Sf Mucenic Ciprian si Sf Meceniţa Iustina, Floare de creastă înaltă, rourată

Floare de creastă înaltă, rourată

Amforă de rugăciuni,
Sfântă Justina fecioară
Cu sceptrul Sfintei Cruci şi cunună cerescă
În fulguire harică, uşoară
Paşi adanci prin smirnă şi mir
Duh smerit, porfiră, Potir

Roaga-te, Domnului pentru noi!

Floare de creastă înaltă, rourată
Ridică-ne, Justina
Psaltire de nădejde în nevăzut război
Prea Sfintei Născătoare
Candela-ţi, pe cer de literă înmiresmată
Ne fie Ocrotitoare,

Te roagă pentru noi!

Sfântă Muceniţă Justina,
Mireasă lui Hristos, acatist
Pronie înaltă,
Cu Sfinţi, Ciprian şi Teoctist
Adevăr de sfinţenii cereşti, arătată

Bucură-te Sfântă Muceniţă Justina
Stareţă de taină, laudată.

Sfintei Muceniţe Justina, 2 octombrie

Sfantul Sfintitul Mucenic Ciprian

Acesta era din Antiohia Siriei în vremea împaratului Deciu (catre 250), de bun neam si bogat, filozof si vrajitor cumplit. Si a fost câstigat la credinta cea întru Hristos de catre Iustina fecioara si crestina, care pe toate demonicele lui lucrari ca pe o pânza de paianjen le-a sfarâmat, fiind si ea din Antiohia. Caci un barbat oarecare elin, numit Aglaid, de dragostea frumusetii ei ranindu-se si neajungându-si scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimitând demonii catre tânara, n-a izbutit nimic. Deci dupa ce a cunoscut ca mestesugul sau este neputincios, s-a botezat si, arzând vrajitorestile sale carti, a crezut în Domnul. Apoi a fost facut episcop si pe multi povatuindu-i la credinta lui Hristos, a fost prins împreuna cu Iustina de catre stapânitorul Damascului, si strujindu-li-se coastele au fost bagati în cazan de fier; si fiind trimisi la Nicomidia li s-au taiat capetele.

In sfanta Biserica Zlatari (Sf Ciprian si Iustina) din Bucuresti (pe Calea Victoriei, vis-a vis de CEC-ul mare) se afla o parte din moastele Sf Ciprian (mana). In fiecare miercuri dupa amiaza se oficiaza Vecernie cu Litie, se citeste Acatistul Sfantului Ciprian, se sfinteste apa si se citesc rugaciuni de dezlegari, iar in fiecare dupa amiaza de vineri se oficiaza Vecernie cu Litie, se citesc Acatistul Maicii Domnului si Molitfele Sfantului Vasile cel Mare si se fac rugaciuni de dezlegari. Sambata se va sustine o slujba speciala.

Foto: Racla cu mana Sf Mucenic Ciprian  de la biserica Zlatari-Bucuresti

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/forum/

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova