Posts Tagged ‘mihai razvan ungureanu’

INEDIT. Extrase din “Romania Under Basescu” by professor Vladimir Tismaneanu

DOCTRINA POPULARA. “In interpretarea corelatiei dialectice dintre doctrina populara si constiinta populista, o contributie remarcabila a fost adusa de catre domnul Traian Basescu, care, in repetate randuri, a subliniat unitatea dintre transformarea doctrinei populare si constiinta oamenilor mici, intrucat “numai atunci cand intelectualii ca domnul Andrei Plesu vor dirija in mod constient procesele sociale si vor obtine efectele voite de ei se va putea vorbi cu adevarat de trecerea de la capitalism si democratie la habarnagism si curvasariei”. (pag. 209)

„Trecerea revolutionara de la socialism la capitalism reprezinta un salt istoric din imperiul necesitatii in imperiul libertatii. Si invers.“ (p. 272)

“Sinteza originala, expresie remarcabila a doctrinei populist-creatoare in contemporaneitate, conceptia filosofica si politica a presedintelui nostru, domnul Traian Basescu, reprezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi. Asa cum o doreste o intreaga dezvoltare a democratiei si a miscarii populare, punctul de vedere al totalitatii concrete care sta la baza intelegerii dialecticii societatii si istoriei este indisociabil de imperativul transformarii revolutionare a lumii, de imperativul practicii social-istorice si a imbuibarii tagmei noastre”. (p. 666)

Integral AICI (cu sprijinul profesorului Virgil Magureanu)

Andrei Plesu are “darul limbilor”. Marturisiri despre “Frontul” lui Plesu: Teodor Baconscky, Mihai Razvan Ungureanu, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Cristian Preda


Basescu despre Plesu: Sa candideze daca are capul mai mare decat palaria de ZiaristiOnlineTV

Ati audiat mai sus parerea lui Traian Basescu despre Andrei Plesu. Sa vedem acum cum il vede Plesu pe Basescu:

Intr-un articol din “Dilema” lui Patriciu, intitulat “Ce lipseste pe piata politica”, “geniul” Andrei Plesu (asa il prezenta Basescu pe unde se ducea cu el), dorind sa dea contur viitorului avorton prezidential din curtea  GDS-ului si a Colegiului Noua Europa, recte seful M.A.E. Baconscky, prezinta un tablou contrastant oferind imaginea presedintelui Basescu, conform viziunii sale:

“Mă gîndesc, mai ales, la incapacitatea de a găsi tonul şi limbajul potrivit, în funcţie de interlocutori şi circumstanţe. E ceea ce se numea cîndva „darul limbilor“, înzestrarea (şi preocuparea) de a vorbi fiecăruia pe limba lui. S-ar zice, la prima vedere, că propun un exerciţiu de ipocrizie. Dar nu despre o retorică şmecher-cameleonică e vorba, ci despre respectul pentru cel cu care vorbeşti şi despre talentul comunicării eficiente. Pe scurt, nu e recomandabil să te porţi la o reuniune diplomatică aşa cum te porţi la bodegă sau la o întîlnire restrînsă de partid.”

Pentru ca nu era de ajuns, domnul Plesu sare ca un mic broscoi pe lac – pe lacul Snagov al patronului sau -, din saptamanal in cotidian si, la “Adevarul” aceluiasi Patriciu isi face un fel de autoportret, vorbind despre personajele avide sa apara “pe sticla”, la televizor, emitand cate o gogomanie sau alta.

“Emisiunile de acest tip seamănă cu o întâlnire de gaşcă sau cu un ceai de mătuşi obosite. În loc să se întâlnească la o cafenea sau la o cârciumă şi să înjure tihnit Guvernul, cum face românul dintotdeauna („Criză teribilă mon cher!”), actorii acestor mici taclale o fac, vrem-nu vrem, în faţa noastră, pe banii şi pe nervii noştri.”

Din graba insa, cel mai probabil, distinsul filosof  uita sa stea in propriul cadru, cu toate ca si-a exercitat aceasta “foame de sticla” atat pe la domnul Vintu, un alt distins mecena al filosofiei contemplative (mai ales cu un rand de gratii in fata), cat si pe bani publici, la TVR, impreuna cu patronul Humanitas, G. Liiceanu. Exact in postura de mai sus. Mici scapari dar cu mari efecte… umoristice, de tip “Cascadorii rasului”, o emisiune foarte indragita, pe vremuri, la TVR, si care merita reeditata cu cei doi Pat si Patason ai micului ecran, Lesu si Pliiceanu.

Aflat in campanie pre-electorala, la nici o zi dupa autoportretul si fara chip si fara masca din “Adevarul”, iata ca domnul A. Plesu se buluceste chiar el pe o sticla – e drept, ceva mai putin stralucitoare decat cea a TVR-ului sau a Realitatii TV – , intr-un interviu filmat de bloggerul adjunct al lui Volodea Tismaneanu, Mihaita Neamtu. De data asta, in sfarsit, Andrei Plesu spune adevarul despre Traian Basescu. Inchipuindu-si “ca-l face de rasul lumii”, bietul Plesu iar contribuie, fara sa vrea, la cresterea simpatiei fata de Basescu, descriind cu manie aproape proletara iesirile lui fata de “intelectualii patriei”.

Preluat, normal, cu tam-tam-ul de rigoare, de acelasi “Adever” al lui Patriciu – care titreaza cu satisfactie: “Băsescu nu are niciun fel de respect şi de simpatie umană pentru oamenii de carte” – , mai tanarul posesor al “darului limbilor” de sub Tismaneanu face valuri blogarystice cu afirmatiile lui Plesu, din care (iar) citam, cu mare placere:

“Experienţa mea personală cu el este că el nu are niciun fel de respect şi de simpatie umană pentru oamenii de carte. El, în sinea lui, are un hohot de râs când se gândeşte la oamenii ăştia”.

Ha, ha, ha, ha, ha!!! (asta sunt eu 🙂 )

Ceea ce mi se pare insa notabil in noua sa iesire pe “sticlele” calculatoarelor este ca, in sfarsit, Andrei Plesu imi da dreptate, confirmand toate asertiunilor mele privind brigada sa de UTC-isti pe care a infiltrat-o adanc in structurile Statului si ale Partidului la putere, profitand, evident, de aceeasi naivitate a lui Basescu pe care altfel o ridiculizeaza. Daca a facut-o din prostie sau nu, “omul nostru” din strada Plantelor este, totusi, de o sinceritate care nu poate sa nu ti-l faca simpatic. E ca si cum n-ai admira munca unui caldarar, lingurar sau, mai exact, a unui ursar. Incitat de Mihaita Neamtu, Plesu isi etaleasa ursuletii alesi, pe galantar. De consemnat:

Mihaita Neamtu: Si totusi, suntem la Colegiul Noua Europa. Unii dintre cei mai brilianti absolventi sau, ma rog, fosti studenti, post-doctoranzi si asa mai departe care au trecut pe aicea, au incercat sa mai improspateze randurile unor oameni politici, de la Sever Voinescu (Plesu da din cap) pana la Toader Paleologu – Paleologu nu cred ca a trecut pe aicea dar in orice caz e, sa spunem, apropiat valorilor…

Andrei Plesu (scarpindu-se in cap): Baconsky insusi…

Mihaita Neamtu: Si, evident, Teodor Baconschi. Ce sansa le dati? Pe de-o parte…

Plesu (il intrerupe): Razvan…

Mihaita Neamtu (cu deferenta): Mihai Razvan Ungureanu!… Pe de-o parte ati formulat un scepticism pe de alta parte stiu ca ati si salutat prezenta lor.

Plesu (mangaindu-si barba): Nu numai atata dar i-am si incurajat (isi lasa mana dreapta in jos sprijinadu-si antebratul pe burta si mulandu-si palma pe sanul stang)…

Mihaita Neamtu (isi aduce aminte ca a mai uitat un “geniu” al Colegiului): Cristian Preda, la fel!

Plesu: Da! In speranta ca se naste un “Front”!… De mentalitate diferita si de reprezentativitate diferita, care va schimba culoarea scenei politice. Nu s-a intamplat asta. Nu s-a intamplat asta!

Mihaita Neamtu: Bun, ei sunt de trei… de doi-trei-patru ani maxim…

Cam atat era de consemnat. Ah, era sa uit tocmai ce era mai de savoare: intr-un baldabac de pe plaurii lui Patriciu de pe lac, Plesu, saracul, ne amuza teribil descriind cum il prezenta Basescu peste tot ca pe “piticul cu barba”:

“Când eram acolo, când aveam întâlniri mă prezenta în felul următor: “El e domnul Pleşu. E un geniu!” Era atâta băşcălie în această manieră de prezentare.. Lasă că era o grosolănie, tehnic vorbind. Când te întâlneşti cu unul prima oară în viaţă, care e şef de stat sau e ministru, nu-i spui: ţi-l arăt p-ăsta, ridică cinci kile şi vorbeşte patru limbi. Era deja, în această formă, un joc cu el însuşi care, la bază, avea ideea că eu sunt un fel d-ăla care merge pe sârmă, care înghite foc, înghite săbii…”

E drept, acum a mai avansat, a ajuns piticul de gradina al domnului Patriciu…

Nimic de zis, domnul Plesu are “darul limbilor”.

Secretul vizitei lui Basescu la Londra: O intrevedere cu lordul John Sawers, seful MI6 (corespondentul SIE), impreuna cu seful SRI, George Maior. Sa nu mai aiba incredere Traian Basescu in Mihai Razvan Ungureanu?

Preşedintele Traian Băsescu şi directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, s-au întâlnit, marţi, la Londra, cu directorul Serviciului Secret de Informaţii al Marii Britanii (MI 6), Sir John Sawers, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava.

Potrivit acestuia, discuţiile purtate la sediul MI 6 au vizat evoluţiile actuale ale mediului internaţional de securitate.

“La invitaţia şefului MI 6, Sir John Sawers, preşedintele Traian Băsescu a fost însoţit de şeful SRI la sediul acestui serviciu. Discuţiile s-au axat pe evoluţiile actuale ale mediului internaţional de securitate”, a spus Sava, dupa cum transmite AGERPRES.

Ce observam: In general astfel de intrevederi mai au loc, dar fara stirea presei. Actualul sef al SIE, de exemplu, pe cand era proaspat ministru de Externe, s-a intalnit la Berlin cu seful BND, desi, normal, intalnirea nu figura in programul oficial si nici nu prea cadra, ca idee, cu pozitia de atunci a tanarului Ungureanu. Ulterior, cand jurnalistii au aflat, dintr-o indiscretie, tanarul ministru i-a rugat sa nu faca publica informatia. Ca regula, atunci cand e data publicitatii o astfel de informatie inseamna ca partea care a facut invitatia isi doreste sau aproba acest lucru. In cazul Basescu este de asemenea posibil sa fie vorba tot de o indiscretie, pe linie diplomatica (securistica) sau de presa. Dovada ca e vorba de o scurgere (care s-a prelins cu sau fara intentie) este ca purtatorul de cuvant al Presedintelui Romaniei a fost silit sa confirme stirea (orele 20.00) care de abia apoi a fost transmisa catre agentia nationala de stiri (in jurul orei 22:55) prin seful biroului de presa al SRI, in timp ce atat pe site-ul SRI cat si din comunicatul oficial al Presedintiei Romaniei privind vizita efectuata la Londra informatia lipseste cu desavarsire.

Ce este curios: Presedintele Romaniei s-a deplasat in persoana la sediul MI6 (supranumit “Lego Land” – vedeti foto) ceea ce inseamna ca discutiile care au avut loc au fost de o natura ultrasensibila si s-au desfasurat intr-o camera speciala ultrasecurizata.

Unde este problema?  MI6 (Secret Intelligence Service  – SIS), cunoscut si sub numele de “Firma”,  nu este institutia omoloaga SRI-ului, ci Serviciului de Informatii Externe (SIE). Sa nu mai aiba incredere Traian Basescu in Mihai Razvan Ungureanu?

Cand SIE si SRI isi dau mana iese o opera de arta. Directorul adjunct al SIE, generalul-pictor Vasile Sarca, a expus la BCU

Vasile Sarca, directorul adjunct al Serviciului de Informatii Externe, expune in Galeria Galateca din Biblioteca Centrala Universitara “Carol I”. Vernisajul a avut loc vineri, 29 iunie, informeaza ArtLine.ro.

Generalul are de mult timp o mare pasiune pentru pictura, indeosebi pictura de sevalet. El este recunoscut in mediile artistice din tara, lucrarile sale fiind expuse in numeroase expozitii.

Vasile Sarca a fost numit de presedintele Traian Basescu in functia de director adjunct al SIE in noiembrie 2005.
Vasile Sarca a absolvit Facultatea de Transporturi, a urmat un curs postuniversitar de management la ASE, a lucrat ca si cercetator la Institutul de cercetari si proiectari tehnologice in transporturi din Bucuresti, apoi a optat pentru o cariera in contraspionaj. (I.P./ ArtLine)

Expozitia a fost deschisa pana pe 9 mai. Cei care au pierdut-o pot viziona imagini de la lansare si lucrarile artistului la https://www.bcub.ro/ sectiunea Expozitii. In imaginea de mai sus Mireille Radoi, absolventa INI si director al BCU (in ciuda militienilor societatii civile care au contestat-o brutal si tamp), Vasile Sarca si tanarul Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef al SIE.

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei este solicitat sa raspunda unor intrebari privind cheltuielile angajatului Apolzan Manolescu Nicolae, ambasador “pe langa” UNESCO

Catre: Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei

De la: Victor Roncea

Stimate Doamne/ Stimati Domni,

In baza Legii 544/2001, va rog sa imi raspundeti la urmatoarele intrebari, conform prevederilor Articolului 7:

1. Cand a fost plasata pe site-ul institutiei dvs Declaratia de Avere a ambasadorului Romaniei la UNESCO pe anul 2010 tinand cont de faptul ca la data de 28.03.2011 aceasta nu era prezentata public, conform dispozitiilor legale?

2. Care sunt rezultatele pentru Romania la sau “pe langa” UNESCO ale ambasadorului Apolzan Manolescu Nicolae, de la numirea sa pana in prezent?

3. Care sunt costurile lunare (chirie plus cheltuieli aferente) pe care le plateste Ministerului Afacerilor Externe pentru resedinta de la Paris a ambasadorului Romaniei la UNESCO?

4. Cate si ce fel de bilete de avion sau alte mijloace de transport au fost decontate de MAE pentru Apolzan Manolescu Nicolae si sotia sa, Apolzan Manolescu Ioana, ca diplomati in cadrul Delegatiei permanente a Romaniei pe langa UNESCO, si ce costuri au presupus acestea, defalcat, pe fiecare luna, incepand de la numirea lor in functii si pana in prezent?

5. Conform propriilor declaratii (Mediafax, 31 martie 2011), in ultimii cinci ani, Apolzan Manolescu Nicolae si-a sustinut in calitate de profesor, “pe gratis”, cursurile de la Universitatea Bucuresti. Totodata, ambasadorul Romaniei la UNESCO este nevoit sa-si exercite si functia de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, pe langa alte multe obligatii. Dincolo de faptul ca pentru a se deplasa saptamanal pe “naveta” Paris – Bucuresti si retur ar trebui sa-si consume pe calea aerului intregul salariu de ambasador, se mai ridica urmatoarea intrebare:

Pe perioada cat si-a parasit atributiile de reprezentant al Romaniei la UNESCO pentru a profesa sau a face orice altceva pe la Bucuresti, exceptand eventuale activitati ale misiunii sale de ambasador, Apolzan Manolescu Nicolae a solicitat concedii saptamanale fara plata? Daca da, care au fost datele tuturor acestora si cum s-au reflectat in fluturasul sau de salariu pe 2006, 2007, 2008, 2009 si 2010?

6. La 7 martie 2005, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef al Serviciului de Informatii Externe, sustinea in cadrul conferintei de presa cu tema “Starea de fapt. Prioritati de actiune” ca se impune necesitatea stringenta a intineririi diplomatiei romanesti. Ungureanu arata ca “peste 60% din personalul MAE apartine grupelor de varsta mari, cuprinse intre 50-55 de ani, 55-60 si un procent deloc neglijabil de diplomati trecuti de 65 de ani”. In urma acestor analize, MAE a decis in martie 2005 pensionarea a 79 de angajati, majoritatea diplomati si ambasadori aflati la post in strainatate. Ambasadorul Apolzan Manolescu Nicolae are 72 de ani. Intrebare: Cati alti ambasadori in functie trecuti de 70 de ani are in 2011 Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei?

7. Tinand cont de faptul ca Apolzan Manolescu Nicolae a marturisit ca a colaborat cu Securitatea de buna voie si nesilit de nimeni (volumul sau Viaţă şi cărţi, Editura Paralela 45, pp. 273-275, semnalat de Catavencu, aprilie 2011), in ce masura este nevoie de o adeverinta de la CNSAS pentru ca ministerul sa se debaraseze de el, asa cum a facut-o in cazul Andrei Corbea Hoisie, de exemplu?

PS: Transmiteti-i va rog domnului ambasador Apolzan Manolescu Nicolae ca daca chiar doreste – dupa cum se lauda prin propria-i publicatie – sa ma dea in judecata “pentru calomnie”, poate sa-mi obtina adresa de la domnul Valeriu Stoica, care a pierdut cu brio in fata mea un proces de “calomnie”, intentat de un alt informator al fostei politii politice comuniste, Mihnea Berindei, care astfel a ramas, iata, si el, un bun colaborator al Securitatii. Bun de plata, evident.

Victor Roncea

11.04.2011

Ziaristi Online: Liviu Turcu ii da lectii lui Mihai Razvan Ungureanu, seful SIE. Larry Watts il prinde pe seful DIE de mana cu rusii. Aurel Rogojan dezvaluie: Petre Mihai Bacanu a fost recrutat de KGB. Cui ii e frica de razboi civil?

Mihai Razvan Ungureanu, seful SIE, primeste o lectie despre CIE de la Liviu Turcu. Serviciile secrete: între mit şi realitate (V)

Mihai Razvan Ungureanu SIE Liviu Turcu CIEA - Ziaristi Online

În amplul in­terviu dat Jurnalului Naţional de şe­ful Serviciului de Informaţii Ex­ter­ne, Mihai Răzvan Ungureanu, domnia sa utiliza, atunci când s-a referit la Serviciul de Informaţii Externe din timpul fostului regim comunist, acronimul de DIE (Direcţia de Informaţii Externe)

Larry Watts: Ceausescu a vrut sa rupa total relatiile cu KGB dar seful DIE fusese deja racolat

Larry Watts - With friends like these KGB NKVD and Romania - Ziaristi Online ro

Kalugin şi Dorobanţu lucraseră amândoi la Washington D.C. în anii ’50, perioadă în care DSS se subordona complet şi direct KGB-ului. Dorobanţu l-a avertizat pe şeful Departamentului de contraspionaj al KGB să nu „se încreadă în zâmbetele oficiale” şi i s-a plâns că Ceauşescu a ordonat ca aceea să fie ultima dată când avea să ia legătura cu KGB.

General (r) Aurel Rogojan: Petre Mihai Bacanu a fost recrutat de KGB

Petre Mihai Bacanu -KGB Romania Libera Gen Aurel Rogojanu SRI

Reţeaua lui Volodin avea un nu­cleu în redacţia organului de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, România liberă. Acest nu­cleu a racolat câteva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu toc­mai improvizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi.

Consilierul prezidential Eckstein Kovacs sustine “autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc”

eckstein kovaks pompe funebre de ziua maghiarilor

Consilierul prezidenţial Eckstein Kovacs Peter a declarat la o emisiune de la Realitatea Cluj că este de acord cu solicitările privind “autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc”.

Sogor Csaba: “Autonomie în Tibet şi pe Pământul Secuiesc”. Revista presei maghiare: “Autonomia mai presus de orice”

sogor csaba

Cei 270 de delegaţi prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc, organizată în clădirea Parlamentului din Budapesta, şi-au reînnoit jurământul depus în anul 2003 şi s-au obligat faţă de susţinerea înfăptuirii autodeterminării.

Cui îi e frica de razboi civil?

Razboi civil

Jurnaliştii spun că Băsescu ar fi primit un ultim raport alarmant pe această temă şi că a şi convocat toţi consilierii pe probleme de apărare cu care a avut o discuţie secretă. Constantin Degeratu, mai aflam, ar avea la dispoziţie “efectivele” destul de mari care compun Federaţia Militarilor din România, o organizaţie civilă a militarilor, alcătuită “din 11 asociaţii reprezentative”.

Soc cu Boanchis: “Duelul orgasmic” Andreea Pora – Dana Grecu

Andreea-Pora-si-Dana-Grecu-la-K1

Mi-aş asuma riscul de a urmări duelul orgasmic Andreea Pora (suuuus, Băsescu!)-Dana Grecu Pauker (jooos, Băsescu!)

Il va trezi Basescu din betia diplomatiei pe ministrul Plesungrocioroiansky. Vom afla azi, la ora 21, live la TVR. Ziaristi Online despre demisia/demiterea sefului MAE: Meci Basescu – Baconschi/Plesu/Soros/Mark Rich/Michiduta?

Presedintele Traian Basescu se va afla azi, la ora 21.00, in direct la Televiziunea nationala, la o Editie Speciala anuntata chiar ieri de TVR, cel mai probabil la solicitarea Presedintiei, dupa ce a devenit clar ca Romania isi da cu stangul in dreptul la Schengen. In cazul de fata, daca dreptul (sau dreapta) e (a lui) Basescu, stangul este inca ministru/l de Externe, si poarta numele de Baconschi. Supranumit ministrul-jacuzzi, teologul uns cu toate alifiile, este, de fapt, un alt biet rebut “de elita” emanat in serie pentru MAE de cooperativa de papagali a lui Soros, dupa deja celebrii Ungureanu si Cioroianu si, cu voia dvs, ultimul (sau primul?) pe lista, insusi bulibasa Plesu, al caror ministeriat anti-Romania s-a incheiat cu cate o demisie de caciula. Nu acelasi sfarsit vrea sa-l aiba pretendentul la scaunul lui Basescu, de la Cotroceni sau al Elenei Udrea, la Capitala, sau macar la scaunul lui Plesu, la Noua Europa. El ar vrea sa-i ceara Boc demisia, ca si cum prim ministrul nu ar putea sa-l demita direct. Desigur, Baconschi isi inchipuie ca santajul deja declansat de aparatul de propaganda al GDS va functiona si de data asta, pentru a-i acoperi gafele incomensurabile din ultima perioada. Ramane de vazut, live la TVR, de la ora 21.00.

Vezi si o trecere in revista a cazului la Ziaristi Online: Meci Basescu – Baconschi? »

COTROCENI - DEPUNERE JURAMANT - MEMBRI - GUVERN

Voi reveni, desigur 🙂

Update: Ramane cum am stabilit. Scoala de cadre Soros/GDS/Noua Europa a revolutionat MAE: Plesu si-a dat demisia (nu-i mai venea nici omleta de la cantina si s-a gandit sa-i lasa lui Petre Roman sarcina de a transforma romanii in romi), Ungureanu si-a dat demisia (n-a reusit sa dea cadou Fundatia Gojdu Ungariei, nu-i placea limba “light”, “romanian”, si a uitat si vreo doi romani prin inchisorile americane din Irak),  Cioroianu si-a dat la randul lui demisia, intr-un final apoteotic (el doar a cerut rusilor sa ramana in Transnistria cu “trupe pacificatoare”, a yes-uit-o pe Condolitza inainte ca ea sa deschida guritza si a uitat un roman nevinovat sa moara in greva foamei intr-o inchisoare din Polonia). Ei bine, teologul-jacuzzi Baconschi, nu, nu-si da demisia. El vrea sa ajunga cel putin presedinte, pe calea fundocratiei venite pe conducta ruso-germana. Mai-mai…

Repede: un Jacuzzi pentru domnul ministru Baconsky! Cu gheata, sa se trezeasca din betia diplomatica! Dezastruosul mandat al lui Plesungrocioroiansky

Pai, sa m-apuc sa scriu si eu ceva…

Ups, nu mi-am inchipuit ca sunt, totusi, atatea de spus despre Semper Defectio Patriae. Hm, merge si Semper Perfidus Patriae…

Revin, desigur 🙂

Soros iar ne-a tras teapa dupa santajul la Schengen cu tiganii de romi. Cum si-au batut joc de Basescu oamenii lui Soros din SIE si MAE. Agentul Rupert Wolfe Murray (auto)deconspirat pe Twitter

Dupa cum ati observat, ceea ce era de asteptat s-a intamplat: UE si la gara cu Schengen. Asta ma obliga pana la urma sa scriu comentariul pe care il tot aman despre “Esecul planetar al diplomatiei romane, de la Moldova la Schengen. Falimentul statului roman pe mana agentilor Soros”. Cam lung titlul dar am vrut si eu sa “dau un semnal”. Pana atunci, sa revenim la oile noastre, albe si negre:

Vezi si Ziaristi Online: Dan Andronic: Unde a dispărut Teodor Baconschi? »

Daca mai tineti minte (ma indoiesc ca a uitat cineva 🙂 ) exact in urma cu o saptamana facea mare tam-tam si la noi stirea internationala cu “discriminarea romilor” de catre romani, care vor reintroducerea termenul corect de TIGAN in actele oficiale si corespondentele cu alte state ale Romaniei. Basescu tocmai daduse un interviu in Financial Times, in care, de gura si mai ales, pentru urechile Occidentului, afirma ca nu va promulga legea privind revenirea la cuvantul corect de TIGAN, considerand-o “o mare greseala”. Cu ceva timp in urma, la Radio Romania Actualitati afirma exact contrariul, anume ca a fost “o mare greseala” introducerea cuvantului ROM (inventat de Soros in cadrul unei operatiuni complexe anti-Romania, inceputa de Andrei Plesu si Petre Roman si perfectionata de GDS si bursierii Soros infiltrati in structurile statului – nota mea). Retineti: FT, 13 decembrie. Explicam atunci De ce e Basescu obligat sa accepte tiganii romi. Santajul Schengen. Santajul Schengen executat de Soros si oamenii lui din politica bucuresteana si din presa internationala, livrat apoi pe masa presedintelui tot de oamenii Soros, respectiv de Baconschi si ai lui (sa numaram si bursierii Soros si ai Colegiului Noua Europa al lui Plesu plasati ca pitici de gradina in curtea Cotroceniului?!…).

Iata cat de simplu este manipulat presedintele: ca sa ajunga santajul in mapa presedintelui, cineva trebuie intai sa scrie cel putin un articol in presa internationala. Si atunci se gaseste un oarecare Rupert Wolfe Murray care scrie nu unul ci chiar doua articole, in doua publicatii occidentale diferite, cu ceva prestigiu. Este vorba de cotidianul de stanga britanic The Guardian, unde acesta scrie – retineti data – pe 8 decembrie There’s room for ‘Roma’ and ‘Romanian’ si – tot pe 8 decembrie – in Economist, o variatiune pe aceeasi tema, Ire of the Tigan (va recomand comentariile savuroase si inteligente din baza celor doua articole-comanda). Ideea este cea de mai jos. Citez din murraytura:

If the Romanian state were to do away with this term it might strike a chord with nationalists but it would insult the Roma population and send an international signal that Romanians are prejudiced – not the kind of message that is needed when delicate negotiations about Romania’s entry into the EU’s visa-free Schengen area are underway.

Acestea fiind aranjate, apoi, in mapa de care va spuneam a aparut o nota in care, cu bold, s-a putut spune: “MAI MULTE publicatii occidentale au sanctionat initiativa legislativa privind revenirea la termenul de TIGAN in loc de ROM, avertizand ca exista riscul serios al diminuarii sanselor Romaniei de a fi acceptata in spatiul SCHENGEN, o prioritate zero a tarii noastre. Propunem un semnal puternic la nivel international, prin intermediul unui alt cotidian occidental, prin care Romania sa dezavueze energic acest proiect de lege”. Adica, Soros da cu capul (in Occident), Soros plaseaza (pe masa presedintelui) si apoi, tot Soros centreaza (in FT). Oare trebuie sa mentionam ce Serviciu de Informatii al Extraterestrilor s-a laudat cu “reusita interviului din Financial Times” si al cui bursier si membru in Consiliului Director al carei Fundatii a fost seful lui? Bleah…

A, uitam sa va zic: Murray asta e un linge-blide pe la Plesu si ale lui, un freaca-menta ca strain prin Romania pentru ca in tara lui ar fi doar ceea ce este de fapt: un nimeni. Pe-aici se da producator de filme si, chiar de curand, prin octombrie, a pregatit pentru “guru”-ul tiganilor, Nicolae Gheorghe, cuvantul de deschidere la o Conferinta a Comisiei Europene desfasurata la Bucuresti, Cluj si Iaşi despre “Contributia fondurilor Uniunii Europene la integrarea romilor” unde s-au “manifestat plenar” Mircea Toma, Tatiana Mungiu si restul austro-ungurenilor lui Soros (vezi foto mai jos). Desigur, e de-a dreptul amuzant – dintotdeauna – cum “societatea in civil” a muncit din greu vreo doua zile planuind cum sa se cheltuie mai bine “fondurile saracilor romi” infulecand doua zile icre negre la Hotel Intercontinental. Pana si Murray recunoaste, sarcastic: “The lunch provided by the Intercontinental was excellent”. Si plata “gazdelor” si participantilor la fel!

Ce mai era de adaugat (vorba “administratorilor” anonimi ai Wikipedia)? De ce ziceam ca Soros centreaza si tot el da cu capul?

Pai poate ar trebui sa amintesc si ca “ziaristul independent” Rupert Wolfe Murray, care combate energic si deontologic pentru drepturile sorosiste ale tiganilor este si… producator al unui film realizat, intamplator, (tot) pentru Fundatia “Societatii Deschise”, chiar despre bursierii Soros? 🙂 ))))

Pai nu era mai corect ca Guardian, acolo unde il descrie pe “independent” ca “a freelance writer based in Bucharest” sa adauge si o *: “freelance” pentru Soros. Ca sa stie bietii cititori cum devine povestea cu tiganiada “soroslance”-rul de trei parale.

“Papusa” Ungureanu pierde sefia SIE. National: Mihai Razvan Ungureanu “a şocat cu cleveteala sa de prin interviuri”

După ce a şocat cu cleveteala sa de prin interviuri, “Papusa” Ungureanu pierde sefia SIE

Tache “cel rau”: Greu de spus ce o fi fost în mintea lui Traian Răzvan Ungureanu (nota mea – Mihai, nu Traian, desi… :)) când a început să facă turul televiziunilor şi redacţiilor „pretine” pentru a se sparge în fiţe cu tot felul de dezvăluiri derutante despre carierele şi dedesubturile vieţilor personale ale spionilor români.’

Cert este doar că a vrut musai să iasă în faţă şi a reuşit! Atâta doar că incredibila sa limbariţă poate să îl coste însuşi postul. Pentru că, stupefiaţi de cleveteala şefului lor „onorific”, adevăraţii conducători ai SIE îl vor debarca pe cel numit cu subînţeles „Păpuşa”…
Din toată „diareea verbală” revărsată de acest Bănicioiu al serviciilor secrete, cel mai mult i-au ofuscat pe specialiştii sistemului declaraţiile cu privire la însurătorile din interes ale angajaţilor SIE, care le-a băgat practic mortul în familie spionilor de profesie.
Iar în ceea ce-i priveşte pe partenerii externi, aceştia au fost şocaţi de afirmaţia că oamenii SIE din străinătate lucrează sub acoperirea de infractori. Aşa că se caută deja altă „Păpuşă”, mai puţin vorbitoare.

Ziarul National

Nota mea: Cum asa? Tocmai cand vroiam sa-i fac bilantul “realizarilor epocale” din Moldova?…

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova