Victor Roncea Blog

Spre deosebire de venerabilul Alexandru Paleologu, care şi-a recunoscut public încă din 1990 colaborarea cu Securitatea şi şi-a cerut iertare pentru milioanele sale de păcate, Andrei Plesu nu a apucat să facă inca un gest similar.

Andrei Plesu, scriitor, gurmand, ascultator cuminte si de George Soros si de Ion Iliescu, implicat adanc în scandalul Meditatiei Transcedentale, cand Securitatea nu a apucat sa-l scoata la timp, reabilitat apoi de Partid si Ceauşeşti şi trimis în misiuni la Paris, Bonn, Dortmund, Dusseldorf, Freiburg si Heidelberg, a fost regăsit recent în dosarele Securităţii cu numele de cod TULCEANU.

Un aventurier al istoriei noastre recente care a experimentat contrariile pe propria piele: de la cantautor de romante vesele si triste la chiolhanurile pe care le petrecea în “exil”, la conacul Cantacuzino-Enescu de la Tescani, de la comunist la 19 ani la disident la 41, de la capusarea lui Dinu Noica la admiraţia pentru Nicolae Ceausescu, secretarul general la Partidului Comunist Roman, de la simpatia pentru nazistul Martin Heidegger la cea pentru fondatorul “corectitudinii politice” marxiste, Theodor Adorno (de la cel din urma plagiind si titlul cartii sale de referinta, Minima Moralia), de la Institutul de Istoria Artei pe banii Partidului la “Istoria Religiilor” si Filosofie in plachete pe la Colegiul “Noua Europa” si Dilema oligarhului Dinu Patriciu.

Din ‘71 pana in ‘79 traieste in puf la Institutul de Istoria Artei, apoi, in anii ‘80 îşi începe o carieră profesorala linistita la Institutul de Arte Plastice, unde se remarca ca secretar PCR. Dupa scandalul Meditatiei Transcedentale, este scos din culpa prin doua scrisori personale catre secretarul general al Partidului Comunist, tovarasul Nicolae Ceausescu, plus o nota explicativa, toate remise catre conducerea de Partid si cea a Securitatii prin intermediul maiorul de Securitate, viitor general SRI, Vasile Malureanu.

Drept urmare, în 1983 si 1984, Securitatea si odiosul regim comunist il supun la grele cazne, alaturi de Gabriel Liiceanu – nume de cod LULU -, trimitandu-i pe amandoi cu burse la Heidelberg, Republica Federala Germania. Isi petrec revelionul la Paris, cu familiile, alaturi de trotkistii Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. La intoarcerea in tara nu patesc nimic, dimpotriva. Pentru a i se contura imaginea de disident, in lipsa de disidenta este “expulzat” in 1989 in fieful lui Viorel Hrebenciuc, la Tescani, pentru a se dedulci de la Gospodaria de Partid a Judetului Bacau si a se intalni cu Ion Iliescu si Virgil Magureanu, sub pretextul chermezei din 23 august, ziua de nastere a exilatului, conform marturiilor lui Tudor Octavian.

Brusc, in decembrie 1989, este numit de Silviu Brucan si Petre Roman ministru al Culturii in Guvernul FSN, iar prietenul sau intim, Gabriel Liiceanu, primeste de la Ion Iliescu si Virgil Magureanu Editura Politica a PCR. In acelasi timp este acuzat de Gabriel Andreescu că a participat la reeducarea disidentilor de la GDS şi de aceea colegii săi de secta l-ar fi numit „bestia din strada Paris”.

Reformist şi conservator în acelaşi timp, fiindcă vrea schimbări, dar nu bruşte şi nu definitive, vrea modernizare, dar nu cu orice preţ, şi preferă sectarismul ecumenismului si inversionismul basescianismului. Nerecunoscător anilor săi de început, când a fost sprijinit de organele de Partid si Securitate, Andrei Plesu s-a opus în ultimii zece ani direct, prin banchete şi declaraţii grave, retrocedării Dosarelor Securitatii inainte de a fi bine periate de Patapievici si Dinescu la CNSAS: „stăm de strajă pentru apărarea Dosarelor noastre” şi „e bine să se ştie că de azi Steaua noastră rosie va fi fermă in toate colturile sale”.

Mai orgolios, mai impetuos şi mai carismatic decât majoritatea urmasilor de NKVD-isti si kominternisti, Andrei Plesu a vrut mereu să fie altFel decât majoritatea membrilor Grupului pentru Dialog Social. Extravaganţele rotofeiului eseist au fost observate mai cu seamă prin discursurile antiromanesti, fiindcă „Romania ne refuza să acceptăm homosexualitate, droguri, avorturi, secte”, prin ideea revenirii agentilor civili în Legislativul de la Bucuresti si Bruxelles, fiindcă „GDS, SAR si Soros trebuie să renunţe la rezerva pe care şi-au impus-o şi să recomande la nivelul Executivului persoanele care să fie promovate în Parlament si institutii cheie, de la MAE la ICR, indiferent de apartenenţa lor la SIE sau SVR”, şi prin discursurile sale cu tentă internaţionalistă, croite poate pentru a-i atrage mai mult pe stapanii săi moscoviti.

Pentru a clarifica viziunea sa asupra lumii şi filosofia sa de viaţă, dar şi întâmplările controversate la care a luat parte, Andrei Plesu isi pregateste un volum de „Memorii”, cu gândul că prin această carte îşi va făce bilanţul şi va mărturisi ceea ce are de mărturisit la sfârşitul unui drum lung, scabros, balos şi foarte vascos. Dar, conform editorilor sai de la FSB, luminile memoriilor sale pun în evidenţă umbrele, sub care au rămas ascunse zoaiele in care s-a scufundat în perioada comunistă şi pe care le-a inghitit apoi în mod miraculos când a stat la burse in Occident, iar mai apoi când şi-a refăcut repede şi confortabil cariera sub regimul Iliescu. Mamona să-l primeasca!

Sabina Fati, nume de cod “Maimuta”

Vezi si: Editorialul Zilei: “Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra…” »