Posts Tagged ‘Parintele Tanase’

S-a întregit Crucea Pieţei Universităţii 1989 – 1990 prin grija Părintelui Nicolae Tănase şi a Părintelui Mihai Spătărelu de la Biserica Pitar Moş. O întâmplare minunată după 25 de ani! FOTO

Crucea din Piata Universitatii 1989 - 1990 - Piatar MosPe cruce se pot vedea inscripțiile „Eroilor României libere” și „Decembrie 1989″

UPDATE: La sesizarea lui Donkeypapuas, public mai intai articolul care i-a inspirat pe ziaristii de la EvZ:

Cruce pentru martirii revoluţiei, reîntregită după 25 de ani

23 Decembrie, 2014

În ziua de 17 decembrie, la parohia Adormirea Maicii Domnului – Pitar Moş din Bucureşti, a fost adusă în biserică spre cinstire o frumoasă cruce de lemn cioplit cu modele tradiţionale şi purtând inscripţia “Eroilor României libere”. Crucea aceasta şi-a cunoscut propriul calvar, iar descoperirea ei poate fi socotită o minune, o binecuvântare deosebită. Părintele paroh Mihail Spătărelu a văzut într-o curte din Valea Plopului un braţ orizontal de cruce şi l-a rugat pe părintele Nicolae Tănase – cunoscut prin activitatea sa de creştere şi îndrumare a sute de copii – să i-l dea lui. În podul bisericii bucureştene, părintele Mihail găsise cândva un braţ vertical, despre care nu ştia cum ajunsese acolo, dar care pe care voia să încerce să-l potrivească cu cel orizontal de la Valea Plopului. În cele din urmă însă, a ieşit la iveală că era vorba despre braţele aceleiaşi cruci.

Lemnul crucii a fost cioplit la puţin timp după evenimentele din decembrie 1989, iar jos, la o privire atentă se vede şi semnătura artistului, V. Ifrim, despre care însă nu am reuşit momentan să aflăm nimic. Pe 14-15 iunie 1990, minerii care martirizau Bucureştiul au aruncat această cruce, aflată într-un spaţiu public, pe foc. Părintele Nicolae Tănase era prin preajmă şi a salvat-o de flăcări – ale căror urme se văd însă până în ziua de astăzi. Braţul orizontal fiind mai scurt şi mai uşor putea fi transportat, însă pe cel vertical părintele l-a ascuns în podul unei biserici. Odată cu trecerea anilor, a uitat însă locul, ascunzătoarea. Şi abia acum, după 25 de ani de la evenimentele care au pricinuit realizarea crucii, printr-o întâmplare minunată, parohul de la Pitar Moş a descoperit bucata lipsă. Din cincisprezece cuie, paisprezece s-au potrivit perfect. Iar crucea a fost scoasă la iveală pentru prima dată după lungul ei exil pe 17 decembrie, când în biserică s-a slujit parastasul pentru eroii revoluţiei. Şi poate fi văzută şi cinstită în lumânărarul de iarnă al bisericii cu pricina. Slavă lui Dumnezeu şi veşnică le fie pomenirea celor care s-au jertfit pentru neam şi credinţă!

Posted by Paul Slayer Grigoriu

DECEMBRIE 1989. Doi preoți au salvat crucea Revoluției pe care minerii au profanat-o

Foto sus: Nicu Dîrdîiac

Crucea închinată martirilor din ’89 a fost batjocorită și arsă parțial de ortaci, în prima mineriadă. A fost scoasă din foc de preotul Nicolae Tănase care, însă, timp de 24 de ani, a pierdut urma brațului vertical.

Prima cruce făcută din lemn la câteva zile după 22 Decembrie 1989, în memoria martirilor Revoluției, a dispărut acum mai mult de 24 de ani, după ce minerii au profanat-o, au ars-o parțial și au rupt-o în două în timpul evenimentelor din iunie 1990. Anul acesta, printr-o întâmplare, doi preoți care se aflau fiecare în posesia unui braț al crucii – fără să știe de existența celei de-a doua bucăți – au reconstituit obiectul sfânt. Așa că, după aproape 25 de ani, prima cruce a Revoluției a fost reîntregită și se află în Biserica Pitar Moșu, aproape de Piața Romană din București. Aceasta va fi expusă în curtea bisericuței, veche de 219 de ani.

Minerii au pus-o pe foc

A doua „naștere” a crucii s-a înregistrat pe 17 decembrie 2014, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Pitar Moş, când a fost adusă în biserică, spre cinstire, crucea de lemn cioplită cu modele tradiţionale şi purtând inscripţia „Eroilor României libere”. „Crucea aceasta şi-a cunoscut propriul calvar, iar descoperirea ei poate fi socotită o minune”, spune, mândru, preotul Mihai Spătărelu, parohul de la biserica bucureșteană.

 

Lemnul crucii a fost cioplit la câteva zile după evenimentele din decembrie 1989, pentru a cinsti jertfa celor 1.142 de martiri care și-au dat viața pentru libertate. Autorul lucrării este artistul V.Ifrim, așa cum reiese din semnătură.

Crucea a fost expusă undeva în Piața Universității din ianuarie și până în iunie 1990. Asta, până pe 14-15 iunie, când au ajuns minerii în Capitală. În timpul distrugerilor din prima mineriadă, ortacii au dat jos această cruce, au rupt brațul orizontal de cel vertical și au pus-o pe foc.

Unirea celor două brațe

Părintele Nicolae Tănase era prin preajmă şi a reușit s-o salveze, scoțând-o din flăcări, ale căror urme se văd până în ziua de astăzi pe lemnul crucii. „Brațul vertical, mai mare și mai greu, am reușit să-l ascund într-o clădire din zonă. Brațul orizontal, mai ușor, l-am luat cu mine”, își amintește părintele Nicolae Tănase.

 

Cumva, brațul vertical a fost mutat, probabil de vreun bucureștean, la Biserica Pitar Moșu, unde a fost adăpostit în podul lăcașului de cult. Aici, bucata de cruce a fost descoperită în urmă cu trei ani de preotul Mihai Spătărelu. „Nu am știut atunci cum a ajuns aici”, spune acesta.

Printr-o întâmplare greu de explicat, parintele Mihai Spătărelu a văzut anul acesta, în timpul unei călătorii în localitatea Valea Plopului, tocmai în județul Prahova, în curtea unei biserici, un braț vertical care părea să completeze bucata aflată în podul parohiei sale. Era expus în semn de respect pentru martirii din 1989, de părintele Tănase, salvatorul crucii, cel care a ajuns paroh acolo. „Am avut parte de binecuvântarea părintelui Tănase să pot lua brațul și să văd dacă se potrivește”, adaugă preotul Spătărelu. La probă, din cincisprezece cuie, paisprezece s-au potrivit perfect.

Crucea a fost scoasă la iveală, după lungul exil zbuciumat, pe 17 decembrie, când în biserică s-a slujit parastasul pentru eroii Revoluţiei. Acum, poate fi văzută şi cinstită în lumânărarul de iarnă al lăcașului. După ce vremea se va mai încălzi, prima cruce a Revoluției va fi urcată deasupra lumânărarului pentru a cinsti din nou memoria martirilor.

Două veacuri de istorie la Pitar Moșu

Biserica parohiei Pitar Moșu (foto) se află așezată în plin centrul Bucureștilor, în zona cuprinsă între Bulevardul Magheru și Grădina Icoanei, fiind poziționată între străzile Pitar Moș și Mitropolit Dionisie Lupu. Lăcașul a fost construit la sfârșitul secolul XVIII, în vremea lui Alexandru Moruzzi, și închinat Maicii Domnului. Dionisie Eclesiarhu arată că domnitorul fanariot a zidit o biserică și o hainiță când a fost o mare molimă de ciumă, la 1795. Are formă de cruce, iar pereții din cărămidă au 80 de cm.

Nota Roncea.Ro: Felicitări autorului! Doamne ajută!

La Multi Ani, Pro Vita Romania! Doua filme tulburatoare: “Cruce si Inviere” – In Memoriam Ioan Alexandru si “11:30” – Made in Moldova, de Nicolae Negară. VIDEO

„Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.
De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.” (II Tim, 4:7-8)

Ioan-AlexandruPe 15 mai, cand se sarbatoreste si Ziua Familiei, reputata asociatie Pro Vita Romania, condusa in prezent de Parintele Nicolae Tanase a implinit 24 de ani de existenta. Intreaga istorie a fondarii ei o puteti citi aici. Le urez La Multi Ani bravilor salvatorilor de mamici si copii si aparatori ai Familiei Romane.

In Memoriam Ioan Alexandru (1941-2000), poet, om politic creștin, fondatorul mișcării provita din România (foto), prezint si evocarea tulburatoare realizată de Cristi Țepeș pentru Televiziunea Română si republicată cu permisiunea autorului de catre Cultura Vietii si Pro Vita Bucuresti. Totodata, adaug si un excelent film “dedicat celor care au ales sa nu faca avort” si recomandat de aceeasi filiala a Asociatiei Pro Vita, condusa de Bogdan Stanciu, si realizat de colegi basarabeni: “11.30” – Made in Moldova. Felicitari!

De asemenea, recomand si articolul profesorului Ilie Badescu – Ioan Alexandru sau triumful „teologiei poetice”. Contribuții la cunoașterea unității de substrat a Europei creștine

Doi tineri, Vadim și Simona sunt puși față în față cu decizia de a păstra sau nu copilul pe care îl poartă Simona. În timp ce Vadim insistă și face tot posibilul ca avortul să aibă loc, Simona este măcinată de dubii. Un șir de întîmplări îl împiedică pe Vadim să ajungă la clinica unde urma să aibă avortul. În timp ce Vadim luptă cu moartea, se produce o minune care le rezolvă pe toate.

Regia: Nicolae Negară

Vadim, convinced his girlfriend Simona, to make an abortion. His way to the clinic is interrupted by a range of obstacles. Once arrived at the doctor, Simona doesn’t find Vadim. Suddenly, Vadim finds himself between life and death. In the end, a miracle happens and resolves everything.

Directed by Nicolae Negara

Filmele de Vineri Seara – O Invitatie Roncea.Ro

Hai sa dam mana cu mana! Ajutati copiii de la Valea Plopului!

Necesitati:

– Alimente neperisabile

– Ustensile de bucatarie

– Materiale de constructii

Detalii aici:

Ajutati copiii de la Valea Plopului si pe Parintele Nicolae Tanase sa refaca adapostul ars al ingerilor abandonati. UPDATE. Conturile in Lei, Euro si Dolari pentru donatii in bani la Valea Plopului – Valea Screzii. Anunta mai departe!

Ajutati copiii de la Valea Plopului si pe Parintele Nicolae Tanase sa refaca adapostul ars al ingerilor abandonati. UPDATE. Conturile in Lei, Euro si Dolari pentru donatii in bani la Valea Plopului – Valea Screzii. Anunta mai departe!

A ars căminul îngerilor nedoriți din Valea Plopului

O veste extrem de tristă de-a parvenit din Prahova, de la căminul de copii și bătrâni din Valea Plopului. Din cauza unei defecțiuni la instalația electrică, imobilul în care își aveau adăpost nu mai puțin de 400 de persoane, copii abandonați de părinți, tineri și persoane în vârstă, oameni fără familie și sprijin, pe care inimosul părinte Tănase îi găzuia aici a fost mistuit de flăcări. A ars cămara în care bieții oameni își țineau proviziile, iar pompierii n-au mai putut salva decât câteva borcane de conserve. Întregul efort filantropic pe care părintele, împreună cu oamenii miloși din țară și străinătate l-au depus aici, pentru salvarea acestor oameni este zădărnicit de această nenorocire, care s-a abătut asupra lor. Drama este cu atât mai mare, cu cât aceștia au fost lăsați fără acoperiș acum, în prag de iarnă și de sărbători. Pentru cei care vor sa dea o mână de ajutor celor atât de greu încercați de această tragedie, iată numerele de telefon ale parintelui Nicolae Tanase: 0244 280 695/ 0244/421 208 sau pe mobil 0723 597 433, respectiv 0746 014 605. /0244 421 316. Adresa la care locuiește părintele este: Bd. Nicolae Iorga nr. 72, loc. Vălenii de Munte, jud Prahova.Va mulțumim, în numele celor pe care vreti să îi ajutați. Despre așezământul din Valea Plopului puteți citi mai multe aici. (Răzvan Mateescu)

Sursa: Editura Mateescu

Ajutati si prin ProVita: Valeaplopului.com si ProvitaBucuresti.ro

Nota mea: O sa aduag in curand aici contul in care pot fi trimise ajutoare banesti. Sfantul meu e sa va urcati in masini cu ce puteti strange pentru copii si sa mergeti cu mic cu mare sa ajutati cum puteti.

Anunta mai departe!

Vedeti si: Parintele Tanase, tata pentru 400 de copii

Mergem la Valea Plopului – cu de-ale gurii. Participă şi tu!

Dragi prieteni,

În jurul datei de 4 decembrie vom organiza un transport de produse alimentare (poate şi alte produse de necesitate) la aşezămintele de copii ale Pro-vita de la Valea Screzii.

Vă invităm să participaţi! Puteţi dona:

-produse alimentare greu perisabile (ulei, zahăr, orez, conserve etc.);
-produse alimentare perisabile (ouă, carne etc.) cu condiţia ca la data transportului să fie foarte proaspete;
-orice sumă de bani în conturile noastre, prin transfer bancar:

Asociaţia Pro-Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Bucureşti

Cont RON: RO81 RZBR 0000 0600 0722 9024

Cont EURO: RO70 RZBR 0000 0600 0722 9028 – Raiffeisen Bank Agenţia Victoria.

…sau, dacă aveţi un card bancar, puteţi dona online aici:

https://www.donatiionline.ro/?doneaza=182

VĂ RUGĂM să faceţi pe donaţia voastră menţiunea “alimente Valea Screzii”, ca să ştim cum folosim banii.

Ne puteţi contacta la https://tinyurl.com/3377w87

Alte detalii despre modalităţile de donaţie: https://provitabucuresti.ro/Participa/doneaza.html

Ca de obicei vă vom ţine la curent cu toate pe saitul nostru www.provitabucuresti.ro.

Cu multumiri,

Pro-vita Filiala Bucuresti

INGERII din Valea Plopului


Ingerii din Valea Plopului from Ortodoxie on Vimeo.
CUM PUTEM AJUTA ?

Fie ca este vorba de sprijinirea activitatilor desfasurate în centrele de la Valea Plopului, de editarea si difuzarea de materiale informative, de organizarea de conferinte si seminarii sau de alte programe, orice contributie va fi mult apreciata.

Pentru donatii/sponsorizari în bani, datele de identificare fiscala ale Filialei sunt urmatoarele:
• Cod de Identificare Fiscala 18074434
• Cont IBAN lei: RO81RZBR0000060007229024
• Cont IBAN USD: RO86RZBR0000060007229031
• Cont IBAN EURO: RO70RZBR0000060007229028
• Cont IBAN GBP: RO04RZBR0000060009301069
deschise la Raiffeisen Bank – Agentia Victoria Bucuresti, Calea Victoriei nr. 21, corp B, sector 3, cod 030023.
Cod SWIFT banca (necesar doar pentru plati externe): RZBR ROBU

Pentru donatii si sponsorizari în bani, alimente, materiale de constructie etc. va rugam sa ne contactati direct. Societatile comerciale care doresc sa ne sprijine prin sponsorizari pot încheia contracte de sponsorizare cu organizatia noastra, conform legilor în vigoare.

CONTACT

Asociatia “Pro-Vita” Valenii de Munte – Valea Plopului
Adresa: B-dul Nicolae Iorga 72, Valenii de Munte, 106400, judetul Prahova
tel/fax: (244) 280695

Pro Vita si Valea Plopului – localizare si cai de acces

Itinerar pentru a merge la Valea Plopului:
Bucuresti Nord – Ploiesti Sud (60 km – E60)
Valenii de Munte (30 km – 1A)
Nucsoara de Jos (13 km) – la dreapta
Valea Plopului si Valea Screzii (7 km)

Preot Nicolae Tanase, Parohia Valea Plopului, Comuna Posesti, Judetul Prahova, cod 2124, Romania

Sursa: https://apologeticum.wordpress.com/
Vezi si: www.provitabucuresti.ro, www.valeaplopului.com

Grâu pentru Valea Plopului!

Bun gasit tuturor!

Aveti mai jos mesajul campaniei noastre ‘Grâu pentru Valea Plopului’
Puteti ajuta inclusiv prin transmiterea mesajului mai departe, chiar si pe blogurile voastre.
La Valea Screzii/Plopului numarul actual de asistati este de 218, majoritatea total si permanent.
Multumim anticipat pentru ajutor,

Bogdan I. Stanciu

presedintele Filialei Bucuresti a Provita

Dragi prieteni,

La Bucuresti a inceput astazi o campanie care are ca scop asigurarea graului necesar pentru painea copiilor din taberele de la Valea Screzii si Valea Plopului pe un an intreg. Incercam in acest fel sa sprijinim efortul depus de echipa Asociatiei ‘Provita pentru Nascuti si Nenascuti’ cu sediul in Valenii de Munte, infiintata si condusa de parintele Nicolae Tanase.
Necesarul anual este de cca. 55 tone.

Pretul pentru recolta de anul acesta nu a fost inca stabilit clar, dar se pare ca va fi undeva in jurul a 50-60 bani/kg. Asadar, suma totala necesara ar fi in jurul a 27500 – 33000 lei noi (7200 – 8600 euro).

Dupa achizitionare, graul va fi transportat si depozitat in hambarele de la Valea Calugareasca, unde si acum se coace painea pentru copiii de la Valea Plopului.
Va invitam sa participati la aceasta campanie donand o suma cat de mica in conturile Filialei din Bucuresti a Asociatiei ‘Provita pentru Nascuti si Nenascuti’ (Cod fiscal 18074434), care se va ocupa de achizitionarea si transportul graului:

– Cont IBAN lei: RO81 RZBR 0000 0600 0722 9024

– Cont IBAN USD: RO86 RZBR 0000 0600 0722 9031

– Cont IBAN EURO: RO70 RZBR 0000 0600 0722 9028

– Cont IBAN GBP: RO04 RZBR 0000 0600 0930 1069

deschise la Raiffeisen Bank – Agentia Victoria Bucuresti, Calea Victoriei nr. 21, corp B, sector 3, cod 030023.Cod SWIFT (necesar doar pentru plăţi externe): RZBR ROBU
Donatia se poate face prin depunere de numerar la orice oficiu al oricarei banci din Romania, prin ordin de plata sau prin mandat postal. Mentionati pe formularul de depunere cuvantul ‘grâu’!
Prima etapa a campaniei se incheie joi, 10 iulie 2008 cand urmeaza sa achizitionam prima transa de grau si sa o transportam la Valea Calugareasca.
Daca puteti ajuta in orice alt fel (sponsorizari cu grau sau faina, intermedierea unor relatii cu persoane care pot sprijini campania etc.) va rugam sa ne contactati.
Va vom tine la curent cu campania pe site-ul nostru https://www.provitabucuresti.ro/
Cu multumiri,
Echipa Filialei Bucuresti a Asociatiei ‘Provita pentru Nascuti si Nenascuti’
[email protected]
tel. (+40) 728 673 673 fax (+40) 31 815 27 80
OP 1 – CP 410
Vezi si
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova