Posts Tagged ‘Spiru Haret’

Concluzie amara la procesul inlaturarii lui Mihai Viteazu din centrul Capitalei. Statuile de la Universitate au fost mutate total ilegal. DOCUMENT. Mihai Tociu: Mihai Viteazu îi va tăia capul lui Sorin Oprescu

“In ziua când casca germana se va întâlni cu căciula bulgărească trebuie să dărâmaţi statuia lui Mihai Viteazul, fiindcă visul nostru a murit atunci” – Octavian Goga


Primăria a recunoscut că nu a emis Autorizaţie pentru mutarea statuilor

“Va comunicam ca nu a fost emis nici un alt act administrativ sau aviz pentru reamplasarea temporara a statuilor”

Informare

În 19.10.2010 am avut ultima înfăţişare în procesul statuilor.

1.Am depus un Punct de vedere emis de Uniunea Arhitecţilor din România, în care se menţionează că Primăria a început lucrările fără un Plan urbanistic care să reglementeze parcarea, nu a făcut publice informaţii privind parcarea şi nu a organizat o dezbatere publică.

2. Uniunea Vatra Românească – Filiala Bucureşti a depus o cerere de intervenţie în care atenţionează că lipsa organizării unei dezbateri publice a pus organizaţia în imposibilitatea înaintarii unor propuneri mai bune pentru mutarea statuilor şi solicită Instanţei să sancţioneze PMB pentru lipsa transparenţei decizionale.

3. La termenul trecut, PMB a fost somată să aducă toate autorizaţiile pe care le-a emis referitor la mutarea statuilor, adică autorizaţia de construire. Cum le-a fost teamă să o emită retroactiv, arhitectul şef Gh. Pătraşcu a preferat să recunoscă că nu a emis niciun alt act şi, implicit, că nu o va face pe viitor.

(more…)

FOTOGRAFIA ZILEI. Unde-au ajuns statuile de la Universitate

Foto: https://nichitus.blogspot.com

Vezi: Oprescu si demolatorii sai s-au grabit sa mute statuile de la Universitate, incepand cu Mihai Viteazu, inainte ca Instanta sa le-o interzica. FOTO/INFO/VIDEO

Lobotomizarea opiniei publice. Statuile de la Universitate au fost trimise pe autostrada suspendata a lui Oprescu


Ne vom intoarce intr-o zi…

Duminica, de cu noapte pana dis de dimineata, bagat intr-o colivie uriasa de fier, a fost eliminat din fata Universitatii, dupa aproape 130 de ani, monumentul lui Ion Heliade Radulescu, unul dintre fondatorii Academiei Romane si primul presedinte al ei. Statuia a fost amplasata sub domnia lui Carol I, în 1881, fiind realizata în marmură de Carrara de sculptorul italian Ettore Ferrari. Pretextul inlaturarii acesteia – si, in curand, si a statuilor ce ii reprezinta pe Mihai Viteazul, realizata de Carrier Belleuse (maestru al lui Rodin), Gheorghe Lazar, a sculptorului Ion Georgescu si Spiru Haret, a lui Ion Jalea – este o parcare subterana de 300 de locuri. In contextul in care parcarea de la Teatrul National, cea de sub Piata Universitatii sau cea de la Piata Unirii sunt, in cea mai mare masura, aproape goale. Ni se promite ca statuile vor fi aduse inapoi, dupa doi ani. Promisiunea vine insa de la cel care ne asigura cand a fost ales primar ca nu este “un Pinocchio” si nu va candida la presedintie – pentru a uita rapid cand i-au cerut-o “baietii destepti” – sau care ametea in campanie “pulimea” (expresia ii apartine) cu… autostrazi suspendate.

Proiectul parcarii care va da peste cap epicentrul Capitalei vreo doi ani de zile nu a fost facut public, iar in zona in care au inceput deja sapaturile, fara arheolog, se afla inainte de a fi amplasata statuia lui Mihai Viteazul, in 1874, altarul Manastirii “Sf. Sava”. Ieri, un muncitor se urina fara jena chiar pe ramasitele unor coloane dezgropate la baza monumentului lui Mihai Viteazul. Din pacate, securea din mana lui Mihai Viteazul nu a vrut sa se clinteasca pentru o asemenea molusca bipeda din echipa demolatorilor Primariei. Pentru a sfida complet legalitatea, interventia in forta asupra monumentelor istorice incarcate de simbolistica nationala a inceput fara nici un fel de autorizatie. A trebuit sa le ceara socoteala capilor operatiunii neobositul Remus Cernea, care, prin apelul la Politie, a obligat compania de demolari Apolodor sa scoata in miez de noapte o autorizatie, dispusa apoi pe un panou, conform legii.

Opinia publica contrariata sau revoltata de situatia de la Universitate a constat, pe langa Remus Cernea, in vocile unor tineri care i-au huiduit din mers pe sefii de santier ai lui Radu Ouatu, si, in afara de alti cativa trecatori zgribuliti, in muzeografa Emilia Enache, cercetatorul si fotograful Cibinus – Serban Bonciocat, de la Igloo Media si subsemnatul, de la Civic Media, reuniti intamplator, la 6 dimineata, pentru a consemna evenimentul grotesc. (Culmea, ultimii doi am urmat cursurile Liceului de Arta Tonitza si ne-am regasit, alaturi de aceeasi muzeografa, in zilele lui decembrie ’89, aparand valorile nationale de la Muzeul Aman si Muzeul National de Arta al Romaniei). “Societatea civila” care altfel face caz pentru cel mai mic chitic de Delta ramas fara codita, eventual prins, batut si apoi exterminat de Basescu, nu a considerat necesar sa se trezeasca pentru mutilarea, poate iremediabila, a istoriei Bucurestiului. Iar presa, dupa cum se vede din lipsa ei de reactie, e la fel de suspendata ca si autostrazile lui Oprescu. Mecanismele de auto-aparare ale populatiei sunt, asadar, anihilate.

Mutarea statuilor de la Universitate, fara nici o garantie viabila de reintoarcere in centrul orasului, urmeaza experimentului reusit al eliminarii Lupoaicei, darul Romei de la 1906, din Piata Romana (Ro-ma-na), la fel de ilegal, fara consultarea si acordul cetatenilor Capitalei, dupa cum stipuleaza legea. Nici un reprezentat al Primariei, arhitect sef, consilier pe probleme de cultura si arta sau, cum ar fi fost normal, insusi Primarul General, nu a explicat care este motivatia mutarii Lupoaicei cu Romulus si Remus dintr-un spatiu central intr-unul marginal, in fata unui magazin ruinat, cu geamuri sparte, in capatul unei pietonale strambe si neterminate de 20 de ani si privind inciudata, fara nici o noima, la traficul dintre Unirii si Universitate.

La momentul unei alte agresiuni scoasa din tiparele KGB si indreptata asupra simbolurilor sacre reprezentate de monumentele de la Universitate, Societatea Academica pentru Adevar Istoric avertiza ca este vorba de un procedeu folosit în toate epocile de către cei ce vor să desfigureze spiritual un popor, prin desfigurarea memoriei simbolice a generaţiile tinere. “În antichitatea grecească lupta pentru supremaţie între cetăţi s-a derulat ca un război al statuilor. În Roma antică la fel. Noutatea acestui război contra statuilor ţine de utilizarea oficialilor, adică a statului care este întors astfel împotriva lui însuşi. Faptul că soldaţii sovietici sosiţi în Basarabia şi-au făcut ţintă din crucifixe arată că deja apăruse un curent nou în războiul contra spiritului, înscriind o fază nouă în lungul război anticristic. Bizanţul isaurienilor ne-a dezvăluit în toată cruzimea bestiei războiul contra sfinţilor din icoane. Iată că democraţia românească a magnaţilor de tâlhărie, care şi-au făcut averile prin acţiuni de pradă contra propriei economii, adaugă o filă nouă, aceea a energumenilor trimişi pe scenă de către magnaţii jafului să desfigureze simbolic memoria oraşelor, într-un război contra statuilor care se adaugă războiului contra unicului poem apofatic popular al sud-estului european, Mioriţa, şi deopotrivă războiului contra lui Eminescu etc.”

Aranjate bine, strajuind un rondou din Parcul Izvor, intr-o latura a Casei Poporului, noile spatii alese pentru cele patru statui tradeaza intentia definitivatului. Cine ar putea garanta ca, peste doi ani, primarul-Pinocchio nu va invoca faptul ca un planseu de parcare nu poate sustine 105 tone, cat are monumentul lui Ion Heliade Radulescu, inmultit cu patru? Si-apoi, in parc nici nu exista poluare, ca sa mai vina derbedeii de la Catavencu cu ministrul-pleasca sa le tranteasca niste masti de gaze roz din garderoba lui Patapievici…

Statuia lui Ion Heliade Radulescu a fost depozitata ieri, incatusata, in Parcul Izvor, alaturi de alte trei gropi comune, pregatite de cioclii simbolurilor nationale pentru ingroparea, in afara centrului Capitalei, a lui Mihai Viteazul, Gheorghe Lazar si Spiru Haret. Odata cu ei se ingroapa curajul unui popor, cultura si educatia noilor generatii, aproape lobotomizate dupa 20 de ani de agresiune continua a unor ocupanti perfizi, care nu mai actioneza fatis, cu forta tancurilor, ci folosindu-se chiar de institutiile statului si reprezentantii acestuia.

Depinde de fiecare dintre noi sa nu-i lasam!

Vezi si: EXCLUSIV. Ridicarea, plecarea si disparitia statuii lui Ion Heliade Radulescu de la Universitate. VIDEO. Profanarea Istoriei – sacrilegiul din Piata Universitatii

FOTOGRAFII de la profanarea statuilor de la Universitate. Ion Heliade Radulescu, epigrama de pe statuia sa: “De ce, batrane, de-atat vreme/ Cu mana-ntinsa tu stai si-acum?/ -Cersesc la lume un dram de minte/ Pentru-nteleptii de peste drum”. TEXT: Statul contra statului – pasi spre sfarsitul Romaniei

Foto: Cristina Nichitus

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova