Posts Tagged ‘ONU’

PROBLEME cu Ucraina: vize pentru romani si UE, dig pe Bistroe. ONU si MAE protesteaza

Ucraina ar putea reintroduce vizele pentru cetăţenii UE, inclusiv pentru romani

Autorităţile ucrainene examinează posibilitatea de a reintroduce vizele pentru cetăţenii europeni, o măsură care i-ar afecta şi pe romani, ca măsură de reciprocitate, pentru că Uniunea Europeană nu a răspuns apelurilor Kievului de a simplifica regimul vizelor pentru ucraineni.
“Europa nu a mai simplificat regimul vizelor pentru Ucraina, ceea ce indeamnă Kievul la acţiuni intense pentru apărarea intereselor cetăţenilor ucraineni”, a declarat, joi ,şeful secretariatului prezidenţial, Viktor Baloga, citat de Ukrainka Pravda, potrivit NewsIn.
Acesta a comentat negocierile care au avut loc in timpul vizitei preşedintelui Viktor Iuşcenko in Cehia, cand partea ucraineană nu a primit nici un răspuns pozitiv la cererea Kievului ca Uniunea Europeană să simplifice regimul vizelor, potrivit serviciului de presă al preşedinţiei.
“Aproape orice ucrainean, care, in scopuri de afaceri sau turistice, vrea să călătoreasă in Europa, poate povesti mizeriile indurate la obţinerea vizei. O asemenea atitudine este umilitoare şi contravine flagrant spiritului inţelegerilor dintre Kiev şi Bruxelles”, a subliniat Baloga.
“Partea ucraineană a atras nu o singură dată atenţia partenerilor europeni asupra faptului că ucrainenii incă se confruntă cu mari greutăţi la obţinerea vizei pentru Europa. Insă nu a avut loc nicio schimbare, ceea ce a fost confirmat şi de poziţia Cehiei in acest sens”, a subliniat oficialul ucrainean. (Z.O.)
MAE: Ucraina continuă să încalce normele internaţionale în ceea ce priveşte proiectul Bâstroe, avertizează Comisia Economică pentru Europa a ONU
Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că, potrivit prevederilor Convenţiei Espoo, partea ucraineană nu poate întreprinde niciun fel de lucrări în cadrul proiectului Bâstroe, până la îndeplinirea obligaţiilor legale care îi revin şi că orice acţiune contrară încalcă normele internaţionale.
MAE precizează că, în continuarea demersurilor diplomatice din 10 şi 25 februarie 2009, a transmis pe data de 24 martie 2009 o notă verbală Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, prin care a cerut să primească, în cel mai scurt timp, clarificări oficiale cu privire la informaţiile referitoare la inaugurarea unui baraj de pe artera navigabilă de mare adâncime „Dunăre – Marea Neagră”. Cu acest prilej, partea romana a reamintit părţii ucrainene că astfel de acţiuni încalcă prevederile internaţionale.
De asemenea, Secretarul Executiv al Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE), Ján Kubiš, a transmis pe data de 25 martie 2009 viceprim-ministrului Ucrainei, Hryhory Nemyrya, o scrisoare referitoare la proiectul ucrainean „Bâstroe”, prin care se atrage atenţia autorităţilor ucrainene că, deşi Ucraina are obligaţia de a nu mai continua nicio lucrare (inclusiv în cadrul fazei I) pentru finalizarea proiectului până la îndeplinirea cerinţelor impuse de Convenţia Espoo, din informaţiile comunicate Comitetului de Implementare a Convenţiei Espoo reiese că lucrările nu au fost oprite şi, mai mult, au fost executate lucrări la construirea digului de protecţie care ar face parte din cadrul fazei a doua a proiectului.
În scrisoare se mai arată că asemenea acţiuni sunt contrare cerinţelor pe care Comitetului de Implementare le-a impus Ucrainei în octombrie 2008 şi reprezintă o continuă violare de către autorităţile de la Kiev a prevederilor Convenţiei Espoo.
În scrisoarea din 25 martie 2009, Secretarul Executiv semnalează şi faptul că studiul de impact transmis de Ucraina (disponibil la adresa https://www.unece.org/env/eia/documents/ImplementationCommittee/BCP_TEIA_30dec08_sect_1_3.pdf) este lacunar şi nu respectă condiţiile prescrise de Convenţie.
În încheiere, Comitetul solicită Ucrainei să transmită, în scris, informaţii care să confirme în mod clar şi neechivoc faptul că lucrările de orice fel au fost oprite şi că pentru fiecare fază s-a început aplicarea integrală a Convenţiei Espoo. După primirea acestor informaţii, Comitetul va decide măsurile ce se impun, conform paragrafelor 8.9 şi 10 ale Deciziei IV/2 a Statelor Părţi la Convenţie.
Scrisoarea a fost transmisă urmare reuniunii de la Berlin, din perioada 10-12 martie 2009, a Comitetului de Implementare a Convenţiei Espoo, pe agenda căruia s-a aflat stadiul respectării de către Ucraina a angajamentelor sale internaţionale în construirea canalului Bâstroe.
Informaţii de context
În perioada 19-21 mai 2008, România a găzduit cea de-a patra reuniune a Statelor părţi la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite. Convenţia reglementează, în principal, etapele procedurale pe care statele care doresc implementarea unui proiect cu impact transfrontalier negativ trebuie să le parcurgă.
În urma dezbaterilor din plenul reuniunii a fost adoptată decizia referitoare la lipsa de conformitate a proiectului ucrainean cu prevederile convenţiei. Conform Deciziei adoptate în unanimitate, la Bucureşti, Ucraina şi-a încălcat obligaţiile care îi reveneau în temeiul Convenţiei Espoo. Reuniunea Statelor Părţi a adoptat o „declaraţie oficială de non-conformitate” în acest sens. Conform regulilor, se recurge la această măsură în cazul în care un anumit stat ignoră, în mod repetat, normele internaţionale.
De asemenea, Statele Părţi la Convenţia Espoo au adoptat şi un avertisment adresat Ucrainei, care ar fi intrat în vigoare în cazul în care, până la data de 31 octombrie 2008, Ucraina nu ar fi îndeplinit anumite condiţii.
La 30 octombrie 2009, Comitetul de Implementare a luat notă de unele măsuri întreprinse de partea ucraineană pentru conformarea la dispoziţiile Convenţiei; în acelaşi timp, Comitetul de Implementare a considerat că Ucraina continuă să nu respecte în mod corespunzător prevederile acesteia, în special în ceea ce priveşte faza 1 a proiectului. Astfel, a solicitat Ucrainei să nu întreprindă nici un fel de lucrări, inclusiv de întreţinere, până la momentul aplicării prevederilor relevante ale Convenţiei. Comitetul monitorizează modul în care Ucraina se conformează prevederilor Convenţiei de la Espoo. Ucraina avea obligaţia de a raporta cu privire la îndeplinirea acestor solicitări, cu ocazia reuniunii Comitetului din 28 februarie 2009.
Biroul de Presa al MAE
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova