In Memoriam Profesorul Mihai Ungheanu. Era obligatoriu ca Basescu să gireze un fiu de bolsevic ca Tismaneanu, recrutat din clanul cominterniştilor cu state de plate la Moscova?


PARLIAMENTARY DEBATES

Sittings of the Senate of May 8, 2006
1.

Declaraţii politice prezentate de doamnele şi domnii senatori:

1.3

Mihai Ungheanu – Despre Vladimir Tismăneanu şi scrierile sale.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
…………………………………………

Invit la tribună pe domnul senator Mihai Ungheanu.

Domnul Mihai Ungheanu:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Se ştie că în cazul inundaţiilor, la cererea repetată a partidelor politice şi a opiniei publice, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să instituie starea de urgenţă. A fost însă mai ascultător atunci când circa 300 semnatari i-au cerut să condamne comunismul.
Preşedintele Traian Băsescu consideră, desigur, această acţiune, o urgenţă!
A condamna o idee este, însă, absurd!
Modul în care o idee este coborâtă pe pământ, felul în care este transformată în realitate este, însă, altceva!
Se pot condamna fapte şi nu idei!
Preşedintele Traian Băsescu a stabilit şi persoana care va înfăptui condamnarea. Un tânăr născut în România, în 1951, care avea 20 de ani, în 1971 a absolvit facultatea în ţară, după care s-a expatriat, transmiţând pe unde scurte ascultătorilor din lume şi din România opiniile lui despre marxism şi adevăr.
În cei 45 ani de regim comunist în România, tânărul comentator a cunoscut, ca fiu al burgheziei roşii postbelice, în direct, etapa comunismului postdejist, completând-o cu amintirile unei familii de comunişti moscoviţi transplantaţi în România.
Preşedintele României, Traian Băsescu, va fi ţinut seamă, probabil, de reclama insistentă pe care un corp de voci o face lui Vladimir Tismăneanu, despre el este vorba, ca istoric al comunismului în România.
Să-i vedem însă, lucrările!
Trei cărţi ar putea fi luate în discuţie în acest caz, “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, “Reinventarea politicului”, “Stalinism pentru eternitate” sub titlul “O istorie a comunismului românesc”, cărţi care conţin aceeaşi materie informativă şi aceleaşi teze. Autorul lor nu a intrat niciodată în arhive. Cartea pe care o scrie, urmând cercetările Institutului de istorie a PCR de la Bucureşti şi o “Istorie a comunismului românesc” de Gheorghe Ionescu. “Stalinismul pentru eternitate” este, mai ales, o istorie de ecouri, receptaculul unei istorii orale de familie sau de clan bolşevic, fascinat de ceea ce se petrece la centru.
Subiectivismul, fie şi involuntar, anecdotica, atenţia pentru intrigă, pentru senzaţional, deplasează “Stalinismul pentru eternitate” din sfera ştiinţifică în aceea a literaturii. Accentul se pune peste tot pe psihologie. Autorul ne prezintă, ca un romancier, sentimentele pe care le atribuie personajelor de care se ocupă, de obicei, în dezavantajul acestora. În istorie, contează însă documentele şi nu impresiile autorului.
Istoriografia modernă, care refuză să se ocupe exclusiv de marile figuri politice şi de evenimentele însoţitoare, caută să descopere viaţa cotidiană a oamenilor: ce produc, cum se hrănesc, ce edifică, care este sufletul şi mentalitatea societăţii. Nimic din toate acestea în cartea pomenită sau în cărţile pomenite, din ele lipsind tocmai societatea, oamenii de zi cu zi şi experienţa lor. Nu este o istorie, ci un comentariu la ce ar fi putut fi o istorie, este o bârfă subţire în care recunoaştem exigenţele COMINTERN-ului faţă de partidele comuniste din ţările satelite Moscovei.
În loc să fie o expunere de fapte, o istorie a societăţii româneşti în comunism şi o critică a sistemului, cartea se ocupă de figuri politice de vârf şi caută ţapi ispăşitori. Istoria stalinismului vrea să disculpe sistemul instituit de COMINTERN şi să arunce vina pe seama unor persoane, fie ele Stalin, Mao, Ceauşescu şi altele.
Cartea lui Vladimir Tismăneanu, “Stalinism pentru eternitate – o istorie a comunismului românesc”, este o subtilă deculpabilizare a revoluţionarilor de profesie, a faptelor COMINTERN-ului.
În plus, expunerea este adesea lacunară. Deşi acordă lui Lucreţiu Pătrăşcanu o atenţie specială în această carte, autorul ocoleşte criza politică din 1946 de la Cluj şi conflictul intern din PCR în legătură cu poziţiile autonomiste ale regionalei comuniste de la Cluj, prioritar ungurească.
Dintr-o listă finală a elitei conducătoare a PCR, doar 25 de persoane, lipsesc figuri ca Teoharie Georgescu, Goldberg, Moghioroş, Chivu Stoica, Silviu Brucan şi atâţia alţii.
Din 21 de fotografii care ilustrează, după autor, istoria celor 45 de ani de comunism în România, 17 sunt cu Nicolae Ceauşescu şi doar 4 cu Gheorghiu-Dej. Echilibrul şi echidistanţa lipsesc autorului cărţii.
Nu intenţionăm să facem o recenzie a ei, ci semnalăm absenţa fundamentelor ştiinţifice şi caracterul utezist al lucrării.
Autorul este fascinat de o serie de mitologii ale comunismului internaţional şi mai puţin de adevăr.
Cartea rămâne o şuetă confortabilă pe marginea unei istorii politice, schiţată după ureche.
Într-o altă lucrare – “Reinventarea politicului” din 1997 – care face istoria politică din ţările Europei centrale în secolul XX, autorul uită campania românilor împotriva revoluţiei comuniste de la Budapesta din 1919 şi uită şi rezistenţa românească anticomunistă din munţi, după 1944, deşi era obligatoriu să le expună, cu atât mai mult cu cât erau avantajoase pentru o corectă imagine politică a românilor faţă de vecinii lor.
Aceasta este cariera ştiinţifică a persoanei pe care Traian Băsescu a desemnat-o pentru a alcătui un documentar de condamnare a regimului comunist din România. Este evident că cel ales nu este recomandat nici de vârstă, nici de lucrările lui pentru această misiune. Nu mai este recomandat nici din alte puncte de vedere.
Domnule preşedinte, aici se impun câteva întrebări, fie ele şi retorice:
Este obligatoriu ca autorul sau girantul unui document fundamental pentru istoria României postbelice să fie o persoană care a emigrat din România ? Milioanele de români care n-au emigrat şi n-au vorbit la posturile de radio străine nu merită încredere ?
Este obligatoriu ca omul de concepţie al condamnării regimului politic postbelic comunist să fie atât de tânăr, fără marea experienţă a dramei, a tragediei naţionale româneşti ?
Este obligatoriu ca autorul care girează un document atât de important să fie neapărat recrutat din clanul cominterniştilor cu state de plate la Moscova, clan mutat astăzi în Occident ? Este obligatoriu să fie evreu ? Este obligatoriu să fie ales dintre gazetarii care scriu cărţi din cărţi şi nu dintre cercetătorii din ţară care sunt mai aproape de fapte şi care cercetează arhivele chiar în acele institute de cercetare istorică înfiinţate în ultimii 15 ani ?
Întrebările pot continua. Fapt este că persoana desemnată de preşedintele Traian Băsescu rămâne autorul unei pseudoistorii a comunismului din România, rămânând fidel viziunii COMINTERN-ului. Prin astfel de cărţi şi persoane, COMINTERN-ul îşi prelungeşte metamorfotic existenţa.
Conform Constituţiei României, preşedintele republicii are, ca mijloc esenţial de lucru, dialogul cu partidele, cu alte instituţii publice, cu Academia, de pildă, cu institutele Academiei, vechi şi noi, în cazul de faţă. O asemenea consultare se impunea şi în acest caz, altfel totul poate deveni un viraj periculos.
Amintesc că preşedintele României îşi planificase nişte întâlniri de regularitate cu partidele politice. De ce a uitat să le facă ?
România a fost judecată, în anii ’50, ’60, ’70, ’80, de oamenii COMINTERN-ului. Societatea din România a fost greu traumatizată de NKVD-iştii aduşi în 1944, pe tancuri, de la Moscova.
A instala în chip de judecător al regimului comunist, din cei 45 de ani postbelici, pe fiul unui astfel de bolşevic exportat de Moscova, înseamnă a traumatiza din nou această societate, ceea ce trebuie să-i dea de gândit chiar şi preşedintelui Traian Băsescu. (aplauze)
Domnul Doru Ioan Tărăcilă: Vă mulţumesc, domnule senator.

In Memoriam MIHAI UNGHEANU

“Mihai Ungheanu scrie numai ceea ce crede”
Petre Tutea
“Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale”
Prof. dr. Viorel Roman, Universitatea din Bremen
Scriitorul si criticul literar Mihai Ungheanu a murit, joi, 12 martie 2009, cu doar cinci zile inainte de a implini 70 de ani.
Mihai Ungheanu s-a nascut la 17 martie 1939. In anii ’70-’80 a fost apropiat de grupul protocronistilor, fiind unul dintre promotorii revistei “Luceafarul”, scrie ZIUA. Dupa 1990 a continuat sa publice numeroase carti de esenta nationalista, in care si-a exprimat rezervele fata de noua “intelighentie”, democratica, de dupa 1990, pe care a acuzat-o de continuitate cu mediile intelectuale din anii ’50, pro-sovietice. Dintre aceste carti amintim “Holocaustul culturii romanesti, 1944-1989” si “Enciclopedia valorilor reprimate” (in colaborare cu Ilie Badescu), potrivit wikipedia. Ungheanu a fost senator PRM de Arges in doua legislaturi, din 2000 pana in 2008.
Apropiatii si familia anunta ca profesorul Mihai Ungheanu s-a imbolnavit subit de cancer, galopant, si s-a stins joi, la ora 14.10, dupa impartasania pe care o facuse cu o zi in urma. “Ucenicii celui care a fost una dintre cele mai sclipitoare minti romanesti si unul dintre cei mai mari aparatori ai lui Eminescu si romanitatii din ultima jumatate de secol anunta cu pioasa reculegere ca vineri, la ora 11.00, trupul profesorului de romanism va fi depus la Biserica Amzei. Slujba in memoria sa se va desfasura sambata, la ora 13.00, in aceeasi Biserica cu Hramul Bunei Vestiri si a Sfantului Ierarh Nicolae, inainte de inmormantarea care va avea loc la ora 14.00, la Cimirul Bellu Ortodox. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace alaturi de toti martirii neamului romanesc asteptand invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina!”.
Mihai Ungheanu se alatura astfel colegilor sai din Grupul Eminescu si nu numai, decedati in morti mai mult sau mai putin suspecte: Nicolae Labis, Marin Preda, Nichita Stanescu, Paul Anghel, Alexandru Oprea, Pompiliu Marcea, Gheorghe Pitut, Ion Lancranjan, Cezar Ivanescu…
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
* * *

«Cominternul după Comintern»

“Sunt preocupat să pun în ordine nişte manuscrise pentru o viitoare carte. O carte intitulată «Cominternul după Comintern», o suită de articole apărute în presă prin care vreau să demonstrez că de fapt mentalitatea şi metodele cominternului nu au dispărut după 1989, ba chiar au luat proporţii. Acest lucru mi se pare de ordinul evidenţei.

M-a interesat literatura de idei, în primul rând. Multe din cărţile care nu ţin de eseu sunt şi ele litera­tură de idei. Îmi plac în egală măsură toate genurile, speciile lite­rare, dar mărturisesc că am înclinat mult către proză. Am scris cronică literară ani de zile. I-am închinat lui Marin Preda cartea «Marin Preda, vocaţie şi aspiraţie». A apărut în 1973, iar în anul 2002, pentru că trebuia dusă până la capăt, a apărut şi a doua ediţie. Din anul 1973, anul în care a apărut prima versiune, scriitorul a tipărit până în 1980 mai multe cărţi şi trebuia să dau o vi­ziune finită asupra întregii opere. A doua ediţie s-a numit la fel, dar, evident, cu capitole în plus, pentru cărţile care nu apăruseră încă în 1973.

Pentru cei din generaţia mea, cel mai important lucru a fost supra­vieţuirea. Eu cred că am reuşit prin activitatea mea de critic literar să fac aşa ceva, prin cărţile pe care le-am tipărit. Regret că nu am scris cât de mult am dorit şi pe temele pe care le-am dorit.

Pasiunea pentru scris este inevitabilă, până la urmă, pentru un intelectual care vrea să comunice cu cei din jur şi cu publicul. Am făcut facultatea de litere, care m-a dus direct la presă, la gazetărie şi, evident, la scris, aşa că era prescrisă traiectoria mea. În ceea ce priveşte viaţa politică, m-am ţinut departe de ea până în 2000, cu convingerea că nu este un loc ideal de existenţă, dar am ajuns la concluzia că, dacă nu intri în politică, nu poţi rezolva anumite chestiuni de ordin profesional, nu poţi să duci până la capăt, pentru tine şi pentru alţii, o sumă de acţiuni începute, aşa că am intrat în politică, dar concluziile sunt, ca pentru oricare inte­lectual, decepţionante, dezamă­gitoare.

Cred că politica mi-a adus numai decepţii. Mi-aduc aminte cum s-a făcut revizuirea Constituţiei din 2003, şi acţiunea asta făcută în grabă şi neserios m-a făcut să părăsesc prin demisie Parlamentul.

În adolescenţă visam să joc rugby. Acum nu mai am visuri. Însă eu eram, din păcate, în provincie, unde nu se făcea acest sport, şi situaţia spune foarte multe despre vise şi posibilităţi. Nu îmi place să visez… îmi place să-mi propun lucruri tangibile.”

Mihai Ungheanu 17 martie 2008
Jurnalul National

15 Ianuarie 2007 – M. UNGHEANU: “HOLOCAUSTUL CULTURII ROMANESTI; 1949-1989″

Hitler spera în buncăr, în ultimele sale zile, ca la întâlnirea dintre rasa superioară anglo-saxonă, capitalistă, apuseană cu cea inferioară, asiatică, slavo-bolşevică, lupta nu va înceta. Şi spre surprinderea mai ales a anglo-americanilor chiar aşa s-a şi întâmplat, dar nu chiar aşa cum vroia Hitler.

Stalinismul, idealurile solidarităţii, fraternităţii, egalităţii erau populare în Europa devastată. Iniţiativa în lupta culturală dintre est şi vest era la început de partea marxiştilor. Aşa că Stalin, ajuns la Berlin, a început imediat propaganda, munca de lămurire a germanilor, italienilor, francezilor, grecilor etc. şi din sfera de ocupaţie anglo-americană.

La scurt timp însă Truman s-a dezmeticit, începe refacerea ţărilor la vest de Cortina de Fier cu Planul Marshall şi ripostează slavilor cu aceeaşi monedă. Adică demască sclavia şi duplicitatea din Lagărul bolşevic. Banii pentru acest mare proiect cultural secret al CIA au fost luaţi din Planul Marshall.

Şi dacă slavii nu aveau nici un scrupul faţă de duşmanul de clasă, sub patronajul CIA, Radio Europa Liberă, Libertatea, sute de publicaţii, simpozioane şi congrese pledau pentru economia de piaţă, libertatea şi democraţia de tip nord-americană.

Strategia înfruntării secrete cultural-ideologice a anglo-saxonilor cu slavii, este analizată de Frances Stonor Saunders în Who paid the piper (Cine plăteşte). The CIA and the cultural Cold War, Londra 1999, 540 p.

Demascarea comuniştilor în apus a devenit facilă mai ales după înăbuşirea revoltei muncitorilor din Berlin 1953, Budapesta 1956, Praga 1968, iar activitatea ofiţerilor CIA şi a colaboratorilor a devenit tot mai uşoară. În final, războiul rece, sau al treilea război mondial, după diplomatul sovietic Valentin Falin, s-a încheiat cu victoria vestului. Federaţia Rusă are azi numai 5% din puterea economică a vestului, iar la mesajul eliberator marxist-leninist a renunţat de bună voie, chiar Moscova.

Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi în România. KGB-ul a venit cu ofiţeri şi un grup de cominternişti pregătiţi să preia puterea şi cu sprijinul Armatei Roşii, care a rămas în ţară 1944-58, a exterminat fără drept de apel cultura română neconformă cu stalinismul. Mihai Ungheanu, cel mai clarvăzător şi curajos analist al generaţiei sale, descrie degradarea în Holocaustul culturii româneşti, 1944-1989, ed. D.B.H. 470 p. Mai mult decât atât, continuarea procesului şi după 1989.

Dacă CIA se folosea de bani, organizaţii şi actori sub acoperire, KGB-ul la Bucureşti nu avea nici un motiv de a nu acţiona pe faţă şi cu toată brutalitatea, cu Morţi civile şi moartea de la Sighet, cu Echipele de epurare etc. Titlurile capitolelor sunt edificatoare: Execuţii rituale; Triumfători sub protecţia katiuşelor; Extinderea etichetelor prohibitive; Reprimarea exilului; Interzicerea lui Eminescu; Condamnari post-mortem – Titu Maioreacu; Metoda ţapilor ispăşitori; Inocenţa vinovaţilor; Eliminarea indezirabililor; Ocuparea instituţiilor; Inocenţa comisarilor; Lichidarea lui Mihail Manoilescu; Relansarea modelului execuţiilor rituale; Scenariul maniheic şi sacrificiile rituale…

Titlul cărţii Holocaustul…, e o preluare de la Stephan Fischer-Galaţi şi este o slăbiciune editorială. Meritorie este reproducerea textelor celor care s-au pus în slujba ruşilor şi au devenit nolens volens exterminatorii şi după ’89: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihai Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.


La români o deosebire de trecutul celui de al treilea război mondial este greu sesizabilă. Totuşi după lectura cărţiilor lui Saunders şi Ungheanu aveam conştiinţa depăşirii unei epoci istorice. Din păcate mai mult în vest. În est Armata 14 a Rusiei pe Nistru şi una mai puţin vizibilă la Bucureşti reconstruiesc cu aceleaşi metode şi agenţi cultura orientală, care deja în forma ei marxist-leninistă sau laică, liber cugetătoare este analizată exhausiv şi competent.

Globalizarea face ca lupta dintre est şi vest să nu mai fie sinucigaşă ca sub Hitler, nici secretă ca în tipul Războiului Rece şi a Cortinei de Fier, ci constructivistă. Adică acum se construieşte o situaţie haotică sau complexă, care duce cu necesitate la rezultatul dorit ca în Un război civil regizat? (Redefinirea revoluţiei) de Mihai Ungheanu în ed. Romcartex 1997, 471p.

Politicieni moldo-valahi sunt orientaţi spre modelul slav, pravoslavnic. În schimb. în Transilvania şi Banat cu ajutorul Legitimaţiilor de maghiari orientarea începe a fi pe faţă provestică. Astfel aici experienţa culturală a Războiului Rece, cu tot arsenalul secret şi actorii binecunoscuţi, redevine actuală.

Prof. dr. VIOREL ROMAN, Universitatea din Bremen, Germania

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “In Memoriam Profesorul Mihai Ungheanu. Era obligatoriu ca Basescu să gireze un fiu de bolsevic ca Tismaneanu, recrutat din clanul cominterniştilor cu state de plate la Moscova?”

  1. […] si In Memoriam Profesorul Mihai Ungheanu. Era obligatoriu ca Basescu să gireze un fiu de bolsevic ca T… Related postsEXCLUSIV: Rafuiala masonilor. Razvan Theodorescu iese la lumina – FOTO. Stanculescu si […]

  2. […] pentru această misiune. Nu mai este recomandat nici din alte puncte de vedere. Text integral la Roncea.ro […]

  3. […] personal al lui Ceausescu le-am discutat mai ales cu cei citiva amintiti mai sus“. Intr-un cuvant asupra lucrarii “Holocaustul culturii romanesti”, regretatul Mihai Ungheanu considera “meritorie reproducerea textelor celor care s-au pus în […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova