Posts Tagged ‘politica externa’

KARADENIZ PRESS.RO: Viziunile oficiale de politica externa ale principalilor candidati la presedintia Romaniei. FOCUS pe Marea Neagra

Candidatii la presedintia Romaniei isi concentreaza atentia pe Marea Neagra

Toti candidatii proveniti din randul partidelor care au trecut pragul parlamentar si-au concentrat atentia in ceea ce priveste elaborarea programelor de politica externa asupra regiunii Marii Negre si a rolului pe care Romania ar trebui sa il ocupe in acest cadru. De asemenea, acestia nu neglijeaza nici relatiile euro-atlantice si relatiile cu nou putere de la Chisinau. Astfel, printre punctele comune regasite in platformele electorale ale candidatilor la presedintie in ceea ce priveste politica externa se numara: cooperarea stransa a Romaniei cu structurile euro-atlantice, rolul activ al Romaniei in zona Marii Negre si o repozitionare a relatiilor cu Chisinaul.

Candidatul PNL, Crin Antonescu este cel care acorda cel mai amplu spatiu politicii externe. Daca in programele candidatilor Traian Basescu, Mircea Geoana, Sorin Oprescu sau Kelemen Hunor se indica doar liniile generale pe care presedintele le va urma in politica externa, programul lui Crin Antonescu detaliaza si tipul de relatii pe care Romania ar trebui sa le aiba cu diversi actori internationali. Traian Basescu ar dori ca rolul activ al Romaniei in zona Marii Negre sa fie un instrument in scopul de a sprijini aspiratiile de aderare la UE ale Republicii Moldova. Mircea Geoana la randul sau arata in platforma electorala ca scopul cooperarii la Marea Neagra ar trebui sa depaseasca epoca formei fara fond prin trecerea la o serie de pasi concreti cum ar fi castigarea de noi piete. Marea Neagra ramane, in opinia lui Crin Antonescu, o zona de interes strategic deosebit prin prisma pozitiei geografice, dar si a rolului pe care-l poate juca in transportul de hidrocarburi si resurse energetice.

Cu privire la relatiile dintre Romania si Republica Moldova, atat Traian Basescu cat si Mircea Geoana cred ca rolul tarii noastre este acela de a sprijini aspiratiile de aderare la UE din Republica Moldova. Candidatul independent Sorin Oprescu spune ca va respecta dorinta Republicii Moldova de a decide cu privire la afacerile interne, “in sensul ca, asa cum vor hotari ei acolo, asa va fi”. Crin Antonescu pledeaza la randul sau pentru o normalizare a raporturilor cu Republica Moldova, in contextul “degradarii inacceptabile a relatiilor dintre cele doua tari”. “Pornesc demersul meu de normalizare a relatiilor cu Moldova in primul rand de la recunoasterea independentei si statalitatii tarii vecine”, se mai arata in platforma electoral a lui Antonescu. Cu privire la Tratatul de baza dintre cele doua tari, Antonescu considera ca “prin dialog politic, trebuie gasita o solutie definitiva la aceasta chestiune, pornind de la premisa ca nici Romania nu poate recunoaste pactul Ribbentrop-Molotov, dar si ca Moldova simte nevoia unor garantii privind frontierele sale”.

Circulatie libera in spatiu Schenghen

Intrarea Romaniei in Spatiul Schengen in 2011, circulatia libera a romanilor in interiorul UE, precum si o mai mare capacitate de absorbtie a fondurilor europene reprezinta principalele obiective pe care Romania ar trebui sa le realizeze in calitate de stat membru UE, potrivit programului electoral al lui Traian Basescu. Candidatul PSD, Mircea Geoana, sustine ca Romania trebuie sa fie parte a familiei europene nu doar cu numele si sa adere in acest sens la zona Euro pana in 2014. Aderarea Romaniei la Spatiul Schengen este si un deziderat ce figureaza in programul electoral al candidatului UDMR, Kelemen Hunor.
Crin Antonescu doreste ca Romania sa devina un pilon de sprijin pentru securitatea energetica a Uniunii Europene prin diversificarea surselor de aprovizionare si interconectarea retelelor de energie si de gaz. Programul electoral al candidatului PNL mai afirma in acest sens sprijinul pentru o Europa federala, pentru procesele de consolidare si adancire a integrarii europene, precum si pentru consolidarea legitimitatii democratice a institutiilor europene. In privinta tipului de relatie care ar trebui sa existe intre Romania si UE, Crin Antonescu doreste ca tara noastra sa fie un membru cu personalitate al Uniunii, ceea ce in opinia sa presupune “abandonarea unui anumit tip de mimetism care a caracterizat atitudinea noastra, in raport cu marile teme ale dezbaterii”.

Normalizare cu Moscova

Atat Mircea Geoana si Crin Antonescu, cat si candidatul independent Sorin Oprescu se pronunta in programele lor pentru o normalizare a relatiilor cu Rusia. Mircea Geoana considera ca in contextul in care Rusia este cel mai mare furnizor de energie al Europei, tara noastra trebuie sa continue sa sprijine “cu toate fortele” dezvoltarea proiectului Nabucco si participarea tarii noastre la conturarea politicii energetice europene fata de Asia Centrala, unde exista resurse energetice importante. Crin Antonescu considera ca “dimensiunea politica si institutionala a raporturilor dintre Romania si Rusia trebuie sa reflecte interesele noastre in raport cu un important actor geostrategic al zonei. Relatiile cu Rusia au avut si ele zone de nepermisa oscilatie, reflectand si o incapacitate a factorilor institutionali de a percepe importanta strategica a unor raporturi bune cu vecinul de la Rasarit”. Candidatul PNL mai arata ca anumite elemente de istorie a psihologiei colective au functionat ca un factor perturbator al relatiilor dintre cele doua state in ultima vreme si ca aceste urme ale memoriei istorice au fost exploatate in planul politicii interne. Din acest punct de vedere, Antonescu isi propune sa le depaseasca printr-o mai buna comunicare, la nivelul elitelor politice, economice, academice si culturale.

SUA ca motor

Referitor la relatiile cu SUA, Mircea Geoana si Sorin Oprescu isi afirma dorinta de a avea o buna o colaborare cu SUA si NATO, in timp ce Traian Basescu considera ca un rol deosebit in promovarea intereselor economice ale Romaniei la nivel modial il are consolidarea parteneriatelor cu SUA si Franta. Candidatul PNL, doreste ca in calitate de presedinte al Romaniei sa actioneze pentru refondarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii, sustinand ca atunci cand, in iulie 1997, a fost lansat Parteneriatul Strategic bilateral dintre Statele Unite ale Americii si Romania, tara noastra era aspiranta atat la aderarea la NATO, cat si la integrarea in Uniunea Europeana. Potrivit programului sau electoral, “astazi, la peste un deceniu, Romania este membru cu drepturi depline atat al Uniunii Europene cat si al NATO. Este nevoie asadar de refondarea parteneriatului transatlantic, plecand de la noile realitati”.
Singura referinta la sistemul de acordare de catre SUA a vizelor pentru romani se regaseste in programul lui Crin Antonescu, care sustine ca principalul pas al procesului de refondare a parteneriatului cu SUA il reprezinta clarificarea problemei vizelor de intrare in Statele Unite.
Candidatul UDMR, Kelemen Hunor, la randul sau, este singurul care aminteste despre proiectul SUA de plasare a scutului antiracheta in tara noastra. Kelemen Hunor, considera ca implicarea tarii noastre in proiectul SUA privind scutul antiracheta va contribui la intarirea securitatii Europei. Acest proiect este necesar in opinia lui Hunor in contextul in care noul “sistem prezentat de Administratia Barack Obama la 17 septembrie, dupa o reevaluare a amenintarii balistice iraniene, vizeaza respingerea eventualelor atacuri cu rachete cu raza scurta si medie de actiune”. Candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor, este, la randul sau, singurul care aminteste despre relatia Romaniei cu organismele financiare internationale cu accent pe raporturile cu FMI. In acest sens, Vadim Tudor a sustinut in cadrul discursului sau de lansare a candidaturii ca va renunta la imprumuturile de la FMI, pe motiv ca banii de la acest organism se intorc in strainatate si nu sunt o solutie pentru rezolvarea crizei actuale.
Andrei Ionescu / https://www.karadeniz-press.ro

Nota mea: Sinteza Karadeniz Press este un inceput bun. Trebuie urmarita evolutia candidatilor in aceste privinte si, apoi, analiza merita extinsa si particularizata pe spatiul romanesc din jurul granitelor. Cred ca este foarte importanta pozitia candidatilor in privinta relatiilor cu statele din jurul Romaniei, unde se incalca flagrant drepturile romanilor si angajamentele europene si internationale.

CORNELIU VLAD, noul editorialist pe politica inter-nationala de la CURENTUL. Astazi, la rubrica sa "Lumea-i cum este": Stiloul lui Klaus

Stiloul lui Klaus Imprimare E-mail
Scris de Corneliu Vlad

Lumea-i cum este

Europa Unită răsuflă uşurată: după multă caznă şi multe emoţii, Tratatul de la Lisabona va intra, în sfârşit, în vigoare. Ultimul hop rămăsese semnătura preşedintelui Cehiei, Vaclav Klaus, care mai ţinea la o condiţie: o exceptare pentru ţara sa de la Carta drepturilor fundamentale, căci aceasta ar putea redeschide problema exproprierii şi expulzării celor trei milioane de germani sudeţi din fosta Cehoslovacie. Praga ar fi avut de plătit bani grei pentru închiderea dosarului, iar şeful statului ceh a insistat să obţină garanţii explicite că acest lucru nu se va întâmpla. Până la urmă n-a mai întins coarda. Presiunile deveniseră prea mari. Întreg Aliotmanul european risca să se împiedice de-un ciot, ciotul fiind stiloul lui Klaus. Dar el a consimţit la Tratat abia după o vizită – atenţie! – la Moscova, nu la Bruxelles sau Berlin. Iată un posibil subiect de reflecţie.
Subiect de reflecţie este însă, mai ales, temeritatea cu care Klaus a pledat, până la urmă de unul singur, pentru interesul naţional al ţării sale. De unul singur, în faţa Europei Unite. Care lider al cărui stat european (cu excepţia, desigur, a Marii Britanii) ar mai fi fost capabil de o asemenea cutezanţă? De pildă, vreunul dintre preşedinţii de până acum ai României (cu excepţia lui Nicolae Ceauşescu, de bună seamă, dacă ar fi să mai şi glumim).
Numai că poziţia lui Klaus nu a fost interpretată ca una firească, legitimă, ci ca o excentricitate, ca o excepţie ridicolă. Ridicolul ucide mai subtil ca tonul ridicat, ameninţător. S-a tot amintit că „personajul“ e un eurosceptic (eurorealist – obiectează împricinatul), că nu a pus pe reşedinţa prezidenţială şi drapelul UE (dar Cehia este şi membru al NATO, şi al ONU, câte steaguri? – a replicat el), că a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică, pentru aceleaşi reflexe dictatoriale (şi nu este singurul care gândeşte aşa), că a avertizat asupra riscului ca ţara sa să se topească în UE ca un cub de zahăr în ceai şi câte şi mai câte. S-a spus, despre Klaus, că ar fi un egoist, un megaloman, un îndărătnic, o „rachetă incontrolabilă“. S-a mai speculat că va tărăgăna semnarea până la primăvară, când conservatorii britanici vor veni la putere şi vor face un referendum care ar îngropa definitiv Tratatul de la Lisabona.
Într-un sfârşit, preşedintele Cehiei a pus capăt, în felul lui, năzdrăvăniilor. Tratatul de la Lisabona nu e bun „pentru libertatea Europei“, dar „intrarea sa probabilă în vigoare nu va însemna sfârşitul istoriei“ – a spus el înţelepţeşte.
Sfârşitul istoriei nu, dar cum rămâne cu interesul naţional în UE? Oricum, Tratatul de la Lisabona prevede şi posibilitatea ieşirii din Uniune.

Stiloul lui Klaus
Curentul – luni, 19 octombrie 2009

_______________________________________________________________________________________

Unul dintre cei mai fini analisti si cei mai atenti observatori si prestigiosi specialisti in problematicile politicii inter-nationale, Corneliu VLAD ne face onoare de a scrie de astazi in CURENTUL, ziar pe care, de altfel, l-a refondat dupa 1990 impreuna cu Anton Uncu si alti cativa jurnalisti. Un veteran al presei romane, cum putini mai exista, Corneliu VLAD, pe numele sau intreg Corneliu BASARAB VLAD, ne va impartasi din secretele diplomatiei in noua sa rubrica “Lumea-i cum este”.

Corneliu VLAD a publicat numeroase analize, comentarii şi radiografii abordând teme ale vieţii şi politicii inter-naţionale, în revista „Paris Match”, „Lumea”, “Balcanii” cât şi în cotidianele „România Liberă”, „Curentul”, „Cronica Romana”, si multe altele. De-a lungul carierei sale, a fost corespondent de presă în Orientul Mijlociu, Vietnam şi Laos, Austria, Elveţia şi Germania şi a colaborat cu numeroase agenţii de presă, posturi de radio şi televiziune.

Corneliu VLAD este singurul ziarist roman care a asistat si consemnat din sala, la procesul Grupului Ilascu, cel caruia de altfel i se datoreaza si singurele imagini existente de la aceasta farsa judiciara, in urma careia patriotii romani de peste Prut si Nistru au stat pana la 15 ani inchisi in temnitele rusesti din Transnistria.

Corneliu VLAD este membru al Uniunii Scriitorilor, printre volumele sale numarandu-se: „Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit”, „Când luptătorii îşi curăţă armele”, „Vietnam, Vietnam”, „Lumea în mişcare, încotro ?”, „Vom trăi în anul 2000”, “Reconcilierea”. ş.a.

Florian GARZ afirma despre Corneliu VLAD urmatoarele: “Analistii de mare valoare sunt incomparabili mai putini decat spionii de mare valoare. Din experienta proprie, am curajul sa afirm ca, in ultimii 50 de ani, in Romania nu au existat mai mult de 3-4 analisti de inalta clasa. Unul dintre acestia este Corneliu VLAD”.

In imagine: Corneliu VLAD in Iran

O DECLARATIE politica, valabila si azi, cu care sunt de acord, pe alocuri: NEVOIA UNEI DOCTRINE NATIONALE (exclus "neoconii"-"neocommies")

Nicicând în istoria sa, România nu s-a aflat într-o mai mare criză a personalităţilor politice de anvergură intelectuală şi erudiţie academică, în măsură să le permită asumarea, în cunoştinţă de cauză, a destinelor naţiunii.
Diplomaţia a fost punctul forte al românilor încă de la întemeierea primelor formaţiuni statale, excelând apoi în perioadele care au urmat micii şi marii Uniri.
Cine au fost, în acele vremuri, între miniştrii de externe şi ambasadorii Ţărilor Române? Vasile Alecsandri, Nicolae Creţulescu, Dimitrie Brătianu, Dimitrie Bolintineanu şi alţii de aceeaşi ţinută şi mărime.
Cine s-a aflat printre miniştrii de externe ai României începând din 1862? Alexandru Cantacuzino, Ion Ghica, Ştefan Golescu, Nicolae Golescu, Mihail Kogălniceanu, I.C.Brătianu, Titu Maiorescu, Alexandru Vaida-Voievod, I.G.Duca, Nicolae Titulescu (Take Ionescu, Grigore Cafencu, Mihail Manoilescu, Mihai Antonescu – nota mea) şi alte personalităţi pe care istoria le-a aşezat definitiv în paginile de aur ale diplomaţiei româneşti.
Astăzi, într-un moment hotărâtor al istoriei naţionale, România – proaspăt membru al familiei europene – nu are, de mai bine de o lună, ministru de externe şi constatăm, de asemenea, că în ultimii doi ani diplomaţia noastră este o navă avariată în derivă.
Relaţiile post-aderare cu Uniunea Europeană ne-au surprins total nepregătiţi. În acest an, vom cotiza la bugetul Uniunii cu 1,8 miliarde de euro, dar Guvernul se dovedeşte incapabil de a operaţionaliza proiectele şi structurile care să permită atragerea de fonduri comunitare. Cu alte cuvinte, în primul an de aderare doar vom plăti, fără a primi nimic în schimb.
Legăturile bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene sunt, la rândul lor, la limita subzistenţei.
Politica externă pe spaţiul estic a înregistrat eşec după eşec: raporturile cu Rusia sunt în stadiul cel mai critic; iniţiativa românească a cooperării în Regiunea Marea Neagră a fost compromisă; relaţiile cu Ucraina se degradează periculos, iar cele cu Republica Moldova, urmare a unei orientări aventuriste, ca să nu o numim provocatoare, ne-a adus ostilitatea crescândă, prin gesturi şi reacţii, a oficialilor de la Chişinău.
În întreg arealul geografic din jurul României, în care se află răspândiţi nu mai puţin de 8 milioane de congeneri, identitatea etnică românească este supusă nesfârşitelor agresiuni.
Ce au făcut şi ce fac în tot acest timp acele instituţii fundamentale ale statului român, obligate prin Constituţie să sprijine întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi să acţioneze pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale şi religioase?
Pe malurile Dâmboviţei, Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul ne planifică nu viitorul, ci, din păcate, gestionarea “post factum” a crizelor în care au degenerat scandalurile politice, devenite singura strategie reală a guvernării celei mai nepotrivite şi distructive coaliţii de putere pe care le-a avut vreodată România.
Cele ce se întâmplă astăzi în mediul politic intern au fost receptate de puterile adversare ale României ca simptome evidente ale incapacităţii de a guverna, devenită cronică şi, deci, ireversibilă. O metastază politică de care se poate profita, aşa după cum şi fiarele sălbatice ale deşertului stau la pândă să le cadă victimele.
Într-un asemenea context al nenorocirilor naţionale, hoţi şi bandiţi autohtoni, înhăitaţi sau nu cu mafioţi internaţionali, au prădat şi pradă ţara din interior, în vreme ce vecini dintotdeauna hrăpăreţi plănuiesc cum să ne schimbe semnele de hotar.
Am adresat, în săptămânile din urmă, o interpelare parlamentară în chestiunea “Comunităţii Moldovenilor din România“. Am tratat problema cu seriozitatea cuvenită, cu întreaga noastră responsabilitate politică şi cu o grijă deosebită faţă de sensibilitatea şi necunoscutele unei astfel de provocări, pentru a nu accepta, ulterior, orice fel de răspuns. Şi în nici un caz pe acela strecurat printre rândurile unui articol de serviciu găzduit de un ziar care încerca aruncarea în derizoriu a problemei, acreditând ideea ca o mână de trişori au încropit un ONG ca să-şi umfle doldora buzunarele cu subvenţii din partea Uniunii Europene. Sigur că da, o asemenea viziune, care poate trăda şi apucăturile celor care au lansat-o în spaţiul public, este convenabilă tuturor părţilor interpelate fiindcă, pe seama “poveştii”, pot să-şi estompeze incompetenţa, neputinţa şi lipsa de previziune care, iată, i-a pus în faţa unei noi surprize aproape strategice. Avem acum dovada că lucrurile nu pot fi luate atât de uşor, iar gravitatea teoriei etnicismului moldovenesc s-a şi confirmat, după exact două săptămâni.
Înfiinţarea “Comunităţii Moldovenilor din România” şi tiradele acuzatoare ale lui Vladimir Voronin cu privire la oprimarea acestei etnii de către România, rezultă a face parte din planul mult mai amplu prin care se urmăreşte afirmarea unui nou grup identitar şi crearea spaţiului în care acesta să se manifeste între Siret şi Ucraina. În acest cordon identitar artificial ar urma să fie incluse: Ucraina Apuseană (Galiţia), Transcarpatia, Nordul Bucovinei şi Basarabia, vizându-se de fapt crearea formaţiunii statale care să cuprindă Republica Moldova şi estul României.
Istoricii care şi-au câştigat existenţa ştiinţifică, şi nu numai, prin editarea dicţionarelor moldo-române, patronaţi de spiritul imperial al vechilor sau mai noilor ţări, au lansat o nouă diversiune: “Grupul Etnic al Rusinilor”, chipurile urmaşi ai vechilor ruşi din Rusia Kieviană sau “Mica Rusie” care ar fi fost, chipurile, supuşi românizării şi ucrainizării.
O asemenea teză, dacă este desprinsă din noua strategie de securitate a Rusiei, ar putea fi şi o expresie a intenţiilor de a se bara extinderea estică a N.A.T.O.
Guvernul de la Chişinău acuză România că face jocuri duplicitare şi periculoase cu cetăţenii moldoveni. Ca la un semn, la ultimul termen de judecată a Tribunalului Iaşi, Comunitatea Moldovenilor din România a şi anunţat o modificare esenţială de statut, potrivit căreia numita asociaţie devine “apărător al cetăţenilor români care provin din Republica Moldova”. Până şi orbii văd, domnilor directori ai serviciilor naţionale de informaţii ale României, cât de operativă şi strânsă este coordonarea C.M.R.-ului cu declaraţiile politice de la Chişinău!
Schimbarea de doctrină a Rusiei, concomitent cu anunţarea unei sporiri substanţiale ale cheltuielilor sale militare, ar implica reconsiderarea şi adaptarea a ceea ce România nu are, în fapt, în acest moment: propria capacitate doctrinară de securitate în măsură să genereze o politică externă pragmatică, activă şi multirelaţionată în orizontul evoluţiilor previzibile ale noilor centre de putere aflate, deocamdată, în continuă dezvoltare şi consolidare în vederea unor substanţiale afirmări viitoare.
Credem, fără putinţă de tăgadă, că putem declara falimentul total al politicii externe a României. Cine şi de ce l-a provocat? Dacă vedem cui foloseşte, înţelegem pe cine au servit diplomaţii noştri de mucava care sunt, deja, abonaţi la judecata istoriei.
Fără o strategie de securitate viabilă şi fără o politică externă fundamentată pe realităţile mediului politic şi de securitate internaţional, România riscă repetarea, în forme noi, a unor evenimente tragice ale istoriei sale.
Ce fel de strategie naţională de securitate, politică externă şi apărare are România? Cum răspunde ea provocărilor tot mai insidioase şi periculoase care ne pândesc şi au început să ne ameninţe dinspre Răsărit?
Câte palme trebuie să mai primim pentru faptul că o putere nevolnică aruncă pe apele sâmbetei fonduri imense pe tot felul de proiecte externe, dovedite a fi, în prima şi ultima instanţă, acţiuni veroase de promovare a pseudo-operei şi imaginii unor persoane, descendente de foşti cominternişti stalinişti, răsplătite pentru serviciile lor electorale şi osanalele înălţate guvernanţilor?
De ce marile minţi luminate ale naţiunii sunt condamnate la o existenţă anonimă şi chiar mizeră material, în loc să fie învestite cu mandate de reprezentare şi afirmare a României pe plan internaţional?
Dacă autorităţile statului au eşuat lamentabil în elaborarea strategiilor naţionale, de ce nu fac apel la forurile ştiinţifice în măsură să înţeleagă şi să valorifice învăţămintele istoriei şi să cuantifice aspiraţiile naţiunii în doctrine, politici şi strategii care să se constituie în resurse durabile ale securităţii, diplomaţiei şi apărării naţionale?

(Monitorul Oficial al Romaniei, partea a II-a, nr. 30 din 23.03.2007 – Declaraţie politică: “Fără o politică şi strategie de securitate naţională viabilă şi în absenţa unei diplomaţii responsabile şi active, România riscă repetarea, în forme adaptate noului context geopolitic, a unor evenimente tragice ale istoriei”)
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova