La Liceul „Dimitrie Gusti“ din Bucureşti s-a desfăşurat recent o nouă ediţie a Simpozionului naţional „Credinţă, adevăr, creaţie în închisorile comuniste“, care face parte din proiectul „Să ne cunoaştem trecutul pentru a ne proiecta viitorul“, informează Ziarul Lumina al Patriarhiei Române. La simpozionul naţional au participat elevi şi profesori din Capitală şi din 26 de judeţe ale ţării. Invitatul de onoare al întâlnirii a fost Mariuca Vulcănescu (foto st.), fiica filosofului-martir Mircea Vulcănescu, alături de care au participat foşti deţinuţi politici şi urmaşi ai mărturisitorilor temniţelor comuniste, printre care Simona Popa Gyr, fiica lui Radu Gyr (foto dr.), şi Demosteni Popa, Ion Radu, Emil Mihăilescu, Aurora Dumitrescu, Ioana Voicu-Arnauţoiu, Nina Moica. Organizatorii au avut amabilitatea să ne ofere filmarea simpozionului, drept pentru care le mulţumim în mod deosebit.
PF Părinte Patriarh Daniel la Duminica Sfinţilor Români:
“Sunt o mulţime de sfinţi români necunoscuţi de noi, dar cunoscuţi de Dumnezeu”
“Mulţimea martirilor deoparte şi de alta a Dunării arată credinţa puternică a poporului român, a mai arătat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: „ Această mulţime de sfinţi din poporul român este serbată astăzi în Duminica Sfinţilor Români. Avem aici sfinţi cunoscuţi încât nu există nicio lună în calendarul Bisericii noastre în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român. În unele luni sunt doi, trei, patru sfinţi români pomeniţi, iar aceasta arată că Biserica a recunoscut iubirea jertfelnică a lui Hristos şi lucrarea Duhului Sfânt ca lucrare sfinţitoare a vieţii. Însă, mai sunt o mulţime de sfinţi români necunoscuţi de noi, dar cunoscuţi de Dumnezu. Mulţimea celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru a apăra glia strămoşească şi credinţa străbună reprezintă o mulţime de martiri. Mulţimea cuvioşilor care s-au nevoit în munţi, în crăpăturile pământului, în păduri, în locuri retrase – nu toţi dintre ei au fost trecuţi în calendar, o mulţime de sfinţi cuvioşi şi cuvioase sunt încă necunoscuţi, netrecuţi în calendar, dar cunoscuţi de Dumnezeu şi se descoperă atunci când El binevoieşte şi modul în care El binevoieşte. (…) Voievozii apărători ai gliei strămoşeşti, ctitori de lăcaşuri sfinte, de asemenea sunt pomeniţi astăzi, dar şi mulţimea credincioşilor care mai aproape de zilele noastre au murit în lagăre şi în închisori, în timpul perioadei de persecuţie comunistă şi mulţimea celor care s-au luptat jertfelnic pentru păstrarea credinţei şi apărarea Bisericii de asemenea sunt sfinţi români necunoscuţi, netrecuţi oficial în calendar, dar pomeniţi astăzi împreună cu cei cunoscuţi, canonizaţi“.
ÎPS Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei la Duminica Sfinţilor Români:
Pomenirea emoţionantă a sfinţilor mărturisitori români din temniţele comuniste
O zi însorită, clătinată doar de vârfurile brazilor înalţi din jurul schitului Soveja unde lumea s-a adunat să trăiască bucuria unei slujbe arhiereşti. (…) Peste toate, ca şi cum nu ar fi fost suficient pentru inimile oamenilor, a venit şi tăria unei mărturisiri de credinţă rare in vremurile noastre, făcute de insuşi Înaltpreasfinţitul Ciprian care – într-o perioadă în care prea puţin B.O.R. vorbeşte despre sfinţii mărturisitori români din temniţele comuniste – cu glas puternic a evocat, alaturi de sfinţii martiri Sava Gotul si mare Mucenic Teodosie de la Brazi, şi numele părinţilor mărturisitori întemniţaţi în perioada comunistă, amintind pe părintele Sofian, părintele Benedict Ghiuş, părintele Arsenie Boca, părintele Arsenie Papacioc şi alţii.
A fost emoţionant pentru oamenii veniţi la sfinţire să audă din gura unui ierarh pomenirea cu atâta dragoste a acestor nume. Dumnezeu lucrează în nevăzut şi niciodată altfel decât din pronia Sa iar aceste cuvinte venite din partea unui ierarh, umplu cu putere si speranţă sufletele românilor care au evlavie la sfinţii mărturisitori din temniţele comuniste. De altfel, nu este prima dată cand Înaltpreasfinţitul Ciprian işi intăreşte astfel credincioşii care alcătuiesc biserica vie. Un cuvânt la fel de puternic a avut altădată, întrebat fiind despre cardurile de sănătate. (Ana Vrânceanu)
Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experimentat de sovietici. Sigur, ceata martirilor constituie elita sfinţilor şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. (…)
Răsfoind paginile Dicţionarului Biserica întemniţată. România: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei fiind declaraţi morţi în împrejurări suspecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal ecleziastic auxiliar, care a fost epurat.
Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de mir – multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de torturi fizice şi psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost transformate în chilii monastice, din care nu lipsea pravila, Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecernia, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Domnului; nu lipsea nici lectura Sfintei Scripturi şi a Filocaliei.
Postul din Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri şi de vineri ale fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocăinţă, nu a fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după cum spunea Valeriu Gafencu, numit „sfântul închisorilor“: „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, înduhovnicirea unor slujitori şi gânditori creştini?!
Toate atrocităţile unui regim totalitarist – cum a fost cel comunist – au fost biruite numai prin credinţă; şi această biruinţă a Crucii au purtat-o şi cei din interiorul închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit – cum spunea Ion Ioanid – „închisoarea cea de toate zilele“; de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recunoştea că ţara a fost transformată într-un lagăr, din moment ce făcea parte din „lagărul comunist“.
Aşadar, perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un Memento mori al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre Înviere.”