Posts Tagged ‘pentru libertate’

Ultima batalie pentru libertate. Dictatura biometrica se aseaza peste Romania fara nici o opozitie. Carduri de identitate, carduri de sanatate, permise de conducere europene, permise de sedere – toate electronice. Ce va fi?

Dictatura electronica s-a instalat pe furis in Romania, fara ca “populatia” sa-si dea seama ca se lasa inlantuita. Tentaculele “marelui frate” orwellian intra astazi in aproape toate buzunarele, in case si, cel mai grav, tinde sa posede si sufletele. Fiecare miscare iti este cunoscuta inca de dinainte de o face prin semnele electronice pe care le dai. Nimeni nu ne-a intrebat daca vrem sa avem carduri de identitate si control electronice, cu toate ca ceea ce deosebeste Romania de restul tarilor UE este tocmai caracterul omogen crestin, care ne da dreptul, pe criteriul respectarii libertatii religioase, sa ne opunem inregimentarii biometrice – conform tuturor normelor “drepturilor omului” consfintite in tratate europene si internationale, altfel atat de trambitate cand e vorba de “drepturile homosexualilor” sau ale minoritatilor ungrome atat de galagioase. “Marele frate” vrea sa-ti stie acum si stadiul organelor: sunt sau nu bune de-o tranzactie, inca din timpul vietii? Recent, Bruxelles a anuntat trecerea la un permis unic de conducere in UE, evident electronic. Inca de anul trecut, toate permisele de sedere din Romania – obligatorii pentru basarabenii care nu au inca si cetatenie romana – sunt electronice, fara nici o informare prealabila si nici o alta optiune. Cine sa se mai impotriveasca, cand bietii studenti basarabeni sunt fericiti ca reusesc sa invete in “tara-mama”, in tara lor adica? De la 1 ianuarie, suntem anuntati sec de “organele statului” ca buletinul se schimba cu carduri de indentitate electronice. Fara drept de apel! Un singur lucru ne-a mai ramas, obtinut cu greu in urma campaniei parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda: pasapoartele temporare, fara cip biometric. Dar pana cand, daca, dupa cum se vede, intre stirile de cancan si blestematiile politice nu isi mai face loc in fosta presa romana nici un articol de avertizare asupra pericolele care planeaza asupra natiunii, la firul ierbii deja. Peste Prut, lespedea electronica a cazut in surdina peste Basarabia. In ciuda gogoritelor fumigene ale vladimiristilor moscoviti, pasaportul “moldovean” este de un singur tip – electronic. C-asa vrea Putin. Dar la noi, cine vrea asta?

In 2009, Asociatia Civic Media s-a alaturat campaniei de informare si avertizare publica declansata de Parintele Justin Parvu, marele duhovnic al neamului si Ortodoxiei romane de la Manastirea Petru Voda, privind pericolele ingradirii drepturilor elementare ale omului prin inregistrarea electronica a populatiei (pasapoarte, carti de identitate, permise de sedere, carduri de “sanatate”, permise de conducere – cititi aici Apelul Parintelui ). In cadrul campaniei s-au desfasurat mai multe conferinte la nivel national si s-au inregistrat fizic 1.000.000 de semnaturi, cu tot cu datele de CNP ale semnatarilor, pe o petitie depusa la Cotroceni in vederea declansarii unui referendum national, potrivit Legii, in privinta acceptarii sau respingerii actelor de identitate cu cip biometric pe considerente de respectare a dreptului la credinta, drept consfintit de Constitutia Romaniei si legea pamantului, plus Declaratiile internationale la care suntem parte. Presedintia Romaniei a ignorat insa cu nesimtire totala cea mai mare petitie cunoscuta din istoria Romaniei. In completarea campaniei, Civic Media a publicat impreuna cu Fundatia Petru Voda lucrarea “Dictatura Biomterica – Cipul controlului total” (Piatra Neamt, 2009). Problema este de actualitate si azi, mai mult ca oricand, se aminteste mai intr-un scurt istoric al Asociatiei . Personal, mi-am pierdut o parte din prieteni si cititori, pe langa slujba, incercand sa-i explic presedintelui Romaniei cu frumosul unde, cum si cat greseste. Se pare ca n-a folosit la nimic. Adevarul nu-si are loc in sistemul de gandire al celor stapanti de tatal minciunii.

Deci, conchidem, la noi, domnul Basescu are aceleasi viziuni cu domnul Putin. Si domnul Putin are aceleasi viziuni cu doamna Merkel. Si viceversa. Si se inchide Cercul, in “laterela” europeana. Dar noi de ce trebuie sa acceptam, pe pamantul nostru, ce doresc niste straini? Caracterul de sluga si chiar de sluga a slugilor s-a evidentiat cu prisosinta la conducerea Romaniei, in ultimii ani.  Ni se da voie sa nu fim la fel? Se va trezi neamul romanesc din somnul cel de moarte?

Un monah de la Petru Voda tine sa ne aduca aminte: “A trecut un alt 14 Ianuarie şi anul acesta, în care s-a hotărît că toţi românii vor avea buletin de identitate electronic, card de sănătate electronic şi nu vor putea să îşi ia medicamente de la vreo farmacie fără reţetă electronică, nimeni nu şi-a mai adus aminte de strigătul în pustie al Părintelui Iustin Pîrvu de la Mănăstirea Petru Vodă, duhovnicul care nu a avut decît jumătate de an de linişte personală după ieşirea din puşcăriile antihristice, ci de aproape 50 de ani stă zi şi noapte cu zeci şi sute de oameni, le ascultă necazurile, le alină durerile şi îi îmbărbătează în lupta pentru mîntuire.

Strigătul său în pustie a strîns un milion de adeziuni scrise în doar cîteva luni. Nici o autoritate din ţara aceasta nu a vrut să ţină seama de ele, deşi nimeni, de la nici o autoritate politică sau de orice fel a acestei ţări, nu va putea vreodată să strîngă atîtea adeziuni scrise fără propagandă mass-media pentru vreo iniţiativă. Semnăturile există şi astăzi şi vor da oricînd mărturie că românii nu vor să fie sclavii nici unui sistem.

În 22 Ianuarie 2009 am încercat să deschid o discuţie pe tema libertăţii, aşa cum este ea ilustrată în Noul Testament, cu profesorii de la Facultatea de Teologie invitaţi la dezbaterea de la Sala Radio. Mi s-a sugerat, mai mult sau mai puţin subtil, că şi Părintele Iustin, şi eu, sîntem înşelaţi. Dacă un om care a plătit cu mai mult de 16 ani de închisoare visul de a crede că putea fi liber în România ocupată de slugile lui Antihrist este înşelat, atunci cei ce s-au bucurat de privilegiile tuturor regimurilor politice din ultimii 30 de ani cum vor putea fi numiţi?

Cîţiva români care cred în Hristos – adică în Adevăr şi Libertate – au alcătuit o scrisoare pentru a duce mai departe lupta începută acum 4 ani, privitoare la cardul de sănătate. Vă invit să o descărcaţi, să o completaţi în 5 exemplare şi să o trimiteţi celor 5 autorităţi numite în antet cît mai degrabă. Cu cît vor fi mai multe scrisori, cu atît mai mult va exista posibilitatea ca vreunui funcţionar să îi pese şi să încerce să ia în seamă dorinţele noastre. https://www.scribd.com/doc/121432854/Notificare-privitoare-la-cardul-de-s%C4%83n%C4%83tate

Textul va fi urmat de un apel către Parlamentul României să abroge legea prin care toţi cetăţenii acestei ţări sînt obligaţi să aibă acte de identitate electronice. Cele două iniţiative vor fi susţinute în faţa legii de Asociaţia Pentru Libertatea Românilor, condusă de fratele Nicolae Livadă, căruia vă rog să îi scrieţi pentru adeziuni şi pentru sprijinirea demersului la adresa [email protected].

Acum e vremea ultimei mari bătălii pentru libertatea personală în faţa statului în care trăim.”, isi incheie monahul Filotheu semnalul de alarma.

Se va trezi neamul romanesc din somnul cel de moarte?

Reamintesc si un cuvant al parintelui Justin despre Apelul sau: “Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei!”

“Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am adresat către cei care nu şi-a stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor.

Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu învinuiesc pe nimeni – dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte, nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se uită cum o devorează lupii.

Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii, pe care creştinul nostru le-a sesizat mai repede. Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el le-a construit şi pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ’apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii.

Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau ştiinţă… ca să susţină o temă cu ordin religios şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat! Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului.

Adevărul ne face liberi , nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evanghelie lui Hristos în faţa acestei lumi este un pericol terorist.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.

Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?”

Parintele Justin Parvu (februarie 2009)

Ce va fi? Se va trezi neamul romanesc din somnul cel de moarte?

Cititi si Pr. prof. dr. Mihai Valică: Insitența guverării electronice până la obsesie. Dileme bioetice și morale

SENATORUL IULIAN URBAN i se adreseaza presedintelui Traian Basescu in privinta Referendumului pentru acte electronice. M Filotheu de la Petru Voda DOC

Domnului Traian Basescu, Presedintele ROMANIEI

Buna ziua,

Domnule Presedinte,
Stimati Domni Consilieri,

Prin prezenta va aduc la cunostinta mesajul monahului Filotheu Bălan, secretar al Mănăstirii Petru Vodă, legat de problema cererii de organizare a unui plebiscit national, un referendum constitutional care sa consulte vointa natiunii romane in privinta adoptarii actelor electronice cu cip.
Avand in vedere faptul ca cererea societatii civile este inregistrata la Presedintia Romaniei din septembrie 2009, va cer sa aveti amabilitatea de a da un raspuns acestui milion de romani care se pronunta in acest sens, semnaturile lor fiind detinute de Parintele Justin Parvu, staretul manastirii Petru Voda din judetul Neamt.

Fata de cele prezentate mai jos, va rog sa inaintati un raspuns public catre subsemnatul si catre romani.

Urban I. Iulian Senator de Ilfov Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei Grupul Parlamentar al PDL din Senat

———- Forwarded message ———-
From: Petru Voda
Date: 2009/11/25
Subject: Referendum în privinţa actelor electronice
To: [email protected]

Domnule Iulian Urban,

Întrucît faceţi parte din partidul politic care susţine candidatura domnului Traian Băsescu, actualul preşedinte în funcţie, la un nou mandat, şi întrucît în ultimul an de zile v-aţi evidenţiat prin luarea în serios a tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor parlamentare şi politice, vă rugăm să ne sprijiniţi în demersul nostru.

În urma apelului stareţului mănăstirii noastre, Părintele Arhimandrit Iustin Pîrvu, din data de 14 Ianuarie, către creştinii ortodocşi din România de a se împotrivi actelor de identitate electronice, s-a născut o dezbatere foarte vie în toate mediile împotriva acestor aparente cuceriri tehnologice care ameninţă să transforme întreaga societate românească cel puţin într-o victimă sigură a unor interese politice, întorcîndu-ne la starea de fapt de dinainte de 22 Decembrie 1989.

Probabil din pricina lipsei de informare, atît parlamentarii, cît şi preşedintele, au promulgat cîteva măsuri reprobabile propuse de fostul guvern Tăriceanu, între care OUG 184/2008 şi OUG 207/2008. O alta, referitoare la permisele auto, a rămas ca ordin al ministerului de interne, valabil din Noiembrie 2008, fără să treacă prin parlament, deşi cadrul legal pe care se întemeiază (directiva 126/2006 a Parlamentului European) recomandă existenţa unui cip electronic în permisele auto. Toate aceste măsuri au darul de a transforma oricînd România într-un stat poliţienesc cu mult mai periculos decît cel ceauşist.

După promulgarea OUG/184 privitoare la cărţile de identitate, care transformă fiecare cetăţean român în obiect controlabil aflat la discreţia oricărei puteri politice, singura şansă ce ne-a rămas – şansă despre care am vorbit public pe data de 2 Aprilie a.c. la masa rotundă organizată de Camera Deputaţilor – a rămas organizarea unui referendum.

Acest demers s-a transformat într-o acţiune de strîngere de semnături la nivelul întregii ţări, acţiune susţinută de simpli cetăţeni, din iniţiativa lor proprie, sprijiniţi de o serie de conferinţe publice pe care le-au organizat, conferinţe la care au participat jurişti, medici, electronişti, specialişti în biometrie şi reprezentanţi ai mănăstirii noastre. Semnăturile adunate din propria iniţiativă în întreaga ţară pentru această acţiune au fost în număr de aproape 1.000.000 (un milion).

În data de 17 Septembrie am depus, sub numărul 18.720, o petiţie la instituţia Preşedenţiei României, în care ceream organizarea, odată cu alegerile prezidenţiale, a unui referendum popular în privinţa actelor electronice. La această petiţie ni s-a răspuns prin adresa DRA2/19976/29.09.2009 cu următoarele cuvinte “am primit şi analizăm solicitarea dumneavoastră”, însă de atunci nu am mai primit nimic.

Întrucît contextul politic actual dovedeşte încă o dată nevoia actualului preşedinte de a primi sprijinul poporului, vă rugăm să ne sprijiniţi în obţinerea unui răspuns clar, categoric în privinţa acestui demers dorit de popor şi întărit prin atîtea sute de mii de semnături. Dorinţa noastră ar fi ca, domnul Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al ţării, să aleagă o cale din două pe care le vedem posibile în această clipă. Prima ar fi ca, uzînd de puterea pe care o are de a da decrete şi de a modifica legi, să abroge măsurile legislative amintite mai sus şi să promulge textul legislativ pe care vi-l ataşăm, explicînd public decizia luată. A doua variantă ar fi ca pe data de 6 Decembrie a.c. Preşedenţia României să organizeze, simultan cu al doilea tur de scrutin, încă un Referendum, privitor la prezenţa actelor electronice în România, Referendum pe care să-l susţină tot la fel de intens, prin mijloacele specifice, ca şi pe cel din data de 22 Noiembrie.

Aşteptăm răspunsul domniei voastre.
Cu respect,

monahul Filotheu Bălan

secretar al Mănăstirii Petru Vodă

Sursa: https://www.urbaniulian.ro/2009/11/25/senatorul-urban-cere-presedintiei-sa-se-pronunte-in-privinta-referendumului-national-in-privinta-actelor-biometrice-cu-cip-1-milion-de-romani-sunt-impotriva-acestora/

Resurse: PRESEDINTELE BASESCU studiaza posibilitatea REFERENDUMULUI ANTI-CIP. Presedintia Romaniei a raspuns solicitarii Manastirii Petru Voda. DOCUMENT
O NOUA VICTORIE a societatii civile crestine: Comitetul Economic si Social European, organism UE, recomanda reevaluarea legislatiei actelor biometrice
PASAPOARTELE BIOMETRICE au devenit o realitate pe cuprinsul intregii tari, in ciuda opozitiei crestinilor. Monahul Filotheu face Bilantul Campaniei

www.pentrulibertate.ro

CHISINAU. FRATII BASARABENI contra Dictaturii Biometrice: "Oricat de extremisti am parea la prima vedere, asta este realitatea: Capitolul 13". VIDEO


Peste o mie de creştini ortodocşi au protestat astăzi prin cant si rugăciune în faţa Palatului Republicii şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale împotriva obligativităţii deţinerii actelor de identitate electronice. Acţiunea a fost organizată de Asociaţia Creştinilor Ortodocşi „Fericita Maica Matrona”. Credincioşii cer modificarea legii cu privire la actele de identitate astfel încât oamenii să aibă dreptul să primească acte de identitate fără codul de identificare.

  • – clerici participanţi la manifestaţia de protest

  • – dna Elena Bîtcă, consilier juridic al Mitropoliei Moldovei

  • – prot. Anatolie Cibric

  • – discuţia cu Mihai Ghimpu

* Înregistrările audio se pot descărca apăsînd pe săgeata din dreapta a fiecărei ferestre de înregistrare.

www.pentrulibertate.ro

PARINTELE JUSTIN PARVU despre vaccinuri si vremurile din urma in Revista ATITUDINI: S-A AJUNS LA APOGEUL NIHILISMULUI

Par­inte, cum sfa­tu­iti poporul sa pro­cedeze cu privire la aceste vac­cin­uri crim­i­nale care se vor impune cu forta, asupra copi­ilor nos­tri si asupra mamelor insar­ci­nate, si poate pe viitor asupra tuturor?
– Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pen­tru ca nu avem decat solu­tii dureroase, pen­tru ca aceasta este real­i­tatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anu­lui ca tre­buie sa ne pre­ga­tim pen­tru mar­ti­raj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputin­ciosi cu duhul si cu mintea ca sa inte­leaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Dom­nul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vre­muri, apoi tre­buie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noas­tra, ca din mana lui Dum­nezeu, si nu a vra­j­ma­su­lui. E mai greu acum, pen­tru ca ne-am invatat cu comod­i­tatea, cu tele­vi­zorul si cu toate mof­turile si lib­er­tatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efec­tul dau­na­tor al aces­tor lib­er­tati – ne-au slabit put­er­ile sufle­tu­lui. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita ali­men­tatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nos­tri, si nu sun­tem obis­nu­iti sa pur­tam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici tru­pesc. De aceea, va rog sa nu mai cau­tati solu­tii. Solu­tii omen­esti nu sunt, dragii mei! Solu­tia este moartea pen­tru Hris­tos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asis­tam la implinirea aces­tei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vac­ci­nat, este ca si cum l-ar da la moarte.
Continuarea la

Parintele Justin Parvu in revista ATITUDINI, nr. 8: S-A AJUNS LA APOGEUL NIHILISMULUI
Inter­viu real­izat de Mon­ahia Fotini, 7 octombrie, 2009, extras din nr. 8 al revis­tei ATITUDINI
Foto Cristina Nichitus

UN NOU MODEL ECONOMIC PENTRU ROMANIA – Economia Libertatii. America profunda descopera Romania profunda cu ajutorul lui Ovidiu Hurduzeu

Economistul si teologul american John Chrysostom Medaille anunta pe doua site-uri din SUA (Distributist Review si Front Porch Republic) aparitia la Editura Logos din Bucuresti a antologiei de texte economice “Economia Libertatii: Renasterea Romaniei Profunde”. Cartea il are drept co-editor pe Ovidiu Hurduzeu – cunoscut pentru lucrarile sale Unabomber – Profetul ucigas , Sclavii fericiti – Lumea vazuta din Silicon Valley sau A treia forţă: România profundă, impreuna cu Mircea Platon – si ofera un nou model economic pentru Romania. Profesorul John Chrysostom Medaille se va afla in Romania pentru 10 zile la sfarsitul lui noiembrie pentru a promova cartea si ideile continute in ea, inclusiv la Targul de Carte Gaudeamus.

PARINTELE IUSTIN: SMERENIA NU INSEAMNA PROSTIE. Sa facem ectenii pentru Ceausescu, Constantinescu si toti "estii" este mai degraba tradarea natiei

– Părinte, sună foarte frumos sintagma „prestigiul smereniei”. Care este înţelesul acesteia?
Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină. Dar această smerenie, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om, prezintă o mare diferenţă faţă de smerenia pe care o înţelegem noi în veacul XXI. Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră călugărească smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei, ascultării. Acestea îl ajută pe monah în lupta pentru dobândirea mântuirii. Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de smerenie care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă. Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii. Noi, creştinii ortodocşi, am fost foarte tari în istorie, atunci când au fost puse în joc valorile credinţei noastre. Când a fost vorba de apărarea icoanei au ieşit călugării din pustie şi au mărşăluit pe străzile Constantinopolului şi nu au vorbit nici unul. Numai cât i-a privit lumea în adâncimea smereniei lor şi a revoltei lor şi a fost de-ajuns. La Sinodul al VII-lea s-a restabilit cultul icoanelor, o urmare a acţiunii monahilor care s-au impus cu smerenia lor demnă. Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, cum vin acum toţi netrebnicii din Occident şi fac aicea educaţia poporului nostru. Smerenie, să fim supuşi, ascultători, că de aceea sunt rânduite cele mai mari, dar asta nu înseamnă că dacă e mare are şi dreptate şi adevărul de partea lui. Poate să fie un străin care vine să-mi dea ordine şi să mă supună. Aşa am trăit în comunism atâta amar de vreme, ni se cerea să facem ectenii, să ne rugăm pentru Nicolae Ceauşescu, apoi pentru Constantinescu şi pentru toţi eştii, ceea ce nu înseamnă deloc ascultare, smerenie, ci mai degrabă este vânzare, tot mai căzută, până la trădarea naţiei noastre.

– Din ce ne-aţi răspuns rezultă că nu prea avem motive să ne considerăm demni, dar nici smeriţi cu adevărat. Cum credeţi că poate poporul român să-şi recâştige demnitatea între neamurile Europei şi, implicit, în istorie?
Noi trebuie să ne axăm pe forţa şi unitatea Duhului Sfânt, să ne unim în numele lui şi să lucrăm în duhul ortodox al tradiţiei noastre, al istoriei noastre şi al legăturii dintre noi şi Dumnezeu. Europa fără o Românie ortodoxă nu are nici un progres. O Europă cum este ea astăzi, fără sămânţa şi duhul ortodox, este spre prăbuşire. Ortodoxia, dacă a avut o misiune în rândul neamurilor, la ora aceasta este la vârf de piramidă în chemarea şi în rosturile misiunii ei. Icoana, crucea, sfintele moaşte, buciumul, bota ciobanului din munţi, acestea formează obiectul de rezistenţă al Europei creştine.
– Tocmai, că Europa doreşte să ne îndepărteze de aceste valori.
Cu cât o să încerce mai mult să le îndepărteze, cu atât o să crească forţa noastră de rezistenţă, cu atât va ieşi în evidenţă exemplul nostru în faţa celor ne osândesc pentru întârziere, pentru regres, pentru umilinţă. Întotdeauna românul, prin umilinţa aceasta, prin smerenia lui adâncă în numele lui Hristos, s-a ridicat şi i-a dovedit pe cei tari. Dumnezeu i-a ales pe cei slabi, ca să-i ruşineze pe cei tari. Asta a făcut poporul nostru în decursul veacurilor.

Fragmente dintr-un interviu acordat de Parintele Iustin Parvu domnului Ioan Enache, in 2007, si publicat in doua parti in revista Credinta Ortodoxa:

CRONICA de marti: Nu exista libertate fara lanturi

de George Cusnarencu

Incerc sa rememorez sfarsitul de an 1989. Tinerii iesiti pe strada sa apere “cu pieptul gol”, cum suna un cliseu al vremii, Revolutia. Revolutia la care tineam atat de mult! Cu atat mai mult cu cat cele mai multe victime ale “teroristilor” fusesera acesti tineri, singurii fata de care continuam sa avem respect, macar atat cat vom trai. Ceea ce a urmat, anii de framantari, de cautari si, in cele din urma, de asezare in niste tipare primite din Occident, n-a mai avut nicio legatura nici cu Revolutia (care intre timp s-a dovedit un altfel de lovitura de stat), nici cu tinerii de pe strada (ei sunt cei care sunt scosi mereu in fata cu ocazia tuturor razmeritelor care camufleaza lovituri de stat), nici cu idealurile revolutionare, nici cu lacrimile parintilor, nici cu puloverele de lana. Dimpotriva, de douazeci de ani devenim tot mai constienti ca sacrificiul tinerilor putea sa lipseasca intr-o societate mercantila, ca lucrurile au fost rasturnate, pentru ca locurile vacante sa fie ocupate de insi din randurile doi si trei, ca idealul si entuziasmul fostilor tineri de atunci s-a transformat in goana dupa certificate aducatoare de privilegii si ca societatea visata in acele momente nu este decat aceeasi masinarie a saraciei si umilirii. Uneori, chiar cu accente mai dramatice decat cea de dinainte de 1990. Tinerii de atunci au imbatranit, uneori, prea urat, idealurile lor s-au ofilit si au fost macerate in etuvele societatii de consum, visele au fost strivite de rotile grele ale indiferentei, alienarea s-a asternut acolo unde altadata era solidaritate. Si, mereu, in mintea celor care n-am avut norocul sa murim ca prostii la Revolutie, a supravietuit ca o nuca tare o idee, singura idee care ne mai motiva viata: aceea ca tinerii sunt salvarea noastra. Ca impetuozitatea lor, curajul lor, idealismul lor, toate la un loc ne pot salva sufletele noastre chinuite si uscate de indoieli si tagada. Am trait cu aceasta speranta in suflet pana cand speranta a murit inaintea mea. Culmea, in carti, si in cliseele devenite ridicole, se spune ca tocmai speranta moare ultima. Ce prostie ingamfata! Unde sunt tinerii? Incet-incet, peste ei s-a asternut lespedea de beton a unui intreg cimitir care a ajuns societatea. Disperarea si-o ineaca in alcool, alienarea in sex, lipsa de identitate in droguri. Astea le-a adus lor Revolutia din momentul in care s-au nascut liberi. Si ne incapatanam sa avem inca mari asteptari de la tineri, acele asteptari pe care le are un ratacit in desert cand viseaza la cisterne de apa. Asteptarile unui pierdut prin munti inghetati in cautarea unui culcus cald. Spunem: daca toti au fost si am fost manjiti de 20 de ani de balacareala fetida, in care baietii destepti s-au asezat la carma si de acolo si-au biciuit fara incetare supusii, daca tot ceea ce ni se parea mai liber a fost pus in lanturi si daca libertatea noastra nu exista decat legata in lanturi, atunci numai tinerii sunt cei care ne pot mantui. Spuneam: daca sforarii, mincinosii, hotii si escrocii au ajuns in cele mai inalte scaune ale societatii zise libere, atunci doar tinerii sunt cei care pot rupe lanturile si aduce visata si adevarata libertate. Ba unii dintre noi, ajunsi in situatia de a crede ca viata reala este doar cea pe care potentatii ne-o povestesc la televizor, au fost convinsi ca pana si minciuna votului uninominal este o parte a realitatii. Ca si ideea ca, in acest fel, viata politica se va primeni, ca “sangele tanar” este acela care va revigora nu numai societatea, ci si viata noastra uscata. Cata dezamagire! Si cate dezamagiri s-au asezat apoi peste vechile dezamagiri! Ce am vazut noi din noua clasa politica aparuta din neant dupa votul uninominal? Tineri bouleni sau smecheri nascuti batrani si fara coloana vertebrala. Tineri deveniti plastilina in mainile deloc creatoare ale unor sacali imbatraniti in rele. Tineri yesmeni, soldati ai partidului, mai credinciosi chiar si decat soldatii de plumb. Tineri ajunsi parlamentari prin votul cetatenilor doar pentru a ascunde potlogariile celor din randul doi, care ii manevreaza ca pe niste marionete. Tineri pentru care indicatiile de partid democrat inseamna azi ceva mai mult decat furia noastra impotriva serbarilor uteciste. Tineri care se agita ca niste moluste intr-un lac aproape secat doar ca s-o voteze pe fata sefului, de parca aceea ar fi sora lor, binefacatoarea lor. Toti ar face azi orice ca sa ajunga din urma metehnele parintilor lor politici. Toti cu gandul ca peste cativa ani, asa, fara coloana vertebrala, fara oase in burta, fara nimic in creier, dincolo de smecherie, vor ajunge in scaunele marilor ambitii. Prin intrigi si slugarnicie, dupa modelul celor imbatraniti in furtisaguri. Pentru acesti tineri, idealul a murit inca din zori, ei sunt nu rebeli, ci slugi fara o cauza, pentru ei libertatea inseamna lanturi, si nu sfaramarea lor. Tinerii pe care ii vedem azi la televizor, copii la xerox ai stapanilor lor de partid, sunt batrani inainte de a fi adulti. Ei s-au nascut batrani!

PS
Inca viu, cu speranta moarta demult, continui sa cred ca salvarea sufletelor noastre sunt tinerii. Dar niciodata acei tineri care se valmasesc la televizor, care se calca in picioare pe coridoarele politicii. Ci aceia anonimi, necunoscuti, pentru care viata inseamna o lupta cu lanturile. Aceia pe care sacalii de partid nu vor pune niciodata mana. Sau vor reusi?

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova