Posts Tagged ‘mincinosul cronic vladimir tismaneanu’

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Tradarii (XII) . Procesul comunismului versus procesul nazismului

July 29th, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XII)

Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe.
George Roncea

Nazistul Rudolf Hess şi tovarăşul Pacepa – doi trădători de rang înalt

Fără îndoială, „Dosarul Pacepa“ a devenit pentru mulţi o obsesie. Generalul dezertor a dat multora de lucru, chiar mare bătaie de cap. În cele ce urmează, ne propunem să abordăm cazul Pacepa de pe o altă poziţie, făcând o paralelă între el şi fruntaşul nazist Rudolf Hess.
Mihai Pacepa, ca şi Rudolf Hess, a lucrat mult la înfiinţarea şi organizarea serviciilor secrete. Amândoi au avut, fiecare la vremea sa, chiar rolul de iniţiator şi organizator al unor secţii sau departamente speciale. Publicistul american Kurt Riess, în lucrarea sa „Spionajul total“, ne prezintă cu lux de amănunte rolul şi contribuţia pe care Rudolf Hess le-a avut la punerea pe picioare a serviciilor speciale interne şi externe ale Germaniei hitleriste.
Pacepa, cum singur a mărturisit, s-a aflat foarte mulţi ani în imediata apropiere a liderilor comunişti şi a KGB-iştilor veniţi la Bucureşti, lucrând cot la cot cu aceştia pentru consolidarea şi influenţarea unor noi servicii speciale destinate supravegherii şi lichidării opoziţiei de pe scena politică românească.
La vremea sa, Hess a dat dovadă de mult exces de zel, arătându-i lui Hitler că, într-un timp relativ scurt, spionajul german a reuşit să penetreze până şi cele mai sensibile obiective din SUA. Tot aşa a procedat şi Pacepa cât s-a aflat pe lângă liderii comunişti, entuziasmul şi devotamentul său fiind răsplătit cu grade şi funcţii înalte.
La un moment dat, Hess a trădat şi a fugit în Marea Britanie. Aşa a făcut şi Pacepa, stabilindu-se în SUA. Hess a declarat că l-a trădat pe Hitler, iar Pacepa pe Ceauşescu. Mergând mai departe cu paralela noastră, găsim încă o asemănare între aceste două cazuri de trădare: Hess a încercat să-i convingă pe britanici că l-a trădat pe Hitler pentru că, cităm din lucrarea lui Kurt Riess, „nu mai suporta politica prorusească a lui Hitler“.
Pacepa, la rândul său, s-a străduit să-i convingă pe americani, şi nu numai pe aceştia, că i se acrise de comunismul lui Ceauşescu (şi nu de comunism, în general!).
Amândoi au minţit cu neruşinarea specifică trădătorului care-şi vinde vechiul stăpân, sperând la o recompensă mai grasă din partea celui nou. Numai că, spre deosebire de americani, englezii nu s-au lăsat păcăliţi. Winston Churchill, politician versat şi abil, ştiind câte crime comisese Hess alături de Hitler, a ordonat arestarea şi aruncarea lui după gratii.
Americanii însă, respectiv autorităţile însărcinate cu rezolvarea unor astfel de cazuri, ignorând crimele comise de Mihai Pacepa, mai întâi alături de trimişii lui Stalin, precum Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolski sau Vladimir Mazuru, iar apoi din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, l-au luat pe trădător în braţe.
Se debitează de către naivii şi/sau nepricepuţi că trădarea generalului şi informaţiile acestuia ar fi grăbit prăbuşirea comunismului în România şi chiar în Rusia. Serviciile speciale americane şi occidentale în general ştiau însă foarte bine ce se întâmplă în România şi în tot aşa-numitul lagăr socialist. Lucrând cu tact şi perseverenţă pe multiple planuri, folosind toate metodele şi mijloacele, inclusiv şi mai ales serviciile secrete, pe care fostul preşedinte american Richard Nixon le-a numit „Artele negre“, americanii, într-adevăr, au obţinut victoria fără a recurge la război, operaţiune descrisă de fostul preşedinte în lucrarea sa „1989 – Victory without War“.

Procesul comunismului versus procesul nazismului

Revenind la paralela Hess-Pacepa, observăm că în mod paradoxal şi în ciuda tuturor evidenţelor cazurile sunt tratate diferenţiat. La încheierea războiului, englezii l-au scos pe Rudolf Hess din închisoare şi l-au trimis pachet la Nürnberg, fiind inclus în lotul criminalilor de război nazişti. Pentru crimele comise până la trădare, Hess a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Cazul a fost mult mediatizat, dar niciodată nu s-a pus problema reabilitării lui. S-a încheiat şi „Războiul Rece“, victoria fiind tot de partea ţărilor democrate.
La noi, în România, se vorbeşte de un proces al comunismului. Când acesta va avea loc, în faţa organelor de judecată urmând a fi aduşi principalii vinovaţi, fără îndoială că Pacepa va trebui să fie printre aceştia.
Dacă Ceauşescu, comandantul suprem pe care Pacepa l-a slujit cu credinţă zeci de ani, a fost condamnat şi împuşcat pentru crimele comise, atunci ne întrebăm cum poate fi generalul dezertor absolvit de orice răspundere? De ce să nu aibă Ion Mihai Pacepa, fostul slujitor al regimului comunist al lui Dej şi Ceauşescu, soarta pe care a avut-o Rudolf Hess, care a fost pus alături de toţi ceilalţi fruntaşi nazişti care l-au slujit pe Hitler?
(va urma)

FOTO: Vila lui Pacepa din Dorobanti, demolata anul trecut si Pacepa la vanatoare cu Ceausescu

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XII)
Curentul – joi, 30 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , No Comments »

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Tradarii (XI). Armata – mult mai GRU-izata si KGB-izata – a câştigat poziţii în faţa Securităţii

July 29th, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XI)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe.
George Roncea

„Impactul trădării a fost exagerat“

O suită întreagă de lucrări memorialistice pe tema Pacepa, cât şi lucrarea pe acest subiect a lui Mihai Pelin exagerează, în opinia noastră, impactul pe care l-a avut trădarea generalului Ion Mihai Pacepa, nu numai asupra regimului politic, cât mai ales asupra spionajului românesc.
Fără îndoială, pagubele au fost numeroase, mai ales prin divulgarea unor nume de ofiţeri şi a unei importante părţi a reţelei informative a acestora. Dar toate acestea nu au însemnat decesul spionajului românesc, care a fost comparat în urma acestei defectări cu o navă avariată aflată în derivă, căreia, după încheierea cercetărilor, i-a fost stabilit un alt nucleu de conducere cu sarcini care erau în multe locuri similare celor din timpul duetului Nicolae Doicaru-Ion Mihai Pacepa.
Aparatul rebotezatului Centru de Informaţii Externe – CIE – a fost redimensionat, au fost revizuite planurile de acţiune şi de căutare a informaţiilor în aşa fel încât s-a putut verifica cât a deconspirat Ion Mihai Pacepa. Cel care a pus din nou pe linia de plutire spionajul românesc, Nicolae Pleşiţă, insistă în pledoariile sale publice că toate costurile acestui proces au fost „mult mai mici“ decât au apreciat cei din Comisia de anchetă sau decât susţin Mihai Pelin şi alţi autori care au scris despre evenimentul din vara anului 1978.
Daunele provocate spionajului românesc de Comisia de anchetă condusă de Tudor Postelnicu şi de plasarea în structurile de comandă ale spionajului a unor activişti de partid au provocat, aşa cum am mai precizat, mult mai multe pagube decât fuga lui Ion Mihai Pacepa sau decât cutremurul de pământ din anul precedent. Decizia lui Nicolae Ceauşescu de a instala activişti de partid fideli în principalele funcţii din structurile de informaţii şi contrainformaţii urmărea să prevină producerea unui nou act de acest gen. Ea a condus însă, în bună măsură, la deprofesionalizarea aparatului.
După cum reiese din parcursul instituţional al CIE în anii ’80, impactul defectării adjunctului şefului DIE a fost treptat amortizat, misiunile şi obiectivele acestui organism rămânând, însă, aceleaşi până în 1989, cu schimbările de cadre care s-au dovedit necesare. Ca şi DIE, cadrele CIE au fost angrenate în rezolvarea unor probleme de competenţa altor ministere (încheieri de contracte economice, participarea la tranzacţii comerciale, procurarea de aparatură tehnică, alte bunuri sau valori). Instituţia a ajuns astfel, ca şi în anii ’70, în situaţia de a face o adevărată concurenţă ministerelor de resort.

Armata a câştigat poziţii în faţa Securităţii în urma defectării lui Pacepa

În schimb, pentru regimul politic, îndeosebi pentru Nicolae Ceauşescu, acest eveniment nu a făcut decât să-i mărească neîncrederea în MI, în general, şi în Securitate, în particular. De altfel, o suită de alte evenimente, precum trecerea frauduloasă a frontierei, au determinat trecerea unor sarcini de la MI la Ministerul Apărării Naţionale, dictatorul de la Bucureşti manifestând o tot mai mare preferinţă pentru serviciile Armatei. Tensiunea şi suspiciunea între „conducerea superioară“ şi cea mai mare parte a conducerii MI au crescut în intensitate după momentul iulie 1978, Nicolae Ceauşescu punând în fruntea acestui minister, aşa după cum s-a menţionat, activişti cu state vechi, care se dovediseră loiali de-a lungul timpului, dar care nu aveau deloc experienţa muncii de informaţii.
Documentele existente în arhiva CNSAS sunt rezultate în urma anchetei făcute de comisia din cadrul MI înfiinţată pentru elucidarea contextului şi urmărilor fugii generalului Ion Mihai Pacepa. Ele conţin detalii despre fizionomia morală, respectiv părţile negative ale activităţii unor ofiţeri şi generali din conducerea DIE, concretizate în acţiuni de înşelăciune, corupţie, uz de fals, evaziune fiscală etc.

Minciună, corupţie şi oportunism la vârful spionajului românesc

Aceste aspecte sunt scoase în evidenţă, cu ostentaţie, pentru a explica parţial climatul de minciună, corupţie şi oportunism existent la vârful spionajului românesc din acea perioadă.
Literatura extrem de vastă care tratează istoria serviciilor secrete ne arată că unele dintre racilele amintite se regăsesc în fiecare serviciu de informaţii, în proporţii diverse. De aceea credem că nu trebuie să acceptăm în totalitate „adevărul“ acestor documente, multe dintre rapoartele şi declaraţiile semnate de ofiţerii anchetaţi fiind date sub imperiul fricii, al suspiciunii şi neîncrederii. Atmosfera în care au fost redactate cele mai multe dintre aceste documente a fost una de teroare.
Comisia de anchetă formată din ofiţeri cu experienţă avea menirea de a identifica, între altele, eventuale reţele de spionaj sau agenţi de legătură pe care generalul Ion Mihai Pacepa i-ar fi avut. Se credea, în acel moment, că era vorba de o conspiraţie generală, la care luaseră parte numeroşi ofiţeri superiori din fruntea spionajului românesc. De aceea, declaraţiile şi rapoartele au fost făcute sub semnul neîncrederii, au fost obţinute prin ameninţări şi prin diverse presiuni.
Trebuie luat în considerare că, dintre toate rapoartele semnate de ofiţerii anchetaţi, au fost reţinute de comisie doar acelea care cuprindeau aspecte negative ale activităţii DIE, concretizate în abateri şi ilegalităţi. Declaraţiile care nu au făcut referire la acest gen de aspecte au fost considerate ca fiind subiective şi au fost distruse. O parte dintre cei anchetaţi, neavând cunoştinţă despre aspecte negative din activitatea conducerii DIE, au căutat să satisfacă cererile comisiei de anchetă relatând fapte şi evenimente „auzite sau culese din bârfa colegilor“, unele fiind chiar imaginare. Toate acestea erau menite să explice climatul abuziv şi corupt care a făcut posibilă defectarea generalului Ion Mihai Pacepa.
Cauza fiind stabilită şi relevându-se trădătorul nu a lăsat în urmă o agentură, dosarul a fost clasat, fără ca o bună parte din informaţiile cuprinse aici sau nuclee informative să mai fie verificate.
La peste trei decenii de la eveniment, documentele existente la CNSAS oferă perspective noi asupra unei întregi categorii de probleme legate de politica externă a României şi calitatea clasei politice de la Bucureşti şi coboară până la relaţiile de familie existente între colegii generalului Ion Mihai Pacepa. Unele documente sunt o delectare, iar altele o provocare pentru spiritul critic al oricărui cercetător care se apleacă asupra acestui subiect. Dar dincolo de toate, ele prezintă o scenă (care trebuie cunoscută şi asumată) din marea dramă a României, sub auspiciile regimului comunist.
(va urma)
Foto: Aici, la etajul cu gratii, se aflau birourile agentilor sovietici Pacepa si Doicaru

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (XI)
Curentul – miercuri, 29 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , No Comments »

"CURVA" PACEPA-Tismaneanu – Afacerea Tradarii (X). Pacepa nu a beneficiat de regim special din partea SUA. Consecinţe ale defectării

July 27th, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (X)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“ realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Pacepa nu a beneficiat de regim special din partea SUA

Cercetătorii care au avut acces la documentele întocmite de Stasi, Securitatea est-germană, pe marginea cazului Pacepa, unde apare calitatea de agent al CIA, îşi exprimă totuşi îndoiala cu privire la racolarea de către CIA a generalului Ion Mihai Pacepa, socotind analiza Stasi ca fiind influenţată de ceea ce se întâmpla la Bucureşti, unde Nicolae Ceauşescu era convins de colaborarea cu CIA a adjunctului şefului DIE.
În ce ne priveşte, credem că este totuşi puţin probabil ca Ion Mihai Pacepa să fi spionat pentru americani înainte de 1978, el primind cetăţenia abia după zece ani de rezidenţă pe teritoriul SUA. În alte cazuri, precum cel al diplomatului Mircea Răceanu, ori al căpitanului Constantin Răuţă, cetăţenia mult dorită a fost obţinută în decurs de un an şi şase luni, respectiv doi ani.
În plus, dacă acesta ar fi fost „cårtiţă“ americană e limpede că CIA ar fi avut nevoie de general în România, în imediata apropiere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru a afla ce decizii se iau la vârf, atât la Bucureşti, cât şi în celelalte ţări socialiste.
În consecinţă, utilitatea generalului nu era în aducerea lui pe teritoriul american şi, fiind cunoscut că autorităţile americane ofereau un regim special celor care colaboraseră în trecut cu SUA, putem crede că Ion Mihai Pacepa nu făcuse totuşi parte, în iulie 1978, din această categorie privilegiată.

Pacepa: „Eu am servit cu credinţă până acum!“

Probabil că, într-adevăr, lui Ion Mihai Pacepa, după eşecul său de a prelua conducerea deplină a DIE, i s-a promis de către Nicolae Ceauşescu numirea în fruntea acelei instituţii numite Casa Prezidenţială, după model american, structură ce urma să includă Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă a preşedintelui ţării, sectorul de protocol al Consiliului de Stat şi al MAE, sectorul presă de la CC al PCR şi alte activităţi de la Gospodăria de Partid.
Atât în documentele anchetei, cât şi în memorialistica unor generali se arată că acest zvon circula încă din primăvara anului 1978, iar adjunctul şefului DIE nu a scăpat prilejul de a se împăuna cu acest titlu de viitor „şambelan“ al lui Nicolae Ceauşescu. Toate au fost sigure până când a apărut necazul cu intrarea în ţară a unui tir venit de la Beirut plin cu diverse bunuri (televizoare, frigidere, porţelanuri etc.) pentru cadrele de conducere din DIE, fără a fi controlat în vamă.
În urma unei scrisori anonime, care se pare că a pornit de la cineva din Ministerul de Finanţe, Nicolae Ceauşescu a ordonat o anchetă şi câţiva activişti din aparatul CC, sub conducerea generalului Constantin Olteanu, au stabilit că datele se confirmau. Din acel moment, Ion Mihai Pacepa îşi vedea tot mai reduse şansele de a accede în funcţia promisă de Nicolae Ceauşescu.
A încercat să medieze pe lângă acesta din urmă, prin intermediul Andruţei Ceauşescu, care a şi reuşit să obţină indulgenţa necesară, însă prea târziu. Generalul Ion Mihai Pacepa, frământat de îndoieli, a decis să treacă de partea cealaltă a baricadei, nu însă înainte de a avea o ultimă întâlnire cu Nicolae Pleşiţă căruia i-ar fi spus, în fugă: „Reţineţi treaba asta: eu am servit cu credinţă până acum!“. Dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, atunci ideea unei colaborări mai vechi a lui Ion Mihai Pacepa cu serviciile de informaţii occidentale nu are suport, iar defectarea sa are la bază o banală anchetă pentru evaziune şi temerile pe care Ion Mihai Pacepa le avea pentru cariera sa.

Consecinţe ale defectării generalului Pacepa

După cum susţin unele surse memorialistice, fiind înştiinţat de trădare, Nicolae Ceauşescu a făcut o criză de nervi şi a cerut ca „trădătorul să fie adus imediat acasă“. Calea ordonată de liderul PCR era aceea de a adresa autorităţilor americane cererea de extrădare a lui Ion Mihai Pacepa. Acestea nu s-au grăbit deloc să dea un răspuns regimului de la Bucureşti, iar atunci când a venit, departe de a da satisfacţie solicitării, răspunsul cerea ca partea română să refacă cererea sa în spiritul unui tratat de extrădare româno-american semnat în 1924.
Realizând că un nou demers de acest gen nu ar fi avut în niciun fel vreo contribuţie la soluţionarea problemei, Ceauşescu a oprit demersurile în acest sens, solicitând însă autorităţilor americane printr-un emisar din CPEx, trimis în SUA, ca diplomaţii români să nu fie prigoniţi şi denigraţi de către serviciile speciale americane. S-a pus astfel, în plan extern, surdină cazului Ion Mihai Pacepa.
În ţară, însă, „conducătorul suprem“ a ordonat o aspră anchetă care să conducă, între altele, la decapitarea serviciului de spionaj al României.
Între măsurile preconizate şi realizate parţial s-au numărat: refacerea din temelii a DIE sub o nouă titulatură, trecerea în rezervă, scoaterea la pensie sau plasarea în alte unităţi ale MI a ofiţerilor care fuseseră subordonaţi şi colegi ai generalului Ion Mihai Pacepa, rechemarea în ţară a majorităţii ofiţerilor care lucrau sub acoperire diplomatică în Occident bănuiţi că erau cunoscuţi de către defector. Deşi numărul lor nu era atât de mare pe cât s-a acreditat, cei mai mulţi dintre ofiţerii ilegali plantaţi în exterior sub identităţi de împrumut şi care nu beneficiau de acoperire diplomatică au revenit în ţară, părăsind propriile familii şi renunţând la poziţiile obţinute în cadrul unor obiective de interes pentru spionajul românesc. Au fost aduşi în ţară chiar şi o parte din informatorii despre care se presupunea că sunt cunoscuţi de defector.

Decapitarea spionajului extern românesc

Se duceau astfel de râpă eforturile unei direcţii, de-a lungul a două decenii, de a-şi forma cadre, de a crea legende şi o agentură performantă, capabilă să ofere informaţii de valoare. Fuga lui Ion Mihai Pacepa era, fără îndoială, o lovitură dată nu numai cuplului prezidenţial, ci şi personalului DIE, cu consecinţe dezastruoase atât asupra carierei, cât şi asupra existenţei particulare a acestora.
Toţi generalii din conducerea DIE au fost internaţi în „apartamentele“ de la Rahova şi, timp de circa două luni, au încărcat sute de file cu propriile declaraţii. Din analiza acestora, comisia de anchetă încerca să ofere un răspuns la întrebarea care era pe buzele tuturor, inclusiv ale familiei Ceauşescu: Cum a fost posibil ca Pacepa să trădeze?
Au fost căutaţi vinovaţii şi, în cadrul DIE, se propuneau soluţii pentru protejarea reţelei informative în exterior. În această idee, au fost cercetate sute de dosare de cadre şi de agenţi pentru a se vedea în ce măsură sunt vulnerabili sau loiali. Tudor Postelnicu, cu acordul şi la indicaţia lui Nicolae Ceauşescu, a trecut la schimbarea cadrelor cu funcţii de răspundere din sistemul de spionaj şi contraspionaj extern care au avut legături sau au fost cunoscute de Ion Mihai Pacepa.
În consecinţă, au fost retraşi cei mai mulţi dintre ofiţerii cu acoperire diplomatică de la Washington, New York, Paris, Roma, Köln, Tokyo şi din capitalele unor ţări ale Americii Latine. Însuşi ministrul de Interne, Teodor Coman, a fost destituit şi numit prim-secretar la Vâlcea. Destituit şi din funcţia de ministru al Turismului, fostul şef al DIE, Nicolae Doicaru, a fost trimis director la un IAS în apropierea Bucureştiului. La conducerea spionajului românesc, cu grad de ministru adjunct, a fost numit fostul secretar cu probleme de propagandă al Capitalei, Romus Dima, care, din afirmaţiile unor experţi avizaţi, a distrus ceea ce nici Pacepa nu reuşise.
Generalul Eugen Luchian, un apropiat al lui Ion Mihai Pacepa, este arestat, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare pentru deţinere documente secrete. Generalul Gheorghe Toader, prieten şi colaborator al lui Ion Mihai Pacepa, este retrogradat şi trimis director adjunct la Arhivele Statului, la serviciul de restaurare a documentelor.
Însă alţi doi generali, Gheorghe Manea şi Gheorghe Marcu, primul – şef peste „ilegali“, al doilea – responsabil de comerţul cu saşi şi evrei, au rămas în structurile de comandă ale spionajului românesc.
(va urma)
„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (X)
Curentul – marţi, 28 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , No Comments »

„CURVA“ Pacepa – Tismaneanu: Afacerea Trădării (IX). Şeful cadrelor Securităţii staliniste „l-a acoperit“ pe Pacepa

July 27th, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (IX)

Scris de George Roncea (foto)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul acestei luni, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei.
Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Controversa „cârtiţă“ sau „defector“ de circumstanţă

În timpul pregătirilor pentru vizita lui Nicolae Ceauşescu din Statele Unite ale Americii, în aprilie 1978, la întâlnirea care avusese loc între Ion Mihai Pacepa şi J. Knight, şeful Serviciului Secret american, acesta din urmă i-a mulţumit pentru băuturile primite cadou. Ion Mihai Pacepa i-a răspuns că i-ar face plăcere să-i ofere posibilitatea să le bea şi pe teritoriul românesc, exprimându-şi speranţa că îl va reîntâlni în România în 1979-1980, cu prilejul unei eventuale vizite de răspuns a preşedintelui SUA.
Referindu-se la acest episod, şeful rezidenţei româneşti din SUA, lt. col. Gh. Ioniţă, descria astfel evoluţia comportării lui I.M. Pacepa în timpul vizitelor în SUA: „în timpul vizitei la nivel înalt din noiembrie-decembrie 1973 a dat dovadă de spirit activ, energie, iniţiativă, optimism; vorbea cu elan de vizită şi de activitatea din ţară; cu prilejul vizitei din 1976 s-a arătat mai puţin activ şi energic, vorbea mai puţin despre activitatea noastră practică şi social-economică din ţară; în vara anului 1977 părea şi mai obosit decât în 1976, mai puţin entuziast. Într-o discuţie a afirmat că este realmente obosit, că nu ştie dacă va mai trăi mult dacă va munci tot aşa de mult, că ritmul de muncă din ţară este foarte accelerat, ceea ce îi oboseşte pe oameni; în martie-aprilie 1978 arăta obosit de-a binelea, în timpul vizitei fiind lipsit de iniţiativă şi energie, de fermitate şi orientare atunci când discuta cu americanii problemele vizitei la nivel înalt.
Astfel, în seara demonstraţiei ungurilor iredentişti din New York, Pacepa, în loc să vină cu propuneri prin care să ceară răspândirea demonstranţilor, el îşi freca faţa cu mâinile, asuda şi punea doar întrebări, care nu concordau cu experienţa şi funcţia sa“.
Gh. Ioniţă considera că, la finele vizitei, Ion Mihai Pacepa plecase din SUA cu sentimentul de teamă că ar putea fi sancţionat pentru că nu a putut evita organizarea demonstraţiei.
Colonelul Titu Simon, ofiţer de informaţii al DIA, autor al volumului „Din culisele serviciilor secrete româneşti: Pacepa, quo vadis“, susţine că Ion Mihai Pacepa era agent dublu încă din anii ’60. Ambii lucraseră împreună la Frankfurt/Main, de unde Titu Simon susţine că trimisese în ţară rapoarte şi semnale de alarmă asupra activităţilor dubioase derulate de colegul său. Încă din acel moment, în încercarea de a-şi întări relaţiile cu oameni influenţi din nomenclatura PCR, Ion Mihai Pacepa oferea „mici cadouri“ şi reuşea să-şi asigure protectori la vârf.
Asupra momentului trădării generalului s-au făcut mult timp speculaţii, multe cadre din conducerea Departamentului de Informaţii Externe fiind convinse că această trădare avusese loc nu cu mult timp înainte de fuga în Occident.

Anchetat pentru delapidare

În schimb, cel care fusese desemnat la conducerea DIE, în martie 1978, ca succesor al lui Nicolae Doicaru, respectiv Alexandru Dănescu, în şedinţa colegiului MI din 25 decembrie 1978, era convins că trădarea era mult mai veche şi avea în vedere următoarele elemente: Ion Mihai Pacepa fusese implicat personal într-un act de trădare în anii 1958-1959 în cazul Horobeţ-Ciuciulin, menţionat cu detalii în documente întocmite în acel moment, dar şi ulterior.
Tot atunci, Ion Mihai Pacepa a fost învinuit şi anchetat pentru acte de delapidare, respectiv a 30.000 DM, pentru ascunderea cărora au fost distruse unele documente. În acest caz, cercetarea faptelor se încheiase şi se aprobase scăderea valutei în contul statului. Dar era important de reţinut că la întoarcerea din misiunea de la Frankfurt/Main, în 1959, Ion Mihai Pacepa a venit cu un autoturism Mercedes nou (nici în nomenclatură nu erau prea mulţi care să-şi permită acest lux).
În aceeaşi şedinţă a conducerii MI, şeful Departamentului Securităţii Statului, Tudor Postelnicu, răspundea speculaţiilor privind momentul defectării: „Numai spre informarea dv. aş vrea să vă spun că trădătorul s-a aflat în slujba organelor de spionaj de aproape 20 de ani“. Acelaşi demnitar amintea de gravele probleme de dosar pe care le avea Ion Mihai Pacepa încă de la încadrarea sa în Securitate, susţinând că în ultimii 10-11 ani din documentele de cadre ale acestuia, treptat, au dispărut cele care menţionau probleme deosebite.

Şeful cadrelor Securităţii staliniste „l-a acoperit“ pe Pacepa

Încadrarea în Securitate şi ascensiunea lui Ion Mihai Pacepa, care avea câteva probleme la dosarul său de cadre, au fost posibile, potrivit generalului Ionel Gal, în urma falsificării datelor biografice şi a prezentării lor deformate de către Ion Mihai Pacepa în autobiografiile şi chestionarele pe care acesta le-a completat de-a lungul timpului. Adjunctul şefului spionajului românesc avea un trecut care nu era deloc de natură să-l ajute în a urca pe scara socială: fusese înscris în organizaţia de tineret a PNL, participase la unele manifestaţii anticomuniste, semnase o adeziune la YMCA (Young Men’s Christian Association) şi frecventase Biblioteca Americană din Bucureşti. Potrivit canoanelor politice ale vremii, toate acestea îi refuzau din start orice posibilitate de admitere atât în Securitate, cât şi în PCR.
Dosarul său de cadre nu a fost însă verificat datorită relaţiei pe care tatăl lui Ion Mihai Pacepa a avut-o cu Alex. Demeter, şeful cadrelor Securităţii în anii ’50. Ulterior, superficialitatea sau alte considerente au făcut ca declaraţiile iniţiale despre biografia acestuia să rămână bătute în cuie. Referatul de cadre făcut la încadrarea în Securitate, în 1951, îl prezenta ca pe un tânăr cu origine modestă, muncitor, cu rezultate bune la învăţătură, membru al UTC, un om în care se poate avea încredere politică având frumoase perspective de afirmare.
La intrarea în partid, aceste consideraţii au fost preluate integral fără a mai fi verificate. Totuşi, în momentul în care Ion Mihai Pacepa a fost propus ca prim-adjunct al şefului DGIE, funcţie care intra în nomenclatura CC al PCR, Secţia de cadre de la CC a făcut verificări mai serioase şi a descoperit versiunea reală a biografiei generalului, drept urmare finalizând referatul de cadre cu concluzia că „NU prezintă încredere politică de a fi promovat în funcţie de răspundere“. În pofida acestei concluzii, Ion Mihai Pacepa a fost promovat în funcţie şi înaintat la gradul de general, referatul fiind modificat ulterior prin dispariţia miraculoasă a cuvântului „NU“, fără a fi cunoscută identitatea celui care a operat această schimbare.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (IX)
Curentul – luni, 27 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , No Comments »

EMIL BOC isi reclama public pentru nedeclararea averilor proprii consilieri, mosteniti de la Tariceanu si impusi de Tismaneanu, cum ar fi MARIUS OPREA

July 23rd, 2009 VR No Comments »

Aproape incredibil, primul ministru Emil Boc si-a reclamat proprii consilieri care nu si-au depus declaratia de avere pe site-ul Guvernului Romaniei. Printre acestia, Marius Oprea, inca director al IICCR, cu rang de secretar de stat, fostul consilier pe probleme de securitate al fostului premier al Guvernului PNL-UDMR, Calin Popescu Tariceanu, cu toate ca era si este lipsit, si azi, de certificatul ORNISS. Desigur, ceva pute la Palatul Victoria, daca un asemenea personaj, sluga umila a lui Tariceanu si cel care ii terfeleste regulat familia lui Basescu este mentinut in continuare in functie. Dar am aflat si de ce: membru al GDS, Marius Oprea este “powered by” “Guvernul din umbra” condus de Tismaneanu. Confirmarea a venit zilele trecute, cand neo-kominternistul si-a exprimat “solidaritatea” sordida cu acest personaj. Iata: “G. Roncea scrie in Curentul un articol de o rara violenta lexicala impotriva generalului Pacepa. Invocand o scurta recenzie a jurnalistului David Binder care a lucrat la New York Times pana acum cativa ani, autorul in cauza recurge la termeni inacceptabili in orice discutie civilizata atunci cand se refera la Lucia Hossu-Longin, Gabriel Liiceanu, Marius Oprea si subsemnatul. (Adica, pentru a fi exact, Volo e pomenit o singura data, tangential. Asta l-a deranjat?: “La umbra brandului Pacepa s-au adăpostit tot felul de personaje care au câte ceva în comun cu acesta – de la Tismăneanu şi Liiceanu, la „caraghiosul Bădin“ (apud Traian Băsescu – n.n.) sau fosta meşteră de partid a TVR, Lucia Hossu Longin, care tot cerşeşte public de la Emil Boc, un post la CNSAS, cum a obţinut şi Marius Oprea, alt „pacepolog“ liberal.”. Saracu’ – Nota mea)

Posted in Uncategorized Tags: , , , , No Comments »

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – AFACEREA TRADARII (VII). Cercetatorul CNSAS dr Liviu Taranu despre "cel mai controversat personaj al spionajului roman"

July 23rd, 2009 VR No Comments »

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. (G. Roncea)

Pacepa, cel mai controversat personaj al spionajului român

Ion Mihai Pacepa este, fără îndoială, cel mai controversat personaj al spionajului român şi, după mai bine de 30 de ani, rămâne în istorie ca unul dintre cei mai înalţi demnitari din blocul sovietic căruia i s-a acordat azil politic într-o ţară NATO. Acesta face „carieră“ şi astăzi prin interviurile sau articolele pe care le publică în ţară sau în afară.
De curând, fostul adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a anunţat că este pe punctul de a finaliza o nouă carte autobiografică „semnată de doi autori: generalul român care la 24 iulie 1978 a cerut azil politic la ambasada SUA din Bonn şi americanul de origine vest-europeană care la 28 iulie 1978 a coborât din uriaşul avion militar Hercules pe aeroportul prezidenţial de la Andrews Air Force Base, de lângă Washington“. Este partea de biografie a lui I.M. Pacepa cea mai puţin cunoscută de publicul românesc.
Din 1989 încoace, presa a scris despre el foarte mult, fiind editată şi o largă serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl laudă pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înainte şi după defectarea sa.

Profilul Pacepa – „jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale“

Folosirea acestor izvoare, confruntate cu lucrările semnate chiar de Ion Mihai Pacepa, necesită un amplu efort critic pentru istoric, din cauză că în ele se utilizează strategia clasică, deosebit de eficace, a împletirii unor jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale.
Referiri la activitatea fostului adjunct al şefului spionajului românesc până la defectare se fac în mai multe lucrări care au apărut România având drept subiect principal sau colateral trădarea lui I.M. Pacepa. Practic, orice carte scrisă pe tema serviciilor de informaţii abordează acest subiect. O asemenea lucrare, bazată pe documente de arhivă, este cea semnată de Mihai Pelin şi intitulată „Culisele spionajului românesc“. D.I.E. 1955-1980. Stilul jurnalistic adoptat în scrierea cărţii, datorită formaţiei autorului, o face accesibilă nu însăşi riguroasă, deşi autorul a avut privilegiul de a naviga nestingherit mai mulţi ani prin arhivele Securităţii.
Ion Mihai Pacepa s-a născut în Bucureşti la 28 octombrie 1928 într-o familie relativ înstărită, tatăl său fiind de origine cehă. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire, la recomandarea organizaţiei UTM, în 1951, ca sublocotenent. Devine apoi şef serviciu în Direcţia a IV-a (Contrasabotaj) a Securităţii, datorită îndeplinirii cu succes a unor misiuni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Odată cu mutarea sa în Direcţia I (1 ianuarie 1956) a avut o ascensiune rapidă, fiind numit şef adjunct al grupului operativ din cadrul Biroului Comercial Român din Republica Federală Germania (1956-1959), deţinând practic funcţia de şef al rezidenţei de spionaj a României în RFG. Este rechemat în ţară şi numit mai întâi locţiitor şef serviciu, iar după un an, şef al structurii care se ocupa cu procurarea de tehnologie avansată din Occident (compartimentul TS şi apoi direcţia Ştiinţă-Dezvoltare – SD). În 1963, deja colonel, este numit adjunct al şefului DGIE, pentru ca în 1967 să fie avansat general-maior.
Cinci ani mai târziu, este numit secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului şi prim-adjunct al şefului DIE. În 1974, este din nou avansat, la gradul de general-locotenent, Ion Mihai Pacepa fiind cotat ca potenţial succesor al lui Nicolae Doicaru la conducerea DIE. La şefia spionajului avea să fie, însă, instalat, în martie 1978, un general din Colegiul MI, Alexandru Dănescu, care nu avea nicio tangenţă cu munca operativă şi, cu atât mai puţin, cu cea de informaţii externe. Aceste schimbări ar putea constitui, între altele, un posibil motiv al defectării generalului Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978). Aflat în misiune în RFG, la finele lunii iulie 1978, Ion Mihai Pacepa ia legătura cu reprezentanţii CIA de la Ambasada americană de la Bonn şi solicită azil politic în Statele Unite.

Scenarii privind motivele şi momentul trădării

Pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs actul trădării fostului adjunct al şefului DIE, la mijlocul lunii august 1978 a fost creată o comisie formată din generalii Iulian Vlad şi Emil Macri şi doi colonei – Vasile Gheorghe şi Ion Moţ. Această comisie şi-a desfăşurat activitatea până în primăvara anului 1980, audiind peste 500 de ofiţeri care, prin activitatea lor, au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc între 1956-1978. În cele peste 2500 de rapoarte, numărând mai bine de 10.000 de pagini, sunt prezentate, în amănunt, o serie de operaţiuni ale DIE, executate cu sau fără aprobarea organelor de partid.
De asemenea, din declaraţiile celor audiaţi de comisie reiese faptul că, timp de mai bine de un deceniu, I.M. Pacepa şi Nicolae Doicaru au deturnat DIE de la obiectivele sale – ceea ce nu este regretabil până la un punct – proliferând corupţia în rândul structurilor de comandă, al unor înalte oficialităţi de partid şi de stat, compromiţând, totodată, o bună parte a diplomaţiei româneşti.
Din momentul în care pentru oficialităţile de la Bucureşti a fost clar că I.M. Pacepa nu este nici răpit şi nici asasinat în RFG, ci era vorba de o fugă la inamic, a început judecarea în lipsă a generalului, iar la 17 august 1978 Secţia Militară a Tribunalului Suprem l-a condamnat pentru „trădare prin ajutarea unor puteri străine, transmiterea unor secrete de stat, dezertare şi pentru refuzul de a se înapoia în ţară“. Magistraţii au hotărât atunci condamnarea la moarte a generalului, degradarea militară şi confiscarea tuturor bunurilor acestuia.
În prezent, generalul este repus în toate drepturile militare şi civile, averea urmează să i se restituie, iar pensia aferentă întregii perioade se recalculează.
În acest context, au fost exprimate opinii conform cărora trădătorilor români din epoca Războiului Rece trebuie li se spună simplu şi definitiv că ei nu au trădat un regim politic, care de altfel s-a şi dovedit trecător, ci au trădat România, poporul român şi interesele sale.
În spatele unor asemenea afirmaţii se ascund întrebări mai grave şi profunde pe care şi le pun foştii ofiţeri de informaţii externe: dacă Ion Mihai Pacepa este erou, atunci noi, cei care am îndurat consecinţele actului său „eroic“, ce suntem? Şi întrebările nu se opresc aici.

Pacepa, instrument şi produs politic al comunismului

Generalul a trădat un regim politic al cărui instrument şi produs a fost. El a funcţionat în cadrul structurilor de informaţii timp de 27 de ani, parcurgând ierarhia militară de la gradul de sublocotenent până la cel de general şi având o contribuţie însemnată la toate marile acţiuni de spionaj ale DIE până în 1978, de pe urma acestora beneficiind economia românească (îndeosebi industria chimică).
Atât prin intermediul spionajului industrial, cât şi prin aducerea de valută în ţară prin diferite mijloace, inclusiv prin taxarea celor care voiau să emigreze în Israel sau în RFG, regimului politic din acea vreme i-a fost asigurată, între altele şi prin aceste contribuţii, supravieţuirea şi chiar prosperitatea pentru aproape un deceniu. Generalul a participat la organizarea şi la reuşita mai multor vizite ale cuplului prezidenţial, dar şi la recuperarea din străinătate a unor bunuri din patrimoniul naţional. Îi sunt recunoscute faptele atât în documentele de arhivă, cât şi în memorialistica unor generali. În toate aceste cazuri şi în multe altele, iniţiativa nu a pornit numai de la „conducătorul suprem“ (aşa cum susţine Ion Mihai Pacepa în cărţile sale), ci şi de la cei doi „aşi“ ai spionajului românesc, Nicolae Doicaru şi generalul defector, afirma in concluzie cercetatorul CNSAS Liviu Taranu (foto).
(va urma)
„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VII)
Curentul – joi, 23 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , , No Comments »

„CURVA“ PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Trădării (VI)

July 22nd, 2009 VR No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, cånd se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduririi“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează… (G. Roncea)

Minciunile pacepiste din Orizonturile dezinformării

Un „superagent FBI“, pe numele său Wayne A. Barnes, se lăuda într-un cotidian central din iulie 2008 că „timp de 29 de ani s-a ocupat de contra-informaţiile FBI pentru România şi Uniunea Sovietică“ şi că, în această calitate, printr-o bravă misiune încredinţată, l-a întâmpinat, în ziua de 28 iulie 1978, la scara avionului militar C-131, pe baza aeriană prezidenţială Andrews din Washington, pe trădătorul român Ion Mihai Pacepa, ex-general şi fost adjunct al directorului DIE din anii ’70.
După spusele „superagentului“, în astfel de situaţii „…în SUA, primul element care ne interesează este să aflăm sfera sa de cunoştinţe şi amploarea lor… asta se numeşte «knowledgeability» şi ne ajută să stabilim de ce experţi avem nevoie pentru a-i exploata şi evalua informaţiile… De regulă, un «debriefing», cum îl numim noi, durează între câteva săptămâni şi câteva luni. Doar că au trecut 30 de ani de atunci şi continui să aud noutăţi de la general“, spune, oarecum amuzat, agentul american.
Îi spunem noi colegului american că tot ce „a avut a spune“ Pacepa, a spus în „Orizonturi roşii“. Iar dacă mai „spune“ ceva, este superfluu (sau mai degrabă, mincinos), acum când kilometri întregi de dosare (la unele din ele a lucrat şi el, este adevărat) se află „la dispoziţia“ oricui, adică a întregii opinii publice româneşti.
În „Orizonturi roşii“, Pacepa se referă mai pe larg la „faimoasele operaţiuni TS“ ale serviciului de spionaj al României, iar prietenul lui, domnul Barnes, adaugă că acestea au avut ca scop „furtul de tehnologie militară şi civilă… cele mai complexe au fost însă acţiunile de influenţă“. Referirile, în acest context, la aşa-numita „clauză a naţiunii celei mai favorizate“, constând în posibilitatea acordării de credite avantajoase pentru România, l-au descalificat demult pe Pacepa în faţa românilor, pentru că aceştia au văzut cu ochii lor, au participat prin munca lor, la realizarea investiţiilor făcute cu respectivii bani. De altfel, domnul Barnes recunoaşte că acestea au „transformat România într-un monument“ (chiar dacă numai „pentru sine însuşi“, adică, vezi Doamne, pentru Ceauşescu). Pentru a „privatiza“ acest „monument ceauşist“ s-au înghesuit şi firme americane (Ford, Bechtel etc.)!

Spionajul – legitim doar pentru alţii?

Nu putem, însă, să nu amintim că astfel de acţiuni de „furt de tehnologie“ constituie o bună parte din „bijuteriile coroanei“ serviciilor de informaţii. O confirmă reputatul Alexandre de Marenches, fost şef al informativului Franţei: „Spionajul propriu-zis devine din ce în ce mai mult spionaj economic, industrial, ştiinţific… şi este foarte rentabil. Serviciile de informaţii descoperă astfel un procedeu folosit de o altă ţară. Dacă respectivul procedeu ar fi trebuit inventat şi pus la punct, s-ar fi cheltuit, poate, ani de muncă şi milioane de franci. Această formă de spionaj se poartă nu numai faţă de duşmani, ci, trebuie s-o spunem, şi între prieteni“. Şi, adăugăm noi, „afacerea Texas Instruments“ confirmă spusele contelui.
Iar un agent tot de la FBI ne spune şi el: „la ordinul ofiţerului operativ, agenţii fură secretele, planurile, documentele, benzile informatice … de unde ei (ofiţerii n.r.) nu pot ajunge: în interiorul guvernelor sau al instituţiilor ştiinţifice secrete ale ţărilor lor“ (Robert Baer: „See no Evil“, Crown Publishers, New York, USA, 2001). Aşa încât, nimic extraordinar în „acţiunile serviciului de spionaj român în SUA!!!“.
Dar Pacepa şi emulul său le prezintă ca şi cum ele ar fi fost inventate de „odioasa Securitate“, din care, cu mult profit personal, material şi moral, a făcut parte şi ex-generalul trădător. Tot minciună se numeşte şi acest mod de a prezenta lucrurile. Iar domnul Barnes o întăreşte, lăudându-se că acţiunea „Clauza“ „ne-a dat posibilitatea să cunoaştem şi să neutralizăm o bună parte a agenţilor de influenţă ai rezidenţei DIE“. Nu prea ne vine a crede, pentru că, dacă au neutralizat ceva, au făcut-o nu cu „ajutorul“ clauzei, ci cu ajutorul trădătorului Pacepa, care a „turnat“ ceva agenţi pe care el îi ştia, pentru că, până la trădare, coordonase „operaţiunile TS“ ale DIE. Iarăşi, minciunele…

De cine se teme Pacepa?

Cât despre „Orizonturi roşii“, ce să spunem? O fi vrut el, „generalul, să schimbe istoria … şi să-şi reabiliteze trecutul…“. Numai că istoria nu a schimbat-o el, iar trecutul său este reabilitat, eventual pentru cei cărora trădătorul le-a adus servicii, în niciun caz nu pentru români. Căci românii ştiu că cel ce scoate sabia la poporul său se numeşte simplu: trădător. Şi atunci, de cine se teme Pacepa?
Răspuns: „Pacepa se află în continuare sub protecţia guvernului SUA, iar înfăţişarea şi vocea sa sunt clasificate şi azi strict secret. Autorităţile de specialitate i-au construit o nouă identitate. Asta a cerut imaginaţie, eforturi, timp şi bani. Acum generalul are o viaţă nouă, în care nimeni nu ştie dacă el a auzit măcar de România. Dacă ar apărea la TV sau ar vorbi la radio, prietenii şi vecinii vor realiza că el este, de fapt, generalul Pacepa. Asta ar constitui o încălcare flagrantă a normelor de securitate, precum şi distrugerea noii sale identităţi“.
Deci, domnul general Pacepa se teme de prieteni şi de vecini!! Da, pentru că în România nu mai există „comunişti fanatici care vor să se răzbune pe general pentru gloria şi privilegiile pe care le-au pierdut din cauza lui“, cum afirmă domnul Barnes. „Din cauza lui“ nu nişte comunişti fanatici au pierdut ceva; au pierdut ceva acei foşti subordonaţi ai săi, anchetaţi şi hărţuiţi ca fiind „puii“ lui. Din nou, minciuni şi… minciunele…
„Dar pericolul mare pentru general vine de la Răsărit“, ne spune colegul american, adică „din partea foştilor KGB-işti care conduc azi Rusia“, pentru că, vezi Doamne, „a expus detalii jenante“ într-o carte apărută în 2007 despre „relaţiile operative“ avute de KGB cu Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy. În legătură cu respectiva carte s-au emis deja păreri, chiar în SUA, că n-ar fi fost scrisă de Pacepa. De altfel, la vremea respectivă (începutul anilor ’60), Pacepa n-avea cum să cunoască astfel de „maşinaţiuni“ pentru că era… mic… în funcţie. Nu este, însă, exclus ca „maşinaţiuni“ să existe acum, în legătură cu respectiva carte, pentru a mai întârzia adevărul despre asasinarea lui John Kennedy. Alte … „adevăruri“ pacepiste, adică tot minciuni!
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI)
Curentul – miercuri, 22 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , , No Comments »

„CURVA“ PACEPA – afacerea trădării (III). De ce apara "societatea civila" un cadru KGB/GRU care a anihilat rezistenta anticomunista din munti?!

July 16th, 2009 VR No Comments »

Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Şi cadre în rezervă ale SRI ne-au contactat pentru a ne pune la dispoziţie informaţii care completează profilul „curvei“ Pacepa, o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Materialul de astăzi provine de la generalii de brigadă în rezervă Marian Ureche şi Aurel Rogojan – fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cel care a coordonat ancheta trădării lui Pacepa, în urmă cu 30 de ani. Intertitlurile şi selecţia materialului ne aparţin.

Cazul Pacepa în viziunea fostelor cadre SRI

Generalul Mihai Ion Pacepa menţionează în memoriile sale că ar fi intrat în serviciul de informaţii în anul 1946 şi că prima sa misiune ar fi fost “să se infiltreze în bandele care acţionau la vremea respectivă în munţi”.
În 1956 se afla la post în R.F.G., ca ofiţer acoperit în cadrul reprezentanţei comerciale. Există unele date din care rezultă că în această primă parte a carierei sale ar fi fost sprijinit de KGB. Mai multe surse semnalează că în această perioadă ar fi fost racolat şi de vest-germani. Simon Bela Titus, ofiţer de informaţii în cadrul Marelui Stat Major, îşi informează superiorii. Informaţia lui Simon este confirmată de contraspionaj: “Pacepa fusese recrutat de sovietici şi infiltrat în serviciul de contraspionaj german, devenind agent dublu, sovieto-german. Ulterior, americanii l-au preluat de la germani…“.
În 1958, Simion Turcu, ofiţer D.I.A., semnalează că Pacepa ar fi fost racolat de B.N.D., având contacte cu Reinhard Gehlen care l-ar fi predat în legătura C.I.A.
În 1964, un alt ofiţer, Vasile Moroşan, semnalează faptul că Pacepa ar fi fost recrutat de C.I.A. Generalul Doicaru – şeful lui Pacepa la vremea respectivă – îşi înştiinţează subalternul în legătură cu informaţia primită. Alte două surse au semnalat aceeaşi situaţie, că Pacepa colaborează cu C.I.A. şi cu aceste date Doicaru şi-a informat subalternul.
Cu toate acestea, ascensiunea lui Pacepa continuă, el ajungând prim-adjunct al şefului D.I.E. Cum a reuşit Pacepa această performanţă? …“Rădăcinile ascensiunii lui Ion Mihai Pacepa în securitate au fost implantate de KGB, al cărui agent era“… în această perspectivă, o „coincidenţă“, pe care o subliniem, are darul de a confirma această apartenenţă.

Decapitarea contraspionajului

Informat de Doicaru în legătură cu sesizările referitoare la el, Pacepa a acţionat ulterior, în direcţia slăbirii unităţii de contraspionaj de care se simţea ameninţat. Ca urmare, sprijinit de Doicaru, în 1973, contraspionajul va fi decapitat.
În 1978, Pacepa, aflat în R.F.G., solicită şi primeşte azil politic în S.U.A. Succesul obţinut de ruşi este dublu: discreditarea lui Ceauşescu şi zdruncinarea solidităţii şi renumelui securităţii româneşti; plasarea unui om cu un statut şi o credibilitate deosebită (aflat în legătura serviciilor secrete occidentale din anii 1956-1960) prin care să se obţină sau să se confirme anumite informaţii şi care ar putea servi unor obiective de dezinformare.

„Omul sovieticilor în anii ‘50“

Autorii, la rândul lor, au efectuat propriile investigaţii asupra relaţiilor lui Pacepa cu serviciile secrete al Moscovei. Astfel, generalul (rezervă) A.B., în anii ‘50 şef al unui raion de securitate din zona petrolieră a Munteniei, ne-a relatat următorul episod:
„Locotenentul-major Pacepa, după studii inginer chimist, a fost la începutul activităţii sale din securitate şeful unui compartiment al Direcţiei de Contrasabotaj, ce avea în atribuţii şi protecţia rezervelor secrete de petrol. Erau vremurile când puterea sovietică de ocupaţie jefuia, pur şi simplu, România, secătuind-o de toate resursele. Lui Gheorghiu Dej i-a dat cineva ideea ca rezultatele a o seamă de prospecţiuni geologice să fie ţinute secrete şi, mai cu seamă, să fie închise şi mascate o serie de exploatări de ţiţei. Această operaţie de protejare a resurselor de ţiţei a fost, însă, deconspirată, iar şeful consilierilor sovietici de la Ministerul Afacerilor Interne l-a ameninţat pe ministrul Alexandru Drăghici cu moartea. Ca dovezi ale infidelităţii faţă de Moscova lui Drăghici i-au fost arătate situaţii şi hărţi ce priveau zonele petroliere excluse cooperării în cadrul „Sovrompetrol“ care, în mod expres, se stabilise să fie păstrate în siguranţă de către securitate pentru a nu fi cunoscute de sovietici. Drăghici a ordonat imediat o anchetă în care m-a implicat direct, cunoscând foarte bine situaţia din teren a acestor zăcăminte, la fel după cum ştiam că hărţile ale căror copii au ajuns la consilierii sovietici le avea în păstrare Pacepa. I-am raportat ministrului Drăghici că numai el putea fi furnizorul hărţilor, adică omul sovieticilor. Nu peste mult timp, Drăghici mi-a confirmat, dar mi-a cerut să nu mai afle nimeni altcineva fiindcă ne riscăm vieţile.“

Cârtiţă KGB plasată americanilor?

Culoarea KGB-istă a lui Pacepa nu trebuie să surprindă. KGB-ul a făcut o profesie din crearea, pregătirea şi plasarea oamenilor săi în Occident. Zeci de asemenea cazuri au contribuit la consolidarea avantajelor, de moment, obţinute în detrimentul adversarilor, precum şi la definitivarea unor acţiuni de propagandă, contrapropagandă şi dezinformare. De notat faptul că spaţiul românesc a fost exploatat, inclusiv pe acest plan, oameni de încredere sau agenţi KGB cu acte în regulă, căutaţi sau curtaţi de diverse state apusene, fiind serviţi occidentului cu galoane de „disidenţi“ români.
Imediat după moartea lui Hruşciov (octombrie 1964), Gheorghiu Dej profită, iar în negocierile cu succesorul acestuia, Brejnev, îşi impune punctul de vedere: retragerea consilierilor sovietici din România, eveniment ce se produce în decembrie 1964.
Această răcire a relaţiilor nu a însemnat încetarea colaborării cu KGB-ul sau anularea activităţilor sale în spaţiul românesc. U.R.S.S.-ul, ca urmare a obligaţiilor ce-i reveneau României în cadrul Pactului de la Varşovia, a continuat să beneficieze de activităţile de spionaj desfăşurate de români în folosul său. Colaborarea dintre KGB şi Direcţia Generală de Informaţii Externe (D.G.I.E.), cât şi dintre G.R.U. şi D.I.A. (Direcţia de Informaţii a Armatei) a continuat să se deruleze fără niciun fel de impedimente.

Ceauşescu, ţintă operativă a KGB şi GRU

Condamnarea actului de invadare în 1968 a Cehoslovaciei de către trupele sovietice şi a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi distanţarea lui Ceauşescu de politica hegemonistă a U.R.S.S. aveau să atragă însă furia Moscovei!
Liderul de la Kremlin dispune ca România şi, în primul rând, Ceauşescu să se afle în atenţia specială a spionajului sovietic. Ca urmare, KGB-ul şi G.R.U.-ul au elaborat planuri corespunzătoare care să determine înlăturarea lui Ceauşescu. Un plan special, cu nume de cod „DNESTR“, a fost aprobat în august 1969, … „după ce lui Nixon i se lansase invitaţia oficială de a vizita Bucureştiul. Planul prevedea stabilirea comunicaţiilor cu persoane din conducerea partidului, armatei şi D.S.S-ului (Departamentul Securităţii Statului) care îşi făcuseră studiile în U.R.S.S., dintre care unii erau însuraţi cu rusoaice şi care, la semnalul Moscovei, aveau misiunea de a-l aresta pe Ceauşescu şi de a înfiinţa un Front al Salvării Naţionale pentru preluarea puterii“.
Aflând de această întorsătură sau intuind că pericolul principal la adresa lui ar putea veni din direcţia armatei sau chiar a Securităţii, Ceauşescu dispune o serie de măsuri asiguratorii. Astfel, începând din ultima parte anului 1969, la salariul celor din aparatul de securitate este adăugat un spor de 15%. Pe de altă parte, el dă ordin ca ofiţerii căsătoriţi cu cetăţence sovietice să divorţeze ori să demisioneze din armată. În aceste condiţii, multe persoane din conducerea armatei – inclusiv ministrul Apărării, generalul Ion Ioniţă, căsătorit cu o rusoaică, sunt suspectate şi devin obiect al activităţilor speciale de supraveghere şi prevenire.
În baza ordinelor primite, serviciile secrete sovietice şi, în primul rând, G.R.U. îşi intensifică activitatea în România, aspect confirmat de faptul că serviciile secrete româneşti documentează mai multe cazuri de culegere şi transmitere de informaţii sovieticilor.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (III)
Curentul – joi, 16 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , No Comments »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (II). SPIONII SPARG TACEREA. FOTO Inedita cu Pacepa-Doicaru (KGB-GRU) si Andruta Ceausescu

July 15th, 2009 VR 1 Comment »

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (II)

Scris de George Roncea

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează…

Astăzi – mărturia unui fost ofiţer de informaţii

Fostul ofiţer de informaţii Andrei Zărnescu, care în acea perioadă îşi desfăşura activitatea în cadrul rezidenţei legale a României din R.F. Germania, descrie pentru colegii ziarişti de la „Periscop“ circumstanţele momentului dispariţiei lui Pacepa (intertitlurile şi selecţia textului aparţin redacţiei „Curentul“):

– Domnule Zărnescu, sunteţi, am putea spune, unul dintre martorii oculari ai dispariţiei lui I.M. Pacepa… unul dintre primii ofiţeri…
– Da, este adevărat. Cunosc cazul în desfăşurarea lui, întrucât imediat după constatarea dispariţiei lui I.M. Pacepa, în dimineaţa zilei de 28 iulie 1978, la rezidenţa din R.F. Germania s-a constituit o Celulă de criză din care am făcut şi eu parte.

– Cum s-a descoperit dispariţia şi ce a cuprins, în linii mari, prima telegramă care anunţa în Centrală acest eveniment?
– Prima reacţie a fost de consternare… în dimineaţa zilei de 28 iulie 1978, ofiţerul desemnat să-l preia pe adjunctul şefului DIE de la un hotel situat în zona veche a oraşului Köln, pentru a-l conduce la Aeroportul din Frankfurt/Main, a constatat că acesta nu este în cameră. Uşa era descuiată, televizorul în funcţiune, patul nefăcut şi bagajul personal aşezat pe noptieră.
Analiza acestor date a condus la următoarele variante posibile: răpire, aventură amoroasă cu urmări neprevăzute, hotelul fiind situat într-o zonă rău famată a oraşului Köln, sau trădare. În prima telegramă transmisă în Centrală varianta trădării nu s-a menţionat, considerându-se că este prematur pentru o asemenea concluzie.

– Ce a întreprins Celula de criză în continuare?
– Au fost luate măsuri specifice muncii de informaţii externe, pe care nu-mi propun să le dezvolt, şi s-au declanşat investigaţii discrete în zona veche a oraşului Köln, unde era situat hotelul în care înnoptase I.M. Pacepa. Cu fotografia acestuia în mână, au fost contactaţi barmani, picoliţe, chelneri, oameni ai străzii etc., stabilindu-se că Pacepa fusese văzut în prezenţa a două persoane cu o seară înainte. Versiunea trădării începea să se contureze… în seara aceleiaşi zile, televiziunea locală a transmis o ştire lapidară, potrivit căreia o înaltă personalitate din serviciile secrete din Est a schimbat fronturile.
Iniţial, autorităţile vest-germane, îndeosebi Ministerul de Interne, au refuzat sistematic să ofere date despre situaţia adjunctului şefului DIE, susţinând că întreprind măsuri pentru găsirea lui.

– Puteţi să ne relataţi despre luări de poziţie din partea unor personalităţi vest-germane referitoare la trădarea lui I.M. Pacepa?
– Dintre toate luările de poziţie, unele din ele extrem de politizate, un personaj important şi demn de încredere, prin funcţia ce o deţinea, Günther Nollau, în acea vreme şeful Bundesamtes für Verfassungsschutz (Bfv), principalul serviciu de contrainformaţii vest-german, a făcut o declaraţie radiotelevizată pe care încerc să o redau din memorie: „…Cazul Pacepa este emblematic pentru ţările socialiste… Este cunoscut faptul că acesta se afla în graţiile familiei prezidenţiale din România. De la o vreme, I.M. Pacepa a devenit indezirabil pentru motive mai mult sau mai puţin cunoscute. El se aştepta să fie demis. Noi cunoaştem (n.a. Bfv) că un demnitar socialist care se bucură de avantaje deosebite, când este schimbat din funcţie, eventual degradat, nu mai are nicio şansă să se mai ridice. Pacepa cunoştea acest lucru şi, ca urmare, a hotărât să schimbe fronturile…“

– Cum a început urcuşul lui Pacepa şi cum de a ajuns în apropierea familiei prezidenţiale?
– Ion Mihai Pacepa a avut o carieră fulminantă în DIE începând din anii ‘50, care a culminat cu funcţia de adjunct al şefului DIE. A colaborat cu consilierii sovietici în perioada respectivă, cum de fapt au făcut şi alţi colegi de-ai săi, conform ordinelor şi legilor de atunci. S-a evidenţiat prin viclenie şi uşurinţă în a face relaţii şi, mai ales, determinare pentru a ajunge pe căi lăturalnice, prin relaţii, în graţiile şefilor.

După retragerea consilierilor sovietici şi întreruperea totală a colaborării cu KGB, Nicolae Ceauşescu a ordonat unele schimbări şi în cadrul serviciilor de informaţii şi contrainformaţii româneşti. Schimbările respective s-au făcut ca urmare a neîncrederii în structurile de informaţii româneşti, considerând că prin aplicarea principiului rotaţiei cadrelor, în vogă în acea vreme, poate să exercite un control mai eficient asupra acestora.

„Înlăturarea elementelor alogene din serviciu“

Schimbarea a început, mai întâi, cu înlăturarea elementelor alogene din serviciu şi apoi cu schimbarea din funcţii a unor şefi. Cea mai spectaculoasă schimbare, intervenită abia în primăvara anului 1978, a fost aceea a generalului Nicolae Doicaru din funcţia de şef al DIE şi înlocuirea sa cu Alexandru Dănescu, specializat în probleme de înzestrare-logistică şi fără tangenţe cu munca operativă.
Generalul Pacepa reuşise, prin acţiuni bine ţintite, ca acordarea de cadouri costisitoare, îndeosebi bijuterii, publicarea în străinătate a unor cărţi laudative la adresa cuplului prezidenţial etc., să capete încrederea soţiei lui Nicolae Ceauşescu, fapt ce i-a adus numirea ca adjunct al DIE. După înlocuirea lui Nicolae Doicaru, I.M. Pacepa a intrat într-un con de umbră, Elena Ceauşescu făcându-l responsabil de unele imperfecţiuni şi neîmpliniri, mai ales în organizarea şi realizarea unor acţiuni de imagine a cuplului prezidenţial cu ocazia unor vizite efectuate în străinătate.
De circa 2-3 ani, I.M. Pacepa era angrenat într-un proiect, coordonat direct de Nicolae Ceauşescu, care viza producerea în România a unor avioane în colaborare cu concernul multinaţional Focker. În virtutea acestui mandat, generalul Pacepa făcea dese deplasări în străinătate, îndeosebi în R.F. Germania, astfel că a intrat în legătură cu multe persoane dubioase, unele dintre acestea cunoscute sau suspicionate că făceau parte din servicii de informaţii străine.
După părerea mea, angrenarea lui I.M. Pacepa în acest proiect, având în vedere funcţia pe care o avea, a însemnat o mare eroare din partea puterii de atunci.
Adjunctul şefului DIE era, însă, destul de abil şi perspicace să constate că situaţia lui devenea din ce în ce mai complicată şi că urma să fie demis din funcţie. A profitat de ultima vizită în Austria şi R.F. Germania, hotărând să trădeze. Personal cred că a acţionat în pripă, hotărându-se să facă acest lucru cu ocazia ultimei sale misiuni în Austria şi R.F. Germania.
În timpul acestei vizite, sub pretextul cunoaşterii activităţii specifice a unor subordonaţi, i-a chestionat şi şi-a făcut notiţe cu nume de persoane, acţiuni în desfăşurare etc. În calitatea ce o avea, de adjunct al şefului DIE, aceste date putea să le cunoască din ţară sau, în situaţia că fusese recrutat cu mai mulţi ani în urmă, să le fi furnizat deja. Acest argument, cât şi cele menţionate mai sus, mă fac să cred că Pacepa a trădat în 1978, fiind speriat de perspectiva demiterii şi chiar de tragerea lui la răspundere penală.

„Îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul ruşilor şi nicidecum al occidentalilor“

Ion Mihai Pacepa a hotărât să trădeze fără să se facă asupra lui presiuni fizice sau psihice, ci pur şi simplu sub imperiul schimbării din funcţie şi al pierderii privilegiilor ce decurgeau din aceasta.
În aprilie 1978 am purtat, la Bucureşti, o discuţie cu şeful structurii de contrainformaţii externe din DIE, pe care l-am informat şi cu unele aspecte din cadrul rezidenţei româneşti din R.F. Germania, care, în opinia mea, creau o vulnerabilizare acută a activităţii specifice şi impuneau măsuri urgente de remediere. De fapt, în viziunea mea, situaţia contrainformativă din Germania era ca o bombă cu ceas, despre care nu ştiam când şi sub ce formă va exploda.
Printre altele, i-am raportat şi despre prezenţa generalului Pacepa în Germania federală (prezentându-i chiar un grafic al deplasărilor acestuia din ultimii doi ani), primind un răspuns de genul: „eu nu ţi-am dat niciodată ordin să-l urmăreşti pe şeful nostru“, menit evident să mă intimideze.
După ce i-am explicat că informaţiile despre adjunctul şefului DIE le-am obţinut colateral şi nu în mod premeditat, şeful structurii de contrainformaţii externe a afirmat, cam cu jumătate de gură: „eu îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul ruşilor şi nicidecum al serviciilor de informaţii occidentale“.

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (II)
Curentul – joi, 16 iulie 2009

Posted in Uncategorized Tags: , , , , , 1 Comment »

PROFITORUL VOLODEA TISMANEANU scuipa minciuni din nari pe blog pentru a-si apara afacerea "anti-comunismului"

July 15th, 2009 VR No Comments »

Suparat nevoie mare ca i s-au deconspirat legaturile de retea kominternista de pe filiera Pacipa-Plesu, agentul Tismaneanu face ce stie mai bine: scuipa minciuni pe nari in timp ce da din coada in tot ce misca. Vezi ca ramai fare ea, tismanianule!

14/07/2009 — tismaneanu
Nu doar Ion Iliescu, Iosif Boda, Ioan Scurtu, V. Ciutacu, C. Nistorescu si unii dintre autorii Iluziei anticomunismului sunt enervati de asumarea de catre presedintele Traian Basescu a concluziilor Raportului Final al Comisiei Prezidentiale privind dictatura comunista din Romania (Humanitas, 2007). Iata ca si dl Ioan Talpes, general-istoric, fost consilier prezidential, sef al SIE, ambasador la Sofia si, la un moment dat, aspirant la un post de parlamentar pe lista PD-L (partid care si-a asumat condamnarea regimului totalitar comunist) isi revarsa naduful pe acelasi subiect. E vorba de cartea In umbra marelui Hidalgo. Rememorari consemnate de Horia Alexandrescu (Edit. Vivaldi, Buc., 2009), vol. 1.
Ioan Talpes rezerva Raportului un loc important, atacand membrii si expertii Comisiei cu procedee similare celor ale lui Vadim Tudor, Stefan Andrei, Ion Stanescu (fostul sef al Securitatii, amabil intervievat in paginile Jurnalului National), ca sa nu mai vorbesc de raposatii Mihai Pelin si Mihai Ungheanu, specializati in invective la adresa Comisiei. Notati fixatia pe tema culpabilitatii genetice, parte a aceluiasi baroc bolsevico-rasist pe care dl Talpes nu parea sa-l impartaseasca (desi sindromul era specific ideologiei Centrului de Studii si Teorie Militara condus de fratele dictatorului, generalul Ilie Ceausescu). In plus, mi-e greu sa cred ca, tinand cont de statele sale de functiuni in aparatul ideologic (Editura Militara), domnia sa nu stie ca niciodata, nici in cei mai negri ani ai dogmatismului, nu a existat un obiect oficial de studiu numit “stalinism”. Dimpotriva, simpla utilizare a acestui concept putea avea grave consecinte. Nu prea inteleg cum poate fi considerat dl Talpes un democrat pro-occidental bona fide cata vreme nu are nimic favorabil de spus (ba chiar dimpotriva) despre actul necesar, solemn si irevocabil al despartirii Romaniei de trecutul totalitar-bolsevic. I se pare futila condamnarea regimului comunist, prin discursul presedintelui Basescu din 18 decembrie 2006, devenit act oficial al statului roman, drept ilegitim si criminal? Daca da, ar fi dezirabil sa o spuna cat se poate de explicit, ca sa se stie care ii sunt de fapt optiunile.
Retin si atacurile virulente la adresa generalului Ion Mihai Pacepa, omul care a stiut sa rupa cu sistemul si, prin revelatiile sale, a dat lovituri puternice mitologiei stalinismului national. In consonanta cu dl Talpes si cu idiosincrasiile seviciilor secrete, G. Roncea scrie in Curentul un articol de o rara violenta lexicala impotriva generalului Pacepa. Invocand o scurta recenzie a jurnalistului David Binder care a lucrat la New York Times pana acum cativa ani, autorul in cauza recurge la termeni inacceptabili in orice discutie civilizata atunci cand se refera la Lucia Hossu-Longin, Gabriel Liiceanu, Marius Oprea si subsemnatul. (Adica, pentru a fi exact, Volo e pomenit o singura data, tangential. Asta l-a deranjat?: “La umbra brandului Pacepa s-au adăpostit tot felul de personaje care au câte ceva în comun cu acesta – de la Tismăneanu şi Liiceanu, la „caraghiosul Bădin“ (apud Traian Băsescu – n.n.) sau fosta meşteră de partid a TVR, Lucia Hossu Longin, care tot cerşeşte public de la Emil Boc, un post la CNSAS, cum a obţinut şi Marius Oprea, alt „pacepolog“ liberal.”. Saracu’ – Nota mea)
Ma intreb ce simt colaboratorii ziarului Curentul cand citesc asemenea nefaste fabricatii, nascute (parca?) din setea de revansa a unei anumite institutii. O institutie care a cultivat cu diabolica perversitate tehnicile dezinformarii si intoxicarii. (Ha, ha, ha – nota mea!)
Notez ca la lansarea volumului lui Ioan Talpes a luat cuvantul acad. Dinu C. Giurescu, fiind prezenti, intre altii istoricii Mihai Retegan si Mihai Ionescu si romancierul Augustin Buzura.
Citez: de la p. 8 –
”Dupa 20 de ani de la consumarea unor evenimente, (…), aveam sa constatam ‘absurdistanul’ unei condamnari la asumarea unui trecut apropiat ce nu mai avea nici macar scuza unei sustineri si impuneri din afara. Incet, incet vom fi obligati sa invatam chiar de la fosti profesori de marxism-leninism si stalinism ‘aplicat’, sau de la copiii acestora, ca noi, ‘ceilalti’, ‘aplaudacii’ de circumstanta ai marelui Erou din Carpati, eram obligati la taceri vinovate sau marturisiri demonizatoare. (…) // (p. 9) Printre acuzatorii publici, personaje iesite din pacla anilor 1940- 1960, anii de ingemanare a fascismului si revolutiei proletare pe meleagurile Romaniei…”.

NO COMMENT – Nota mea
Posted in Uncategorized Tags: , No Comments »
« Older Entries
Newer Entries »
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More
RSS FeedAbonare RSS
Roncea.ro pe TwitterRoncea.ro pe Twitter

  • Featured Video

  • Ads

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova