Miercurea viitoare, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane va discuta si-si va face cunoscuta pozitia referitoare la problema cipurilor biometrice si a fatidicului numar al Fiarei, 666, care au adus ingrijorare in randurile credinciosilor nostri. Biserica Ortodoxa Bulgara este pe punctul de a se scinda. Noul Patriarh rus nu se poate intalni curand cu Papa de la Roma din cauza prozelitismului catolic in spatiul fost sovietic, in timp ce Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, face eforturi disperate pentru organizarea si desfasurarea unui sinod pan-ortodox. Am enumerat numai cateva situatii care reclama o radiografiere a starii Ortodoxiei, intr-un moment in care se discuta tot mai des despre o criza in sanul acestei Bisericii si, de ce nu, chiar despre apropierea vremurilor apocaliptice.
Este greu sa dai verdicte, sa emiti pareri sau ipoteze despre starea actuala a Ortodoxiei, de vreme ce evenimentele se succed cu o incredibila repeziciune. Criza financiar-economica generata de “marea finanta mondiala”, cum declara un influent om politic de la noi, isi propaga si ea dureroasele efecte afectand semnificativ si domeniul spiritual. Dar poate cea mai socanta stire care zguduie in aceste zile Ortodoxia este cea referitoare la posibila schisma din Biserica Ortodoxa Bulgara. Poate pentru ca nu s-a discutat prea mult despre ea sau poate pentru ca abia acum a iesit la suprafata denota intr-adevar o posibila criza a Ortodoxiei.
Disputele si tensiunile dintre fratii ortodocsi Sa enumeram numai cateva stari tensionale din sanul Ortodoxiei pentru a intelege ca traim intr-adevar vremuri delicate: Raporturile Bisericii Ortodoxe Romane cu Biserica Ortodoxa Rusa sunt afectate de reactivarea episcopiilor din Basarabia; in Bulgaria, doua brate ale aceleiasi Biserici Ortodoxe isi disputa patrimoniul si canonicitatea prin tribunale europene; Patriarhia Moscovei nu poate accepta rolul de “primus inter pares” jucat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I si nici recunoasterea de catre acesta a autonomiei Bisericii Ortodoxe din Estonia, aflata in perioada sovietica in spatiul canonic gestionat de Moscova; In Ucraina, Biserica s-a scindat deja, iar fostul teritoriu canonic din aceasta tara este disputat intre doua, trei sau chiar patru Biserici; Biserica Greciei, tara cu o traditie ortodoxa conservatoare, a fost infranta in batalia cu guvernul care a promovat o lege care legalizeaza incinerarea mortilor; Sfantul Munte Athos este zguduit la intervale de timp de un conflict intern legat de parintii de la Manastirea Esfigmenu, care nu recunosc autoritatea Patriarhului Bartolomeu I, ca sa nu mai vorbim despre situatia Bisericii Ortodoxe Sarbe care, dupa declararea independentei provinciei Kosovo, a pierdut practic inima spirituala care ii asigura speranta supravietuirii de veacuri. La toate acestea se mai adauga confictele patrimoniale si nu numai cu Biserica Greco-Catolica sau cu Bisericile Maghiare Istorice din Romania, Polonia, Ucraina si nu in ultimul rand dialogul cu celelalte Biserici crestine nefinalizat cu hotarari ferme, care tine departe inca data la care se poate vorbi despre mult dorita unitate crestina. Nu excludem din aceasta enumerare efectele secularizarii asupra vietii crestine, ale migratiei, sectarismului agresiv, a ateismului, problemelor familiei si tinerilor, cu toate consecintele lor, carora Bisericile Ortodoxe sunt chemate sa le gaseasca raspunsuri.
O hotarâre care trebuie sa aduca liniste Nu este de mirare ca in aceste conditii, un sinod pan-ortodox este mai mult decat necesar, iar lumea crestina trebuie sa-si regaseasca echilibrul in vocea unica a Bisericii din care face parte. Poate este vremea muceniciei, cum spune parintele Iustin Parvu, pentru a reda vigoarea si forta credintei secolelor de prigoana, pentru ca credinciosii, intr-o alta forma, suporta prigoana epocii. Credem ca a sosit vremea retrairii ortodoxiei in tiparele ei jertfelnice. Revenind la noi, speram ca Sinodul de miercurea viitoare va trebui sa aduca, prin hotararea sa, liniste in randul credinciosilor speriati de consecintele utilizarii noilor cipuri biometrice si a semnului Fiarei, caci, asa cum spune Evanghelistul, “Despre ziua aceea si despre ceasul acela nu stie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal“. (Matei 24:36 ) Dumitru Manolache
“Dar maximumul de prostie a fost atins saptamana asta o data cu protestele fata de pasaportul cu cip biometric. […] Ei bine, cineva a avut ideea stupida sa puna cifra 666 în codul pasaportului, echivalenta la ortodocsii habotnici cu peticul de panza rosie pe care toreadorul il fataie in fata taurului. Altcineva a avut ideea sa-i povesteasca despre asta unui domn pustnic, care inca n-a apucat sa blesteme Iphone-ul, insa isi face drum, incepand cu cip-uri mai putin complicate tehnic. Firesc, Biserica nu se grabeste, are eternitatea la dispozitie…” Lucian Mandruta
Am vorbit intr-un comentariu anterior pe blog despre faptul ca romanii se urasc de moarte unii pe altii. In ciuda diverselor opinii contrare, eu continuu sa afirm acest lucru cu tarie. Voi dezbate in randurile ce urmeaza un subiect care ar trebui sa fie de maxima importanta, dar care din pacate nu intereseaza decat pe unii, care au folosit prilejul pentru a exhiba un ocean de ura. Prefatez acest articol cu un citat dintr-un clasic in viata, denotand o combinatie de ura si rea-credinta. Cand am citit randurile din motto am fost socat. Nu stiam cui apartin aceste cuvinte emotionante, aceasta analiza profunda a realitatii. Sa fi fost A. Toeffler? S. Huntington? Fukuyama? Imi era greu sa le incadrez. Pe urma, ochii mi s-au umplut de mandrie patriotica sa vad ca aceste cugetari epocale sunt rostite de cel mai mare ganditor al vremurilor noastre, de departe cel mai mare roman dintre toti romanii care au existat vreodata: gazetar de geniu, cititor de prompter si intelectual rafinat, onor domnul Lucian Mandruta. Pasajul cu care am prefatat acest articol este unul dintre cele mai primitive si mai prost scrise atacuri la adresa crestinilor si a Bisericii Ortodoxe. Gestul domnului Mandruta nu este insa singular. El se inscrie intr-un adevarat trend al presei dambovitene de a demonstra cat de democratici “e ei” si cum respecta ei libertatea de constiinta, inscrisa si in Constitutia Romaniei, si in drepturile universale ale omului. Ce este, de fapt, lupta impotriva cipurilor biometrice? Dupa cum stim, statul roman a introdus, incepand de anul acesta, pasapoartele cu cip RFID (radio frequency identification device), ca masura de siguranta (nu-i asa?). Nu are rost sa mai spunem ca, dat fiind ca introducerea pasapoartelor biometrice a suscitat vii proteste in Grecia si Serbia, statul roman era obligat sa faca o dezbatere publica. Ne-am obisnuit deja sa fim tratati ca si cand nu am exista pe aceste meleaguri. Cipul RFID contine date despre purtatorul pasaportului, care pot fi citite de un scanner similar celor din magazine. Desi se pretinde ca e o masura de siguranta, in realitate, il face pe purtator mult mai vulnerabil, dat fiind ca un scanner de genul acesta isi poate procura/fabrica artizanal oricine stie cate ceva despre tehnica electronica. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca pe cipul RFID este inscrisa si amprenta digitala, ceea ce inseamna ca toti cei ce vor pasaport sau carnet de conducere trebuie sa se lase amprentati ca ultimii infractori, ca ultimii borfasi, ceea ce e un atac la demnitatea umana. Si asta nu e tot. Problema care i-a starnit de fapt pe “ortodocsii habotnici”, asa cum ii numeste cu atat spirit democratic si cetatenesc domnul Mandruta, este aceea ca inserarea cipurilor pe pasapoarte este doar o faza premergatoare inserarii acestora pe mana sau pe frunte. Procesul e avansat, si in unele tari exista deja cetateni care au astfel de cipuri implantate pe mana sau pe frunte. La vremea cand aceste cipuri vor fi puse pe mana sau pe frunte la scara planetara, deja se vor fi retras din uz banii fizici si conturile bancare ale fiecaruia vor fi inserate in acel cip (spre bucuria hotilor din Romania, care nu vor mai fi obligati sa construiasca bancomate false). Aceasta va duce automat la suprimarea oricarei autonomii a individului uman si la controlul sau dictatorial din partea statului. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceste cipuri vor fi puternic cancerigene si vor putea transmite in creier unde radio prin care sa se induca anumite stari de spirit. Si tocmai impotriva acestor realitati s-a ridicat “domnul pustnic”, cum atat de civilizat il caftaneste domnul Mandruta pe cel ce cu siguranta va ocupa un loc intre sfinti din calendarul crestin ortodox. Parintele Iustin Parvu a facut un apel la crestini (mai multe puteti citi pe site-ul https://ro.altermedia.info/images/apocalipsa13.pdf), prin care indemna la refuzul acestui pasaport biometric. Desigur, in acest demers se baza pe asemanarile izbitoare dintre aceste aspecte legate de pasaport si profetiile din cartea Apocalipsei (pentru stiinta de carte a domnului Mandruta, cifra 666 este mentionata in cartea Apocalipsa, si e o problema a tuturor crestinilor, nu a “ortodocsilor habotnici”): “Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi sa-si puna semnul pe mana dreapta sau pe frunte. Incat numeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel care are semnul, adia numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere, sa socoteasca numele fiarei. Pentru ca e numar de om. Si numarul este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 13,16-18). Mai e ceva de spus? Ce putea sa faca parintele Iustin cand se stie si se si recunoaste ca acel cod de bare are incorporat in el cifra 6 de trei ori? Este oare chiar atat de habotnic sa crezi intr-o profetie a Bibliei? Are cineva dreptul sa considere ca cei ce se tem de pasaportul biometric sunt niste idioti? Chiar daca s-ar insela? Aici intram pe taramul atitudinii societatii fata de crestini si fata de Biserica. O atitudine schizoida, cum ne-au invatat deja concetatenii nostri, daca tinem seama ca 80% dintre romani au pretentia ca sunt crestini, dar in acelasi timp achieseaza macar si prin indolenta la toate atacurile la adresa crestinilor si uneori chiar a Bisericii Ortodoxe. De unde vine, asadar, aceasta demascare stalinista a celor care “nu sunt cu noi”? Cum se face ca regimul comunist a disparut de 20 de ani, dar ideologia sa si mai ales metodele de linsaj in presa sunt la fel de vii? Sa admitem, prin absurd, ca parintele Iustin Parvu se insala, si din prea multa sarguinta pentru a sluji lui Dumnezeu greseste. Este acesta un mod de a-i demonstra ca a gresit, trecand la atacuri obraznice la persoana? Il somam pe domnul Mandruta sa ne spuna de unde stie domnia-sa ca parintele Iustin intentioneaza sa blesteme iPhone-ul (asa se scrie corect denumirea aparatului)? Ce dovezi poate sa ofere despre faptul ca Biserica, pe care o implica in fraza urmatoare, a blestemat si afurisit tehnica moderna? Oare chiar putem sa spunem ce vrem, ce ne taie capul? De unde pana unde atitudinea asta? Cine i-a invatat presa pe jurnalistii nostri damboviteni? Principiul fundamental al democratiei, potrivit caruia trebuie sa respecti dreptul celuilalt de a avea o opinie contrara opiniei tale, chiar daca nu esti de acord cu opinia lui, le spune ceva? Faptul ca si noi crestinii suntem cetateni ai Romaniei si ca, in aceasta calitate, ne inscriem si noi in art. 16 din Constitutie, care spune ca toti cetatenii sunt egali in fata legii, le spune ceva? Unde au gasit ei in presa americana sa zicem articole care sa desfinteze comunitatea Amish, sau alte congregatii? Fara indoiala, crestinii nu isi pot fabrica un Dumnezeu “politically correct”. Crestinii nu isi pot adapta religia in asa fel incat ea sa se muleze pe nugae (pentru domnul Mandruta, nugae este un termen latinesc ce defineste nimicuri pe care unii le spun crezand ca sunt profunzi) care populeaza mintile “omului recent”. Punctul de vedere al crestinilor nu trebuie neaparat impartasit, dar trebuie neaparat respectat dreptul lor de a avea un punct de vedere in societate. Imparatul Nero a dat in secolul I un decret intitulat Non licet esse vos (“Nu va este permis sa existati”) prin care crestinii nu aveau voie sa existe. Presa romana si “intelighentsia” mioritica au decretat acelasi lucru: Chrestianos, non licet esse vos! Pentru ca despre asta e vorba. Oricat de mult s-ar chinui “oamenii de bine” sa arate ca atitudinile crestinilor sunt habotnice si ca ei ar trebui sa faca asta si asta ca sa fie “oameni normali”, ramane cert un lucru: daca crestinii ar schimba atitudinea lor fata de Dumnezeu si ar incepe sa creada intr-un “Jesus superstar” ar deveni inchinatori la idoli, chiar daca idolul lor s-ar numi Iisus Hristos, sau Sfanta Treime, sau Fecioara Maria. In momentul in care le spunem lui Iisus, sau Treimii, sau Fecioarei cum sa fie si ce sa faca pentru a putea fi venerati, ii transformam in idoli. Va rog sa ne intelegeti, cei ce nu credeti in Dumnezeu, noi putem sa credem numai in Dumnezeul pe care ni-L descopera Biblia si ni-L explica Traditia. Orice alt Dumnezeu este pentru noi idol, creatie a mintii noastre. Si Dumnezeul caruia ne inchinam noi ne povesteste in Apocalipsa 13 despre niste lucruri care se intampla acum sau cel putin seamana foarte mult cu ce se intampla acum. Ce putem face noi, decat sa fim “habotnici”? Asteptam cu mare nerabdare un sinod ecumenic al tuturor ziaristilor din Romania care au luat atitudine contra “habotnicilor”, in care sa ni se stabileasca un Catehism si un crez nou, modern, nehabotnic, pe care sa le invatam si sa le marturisim, pentru a fi crestini “autentici” si integrati european. Nu de alta, dar nu am vrea sa facem de ras in Europa o tara atat de avansata din toate punctele de vedere. Punem pariu ca peste ani, cand Iustin Parvu va fi trecut in randul sfintilor, domnul Mandruta va spune despre el ceva de genul: “Marele duhovnic al romanilor… sfantul nemtean…”
P.S. Apropo, pe youtube sunt sute de video-uri dedicate acestei probleme a implantarii cipului RFID. Comparativ cu ce spun acelea, parintele Iustin nu spune mai nimic. Intrebare: desi sunt in engleza americana, e posibil ca ele sa fi fost facute tot de catre habotnicii primitivi de ortodocsi romani sau exprima ingrijorarea unor oameni sanatosi la cap din Europa si America fata de pierderea libertatilor cetatenesti si abuzul fata de anumite convingeri crestine?
“Parintele Iustin Parvu a facut bine ca s-a ridicat impotriva cipurilor” – ne spune, pr. Petru Vanvulescu, un ucenic al parintelui Arsenie Boca Miercuri 17 februarie 2009, in sala mare a primariei municipiului Beius a avut loc conferinta LTCOR cu tema “parintele Arsenie Boca – sfantul Ardealului” sustinuta de preotul Petru Vanvulescu din Sibiu. Invitatul conferintei este un ucenic in viata al parintelui Arsenie Boca. A vorbit despre ortodoxie si romanism, despre martirii ortodocsi din inchisorile comuniste, despre ecumenism, cipuri biometrice etc. Invitatul conferintei a vorbit despre importanta vietii spirituale si a invataturilor parintelui Arsenie Boca cunoscut sub numele de “craiul duhovnicesc al Ardealului” comparandu-l cu parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda despre care a spus ca “e un sfant in viata”. Parintele Vanvulescu a accentuat rolul spiritual pe care parintele Arsenie Boca l-a avut in Ardeal care a ajutat la “inchegarea unor comunitati curat ortodoxe in multe locuri din Ardeal ce dainuiesc pana azi. Adevarata credinta este doar cea ortodoxa. Datoria noastra este sa ne mentinem in credinta, sa nu acceptam nici un compromis, deoarece pentru asta au luptat si murit stramosii nostri”, concluzionand ca “parintele Arsenie avea o alta parere despre ecumenism fata de cum o au cei de azi”. Despre cei ce au trecut prin inchisorile comuniste invitatul conferintei spunea ca “toti cei care au suferit in inchisori, precum Valeriu Gafencu, parintele Arsenie Boca, ar merita sa fie canonizati, dar regimul de azi pretexteaza ca au fost legionari”. Parintele Vanvulescu este si un sustinator a campaniei impotriva indosarierii electronice incepute de duhovnicul de la manastirea Petru Voda: “Parintele Iustin Parvu, cel mai mare om induhovnicit de la noi, a facut foarte bine ca s-a ridicat primul, a vorbit primul despre cipuri si ca de la el a pornit miscarea de lupta contra cipurilor. Parintii din Sf. Munte atrag si ei atentia asupra viitoarei obligativitati de a introduce cipul in fiecare om. Azi, diavolul este mult mai viclean pentru ca a imbatranit! Stie mult mai multe. Azi se da libertatea de a-l marturisi pe Dumnezeu, in schimbul unui cip micut care va fi implantat in mana sau la cap. Se va ajunge pana acolo cand frate pe frate se va vinde, familiile vor fi despartite”. In incheiere, moderatorul conferintei, Aurelia Viliga de la liceul Nicolae Bolcas din Beius a mentionat ca ASCOR-ul din Oradea sub jurisdictia caruia functioneaza LTCOR-ul din Beius nu are o pozitie fata de ecumenism si cipurile biometrice. Joi 5 martie 2009, in prima saptamana din post, parintele Vanvulescu va conferentia in Oradea la invitatia ASTRADROM – Oradea (sectiunea tineret) si a A.M.A.S. (Asociatia monah Atanasie Stefanescu). Tema conferintei de la Oradea va fi: “Parintele Arsenie Boca – craiul duhovnicesc al Ardealului”. Dorin Radulescu
Pe langa fosta sefa a MI5, Dame Stella Rimington, si Maica Ecaterina se impotriveste actelor biometrice si statului politienesc. La aniversarea a 90 de ani a parintelui Justin Parvu, la care am fost invitat, la sfarsitul acestei saptamani, au fost surprinsi (in imagine) si Maica Ecaterina (Mossad :-), George Roncea (GRU :-), Savatie Bastovoi (KGB :-), subsemnatul (CIA :- dincoace de poza) si Parintele Filotheu (AID – Agentia de Informatii a lui Dumnezeu:-). Trei dintre acestia vor fi maine de gasit la o Conferinta Publica la Brasov: Maica Ecaterina, Monahul Filotheu si George Roncea despre indosarierea electronica si Libertatea intru Hristos
Către preoţi, monahi şi credincioşi Vă chemăm să luaţi parte la parastasul lui Valeriu Gafencu şi a mărturisitorilor din închisorile comuniste care va avea loc miercuri, 18 februarie 2009, ora 10.00, la cimitirul închisorii din Târgu Ocna. Cu 57 de ani în urmă a trecut la Domnul Valeriu Gafencu, cel cunoscut drept sfântul temniţelor, martir al dreptei credinţe în prigoana comunistă. În aceste vremuri de cumpănă este foarte important să purtăm în inimile noastre jertfa mucenicească a acestor eroi ai secolului XX. Ne vom ruga la acest parastas pentru ei, nădăjduind că şi ei se vor ruga Domnului pentru noi.
Un ostean batran ca Unirea: Parintele Iustin, lupta si viata sa pentru Hristos si Neamul Romanesc
– Părinte, cum vă simţiţi la 90 de ani şi ce experienţe vi s-au părut mai importante în ăştia 90 de ani? – Măi, până la 90 de ani ce să zic eu? Dacă iei veacul acesta al XX-lea, l-am pătruns în mai puţin cu zece ani. Apoi veacul acesta a fost veacul tulburărilor, pentru că m-am confruntat cu patru mari figuri politice care au tulburat lumea şi Europa, în special. Am avut perioada stalinistă, perioada hitleristă, perioada Mussolini şi toată gama aceasta a oamenilor – am putea spune – puţin bolnavi mintal, de urmările lor se văd şi până astăzi. Am fost în prea puţini ani, în care într-adevăr să am şi eu ocazia să stau liniştit şi să gândesc şi să văd cum s-a pus neamul acesta pe o temelie mai sănătoasă şi mai temeinică, pe linia unei Ortodoxii dăruită de Dumnezeu – mare dar – neamului nostru. Am avut de-a face cu oameni din toate categoriile, şi oameni mici, şi oameni mari, şi oameni de mijloc, şi oameni mai buni, şi oameni mai răi – de toate soiurile, în sfârşit. Şi am avut mereu, cu această lume, de dobândit o experienţă de rezistenţă şi de menţinere a vieţii mele care am format-o de mic copil, de la familia mea, de ortodocşi, ţărani sănătoşi, viguroşi, cu gânduri frumoase, în credinţa şi biserica strămoşilor noştri. De aceea, dacă mă gândesc şi privesc în urmă la anii copilăriei, când eram într-o şcoală câte 100-120 de copii – cum ne împărţeam noi frumos şi făceam două rânduri: un rând care mergea spre nordul satului şi altul care mergea spre nordul satului – şir de copii şi frumoşi, şi voioşi. Când întâlneam un bătrân – Bună-ziua, Bună-sera! Când întâlneam preotul scoteam pălăriuţele: Sărut mâna, Părinte! … şi aşa petreceam posturile mari, cum de pildă acum suntem la începutul Triodului. Şi aşa mergeam cu toţii la biserică şi acolo cântam împreună cu dascălii, învăţătorii, făceam dezlegarea de post pentru spovedanie, după care urma şi spovedania – încât ni se dădea în primele două săptămâni ale postului şi canon, pe care îl făceam pentru ispăşirea noastră de greşeli şi de păcate. Ne dădea cel puţin câte 500 de metanii cam în tot postul, 400 sau poate şi 600 – în funcţie de poznele pe care le făceam. Şi apoi ne apropiam cu cutremur şi cu frică de marea sărbătoare a Învierii Domnului. Nu mai spun câtă grijă aveam noi în timpul Postului Mare când ne preda la lecţii Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Aveam în clasă şi nişte copii de altă rasă decât a noastră şi tare se tulburau aceşti copii din cauza nemulţumirilor noastre că Hristos a pătimit din mâna evreilor. Ce să mai spun când au venit vremuri atât de apăsătoare – 1944 – despre care aproape că nici nu-mi mai vine să gândesc – cu începutul campaniei … a războiului… de acum ruşii cotropiseră ţara, veneau din ce în ce mai aproape, s-au izbit de fortăreţele de pe Valea Moldovei, Valea Siretului, cazematele de rezistenţă împotriva armatei de Răsărit. A venit apoi, în sfârşit, şi perioada de refacere, chipurile, a acestor vremuri grele, dar refacerile s-au transformat iarăşi în capitol de suferinţă, pentru că acum aici la noi se întâlnise cele două curente: al comunismului şi al naţionalismului, al distrugerii de patrie şi al iubirii de patrie. Comunismul care bătea cu toată puterea împotriva acestor sacre noţiuni. A urmat apoi, în sfârşit, tulburarea aceasta mare când m-am întâlnit de-odată prin 1949 cu vreo 16 ani de temniţă grea, d’apăi am luat-o de la Suceava, Aiud, Mină, Gherla, Piteşti – şi toate, în sfârşit, cetăţile acestea de rezistenţă a comunismului nostru din ţara Românească. Toate lagărele şi toate închisorile – mă uitam pe o hartă de la Sighet – unde, în sfârşit, nu erau mai mult decât 160 de închisori, mici şi mari, şi lagăre, şi locuri de muncă forţată. Aşa încât, când am ieşit de acolo – ceea ce mi-a oferit bucuria – e că am pus temelia acestei biserici, închinată în cinstea marilor mărturisitori ai războiului comunist; în cinstea lor am ridicat biserica cu patronii – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. S-au adăugat apoi casele care se văd ca o mărturie a ostenelilor credincioşilor ortodocşi din partea locurilor. Însă mai înainte de a veni încoace în Petru Vodă, am stat chiar vreo 14 ani la mănăstirea Bistriţa, unde şi-acolo n-a fost uşor, pentru că mănăstirea Bistriţa era o mănăstire misionară în apropierea oraşului Piatra Neamţ, unde aveam de-a face şi cu o cursă care veneau de 3-4 ori pe zi, şi se descărcau la uşa mea, unde am stat şi acolo de veghe pââână la aşa-zisa Revoluţie, când am plecat şi am venit aici, în Petru Vodă şi am început lucrările acestea frumoase cu ajutorul credincioşilor care s-au nevoit, stând zi de zi până ce s-a acoperit biserica începută în mai. În acelaşi an am ajuns la acoperişul ei, la sfârşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie. Apoi a urmat pictura – din interiorul biserici, din exteriorul ei, aşa încât a fost de altfel şi bucuria şi m-am regăsit aşa, în rostul meu din viaţa pe care am parcurs-o. De altfel toate aceste nevoinţe, aceste greutăţi, vâltori prin care am trecut – n-au făcut altceva decât să hotărască şi să întărească în mine convingerile mele – a iubirii de ţară şi neamul acesta obidit. – Văd că guvernul României vă întâmpină anul 90 al vieţii sfinţiei voastre cu daruri alese, cipuri performante… – Ei, am luat-o şi cu cipurile acestea acum… pentru că lumea aceasta sigur că se informa şi dorea să se informeze – ce sunt cu cipurile, ce sunt cu paşapoartele, cu unele sau altele. Am dat şi eu o scrisoare peste tot şi am socotit să fie şi o explicaţie. Această explicaţie însă pe care am dat-o eu – pe foarte mulţi i-a tulburat -, ca omul vinovat în faţa porţii de judecată, dar n-am socotit decât să-mi fac o datorie pentru ca să ştie oamenii ce au de făcut şi, în acelaşi timp, să ne profilăm şi noi pe o poziţie de oameni de pocăinţă şi de regăsire a noastră în rostul ortodoxiei. Ei, acum sigur că lucrurile s-au amplificat mai mult, întrucât au început să intre o serie întreaga de explicaţii, de comunicări – prin reviste, prin ziare şi a ieşit tocmai ce nu mă aşteptam să iasă; dar cred că şi asta a fost de la Dumnezeu, ca lumea să ştie de ce ispite şi încercări are de trecut neamul cel creştinesc. Pentru că lucrurile acestea n-au fost numai pentru creştini (adică nu vizează numai creştinii n.n.) ci pentru toată suflarea care trăieşte pe pământ – adică să se menţină pe verticalitate, ca creatură a lui Dumnezeu liberă, nestingherită de nimeni, să-şi poată exprima gândurile lui, să-şi poată exprima vorbirile lui, să poată avea o poziţie în care să nu fie stăpânit şi îngrădit. Ori acum sigur că lucrurile se întâmplă că, atât creştinul, cât şi necreştinul – este controlat, îi pune năsturelul sau cipuşorul acela, firul de nisip, îl pune într-un buzunar, ţi-l pune într-o haină care o iei de la magazin, ori ţi-l pune într-o încălţăminte şi aşa mergi cu tine cu telefonul şi te înregistrează şi te pune la securitate şi nu mai ai nevoie de securitate că-i cu tine mereu. Cel puţin atunci puneau pentru tine câte 7-8 gealaţi care trebuiau să te păzească. Eu, când am venit de la puşcărie şi m-am dus la casa mea părintească, la bătrânii mei, – domnule, veneau de câte două trei ori pe noapte. Venea unul: „Dragii mei, am înnoptat aici la poalele munţilor. Nu ne-o-ţi primi şi pe noi să stăm oleacă să ne adăpostim?” Eu îi spuneam cumnatului meu: „Măi, vezi că ăştia nu-s pentru dormit. Ăştia au alt interes. Spune-le să meargă mai departe”. Şi veneau… mă duceam pe la ţară, mă duceam primăvara, luna mai-iunie, mă duceam pe câmpurile acestea din Bolătău, pe Cinei, – să mai văd şi eu locurile acestea frumoase ale copilăriei mele. Ei, bine, veneau acasă şi îmi spuneau de-acasă: „au venit aici nişte cetăţeni bine aranjaţi şi îmbrăcaţi, o oprit o maşină aicia – şi o tot întrebat, o fotografiat pe aicea – măăăăi, cine ştie ce drăcovenii or mai fi şi aştia bine aranjaţi – că ăştia erau de la mama noastră- securitatea. … acum nu, domnule, îţi pune sub unghie un bobuşor din ăsta şi nu mai are nevoie de securişti să-i plătească. Ţi-l pune şi te face în 4-5 ani şi pe tine ne-om. Dacă porţi ăsta prea mult cu tine, sigur îşi face şi el boala şi rostul lui – bietele animale, săracele, care le-o pus la ureche, o început să le putrezească urechile, să le cadă coarnele, să le ciuntească şi pe ele, să sufere şi ele, după consecinţele civilizaţiei aşa, venite de cine ştie unde peste noi; dar ştim noi de unde, de altfel, da’ – eh! Şi iată că am înfruntat, dragii mei, până în zilele acestea, multe şi frumoase episoade – după care am ajuns la anii aceştia când aştept şi eu oarecum: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor!”. Sa ne traiti Parinte!
Incepand cu 1 ianuarie anul acesta, in urma unui alt mare tun dat de Guvernul Tariceanu pe ultima suta de metri, Romania s-a conformat prioritatilor Uniunii Republicilor Socialiste ale Animalelor (URSA) si a introdus Pasapoarte cu cip biometric la tot poporu’, asemenea bovinelor si ovinelor, uitand insa sa-l intrebe daca vrea. Pentru cei care nu stiu, URSA este un alt titlu dat de George Orwell nuvelei sale satirice la adresa dictaturii lui Stalin, Ferma Animalelor. Intre timp am mai evoluat, a aparut si cuvantul Europeana dupa Uniune, ca pretext legal pentru toate afacerile necurate care se petrec pe plaiul romanesc. Cu “prioritatile si normele UE” in sus si in jos, am ajuns sa fim tara care ofera de 10 ori mai multe contributii financiare Uniunii fata de cat primim inapoi. La fel, la capitolul cipuri: ne-am trezit, printr-o Hotarare de Guvern data pe furis si pe grabis in decembrie anul trecut, sa fim primele bipede din UE cu Pasapoarte Biometrice, chiar inainte de votul din Parlamentul European, care recomanda folosirea lor de la 1 iulie anul acesta. Chestiunea introducerii obligatorii a cipului biometric in actele de identitate ale romanilor este atat o problema legala si morala, cat si una sociala si religioasa. Deja mai multe studii profesioniste, romanesti, europene si americane, au aparut in dezbaterea societatii civile preocupate de starea natiunii, urmand a fi inaintate Sfantului Sinod la proxima sedinta unde se vor studia aceste aspecte. Din punct de vedere al drepturilor cetatenesti, Hotararea incalca Articolul 23 din Constitutia tarii – Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile – respectiv Articolul 29 – Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Din punct de vedere legal, Hotararea de Guvern, data pe 15 decembrie 2009 (deci dupa alegeri!) este… ilegala. Pe langa numeroasele articole din Constitutie incalcate abuziv, instituirea obligativitatii “cipuirii” ignora insasi normele Comisiei Europene, stipulate foarte clar intr-un Raport al Grupului European pentru Etica in {tiinta si Noi Tehnologii: un rastimp de 36 de luni rezervat dezbaterii publice nationale. Or, studiind Nota de Fundamentare a Hotararii 1566/2008 semnata de Cristian David, inca ministru de Interne la acea data, ce observam? Odata ca este vorba de o Hotarare data pentru modificarea unei alte Hotarari, nr 557/2006; deci nici macar nu avem, de fapt, o Lege dezbatuta si aprobata de Parlamentul Romaniei in deplina cunostinta de cauza. Apoi, la Sectiunea a 3-a, “Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ”, constatam incalcarea flagranta a insasi “normelor UE” invocate. Respectiv, la punctul 3 se afirma scurt: “Impactul social – Nu este cazul”. Si-atunci, daca se socoteste ca “nu este cazul”, cum se explica cele peste 50.000 de semnaturi (care au ca valoare cat vreo 10 membri ai Guvernului, daca ne apucam sa le numaram ouale) stranse numai in doua saptamani impotriva acestor acte biometrice? Si unde este dezbaterea publica? Pe langa studierea afacerii de miliarde de euro (ati citit bine), pusa pe roate in doar 15 zile, SRI ar trebui sa observe si cum cipul biometric constituie o amenintare la adresa sigurantei nationale a Romaniei. In primul rand ca se poate clona din mers cu un aparat injgebat din piese de pe internet, cu doar 250 de dolari. Apoi, cine va garanta securitatea bazei de date biometrice a intregii natiuni, pe vremurile astea de criza? Daca in cazul Legii Big Brother-“Ochiul si Timpanul” Avocatul Poporului s-a dovedit Avocatul Puterii, in schimb, miercuri, 11 februarie, cipul merge la Tribunal. Incepand cu ora 9.00, avocatul care a contestat legalitatea obligativitatii cipurilor solicita la Curtea de Apel suspendarea Hotararii si dreptul romanilor de a alege in deplina cunostinta de cauza asupra pericolelor acestor dispozitive de supraveghere electronica prin unde radio (RFID). Actiunea sa si a zecilor de mii de sustinatori si 5000 de intervenienti (vezi foto) este urmare a Apelului unui batran din muntii Ceahlaului: Parintele duhovnic Iustin Parvu, drept si verde ca brazii care-l inconjoara la Manastirea Petru Voda. Dupa o viata de lupta impotriva comunismului ateist si 16 ani de temnita grea a inteles imediat care este rolul acestei insemnari si subjugari electronice. La 90 de ani cat a implinit azi, este ca un foc viu al rezistentei romanesti si continuitatii valorilor stramosesti. Sa ne traiesti intru multi ani, Parinte! ZIUA:Cu cipul la Tribunal de Victor RONCEA
ACTE SMART/”Un fleac: ne-au cipuit!” de Luiza Moldovan
Mult-trâmbiţata securizare a actelor cu cipuri nu e decât un pretext pentru ca autorităţile statului să aibă un control sporit asupra cetăţenilor
M-am bucurat ca un copil când am aflat despre paşapoartele biometrice. Îmi văzusem visul cu ochii. Mereu să fiu găsită şi cercetată de oricare nătărău de pe planetă, asta e foarte tare. M-am bucurat ca un copil când am auzit c-or să mi se ia amprentele. Uau, mi-am zis, neam de neamul meu n-a văzut aşa ceva, ce cool! Mamă, vino să mă vezi, degeaba m-ai trimis la şcoală, că tot cu deştu’ mă semnez. Vom avea cu toţii cip/ Şi vom face cip-cirip.
“Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei” (Apocalipsa, 13: 16 – 17)
Mi-am şi imaginat cum or să mi se uite ăia-n ochi şi-or să-mi vadă superbii mei irişi. Ireproductibilii mei irişi. Cu irişi ca ai mei, oricine ar vrea să-şi facă paşaport biometric, sincer! M-am întristat puţin însă. Totuşi, doar atât? Haideţi, băieţi, că puteţi mai mult. Mai luaţi-mi şi alte date. Faceţi-mi analize peste analize, luaţi-mi sângele, luaţi-mi glicemia, luaţi-mi pulsul, stabiliţi-mi zilele de ovulaţie, spuneţi-mi şi mie dacă am ceva la căpăţână, că doar d-aia vă plătesc!
CUM NI SE GARANTEAZĂ DREPTUL LA VIAŢA PRIVATĂ Art. 26 din Constituţia României, alin 1: “Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.” Lol. Păi cum vine asta, să-mi respecte mie statul viaţa privată, mie, ţie, oricui, probabil, chiar şi sieşi să-şi respecte viaţa privată???? Băi, ce drăguţi sunt! Nu sunt deloc ca, să zicem aşa, cârnaţii ăştia de ziarişti, că nu respectă nimic, n-au scrupule, sunt nişte măgari şi nişte măgăriţe, nişte hahalere de doi bani. Autorităţile, însă, altă treabă. Autorităţile ie băieţi buni, care, cum se iecsprima iei înşişi, “respectă viaţa privată” a omului. Ce oameni cumsecade!
“Art. 2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.” Looool. Să se facă aşa cine minte?
“Legea nr. 298 din 18 noi. 2008, privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004, privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.” Adică, mai pe româneşte, că-ţi ascultă telefonul şi se uită-n mailul tău, că doar îţi respectă viaţa privată, ce nu ţi-e clar? Poate chiar să-ţi asculte şi ce zici în casă, chiar dacă ai telefonul închis. Scrii tu un mail în care înjuri pe româneşte pe ăla care a emis aşa ceva? Îl inviţi la acte de perversitate cu găinile, pe el şi pe neamul lui? El ştie. Ei şi ce!? Îl inviţi să-şi facă lobotomie la tot creierul, poate aşa devine ceva mai prost, că prea e deştept? Îl inviţi să-şi lege trompele, ca nu cumva să mai facă plozi la fel de inteligenţi ca el însuşi? Da, şi care-i treaba? Micile tale defulări de cetăţean frustrat că e căutat şi-n sânge n-ajută nimănui la nimic, dar te mai răcoreşti cât de cât, că doar eşti om, nu eşti parlamentar.
OBLIGAŢIA VIOLĂRII VIEŢII PRIVATE E LEGITIMATĂ DE STAT “Art. 3, alin 1): Furnizorii de reţele publice de comunicaţii şi furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia (N.B.: OBLIGAŢIA!!! – n.r.) de a asigura, pe cheltuială proprie, crearea şi administrarea unei baze de date în format electronic, în vederea reţinerii următoarelor categorii de date (…): a) date necesare pentru urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări; b) date necesare pentru identificarea destinaţiei unei comunicări; c) date necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării; d) date necesare pentru identificarea tipului de comunicare; e) date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament; f) date necesare pentru identificarea locaţiei echipamentului de comunicaţii mobile.”
Deci, noi ne plătim telefoanele, iar ei au OBLIGAŢIA de a ne intercepta convorbirile. Precum am stabilit de la bun început, aceşti oameni care ne conduc e clar că respectă dreptul la viaţa noastră privată, în rest, nimic deosebit de stabilit.
“1.) Datele se reţin timp de şase luni de la momentul efectuării comunicării.” Deci, dragi copii, noi de aici învăţăm că statul român e foarte atent la viaţa privată a omului, i-o respectă foarte mult şi tocmai de aceea îi ascultă telefoanele şi-i interceptează mailurile, tocmai de aceea vrea să-i ia amprentele şi tocmai de aceea vrea să-i ia şi ochii, dintr-un respect extraordinar de mare faţă de propria lui viaţă privată. În plus, pe statul român îl preocupă foarte mult şi siguranţa omului. Pentru că e foarte bun şi pentru că-i pasă foarte mult de om, de omul acesta simplu, de aceşti papă-lapte care suntem noi, pentru că ne iubeşte şi ne ocroteşte, statul român a decis că aşa nu se mai poate şi că toţi oamenii să facă bine să-şi tragă cipuri la paşapoarte.
PARANOICII ŞI DEŞTEPŢII CARE SE RĂDE DE EI Sunt eu nebună sau ceva nu-i în ordine? Nu înţeleg cum mi se garantează dreptul la viaţa privată dacă mi se ascultă telefonul. Nu înţeleg cum mi se garantează securitatea dacă (e demonstrat, n-o zic eu din capul meu) oricare nătăfleţ din lumea asta poate să falsifice un cip. Cum poate statul român să-mi asigure securitatea dacă oricine din lumea asta, pe baza accesului la internet, cu ajutorul unui cititor (d-ăla care face “bip”) şi cu ajutorul propriului meu telefon, poate să-mi reproducă identitatea? Prin urmare, cum poate statul român să-mi asigure securitatea dacă oricare şmenar poate să facă şmenării cu ajutorul identităţii mele, de la capătul celălalt al Pământului? Cum îmi garantează mie statul român accesul la propria mea identitate? La propria mea viaţă? La demnitatea mea, adică la ce a mai rămas din ea?
“Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Titlul 1: DEMNITATEA. Art. 1: Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată şi protejată.” M-am liniştit. Dacă mă respectă şi mă protejează UE, pot să dorm liniştită. Nu pot însă să nu mă gândesc la fraţii creştini din Serbia şi Grecia care, pentru că n-au stat aşa liniştiţi ca noi şi nu şi-au pus baza-n UE şi-n grija ei pentru cetăţeni, s-au revoltat împotriva însemnării lor ca pe vite şi au obţinut de la autorităţile lor dreptul la inalienabila demnitate.
Au avut loc şi la noi proteste de stradă, însă nu semnificative ca prezenţă numerică. Poate că prezenţa numerică ar fi fost mai mare dacă ar fi beneficiat de o promovare mai amplă, însă lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Acţiunile antibiometrie sunt mai intense, culmea!, pe internet, prin petiţiile semnate online. Spun “culmea”, pentru că-i şi văd pe responsabilii cu interceptarea mailului rânjindu-şi fasolea la citirea acestor semnături. Cred că ne consideră foarte drăguţi.
ROMĂNII FAŢĂ CU DICTATURA Douăzeci de mii de români şi-au exprimat revolta faţă de legea abuzivă a actelor biometrice de identitate. Cei mai mulţi dintre ei sunt creştini practicanţi, care nu-şi pun nădejdea nici în statul român şi nici în marele stat european, ci în Dumnezeu. Mulţi i-au luat de zevzeci, şi le-au râs în nas, şi i-au făcut paranoici. Nu le pasă şi bine fac. Mai bine paranoic decât vită. Cei care se râd de aceşti “paranoici” sunt victimele cele mai bune ale unui sistem care, la adăpostul unor concepte corupte şi al căror sens s-a perimat prin frecventa folosire (demnitate, adevăr, libertate), înţelege să-şi extindă controlul asupra oamenilor, furându-le, practic, viaţa însăşi. E bizar cum ne-am bucurat atât de mult c-am scăpat de o dictatură ca să dăm de altă dictatură, căreia ne supunem (vorbesc de cei care ne fac paranoici şi zevzeci) fără reţinere.
N-o să mai treacă mult şi, sub pretextul creşterii securităţii noastre, or să ne convingă să ne punem cipuri în corp. Unii au deja. Să fie la ei acolo! Dacă lor li se pare comod să facă “bip”, mie uneia nu. Paşapoartele biometrice nu sunt decât începutul sfârşitului. Nouă nu ne rămâne decât să stăm cuminţi şi să acceptăm. Sau poate nu!
“Nu suntem singuri. Cuvântul Părintelui Iustin a fost categoric. Chiar din prima seară, când ne-am adunat şi am discutat pe marginea textului pe care Părintele l-a lansat public. Nu suntem singuri. Hristos este cu noi! Suntem atât de puternici încât putem trezi toată Europa, nu doar România! S-a făcut un miting duminică, la Patriarhie. Au venit toate televiziunile, ziarele, radiourile ş.a.m.d. Ştirea a fost prezentată bine sau mai puţin bine, au fost luaţi în batjocură, în râs, cei care au venit acolo. Au fost cam 500 de persoane. Trei zile mai târziu, miercuri, la Guvern, mi-au spus cei care au fost acolo că au fost aproape de 2 ori mai mulţi. Cu toate acestea, aproape nicio televiziune sau post de radio nu a fost prezent. Se merge spre ocultare. Iată că se inventează scandaluri politice sau sociale. (…) Se creează situaţii artificiale pentru abaterea opiniei publice de la singura problemă reală existentă în momentul acesta: pierderea libertăţii. Suntem la mai puţin de 20 de ani de la momentul în care am strigat: ”Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim!”, „Vom muri şi vom fi liberi!”, „ Există Dumnezeu!”.
Eu cred că dumneavoastră aţi rezonat cu aceste strigăte care nu au fost inventate, nu au fost create în laborator, au fost insuflate de Duhul Sfânt celor care au ieşit în stradă să moară. Toţi am ieşit în stradă să murim de gât cu sistemul comunist care ne înrobise atâţia zeci de ani. Iată, suntem la mai puţin de 20 de ani de la acel moment şi, dacă nu facem acum ceva, vom da voie celor care ne conduc astăzi să ne înrobească într-un sistem cu mult mai rău decât şi-ar fi putut dori şi visa vreodată Ceauşescu, Gheorghiu Dej, Stalin şi câţi ne-au mai robit pe noi în ultimii zeci de ani. Aceasta este realitatea.
Este momentul în care să ne trezim şi mă bucur foarte mult că aici de faţă sunt preoţi vrednici din acest oraş care au puterea să conştientizeze poporul, au puterea să-i conştientizeze pe cei care se trezesc şi îşi aduc aminte că există Dumnezeu şi că trebuie să facem ceva cu sufletele noastre. Atenţie! Pecetea de pe frunţile şi mâinile noastre va însemna lepădarea. Suntem doar la un pas distanţă. Mila lui Dumnezeu ne ţine departe de acest moment. Nu vă spun aceasta ca să vă aruncaţi în panică. Vă spun doar ca să înţelegeţi că îndemnul Părintelui Iustin este cât se poate de adevărat. (…) Doamne, fie voia Ta, vie Împărăţia Ta!”
Fragmente din Conferinta organizata de Danion Vasile ieri, la Ploiesti, in cadrul campaniei “NU catuselor electronice!”. Mai multe detalii, in curand, aici
Părintele Arhimandrit Justin Pârvu împlineşte astăzi 90 de ani. Se întâmplă ca marele duhovnic al Neamului Românesc să împlinească această vârstă la scurt timp după apelul la mucenicie pe care l-a adresat românilor în data de 14 ianuarie, de ziua Cuvioşilor Mucenici ucişi în Sinai şi Raith. Vrăjmaşii, văzuţi sau nevăzuţi, s-au năpustit năpraznic asupra Părintelui. Sfinţia Sa ştia că aşa se va întâmpla. Pentru că, aşa cum ne-a spus, trăim vremuri apocaliptice, în care forţele vrăjmaşe au ajuns la apogeu, atacându-ne pe toate planurile (biologic, educaţional, spiritual, religios). Părintele ne spune că trăim prin poporul de jos, că aşa-zisele elite intelectuale s-au îndepărtat faţă de popor, nu fac nimic pentru ridicarea lui, din contră, picură otravă în sufletul românesc. Şi cât de evident a fost acest lucru după lansarea apelului la mucenicie făcut de o icoană a românilor, care l-a înfruntat pe Satana în diferitele închipuiri sub care s-a arătat. Brusc, unii dintre aceşti intelectuali au început cu aplicarea etichetelor. Chiar unii dintre jurnaliştii autointitulaţi creştini au vorbit de extremismul Părintelui. Pentru unii ca aceştia cred că şi Sfinţii Părinţi sunt extremişti. O minimă cuviinţă, indiferent de opiniile personale, i-ar fi oprit de la asemenea aprecieri. Măcar pentru jertfa celor 17 ani de suferinţe înduraţi de Părintele Justin în temniţele comuniste. Oamenii simpli au înţeles mai bine. Ca dovadă, vezi miile de oameni care au fost astăzi alături de Părintele Justin şi de apropiaţii săi, dintre care Monahul Filotheu şi Maica Fotini au fost, la rândul lor, injuriaţi. Spunea Părintele Justin că e foarte bine că oamenii se trezesc, dar foarte mulţi dintre ei sunt alertaţi, au intrat în panică, se întreabă: ce facem? Niciun răspuns nu le este suficient acestora, iar aceasta arată slăbănogirea poporului, îndepărtarea de Dumnezeu. Ucenicul Părintelui, Monahul Filotheu, atrăgea atenţia că noi, creştini fiind, ar trebui să rostim în fiecare zi Crezul, în care spunem: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie! Şi dacă o aşteptăm, se vor linişti sufletele noastre, indiferent de vremurile ce vor veni. Marea forţă a Părintelui Justin constă în aceea că ştie că moartea nu există, că moartea este doar o trecere. Sfinţii din cer ne văd pe noi, noi nu-i putem vedea pe ei. Marele duhovnic ştie că morţii sunt vii, că aceştia se roagă pentru noi. Şi câţi fraţi are printre ei! La mulţi ani, Părinte Arhimandrit Justin Pârvu! Să vă dea Dumnezeu putere să ne păstoriţi în continuare, să vă rugaţi pentru noi păcătoşii, să ne luminaţi minţile şi sufletele noastre! Florin Palas VEGHEA Sursa:https://vlad-mihai.blogspot.com/ Foto Parintele: Cristina Nichitus
„MINUNAT ESTE DUMNEZEU INTRU SFINTII LUI !” (Psalm 67, 36)
„În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor săi, spunând: “Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!” (Sinaxar 10 februarie – Viata sfântului sfinţitului mucenic Haralambie) De multe ori m-am intrebat cum e osibil ca intr-o discutie cu aer intelectual, cand venea vorba despre vietile Sfintilor se introducea cuvantul „legenda”. Chiar daca m-am exprimat la timpul trecut, observam de foarte multe ori aceasta atitudine de desacralizare a unor fapte marete, ce-au apartinut unor adevarati Oameni. „Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.” (Sinaxar 10 februarie – Viata sfântului sfinţitului mucenic Haralambie) De aproape o luna de zile, „varfurile presei electronice” din Romania nu isi gasesc cuvinte potrivite in vocabularul romanesc pentru a persifla cuvintele atat de adanci cuprinse in comunicatul parintelui Justin Parvu. Unul din motivele principale ale „furiei verbale” dezlantuita pe internet este chemarea pe care o face parintele catre tot crestinul, cunoscator al Evangheliei, folosind un limbaj parca desprins din vietile Sfintilor : „Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!” (extras din Comunicatul parintelui Justin din data de 14 ianuarie 2009) Bunul Dumnezeu, in iconomia Lui, nu putea gasi o zi mai binecuvantata pentru nasterea dragului nostru parinte Justin Parvu, decat ziua de 10 februarie, inscrisa in calendarul ortodox u sangele marelui martir Haralambie. Constient de mesajul profetic si de taina al lui Dumnezeu, dragul nostru parinte a dovedit de-a lungul celor 90 de ani petrecuti pana acum pe pamant, ca este de fapt fiul Cerului. Niciodata un cuvios, un fiu al Cerului, nu va propovadui lumii un cuvant sau un indemn la o actiune, pe care el nu a experimentat-o. Parintele Justin a fost in „varful sabiei”, a fost o „torpila japoneza”, cand tortionarii comunisti exersau „lectii de rabdare” asupra detinutilor. Acolo in adancimea temnitei, parintele a coborat pana in adancul Iadului si pe aripile smereniei si a iubirii profunde de Dumnezeu, s-a inaltat pana la masura sfintilor din Sinaxare. „Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţă pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafă.” (Sinaxar 10 februarie – Viata sfântului sfinţitului mucenic Haralambie) Traim o perioada in care s-a umplut pamantul de multi „Luchie””turbati de manie”, ca odinioara prigonitorul Sfantului Haralambie. Poate ca multi „guvernatori”ar dori sa-l scuipe-n fata pe parintele nostru Justin. Le recomandam sa citeasca cu atentie viata sfantului mucenic Haralambie, care il ocroteste de 90 de ani pe marele nostru duhovnic si sa ia aminte cam pe unde le sta gura, inainte de a rastalmaci cuvintele parintelui. Mesajul sfintiei sale a constituit un veritabil indemn spre adevarata Libertate, nu cea oferita de democratie, de false democratii ale lumii, ci „libertatea intru Hristos”. „Mareata si minunata este lumea sfintei libertati. In afara ei, cu neputinta este mantuirea ca indumnezeire a omului. Neaparat trebuie ca el insusi(omul), liber sa se determine pentru vesnicie. Intreaga faptura tanjeste catre slobozirea dintru robia stricaciunii intru libertatea fiilor lui Dumnezeu”(arhim. Sofronie, „Vom vedea pe Dumnezeu precum este”) Catre aceasta lume ne indruma pasii, duhovnicul nostru drag, caruia indraznesc sa-i fac urarea pe care o spun fiii lui Israel: „LA 120 DE ANI !!!”
February 20th, 2009 
VR 
Miercurea viitoare, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane va discuta si-si va face cunoscuta pozitia referitoare la problema cipurilor biometrice si a fatidicului numar al Fiarei, 666, care au adus ingrijorare in randurile credinciosilor nostri. Biserica Ortodoxa Bulgara este pe punctul de a se scinda. Noul Patriarh rus nu se poate intalni curand cu Papa de la Roma din cauza prozelitismului catolic in spatiul fost sovietic, in timp ce Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, face eforturi disperate pentru organizarea si desfasurarea unui sinod pan-ortodox. Am enumerat numai cateva situatii care reclama o radiografiere a starii Ortodoxiei, intr-un moment in care se discuta tot mai des despre o criza in sanul acestei Bisericii si, de ce nu, chiar despre apropierea vremurilor apocaliptice.
Posted in Uncategorized 
Tags: 
