind a fi dovedita, neputand fi prezumata.
In speta prejudiciul nu exista intrucat idem est non esse et non probari, necunoscandu-se care au fost in concret efectele celor doua articole scrise in ziarul „ZIUA” si care au fost cele ale articolelor din „Tricolorul”.
Reiteram faptul ca fiecare conditie de antrenare a raspunderii delictuale pentru fapta proprie trebuie dovedita, simpla existenta a unora dintre conditii nedeterminad existenta celorlalte, asa incat si prejudiciul trebuia sa fie dovedit in concret, spre a se delimita de eventualul prejudiciu cauzat urmare a publicarii articolelor de catre „Tricolorul” sau alte ziare (daca ar exista un astfel de prejudiciu, ceea ce noi nu recunoastem).
In speta insa, nu se cunoaste care au fost efectele publicarii articolelor din „ZIUA”, nedovedindu-se existenta niciunui efect (pozitiv su negativ).
Cu privire la caracterul de persoana publica al reclamantului, aratam faptul ca acesta, prin prisma functiilor detinute este inalt demnitar, mai usor expusa criticilor decat un simplu particular, ca atare acesta trebuie sa manifeste o mai mare toleranta fata de aceste critici si sa nu reclame o atingere a drepturilor sale nepatrimoniale (la onoare si reputatie), asumandu-si voluntar si constient riscul de a fi criticat, prin acceptarea demnitatii publice pe care o ocupa.
Nu s-a contestat reputatia ca publicist a reclamantului, opera sa (desi multi o contesta, sens in care rugam a se vedea comentariile cititorilor de pe web-site-ul cotidianului „ZIUA”) sau aspecte legate de viata sa privata, ci, prin publicarea acestor materiale de presa s-a contribuit la schimbul de idei, opinii, atat pozitive, referitoare la reclamant, cat si negative, legate strict de activitatea sa ca demnitar.
In acest context este de retinut faptul ca prestatia sa ca demnitar si critica acesteia nu-i poate aduce prejudicii reclamantului ca scriitor, om de cultura. Prin absurd daca ar fi prejudiciat, reclamantul ar fi prejudiciat ca demnitar, nu ca scriitor, asa cum reclama in cererea introductiva.
In speta, pe langa dreptul la onoare si reputatie, un alt drept subiectiv reclamat a fi fost incalcat se refera la imaginea reclamantului.
Rugam a se retine faptul ca, in legatura cu imaginea unei persoane sunt incidente prevederile art. 88 din Legea 8/1996, articol ce nu a fost invocat ca temei de drept, prin urmare aceasta chestiune solutionabila in baza altei legi excede obiectului cauzei.
Acest articol, cuprins in capitolul 11 al acestei Legi (intitulat “Protecţia portretului, a destinatarului corespondentei şi a secretului sursei de informare”) prevede urmatoarele aspecte, aplicabile imaginii (portretului) unei persoane: “(1) Difuzarea unei opere care conţine un portret necesita autorizarea persoanei reprezentate în acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul sa o reproduca sau sa o comunice public fără consimţămîntul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani după moartea sa.
(2) În lipsa unei convenţii contrare, autorizarea nu este cerută dacă persoana reprezentată în portret este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza.
(3) Autorizarea nu este necesară pentru difuzarea unei opere care conţine portretul:
a) unei persoane general cunoscute, dacă portretul a fost executat cu ocazia activităţilor sale publice;
b) unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.”
Rugam a se retine faptul ca sanctiunea solicitata a fi aplicata este una excesiva – atat o suma ridicata cat si publicarea hotararii in mai multe publicatii (care desi pare nepatrimoniala, presupune plata unei sume foarte mari catre acele ziare, spatiul publicistic fiind taxat ca spatiu publicitar) – sens in care invocam hotararile ECHR pronuntate in cauzele Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit al marii Britanii si Irlandei de Nord (in care acordarea unei sume excesive reprezinta prin ea insasi o hotarare de descurajare a libertatii de exprimare) si Steuer c. Olandei citata in intampinare)
Nu in ultimul rand, daca veti aprecia ca exista vreun prejudiciu moral, acesta a fost reparat (compensat) prin publicarea dreptului la replica, despre care am facut vorbire in intampinare.

Cu privire la vinovatie
Rugam sa observati ca fata de exercitarea unui drept subiectiv civil, numai exercitarea abuziva acestuia, cu rea credinta poate fi sanctionata, prin urmare culpa, ca forma de vinovatie nu poate atrage raspunderea delictuala in cauza, singura forma de vinovatie sanctionabila in speta fiind doar intentia directa, abuzul de drept presupunand doar reaua credinta, ce nu se regaseste insa in speta.
Intrucat reclamantul a aratat in cererea introductiva faptul ca sustinerile din articolele incriminate contin afirmatii denigratoare de natura calomniei, invederam o hotarare relevanta a Instantei noastre Supreme, sectia penala, unde s-a retinut cu valoare de principiu ca existenta infractiunii de calomnie „este conditionata, pe de o parte, de caracterul determinat si neadevarat al faptei ce se imputa ori afirma, iar pe de alta parte de o anumita particularitate a atitudinii subiective a faptuitorului, caracterizata prin rea-credinta. Cu alte cuvinte, de esenta acestei infractiuni este ca faptuitorul sa actioneze animat de intentia de a discredita, de a compromite pe cel vizat prin afirmatiile ori imputarile sale publice …” fiind constient ca fapta imputata este neadevarata (Decizia penala nr. 2808/31.05.2002, in PR nr. 3/2004, II, p. 54).
In cauza insa aratam ca am permis libera dezbatere a opiniilor asupra unui subiect de interes public (gestionarea banului public si functionarea unor institutii publice), aparand si materiale pozitive la adresa reclamantului, dar si comentarii pozitive ale cititorilor la adresa sa (desi acestea nu priveau pozitia sa ca demnitar, ci ca scriitor, asupra careia nu am facut comentarii), publicand un punct de vedere al unei persoane publice avizate, apoi am comentat demersurile acestei persoane si am analizat si opinat asupra criticilor aduse reclamantului, fara a aduce informatii noi despre reclamant, preferand doar sa se opineze asupra sustinerilor unui tert.
In acest sens, Legea presei nr. 3 din 28 martie 1974 dispunea in art. 3 ca : “Libertatea presei constituie un drept fundamental consfintit prin Constitutie. Tuturor cetatenilor le este garantat dreptul si le sunt asigurate conditiile de a-si exprima prin presa opiniile in problemele de interes general si cu caracter public, de a fi informati asupra evenimentelor din viata interna si internationala”, iar in art. 67 ca „orice persoana fizica sau juridica are dreptul sa se adreseze organelor de presa in orice problema de interes si cu caracter public, sa formuleze opinii, propuneri, sesizari sau reclamatii.
Organele de presa sunt obligate fie a le da publicitatii ca atare sau a le utiliza pentru realizarea unor articole sau emisiuni proprii, fie a le transmite organului sau organizatiei care, potrivit atributiilor legale, are competenta si obligatia solutionarii.”
Ca atare, chiar si in perioada comunista publicarea unor materiale in forma in care acestea au fost primite de la diferite surse nu avea nici macar caracter ilicit.
Care era motivatia pentru care societatea editoare sa fi oprit publicarea unui material asumat de o persoana avizata (desi nu avea dreptul sa cenzureze pe nimeni, potrivit art. 30 alin. 2 al Constitutiei) ?
In sensul lipsei relei credinte invocam hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata in cauza Thoma c. Luxemburgului, in care reclamantul (domnul Thoma), redactor la radio a făcut o emisiune despre respectarea legislaţiei forestiere în care a citat concluziile scrise de altcineva într-un studiu publicat. A fost condamnat civil, în urma unei acţiuni în despăgubire introduse de mai mulţi proprietari de păduri. Curtea, bazându-se pe motivarea din cauza Jersild c. Danemarca – reclamantul limitandu-se la a reproduce concluziile altuia – a constatat existenta unei violări a art. 10 din Conventie.
De asemenea, in cauza Thorgeirson c. Islandei s-a aratat ca : „In al doilea articol reclamantul a relatat in principal ceea ce alte persoane i-au povestit despre brutalitatea politiei… Articolele s-au referit la o chestiune de interes public, fapt necontestat de parti. Este adevarat ca ambele articole au fost formulate in termeni violenti. Cu toate acestea, avand in vedere scopul si impactul urmarit, Curtea apreciaza ca limbajul folosit de reclamant nu poate fi considerat excesiv.”
De asemenea, aratam faptul ca in priviinta faptelor expuse (desi noi am emis judecati de valoare), acestea trebuie sa se bazeze cel puţin pe un început de probă, (Boldea c. României), respectiv sa nu se dovedeasca ca sunt in totalitate false (I. Dalban c. Romaniei si Sabou şi Pîrcălab c. României), ceea ce in cauza este evident, dar trebuie verificat in priviinta celui ce a facut aceste afirmatii si nu in priviinta celor ce au contribuit la dezbaterea unui subiect de interes public.
Judecatile de valoare sunt opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, deci implicit concluzii proprii, ele bucurandu-se de protectia art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care se bazeaza pe o argumentare logica a autorului lor, respectiv au la baza elemente obiective care sa le justifice (Lingens c. Austriei).
Daca judecatile de valoare sunt fondate pe un minim de fapte, se poate retine ca ele au fost formulate cu buna credinta in exercitiul normal al libertatii de exprimare (Cauza Cumpana si Mazare c Romaniei), asa cum am demonstrat.
Atata timp cat a existat o baza de documentare, evidentiata de inscrisurile de la dosar nu se poate retine ca subscrisa a actionat cu rea credinta, cat timp interpelarile ne-au fost transmise spre comentare si exista la dosar, asa cum exista si nota unui controlor si mai ales sustinerile unei persoane credibile, dar mai ales exista si punctul de vedere al reclamantului, publicat in paginile cotidianului editat de noi.
Se pate deci observa faptul ca am publicat un punct de vedere, o informare a Vicepresedintelui Comisiei de politica externa a Senatului Romaniei, apoi, fata de raspunsurile la interpelarile adresate organelor statului am sintetizat sustinerile domnului Eugen Mihaescu, dupa am publicat replica reclamantului, transmisa prin intermediul institutiei pe care o conduce, ca ulterior am publicat un punct de vedere contrar coparatului persoana fizica si ne-am cerut scuze senatorului Mihaescu, fata de atacurile la persoana, fara legatura cu calitatea sa, lansate de un colaborator.
Toate judecatile de valoare emise sunt realizate pe baza sustinerilor unei persoane credibile care a realizat si numeroase interpelari, puse la dispozitia noastra, in esenta noi contribuind la dezbterea publica asupra prestatiei reclamantului in functiile publice detinute, existand si aspecte negative despre acesta, dar si aspecte pozitive.
Aspectele legate de cheltuirea banului public nu au fost prezentate, ci doar reluate de catre noi, fata de sesizarile coparatului Mihaescu, l-am citat pe acesta si i-am comentat interpelarile, dar si lipsa de reactie la acestea, concluziile evocate decurgand in primul rand din lipsa de control si transparenta in gestionarea bugetului Institutului Cultural Roman, dar si fata de micile conflicte dintre persoanele din conducere si alti functionari, ce s-a simtit dezavantajati de politica de gestionare a fondurilor realizata de catre conducere (si nu doar de reclamant, asa cum se arata dealtfel si in articole).

Cu privire la legatura de cauzalitate
Aratam faptul ca trebuie sa existe, sa se dovedeasca o legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, aceasta neputandu-se prezuma, ca in speta nu s-au demonstrat sau dovedit care au fost consecintele negative suferite de reclamant si cine le-a provocat, de asemenea nu s-a aratat clar ce anume consecinte au provocat articolele din „ZIUA”, dar, mai important, in absenta prejudiciului si a unei fapte ilicite, nu poate exista legatura de cauzalitate.

Cu privire la raspunderea SC ZIUA SRL invederam faptul ca nu s-a evidentiat in ce ar consta fapta proprie a acestei parate, distincta de a coparatului Eugen Mihaescu, precum si a jurnalistilor de la „Tricolorul” si ca nu sunt indeplinite conditiile speciale, de raspundere a comitentului pentru fapta prepusului, nefiind dovedit raportul de prepusenie dintre Luca Iliescu si subscrisa (mai mult, nu s-a dovedit ca Luca Iliescu ar exista)
Fata de faptul ca editorul nu poate interveni in exercitarea dreptului la libera exprimare prin dreptul de supraveghere, control si dreptul de a da dispozitii obligatorii jurnalistului, specifice raportului de prepusenie, cenzura fiind interzisa, nu in ultimul rand nedovedindu-se ca jurnalistilor li s-ar fi incredintat ca atributie sa scrie aceste articole, acesta nu exista in mod obiectiv in presa scrisa, asa incat nici aceasta ultima conditie de antrenare a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului nu este indeplinita in speta.

Pentru aceste considerente va rugam sa respingeti ca neintemeiata actiunea si sa acordati SC ZIUA SRL cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.

Cu consideratie,
SC ZIUA SRL,
prin av. George Papu

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI SECTOR 1 BUCURESTI

Posted in Uncategorized Tags: , , , 1 Comment »

Liiceanu si Stoica facuti ”varza” de Tuca si Zbarcea

June 28th, 2008 VR No Comments »

Sunt nevoit sa cedez in fata cererii avocatilor mei si sa nu public (momentan) Recursul la Hotararea aberanta a unui Judecator… – sa-l citez pe Basescu? ma rog… – putin luat in cazul Liicheanu si Stoica versus presa libera si independenta (cata mai e). Promit sa revin. Pana atunci va ofer un punct de vedere extrem de limpede din revista noii generatii, neasteptate, VEGHEA:

“Spiritul” lui Liiceanu

Acum 15 ani, Editura Humanitas publica o broşură intitulată „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”. Broşura avea o scurtă prefaţă, purtând un titlu pompos: „O posteritate în 50 de pagini”. Editorul credea cu trufie şi lipsă de cuviinţă că a surprins profilul spiritual al marelui gânditor creştin în „haina atât de subţire a 50 de pagini dactilografiate”. Petre Ţuţea era acuzat că nu a avut responsabilitate în ceea ce a scris, elaborând „câteva mii de pagini indigeste şi inutile”, care „nu vor constitui niciodată o operă”. Concluzia era că din Petre Ţuţea rămân doar câteva sute de vorbe memorabile.
Interesant este că Radu Preda publică în 1992, la vârsta de 20 de ani, tot la Editura Humanitas, un jurnal în care personalitatea exemplară a lui Petre Ţuţea era minimalizată şi în care, din îndelungata sa experienţă juvenilă şi cunoaştere filozofică şi teologică, avea „presimţirea că nu opera va face din Ţuţea un model, ci mai degrabă, dacă nu chiar exclusiv oralitatea”. Preda urma modelul lui Liiceanu, care făcuse acelaşi lucru cu Noica, în „Jurnalul de la Păltiniş” (Ţuţea a fost printre primii care au observat diversiunea lui Liiceanu). Ca să nu mai vorbim de impertinţa junelui când vorbeşte despre „labilitatea” lui Petre Ţuţea, de „trecerile radicale de la o opinie la alta ”. Bineînţeles, atât Liiceanu, cât şi Preda, sunt acompaniaţi de Horia Radu Patapievici, care descrie ca fiind foarte plicticoase cărţile lui Ţuţea.
În acest context, credem că este importantă mărturia lui Noica din care aflăm că, în timpul unei anchete la Securitate, ofiţerul care îl maltrata îi spune la un moment dat: „Bă, cu mine nu-ţi merge, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!”. Se pare că acel securist, în nemernicia lui, înţelesese mai mult decât cei mai sus pomeniţi. Distinşii intelectuali, lipsiţi de smerenia creştină, nu puteau percepe încreştinarea sistemului pe care o săvârşea Ţuţea. Sau, poate, nu voiau s-o înţeleagă! Şi confirmau în timp temerea magistrului că „ăştia vor să facă din mine un bătrân sclerozat, reacţionar şi vorbăreţ”.
Se spune că Liiceanu îi purta pică pentru că Ţuţea afirmase că, în timp ce Nae Ionescu a produs profesori universitari, Noica a produs numai asistenţi. Deşi nu l-a avut la inimă, când a fost vorba de bani, Liiceanu a ştiut să-l exploateze la maxim. De curând, Editura Humanitas a lansat un audiobook cu „vorbele memorabile” ale lui Ţuţea. Editura recunoaşte că a intervenit în transcrierea vorbelor lui Petre Ţuţea, dar că a făcut-o, chipurile, în „spiritul” lui. De parcă spiritul celui care oscilează între Marcello şi Siegfried (numele de alint ale maşinilor lui Liiceanu, un Alfa Romeo şi un BMW) poate recunoaşte spiritul celui care se mişca între Dumnezeu şi neamul său.
Publicăm, în continuare, o punere la punct justificată pe care regretatul jurnalist şi scriitor braşovean Marius Petraşcu i-o făcea lui Liiceanu imediat după apariţia broşurii. Bine-l citise!
Florian PALAS/ https://www.veghea.ro/

ŢUŢEA – UN FILOZOF NEIMPORTANT?
LIICEANU – UN NECROFAG DE CLASĂ!
Este, e adevărat, o anumită inflaţie pe piaţa românescă, de carte. Suntem inundaţi de maculatură porno, poliţistă, de romane de dragoste dulceagă şi reeditări ale unor cărţi de success, dar nu de valoare, din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Din când în când apar şi cărţi de valoare. Unele trec neobservate, altele, cum este cazul „Pendulului lui Foucault”, sunt mai greu de digerat de către publicul cititor şi nu stârnesc comentarii nici în presă şi nici în cafenele, unde se desfăşoară, acum, viaţa noastră publică.
Cu opera filosofică a lui Petre Ţuţea s-a întâmplat ceva deosebit. Ea a prins imediat la tânăra generaţie, căreia avea să-i comunice ceva, cu toate că puţini au mai auzit, înainte de decembrie 1989, de numele gânditorului român, claustrat într-o celulă bucureşteană.
După epuizarea mitului Noica, a mitului Eliade, a mitului Cioran, tânăra echipă de intelectuali l-a descoperit totuşi, pe Ţuţea. Şi a găsit în cărţile sale ceea ce lipsea din cele ale înţelepţilor români cunoscuţi, adică un sistem. Lucrul poate deranja pe cineva, iar primul care a sărit împotriva martirului gândirii româneşti a fost, normal, cel care a încercat să-şi facă platformă sugând din seva unui moralist eclectic şi spumos, dar fără de substanţă creatoare. Mă refer la Gabriel Liiceanu şi la Constantin Noica.
Nu am nimic nici cu unul, nici cu celălalt, să-i fie ţărâna uşoară. Rău este că, aşa cum ne-am învăţat, ne trezim din când în când să ne negăm valorile. Iar Ţuţea este o valoare pentru spiritul românesc. Indiferent ce se trezeşte să sporovăiască Liiceanu.
„Eu deschid tratatul de antropologie şi mă plictisesc. Ţuţea nu este un autor”, declară pasagerul de la Păltiniş. După el, Ţuţea este o păcăleală. Şi e păcat. Pentru că, în optica multora, opinia unui Liiceanu poate fii atât de importantă, încât să facă o operă să nu mai fie citită. Iar opera lui Ţuţea există, ea este scrisă, oricât ar declara-o elevul lui Noica orală şi decăzută din dreptul de a intra în sfera filosoficului.
Dacă ar fi avut şansa să trăiască în antichitate, sigur editorul de la Humanitas (numele editurii nu este întâmplător) l-ar fi declarat şi pe Socrate drept un impostor în ale gândirii. Aşa se poartă şi acesta este spiritul celor care nu sunt în stare să dea o operă propie. A terfeli, însă, acum, când este mai necesar ca oricând să ne aplecăm asupra cărţilor de valoare, tocmai numele celui care, după căderea dictaturii a fost în stare să ne ofere o asemenea operă, este, fără nicio îndoială, o faptă necugetată sau o greşeală deliberată cu consecinţe imprevizibile.
Nu pentru cariera postumă a lui Ţuţea, ci pentru cea antumă a lui Liiceanu.
Marius PETRAŞCU
Posted in Uncategorized Tags: , , No Comments »

Andrei Plesu, farsorul pravoslavnic (mai mult pravo-slav)

May 20th, 2008 VR 1 Comment »

Raspuns la un mesaj de pe grupul Provita
Draga Asociatie Provita,

Domnul Andrei Plesu tocmai a impuscat o noua sinecura de la bugetul public: sef peste “Institutul de Istorie a Religiilor”, infiintat in urma manevrelor Grupului pentru Dialog Social, prin Andrei Oisteanu, nepotul lui Leonte Rautu (daca ati auzit de aceste personaje).
Andrei Plesu este membru fondator al GDS, alaturi de Silviu Brucan. Supranumit de scriitorul anticomunist Victor Frunza “centrala neo-kominternului din Romania” si “noul PCR in ilegalitate”, GDS s-a remarcat prin propaganda agresiva anti-crestina si anti-BOR realizata in ultimii ani de Smaranda Enache-Liga Pro Europa si grupurile auxiliare: Soros-Renate Weber, SAR-Alina Mungiu, Pro-Democratia-Cristian Parvulescu, “Libertatea constiintei”-Emil Moise, Remus Cernea, Gaby Andreescu, Agentia de Monitorizare a Presei-Mircea Toma (activist al homosexualilor), etc.
Andrei Plesu este angajat al trustului de presa ruso-kazah condus de Dinu Patriciu si se afla intr-o relatie homo-intelectuala cu Gabriel Liiceanu, ambii fiind lasati de Securitate sa il paraziteze pe filosoful legionar Constantin Noica si ambii fiind favorizati de regimul comunist printr-un tratament gen all-inclusive, care a constat in stipendii, burse si vizite regulate in state occidentale. Profitul a fost reciproc, cei doi girand astfel la nivel international libertatea de miscare a intelectualilor comunisti (Andrei Plesu a fost membru al PCR de la 19 ani).
Va amintesc si ce spunea parintele Staniloae despre gasca celor doi: “cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului” – https://victor-roncea.blogspot.com/2008/05/parintele-staniloae-despre-liiceanu.html.
Acum, daca ati urmarit lupta dusa pentru pastrarea icoanelor in Scoli si a Religiei ortodoxe (!), cum cred ca ati facut-o, ati constatat (sper!) si neimplicarea acestui personaj in dezbaterea publica, la momentul respectiv, cel oportun. Totodata, probabil ca ati observat si “compromisul” care se sustine si se ofera in urma asa-zisei “solutionari” a “disputei” credinciosi romani – “societatea civila” – de fapt primul pas concret pentru decrestinarea oficiala a Romaniei: introducerea tuturor simbolurilor religioase in Scoli (avem 18 culte recunoscute) si schimbarea manualului si a cursului de Religie cu unul de Istorie a Religiilor, care implica eliminarea preotilor si absolventilor de Teologie din Invatamant.
Acesta este fondul articolului din Dilema – revista unde Patriarhul Teoctist si mari duhovnici ai Romaniei, ca Parintele Staniloae, au fost insultati regulat ca “legionaro-securisti” si “retrograzi” – si cheia in care trebuie interpretata interventia pre-coitus a domnului Plesu. Pe langa aceasta mai exista si un substrat politic, gruparea domnului Andrei Plesu inchipuindu-si ca poate reprezenta viitoarea “dreapta” din Romania (vezi PCdR).
“Noua Europa” si “Institutul” lui Andrei Plesu ar urma sa constituie edificiul de pe care se va construi “noul” invatamant religios “ecumenic” si multilateral dezvoltat, al “libertatii, egalitatii si fraternitatii”, tot asa cum Institutul “Cultural Roman” condus de Patapievici – unde Plesu este membru al Consiliului de Conducere! – promoveaza homosexualitatea, ca “valoare culturala“, din banii dvs.
Va mai amintesc ca Andrei Plesu a facut parte – neintamplator – din Guvernul FSN-KGB al lui Ion Iliescu.
Inainte de a va transforma si dumneavoastra intr-un vehicul de propagare a anti-crestinismului mascat in pseudo-filosofie a religiilor, treceti va rog prin filtrul personal de gandire si credinta astfel de manipulari destinate smintirii si distrugerii viitorului Romaniei, a copiilor nostri.
Cu deosebit respect,
Victor Roncea
https://www.victor-roncea.blogspot.com/

Resurse minime:

Conjuratii de la Tescani: ZIUA
23 august 1989: conspiratorii KGB Iliescu si Magureanu la “exilatul” Plesu sub protectia Militiei

The Independent: Teoctist, cantaretul lui Ceausescu
“Nou-numitul ministru al culturii, Andrei Plesu l-a invitat public pe Teoctist sa se retraga la o manastire”

Dilema Veche – Tilc Show – https://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=125&cmd=articol&id=1731
Adrian CIOROIANU (nota mea: membru al GDS): Părinte Teoctist, sparge haremul!

Alianta Familiilor din România critica Institutul Cultural Român pentru “propaganda in favoarea homosexualitatii”

Homosexualii se distreaza pe banii nostri
https://www.ziarulcn.com/articol4196/Homosexualii-se-distreaza-pe-banii-nostri.htm

HOMOSEXUALII fuck cultura romana pe din dosul ICR-ului pentru ca asa-i place lui Patapievici
https://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=673&Itemid=1

Dumnezeu, la mîna Guvernului
https://www.ftr.ro/dumnezeu-la-mina-guvernului-1108.php

—– Original Message —–
From: Provita Media
To: [email protected]
Sent: Tuesday, May 20, 2008 10:59 AM
Subject: [Dosar Provita] Dilema veche
Andrei PLEŞU nici aşa, nici altminteriEducaţia religioasă
Pînă la un punct, educaţia religioasă se suprapune cu educaţia pur şi simplu. Cu buna creştere. În noaptea Învierii, lucrul acesta se verifică an de an. Curţile bisericilor se umplu de tot soiul de inşi care nu ştiu unde se află, nu ştiu ce se petrece în locul în care se află şi nici cum trebuie să se poarte în împrejurarea cu pricina. Sînt simultan necatehizaţi şi needucaţi. Te întrebi, inevitabil, de ce-au venit. Răspunsul e vădit: au venit să se distreze. Biserica e o versiune a discotecii. Atmosfera e cool, gaşca e în formă, viaţa de noapte e super-viaţă! Nu-i vorbă că şi publicul „obişnuit“ pare să fi uitat regulile minimale ale reculegerii. Se umblă de colo colo, se dau semnale de regrupare către rudele sau prietenii de la alt capăt al curţii, se vorbeşte, se împinge, se trăieşte agitat, pragmatic, ca la gară sau ca la piaţă. (Trec peste precarităţile tehnice ale organizării, cu difuzoare şubrede, efecte de microfonie, fire răzleţe ale staţiei de amplificare etc.) Nu poţi să nu te gîndeşti că toate acestea sînt, între altele, şi efectul unei secularizări neinteligente, propagandistice, incapabile să-şi evalueze matur efectele. Se vorbeşte cu atîta incult parapon despre religie, încît nu e de mirare că tot ce ţine de sfera ei ameninţă să sucombe în barbarie comportamentală şi ignoranţă. E drept, nici slujitorii Bisericii nu par pregătiţi să reacţioneze adecvat. Învăţămîntul religios e practicat, adesea, la un nivel inadmisibil, cu accente rudimentar apologetice, ridicol etniciste, străine de orice subtilitate, de orice graţie teologală. Nevrednicia unor dascăli e la fel de vinovată de paloarea educaţiei religioase ca şi discursul laicizant la modă. E nevoie de o reformă tenace şi profundă pentru ca studiul religiei să capete stil, bun-gust şi gust bun. Îmi e totuşi imposibil să înţeleg pe ce se bizuie alergia unora la ideea însăşi a unei educaţii religioase cuviincioase. Bine condusă, ea nu poate decît să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urît în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anestezie intelectuală te poate face să priveşti chiorîş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Biblie? Ce specie de anestezie sufletească poate anula savoarea marilor mistici de pretutindeni? Cît trebuie să fii de simplificat lăuntric, ca să nu percepi amploarea nelumească a reflexiei teologice, a efortului ascetic, a aspiraţiei ultime? Şi cît de smintit trebuie să fii că să te simţi atins în demnitatea raţiunii tale de vecinătatea lui Lao-tse, a lui Shankara, a Sfîntului Augustin, a Magistrului Eckhart, a lui Pascal, a lui Vasile cel Mare sau a lui Grigorie Palama? Mi se va spune că sînt mai „ecumenic“ decît o îngăduie rigoarea confesională şi că educaţia religioasă autohtonă păcătuieşte tocmai prin refuzul unei astfel de deschideri. Se poate. Dar, pe de altă parte, e perfect firesc să începi cu „preajma“ ta, să deschizi mai întîi uşa frecventată de aparţinătorii lumii tale. E firesc să fii instruit mai întîi asupra ambianţei în care te-ai născut, să-i pricepi metabolismul, istoria, rostul. Nevoia de a înţelege ce înseamnă slujba Învierii, la care participi din copilărie, e, pînă una alta, mai acută decît nevoia de a înţelege ritualurile vedice. Evident, cei de altă confesiune trebuie să aibă libertatea de a opta. Pentru ceilalţi însă, a face din cultura religioasă o îndeletnicire facultativă e a le oferi o libertate riscantă. Aud mereu că, prin educaţia religioasă din şcoală, se inculcă „victimelor“ o „ideologie“ gata făcută, pentru care nu li s-a dat şansa liberei alegeri. E un principiu pedagogic aiuritor. Dacă toţi copiii ar fi invitaţi să aleagă „liber“ între şcoală şi joacă, probabil că majoritatea ar alege joaca. Cum de nu se găseşte nimeni care să protesteze că bieţii elevi sînt obligaţi la o disciplină pe care n-au ales-o de bună voie? Faptul de a învăţa ce înseamnă liturghie, împărtăşanie, euharistie, agneţ, spovedanie, icoană ş.a.m.d. nu duce necesarmente la prizonierat confesional, bigotism sau hirotonisire. E plină lumea de atei născuţi în medii pioase. Ca să nu mai spun că, fără educaţie religioasă, nici ateu nu poţi să fii cu adevărat: rămîi doar captivul unei iraţionale idiosincrasii. Vrem libertate de opţiune? Atunci să proclamăm orice formă de învăţămînt drept facultativă. Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să studiez, în liceu, chimia organică. De ce m-ar întreba dacă vreau să studiez religia? La această întrebare nu există decît un singur răspuns: spre deosebire de chimia organică, religia e un „opium“… S-o trecem atunci, pe urmele lui Marx, la studiul opiaceelor. Deocamdată, nu mi-e clar de ce studiul religiilor e o „intoxicare“ insidioasă, iar propaganda antireligioasă nu. De ce s-ar interzice copiilor dreptul la o instrucţie completă, dreptul de a fi liberi în cunoştinţă de cauză şi, mai ales, dreptul de a fi bine educaţi nu prin decret social, nu pe bază de etichetă convenţională, ci prin participare la ordinea mai subtilă a lumii, pe care secularizarea o pune, arogant şi ignar, între paranteze? —
Asociatia Provita Media
Str. Leonida no.27,
Sector 2
Bucuresti, Romania
Tel: +40/21/210.34.27
0040/726.679.460
020555
https://www.provita.ro/
[email protected]
Pentru abonare: [email protected]
Pentru dezabonare: [email protected]

Posted in Uncategorized Tags: , , 1 Comment »

Parintele Staniloae despre Liiceanu. Humanitas, Patapievici si Tismaneanu despre Parintele Staniloae

May 18th, 2008 VR 2 Comments »

Intr-un interviu inedit publicat de revista “generatiei neasteptate” VEGHEA din Brasov, la 15 ani de la trecerea la cele sfinte a Parintelui Staniloae, prea bunul parinte profesor lamureste – as spune eu definitiv – problema Liiceanu et Comp:

Parintele Staniloae: “Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă. A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Dar în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof şi despre fiecare religie.” „Şi de ce asta?” „Păi, ca să-i cunoaştem…” „Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult”. Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.
Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. “
De altfel, aceasta reiese clar din “lucrarile” indepartatilor. Liiceanu publica asa-zisul “Raport” Tismaneanu la Humanitas, “pe gratis”, pentru a contribui mai bine la falsificarea istoriei reale a Romaniei. Patapievici, un alt tovaras de drum, se numara si el printre autorii scuipatului “intelectual” la adresa poporului roman tiparit cu larghete de Editura lui Liiceanu, desi aceasta este plina de datorii la stat. Cred si eu ca-l pupa-n fund pe Basescu toata ziua. Doar-doar o scapa de datorii, exact ca pe vremea regimului Iliescu-Nastase (https://www.ziua.net/prt.php?id=217708&data=2007-03-17).

DATORII LA BUGETUL DE STAT – HUMANITAS IN EXECUTARE SILITA
Obligatii restante la bugetul de stat

Obligatii restante la bugetul asigurarilor sociale de stat

Obligatii restante la bugetul asigurarilor pentru somaj

Obligatii restante la bugetul asigurarilor de sanatate

Iata ce se scrie in “Raport”-ul anti-romanesc, printre altele, despre unul dintre cei mai mari duhovnici si carturari ai Ortodoxiei:

Oficialitatea comunista a “recuperat” teologi care, cu numai cativa ani inainte, erau etichetati “periculosi” pentru ordinea sociala. Apartenenta Bisericii Ortodoxe Romane la Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), incepand cu anul 1961, a favorizat inchegarea unei diplomatii ecleziastice care, nu de putine ori, a insotit in mod penibil politica externa de “independenta” a lui Nicolae Ceausescu. In cadrul acestei diplomatii bisericesti au fost integrati si preoti-profesori fosti detinuti politici, intre acestia si cunoscutul teolog Dumitru Staniloae, trecut prin calvarul detentiei politice intre 1958-1963.
Mai mult, intr-o perioada in care preotii si enoriasii greco-catolici inca mai erau supusi la hartuieli si intimidari, reputatul dogmatist publica penibile lucrari in care incerca sa demonstreze ca Biserica Romana Unita (BRU) a reprezentat doar o tentativa de dezmembrare a poporului roman.”

Iata ce gandeste si pigmeul Patapievici despre stalpul Ortodoxiei romanesti:

C. N.: Aţi fost preocupat vreun moment de scrierile şi gîndirea teologică a Părintelui Dumitru Stăniloae?
H.-R. P.: Numai o clipă, cînd un prieten mi-a spus că este cel mai de seamă teolog ortodox de azi. Cred că se înşela. Dumitru Stăniloae a fost un preot erudit, capabil să repete bine predania, dar un teolog creator, după opinia mea, nu a fost.

(Interviu din Politice, volum republicat iar din nou de Editura PCR-Humanitas)

Vezi si: Lichelismul subtil al lui Liiceanu

Posted in Uncategorized Tags: , , , 2 Comments »

Ne-am lamurit ce vor Liiceanu & Comp sa ne intre bine in cap: Poporul roman e un popor de lichele

May 15th, 2008 VR 3 Comments »

Dupa ce Brucan ne-a explicat ca suntem un “popor prost” – “stupid people” –

Liiceanu si Compania ne edifica, conform completarilor lui CTP: suntem si un “popor-lichea”.

CTP pentru cotidianul.ro:

“Ne amăgim şi cred că Gabriel Liiceanu se amăgeşte şi ne amăgeşte. Şi ne amăgim şi noi; şi eu m-am amăgit cu această idee: că de vină pentru gradul mare de lichelism al acestui popor este comunismul. Acest lichelism nu ţine în mod esenţial nici de comunism, nici de capitalism.”

“Aceste lichele nu sunt generate numai de comunism, sunt structuri fundamentale putrede în acest popor, care generează astfel de creaturi, după părerea mea, în orice tip de orânduire şi în orice tip de context social.”
Ce “tigan imputit”!
Posted in Uncategorized Tags: , , 3 Comments »

Liiceanu si Iliescu: tusea si junghiul. Plesu: maxima imoralia

May 15th, 2008 VR No Comments »

Vai, vai, Iliescu s-a dat la Liiceanu ca Trotki la Lenin. Dupa care “filosoful” a amintit ca Iliescu si ai lui sunt vinovati de mineriada, practic el plasandu-se automat in partea opusa, de victima. Sa mori de ras nu alta! “Victima” era la Paris iar printre “ai lui Iliescu” se afla, ca ditamai ministru al Culturii tovarasul sau Plesu, care n-a schitat nici un gest de protest dupa masacrul din Piata si ramas ministru bine-mersi in timp ce Liiceanu administra discret Editura PCR-Humanitas.

In fiecare zi imi propun sa ignor aceste doua jigodii fenomenale, de o nesimtire incomensurabila. Pur si simplu mi-e scarba.
Doi muppets otraviti care incearca sa-si ridice pe mustata lui Vantu audienta pana la 0,01.
Vezi aici, “Despre ingeri cazuti”
“Ca in toate cazurile, la plecare i se facea pregatirea contrainformativa necesara, iar la inapoiere, verbal sau scris, raporta probleme de interes”.
Posted in Uncategorized Tags: , , , No Comments »

Incredibil dar adevarat: dupa aproape un an, Parchetul aproape a finalizat o ancheta din vremea Referendumului anti-Basescu

May 13th, 2008 VR No Comments »

Pe cand oligarhii si slugile lor vroiau sa-l dea jos pe Basescu, unii trancaneau si semnau listute de sustinere, cum au facut si pentru Iliescu (vezi APELUL GDS PENTRU SALVAREA LUI GABRIEL LIICEANU SI A LUI ION ILIESCU – omul “democratiei si libertatii” – https://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=491&Itemid=99), altii munceau. Cum distinsul istoric al Grupului pentru Dialog Social, repetent la diplomatiei si chiar si istorie nationala, Adrian Cioroianu, ii punea bete-n roate presedintelui pentru a nu primi sprijinul romanilor din afara granitetelor, Civic Media, in care activam atunci, a intreprins, printre multe altele, si un demers de aducere la realitatea si legalitate a angajatilor MAE. Concret, cum seful MAE de atunci, Cioroianu, prin purtatorul de cuvant mostenit de la Ungureanu, Corina Vintan, anuntase ca “nu mai este timp” pentru organizarea de sectii pentru Referendum, Civic Media i-a pus in vedere ministrului ca este in ilegalitate prin astfel de intentii si a atentionat si Parchetul (vezi https://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=375&Itemid=96). Evident, de frica, MAE a intrat apoi in legalitate si a infiintat sectiile de votare iar Basescu a fost sprijinit de peste 90% din romanii de pretutindeni, ceea ce noi si preconizam (de unde si opozitia lui Cioroianu).

Ei bine, astazi m-a sunat Corina, care intre timp s-a angajat la German Marshal Fund, sa-mi spuna, putin revoltata, ca a fost chemata la Politie pentru a da o declaratie privind situatia de la Referendum. Deci, e bine: sa dormim linistiti, Parchetul lucreaza pentru noi…
Bine ca a iesit Basescu!
Intre timp, in slujba “finantatorului” 322, Dinu Patriciu, au trecut multe din trompetele intelectuale ale GDS: de la Andrei Plesu la alte personaje “sus-puse”, inclusiv din interiorul Administratiei Prezidentiale(!). “Surprize-surprize”, in curand.
Posted in Documentare Tags: , , , , No Comments »
« Older Entries
Newer Entries »
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More
RSS FeedAbonare RSS
Roncea.ro pe TwitterRoncea.ro pe Twitter

  • Featured Video

  • Ads

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova