Afacerea Transchem, bomba de campanie: Geoana, executat cu sprijinul PSD
Ceea ce părea cel mai banal și plicticos demers politic al verii, înființarea, la inițiativa PDL, a unei comisii de anchetă privind irigațiile din agricultură, și-a arătat azi fața nevăzută: declanșarea unui atac de proporții asupra candidatului PSD la președinție, Mircea Geoană, prin scoaterea la lumină a controversatei afaceri Transchem, de acum 12 ani. Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, a faptului că, în România, anchetele se fac numai atunci când interesele politice o cer. Pretextul fiind, evident, “interesul national”. O afacere cederista care a spoliat bugetul statului în favoarea americanilorLuna trecută, PDL a avut ideea înființări unei comisii de anchetă privind felul în care agricultura românească a rămas fără irigații. Prinsă în vălmășagul altor subiecte, presa a tratat superficial subiectul – nici nu era mare brânză de capul lui – iar PSD nu a avut nicio reținere în a-și pune semnătura pe cererea de înființare a comisiei. Ba chiar, prin deputatul Victor Surdu, a plusat, cerând audierea la comisie a unor foști miniștri. Azi, însă, a căzut bomba: comisia a scos la lumină celebra afacere Transchem, de acum 12 ani, peste care se așternuse, demult, praful uitării. La comisie a fost audiat fostul ministru al Finanțelor din 1997, Daniel Dăianu, care a spus că, la vremea respectivă, s-a opus din răsputeri încheierii afacerii Transchem, mai ales după ce primise semnale de avertisment din partea serviciilor secrete în legătură cu un grup de afaceriști care aveau interese oculte legate de afacerea în cauză. El și-a exprimat, totuși, nedumerirea legată de faptul că povestea e scoasă de sub obroc după atâta timp, când România ar trebui să fie interesată mai mult de present și de viitor.
Cum a ajuns Transchem în România
Ce este afacerea Transchem, însă? În 1997, a apărut, la nivelul guvernului Ciorbea, ideea semnării unui contract între corporația americană “TransChem Finance & Trade Corporation”, profilată pe activități legate de agricultură, și Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare (SNIF) pentru modernizarea agriculturii. Cu doi ani înainte, în 1995, TransChem derulase un contract similar în Ucraina, soldat cu un eșec major, care a generat un puternic scandal de presă. În România, după cum presa vremii a relatat pe larg, promotorii cei mai fervenți ai afacerii ar fi fost Ionuț Costea, fost secretar de stat la Finanțe și director al BERD pe zona România, Ucraina, Georgia, cumnatul său, Mircea Geoană, ambasador al României în SUA și Alfred Moses, ambasadorul SUA la București. Ministerul Finanțelor, al cărui demnitar era și Costea, nu a ținut cont de situația produsă la ucraineni, ci a acceptat să fie garantul unui credit de 80 milioane de dolari pentru contractul încheiat între unitatea din subordinea Ministerului Agriculturii și TransChem. Declarativ, obiectivele contractului erau: “modernizarea sistemului de irigații, asigurarea parcului agricol cu utilaje de mare capacitate, reducerea costurilor la lucrările agricole, implicarea furnizorilor de utilaje, într-o etapă ulterioară, la producerea acestora în România”.
Profit american a la Caritas: 800%
Numai că, după semnarea contractului nu s-a mai întâmplat nimic notabil. TransChem a demarat o mega-afacere cu un număr de unități agricole private, iar pe suprafețele de teren astfel obținute au luat ființă asa zisele ferme de tip american. Asociațiile agricole mixte trebuiau să ramburseze creditul din surplusurile de recoltă obținute. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, iar cel care a plătit americanilor a fost garantul afacerii, adică statul, un profit de tip Caritas pentru americani, adică de 800%, la o investiție de numai 11 milioane de dolari, plus niște utilaje second-hand. Prin HG nr. 686/1997, Ministerul Finanțelor, pe atunci condus de Mircea Ciumara, a fost autorizat “să garanteze, în numele statului, dobânzile, comisioanele, spezele bancare, primele de asigurare, precum și alte cheltuieli aferente creditului garantat”. Împrumutul extern, în valoare de 160 de milioane de dolari, a fost acordat de Citybank N.A. – SUA. Jumatate din sumă a fost topită prin programul ROMAG ’98, destinat modernizării agriculturii cu sprijinul Transchem. Pentru că SNIF nu a avut de unde să plătească, a fost executată silit de către AVAB, în anii care au urmat.
Cine sunt membrii misteriosului “grup de afaceriști”?
Atunci când a fost chestionat de presă pe marginea afacerii Transchem, Costea a susținut că nu el a făcut lobby pentru americani, ci chiar guvernul României însuși, dar a continuat să susțină că acordarea garanției de stat pentru afacerea în cauză, în 1997, nu a fost o greșeală. Însă, Daniel Dăianu a spus, azi, în fața comisiei parlamentare de anchetă, textual: “Eu am avut informaţii privind antecedentele acestui grup de afacerişti. Ştiam ce s-a întâmplat în Ucraina. Am fost informat şi de cei abilitaţi să informeze miniştrii, premierul şi preşedintele, dar am fost ajutat şi de dincolo de Ocean, pentru că erau notorii eşecurile de prin alte părţi. Ca atare, n-am dorit să implic financiar statul român într-o afacere care, din punctul meu de vedere, era foarte discutabilă, având în vedere acele antecedente”. Întrebat de Inpolitics, după ședință, cine erau membrii “grupului de afaceriști” menționat, Dăianu a refuzat să comenteze. Comisia i-a mai programat azi la audiere pe fostul ministru țărănist al Agriculturii, cel care a demarat contractual cu Transchem, Dinu Gavrilescu, dar și pe ministrul de Finanțe care i-a succedat lui Dăianu, adică Decebal Traian Remeș, care nu a venit.
O contra-replica la Comisia Udrea?
Este mai mult decât clar, însă, că scoatarea la iveală, după 12 ani, a scandalului Transchem este o decizie eminamente politica ce nu poate avea legătură decât cu apropiata campanie electorală, fiind conceputa ca o armă anti-Geoană (și nu numai) puternică în mâna lui Băsescu și a PDL. Posibil, ca o contra-replica la crearea Comisiei Udrea. Semn că, de 20 de ani încoace, nimic nou nu a apărut în modul în care se derulează bătăliile politice: aceeași căutare de scheleți îngălbeniți în dulapuri, același praf învechit aruncat în ochii opiniei publice.Bogdan Tiberiu Iacob –https://www.inpolitics.ro/
Postarea anterioara despre Geoana & Co mi-a adus aminte de Afacerea TransChem, de care m-am ocupat in 1998. Acum cred ca este important sa marturisesc: investigatia a fost realizata cu sprijinul unor specialisti americani de mare clasa. Mai amintesc ca pe parcursul documentarii am fost invitat sa stau de vorba cu un “mijlocitor”. Pentru ca am refuzat a urmat o amenintare cu moartea sau, cel putin, spitalizarea. Ca sa nu cred ca este o gluma mi s-a dat si o lista cu traseele mele de pe parcursul a trei zile insotita de explicatii privind pe care dintre trotuarele pe care am trecut s-ar fi putut urca si o masina. Pentru ca nu dadeam semne de “intelegere” chiar m-a bagat o masina intr-un zid, intr-o seara cand plecam de la redactie. A doua zi am publicat articolul si i-am spus apoi ce si cum cuiva, care a pus mana pe telefon si l-a sunat pe unul dintre protagonistii afacerii de fata cu mine. Se cunoasteau. Omul meu era si este si acum mai puternic decat intreaga gasca de afaceristi. I-a transmis textual ca daca nu sunt lasat in pace o sa se ocupe el de personajul respectiv si de intreaga lui familie. Am scapat. Le multumesc pe aceasta cale profesionistilor americani si romani care m-au sprijinit inainte si dupa publicarea articolului, care, ce e drept, a dus la intreruperea – pe moment – a afacerii care prejudicia statul roman cu 70-80 de milioane de dolari. Evident, pentru cei care vad Romania doar ca o prada nu a contat niciodata culoarea Guvernelor. Afaceristii murdari au revenit sugand an de an din averea nationala a Romaniei…
Un proiect american care urma sa puna agricultura Romaniei pe roate s-a transformat intr-o afacere profitabila pentru rechinii internationali
Statul roman e pe cale sa fie pagubit cu 70 de milioane de dolari
* Transchem Corporation a contribuit si la deposedarea Ucrainei de alte 70 de milioane de dolari * Kaplan – seful companiei spera sa repete scenariul la Bucuresti * Fostul ambasador american Alfred Moses a bagat afacerea Kaplan pe gatul Guvernului * Ministerul Agriculturii afla dupa jumatate de an in ce consta proiectul aprobat * Functionarii statului nu s-au obosit nici macar sa verifice trecutul companiei
Totul incepuse foarte bine. Era vorba de o afacere colosala pentru statul roman. Dupa un complex studiu de fezabilitate, doua dintre cele mai importante concerne din SUA si din lume in domeniul produselor agricole fac o propunere Romaniei. Va aduceti aminte? Aceeasi Romanie care era o data denumita “granarul Europei”. Dupa 50 de ani tara noastra poate sa-si reia locul binemeritat pe piata cerealiera mondiala. Concret: companiile americane J.I. Case si Valmont Industries creeaza un proiect care ar duce la modernizarea si ridicarea agriculturii romanesti la standardele occidentale. in derularea afacerii urma sa se asocieze si gigantul Cargill, care are o cifra anuala de afaceri de 65 miliarde dolari SUA, cat si Pioneer International, important furnizor de cereale. Cum suna proiectul: Case si Valmond vor livra Romaniei echipament si utilaje de ultima ora pentru productia agricola. Cargill va construi silozuri si facilitati portuare. Compania Pioneer va furniza suplimentarul de graunte necesar. Citibank va oferi, pentru plata companiilor, un credit, asigurat atat de Banca de Export-Import a Statelor Unite cat si de guvernul roman, in valoare de 157.3 milioane dolari, dintre care 134 rambursabili in 7 ani, iar 23,3 milioane in 3 ani. Avantajul Romaniei consta si in faptul ca aceasta suma poate fi platita in produse cerealiere. Echipamentul furnizat urmeaza sa acopere necesarul mecanizat pentru aproximativ 350.000 de ha, inclusiv irigarea a 22% din aceasta suprafata. Potentialul estimat: 1 milion de tone de graunte export pe an. Profitul estimativ al intreprinzatorilor particulari care vor beneficia de program: 300 de milioane de dolari. Dar mirosul profitului se pare ca a atras si mustele ca la oala de lapte. Dar, mai intai, cateva detalii despre desfasurarea proiectului original.
Americanii asteptau Guvernul Ciorbea ca pe painea calda
Punerea in practica a acestuia a luat ceva timp. Reprezentanti ai Case si Valmont au incercat de-a lungul mai multor guvernari sa-si puna in aplicare ideiile generoase. De fiecare data s-au izbit ori de un zid ideologic ori au fost aruncati in subteranele mizere ale jocurilor politice si ale intereselor personale. Cu totul altceva se asteptau de la Guvernul Ciorbea, rezultat in urma victoriei Conventiei Democrate din noiembrie 1996. Pe 1 Februarie 1997, reprezentantii reputatelor companii americane ii prezinta secretarului general al Guvernului, Remus Opris, proiectul, modul de derulare si avantajele acestuia. Dupa un numar impresionant de intalniri, cu oficiali ai guvernului roman, de la toate nivelele posibile, apoi cu reprezentanti de la Uzina Tractorul pana la Presedintele Romaniei,. pe 7 aprilie, cu fast si trambite, are loc la palatul Victoria semnarea contractelor. Cu o singura exceptie: Ministrul Mircea Ciumara. Secretarul de Stat in Ministerul Finantelor, Mircea Ionut Costea, invoca o pocedura legislativa care nu permitea momentan semnarea contractului de catre ministru. Oricum, Ministrul Agriculturii, Dinu Gavrilescu, considera la acel moment festiv ca acest contract reprezinta “cel mai important acord semnat de Guvernul Romaniei pentru sprijinirea agriculturii incepand din decembrie 1989”. Primul-ministru, Victor Ciorbea, declara ca “acordul este un model exemplar care ar trebui urmat si de celalalte sectoare economice”. La ceremonie participa, din partea americana, Jeremy Lamb, presedintele Case pe Europa si Richard Berkland, vice-presedintele Valmont International. Perfectarea contractului se amana pana la urmatoarea intalnire a Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, pe 15 mai.
Alfred Moses isi baga coada
Amanarea este insa, in fapt, rezultatul unor manevre de culise. Apare in scena acelasi personaj care a facut campanie, indirect, PDSR-ului si lui Ion Iliescu, prin obstructionarea in spatiul democratic romanesc a unor importante organizatii independente americane. Acelasi personaj care ar fi spus ca daca nu concesionam hotelul Bucuresti nu vom intra in NATO. Recunoasteti personajul? Este chiar fostul reprezentant al Statelor Unite in Romania, Excelenta Sa ambasadorul Alfred Moses. Este vorba chiar de acelasi Alfred Moses care, la incheierea contractului dintre Case, Valmont si statul roman, afirma cu emfaza ca aceste companii aduc “o substantiala contributie americana la dezvoltarea productivitatii agricole romanesti”. Ce face Moses? Aduce pe tapetul din cabinetul primului ministru o alta companie americana, dar nu de productie a utilajelor agricole, ci de intermediat – “brokering”. Pe numele ei Transchemical Corporation, si condusa de tatal, Morty Kaplan, si fii. Ce este Transchem si ce vrea ea? Bani, evident. Dar bani cu orice pret. Corporatia, inregistrata in Miami, Florida, s-a mai ocupat de o afacere in domeniul agriculturii – oarecum similara in declaratii cu cea din Romania. Anul: 1992. Locul: Ucraina. Afacerea prejudicia guvernul federal american, care era intr-un final obligat sa ramburseze imprumutul garantat, cu 70 milioane dolari.
Afacerea Kaplan – Ucraina: simpla si extrem de manoasa, dar nu in holde
Afacerea Kaplan – Ucraina a fost foarte simpla si extrem de profitabila. Este vorba de un profit, vorba-ceea, de milioane. De dolari. Operatiunea Kaplan – Ucraina este similara prin “modus operandi” cu cea initiata de respectivii in Romania. Tot ambasadorul american, deci reprezentatul Statelor Unite ale Americii, al Administratiei democrate si, in ultima instanta, al locatarului Casei Albe, presedintele Bill Clinton, este cel care “a comandat” afacerea in Ucraina. Acesta prezinta firma TransChemical Corp. guvernului de la Kiev. Kaplan, impreuna cu Zeneca Inc, o companie furnizoare de graunte, promit modernizarea sectorului agricol (de stat, la acea vreme). Citibank ofera imprumutul de 70 milioane dolari, garantat de Banca federala de Export Import a SUA (Ex-Im Bank) si guvernul ucrainean. Toata intreprinderea se dovedeste a fi, pentru ucraineni, un fiasco total. Mai pe romaneste: o teapa de zile mari. Incredibila situatie, care a dus la o gaura de 70 de milioane de dolari in buzunarele contribuabilor americani si la pierderea reputatiei Statelor Unite in zona, a determinat prestigiosul cotidian New York Times sa-si trimita reporterii la fata locului. Va prezentam o sinteza a anchetei amanuntite efectuate de ziaristii americani:
The New York Times denunta escrocheria
“Cand o companie americana s-a aventurat in Ucraina, anul trecut, cu o afacere de 70 de milioane de dolari in graunte, erbicide si utilaje agricole performante, faptul a fost apreciat atat in Ucraina cat si la Washington drept un vot istoric de incredere in aceasta natiune aflata in plina zbatere si un model de cooperare intre companiile americane si fostele tari comuniste. Dar, dupa un an, afacerea pare sa fie un model de cu totul alt gen: o situatie jenenta in care companiile americane au profitat de o tara in valtoare pentru a-si deserta semintele de proasta calitate, care in nici un caz nu ar fi putut aduce vre-un profit daca ar fi fost vandute in Statele Unite. “Este o pagina foarte intunecata”, considera David Sweere, presedintele comitetului agricultural al Camerei de Comert Americane din Ucraina. “Ucrainenii si-au pierdut respectul fata de noi, din cauza unor afaceri de acest fel. Da, noi, in occident, credem in castigul comercial. Dar daca acesta este singurul nostru scop, atunci aceast lucru s-a petrecut aici”.
Ce s-a intamplat?
“Unele ferme au plantat semintele dar nu a crescut nimic. Cele mai multe combine au ramas, ruginite, in depozite. Aceasta in timp ce compania americana furnizoare si cea care a intermediat afacerea au fost deja platite. Iar Ucraina se chinuie sa plateasca cele 70 de milioane catre Citibank, care a finantat afacerea. Daca Ucraina nu va putea plati datoria, Banca de Export-Import a Statelor Unite, care a garantat imprumutul, va trebui sa-l achite, un cost suportat in ultima instanta de contribuabilul american.”
In loc de 1.000.000 de tone de porumb pe camp de abia s-au itit 10.000
Cine sunt “marii intreprinzatori”? Zeneca Inc, o companie de produse agricole din Wilmington, Delaware, si – obiectul atentiei noastre – Transchemical Corporation. Ce au promis respectivii vecinei noastre, Ucraina? Produsele americane ar fi trebuit sa duca la o recolta de cel putin un milion de tone de porumb, care ar fi permis Ucrainei plata grauntelor si a utilajelor intr-un an. Deci: 70 de milioane de dolari. Dar rezultatul a fost de doar 10.000 de tone! Evaluate de guvernul ucrainean la 850.000 de dolari. O diferenta impresionanta. Explicatiile au fost controversante. “Le-am dat tot ce-am avut mai bun”, a spus Karl Sherman, unul dintre avocatii firmei Zeneca, care este o subsidiara a Grupului Zeneca Ltd, din Marea Britanie, la randul lui parte a mastodontului Imperial Chemical Industries PLC. insa, conform investigatiilor efectuate, unele dintre seminte livrate erau atat de mucegaite incat se pare ca zacusera bine de tot in hambarele de peste ocean. Kaplan, clientul nostru, cel care a ajutat la coordonarea afacerii prin compania sa familiala Transchemical Corporation, a considerat ca era o afacere de”castig la castig pentru toata lumea”. Transchem a primit, conform documentelor furnizate de Zeneca, un comision de 800.000 de dolari plus un procentaj major din vanzarea combinelor.
Kaplan: “Nu suntem organizatie caritabila”
Numai din intermediatul vanzarii combinelor Transchem si Zeneca au scos un profit estimat la 10 milioane de dolari. Cum? Foarte simplu. “Marii intreprinzatori” americani au vandut Ucrainei 200 de combine la pretul de 143.000 de dolari bucata. Dar Kaplan le-a cumparat de la companiile specializate, Deere & Co si chiar J.I. Case, cu 90.000 de dolari bucata! Declaratia lui Kaplan: “Suntem in afaceri iar scopul nostru era sa scoatem un profit. Nu suntem organizatie caritabila.” Ministerul ucrainean de Finante a ordonat procuraturii o investigatie asupra tranzactiei, efectuate prin intermediul conglomeratului guvernamental Zemiya & Lyudi impreuna cu Ministerul Agriculturii. Dar nimeni nu se astepta ca actiunea sa ajunga prea departe. Presedintele Zamiya & Lyudi era un important politician, membru al Parlamentului si, pe de-asupra, un aprig comunist. Ideologic vorbind. Conform rezultatelor anchetei intreprinse de Guvernul Ucrainei, doar 10.567 de tone de porumb au rezultat din semintele livrate de Zeneca si Kaplan, deci mai putin de o tona pe acru. Dupa aceasta experienta nefericita, ucraineni au apelat la ajutorul unei alte companii americane: Pioneer International Inc. Rezultatul a fost de 20 de tone de porumb pe acru. Cu semintele ramase de la Zeneca au incercat sa mai planteze 230 de acrii. Nu a rasadit nimic.
Tintele luate in colimator: Ucraina, Rusia si Romania
Pentru a-si face mendrele mai bine in tara, Kaplan a creat o organizatie teritoriala “join-venture” intitulata Trans Agro. Un aspect surprinzator pentru redactorii de la New York Times a fost si faptul ca prin hartogariile oficiale s-au “pierdut” cinci jeep-uri Grand Cherokees si cinci mini-van-uri Chevrolet Lumina. Se pare ca pe la aceasta organizatie, din care facea parte si presedintele Zamiya & Lyudi, si care a ajutat din rasputeri, cu serviciile sale, marii frati de la apus, s-au propasit bunurile mobile in cauza. Reporterii de la New York Times au reusit sa afle, dintr-un memorandum confidential al firmelor in cauza, ca tintele predilecte ale acestora – stabilite inca din 1992! – erau Ucraina, Rusia si Romania! Pentru ce: pentru ca sunt cele mai pretabile “unui profit major”.
Moses i-a promis lui Ciorbea lobby evreiesc pro-NATO
Revenind la situatia din Romania se pare ca Alfred Moses a promis guvernului roman – care in acea perioada se afla in plina campanie exacerbata pro-NATO – sprijinul lobby-ului evreiesc din SUA pentru admiterea Romaniei in Alianta. De altfel, la vizita sa in SUA, Victor Ciorbea a fost calauzit peste tot de catre Alfred Moses. O parte din delegatia romana a fost plimbata la baza Transchem din Miami, unde probabil au fost extrem de impresionati prin petreceri fastuoase pe yahturile companiei. Ce se intampla in tara, insa? O incalcare grosolana a protocolului si a cuvantului primului-ministru al Romaniei. in iunie, presedintele Case, Steve Lamb, este informat brusc ca afacerea se taie, pur si simplu, in doua: 80 de milioane pentru produsele furnizate de Case si 80 de milioane pentru TransChem. La aflarea vestei, Lamb se urca in avion si zboara imediat la Bucuresti. Aici se intalneste cu Victor Ciorbea si Alfred Moses la Palatul Victoria. O sursa din interiorul cabinetului Ciorbea ne-a relevat ce s-a intamplat la aceasta memorabila intalnire. Intrebat de ce si-a schimbat hotararea si promisiunea initiala, Victor Ciorbea ar fi aratat spre Alfred Moses si ar fi spus direct ca ambasadorul SUA este cel care a decis. Prin aceasta interventie aproape inimaginabila, Alfred Moses se face vinovat de incalcarea oricaror uzante diplomatice. Dar, chipurile, noua intorsatura n-ar constitui nici o problema in derularea proiectului initial, dupa cum considera Transchem. Kaplanii promit sa cumpere chiar de la Case utilajele care ar urma apoi sa le revanda Romaniei. Profit: Kaplan & Comp. Chiar si dupa eliminarea sa de pe scena diplomatica, in august 1997, Alfred Moses revine la Bucuresti cu amicii sai, Kaplan, pentru a-si perfecta condicutele. Din aceasta afacere de brokering, Kaplan, daca respecta scenariul din Ucraina, ar putea sa scoata un profit de 10 milioane dolari. Daca il imbunatateste, chiar si mai mult.
Statul roman garanteaza creditul
Urmeaza urmarea. Pe 4 noiembrie, Monitorul Oficial publica “Hotararea Guvernului Romaniei privind autorizarea Regiei Autonome a imbunatatirilor Funciare pentru achizitionarea unor pachete agricole, a Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior pentru aprobarea garantarii creditului extern si a Ministerului Finantelor de a garanta creditul in numele statului.” Prin aceasta Hotarare se autorizeaza RAIF sa achizitioneze “in cadrul Proiectului agricol roman” – ce defineste corporatiile Case si Valmont – si al Proiectului “ROM AG ’98” – ce defineste Transchem, pachete agricole, tehnologii si servicii. Alegerea acestui nume pentru Transchem este o alta diversiune, deoarece proiectul companiilor Case si Valmond este deja cunoscut in teritoriu drept ROM-AGRA.
Practic, prin aceasta Hotarare de Guvern, se aproba garantarea integrala a creditului extern in valoare de 160 milioane dolari SUA, fara a se specifica insa divizarea contractelor celor doua parti distincte. Mai mult, am fost informati de o oficialitate din Ministerul Agriculturii care doreste sa-si pastreze anonimatul ca ministrului Dinu Gavrilescu a trimis in tara diverse adrese catre sefii Directiilor Generale pentru Agricultura si Industrie Alimentara. Prin acestea directorii DGAA din teritoriu sunt incunostiintati – de abia acum – de oferta elaborata de catre Transchem. Este anuntata si proxima semnare a contractelor cu Transchem, la sfarsitul lunii ianuarie. Howard Kaplan, unul din fii lui Kaplan, se afla deja la Bucuresti, vanandu-l pentru semnatura pe noul ministru de finante, Daniel Daianu. Pe 13 ianuarie Export – Import Bank of United States aproba prima transa a imprumutului de 160 milioane dolari, in valoare de 70 milioane, efectuata de catre Citibank International. Compania nominalizata: Transchem Finance and Trade Corporation. Garant: Romania, prin Ministerul de Finante. Victor RONCEA
ZIUA Nr. 1095, miercuri, 28 ianuarie 1998
Urmarea 1 – Revenirea la Guvern dupa caderea lui Ciorbea
Reprezentantii firmei Transchem au discutat cu premierul Radu Vasile despre proiectul agricol pe care il au in vedere in Romania Ziarul de Iasi – Data publicarii: 15/09/1998 Premierul Radu Vasile a primit, luni, o delegatie de oameni de afaceri americani condusa de Morty Kaplan, presedintele firmei Transchem, se arata intr-un comunicat al purtatorului de cuvint al Guvernului. Au fost discutate aspecte ale proiectului pe care Transchem l-a propus partii romane, proiect care are in vedere livrarea catre fermierii romani de echipamente si material pentru mecanizare si irigatii. Rambursarea costurilor proiectului, in valoare totala de 100 milioane dolari, ar urma sa se faca exclusiv din produse agricole. Firma Transchem a protestat, saptamina trecuta, fata de refuzul ministrului Finantelor de a semna garantia guvernamentala pentru acest proiect. Transchem sustine ca a indeplinit toate cerintele solicitate de partea romana si ca beneficiaza de sprijinul guvernului Romaniei, care a autorizat, la 4 noiembrie 1997, Ministerul Finantelor pentru a acorda garantia guvernamentala. Ministerul Finantelor nu considera ca trebuie sa acorde garantii guvernamentale, pentru ca proiectele nu constituie investitii, ci importuri. De asemenea, Ministerul Finantelor mentioneaza ca nu exista temeiuri economice pentru ca sa se garanteze riscul comercial al unor proiecte derulate pentru obtinerea de profit.
Urmarea 2 – Scutirile de taxe vamale sunt aprobate de Radu Vasile
Utilaje agricole aduse de Transchem vor beneficia de scutire de taxe vamale Z Data: 10/05/1999 Pentru utilizarea utilajelor agricole achizitionate prin Programul Romag ’98 se asteapta aparitia actului normativ prin care aceste utilaje sunt scutite de taxe vamale, a declarat Stefan Constantin, directorul Regiei de Imbunatatiri Funciare. Acest program, in valoare de 80 de milioane de dolari, este realizat impreuna cu firma americana Transchem. El prevede ca utilajele achizitionate, cu garantie guvernamentala, vor fi folosite pentru 50.000 ha de teren arabil, pentru productia de porumb, firma americana ocupandu-se, pe langa asigurarea utilajelor, si de managementul acestui program. “Pana la ora actuala s-au incheiat contracte pentru aproximativ 30.000 ha, utilajele necesare pentru acesta supra-fata fiind deja sosite la Constanta. Singurul lucru care lipseste pentru ca aceste masini agricole sa fie folosite este aparitia actului normativ de scutire de taxe vamale. Proiectul acestui act se afla acum la Ministerul Industriei si Comertului pentru avizare”, a completat directorul Constantin.
Urmarea 3 – Nastase nu stie ce sa faca
Afacerea RAIF-TransChem – potlogarie de pe urma careia statul plateste zeci de milioane de dolari
Data: 18 mar 2002
Afacerea “RAIF-TransChem” este rodul unui puternic lobby romano-american (sau viceversa) de pe vremea cabinetului Victor Ciorbea. De altfel, ea are la baza chiar o hotarare de guvern “special adoptata”: HG nr. 686/4 noiembrie 1997. Prin aceasta, “RAIF este mandatata sa semneze contractele comerciale cu furnizorii pachetelor agricole, ai tehnologiilor si serviciilor – Case Corporation, Valmont Industries si TransChem Finance & Trade Corp, precum si contractele de imprumut cu Citibank NA-SUA”. Deci, toti “actorii oficiali” ai afacerii sunt alesi din start si nominalizati in actul normativ adoptat de guvern. Cum era vorba nu de un program coordonat de guvern, ci de o afacere intre firme private (vanzatori de utilaje, detinatori de terenuri etc.), era nevoie de o derogare de la lege, pentru a acorda garantii guvernamentale. Ca urmare, “se autorizeaza Comitetul Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior sa probeze garantarea integrala a creditului extern, in valoare de 160 milioane dolari SUA, acordat de Citibank NA-SUA, pentru achizitionarea unor pachete agricole, tehnologii si servicii” (subl. n.). RAIF trebuia sa ramburseze creditul “din fondurile incasate de la utilizatorii finali ai pachetelor agricole, pe baza contractelor comerciale de livrare a utilajelor”, iar in baza derogarilor precizate, era autorizata “sa se asocieze cu furnizorii pachetelor agricole, ai tehnologiilor si serviciilor, formand societati comerciale cu personalitate juridica, in conditiile legii”. Hotararea a fost contrasemnata de promotorii ei, ministrul Agriculturii, Dinu Gavrilescu, si ministrul Finantelor, Mircea Ciumara. Remes da “unda verde” , iar Muresan deturneaza utilajele. Demararea acestei afaceri, care se va dovedi dezastruoasa, atat pentru detinatorii de pamant, cat si pentru statul roman, a cunoscut cateva sincope.
Ziarul Financiar 26/05/2003 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) va prelua creantele detinute de Ministerul Finantelor Publice la SN Imbunatatiri Funciare, aferente unui imprumut extern contractat de aceasta societate de la Citibank, au declarat surse guvernamentale. Creantele reprezinta sumele cu care Ministerul Finantelor Publice a rambursat, in calitate de garant, creditul extern…
August 7th, 2009 
VR 
UN ARTICOL PENTRU CARE AM FOST AMENINTAT CU MOARTEA. Pradarea Romaniei: Afacerea TransChem – Kaplan – Alfred Moses via Geoana si cumnatul Ionut Costea
Ce este afacerea Transchem, însă? În 1997, a apărut, la nivelul guvernului Ciorbea, ideea semnării unui contract între corporația americană “TransChem Finance & Trade Corporation”, profilată pe activități legate de agricultură, și Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare (SNIF) pentru modernizarea agriculturii. Cu doi ani înainte, în 1995, TransChem derulase un contract similar în Ucraina, soldat cu un eșec major, care a generat un puternic scandal de presă. În România, după cum presa vremii a relatat pe larg, promotorii cei mai fervenți ai afacerii ar fi fost Ionuț Costea, fost secretar de stat la Finanțe și director al BERD pe zona România, Ucraina, Georgia, cumnatul său, Mircea Geoană, ambasador al României în SUA și Alfred Moses, ambasadorul SUA la București. Ministerul Finanțelor, al cărui demnitar era și Costea, nu a ținut cont de situația produsă la ucraineni, ci a acceptat să fie garantul unui credit de 80 milioane de dolari pentru contractul încheiat între unitatea din subordinea Ministerului Agriculturii și TransChem. Declarativ, obiectivele contractului erau: “modernizarea sistemului de irigații, asigurarea parcului agricol cu utilaje de mare capacitate, reducerea costurilor la lucrările agricole, implicarea furnizorilor de utilaje, într-o etapă ulterioară, la producerea acestora în România”.
Posted in Uncategorized 
Tags: 
