December 28th, 2008 
VR 
Posts Tagged ‘Parintele Iustin Parvu’
Cuvantul Parintelui Iustin Parvu catre romani la Nasterea Domnului, Craciun 2008 – VIDEO
Posted in Uncategorized 
Tags: manastirea petru voda, Nasterea Domnului, Parintele Iustin Parvu 
No Comments »Parintele Iustin Parvu: "Un crestin ortodox se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului ca pentru Mantuire". Indrumatorul Arsenie Boca
Parintele Iustin Parvu despre Nasterea Domnului
“Un crestin ortodox se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului ca pentru Mantuire. Este permanent treaz, ca intr-o zi de sarbatoare, indiferent ca este bogat sau sarac. A fi crestin inseamna a te rastigni mereu, a spune Adevarul si a te mentine pe calea Credintei”.
Parintele Arsenie Boca despre minciuna si adevar, despre vorba si fapta
“Iata cum, “puiul de drac” al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca”.
“Caci simpla gandire la bine si chiar simpla vointa de a face binele, fara trecerea deasa – si aceea o vreme regulata – la facerea binelui, nu numai ca e departe de a realiza aceasta armonie, unitate si siguranta, ci, dimpotriva, trezeste opozitia tendintelor contrare. Un om de teorie se stie ca e un om slab, macinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunca o decizie in cumpana acestor balansari si care, mai ales prin repetare, aduce definitiv castig la cauza tendintelor bune. Nu degeaba virtutea insemneaza etimologic barbatie. Ea a adus o solutie barbateasca a vietii”.
“Caci simpla gandire la bine si chiar simpla vointa de a face binele, fara trecerea deasa – si aceea o vreme regulata – la facerea binelui, nu numai ca e departe de a realiza aceasta armonie, unitate si siguranta, ci, dimpotriva, trezeste opozitia tendintelor contrare. Un om de teorie se stie ca e un om slab, macinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunca o decizie in cumpana acestor balansari si care, mai ales prin repetare, aduce definitiv castig la cauza tendintelor bune. Nu degeaba virtutea insemneaza etimologic barbatie. Ea a adus o solutie barbateasca a vietii”.
Posted in Uncategorized Tags: Nasterea Domnului, parintele arsenie boca, Parintele Iustin Parvu No Comments »Parintele Iustin Parvu la hramul azilului Petru Voda, Sf Spiridon. Maicutele manastirii cantand Colindul lui Stefan
Posted in Uncategorized Tags: colindul lui stefan, manastirea petru voda, Parintele Iustin Parvu No Comments »Parintele Iustin Parvu in doua ipostaze recente: retraind suferintele Sfintilor Inchisorilor si cu ochii pe Ungaria si gandul la romanii de peste Tisa
Cititi in curand aici despre o vizita speciala a unui Inalt ierarh la Parintele Iustin Parvu si despre cum sunt dusi de nas de catre agentii neo-kominternului fosti detinuti politici, exemple vii ale rezistentei crestin-ortodoxe. Prin favoruri externe si inselaciuni interne batranii anticomunisti sunt facuti sa isi incalce juramintele si idealurile pentru care au luptat si patimit in inchisori si de la care nu au abdicat nici in conditiile reeducarii satanist-bolsevice. Inclusiv un Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Romane…
Parintele Iustin Parvu, Arhimandrit! Vrednic este!
Duminica, 2 noimebrie, a avut loc sfinţirea mănăstirii de maici, cu hramul “Adormirea Maicii Domnlui”, de la Petru Vodă – Neamţ, organizată sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Iustin Pârvu, stareţul mănăstirii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Garviil”. Sfinţirea a fost săvârşită de P.S. Calinic Botoşăneanul. La slujbă a participat şi Părintele Iustin Pârvu, care a fost făcut arhimandrit şi a primit Crucea Moldavă. Vrednic este!
Sursa: https://www.rostonline.org/blog/claudiu/
Vezi si: Parintele Iustin Parvu despre romanism
Parintele Justin Parvu la Aiud, "altarul sfant al neamului romanesc si fabrica de martiri"
Vizita Părintelui Justin Pârvu la Mănăstirea Aiudde Monahia Fotini
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate că a acelora este împărăţia cerurilor”, (Matei 5:10)
Vineri, 12 septembrie a.c., mulţime de credincioşi din toate părţile ţării l-au urmat pe Părintele Justin Pârvu la mănăstirea Înălţarea Sfintei Cruci din Aiud, să înalţe rugăciune lui Dumnezeu pentru cei ce şi-au pierdut viaţa în temniţa Aiudului şi să se închine sfintelor lor oseminte,
ale celor ce au suferit mai bine moarte de martiri decât să-şi vândă credinţa şi neamul lor.
Belşug de mucenici a înghiţit temniţa Aiudului, pe care Părintele Justin o numeşte altar sfânt
al neamului românesc şi fabrică de martiri. Trupurile lor, aruncate ca nişte gunoaie la gropile comune de la marginea Aiudului, s-au ridicat ca nişte stânci de neclintit, care spulberă
pe toţi cei ce se lovesc de ele şi scuipă în obrazul acestui neam creştin. Călcăm pe sânge de
martiri, spunea Părintele Justin, şi ne cinstim jertfa înaintaşilor noştri.
De ce nu sunt cinstiţi martirii din temniţele comuniste?
De ce se tem politicienii de azi să rostească numele lor, să amintească jertfa lor, de parcă n-ar fi existat, de parcă aceeaşi putere comunistă conduce şi azi? Au crezut că vor îngropa memoria lor cu betoane şi ciment, turnând peste sfintele lor trupuri blocurile bolşevice, care dăinuiesc cu groază şi acum pe Râpa robilor, de la marginea Aiudului. Oare ce puteau face nişte trupuri moarte? De ce le este frică de nişte oase? Să se piardă modelul, să nu cumva să reînvie curajul şi atitudinea lor. În numele unei false democraţii ei luptă de fapt împotriva tradiţiei şi a adevăratelor repere existenţiale, şi au identificat tradiţia cu fundamentalismul şi iubirea de neam cu şovinismul.
Frumos spunea Părintele Ilarion Felea, ale cărui moaşte zac şi ele aruncate în gropile Aiudului: „Creştinul iubitor de oameni simte răspundere şi arată respect faţă de munca înaintaşilor (totuna cu tradiţia). Iubirea de neam nu este şovinism, cum se spune uneori (adică iubirea oarbă faţă de greşeli şi exagerată faţă de însuşirile naţiei din care faci parte), ci este respect faţă de generaţiile trecute, dragoste şi răspundere pentru generaţiile de faţă şi grijă pentru generaţiile viitoare”.
Ce respect acordăm noi jertfei acestor martiri, care sufereau nedreptate şi chinuri neasemuite şi cine va putea povesti felurile şi mulţimea torturilor lor? Că erau bătuţi până la sânge, înfometaţi până la moarte, arşi de vii, tăiaţi cu pânza de circular, ciuruiţi de gloanţe, îngropaţi de vii, ei, de care lumea nu era vrednică. Că spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur:
„Nu este ceva mai fericit decât sufletul care s-a învrednicit să sufere pentru Hristos vreuna din
suferinţele ce ni se par groaznice şi cu neputinţă de îndurat”.
Îndrăznim să credem că aceştia sunt de două ori mai fericiţi ca martirii recunoscuţi ai Bisericii,
deoarece aceştia suferă prigoană şi după moartea lor şi defăimaţi sunt şi azi, şi de mai-marii poporului şi de mai-marii Bisericii, pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii lor.
Dorind să se reîntâlnească cu fraţii lui de suferinţă şi să le aducă un cald prinos de mulţumire, Părintele Justin împreună cu un sobor numeros de preoţi şi de credincioşi, au cântat în mausoleul înălţat în cinstea lor un acatist închinat martirilor din temniţele comuniste, după care, în osuarul unde sunt depuse cinstitele lor oseminte, care bunul Dumnezeu a rânduit să fie scoase la iveală odată cu săpăturile făcute pentru ridicarea schitului, s-a făcut slujba de pomenire a eroilor
şi martirilor lui Hristos. După slujbă, Părintele Justin a rostit, printre lacrimile care îi şiroiau pe obraji, un emoţionant cuvânt:
Frumos spunea Părintele Ilarion Felea, ale cărui moaşte zac şi ele aruncate în gropile Aiudului: „Creştinul iubitor de oameni simte răspundere şi arată respect faţă de munca înaintaşilor (totuna cu tradiţia). Iubirea de neam nu este şovinism, cum se spune uneori (adică iubirea oarbă faţă de greşeli şi exagerată faţă de însuşirile naţiei din care faci parte), ci este respect faţă de generaţiile trecute, dragoste şi răspundere pentru generaţiile de faţă şi grijă pentru generaţiile viitoare”.
Ce respect acordăm noi jertfei acestor martiri, care sufereau nedreptate şi chinuri neasemuite şi cine va putea povesti felurile şi mulţimea torturilor lor? Că erau bătuţi până la sânge, înfometaţi până la moarte, arşi de vii, tăiaţi cu pânza de circular, ciuruiţi de gloanţe, îngropaţi de vii, ei, de care lumea nu era vrednică. Că spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur:
„Nu este ceva mai fericit decât sufletul care s-a învrednicit să sufere pentru Hristos vreuna din
suferinţele ce ni se par groaznice şi cu neputinţă de îndurat”.
Îndrăznim să credem că aceştia sunt de două ori mai fericiţi ca martirii recunoscuţi ai Bisericii,
deoarece aceştia suferă prigoană şi după moartea lor şi defăimaţi sunt şi azi, şi de mai-marii poporului şi de mai-marii Bisericii, pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii lor.
Dorind să se reîntâlnească cu fraţii lui de suferinţă şi să le aducă un cald prinos de mulţumire, Părintele Justin împreună cu un sobor numeros de preoţi şi de credincioşi, au cântat în mausoleul înălţat în cinstea lor un acatist închinat martirilor din temniţele comuniste, după care, în osuarul unde sunt depuse cinstitele lor oseminte, care bunul Dumnezeu a rânduit să fie scoase la iveală odată cu săpăturile făcute pentru ridicarea schitului, s-a făcut slujba de pomenire a eroilor
şi martirilor lui Hristos. După slujbă, Părintele Justin a rostit, printre lacrimile care îi şiroiau pe obraji, un emoţionant cuvânt:
Cuvântul Părintelui Justin rostit în osuarul mănăstirii Aiud
Preacuvioşi şi preacucernici Părinţi şi ostenitori,
Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le‑ai făcut! Cu adevărat, cu câteva ore în urmă ne-am gândit să venim aici în Aiud să facem o comuniune cu generaţiile tineretului jertfelnic din perioada carlistă şi comunistă. Ca o minune, din toate părţile, aşa după cum suntem aici, aţi plecat maşină după maşină, ostenindu-vă, şi am ajuns aici, să facem în sfârşit această sfântă şi înaltă comuniune cu aceşti eroi şi Cuvântări de laudă la sfinţii martiri ai noştri. Când am coborât din maşină, am intrat în monument şi am văzut toate aceste ziduri şi am citit câteva nume, aflate sub o acuzare de care n-am fost vrednic şi eu.
Nu e nevoie să spunem mai mult decât a spus frumuseţea acestui acatist care s-a citit aici şi dacă am fost atenţi, în acest acatist e cuprinsă toată nevoinţa şi toată istoria acestei generaţii de martiri; este, în sfârşit, toată esenţa neamului nostru prin viaţa şi jertfa lor, este tot ce a avut mai scump ţara noastră. Până şi copilul de la sânul mamei vorbeşte de tirania acestor vremuri. În 1948 era o mamă care năştea într-un spital din Suceava. Soţul era la uşă şi aştepta să vadă noul venit – ce să fie: băiat sau fată? Că pe atunci nu se ştia de înainte ce iese, acuma se ştie îndată. Ei bine, numai cât a născut, au luat călăii pruncul şi pe tatăl lor; pe tatăl l-au băgat în celulă la parterul puşcăriei Suceava, iar pruncul cu mama – într-o celulă de la etajul 1. Plângea copilaşul acolo; îi dădeau la 2-3 zile o cană cu lapte. Iată, deci, aceştia sunt eroii şi neamul nostru… copiii din faşă, copiii născuţi şi făcuţi într-adevăr pentru ţara aceasta, pentru neamul nostru creştinesc.
Nu e nevoie să spunem mai mult decât a spus frumuseţea acestui acatist care s-a citit aici şi dacă am fost atenţi, în acest acatist e cuprinsă toată nevoinţa şi toată istoria acestei generaţii de martiri; este, în sfârşit, toată esenţa neamului nostru prin viaţa şi jertfa lor, este tot ce a avut mai scump ţara noastră. Până şi copilul de la sânul mamei vorbeşte de tirania acestor vremuri. În 1948 era o mamă care năştea într-un spital din Suceava. Soţul era la uşă şi aştepta să vadă noul venit – ce să fie: băiat sau fată? Că pe atunci nu se ştia de înainte ce iese, acuma se ştie îndată. Ei bine, numai cât a născut, au luat călăii pruncul şi pe tatăl lor; pe tatăl l-au băgat în celulă la parterul puşcăriei Suceava, iar pruncul cu mama – într-o celulă de la etajul 1. Plângea copilaşul acolo; îi dădeau la 2-3 zile o cană cu lapte. Iată, deci, aceştia sunt eroii şi neamul nostru… copiii din faşă, copiii născuţi şi făcuţi într-adevăr pentru ţara aceasta, pentru neamul nostru creştinesc.
Şi câte alte întâmplări – mama care era pusă în ţâţâna uşii cu sânii, să divulge pe fiul ei unde este. Ce mamă poate să fie aceea care să-şi dea fiul ei la moarte? Ei, bine, a răzbit mama aceasta, s-a îmbolnăvit şi după zece zile a murit şi fiul ei pe munţii Făgăraşului şi a fost împuşcat tot în numele şi jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceste oseminte sunt mărturia sfinţeniei lor pentru noi, aceştia de astăzi, care ne confruntăm cu atâtea greutăţi şi necazuri, poate chiar mai mult decât atunci, dar sub o formă modernă. Avem şi noi în acelaşi timp datoria sfântă să stăm cu puterea, cu dârzenia cu care au luptat înaintaşii noştri. Aici suntem straja Europei, aici suntem vârful de sabie al întregii culturi şi civilizaţii europene. Ei spun că suntem înapoiaţi. Suntem într-adevăr înapoiaţi, dar ridicăm biserici, construim altare, şi suntem turnul de apărare pentru spiritualitatea ţării noastre.
Ei nu mai sunt, s-au pierdut în dolari şi în aur. Aici, în Europa, de strajă stă România, ţara noastră sfântă, şi osemintele acestea vorbesc oricând peste veacuri de ceea ce este românul. Îmi povesteau acum câteva zile nişte cetăţeni din Maramureş, că la mănăstirea Peri le-au spus bătrânii că nu este biserica aceea pe care o ştiau ei, aceea au luat-o ruşii…, pentru că ei s-au băgat în Maramureş, au intrat mai mult de jumătate, au luat şi locul, tot, au dărâmat şi biserica, şi românii şi-au făcut un sălaş alături care într-adevăr preînchipuie Biserica şi istoria hotarului nostru. Dar dacă n-ar fi fost Ştefan cel Mare la Putna, fiţi siguri că Bucovina noastră nu mai era printre noi. De aceea şi noi avem datoria, repet, de a ne pune în viaţa noastră cu toată puterea, cu toată forţa, să putem contrabalansa forţele acestea ale întunericului care vin peste noi, sub formele acestea de ecumenism, globalizare, prin sărăcia, mizeria care ne împrăştie în toată lumea – că vin străinii în locul nostru şi ne ocupă locul şi vai de noi, să nu cumva mâine să rămânem slugi pe pământul ţării noastre. E atât de frumoasă ţara aceasta, cât am străbătut-o eu acum din zorii zilei până aici, încât nu am putut să aţipesc. (…)
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi vă mulţumesc tare mult pentru osteneala pe care aţi depus-o, şi aţi venit să ne împărtăşim din acest moment frumos, cu părinţii care s-au ostenit şi au citit acatistul, şi apoi această slujbă de pomenire a celor adormiţi. Dumnezeu să binecuvinteze osteneala şi Maica Domnului să ne ocrotească, aşa de frumos cum este pictată aici, ocrotitoarea tuturor deţinuţilor care au plecat dintre noi şi priveghează mai departe la osemintele fiilor ei.
ATITUDINI, Revista de gandire si traire romaneasca, Anul I, Nr 3
Ei nu mai sunt, s-au pierdut în dolari şi în aur. Aici, în Europa, de strajă stă România, ţara noastră sfântă, şi osemintele acestea vorbesc oricând peste veacuri de ceea ce este românul. Îmi povesteau acum câteva zile nişte cetăţeni din Maramureş, că la mănăstirea Peri le-au spus bătrânii că nu este biserica aceea pe care o ştiau ei, aceea au luat-o ruşii…, pentru că ei s-au băgat în Maramureş, au intrat mai mult de jumătate, au luat şi locul, tot, au dărâmat şi biserica, şi românii şi-au făcut un sălaş alături care într-adevăr preînchipuie Biserica şi istoria hotarului nostru. Dar dacă n-ar fi fost Ştefan cel Mare la Putna, fiţi siguri că Bucovina noastră nu mai era printre noi. De aceea şi noi avem datoria, repet, de a ne pune în viaţa noastră cu toată puterea, cu toată forţa, să putem contrabalansa forţele acestea ale întunericului care vin peste noi, sub formele acestea de ecumenism, globalizare, prin sărăcia, mizeria care ne împrăştie în toată lumea – că vin străinii în locul nostru şi ne ocupă locul şi vai de noi, să nu cumva mâine să rămânem slugi pe pământul ţării noastre. E atât de frumoasă ţara aceasta, cât am străbătut-o eu acum din zorii zilei până aici, încât nu am putut să aţipesc. (…)
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi vă mulţumesc tare mult pentru osteneala pe care aţi depus-o, şi aţi venit să ne împărtăşim din acest moment frumos, cu părinţii care s-au ostenit şi au citit acatistul, şi apoi această slujbă de pomenire a celor adormiţi. Dumnezeu să binecuvinteze osteneala şi Maica Domnului să ne ocrotească, aşa de frumos cum este pictată aici, ocrotitoarea tuturor deţinuţilor care au plecat dintre noi şi priveghează mai departe la osemintele fiilor ei.
ATITUDINI, Revista de gandire si traire romaneasca, Anul I, Nr 3
Posted in Uncategorized Tags: aiud, atitudini, Martirii anticomunisti, Parintele Iustin Parvu, sfintii inchisorilor 1 Comment »Din temnite spre sinaxare – Despre mucenicii prigoanei comuniste – Sfintii Inchisorilor
Acatistul Noului Mucenic Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor
Fratele nostru, mărturisitorul Valeriu Gafencu, vibrează în sufletele noastre de aproape 60 de ani, de când el a fost martirizat pentru Hristos şi s-a arătat cu adevărat unul din apărătorii şi mărturisitorii vieţii noastre creştine strămoşeşti.
M-aş bucura ca acest imn acatist, închinat martirului nostru Valeriu Gafencu, să fie pe buzele şi în inimile tuturor românilor care vor să-şi dea viaţa pentru Hristos şi aproapele lor.
Domnul să vă primească rugăciunea şi să vi-l trimită pe acest mărturisitor al Ortodoxiei româneşti ocrotitor neadormit în faţa ispitelor acestui veac.
(Părintele Justin Pârvu – Revista Atitudini, nr. 3∕2008)
[ DESCARCA ACATISTUL ] la noul portal www.sfintii-inchisorilor.ro/
M-aş bucura ca acest imn acatist, închinat martirului nostru Valeriu Gafencu, să fie pe buzele şi în inimile tuturor românilor care vor să-şi dea viaţa pentru Hristos şi aproapele lor.
Domnul să vă primească rugăciunea şi să vi-l trimită pe acest mărturisitor al Ortodoxiei româneşti ocrotitor neadormit în faţa ispitelor acestui veac.
(Părintele Justin Pârvu – Revista Atitudini, nr. 3∕2008)
[ DESCARCA ACATISTUL ] la noul portal www.sfintii-inchisorilor.ro/
Posted in Uncategorized Tags: Parintele Iustin Parvu, sfintii inchisorilor, Valeriu Gafencu No Comments »Parintele Iustin Parvu: "Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte"
Ce a însemnat puşcăria Aiudului pentru Sfinţia Voastră?Primii doi ani din Aiud, au fost pentru mine cea mai liniştită perioadă din viaţa mea. A fost singurul loc din viaţa mea în care am avut şi eu timp de o pravilă, de un canon de rugăciune mai intens, că de altfel, tot restul vieţii a fost o continuă hărţuială. Dar eu m-am lăsat aşa mereu în voia lui Dumnezeu şi nu mi-a plăcut niciodată să fug de greu. Tot ce am primit în viaţa mea, am luat-o ca din mâna lui Dumnezeu. În Aiud am stat singur în celulă vreo şase luni. Şi a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. M-am întreţinut acolo cu scrierile însemnate pe pereţi. Erau o mulţime, din toate domeniile. Tot ce voiai: vocabular, engleză, franceză, germană, italiană, teologie, agricultură şi din orice domeniu puteai găsi acolo însemnări folositoare. Aici am descoperit cu adevărat taina vieţii duhovniceşti. Aici am învăţat într-adevăr să şi mănânc. În cămăruţa asta, aici au venit momente de linişte şi pace, de post, şi nu lipsea rugăciunea. Aveam un program alcătuit din rugăciunea Doamne Iisuse, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi paraclisul Maicii Domnului. Aici am învăţat să mă rog şi frumuseţea acelei rugăciuni n-am mai trăit-o niciodată, în libertate. Cei pe care i-a învrednicit Dumnezeu să moară mucenici acolo, ajunseseră cu adevărat la un stadiu sporit al rugăciunii şi Hristos i-a luat degrabă la el.
Sunt atâtea dovezi ale sfinţeniei vieţii lor, de ce Biserica nu ii canonizează şi pe aceşti sfinţi?
Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit în România, ori în Spania, ori în Franţa – el este omul care depăşeşte graniţele valorilor. E interesant că avem sfinţi din secolul XIV, XVI, XVII dar de ce să nu ne scoatem în evidenţă şi mărturiile actuale, mai recente? Sigur e mare lucru să canonizăm pe Varlaam mitropolitul, dar de ce ceilalţi să stea nebăgaţi în seamă? Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii. Asta nu împrumută ecumeniştii noştri? Când vrem să canonizăm un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi de ce culoare politică a fost, dacă ne convine nouă sau nu. De exemplu, despre părintele Ilie Lăcătuşu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar dacă este legionar, atunci nu mai e sfânt! Păi unde mai e adevărul? Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a creştinismului nostru ortodox. Dar este aceeaşi mafie din trecut, este în prezent şi va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.
Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica. Dar când a fost vorba să-l execuţi pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor ortodocşi, toată lumea a fost de acord – trebuie executat pentru că tulbură naţia. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat „perfect” vieţii politice, după cum au fost vremurile.
Şi ce fapte mai mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu… Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea la saramură…
Glasul Monahilor
Fragment dintr-un interviu in curs de aparitie in Revista Atitudini
Presa pentru Romania
Intr-o Romanie sfartecata de interese economice, politice, militare, ba chiar si religioase, cel mai adesea potrivnice tarii, natiunea pare din ce in ce mai ravasita, purtata de pe un val al inundatiilor pe altul. Doctrinele politice au murit demult odata cu reprezentantii lor legitimi, prin lagarele instaurate de sovietici dupa ocuparea tarii.
Politicienii de azi trec dintr-o barca-n alta cum trec mustele de la un rahat la borcanul cu miere, numai pentru a-si mentine labutele cat mai incarcate. De aceea, rolul Bisericii si al presei, primele printre optiunile de incredere ale natiunii, este cu atat mai important, mai ales in situatii de criza cum este aceasta prelungita in care ne zbatem.
Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, a petrecut 17 ani din viata in inchisori. A cunoscut din greu experimentul anti-crestin derulat si supravegheat de consilierii sovietici si a razbatut cu mai multa putere sufleteasca si spirituala. Acum, la 90 de ani, prea cuviosul parinte de la Manastirea Petru Voda este atent la sufletul natiunii pe care il vede agresat, prin alte metode, dar cu aceeasi tinta ca si in experimentul din inchisorile comandate de bolsevici.
Continuarea la
Presa pentru Romania de Victor RONCEA
Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, a petrecut 17 ani din viata in inchisori. A cunoscut din greu experimentul anti-crestin derulat si supravegheat de consilierii sovietici si a razbatut cu mai multa putere sufleteasca si spirituala. Acum, la 90 de ani, prea cuviosul parinte de la Manastirea Petru Voda este atent la sufletul natiunii pe care il vede agresat, prin alte metode, dar cu aceeasi tinta ca si in experimentul din inchisorile comandate de bolsevici.
Continuarea la
Presa pentru Romania de Victor RONCEA
Scrisoare Deschisa din partea Parintelui Justin Parvu: Lepădările domnului Dan Ciachir
Lepădările domnului Dan Ciachir
Domnule Dan Ciachir, citind deunăzi articolul dumneavoastră Echipa de zgomote, aparut in ziarul “Ziua” la 23 iulie 2008, şi când am aflat părerile dumneavoastră despre legionarism, m-am gândit că este o confuzie de nume. Îmi amintesc şi acum când eraţi dumneavoastră cu Dan Zamfirescu, cu Părintele Ciprian de la mănăstirea Bistriţa şi când dumneavoastră vorbeaţi atât de frumos despre patriotism, despre nenorocirile pe care le-au adus vremurile astea ale Răsăritului peste noi şi acum cu atâta uşurinţă vă lepădaţi şi nu mai recunoaşteţi nimic din ceea ce aţi fost odinioară sau nu ştiu ce vă determină să vă lepădaţi aşa de mult de ceea ne spuneaţi atunci. Că oricum nu eraţi nici socialist, nu eraţi nici comunist, nu eraţi nici liber cugetător. Şi acum vă citesc de multe ori articolele din presă pe care le-am admirat dar de data aceasta am rămas tare surprins… prin faptul că vă lepădaţi cu atâta convingere de o lume pe care am impresia că dumneavoastră nu o cunoaşteţi destul, sau mai degrabă nu vreţi să o cunoaşteţi. Că slavă Domnului, nu ştiu câţi dintre colaboratorii dumneavoastră s-au purtat vreodată atât de jertfelnic ca şi tineretul din perioada interbelică ajuns apoi în închisori, care s-a dovedit a fi într-o măsură mare şi sub tortură mai demn decât vă lepădaţi dumneavoastră acum de el, fară a fi în temniţă. Parcă vi s-au făcut lepădările de la Botez, când spune: „Te lepezi de Satana şi de toate lucrurile lui”. Parcă şi pe dumneavoastră acum cineva v-a rebotezat într-o altă credinţă a neamului: „Te lepezi de martirii neamului şi de toate lucrurile lor?”, pentru că prin ceea ce afirmaţi la sfârşitul articolului nu este altceva decât o lepădare de adevăratele valori ale neamului.Nu ştiu de unde a apărut corelaţia pe care o faceţi între sectarism şi legionarism. Nu se poate vorbi despre o eclesiologie a legionarismului, legionarismul nu a fost o sectă; el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos, cu multe jertfe, cu preţul vieţii multor martiri, care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. E vorba de nişte oameni pe care eu i-a cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând suferi să vadă suferinţa fraţilor lor; mai bine mureau ei decât fraţii lor; aveau atâta forţă în mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni şi caralii se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei credinţei lor. Treceţi prin închisorile de la Gherla, Aiud, Piteşti ca să vă amintiţi de cum pătimeau martirii de atunci, pe când alţii stăteau bine mersi la adăpost. Dumneavoastră aţi făcut o salată orientală din legionarism şi sectarism, şi nu vă gândiţi că poate aceşti mărturisitori se roagă şi pentru mântuirea sufletului dumneavoastră. Veniţi cu toată ciupercăria asta sectară şi o puneţi acum pe seama neamului.
Probabil că ne lepădăm de adevărurile acestea datorită unor împrejurări care nu ne oferă nişte avantaje după urma acestor afirmaţii, dar cred că nu vă caracterizează pe dumneavoastră să fiţi aşa de ieftin. Nădăjduiesc să rămâneţi Dan Ciachir pe care l-am cunoscut eu odată.
Pr. Justin Pârvu
