Posts Tagged ‘Patriciu’

Radu Portocala despre glontul orb lansat pe orbita de Dan Costache alias Dinu Patriciu: Gregoar Ecrivan Cartianu. “Glonţul fatal sau plăcerea de a inventa istoria”. Cum a ajuns Patriciu sa-l plimbe pe Stanculescu pe banii nostri?!

Glonţul fatal sau plăcerea de a inventa istoria

de Radu Portocală

Aflu ca la Tîrgul de Carte Bookfest a fost arătat publicului “glonţul care l-a ucis pe Ceauşescu” şi care este “unul din cele aproape 50 de gloanţe care l-au ciuruit” pe dictator.

Nu mă îndoiesc de faptul că o asemenea “revelaţie” poate avea un oarecare impact – mai ales asupra vînzărilor de carte -, dar am serioase dubii în ce priveşte onestitatea istorică a unui astfel de demers.

Primul element care contrazice afirmaţia făcută la Bookfest este la îndemîna oricui: e de ajuns să privim imaginile de arhivă pentru a constata că pe corpul lui Nicolae Ceauşescu nu sînt 50 de răni. În plus, dacă cele 50 de gloanţe l-au ciuruit, înseamnă că ele au intrat în corp frontal, că l-au traversat şi că au ieşit cu suficientă putere pentru a se înfige în zidul din spatele lui. Cadavrul lui Ceauşescu ar fi trebuit, deci, să prezinte 100 de răni, ceea ce e departe de a fi adevărat! În sfîrşit, un corp străpuns, traversat de 50 de gloanţe este un corp zdrenţuit. Nu astfel arăta corpul lui Ceausescu!

Apoi, rafalele de arme automate fiind trase haotic, cum poate pretinde cineva că ştie care dintre gloanţele înfipte în zid sînt cele care “l-au ciuruit” pe Nicolae Ceauşescu şi care sînt cele care au atins-o pe Elena Ceauşescu? Mi se va spune că acelea care au traversat “ţinta” purtau urme de sînge. Dar s-a făcut oare o analiză ADN a acestor urme? Şi-a bătut oare cineva capul pentru a face această diferenţiere? Putem să fim siguri că nu.

Pornind de aici, nu ne rămîne decît să ne întrebam cum poate pretinde cineva că ştie care, printre toate aceste gloanţe, este cel care i-a fost fatal lui Ceauşescu? Evident, o asemenea afirmaţie este neserioasă şi e trist faptul că ea a putut avea o înrîurire asupra vizitatorilor de la Bookfest. După cum e trist că o carte care se pretinde de istorie (Grigore Cartianu: “Sfîrşitul Ceauşeştilor”) n-a găsit alt argument mai serios de promovare.

Toate astea nu-mi arată decît un lucru: că în România nu se doreşte cunoaşterea trecutului, nici a adevărului şi că întotdeauna cel care are dreptate este cel care spune, cuminte, doar ceea ce masa aşteaptă să audă.

https://portocala.wordpress.com

PS VR cu Ce mai zice “Adevarul”: “Ieri, la standul din Pavilionul 16, generalul Victor Atanasie Stănculescu a venit direct din închisoarea Jilava (unde a fost dus inapoi – nota mea). Ion Caramitru, Dinu Patriciu şi Radu Paraschivescu au prezentat cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor” sâmbătă, în cadrul lansării-maraton a volumului dedicat evenimentelor din 1989.” Plus Tismaneanu!

O observatie-doua-trei (hai, patru), dar mici-mici:

1. De cand Directia Penitenciarelor este agentul de PR al Trustului lui Dinu Patriciu, pe banii nostri?

2. Nicolae Ceausescu a fost ucis dupa ce, ca un dictator ce era, a stat ca presedinte al Romaniei timp de 24 de ani. Ion Caramitru este presedinte al UNITER de… 20 de ani. Intre timp, casa luata cu japca de la Zoe Ceausescu pentru sediul UNITER (pentru care nu plateste nici un impozit ca, deh, e asociatie non-profit) s-a transformat in carciuma de lux.

3. Dinu Patriciu era milionar (in lei, ce-i drept) de pe vremea “impuscatului”, a carui Securitate il lasa sa zburde prin lumea araba bine-mersi si sa aiba activitati “lucrative” neimpozitate de stat. Ce vrea acum?

4. Despre Cartianu a spus Catalin Mihuleac totul:

Cartianu mi-a înspăimântat motanu’

Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocşourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câştigat şi nu şi-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de “coregrafia tribunei”, decât dacă eventual spectatorii dansează “damen-tango”, fiindcă asta înseamnă coregrafie, “arta dansului”, nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că “degringoladă” înseamnă prăbuşire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile.

Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesionişti ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpiraţiei jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaş, care ologeşte limba română de nu se vede.

Aşa e Cartianu, jurnalist la prima generaţie cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puţin peste 500 de bucăţi mari şi late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu’ Gregoar să-şi angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l foloseşte pentru a-şi stinge mâncărimile din ureche.

În ce priveşte pasiunea sa nemărginită pentru cărţi, cu siguranţă că le întrebuinţează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peştişani, de unde, din păcate pentru noi toţi, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat şi gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc!Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe şezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi şi-a “desfigurat faţa”.

Ce norocos a fost Mirel Rădoi că nu şi-a desfigurat tibia, degetul mare de la picior sau fesa dreaptă!

EXCLUSIV Ziarul de Investigatii: Rosca Stanescu si-a tras ilegal o insula pe Snagov impreuna cu locotenentul lui Adrian Nastase, Remus Truica, acum “rezident de Avenue Princesse Grace Monaco”


Este greu de înţeles cum de s-a putut ca Roşca Stănescu şi Remus Truică să poată ajunge proprietari pe o insulă din domeniul public, pe lacul Snagov. Ba pare de-a dreptul imposibil, deoarece legea română şi Constituţia nu lasă loc de întors. La mijloc sunt însă fărădelegi strigătoare la cer.

Acumulările de apă, precum lacul Snagov aparţin domeniului public al statului iar legea spune că insulele formate pe acestea sunt considerate luciu de apă şi aparţin, de asemenea domeniului public, pe care nimeni nu poate deveni proprietar. Cu toate acestea, Primăria comunei Snagov a reuşit anul trecut să împartă domeniul public la mai mulţi cetăţeni ai comunei, pe care i-a împroprietărit cu 22 de hectare din lacul Snagov, o întreagă insulă de stufăriş, redenumită, şmechereşte, „teren agricol”.

„Puteam băga şi Casa Poporului, nu se prindea nimeni”

Imediat dupa reconstituirea dreptului de proprietate, cetăţenii puşi în posesie pe aşa – zisul teren (în realitate este stufăriş!) au vândut terenurile către două persoane extrem de influente şi cunoscute în zonă: ziaristul  Sorin Roşca Stănescu şi Remus Truică, fostul şef al cancelariei primului ministru, pe vremea când premierul se numea Adrian Năstase. De menţionat că Truică a fost îndepărtat din funcţie în urma scandalului privind modul dubios în care acesta a intrat în posesia a zece hectare din pădurea Snagov!

Cum de s-a putut face o asemenea grozăvie? Simplu! Prin încălcarea grosolană şi premeditată a legilor ţării, de către un grup de aleşi şi/sau membri ai aparatului guvernamental. Ingineria a debutat în anul 2002, când Guvernul Năstase a aprobat o hotărâre (930) care cuprindea, printre altele, inventarul domeniului public al comunei Snagov. Inventar în care a fost strecurat, hoţeşte, lacul Snagov, ca aparţinând domeniului public al comunei. Falsul este evident – şi astăzi, la fel ca în 2002, lacul Snagov figurează la toate instituţiile statului – Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului şi cel de Interne, ca aparţinând domeniului public al statului, nicidecum al comunei Snagov.

Întrebat cum crede că s-a putut aproba hotărârea de guvern fără ca nimeni să observe eroarea, Niculae Dima, secretarul primăriei Snagov ne-a spus : Fiţi serios, domnule! N-a fost greu de loc. Puteam trece în inventar şi Casa Poporului şi tot se aproba”. De ce a trebuit însă făcută această manevră? Simplu, pentru că numai aşa putea udispune, fraudulos, edilii comunei, de lac, păstrând o aparenţă de legalitate.

Cum a „secat” lacul primarul Snagovului

Continuarea si Documente la Ziarul de Investigatii.ro

“Incidentul” din Golful Gazei, “dezastrul” ratustelor din Golful Mexic si betia curcilor de la Bucuresti, tip Firea-Voiculescu, Medeleanu-Vintu si Antonescu-Ponta. Mai e loc de Saakashvili?

Astazi soseste in Romania preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili, pentru o vizita oficiala de doua zile. Probabil evenimentul va fi la fel de vizibil la televiziunile mogulilor ca si vizitele recente ale sefului NATO si sefului CIA. Adica deloc. La fel de ignorata este si vizita la Washington – desfasurata in acelasi timp cu cea de la Bucuresti a lui Saakashvili – a ministrului roman de Externe, Teodor Baconschi, care in mod sigur nu trage vulpea de coada, in ciuda itinerariului sud-american ales. Falsa Realitate si spumegoasele Antene traiesc intr-o lume schizoida si tampa, a patronilor lor, o lume ca un bordel politico-mediatic, cum zice Ion Cristoiu. Tara este rasa programatic, de 20 de ani, de exact aceleasi otrepe care storc azi lacrimi de crocodil (normal 😉 ) pe umerii pensionarilor si profesorilor. Indivizi sinistri, bagati si scosi din lumpen-securitate, ca Patriciu, Vintu si Voiculescu – plus amantele lor, politice sau mediatice -, dau lectii de “solidaritate”, morala si cinste, folosindu-se de sindicalisti la fel de corupti si imbuibati ca si ei. Televiziunile si ziarele marilor trusturi au devenit banale arme neconventionale ale razboiului total, bazat pe manipulare si dezinformare, iar ziaristii biete curve de maidan sau mercenari servili, cu aere de deontologi. Exemplele curg garla, pe Dambovita-n jos, de la Firea la Turcescu.

La nivel mondial, starea de colcaiala mediatica se reproduce fidel, la scara larga. Crimele din Gaza, un “act de terorism organizat de stat”, conform lumii arabe, sunt tratate drept “incident” in presa-instrument a trusturilor mondiale, dar si la Bucuresti, in cazul in care apare vreo stire pe aceasta tema. CNN, de exemplu, a alocat invaziei israeliene din Gaza, anterioare evenimentelor sangeroase de zilele trecute, doar doua din cele 60 de minute de stiri. Nici acum nu s-a schimbat prea mult situatia. In continuare, ratustele unse cu petrol de cameramenii CNN in Golful Mexic (unde am mai vazut asta?; nu cumva in timpul razboiului din Golful Persic?; si nu erau de fapt filmate prin Norvegia? 🙂 ) sunt mai planse pe plan mondial decat cei noua morti rezultati ca urmare a operatiunii de comando executate de Israel asupra navei “Libertatea” si a oengistilor de pe ea. Ziaristii dar si oamenii simpli cu care am stat de vorba la Damasc se intreaba cum ar fi reactionat “opinia publica internationala”, UE si SUA, daca vreun stat arab, eventual de pe “axa raului”, ar fi atacat in apele internationale un vas israelian ucigand pacifisti evrei la gramada. Desigur, operatiunea exagerata din Golful Gaza este exploatat la maximum de media araba, care prezinta clipul actiunii militare israeliene “in bucla”, la fel ca filmuletul lui Patriciu cu Basescu. Pe langa ceea ce se vede la televizor, se pun la dospit si aspecte de ordin analitic. Ion Cristoiu chestioneaza daca nu cumva Tsahal si durii din armata israeliana au pus la cale, prin aceasta actiune violenta disproportionata, eliminarea lui Netanyahu de la conducerea statului evreu in timp ce eu ma intreb daca nu s-a dorit fortarea notei de catre oengistii mai mult sau mai putin in civil pentru a se rupe complet relatiile tocmai reincalzite dintre Turcia si Israel (si care ajunsesera pana la exercitii militare comune care se derulau chiar in acelasi moment). Altii cred ca Israelul vrea sa provoace Iranul la un razboi ca sa se poata apara cu cateva bombe atomice prin spatiul arab sau ca scopul actiunii israeliene a fost sa scoata Turcia din postura de mediator al afacerilor din Orient…

Dincolo de aceste probleme care au pus la fiert intregul Orient, UE, SUA si ONU, sau de aliantele geopolitice si geostrategice ale Georgiei si Romaniei, incoltite de o Rusie si o Ucraina (dar si o Ungarie) din ce in ce mai agresive, suntem convinsi ca la Bucuresti, pentru televiziunile mogulilor, vor parea mai de interes “maretele realizari” ale grevistilor de trei parale (unii poate ceva mai multe – vezi Radoi), istericalele unor ţaţe si fatuci rujate cu penisul stapanilor, cretinismele pe banda ale cuplului de starlete pitigaiate Antonescu-Ponta (manate pe la spate de Patriciu si Nastase), scremetele cu morga ale “saracului si cinstitului” CTP (care a gasit totusi pe la ciorapi vreo 600.000 de euro cand a investit in propriu-i ziar alaturi de “imberbul” in ale santajului Chirieac) sau… ce vraji a mai facut Samantha Udrea.

UPDATE: Foto de la intalnire

Declaratie de presa

https://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12148&_PRID=

Elena Udrea: “Daca Patriciu si-ar plati datoria catre statul roman, de 600.000.000 Euro, n-ar mai trebui sa taiem pensiile”

Elena Udrea, ministrul Turismului si Dezvoltarii, sustine ca Guvernul nu ar mai fi fost nevoit sa reduca pensiile, daca omul de afaceri Dinu Patriciu si-ar fi platit datoria catre statul roman.

“Daca Dinu Patriciu si-ar plati datoria catre statul roman, de 600 de milioane de euro, n-ar mai trebui sa taiem pensiile”, a declarat Elena Udrea, miercuri seara, la postul B1TV.

“Il cred ca vrea sa ajute tara daca il vad ca da banii inapoi”, a mai spus Elena Udrea despre omul de afaceri Dinu Patriciu.

Udrea le cere democrat liberalilor sa aleaga intre functii publice si afaceri

Ministrul a facut referire la datoriile catre stat acumulate de compania Petromidia, subiect abordat de liderii PD-L si anul trecut, in campania electorala.

“Petromidia are de platit pana in 30 septembrie 2010 suma de 570 de milioane de euro la stat. Daca nu se platesc, statul roman poate sa redevina majoritar la Petromidia. Sub o guvernare PSD-PNL va fi foarte usor pentru Dinu Patriciu sa obtina o amanare sau o reesalonare. Nu ne miram deloc ca il vedem pe Patriciu venind cu casetute ca sa-si promoveze propriul lui interes”, spunea si premierul Emil Boc, in noiembrie 2009.

Mai mult, Udrea l-a atacat si pe Mircea Geoana, caruia i-a sugerat sa-si convinga cumnatul sa se retraga din functia de director al Eximbank.

Elena Udrea: Ma rog la Dumnezeu sa nu ajungem ca Grecia

“Geoana ar face bine sa isi retraga cumnatul din functia de director al Eximbank, unde castiga 20.000 de euro pe luna”, a spus Elena Udrea, care sustine ca statul roman va pierde 750.000 de euro reziliind contractul cumnatului lui Geoana.

Udrea a profitat de ocazie si pentru a da vina pe Guvernul Tariceanu pentru situatia in care se afla Romania, spunand ca acesta a angajat, in doi ani, 400.000 de bugetari pentru care nu existau posturi.

“Odata ce venim cu acest set de masuri de austeritate si cerem sacrificii romanilor, dar nu reusim sa rezolvam problemele care genereaza acest deficit, atunci la 1 ianuarie 2011 Guvernul trebuie sa plece”, a mai precizat Elena Udrea.

Elena Udrea nu exclude “total” caderea Guvernului Boc la o motiune de cenzura

Elena Udrea a mai declarat ca 99% din contractele de la Compania Nationala de Investitii (CNI) au fost castigate cu preturi de dumping, suma marindu-se apoi prin contracte aditionale facute cu ajutorul unor angajati ai CNI.

Udrea acuza ca anumiti politicieni, prin firmele lor private sau apropiate lor, platesc diferite campanii/emisiuni tv pentru a sustine un linsaj mediatic la adresa anumitor ministru sau politicieni.

“Foarte multe firme private isi asigura linistea finantand campanii la televiziuni. Mai grav este cand politicienii accepta ca firme apropiate lor sa finanteze aceste campanii de denigrare si instigare pe televiziuni”, a declarat Udrea.

Sursa: Ziare.com

Patriciu il plateste pe Tismaneanu pentru a spala creierele profesorilor cu falsa istorie a comunismului in care “eroul” Brucan are alocat mai mult spatiu decat rezistenta din munti. Si “Vintu Foundation” e la fel de “anticomunista”

Comunicat de presa: Curs de perfecţionare – O istorie a comunismului

“În perioada martie – octombrie 2010, IICCMER organizează cursuri de perfecţionare pentru profesorii de istorie din ciclul secundar de învăţământ pe tema O istorie a comunismului din România. Prin aceste cursuri, IICCMER îşi propune să amelioreze metodologia specifică de predare a istoriei regimurilor totalitare şi, în particular, a istoriei comunismului românesc.

La acest cursuri vor fi invitaţi să participe 120 de profesori de istorie din judeţele Braşov, Ilfov, Sibiu, Prahova, Brăila, Tulcea, Galaţi, Covasna, Harghita şi municipiul Bucureşti. În cadrul formării vor fi discutate: programa cursului opţional O istorie a Comunismului din România, manualul aferent cursului, conţinuturi complementare care pot fi asociate programei şi tehnici de abordare a subiectului.

Primele cursuri de formare vor fi organizate la Braşov în perioada 16-17 aprilie şi la Bucureşti în perioada 14-15 mai.

Informaţii privind data şi locul de desfăşurare ale următoarelor cursuri vor fi publicate în prealabil pe site-ul IICCMER.

Acest proiect este organizat cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Fundaţia Dinu Patriciu şi Fundaţia Konrad Adenauer.”

Nota mea: Nu e de mirare. Tismaneanu si ai lui au primit sponsorizari grase si de la… “Vintu Foundation” :). Ambii, Patriciu si Vintu, sunt “oameni de afaceri”, adica capi ai unor grupuri de crima organizata, transfrontaliera, cu legaturi stranse in spatiul ex-sovietic. Nu intreprind nimic fara a scoate un profit, nu cheltuie un ban fara un interes. Intrebarea de bun simt, chiar si pentru SRI si SIE, este: care?

Vezi: O INTREBARE PE ADRESA CIA: Cum a ajuns S.O. Vintu sa o sponsorizeze pe Paula Dobriansky, subsecretar de Stat al SUA, la Woodrow Wilson Center? TIP INC

CARACATITA VINTU, de la Bucuresti si Chisinau la Bruxelles si Washington (de unde nu lipsesc Tismaneanu si Patapievici). O ANCHETA a Centrului Roman pentru Jurnalism de Investigatii (CRJI.org)

Duminica Orbului, dupa 20 de ani: “exorcizarea” “Adevarului” sau cum minciuna merge mai departe. Fenomenul Piata Universitatii rastalmacit de urmasii lui Brucan. Cine ne prelucreaza istoria prin aschiere

Intr-o pretinsa actiune de “exorcizare”, la 20 de ani de la Duminica Orbului, ziua cand a fost ingropata din nou Romania, de vie, “Adevarul” isi continua nestingherit seria minciunilor, neintrerupta timp de 66 de ani, printr-o scabroasa operatiune de “prelucrare” a istoriei, de data aceasta in ceea ce priveste Fenomenul Piata Universitatii. Ironic, sclavii lui Patriciu de la Noua Pravda il invoca de la primul rebut chiar pe Orwell, cel care a tras cel mai grav avertisment din ultimul secol asupra vremurilor “minciunii universale” in care traim. De altfel, noua “campanie” desfasurata in ziarul oligarhului filo-rus, un cunoscut dusman de moarte al presedintelui, poarta de la primele randuri marca falsificatoare a unui presupus “fidel” de-al lui Basescu: tavaris Vladimir Tismaneanu, fostul scrib, confident si pres al lui Iliescu. Carevasazica, despre ce “exorcizare” vorbim?

Ziarul cu cea mai ticaloasa incarcatura istorica – de la condamnarile la moarte facute de Brucan in “Scanteia”, alaturi de un Miron Constantinescu si un Matei Socor (taticul “analistului” de azi Vladimir Socor, corespondentul lui Tismaneanu din spatele defunctului Voronin) la scrierile odioase ale lui Tinu, CTP si Andon din “Scanteia poporului” si, apoi, “Adevarul”, si pana la fatarniciile lui Patriciu si ale piticului sau de gradina Plesu, incununate de cretinismele lui Cartianu –  ziarul acesta nu are cum sa fie “exorcizat”. E ca si cum l-ai exorciza pe tartorul dracilor, in persoana (in varianta intrupata la noi, dupa decesul lui Silviu Brucan: Ion Iliescu). Deocamdata atat. Revin. Pana atunci mai transmit un mesaj, de la baietii din Piata: “Suntem cu ochii pe voi!”.

Fata urata a capitalismului romanesc. Azi, Dinu Patriciu.

de Cristian Dogaru

Cel mai bogat roman si singurul care apare in topul Forbes al miliardarilor in 2009, cu o avere estimata la 1,8 miliarde dolari (locul 397 din 739), a gasit se pare o reteta sigura de castig si in vreme de Criza. Solutia Patriciu pentru scaderea psihologica a consumului la vreme de taiat salarii si pensii si crestere in perspectiva a fiscalitatii este deschiderea unei retele de agentii de pariuri (14 agentii pentru inceput cu brandul Bet Arena Cafe dupa cum relata vineri Ziarul Financiar). Calculul miliardarului pare bine facut, de vreme ce disperarea te impinge la solutii extreme: o demonstratie, o gaina subtilizata vecinului, un pariu ca banii de lapte ai celui mic, cine stie de unde sare iepurele cu lozul cel mare? Iar in situatia in care a ajuns economia romaneasca, pariurile, variantele de bingo ori loteria ies din sfera de divertisment (“cumpar niste adrenalina pentru sfarsitul saptamanii sub forma unui  billet”) si se transforma in paiul de care se agata multi innecati…economic, niste “investitii” in speranta care te tine in picioare inca o saptamana. Sigur, in vremuri de recesiune, alaturi de pariuri si loterii, o varianta castigatoare ar fi fost si prostitutia, dar conu Dinu se limiteaza din fericire la sponzorizarile din politica, adica la varianta soft si legala a respectivei indeletniciri milenare.

Cum si-a facut banii domnul Patriciu? A cumparat “avantajos” o rafinarie fosta de stat, a fost pasuit cu plata datoriilor acesteia pana in 2010, a vandut-o apoi foarte bine nu inainte de a se juca putin la bursa cu actiunile ei (motiv pentru care este judecat inca pentru acuzatii de manipulare a pietei) iar cazahii care au preluat-o au ramas brusc brusc fara bani si solicita din nou esalonari, ca statul roman e baiat de comitet si permite asta chiar si cu pistolul FMI la tampla. Este libertarian convins, sustine rolul minimal al statului si privatizarea tuturor activelor sale, eventual la preturi de nimic, pentru a le da ocazia unor investitori inventivi sa le revanda cu preturi astronomice dupa ce le-au “eficientizat”, o reteta pe care a brevetat-o de altfel chiar el.

Ce il mai mana acum in lupta pe conu Dinu Patriciu?

(more…)

Sa-l ucidem pe Basescu. Vintu, Patriciu si Voiculescu au descoperit singura solutie de iesire din criza

Sa terminam odata cu Basescu, dictatorul chior! Asta pare sa fie singura solutie de iesire din criza. Un vast aparat de dezinformare, care nu a mai iesit din priza inca din perioada campaniei electorale prezidentiale, duduie si fumega acum, in speranta implinirii dorintele funeste ale celor pe care Basescu i-a infrant in alegeri, chiar si cu o mana legata la spate. Da, este groaznic ca mamicilor, copiilor, pensionarilor si angajatilor bugetari li se reduce, drastic, venitul. Sigur ca este groaznic. Dar de aici pana la a-l invinui pe Basescu de starea in care este aruncata Romania de criza mondiala este un drum plin de capcanele unor diversionisti de profesie, de genul celor cu marile spalatorii de bani si de creiere.

Este evident ca Basescu si-a asumat singur postura de sac de box al natiunii saracite. Dar, sa o luam simplu si logic: daca vroia, nu o facea. Solutii de driblare a responsabilitatilor erau destule. Cea mai facila: sa il lase in fata pe Boc, sa prezinte din postura de sef al Guvernului masurile dramatice de prevenire a colapsului national, dupa care Basescu sa apara pe un cal alb, edulcorand efectele anuntului. Strategii de imagine din care presedintele sa iasa ca “salvatorul natiunii”, tip “Iliescu apare, soarele rasare”, se puteau realiza cu duiumul. Basescu a ales insa exact opusul, din prea multa responsabilitate, se poate spune. Fapt de care au profitat, la maximum, exact aceleasi personaje lugubre care se pregateau sa dea Romania, cu mare, aer, sol si subsol pe mainile cazacilor de la Moscova sau ale mafiei tiganesti a “senatorului” Voicu si “primarului care este” Vanghelie. Cat de repede se uita?

Apasand pedala revendicarilor, disperarii si saraciei bietilor romani, miliardarii jegosi ai Romaniei, ajunsi vatafi pe plantatii media pline de sclavi teleghidati de mirosul banilor, maresc zilnic doza de otrava din corpul cobailor de romani, hipnotizati tv si abrutizati de grijile zilnice. Cine se “solidariza” ieri seara cu “saracii pensionari”, alaturi de marioneta reactivata Crin, pe televiziunea celui care, pentru a deveni milionar “onorabil”, a distrus cu buna stiinta agoniselile a zeci de mii de familii prin schema FNI? Bogdan Chirieac, santajistul politic, care, dupa emisiunea de infierat, in care i “se trageau clopotele” lui Basescu, s-a dus sa-si intinda vreo amanta in viluta sa de doar un milion de euro, ridicata cu sudoarea… gurii. FNI vorbeste de FMI? Care-i diferenta, alta decat scala? Apoi, turul doi, Corlatean, al carui “presedinte de onoare” a semnat ultimul Tratat cu URSS prin care cedam din nou Basarabia Rusiei, secondat de acelasi Ciuvica, consilierul “presedintelui de dreapta” care a parafat Tratatul cu Ucraina prin care am renuntat la Bucovina de Nord, Tinutul Herta si sudul Basarabiei. Ce costa mai mult Romania: tradarea si dezonoarea pe vecie sau salariile taiate ale bugetarilor? E criza? Murim de foame? Groaznic. Si, pe foametea asta, Basescu mai si poleieste, “cu aur!”,  biserica din curtea Cotrocenilor (pe care Iliescu n-a sfintit-o neam, neam de tigan, in ciuda cererilor aproape disperate ale Patriarhului Teoctist).

Deci, haideti fratilor, cu mic cu mare, sa-l dam jos pe tiran! Sa vina adevaratul nostru duo prezidential de paie, de la PNLSD, “prostanacul” topa-topa si baiatul cu nume de floare, si s-o n-o uitam pe soacra revolutionara si pe sotia vaccinatoare! Numai ei pot sa ne scoata tarisoara noastra din criza: toarna votca in fantani, venita pe conducta de sub Marea Neagra direct de la Moscova, baga benzina la tot cartieru’, pe gratis, ca are Patriciu de unde, pensiile le da, din “averea diavolului”, chiar Fundatia Dan Hotulescu, iar Vintu ne face la toti o relaxare mica, la “Spa”-ul lui din curte. Pentru bugetarii premianti la furt, optiunea masaj thailandez e asigurata chiar de Nastase, cu trupu-i suplu, in timp cu “saracul si cinstitul” Iliescu recita cu glas tare din “Capitalul” lui Marx si “operele” lui Engels si Lenin, schimbat, cand oboseste, de Plesu cu o “Dilema Veche” sau un citat mai colorat despre Mutu din “Click”. Cel mai bun aviz anti-criza: “Prostia dauneaza grav sanatatii”.

Revoltatii de azi trebuie sa ia o pauza de vociferari si sa priveasca putin si in jur.

(more…)

Vladimir Filat ii face concurenta lui “Siegfried”, BMW-ul lui Gabriel Liiceanu. Premierul Moldovei are un BMW 760 LI de 130.000 de Euro. Masinile demnitarilor de la Chisinau vs masinile intelectualilor de la Bucuresti

Săracii demnitari cu maşini de lux

de Cornelia Cozonac / Centrul de Investigatii Jurnalistice

Ministerul Tehnologiilor Informaţionale de la Chisinau a furnizat recent Centrului de Investigaţii Jurnalistice informaţia despre automobilele pe care le au înregistrate demnitarii moldoveni, după ce a fost obligat de instanţa de judecată să facă publice aceste informaţii (iata de ce e nevoie de ANI – nota mea).

Lista autovehiculelor înscrise în Registrul Transporturilor la MTI ne-a permis să verificăm cât de oneşti sunt aleşii poporului, dacă au inclus sau nu în declaratia pe venit din 2009 sau cea depusă la CEC înaintea alegerilor parlamentare, toate unităţile de transport pe care le au în proprietate. Pe de altă parte, am încercat să facem un top al demnitarilor cu cele mai scumpe masini. În cazul celor cu ani buni lucraţi în instituţiile de stat am încercat să vedem dacă veniturile agonisite sunt pe portiva procurării automobilelor pe care le au în proprietate. Surseel de informaţii pentru acest material au servit declaraţiile pe venit depuse de către actualii demnitari la Comisia Electorală Centrală înaintea alegerilro parlamentare din 2009, declaraţiile pe venit pentru anul 2009 şi informaţia de la MTI.

Topul demnitarilor cu maşini de lux

Întâietatea în topul demnitarilor cu cele mai scumpe maşini din actuala guvernare, îi revine premierului Vlad Filat, care deţine un BMW 760 LI. Acest automobil costă în jur de 130 mii de euro, cam 2,2 mln de lei moldoveneşti. Premierul mai deţine, potrivit declaraţiei sale pe venit din 2009,  încă o Niva şi o Toyota RAV 4, anul de fabricaţie 2001. Ultimele două automobile nu sunt înregistrate pe numele premierului. Vlad Filat face parte şi din topul milionarilor în lei, declarând în ultimii ani venituri de peste 1-2 mln lei.

(more…)

Religia in scoli pe “firul rosu” imbarligat Moscova-Chisinau-Bucuresti-Bruxelles. UPDATE: “Schimbarea la fata” a liberal-atlantistilor din Rusia

E bine intotdeauna sa stai cel putin cu un ochi pe Moscova, analizand situatia de ieri si urmarind, la Chisinau, reverberatia de azi ca sa stii ce se va intampla maine la Bucuresti. Cu o luna in urma, Vlad Cubreacov, unul dintre cei mai fini analisti de peste Prut, atat a spatiului profund romanesc cat si a celui slav si, chiar daca nu-i place sa se spuna asta, unul dintre artizanii reactivarii Mitropoliei Basarabiei, avertiza asupra unei incercari de compromitere a ortodoxiei, pe care eu am titrat-o O analiza ingrijoratoare: Noul KGB planuieste crearea unui miscari nationalist-crestine in Basarabia care sa preia inclusiv energii din Romania si BOR. La Chisinau se-aprinde scanteia. Este vorba de o initiativa pretins ortodoxa, de sustinere a religiei in scoli, pritocita impreuna cu mitropolitul moscovit, colonelul Vladimir Cantarean, de nimeni altul decat de fostul sef al Serviciului de Informatii si Securitate (SIS) de la Chisinau, Valeriu Pasat, un instrument al magnatului rus Anatol Ciubais, fost sef al Administratiei Prezidentiale a ultra-coruptului Boris Eltin, fost vicepremier al Rusiei, ajuns chiar si prin board-ul JP Morgan. I-a apucat credinta! Mai stim noi pe unul la fel, care sta de mana cu un membru al Clubului de la Roma, Grupului Bilderberg si Trilateralei…

N-a trecut mult si, la Bucuresti, pentru a lansa un balon de incercare, o grenada fumigena, vocalul navetist de Bruxelles Cristian Preda (cristian doar cu numele) sustine, dintr-o data, de pe o pozitie de “dreapta”, eliminarea religiei din scoli. Cica asa e “european”. Desi vocalizele euro-politrucului sunt ignorate de opinia publica, gurul lui, Andrei Plesu, intervine doct in dialogul inventat pentru a trasa directivele: Da, Religiei in scoli!, dar numai unei Istorii a Religiilor, fara “indoctrinare”, asa cum vrea muschii si barba mea. Ce treaba are un agnostic, din secta catarilor, dupa cum a afirmat Parintele Nicolae de la Rohia, Nicu Steinhardt, un “indepartat de neam” si “tare strain de credinta”, dupa cum a spus Parintele Staniloae, cu religia in scoli? Asemanarea cu Pasat este izbitoare, din mai multe punct de vedere: unul sclavul oligarhului rus Ciubais, altul servul corespondentului lui, Patriciu.

La Chisinau se incinge mamaliga: Vladimir si Pasat propun chiar un referendum. Peste 10.000 de basarabeni ies in strada. Ziaristii alerti din Basarabia observa imediat riscurile si le semnaleaza, cu ingrijorare: Religia în şcoală – DA! Referendum consultativ – NU! Deja s-a creat o disputa. Acum, aflam de la talentatul scriitor si calugar basarabean Savatie Bastovoi, o minte extrem de iscusita, ca, de fapt, “intamplator sau nu, campania de la Chisinau se suprapune cu campania care se face acum in Federatia Rusa pentu introducerea ca obiect de studiu a disciplinei zisa “Bazele culturii ortodoxe”. Campania ruseasca are sustinerea guvernamentala si, dupa cum se exprima chiar autorii ei, se face cu o graba disperata”.  “Cursul nostru este o incercare disperata a Rusiei de a se salva pe sine. In joc este viitorul nostru”, se afirma pe www.pravmir.ru. Parintele Savatie sintetizeaza dilema in care este aruncat romanul: “Intrebarea este: ne angajam si noi in lupta disperata pentru salvarea Rusiei?”

Ce sa faca romanul, fie el basarabean sau nu? De-o parte Rusia kaghebisto-“crestina”, de cealalta Europa oficiala, mai mult anti-crestina, dar altfel infratita, pe sub garla, la toate energiile “Noii Rusii”. Viitorul “suna” sumbru. Vorba ‘ceea: “Vai de biet român saracu/ Ca-ndarat tot da ca racul/ Fara tihna-i masa lui/ Si-i strain în tara lui”…

Raspunsul sta in intrebarea cu care isi incheie Parintele Savatie avertismentul: “Sau incepem o lupta pentru propria salvare, pentru cunoasterea adevarului istoric despre soarta Bisericii in acest tinut in care ne-a lasat Dumnezeu sa traim?”.

UPDATE: Ortodoxia, singura cale de salvare

Comentariul lui Calin Mihaescu

Intr-adevar, ortodoxia este o problema de salvare sau moarte pentru Rusia.

Intr-adevar, si pentru noi revenirea la valorile ortodoxiei este singura cale de salvare.

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova