O analiza patrunzatoare asupra mecanismului prin care functioneaza pana la simbioza motorul Uniunii Europene, uns de nemti, caroseria ei sic, frecata de francezi si farurile cu care ne orbesc in fata ungurii, inainte de a se autovandaliza in vazul lumii, ne ofera Liviu Turcu, fost ofiter de informatii si analiza al DSS, tranferat la CIA in 1989. Trunchiata de dusmanii mediatici ai lui Traian Basescu, analiza lui Liviu Turcu a fost interpretata, facil, printr-un extras din context, ca o critica a pozitiei presedintelui Romaniei fata de tratamentul jignitor la adresa romanilor aratat de marii grofi de pe tapsanul european, Sarkozy si Merkel, “baronii Europei”. In realitate, este o analiza seaca, la rece, dupa tipicul unui adevarat lucrator cu informatia, care ii prezinta sefului statului realitatea frusta, asa cum e ea, si nu cum isi inchipuie sicofantii de la varful MAE ca “ar vrea sefu'”. Sefu’ e constient ca lucreaza cu oameni slabi, agatati in functii pe baza unui pretins ajutor international, care, de cele mai multe ori, s-a dovedit a fi total pe invers. Cazul Baconschi, al patrulea rebut diplomatic major al “scolii Plesu”, daca il numaram si pe tartor, este edificator si revoltator. La el se refera si Turcu, voalat dar transparent, cand afirma: ”Luarile de pozitie in termeni relativ duri, inclusiv prin amenintarea de a aplica masuri concrete la adresa decidentilor sint considerate, la nivelul cancelariilor, doar manevre propagandistice de defulare menite sa evite compromiterea factorilor politici implicati in fata opiniei publice vexate de esecul operatiunii”. “Manevrele de defulare” au fost realizate, dupa cum bine stim, dupa – luati nota – 12 (douasprezece) zile de tacere penibila si impotenta in urma scrisorii celor doi ministri de interne, francez si german (Sa mai amintim ca ministrul a fost ambasador in Franta – decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Comandor – iar Germania ii umfla conturile Fundatiei “non-profit”?). Daca mai punem la socoteala si informarea prealabila a SIE vorbim de cel putin 14 zile (doua saptamani) in care ministrul Baconschi – “seful diplomatiei romane” – n-a scos nici pas. Tacerea jenanta, pentru orice roman, a ministrului de Externe, l-a facut pana si pe Dan Andronic sa se intrebe Unde a dispărut Teodor Baconschi? pentru a constata apoi ca, da, Eşecul Schengen ii apartine. Mirarea lui Dan Andronic, poate unul dintre cei mai informati ziaristi de culise (dupa Ion Cristoiu), m-a pus si pe mine pe ganduri. Daca a fugit din tara?, mi-am zis. Cautand pe site-ul MAE, m-am linistit: cand toata tara fierbea in fata santajului Schengen, domnul ministru isi gasea timp, asemenea Patriarhului sau Papei, sa dea… un mesaj de Craciun (!): “În Povestea de Crăciun a lui Charles Dickens, personajului principal i se înfăţişează trei spirite, reprezentând Crăciunul trecut, cel prezent şi cel viitor. Dacă astfel de spirite ni s-ar prezenta şi nouă astăzi, ce ne-ar spune oare?”. Tare mi-e teama ca, in cor si pe o singura voce, cele trei spirite i-ar fi spus ceva de dulce domnului ministru…
Presedintele Basescu, in schimb, inca din 21 decembrie a avut mai multe declaratii ferme pe marginea acestei atitudini necinstite a marilor puteri UE, Franta si Germania, in a caror umbra se putea deslusi, dupa forma ei exagerat de mare, conturul adevaratei conducatoare a Europei – Rusia. Varegii rumega in intuneric rezultatele baronilor si baroneselor. Cand vor iesi la lumina va fi prea tarziu, pentru toata Eurasia. Am pus deoparte si voi prezenta sintetic, cand voi gasi timp, documentarea exhaustiva care ma indreptateste sa arat ca, in cazul Schengen, toate drumurile duc la Moscova. Halte sunt, cei drept, la Budapesta, mai nou la Paris si, evident, la Berlin, in virtutea Pactului Hitler – Stalin (Sa mai amintim ca tratatul “romano-moldovean” semnat de Baconschi cu Filat – visul Rusiei lui Putin pe toata perioada presedintiei Voronin – s-a realizat taman acum, dupa vizita madamei Merkel in “regiune”?). Domnul ministru stie foarte bine. Daca seful SIE nu ar fi fost un prea bun prieten si tovaras de drum – batatorit pe aceleasi coordonate – al domnului ministru, probabil ca si domnul presedinte ar fi aflat, la timp, al cui este Baconschi. Si atunci n-ar fi trebuit sa inghita in sec pentru ca nu-l poate demite intr-un astfel de moment, total neproductiv din punct de vedere al calendarului diplomatic, fapt speculat cu brio de dilematicul nostru ministru.
Revin: dupa 12 zile de tacere, cand tara era inca mahmura dupa revelion, Dorel Baconschi isi aranjeaza un interviu cu Ovidiu Nahoi, colegul (la Foreign Policy, sa zicem) prietenului sau, MRU, totodata subalternul direct al sefului acestora, Andrei Plesu, la randul lui sinecuristul mogulului Dinu Patriciu, daca ati auzit de el… Ce-o cauta ministrul presedintelui Romaniei la prohabul dusmanului sau de moarte, devalizatorul pentru rusi al aceleiasi Romanii pe care, chipurile, se presupune ca o reprezinta “seful diplomatiei romane”, doar Plesu o stii. Sau, daca scapi de Plesu, tac-su… Aici, in “Adevarul” intors pe dos, dom’ ministru se da in stamba si maraie la Comisia Europeana si Croatia, gafand si maculand inadmisibil imaginea politicii externe romanesti care este, totusi, una dintre principalele responsabilitati ale presedintelui Romaniei. Ca sa nu mai vorbim de irosirea – din trei declaratii tampe – a muncii sutelor de diplomati profesionisti ai aparatului MAE/SIE, pe care, ministrul, in limbaj nediplomatic, a facut ceva. Acestea sunt manevrele “propagandistice de defulare menite sa evite compromiterea factorilor politici implicati in fata opiniei publice vexate de esecul operatiunii”. O manevra extrem de proasta a inca ministrului Baconschi, o manevra care, dimpotriva, parca special, a reusit sa compromita total, la nivel european, “factorii politici implicati” vexand de doua ori opinia publica romaneasca: si in fata esecului si in fata comportamentului lamentabil al celui de-al “n”-spelea rebut al “scolii Plesu”. Si acum analiza lui Liviu Turcu, integrala:
ARTA DE A DRIBLA ISTORIA.
Schengen: o poveste cu tilc
de Liviu Turcu
Mai 1997. Uniunea Europeana negocia la nivel inalt la Amsterdam amendarea substantiala a Tratatului semnat la Maastricht in anul 1992.
Prilej pentru fiecare dintre participanti de a-si promova interesele nationale si de a se pozitona cit mai avantajos in noua configuratie structural-politica. Marele elefant in magazinul cu portelanuri fine ale UE se numea de asta data Spania care prin Jose Mari Aznar, prim-ministru si sef al Partidului Popular (de nuanta politica conservatoare) prezentase succint pozitia tarii sale: noul Tratat trebuie sa reflecte repozitionarea Spaniei ca egala marilor puteri traditionale precum Franta, Germania sau Marea Britanie.
Mai intii, in calitate de gazde, olandezii au incercat tactica obisnuita de a solutiona mai intii compromisul necesar aducerii la unison a pozitiilor majoritatii participantilor lasind intentionat la urma ‘spinoasa’ problema a pretentiilor Spaniei. O aliniere tactica menita sa asigure forta maxima de presiune asupra ultimului recalcitrant ale carui pretentii stirnisera deja nemultumirea mandarinilor europeni.
Iata ce povesteste referitor la acest episod fostul prim-ministru britanic Tony Blair reproducind dialogul purtat de ‘baroni’ cu Jose Mari Aznar: “Europa are nevoie de dumneata si Spania. Cum poti sa pui in discutie stabilitatea Europei intr-un moment ca asta? Doresti sa fii responsabil pentru esecul european?” Apoi, dupa acest preambul, comenteaza Tony Blair, lui Aznar i s-a oferit un compromis considerat ca fiind pe masura si croiala statutului anterior al Spaniei. In fata acestei situatii Aznar a replicat:’ceea ce am prezentat reprezinta conditiile minimale de la care nu voi face rabat. Ca atare ma duc in camera alaturata sa fumez un trabuc.’ Rind pe rind, Wim Kok primul ministru olandez, Jaques Chirac si Helmut Kohl s-au dus si au discutat individual cu Jose Aznar utilizind ca presiune intregul arsenal al statutului de mare putere. Fara succes.