NOUA GENERAŢIE spune NU revistei pornografice “CLICK” a lui DINU PATRICIU
Domnule prim-ministru Vladimir Filat,
Organizaţia noastră este profund îngrijorată de informaţia apărută recent în presa din România într-un interviu exclusiv pe pagina de internet www.paginademedia.ro, realizat de Petrişor Obae cu omul de afaceri român Dinu Patriciu, despre decizia acestuia de a edita şi distribui în Republica Moldova revista cu conţinut erotic şi pornografic “Click”. Vă puteţi convinge de acest lucru accesând pagina de internet a respectivei reviste: www.click.ro. Asemenea publicaţii periodice cu conţinut imoral sfidează morala creştina şi sunt periculoase pentru societatea noastră.
Vă cerem cu insistenţă, domnule prim-ministru, să interveniţi personal pe lângă prietenul dumneavoastră Dinu Patriciu, pentru a-l convinge să renunţe la această decizie periculoasă pentru societatea noastră.
Dacă o astfel de iniţiativă care stimulează viciile şi reprezintă un atac direct împotriva familiei, educaţiei tinerei generaţii nu va fi oprită, ne putem pomeni că mâine oameni ca Dinu Patriciu să poftească legalizarea prostituţiei şi deschiderea de case de toleranţă ca afaceri profitabile pentru ei.
Ţinem să menţionăm că istoria cunoaşte multiple cazuri când unii români înstăriţi au contribuit financiar la construcţia de biserici, mănăstiri, şcoli, spitale etc. Astăzi în Republica Moldova, enoriasii multor parohii caută cu disperare surse pentru construcţia lăcaşurilor de închinare. De asemenea, mulţi copii din ţara noastră îngheaţă în şcoli şi grădiniţe în perioadele reci ale anului, din cauza sistemelor de încălzire ieşite din uz sau a resurselor financiare necesare pentru procurarea carburanţilor. Într-o situaţie similară se află şi multe spitale, case de bătrâni etc.
Suntem în drept să aşteptăm de la fraţii noştri români nu propagarea pornografiei şi degradării morale, ca investiţii care să dea locuri de muncă, ci să ne ajute să ieşim din impasul economic şi social.
Sperăm că la insistenţele dumneavoastră, domnule prim-ministru, investiţiile private străine care vor veni în Republica Moldova vor contribui numai la îmbunătaţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor noştri şi nu vor provoca degradarea morală a societăţii noastre.
Cu respect,
Victor CIOBANU,
Preşedinte al Organizaţiei de Tineret „Noua Generaţie”
Vicepreşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat
PS VR: In acelasi interviu, Patriciu, la fel ca si Vintu, sustine ca presa lui din RM va fi 40% in rusa pentru ca atatia rusi ar fi acum in Basarabia. Desigur, nu e tampit, doar ticalos. Atatia rusi or fi fost cu tot cu trupele Armatei Rosii. A plecat armata rusa vine noua armata rusa: armata media a noului KGB sub steag “romanesc”.