June 13th, 2010 
VR 
Glonţul fatal sau plăcerea de a inventa istoria
de Radu Portocală
Aflu ca la Tîrgul de Carte Bookfest a fost arătat publicului “glonţul care l-a ucis pe Ceauşescu” şi care este “unul din cele aproape 50 de gloanţe care l-au ciuruit” pe dictator.
Nu mă îndoiesc de faptul că o asemenea “revelaţie” poate avea un oarecare impact – mai ales asupra vînzărilor de carte -, dar am serioase dubii în ce priveşte onestitatea istorică a unui astfel de demers.
Primul element care contrazice afirmaţia făcută la Bookfest este la îndemîna oricui: e de ajuns să privim imaginile de arhivă pentru a constata că pe corpul lui Nicolae Ceauşescu nu sînt 50 de răni. În plus, dacă cele 50 de gloanţe l-au ciuruit, înseamnă că ele au intrat în corp frontal, că l-au traversat şi că au ieşit cu suficientă putere pentru a se înfige în zidul din spatele lui. Cadavrul lui Ceauşescu ar fi trebuit, deci, să prezinte 100 de răni, ceea ce e departe de a fi adevărat! În sfîrşit, un corp străpuns, traversat de 50 de gloanţe este un corp zdrenţuit. Nu astfel arăta corpul lui Ceausescu!
Apoi, rafalele de arme automate fiind trase haotic, cum poate pretinde cineva că ştie care dintre gloanţele înfipte în zid sînt cele care “l-au ciuruit” pe Nicolae Ceauşescu şi care sînt cele care au atins-o pe Elena Ceauşescu? Mi se va spune că acelea care au traversat “ţinta” purtau urme de sînge. Dar s-a făcut oare o analiză ADN a acestor urme? Şi-a bătut oare cineva capul pentru a face această diferenţiere? Putem să fim siguri că nu.
Pornind de aici, nu ne rămîne decît să ne întrebam cum poate pretinde cineva că ştie care, printre toate aceste gloanţe, este cel care i-a fost fatal lui Ceauşescu? Evident, o asemenea afirmaţie este neserioasă şi e trist faptul că ea a putut avea o înrîurire asupra vizitatorilor de la Bookfest. După cum e trist că o carte care se pretinde de istorie (Grigore Cartianu: “Sfîrşitul Ceauşeştilor”) n-a găsit alt argument mai serios de promovare.
Toate astea nu-mi arată decît un lucru: că în România nu se doreşte cunoaşterea trecutului, nici a adevărului şi că întotdeauna cel care are dreptate este cel care spune, cuminte, doar ceea ce masa aşteaptă să audă.
https://portocala.wordpress.com
PS VR cu Ce mai zice “Adevarul”: “Ieri, la standul din Pavilionul 16, generalul Victor Atanasie Stănculescu a venit direct din închisoarea Jilava (unde a fost dus inapoi – nota mea). Ion Caramitru, Dinu Patriciu şi Radu Paraschivescu au prezentat cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor” sâmbătă, în cadrul lansării-maraton a volumului dedicat evenimentelor din 1989.” Plus Tismaneanu!
O observatie-doua-trei (hai, patru), dar mici-mici:
1. De cand Directia Penitenciarelor este agentul de PR al Trustului lui Dinu Patriciu, pe banii nostri?
2. Nicolae Ceausescu a fost ucis dupa ce, ca un dictator ce era, a stat ca presedinte al Romaniei timp de 24 de ani. Ion Caramitru este presedinte al UNITER de… 20 de ani. Intre timp, casa luata cu japca de la Zoe Ceausescu pentru sediul UNITER (pentru care nu plateste nici un impozit ca, deh, e asociatie non-profit) s-a transformat in carciuma de lux.
3. Dinu Patriciu era milionar (in lei, ce-i drept) de pe vremea “impuscatului”, a carui Securitate il lasa sa zburde prin lumea araba bine-mersi si sa aiba activitati “lucrative” neimpozitate de stat. Ce vrea acum?
4. Despre Cartianu a spus Catalin Mihuleac totul:
Cartianu mi-a înspăimântat motanu’
Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocşourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câştigat şi nu şi-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de “coregrafia tribunei”, decât dacă eventual spectatorii dansează “damen-tango”, fiindcă asta înseamnă coregrafie, “arta dansului”, nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că “degringoladă” înseamnă prăbuşire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile.
Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesionişti ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpiraţiei jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaş, care ologeşte limba română de nu se vede.
Aşa e Cartianu, jurnalist la prima generaţie cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puţin peste 500 de bucăţi mari şi late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu’ Gregoar să-şi angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l foloseşte pentru a-şi stinge mâncărimile din ureche.
În ce priveşte pasiunea sa nemărginită pentru cărţi, cu siguranţă că le întrebuinţează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peştişani, de unde, din păcate pentru noi toţi, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat şi gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc!Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe şezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi şi-a “desfigurat faţa”.
Ce norocos a fost Mirel Rădoi că nu şi-a desfigurat tibia, degetul mare de la picior sau fesa dreaptă!
Posted in 
Tags: 
