Victor Roncea Blog

Un poem video inspirat de viaţa Sfintei Maria Egipteanca (prăznuită la 1 Aprilie) produs de Părintele Justin Pârvu şi realizat în August-Septembrie 2009:

Profesor
Teodor M. Popescu

CUM SĂ PRIMIM, CUM SĂ
NE PREGĂTIM ŞI SĂ SĂVÂRŞIM VREMEA POSTULUI PENTRU SUFLETUL ŞI MÂNTUIREA NOASTRĂ

Cu ziua de azi facem început Postului Mare. Este postul patimilor şi al morţii Domnului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea neamului românesc.
Pentru că acest post ne pregăteşte anume pentru faptul cel mare şi dumnezeiesc al mântuirii noastre prin moartea şi jertfa lui Hristos pe cruce, ne întrebăm cum ne-am putea apropia de zilele Sfintelor Patimi dumnezeieşti? Cum am putea sta în faţa crucii pe care moare răstignit pentru păcatele noastre Iisus Hristos? Desigur, numai smeriţi şi pocăiţi, simţind şi mărturisind durerea pentru ceea ce a păcătuit şi păcătuieşte neamul omenesc, pentru ceea ce am păcătuit şi păcătuim noi toţi, faţă de Iisus Hristos, Mântuitorul.
Cum am putea sta nesimţind şi nerecunoscând durerea, batjocura şi moartea suferită de El, pentru păcatele noastre, pentru mântuirea noastră?
Să ne pregătim, deci, cum se cuvine păcătoşilor ce se pocăiesc pentru primirea mântuirii lor. Să ne pregătim cum se cuvine credincioşi-lor pentru Mântuitorul lor. Să ne pregătim pentru a simţi şi durerea cea mare şi sfântă a morţii lui Hristos pe cruce şi bucuria cea mare şi sfântă a Învierii Lui din morţi.
Această pregătire nu este lucru neînsemnat, de trecut cu vederea şi de nesocotit în viaţa noastră, ci dimpotrivă, aceasta este datoria noastră creştină cea mai mare, datoria de a-L primi şi a-L cinsti pe Hristos, şi răstignit, şi înviat din dragoste pentru noi, pentru binele nostru, pentru mântuirea noastră.
Sunt totuşi creştini care privesc cu nepăsare, cu lipsă de gând şi de grijă pentru ceea ce avem de făcut şi, mai ales, postind. Sunt unii cărora li se pare greu de ţinut postul şi sunt unii, sau aceiaşi, care cred poate că nu este de folos acesta.
Este şi greşeală şi păcat a gândi aşa, pentru că postul este şi o poruncă bisericească însemnată, şi o mare datorie creştină, şi un folos sufletesc mare pentru cel care îl înţelege şi-l ţine.
Este greşit a vedea în post un fel de silă, de constrângere, de îngrădire şi de strâmtorare a vieţii noastre, un chin sau o pedeapsă, pentru că ni se cere a reduce mâncarea, băutura şi petrecerile şi a ne struni poftele noastre omeneşti.
Este greşit a socoti smerenia şi căinţa ce ni se cer postind, şi rugăciunile, şi metaniile, şi mărturisi-rea păcatelor, ca împuţinând şi întristând viaţa noastră, ca lipsin-du-ne de plăcerea de a trăi, ca ceva ce apasă, ce chinuieşte.
Postul este şi trebuie să fie umilinţă şi înfrânare, cumpătare şi pocăinţă, împuţinare de multe plăceri şi nevoi trupeşti. Dar, cu toate acestea, nu este nici suferinţă, nici lipsă de cele trebuitoare, nici caznă, nici greutate ce nu poate fi purtată, nici sarcină ce nu poate fi îndeplinită.
Cântările şi rugăciunile Postului Mare vorbesc, într-adevăr, de lacrimi neîncetate, de rugăciune, de păcatele noastre cele multe, de frângerea inimii şi de mustrarea cugetului. Ele ne amintesc întruna de rătăcirea şi de întoarcerea fiului risipitor, de pocăin-ţa femeii păcătoase, a tâlharului răstignit, de vameşul ce s-a rugat smerit, de alţi păcătoşi care s-au îndreptat.
Postul ne cheamă într-adevăr la o luptă şi orice luptă are greutatea ei; la luptă cu patimile, cu deprinderile rele, cu gândurile urâte, cu toate acele îndemnuri şi ispite pe care cartea bisericească le numeşte uneori „fiare”.
Postul este mărturisire şi, în parte, ispăşirea de păcate; este strigare împotriva păcatelor noastre şi cerere fierbinte de ajutor şi de iertare.
Dar toate acestea trebuie privite prin scopul lor duhovnicesc, prin folosul lor sufletesc, prin nevoia şi câştigul de milă, de îndrumare dumnezeiască şi de iertare ce le avem postind, pentru trebuinţa noastră de mântuire, care este cel mai mare bun şi scop al vieţii creştinului. Cu acest gând şi cu această dorinţă se cade să cugetăm, să simţim, să primim şi să săvârşim vremea sfântului post. Nu ca pe o osândă sau ca pe o pedeapsă, nu ca pe o jignire adusă demnităţii sau cinstei omeneşti, nu ca pe o împuţinare a vieţii, a sănătăţii şi a mântuirii noastre, ci ca pe un bun şi potrivit prilej de a ne pocăi, îndrepta şi împăca cu noi înşine şi cu Dumnezeu, smerindu-ne în adevăr şi căindu-ne, simţind durerea de a fi păcătuit, mărturisindu-ne Bunului nostru Mântuitor, Care a trebuit să sufere moarte pe cruce pentru mântuirea noastră, să sufere El osânda şi ispăşirea păcatelor noastre. Cu ce drept şi cuvânt omenesc am putea să nu simţim durerea pe care a suferit-o Hristos spre mântuirea noastră?
Aşa înţeles, Postul cel Mare nu este o apăsare, o micşorare sau o slăbire a vieţii, o călcare a dreptului vieţii, şi, în nici un caz o neplăcere a creştinului, ci este un bine făcut, este un folos al sufletului şi chiar al trupului, este un spor de viaţă, pentru că este vreme şi fel de îndreptare, de curăţenie, de uşurare de păcate şi o îmbunătăţire a fiinţei noastre omeneşti. Postul este o dobândire a dreptului sufletului, o dobândire a vieţii, în înţelesul ei cel sfânt de la Iisus Hristos, Căruia ne mărturisim credincioşi şi ascultători.
Drept aceasta, văzând Biserica trebuinţa postului în viaţa creştinului, ea a înţeles prea bine şi rostul umilinţei, al înfrânării, al înfrângerii inimii, al căinţei, a ceea ce postul pare a fi greu şi apăsător asupra noastră, dar a înţeles şi câştigul cel mare pe care îl aduce postul sufletului şi mântuirii noastre. Învăţătura şi pregătirea Bisericii cu privire la post numără cuvinte înţelepte şi adevărate, şi, mai ales privitor la cele două feţe ale lui, care nu sunt altele decât greutatea nevoinţelor lui şi bucuria necesităţii lui.
Despre amândouă aceste aspecte citim cuvinte foarte înţelepte şi bine chibzuite în Triod, una dintre principalele cărţi ortodoxe de slujbă.
De aici se vede, în dreaptă şi sfântă tălmăcire bisericească, că postul nu este nici silă, nici suferinţă, nici împuţinare sau nesocotire de drepturi omeneşti ale vieţii, nici deşertăciune, ci este uşurare folosi-toare, este câştig şi bucurie duhov-nicească. Pentru înfrânarea unor pofte şi pentru împuţinarea unor plăceri trupeşti trecătoare, postul aduce îmbunătăţirea şi desfătarea sufletească netrecătoare.
Sunt multe, într-adevăr, şi aspre mustrările ce trebuie să şi le aducă cel care posteşte, pocăindu-se, pentru că sunt multe şi păcatele lui. Iar asprimea cu care se judecă pe sine cel ce se pocăieşte este îndreptăţită, pentru călcarea poruncilor lui Dumnezeu şi pentru risipirea bogăţiei ce am primit-o prin Botez, cum zice o cântare bisericească.
Totuşi, peste toate acestea se ridică nădejdea şi mulţumirea iertării şi a mântuirii sufletului, încrederea în bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu, bucuria de a şti că El primeşte pocăinţa şi iubeşte pe cel care se pocăieşte.
Nu postul în sine este greu de ţinut sau fără folos, ci îl face greu lipsa de smerenie, de căinţă, de obişnuinţă, de înţelegere şi nerecunoaşterea păcate-lor noastre, trufia şi puţinătatea duhovnicească a celui care nu se mărturiseşte ca păcătos şi vinovat înaintea lui Dumnezeu, dator cu umilinţă şi cu îndreptare.
Este un păcat a nesocoti postul, defăimându-l, şi a-l ţine de formă, nerespectându-l şi nefolosindu-l pentru adevărata pocăinţă şi îndreptare sufletească.
Postul este, cum am spus, o faptă de adâncă smerenie şi pocăinţă, de nevoinţă trupească şi sufletească. Postul uneşte cumpătarea cu dreapta cercetare şi mustrare de cuget pentru păcatele noastre şi cu dorinţa şi cu legământul de a nu le mai face. Postul nu este numai împuţinare de mâncare şi de plăceri trupeşti, ci este şi îmbogăţirea sufletească prin lepădare de păcate, patimi, şi îmbogăţire cu virtuţi. Postul este trăire în gânduri înalte, sfinte şi curate, este şcoala şi calea cea bună a mântuirii.
A posti doar de mâncare şi a săvârşi păcate este o stricare a postului şi o vătămare a sufletului.
Dacă postul nu ne face mai buni, mai curaţi, mai drepţi, mai evlavioşi, mai apropiaţi de Dumnezeu şi mai ascultători Lui, nu l-am înţeles şi nu-l folosim spre mântuire. Aşa cum orice lucru însemnat are timpul, grija şi osteneala lui, aşa şi postul, cum cultivi pământul ca să rodească roadă şi îngrijeşti trupul ca să fie sănătos, tot astfel cultivi şi îngrijeşti la vremea sa şi sufletul pentru buna lui stare.
Postul este vremea îngrijirii sufletului, pentru căutarea roadelor duhului şi ale mântuirii.
Ce folos de post, dacă nu te împotriveşti ispitelor, dacă nu alungi gândurile rele, dacă nu-ţi recunoşti şi mărturiseşti păcatele, dacă urăşti, bârfeşti, dacă ai dorinţe de păcat, dacă nu-ţi recunoşti şi mărturiseşti păcatele, dacă nu faci bine şi dacă nu te faci mai bun!
Postul este un tratament pentru îngrijirea, însănătoşirea şi întărirea sufletului. El are regula şi doctoriile lui, are reţeta şi legea lui. Acestea toate se cade să le cunoaştem şi să le ţinem, deoarece, fără ele, postul nu dă roadele sale, iar un post fără roade duhovniceşti este pierdut cu spor de păcate, în loc de a fi folosit cu spor de îndreptare.
De aceea postul cere cunoaşterea şi pregătirea sufletescă, cere viaţă şi purtare potrivită gândului şi regulii Bisericii. Postul cere deplină ascultare şi urmare cu mare luare aminte a sfintelor învăţături şi porunci dumnezeieşti şi bisericeşti, pentru o viaţă duhovnicească mai bună.
Postul trebuie să aducă roadele căinţei şi ale îndreptării.
Postul trebuie aşteptat, primit şi petrecut cu râvnă şi cu bucuria de a îndestula sufletul cu cele de trebuinţă şi de cuviinţă mântuirii lui. Postul trebuie făcut hrană, învăţătură şi bucurie sufletească, spor de gânduri şi de fapte bune. Postul trebuie să ne pregătească a-L primi cu inima curată pe Mântuitorul, jertfindu-Se pentru noi, în patimi şi moarte pe cruce.
Postul este vremea vorbirii noastre mai dese şi mai apropiate cu Dumnezeu. Este vremea de încercare a credinţei noastre, a evlaviei noastre, a bunătăţii noastre, a grijii noastre pentru suflet, a cunoştinţei noastre şi a simţirii noastre pentru cele sfinte. Postul este răspunsul nostru înaintea Mântuitorului răstignit; este cuvântul nostru la bunătatea cu care Hristos ne-a iertat pe cruce.
Postul este, am zis, grija şi datoria noastră de a gândi şi a lucra la mântuirea noastră, întărindu-ne în credinţă, luminându-ne cugetul, cu-răţindu-ne inima, înălţându-ne gân-dul şi dorinţele spre cele duhovniceşti şi sfinte, biruind patimile şi pornirile cele spre păcate.
Postul este învăţătura şi nevoinţa bunei purtări şi trăiri creştine. Postul este „jertfa plăcută lui Dumnezeu”, adică „inimă înfrântă şi smerită”, pe care, cum zice Psalmistul, „Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 18).
Cu aceste gânduri să săvârşim vremea şi calea postului, cea suitoare pe crucea Domnului, crucea mântuirii noastre. Amin.

Teodor M. Popescu

Notă: Textul acestei broşuri a fost preluat din Teodor M. Popescu, Meditaţii teologice, vol. al II-lea, tipărit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştiului.

Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2006

Citiţi şi:

Vedeţi şi: Daniela Şontică – Teodor M. Popescu, un caz de mărturisire şi mucenicie

Mai multe articole despre Teodor M. Popescu, AICI

Sursa: MĂRTURISITORII