Posts Tagged ‘Operatie’

Parintele Justin a primit toate cele 160 de maici de la Paltin – Petru Voda, cu lacrimi in ochi

Parintele Justin Parvu, Manastirea Petru VodaSîmbătă, 25 Mai 2013, ora 21:25:

Astăzi Părintele Justin a primit întreaga obşte de 160 de maici şi surori a Mănăstirii Paltin. Deşi foarte slăbit şi fără putinţa de a vorbi tare, s-a bucurat de fiecare dintre cei ce l-au cercetat.

În vizită la părintele stareţ a fost astăzi şi doctorul Dan Tudor Eniu, medicul care l-a operat în săptămînile din urmă, şi care ne-a declarat că, medical vorbind, nu poate să explice cum analizele Părintelui Justin sînt de două ori mai bune decît în ziua externării, şi cum se poate ca un organism atît de slăbit să aibă o vitalitate atît de puternică. “E limpede că ceea ce se întîmplă acum cu Părintele Justin este lucrarea şi puterea lui Dumnezeu”, a spus domnia sa. Privitor la acuzele nefondate ce i-au fost aduse, dr. Dan Tudor Eniu ne-a confirmat că în absolut toate aspectele clinice (intervenţiile chirurgicale, tratamentul, etc), deciziile i-au aparţinut Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, şi nu domniei sale, şi că afirmaţiile sînt documentate şi semnate de Părintele Justin şi se pot găsi în arhiva spitalului.

Medical vorbind, părintele stareţ acuză de cîteva ori pe zi insuficienţe respiratorii (pentru care a început să primească tratament), este foarte slăbit şi are nevoie de rugăciuni şi de înţelegere. Cu toţii aşteptăm să treacă efectele post-operatorii şi nădăjduim că puterea rugăciunii smerite şi cu pocăinţă, împreunată cu aceea a Sfintelor Liturghii şi a Sfintelor Masluri vor aduce însănătoşirea pe care şi Părintele Justin şi-o doreşte.

Primind pe fiii şi fiicele sale duhovniceşti, părintele stareţ a refuzat să se despartă de sufletele mai slabe care au venit să-şi ia rămas bun. Neputînd să le vorbească şi să le explice că alta este voia şi dorinţa sa, s-a întors dinspre cei ce veniseră pentru aceasta, dar s-a bucurat, de multe ori cu lacrimi, împreună cu cei ce i-au urat sănătate şi viaţă îndelungată.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Mai multe detalii la PetruVoda.Ro: Pentru adevăr: starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă

Fotografie de Cristina Nichitus Roncea de la: Ziua Parintelui Justin Parvu, la Manastirea Petru Voda

 

Părintele Justin s-a întors acasă, la mănăstirea Petru Vodă

Pentru adevăr: starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă

Hristos a înviat!

Întrucît unii din fraţii noştri au obiceiul de a da mai departe ştiri neverificate, fără să afle sursa şi veridicitatea lor, confirmăm la această oră, 12:35 (ora Bucureştiului), azi, 22 Mai 2013, că starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabilă. Sfinţia sa s-a odihnit foarte bine, după ce aseară a mîncat nişte supă şi a băut o cană de ceai, iar între orele 2 şi 4 dimineaţa a ascultat din chilia sa slujba Sfintei Liturghii săvîrşită la Mănăstirea Paltin.

Noi ne rugăm mai departe pentru însănătoşirea părintelui stareţ. Orice schimbare majoră a stării sănătăţii sale va fi comunicată aici. Rugăm pe toţi cei de bună credinţă care au acces la pagina noastră să nu preia ştiri şi informaţii despre starea Părintelui Justin Pârvu din nici o altă sursă. Starea sănătăţii sale nu va putea fi influenţată de zvonuri şi păreri, ci doar de rugăciunile Bisericii, ale noastre, ale tuturor.

Mulţumim, în numele părintelui stareţ, tuturor celor ce ne sînt alături alăturîndu-ni-se în rugăciune şi celor ce nu dau mai departe zvonuri alarmiste, fără nici un fel de temei.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Parintele Justin Parvu la-coborirea-din-elicopter la Manastirea Petru Voda - 21.05.2013Hristos a înviat!

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, 21 Mai a.c., de praznicul Sfinţilor împăraţi întocmai-cu-Apostolii Constantin şi Elena, Părintele Justin Pârvu s-a întors în mănăstire, după o călătorie de puţin peste o oră pe deasupra Munţilor Carpaţi. Piloţii îi comunicau prin căşti permanent locaţia unde se află, şi ne-au relatat că la trecerea pe lîngă Muntele Ceahlău, părintele a cerut să fie ridicat puţin ca să vadă Muntele Schimbării la Faţă al Moldovei. La aterizare, la ora 11:15 (ora locală), Părintele Justin a fost primit într-o atmosferă foarte emoţionantă pentru toţi cei de faţă, cîntîndu-i-se “Hristos a înviat” printre lacrimi de bucurie şi de milosîrdie.

Starea sănătăţii sale este relativ stabilă, deşi este foarte slăbit de boala prin care a trecut şi cu care încă se luptă. De astăzi înainte lupta sfinţiei sale, a preoţilor, a călugărilor, a maicilor şi a mirenilor rămîne să fie dată cu rugăciunea. Este de datoria noastră să strigăm către Prea-sfînta Maică a Domnului, Sfinţii Arhangheli, Sfinţii Doctori-fără-de-arginţi, Sfinţii închisorilor şi către toţi Sfinţii către care avem evlavie ca să înduplece pe Dumnezeu să-Şi reverse mila Sa cea mare asupra duhovnicului nostru, care ne-a povăţuit cu cuvîntul şi ne călăuzeşte şi ne ocroteşte cu rugăciunea sa pe fiecare dintre noi. Avem nădejde şi ştim că la Dumnezeu nu va fi trecută cu vederea nici o lacrimă şi nici un suspin.

Mulţumim tuturor celor ce s-au rugat şi se roagă pentru sănătatea Părintelui Justin Pârvu şi îndemnăm să nu înceteze această rugăciune pînă cînd starea sănătăţii sale se va îmbunătăţi şi părintele va reuşi să iasă biruitor în lupta cu boala, pe care o poartă pentru noi, fiii săi duhovniceşti.

În numele Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, mulţumim doctorului Dan Tudor Eniu şi întregului personal al spitalului de oncologie “Dr. Ioan Chiricuţă” din Cluj, pentru tot sprijinul şi asistenţa profesională acordată zi şi noapte în ultimele trei săptămîni. Mulţumim, de asemenea, domnului Dorinel Umbrărescu pentru că a pus gratuit la dispoziţie elicopterul cu care Părintele Justin a fost adus de la spitalul din Cluj (după ce solicitările noastre s-au lovit din partea S.M.U.R.D.-ului de cel mai vehement refuz, la toate nivelurile la care s-a intervenit), piloţilor, pentru profesionalismul lor, şi echipajului de ambulanţă care a vegheat ca părintele să ajungă cu bine la chilie.

De aici înainte se va săvîrşi zilnic Taina Sfîntului Maslu în Mănăstirea Paltin, unde se află duhovnicul şi stareţul nostru, şi nădăjduim că Dumnezeu îi va da sănătate, putere şi zile îndelungate. În următoarele zile şi săptămîni nu va putea primi pe nimeni altcineva în afară de preoţii care vor veni să-i facă Sfîntul Maslu. Vă rugăm să ne ajutaţi ca să-i putem oferi liniştea necesară recuperării medicale. Starea sănătăţii sale depinde acum doar de rugăciunile tuturor şi de liniştea ce i-o putem oferi. Vă mulţumim, în numele sfinţiei sale.

Primul Sfînt Maslu va fi făcut mîine seară, Miercuri, 22 Mai, ora 18 (ora Bucureştiului), şi sînt aşteptaţi să slujească toţi preoţii care i-au trecut pragul Părintelui Justin de-a lungul acestor binecuvîntaţi ani.

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Comunicat important despre starea de sanatate a Parintelui Justin Parvu. Drept la Replica adresat publicatiei Cotidianul

Parintele Justin Parvu de Sfantul Vasile cel Mare 2012 - foto Cristina Nichitus Roncea

UPDATE: Dreptul la replica a fost publicat cu promptitudine de Cotidianul iar articolul alarmist si nefondat a fost retras, preotul in cauza adresand scuzele de rigoare pentru aprecierile exagerate facute in graba de care s-a lasat manat pe un drum pavat de altfel cu intentii bune…

Drept la replică adresat redacţiei ziarului Cotidianul

Hristos a înviat!

Stimate Domnule Nistorescu şi stimate Domnule Bărbătei,

Vă mulţumim pentru atenţia pe care o acordaţi stării de sănătate a Părintelui nostru Justin Pârvu, ctitorul, stareţul şi duhovnicul Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin.

În interesul opiniei publice şi al adevărului vă solicităm să publicaţi, în cadrul aceluiaşi articol care redă interviul acordat de preotul Ion Mihai Pop din Ciochiş-Bistriţa, şi punctul nostru de vedere, conform normelor jurnalismului profesionist.

În legătură cu acuzele nefondate formulate de preotul Ion Mihai Pop din Ciochiş-Bistriţa în interviul acordat publicaţiei online Cotidianul (Duminică, 19 mai, orele 18.00) ţinem să informăm drept-credincioşii că, în cazul operaţiei efectuate asupra Părintelui Justin Pârvu, nu s-a întreprins nimic fără dorinţa sa expresă. Cine îl cunoaşte pe duhovnicul nostru, de la vlădică pînă la simplul credincios, ştie că niciodată nu s-ar putea face ceva în ce priveşte persoana sa, împotriva propriei voinţe a sfinţiei sale.

În vederea înştiinţării celor care îl iubesc pe Părintele Justin Pârvu, am informat regulat, prin comunicate oficiale publicate de portalul mănăstirii, PetruVoda.Ro, atît înainte, cît şi după intervenţiile chirurgicale, toate datele legate de operaţii, inclusiv rugămintea personală a Părintelui Justin către credincioşi.

Aşa cum a afirmat însuşi părintele stareţ înainte de operaţie, la Mănăstirea Căşiel, în faţa ucenicilor săi, operaţia va fi urmată de complicaţii, dar apoi starea sa de sănătate se va îmbunătăţi, spre bucuria drept-credincioşilor şi spre slava Sfintei Treimi.

În legătură cu acuzele de “înfometare” a Părintelui, e bine să se ştie că, de cînd a intrat frate la Mănăstirea Durău, Părintele Justin a ţinut întotdeauna post negru în Vinerea Mare a Săptămînii Patimilor, şi nimic, niciodată, nici chiar lipsurile din temniţă în care a pătimit 16 ani sau operaţia care urma în acele zile, nu l-au putut determina să-şi schimbe rînduiala ţinută de 77 de ani pentru Jertfa pe Cruce a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

În privinţa acuzaţiilor calomnioase cu referire la medicul Dan Tudor Eniu, doctor în ştiinţe medicale şi fiu duhovnicesc al părintelui nostru stareţ şi duhovnic, ales de Părintele Justin Pârvu pentru a i se efectua operaţia, e bine să se ştie că este medic primar cu specializare chirurgie generală, avînd ca supra-specializare atît chirurgie oncologică cît şi chirurgie onco-ginecologică, cea din urmă neexcluzînd-o pe prima (!), titlul tezei sale de doctorat fiind “Chirurgia plastică – reconstructivă în oncologie. Studiul diverselor procedee de exereză şi reconstrucţie la pacienţii cu tumori ale ţesuturilor moi somatice” (vedeţi şi https://www.oncosurg.ro/cv.html). Profesionalismul echipei sale medicale iese în evidenţă şi prin faptul că, la vîrsta de 94 de ani, graţie medicilor care l-au operat, şi mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, Părintele Justin a trecut cu bine de două anestezii generale.

De asemenea, însuşi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, s-a bucurat să-l viziteze pe Părintele Justin imediat după aceste intervenţii, aducîndu-i binecuvîntarea sa.

Acuza de “crimă cu premeditare” lansată, din păcate, prin intermediul publicaţiei Cotidianul cu o prea mare uşurinţă, nu face cinste unui preot, slujitor al Domnului, al Adevărului, generînd ispite ce nu pot fi biruite decît printr-o cu mult mai mare aplecare asupra rugăciunii.

Aşadar, să urmăm şi să amintim rugămintea Părintelui Justin, care, personal, va adresa un mesaj credincioşilor cînd va reveni la mănăstire: “Părintele Justin îi roagă pe toţi cei ce i-au trecut pragul să îl pomenească la rugăciune, îndemnîndu-ne să fim uniţi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, cerînd mijlocirile Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Arhangheli, ale Sfinţilor închisorilor, ale Sfîntului Haralambie şi ale Sfinţilor tămăduitori, doctorii-fără-de-arginţi ai Bisericii Ortodoxe. Părintele Justin le mulţumeşte tuturor credincioşilor pentru dragostea ce i-au arătat în ultimele săptămîni, şi mai ales pentru împărăteasa faptelor bune, rugăciunea cea cu inimă smerită şi zdrobită.”

M. Justina, Stareţa Mănăstirii Paltin

PetruVoda.Ro

Vedeti si Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin informează: Starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este bună după a doua intervenţie chirurgicală. UPDATE: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, l-a vizitat pe Parinte la spital

Rugaciune pentru Duhovnicul Neamului. Comunicat al Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin despre starea de sănătate şi despre nevoia de rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

Indemn la rugaciune pentru insanatosirea Parintelui Justin. Mergeti cu mic cu mare la Aiud, la Sfintii Inchisorilor, si rugati-va in ziua intemnitarii elitei neamului romanesc, 14 mai

Părintele Justin a ieşit cu bine din operaţie. Comunicat al obştilor Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin, ctitorii ale Părintelui Justin Pârvu

VIDEO: Parintele Justin – “Sfantul lui Dumnezeu”. Rugamintea Parintelui Justin Parvu catre credinciosi pentru dimineata zilei de 9 mai 2013

Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin! Mesaj de la Petru Voda: Părintele Justin Pârvu va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Să-i fim alături şi să priveghem pentru duhovnicul nostru

Ce doreste Parintele Justin Parvu tineretului roman. VIDEO. Un ostean batran ca Unirea: Parintele Justin, lupta si viata sa pentru Hristos si Neamul Romanesc

Rugaciune pentru Duhovnicul Neamului. Comunicat al Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin despre starea de sănătate şi despre nevoia de rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

Parintele Justin Parvu de Izvorul-Tamaduirii - 2004 Petru Voda RoDespre starea de sănătate şi despre nevoia de rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

Hristos a înviat!

Părintele nostru stareţ, Arhimandritul Justin Pârvu, ne-a fost şi ne este tuturor pildă de viaţă în Hristos şi de neîncetată părtăşie cu Dumnezeu şi cu Sfinţii. Ani de zile ne-a dăruit necondiţionat dragostea sa şi numai cei ce i-au fost alături clipă de clipă ştiu ce program de nevoinţe supra-omeneşti şi-a impus pentru a mîngîia, a alina şi a tămădui suferinţele sufleteşti şi trupeşti ale celor ce i-au trecut pragul şi pentru a cîştiga pentru Hristos şi Împărăţia cerurilor pe toţi cei depărtaţi de Dumnezeu.

Unii dintre noi i-am cunoscut personal pe Părinţii Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu şi ştim că nici unul dintre ei nu a avut o nevoinţă atît de mare pe cît şi-a luat Părintele Justin. Ani de zile şi-a oprit pentru sine doar 2-3 ore de somn pe zi, renunţînd de multe ori şi la acelea dacă vreun pelerin se rătăcea sub fereastra chiliei sale tocmai cînd sfinţia sa ar fi trebuit să se odihnească. De multe ori i-am fost alături 16 pînă la 20 de ore pe zi, încercînd să ne jertfim tinereţile şi ostenindu-ne alături de Părintele Justin, dar fără a putea să ţinem pasul cu inima sa cea rîvnitoare după Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu poate să spună că a reuşit să se ridice la înălţimea dragostei şi jertfelniciei părintelui stareţ. De aceea nici unul dintre noi, cei ce i-am fost şi îi sîntem încă alături zi şi noapte nu va putea să pretindă că am înţeles legătura sa cu Dumnezeu şi am făcut îndeajuns pentru a-i dărui Părintelui Justin fie cîtuşi de puţin ca să îi uşurăm crucea pe care singur şi-a luat-o pentru mîntuirea noastră. Rîvna sa minunată este cea care ne-a chemat la Hristos, la nevoinţele pentru despătimire şi pentru cîştigarea Împărăţiei cerurilor.

Sute şi uneori mii de oameni i-au trecut zilnic pragul şi îi poartă în suflet cuvintele şi puterea rugăciunii sale. E foarte firesc, pentru aceea, ca atenţia tuturor celor ce l-au cunoscut să fie îndreptată zilele acestea spre starea de sănătate a Părintelui Justin. Şi noi ne-am dori să ştim mai mult, şi noi ne-am dori să înţelegem ce se petrece cu sănătatea sa. Cu siguranţă, este vorba de o altă cruce pe care părintele stareţ şi-a asumat-o. Din vieţile şi nevoinţele Sfinţilor Părinţi şi chiar din cele ale duhovnicilor mai sus menţionaţi putem spune că mulţi dintre ei, şi mai ales cei ce au iubit omul cu toate neputinţele sale şi au empatizat cu suferinţa umană au suferit de felurite boli ale traiectului digestiv. Părintele stareţ Justin Pârvu nu a făcut nici sfinţia sa excepţie, chiar dacă putem da mărturie că raţia sa de hrană a fost ani de zile cu mult mai mică decît ar fi fost minim necesară traiului zilnic al unui om. Toate acestea ne îndeamnă să cinstim nevoinţele şi dragostea sa pentru neamul omenesc, într-o vreme în care dragostea unuia pentru altul s-a răcit mult şi atenţia multora dintre noi s-a mutat dinspre folosul şi odihna aproapelui înspre propriul folos şi propria odihnă, sau, din păcate, înspre senzaţionalul pătimaş al trusturilor de presă. Acum cîteva mii de ani Sfîntul Proroc David a scris aceste cuvinte profetice despre Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos şi despre tragedia firii umane aflată în suferinţă, valabile şi astăzi pentru toţi Creştinii: Ocară a aşteptat sufletul meu şi ticăloşie, şi am aşteptat pe cel ce s-ar mîhni cu mine, şi nu era, şi pe cel ce m-ar mîngîia, şi nu am aflat. (Psalmi 68:21)

Parintele Justiv Parvu asteptind-arhiereul la Petru Voda -2008

Toţi ucenicii Părintelui Justin Pârvu ştim de afecţiunile gastrice şi de celelalte boli cu care a ieşit din închisoare. Chiar dacă o parte dintre ele s-au tămăduit în chip minunat, pe unele purtarea de grijă dumnezeiască ni le-a lăsat şi nouă, celor mai mici, în grijă. Acum este momentul în care, şi pentru încercarea dragostei noastre, una din ele a recidivat.

După intervenţia chirurgicală suferită Joi, 9 Mai a.c., Părintele Arhimandrit Justin Pârvu se află în continuare sub atenţia profesionistă a medicilor. Starea sa este relativ stabilă, aflîndu-se acum în recuperare. Este cu mult mai bine decît înainte de operaţie, deoarece acum poate să mănînce, iar alimentaţia este un aliat puternic în lupta organismului pentru sănătate. Medicii care l-au operat nu au eliberat nici un diagnostic privitor la starea de sănătate a sfinţiei sale şi nu este de competenţa nimănui să treacă peste responsabilitatea lor privitoare la diagnostic. Părintele Justin, care s-a rugat ani întregi, zi şi noapte, pentru noi toţi, are acum nevoie de odihna şi mîngîierea rugăciunilor noastre şi astfel putem să îl ajutăm. Diagnosticele medicale ale altcuiva decît ale medicilor direct implicaţi nu vor aduce nici un bine nici Părintelui Justin Pârvu, nici fiilor săi duhovniceşti, cu atît mai puţin cu cît ele sînt depărtate de adevăr.

Cu toţii ni-l dorim aproape, cît mai aproape şi mai la îndemînă, şi cu toţii ni-l dorim mijlocitor şi povăţuitor spre mîntuire. Acum este momentul cel mai bun în care putem să-i răsplătim duhovnicului nostru bunătatea şi dragostea ce ne-a arătat-o întreaga sa viaţă, iar această răsplată nu se poate da decît prin rugăciune. Acum este momentul unei rugăciuni sincere şi curate pentru cel care neîncetat se roagă pentru noi, ca să iasă biruitor din această încercare ce i s-a dat tot pentru noi, fiii săi duhovniceşti.

Părintele Justin le mulţumeşte personal tuturor celor ce îl pomenesc în rugăciuni şi încă îl vor mai pomeni. Arhiereii şi preoţii pot să săvîrşească zilnic Sfînta Liturghie şi Taina Sfîntului Maslu, iar monahii şi mirenii pot să stăruie în citirea Psaltirii şi lucrarea rugăciunii neîncetate a minţii. Toate acestea îşi vor dobîndi cuvenita răsplătire de la Domnul nostru Iisus Hristos, către Care spunem de fiecare dată cînd ne pregătim de Sfînta Împărtăşanie: Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Vă rugăm, aşadar, în numele iubirii de aproapele a Părintelui Justin Pârvu, să stăruim în rugăciune în aceste zile aflate sub lumina şi puterea Sfintei Învieri, ca să putem să cîntăm cu toţii, împreună cu Prorocul David: După mulţimea durerilor mele în inima mea, mîngîerile Tale au veselit sufletul meu. (Psalmi 93:19)

luni, 13 mai 2013 20:22

Petru Voda Ro

Vedeti si Indemn la rugaciune pentru insanatosirea Parintelui Justin. Mergeti cu mic cu mare la Aiud, la Sfintii Inchisorilor, si rugati-va in ziua intemnitarii elitei neamului romanesc, 14 mai


Parintele Justin Parvu de Sfintele Pasti 2009 la Manastirea de Maici Paltin – Petru Voda de VictoRoncea

Indemn la rugaciune pentru insanatosirea Parintelui Justin. Mergeti cu mic cu mare la Aiud, la Sfintii Inchisorilor, si rugati-va in ziua intemnitarii elitei neamului romanesc, 14 mai


Parintele Justin la Aiud – Acatistul Sfintilor Inchisorilor de Victor Roncea
Credinciosii cu evlavie la Sfintii Inchisorilor –  martirii anticomunisti care izvorasc mir si fac minuni, un fenomen unic in tot spatiul european spurcat de leprele bolsevice si urmasii lor dar curatat prin jerfa si lupta de romani – sunt chemati pentru noaptea si ziua de 14 mai la Aiud, pe Golgota rezistentei neamului romanesc. Crestin-ortodocsii romani sunt asteptati la o priveghere care va dura toata noaptea de luni spre marti, 14 Mai, ziua mucenicilor, ziua arestarii, in 1948, si, totodata, ziua eliberarii  Parintelui Justin din inchisoare, dupa 16 ani de temnita grea. La finalul privegherii se va savarsi un sfant maslu pentru sanatatea Parintelui Justin si o procesiune cu sfintele moaste ale noilor mucenici ai Mantuitorului nostru, Iisus Hristos. Slujba va incepe in lacasul Sfintilor Inchisorilor de pe Rapa Ropilor, luni, la orele 22. Cei care nu pot sa ajunga sunt rugati ca acasa, in sanul familiei, in manastiri sau oriunde s-ar afla, sa se roage pentru insanatosirea Duhovnicului Neamului, a Voievodul Ortodoxiei Romanesti, Parintele Justin Parvu.
Doamne, ajuta!

Cititi si: Părintele Justin a ieşit cu bine din operaţie dar este necesara continuarea rugaciunilor. Comunicat al obştilor Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin, ctitorii ale Părintelui Justin Pârvu

Vedeti si: VIDEO: Parintele Justin – “Sfantul lui Dumnezeu”. Rugamintea Parintelui Justin Parvu catre credinciosi pentru dimineata zilei de 9 mai 2013

Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin! Mesaj de la Petru Voda: Părintele Justin Pârvu va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Să-i fim alături şi să priveghem pentru duhovnicul nostru

Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin asa cum si el se roaga neincetat pentru noi! Mesaj catre credinciosi al manastirilor Petru Voda si Paltin

Părintele Justin a ieşit cu bine din operaţie. Comunicat al obştilor Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin, ctitorii ale Părintelui Justin Pârvu

Parintele Justin Parvu - Foto Manastirea Petru VodaJoi, 9 Mai, ora 18:

Părintele Iustin a trecut cu bine prin intervenţia chirurgicală. Momentan starea sa este stabilă şi s-a trezit din anestezie, deşi efectele acesteia vor trece abia peste 24 de ore. În numele sfinţiei sale vă mulţumim pentru rugăciuni, care se cuvine să nu înceteze, pentru uşurarea suferinţei, pînă la stabilizarea completă a sănătăţii Părintelui.

Vom reveni cu informaţii privind starea de sănătate a Părintelui Justin. Hristos a înviat!

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

PetruVoda.Ro

Dar este necesara continuarea rugaciunilor: Indemn la rugaciune pentru insanatosirea Parintelui Justin. Mergeti cu mic cu mare la Aiud, la Sfintii Inchisorilor, si rugati-va in ziua intemnitarii elitei neamului romanesc, 14 mai

Foto arhiva de Florian Palas

Vedeti si: VIDEO: Parintele Justin – “Sfantul lui Dumnezeu”. Rugamintea Parintelui Justin Parvu catre credinciosi pentru dimineata zilei de 9 mai 2013

Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin! Mesaj de la Petru Voda: Părintele Justin Pârvu va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Să-i fim alături şi să priveghem pentru duhovnicul nostru

Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin asa cum si el se roaga neincetat pentru noi! Mesaj catre credinciosi al manastirilor Petru Voda si Paltin

VIDEO: Parintele Justin – “Sfantul lui Dumnezeu”. Rugamintea Parintelui Justin Parvu catre credinciosi pentru dimineata zilei de 9 mai 2013

“Ni l-o lasat Dumnezeu numai ca sa ni mai mangaie pe noi…”

Hristos a înviat!

Părintele Arhimandrit Justin ne roagă pe toţi ca mâine, Joi, 9 mai, între orele 8 şi 11 dimineaţa, când sfinţia sa va suferi o intervenţie chirurgicală importantă, fiecare să petreacă la rugăciune, fie la biserică, la Liturghie, fie cu familia, fie în singurătate.
Este singura cerere pe care Părintele a adresat-o vreodată credincioşilor.

Vedeti si: Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin! Mesaj de la Petru Voda: Părintele Justin Pârvu va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Să-i fim alături şi să priveghem pentru duhovnicul nostru

Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin! Mesaj de la Petru Voda: Părintele Justin Pârvu va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Să-i fim alături şi să priveghem pentru duhovnicul nostru

Parintele-Justin-Parvu-Craciun-la-Petru-Voda-Cristina-Nichitus-Roncea-Precum-in-cer-asa-si-pe-pamant-Calatorie-foto-in-lumea-ortodoxa-romaneasca-Editura-Compania-2011-Precum-in-cer-ro

Rugati-va pentru sanatatea Parintelui Justin asa cum si el se roaga neincetat pentru noi! Mesaj catre credinciosi al manastirilor Petru Voda si Paltin

Vedeti si: Părintele Justin va fi supus unei intervenții chirurgicale. Să-i fim alături și să priveghem pentru duhovnicul nostru

Mâine dimineaţă, Joi, 9 Mai 2013, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu va trece printr-o intervenţie chirurgicală şi îi roagă pe toţi cei ce i-au trecut pragul să îl pomenească la rugăciune, îndemnându-ne să fim uniţi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, cerând mijlocirile Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Arhangheli, ale Sfinţilor închisorilor, ale Sfântului Haralambie şi ale Sfinţilor tămăduitori, doctorii-fără-de-arginţi ai Bisericii Ortodoxe.

Vom reveni cu informaţii privind starea de sănătate a Părintelui Justin.

PetruVoda.Ro

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova