Victor Roncea Blog

Ultimii romani din Bazinul Baraolt

In Ajunul Craciunului am implinit 5 ani de cand, prin voia Celui de Sus, am fost numit preot paroh pe seama celor doua parohii Aita Mare si Aita Medie din judetul Covasna. In aceasta perioada de timp am reusit sa fac tot ce mi-a stat in putinta pentru a ii calauzi pe ultimii romani ortodocsi pe drumul spre mantuire. NU am facut nimic altceva decat ce am invatat de o viata intreaga, sa slujesc lui Dumnezeu si oamenilor caror le-am fost harazit ca pastor.

Sa fii preot in Secuime la doar cateva familii care au mai ramas in zona este o cruce grea, mult mai grea, decat a fi preot in alte zone majoritar ortodoxe cu traditii, si mult prea grea pentru un tanar tocmai iesit de pe bancile scolii. Insa de-a lungul celor cinci ani, in fiecare clipa am stiut ca Dumnezeu este cu mine la fiecare pas. Am stiut ca daca ii voi sluji cu sarguinta, si cu devotament voi fi aproape de Dumnezeu, si El de mine.

De-a lungul vremii in cei cinci ani, au trecut pragul Bisericii, oameni din diferite zone ale Romaniei, carora am reusit sa le fac cunoscute putin din problemele romanilor care au mai ramas aici. Unii dintre ei ne-au si ajutat sporadic, iar altii in mod constant. In localitatea Aita Mare, astazi mai sunt doar 6 familii intregi de romani, 9 familii mixte, 18 vaduvi/singuri. Acest numar spune totul despre comunitatea romaneasca din Aita Mare. Media prezentei la Biserica de-a lungul anului este cam de 3 persoane/slujba.

In localitate sunt patru culte, iar ca numar predominant este cultul unitarian, apoi cultul reformat calvin, cultul catolic si noi ortodocsii. De subliniat este ca realatia mea cu ceilalti reprezentanti ai celoralte culte este una normala, bazata pe respect reciproc. Problemele de ordin pastoral sunt extrem de grele si in acelasi timp complexe, odata ca prezenta la biserica este foarte redusa, adesea chiar inexistenta. Cei care fac parte din familile ortodoxe au o prezenta considerabil mai mare decat cei care provin din familile mixte. Atat mesajul evanghelic ajunge foarte greu in sufletele oamenilor, cat si mesajul Bisericii, din cauza prezentei cat si din cauza limbii.

O alta problema de ordin pastoral este faptul ca limba romana nu este cunoscuta indejuns de bine pentru a deschide canale de comnicare cu unii dintre credinciosi. Sunt persoane pur ortodoxe care nu cunosc deloc limba romana. Realitatea este ingrijoratoare, iar viitorul sumbru, atat pentru copiii din familiile romanesti din Aita Mare, cat si Aita Medie,deoarece nu exista scoala cu predare in limba romana. Toti copiii din familile romanesti invata la sectia maghiara. Evident faptul ca majoritatea dintre acestia nu cunosc limba romana aproape deloc. Intrebarea este cum pot eu sa deschid un canal de comunicare cu acesti oameni? Raspunsul? Faptic este greu de dat.

Exista o certitudine in schimb. Acesti ultimi romani care isi au obarsia, din cele mai vechi timpuri, pe aceste meleaguri, cam de cand este atestata comunitatea, sunt ultimii romani care s-au incapatanat sa reziste de-a lungul vremii. Eu cunoscandu-i ii numesc eroi, pentru ca au rezistat in fata istoriei, din negura timpului, cam de cand in Transilvania religia Ortodoxa era doar tolerata, iar parintii lor iobagi. Din pacate astazi, romanii de aici, sunt la fel de singuri si de neajutorati cat au fost de-a lungul vremii. Cunoastem cu totii cam ce a facut intreaga clasa politica pentru romanii din secuime. Singura institutie care le-a fost aproape este Biserica, cea care a stat si i-a adunat de-a lungul istoriei sub cupola Sa, si care cupola, se regasea de mute ori in afara localitatii, acolo unde romanul era doar cu Dumnezeu.

Un lucru trebuie retinut, toate comunitatile romanesti din secuime, au avut o relatie pasnica cu celelalte comunitati. Realitatea este aproape identica cu celelate localitati din zona Baraolt

Pr. Iustin Garleanu

Cititi si: ULTIMII ROMANI. Un interviu zguduitor cu părintele Iustin Gârleanu, păstor peste ultimii ortodocși din Kosovo-ul românesc

Eu cred că românii de aici nu au avut lideri cu adevărat care să-i facă să se simtă mândri că sunt români. Și am văzut asta în 2009 când a fost IPS Ioan într-o vizită pastorală la Aita Medie. Când a intrat în biserică, la vederea dânsului mulți dintre oameni, bărbați și femei, au început să plângă. Era un plâns al bucuriei amestecat cu multă tristețe. Este una dintre imaginile care mă vor urmări toată viața.