O unitate a Serviciului Român de Informaţii din Bucureşti a achiziţionat de curând câteva zeci de prezervative. Am fost curioşi să vedem de ce au nevoie, în prag de Sărbători, ofiţerii SRI de aceste ,,accesorii” tipic bărbăteşti şi am aflat că sunt folosite în lupta împotriva teroriştilor, scrie Bogdan Cotigă in Ring, cel mai citit ziar din Bucuresti. Stirea, de senzatie, a ajuns citata pe agentia de presa Mediafax si nu m-as mira sa o vad in curand pe site-urile internationale specializate. Iat-o pe larg:
Dacă nu eşti un specialist în tehnică militară, faptul că o unitate a SRI, precum 0466 din sectorul 3 al Capitalei, a cumpărat 50 de prezervative poate părea foarte ciudat sau de-a dreptul comic. Am cerut lămuriri purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Bercaru, care ne-a explicat că folosirea prezervativelor în cadrul acestei unităţi nu are nicio legătură cu modul în care acesta este utilizat de către civili. ,,Prezervativele se folosesc la disruptor. Această maşinărie trage în dispozitive explozive improvizate, iar proiectilul este de obicei compus din apă sau gel balistic, nisip sau bile, care se introduc cel mai bine în prezervativ. Acesta se bagă pe ţeavă şi se trage“, ne-a spus Bercaru.
Latexul, cel mai indicat în cazul coletelor explozive
Potrivit unei lucrări de specialitate a maiorului Vasile Voicu, cele mai eficiente proiectile folosite pentru anihilarea explozivilor din coletele teroriste cu înveliş de carton sunt acelea din apă introdusă într-un balon de cauciuc. Dacă însă vorbim de dispozitive explozive improvizate cu înveliş metalic, proiectilul folosit constă în bile de plumb sau nisip introduse de asemenea în baloane de cauciuc. Şi pentru că proprietăţile elastice şi, totodată, de rezistenţă ale prezervativelor sunt cunoscute, probabil că este şi motivul pentru care unitatea SRI a hotărât să le folosească în locul baloanelor clasice.
,,Principalul avantaj al acestor proiectile este că merg cu o viteză mai mare decât viteza de declanşare a bombei.” – Marius Bercaru (foto), purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii
“Sursa”: Ziarul Ring