A început timpul prielnic poveştilor şi, înfioraţi de frumuseţea lor, ne întrebăm de unde vin şi încotro se îndreaptă după ce ne înmiresmează sufletele cu şoapte de dăinuire, purtându-ne „dincolo“, spre zarea de lumină a eliberării de năucitoarea „răutate a zilei“? Să uităm astăzi de „răutatea zilei“, cinstindu-l pe Sf. Mare Ierarh Nicolae, al cărui nume înseamnă biruinţă, cea a dreptei credinţe, nesfârşit roditoare pentru cei care urmează lui Hristos, o biruinţă asupra morţii prin Înviere. Să observăm că până şi într-un timp când profanul cotropeşte orizontul marginalizând sacrul din viaţa noastră (pentru a-l aminti pe Mircea Eliade), poveştile colindă timpul tăinuind ca o comoară de preţ sacralitatea. Aşa se face, bunăoară, că Santa Klaus perpetuează, dincolo de aspectele comerciale şi în pofida lor, esenţa sfinţeniei, adică Iubirea exprimată în darurile pe care le facem sau le primim, Iubire care, ştim prea bine, „nu cade niciodată“, pentru că e tărie şi dar de la Dumnezeu-Iubire. Darurile amintesc de „săculeţii de aur“ pe care Sf. Nicolae i-a pus noaptea la casa bărbatului care nu avea bani să-şi mărite cele trei fiice, ele fiind condamnate astfel să se prostitueze pentru a trăi… Sf. Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi, prin horn, a dat drumul săculeţului cu aur într-o şosetă pusă la uscat. Blândul Sfânt l-a rugat pe tată, care văzuse scena, să păstreze secretul, însă cum Dumnezeu „descoperă ceea ce omul acoperă“, el s-a făcut poveste şi de atunci obiceiul de a face daruri copiilor, şi nu doar lor. În zvonul de colind abia presimţit se luminează un rost mai adânc al darului în dăinuire, dincolo de dobândire, după frumoasa expresie a lui N. Sthainhard. În esenţă, adevăratul dar nu sunt „săculeţii cu aur“, ci viaţa curată rodind spre altele şi nu spre rătăcirea sfârşind în moarte. O poveste spune cum o mamă îl ruga pe Sf. Nicolae s-o ajute să poată da copiilor ei trei daruri: credinţa, iubirea şi speranţa. Se întrezăreşte aici adevărul evanghelic după care Dumnezeu atât de mult a iubit omul, încât pe Fiul Său l-a dat, ca acei care vor crede în El să aibă viaţă veşnică.
Sfântul Ierarh Nicolae În fiecare an pe data de 7 decembrie, creştinii ortodocşi de pretutindeni îl cintesc pe Sfântul Nicolae. Cel mai cunoscut sfânt de cei mai mulţi dintre noi încă din copilărie. Sfântul Nicolae a trăit pe vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian (284-305) şi a strălucit mai înainte în viaţa pustnicească şi, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Şi, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinătatea şi propovăduind cu îndrazneală şi cu glas slobod dreapta credinţă, a fost prins de mai marii cetăţii Lichiei şi dându-l la osândă şi la cazne l-au inchis în temniţă, împreună cu alţi creştini. Şi de vreme ce marele Şi bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut împărat al romanilor, cei ce erau închişi au fost sloboziţi din legături şi, cu ei împreună, a fost slobozit şi marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multă vreme şi s-a strans de către marele Constantin, întâiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae. Şi i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arată istoria vieţii sale. Scos-a din temniţă pe trei oameni năpăstuiţi, care prinzand de veste ca sunt osândiţi pe nedrept, au chemat pe Sfântul în ajutor, că, precum a izbăvit pe cei din Lichia, aşa şi pe dânşii să-i izbăvească. Pentru aceasta, dar, Sfântul Nicolae, ca unul ce era grabnic şi fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru pară nedreaptă ce făcuse oamenilor la împăratul, iar pe împărat l-a înştiintat cu amănuntul, arătându-i ca erau nevinovaţi, pârâţi din pizma. Şi aşa prin visul acesta i-a izbăvit din primejdia tăierii. Şi alte multe minuni făcând, păstorea dumnezeieşte pe dreptcredinciosul său popor. Deci, venind la adânci batrâneţi, s-a mutat către Domnul, neuitând, nici dup] moarte, turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine celor lipsiţi şi izbăvindu-i de tot felul de primejdii şi de nevoi. Încă şi până astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni şi cei ce-l roagă cu adevărată şi neindoită credinţă, nu numai mici binefaceri, ci şi minuni mari dobândesc. Din luna mai a anului 1087, moaştele Sfântului Nicolae se afla la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo ele sunt în mare cinste din partea credincioşilor, care vin la el, cu credinţa, din toate părţile creştinătăţii.
Mâna dreaptă a sfântului se află în Bucureşti
Puţină lume ştie că Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, situată la kilometrul 0 al Capitalei, adăposteşte de 410 ani mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.Ctitorie a Sfântului Martir şi Voievod Constantin Brâncoveanu, Biserica a primit un cadou neaşteptat de la Mircea Viteazu. Cronicarul Radu Greceanu a notat: „Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”.Mihai Viteazul avea mare evlavie pentru Sf Nicolae pentru că, acesta îi salvase viaţa. Ban al Craiovei şi condamnat la moarte de către Alexandru cel Rău, a scăpat cu viaţă prin o minune a Sf Nicolae. În drum spre locul execuţiei, Mihai Viteazul a cerut voie gărzilor să intre în Biserica Alba – Postavari pentru a înălţa o ultimă rugăciune. S-a rugat la icoana Sf Nicolae şi a scăpat.
Legenda
Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situaţie financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la uşa casei nobilului, un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de maritiş pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea şi celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza şi l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculeţul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agăţării şosetelor de şemineu. După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeţi cu aur făcuţi cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).
Sfântul Nicolae în tradiţia populară
În tradiţia populară Moş Nicolae sau Sân-Nicoară este un moş cu barbă albă, călare pe un cal alb, patronul marinarilor, soldaţilor, călătorilor, văduvelor, orfanilor şi fetelor sărace nemăritate. Barba albă a lui Moş Nicolae este semn că în ziua de 6 decembrie trebuie să ningă, când moşul îşi scutură barba, iar calul alb simbolizează zăpada care cade la începutul iernii. Sân-Nicoară este un păzitor al soarelui, la fel ca şi Sântandrei, el stând de veghe la porţile cerului dinspre apus, lucru ce simbolizează victoria luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului.
In Postul Adormirii Maicii Domnului, in Romania secolului XXI, Biserica Sfantul Nicolae din Brasov a fost demolata, fara ca ortodocsii din Brasov sau Patriarhia sa o mai poata salva. Sambata, 9 august a.c., angajatii firmei PRESCON au demolat Biserica Ortodoxa Sfantul Nicolae de pe strada Carpatilor, din Brasov, desi credinciosii au incercat sa se opuna. Este prima demolare a unei biserici in Romania dupa 1989. Biserica se afla pe un teren al controvesatului afacerist Ioan Nicolae, care a refuzat de-a lungul timpului sa finalizeze actele de proprietate. Surse din cadrul Prescon ne-au declarat ca firma a luat aceasta decizie in urma vanzarii terenului, fara incunostiintarea Bisericii, unei fond privat de investitii din strainantate. Parohul bisericii, preotul Tudor Sicoe, a oficiat Sfanta Liturghie ieri, in parcarea din fata intreprinderii Metrom. Va atasam imagini surprinse de redactorii publicatiei “Veghea” in timpul demolarii sfantului lacas. (V.R.)