Victor Roncea Blog

„E absurd si revoltator ca la două decenii de la Revoluţie să se perpetueze cultul unor personaje direct implicate.“ – Vladimir Tismaneanu, reactie la dorinta familiei Gusa de a ridica un bust al Generalului la Targu Mures, urmata de o petitie de contestare iniţiată de Liga Pro-Europa si semnata de Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici, Zoe Petre, Adrian Cioroianu, Renate Weber si altii

“Stefane, ori prima, ori a doua radiografie nu este a ta. Ceea ce vad eu aici este imposibil. Acum o luna n-aveai nimic, iar acum oasele tale sunt praf. Asa ceva nu este posibil decat daca…” – Medic apropiat Generalului Stefan Gusa

Militaru: “Frontul Salvarii Nationale functioneaza de sase luni de zile!”

Unul dintre cei mai apreciati ziaristi militari – col. George Vasile – a descris sugestiv cele mai grele sapte zile ale generalului Gusa. Domnia sa arata, printre altele: “Din cei 54 de ani pe care generalul Gusa Stefan i-a adunat cu truda într-un destin de exceptie, câteva zile (sapte) l-au propulsat în istoria României. Între 17 si 23 decembrie 1989 a fost pus în situatia de a lua hotarâri de o importanta fara precedent pentru tara, armata si propria viata. Tara si armata le-a iubit fara margini. Pentru ele si-a riscat viata în fiecare din cele sapte zile, la o partida de ruleta ruseasca. Pe 17 decembrie a ajuns la Timisoara, când în oras se tragea. Cine, si de ce,a declansat evenimentele constituie (înca) o enigma pe care va trebui sa o dezlege istoria. Dar el a sosit, totusi, la timp pentru a opri ceea ce fusese planificat sa devina un masacru.

Între furia unui regim care agoniza si furia multimii iesite în strada, gândul sau a separat eternitatea tarii de interesele autocratului sau temporar. << Am evitat un dezastru – mi-a spus el – recuperând tancurile ajunse în mâinile rasculatilor Timisoarei, dar n-am executat ordinele de reprimare si nici pe acelea de a-i aresta pe cei din cladirea Operei .

Pe 20 decembrie s-a dus la întreprinderea “Elba”. Dumnezeul si spiritul taranului din sine a învins. A retras armata în cazarmi. Pe 20 decembrie Timisoara era un oras liber. Pe 21 , seara, dupa cum afirma însusi generalul, << unii s-au grabit sa ia avionul spre Bucuresti. Am avut, o clipa, impresia ca vor sa ma faca pe mine raspunzatorul pentru ceea ce facusera altii. Dar m-a sunat Milea si mi-a spus: ” Stefane, ramâi acolo si mai ales ai grija de tine! “. Am ramas. Abia a doua zi, dupa ce am aflat vestea mortii sale m-am considerat dezlegat si am plecat la Bucuresti…>>.

Apoi a urmat vestita << noapte a generalilor (22 spre 23 decembrie 1989) >>. Se punea problema unui ajutor militar pentru lichidarea misteriosilor teroristi. Generalul îsi aminteste:

<< Mi s-a spus ca mor oameni. Dar m-am gândit câti au murit când am mai avut trupe straine în tara si am refuzat orice interventie straina. Poate am gresit. Poate am fost prea categoric…>>. Tocmai de aceea ne putem întreba daca poate fi acuzat un om când întreaga istorie a neamului apasa pe umerii sai?

Am purtat câteva convorbiri cu generalul Stefan Gusa. Ultima chiar înainte de plecarea sa la Viena. Era grav bolnav, dar m-a rugat sa nu scriu. Acum, ma consider dezlegat de acel legamânt. Unii ziaristi care scormonesc în murdarii nu s-au dat în laturi sa-i sara pe geam, în spital, pentru a câstiga parale din grozavia suferintei sale. Ultimele trei luni din viata a stat întins pe spate si complet nemiscat. Însa mintea si vointa i-au fost lucide si puternice. Îsi strângea pumnii si spunea: << Dumnezeu m-a ajutat. Eu simt ca nu mai am putere. Dar, poate îmi va da El si voi iesi si de data asta la liman >>.

Întrebat de unde crede ca i se trage a adaugat << Poate, dar nu sunt sigur, de la acea cafea (n.a. cafeaua servita în noaptea generalilor). Dupa ce am baut-o m-am simtit tot mai rau. Pe 30 decembrie 1989, seara, m-am întâlnit cu ai mei la Predeal si nu ma mai recunosteau. Am iesit anul trecut din spital. Am mintit ca ma simt bine si am plecat în aplicatie. Dar mi-a fost tot mai rau. Am fost o saptamâna, pentru investigatii, la o clinica din Paris. Mi-au sosit analizele de la Viena. Dumnezeule, cu ce am gresit? Nu pot sa reprosez nimic, nimanui, nici lui Spiroiu, nici medicilor. Pe ceilalti i-am iertat pe toti >>.

La ultima întâlnire plamânii îi ardeau. Avea 40 de grade temperatura, dar a citit ce i-am scris, apoi a spus: << Pe unde te vei duce, spune-le tuturor sa tina cel mai mult dintre toate la armata româna, ca nu ma simt bine si ca îi iubesc >>.

Viata generalului Gusa s-a jucat la ruleta ruseasca de mai multe ori. Ceausescu, daca mai traia, putea sa-l condamne la moarte. Noua putere, sa-l trimita la închisoare. Cei carora nu le-au iesit socotelile în decembrie 1989, au dezlantuit împotriva sa o virulenta campanie de presa. Ziarele de scandal s-au hranit din suferintele sale. Strainii l-au apreciat. Revolutionarii l-au înteles. Armata l-a adulat. Vrem sau nu, generalul Gusa Stefan a intrat în istorie. Multi cred ca a dus în pamânt solutia enigmelor din decembrie 1989. Eu cred ca, dimpotriva, a fost un om ca noi toti, care si-a transformat trecerea pe pamânt într-o lectie de demnitate” – conchide ziaristul mai sus citat.

“Tancul are suflet. Se leaga de cei care îl exploateaza, îl conduc, îl mânuiesc în lupta. Pe undeva, orice echipaj se leaga trupeste si sufleteste de masina de lupta. Sufletul lor se transmite si tancului. Poate si invers, tancul îi însufleteste pe cei care îl conduc. Oricum, cine îsi iubeste arma are dreptul sa spuna ca arma lui are suflet. Însa primeaza sufletul soldatului, care a fost, este si trebuie sa fie respectat. El este sufletul armatei, în ultima instanta. Ce mult conteaza sufletul soldatului si ce mult conteaza sa poti umbla la sufletul soldatului… sa poti fi înteles de el! Comandantii care au câstigat batalii, au stiut sa umble la sufletul subordonatilor. E o mare arta sa reusesti acest lucru, mai ales ca armata nu se concepe fara exigente, fara disciplina.”

General Stefan Gusa