IPS Teofan la Petru Voda: „Monahii au fost rânduiţi de Dumnezeu pe pământ ca să formeze ceata îngerilor care să completeze pe cei ce au căzut odată cu Lucifer şi să fie astfel alături de cei care stau lângă tronul Preasfintei Treimi, iar această taină în viaţa călugărilor se împlineşte încă din această lume. Mănăstirea nu este altceva decât pregustarea împărăţiei cerurilor, după cuvântul Mântuitorului Hristos, care a spus că în împărăţie «nu se însoară, nici nu se mărită, ci toţi sunt ca îngerii lui Dumnezeu din ceruri»“.
Parintele Rafail Noica: Postul si iertarea, destin si vocatie a omului in ortodoxie
(…) Deci, iubiti frati si surori, asa inteleg eu Ortodoxia. Si m-au intrebat mai multi dintre voi de-a lungul anilor cat am fost aici, cu cati m-am intalnit, ce am inteles eu cand am zis atuncea in ’93 ca Ortodoxia este firea omului. Asta inteleg. Este felul in care Dumnezeu a facut pe om, lucru de la care omul s-a despartit prin Adam; si omul isi cauta de-a lungul istoriei adevarata lui fiinta, adevarata lui origine si adevaratul lui destin. Pentru mine asta este Ortodoxia, si daca astazi Ortodoxia este inchegata intr-o Biserica care, intre altele, are un aspect istoric, institutional, cu canoane, cu feluri de-a fi, cu un fel de-a se imbraca, poate un fel de a vorbi – toate astea sunt ceea ce numesc eu o cutie de carton pe care scrie “PTT” si inauntru sunt “comori de nedescris.” Dar sa ma iertati, si inalt Preasfintite, si teologi, sa nu se mai auda intre noi ca Ortodoxia este o “institutie,” fie ea “divino-umana.” Ortodoxia nu este o cutie de carton pe care scrie “PTT”: este ceea ce contine.
In aceasta Ortodoxie imi cere titlul de astazi sa vorbesc despre post si iertare ca destin si ca vocatie. Eu imi voi lua “obraznicia” si raspunderea de a defini pur si simplu cei patru termeni – post, iertare, destin si vocatie.
De unde voi incepe? Poate sa incepem de la destin si de la vocatie, fiindca de mai multe ori am spus ca omul isi cauta destinul lui adevarat si Dumnezeu, vorbind omului, ii arata care-i este destinul. Destinul nu este altceva decat ceea ce cauta Adam, si il pacaleste sarpele, implicit, pretinzand ca Dumnezeu vrea sa-l opreasca de la asta, ca “daca vei manca din acela, sa stii ca o sa ti se deschida ochii si vei deveni ca Dumnezeu, si vei cunoaste binele si raul.” Si a mancat si, zice Scriptura, “i s-au deschis ochii.” Si ce “taine dumnezeiesti” a vazut Adam cand i s-au deschis ochii? Ce lucruri negraite? S-a vazut gol, si s-a rusinat de el insusi si de sotia lui, Eva, si ea de Adam.
Asta este dumnezeire, frati si surori? Asta este ce voieste omul? Dar asta, stim cu totii din pacate (din pacatele noastre), este rezultatul pacatului – dezamagire. Dez-amagire – interesant cuvant, si de luat in serios! Cand suntem dezamagiti, sa ne uitam unde eram amagiti, si atuncea durerea dezamagirii va putea deveni un moment al mantuirii noastre, sa nu mai fim amagiti. Deci o putinta de a ne lumina.
Dar sa continuam cu destinul. Destinul adevarat al omului este deci ceea ce toata traditia filocalica, traditia bisericeasca de la Apostoli – ba chiar de la Adam! – numeste indumnezeirea. Daca Dumnezeu a facut pe om “chip si asemanare,” apai nu a glumit.
November 14th, 2012 
VR 
IPS Teofan la Petru Voda: „Monahii au fost rânduiţi de Dumnezeu pe pământ ca să formeze ceata îngerilor care să completeze pe cei ce au căzut odată cu Lucifer şi să fie astfel alături de cei care stau lângă tronul Preasfintei Treimi, iar această taină în viaţa călugărilor se împlineşte încă din această lume. Mănăstirea nu este altceva decât pregustarea împărăţiei cerurilor, după cuvântul Mântuitorului Hristos, care a spus că în împărăţie «nu se însoară, nici nu se mărită, ci toţi sunt ca îngerii lui Dumnezeu din ceruri»“.
Posted in 
Tags: 
