May 18th, 2008 
VR 
Presa locala este – slava Domnului! – mai libera decat cea centrala. Daca la Bucuresti cenzura “Ministerului Adevarului” a interzis orice critica a elucubratiilor lui Liiceanu – necesara intr-o societate normala – iata ca in provinicie intelectualii romani nu sunt atat de usor de cumparat. Razvan Ionescu ne prezinta “mangafaua”:
În decembrie 1989 d-l Gabriel Liiceanu scria faimosul său „Apel către lichele”, un text scurt, tulburător şi mai cu seamă legitim. Citit astăzi, apelul de atunci capătă dimensiuni tragice. Din păcate însă, comeback-ul de acum cîteva zile comis în „Cotidianul”, ca şi prompta apariţie de la „Realitatea TV”, îl situează pe d-l Liiceanu într-o postură cu totul nefericită, ceva la limita tragi-comicului incert, undeva între Oedip şi Crăcănel.
În decembrie 1989 d-l Gabriel Liiceanu scria faimosul său „Apel către lichele”, un text scurt, tulburător şi mai cu seamă legitim. Citit astăzi, apelul de atunci capătă dimensiuni tragice. Din păcate însă, comeback-ul de acum cîteva zile comis în „Cotidianul”, ca şi prompta apariţie de la „Realitatea TV”, îl situează pe d-l Liiceanu într-o postură cu totul nefericită, ceva la limita tragi-comicului incert, undeva între Oedip şi Crăcănel. Cu vederea avariată, fie de căsătoria incestuoasă cu Iocasta-Băsescu, fie de aburii şi măştile balului electoral de cartier, din pricina cărora nu mai poate desluşi printre „Miţa, miercuri, Ploieşti” cine este exact „mangafaua”, d-l Liiceanu ne prezintă o surprinzătoare şi ciuntită perspectivă asupra „lichelei” căreia, domnia sa în sens hermeneutic, iar (post)comunismul în sens sociologic, i-au conferit demnitate şi prestigiu, extrăgîndu-o din banalitatea injuriei de cartier şi proiectîndu-o spre un destin aureolat de nemurirea răului care l-a ispitit de trei ori pe Hristos în Pustia Quarantaniei.
Cum spuneam, analiza d-lui Liiceanu, cu toate că ambiţionează înspre o perspectivă universală, eşuează în cele din urmă, din pricina unei vederi precare, în „daraveri de clopotinţă”. Bunăoară, ca să fim mai expliciţi, d-l Liiceanu deplînge pierderea lichelei caragealiene pitoreşti de tip Mitică şi exibarea infatigabilă a modelului senatorial de reuşită în viaţă de tip Corleone. „După ce primul frison de spaimă a trecut, aroganţa, lăcomia şi vulgaritatea – precum şi acel mod, specific celui care înhaţă puterea, de a considera nemurirea din perspectiva lumescului – au reapărut la lumină […] Performanţa acestui nou tip de lichea istorică este că, după ce şi-a nenorocit deja semenii o dată prin prestaţia ei în „vechiul regim“, în loc să se retragă de pe scena socială, persistă, metamorfozată în „om politic democrat“, pentru a-şi nenoroci semenii a doua oară” – observă întru totul legitim, d-l Liiceanu. Numai că, un pic mai încolo, de astă dată domnia sa situndu-se într-o surprinzătoare „perspectivă a lumescului”, acuză NUMAI propensiunea spre îmbogăţirea fără limită a lichelei comuniste supraveiţuitoare şi tefere, care uzează de aceeaşi „triadă sacră”: minciuna, jaful şi distrugerea. „Acum se merge la lichidare totală. Licheaua tranziţiei – paradoxală şi autopotenţată istoric – năzuieşte să aibă tot: taie pădurile cu o frenezie nouă, privatizează fraudulos sursele de energie şi parcurile publice, dărîmă casele care fac istorie pentru a pune în locul lor hoteluri cu multe etaje, dă pomeni preelectorale ca să poată, odată realeasă, să sugă mai bine ce a mai rămas de supt” – scrie cu năduf d-l Liiceanu. Şi imediat adaugă: „Nu ne vindem ţara! – aforismul ipocrit al unui patriotism în extaz din anii ’90, nu era decît expresia retorică a depozitării prăzii în vederea ulterioarei ei împărţiri. Pentru licheaua tranziţiei, „ţara“ era numele de cod al acestei prăzi istorice, provizia de furt naţional planificat pe următorii ani”. Stop!- îmi zic. Stop!
După 18 ani, d-lui Liiceanu îi scapă printre buze, intempestiv, cuvîntul „naţional”!?! Îmi poate spune cineva, cînd şi unde s-a pronunţat autorul „Jurnalului de la Păltiniş” asupra vreunei probleme naţionale? A pronunţat vreodată domnia sa cuvîntul Basarabia? S-a arătat domnia sa interesat în vreun fel de soarta Fundaţiei Gojdu? Să fii fost suferind de gîlci şi „vulgul” nu a putut desluşi şoaptele tandre ale domniei sale privind Transilvania sau Roşia Montană? Dacă d-l Liiceanu & comp., G.D.S-ul în general, s-ar fi manifestat liber şi decent, măcar odată în decursul anului 1990, asupra realităţilor (şi) naţionale ale acestei ţări, nu ar mai fi existat terenul viran pentru întoarcerea lătrăilor de partid şi de stat tip Vadim, Păunescu & Săraru, pe bocanci de miner încălţaţi în plescăiala neruşinată a girantului Securităţii de ieri şi de azi, teroristul Ion Iliescu! A tresărit cumva d-l Liiceanu cînd fostul membru C.C. al U.T.C., actualul şef al S.I.E. şi ex-ministrul de externe al României, Mihai Răzvan-Ungureanu s-a pronunţat asupra limbii române vorbite în Republica Moldova, ca fiind „light-Romanian”? I-au tremurat cumva mîinile d-lui Liiceanu pe volanul automobilului său BMW, cu nume de alint Siegfried, cînd acelaşi Mihai Răzvan Ungureanu evoca posibilul statut de land european al unui ţinut românesc, după model eleveţian? A apăsat cu delicateţe domnul Liiceanu pedala frînei celuilalt automobil al său, Alfa Romeo, cu nume de alint Marcello, şi s-a năpustit apoi mînios asupra „scăpărilor nemărturisite” către securitate ale Ieromonahului Justin Marchiş (membru al Grupului de Dialog Social şi al Grupului de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii) sau asupra moralităţii „nemărturisitelor tăceri CNSAS” din dosarul Sorin Antohi (membru al Grupului de Dialog Social, membru al Comisiei prezidenţiale pentru Procesul comunismului şi al altor comitete şi comiţii)?
O fi scuipat în sîn d-l Liiceanu, cînd mai deunăzi, în „Evenimentul Zilei”, profesorul universitar Caius Dobrescu a emis o „analogie istoric-corectă” făcînd comparabilă conjunctural independenţa Kosovo cu independenţa Transilvaniei? A ieşit cumva d-l Liiceanu în public, manifestîndu-şi indignarea privind conţinutul biletelor pentru examenul de bacalaureat la limba şi literatura română din acest an, în care absolvenţii claselor a XII-a sînt chemaţi să se exprime asupra unor texte din Raportul Tismăneanu, Pactul Naţional pentru Educaţie, Ghidul cetăţeanului român în UE, Raportul Centrului de Sociologie Urbană şi Regională, sau o conferinţă de presă a lui Jonathan Scheele, dar nu li se cere nici un punct de vedere asupra lui Ion Creanga, Marin Preda, George Bacovia, Nichita Stanescu, George Cosbuc, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Marin Sorescu, Camil Petrescu, Ion Barbu, Mateiu Caragiale sau chiar, ei da, I.L. Caragiale? Nu ştiu, n-am auzit! Ceea ce ştiu însă, este că d-l Liiceanu cade iarăşi în specialitatea recentă a domniei sale, respectiv „tragicomicul”, atunci cînd se precipită să constate că: „Niciodată în istoria ei, România nu a fost mai puţin iubită”. Adevărul e că am avut ghinion d-le Liiceanu! Am avut ghinionul să dau examenul de bacalaureat pe vremea în care biletul de examen mai conţinea încă, şi pe autorul „Scrisorii pierdute”. Numai şi numai din această cauză, nu din alte pricini subversive, vorbele de astăzi ale domniei voastre despre neiubirea României îmi aduc aminte de un fragment îndeobşte cunoscut, dar pe care mi se pare util să-l evoc astăzi, mai cu seamă din pricina hiatusurilor bacalaureatului 2008: Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plînsul îl îneacă) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sînt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plînsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpîneşte) mă gîndesc… la ţărişoara mea… (plînsul l-a biruit de tot) la România… (plînge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amîndouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plîns cu hohot. Aplauze zguduitoare) – Caţavencu, „O scrisoare pierdută”, actul 3, scenaV.De fapt, dacă ar fi să rezumăm foarte pe scurt şi, recunosc, în parte tendenţios, un eventual răspuns la întrebarea „ce deplînge d-l Liiceanu în comeback-ul său asupra lichelelor?”, am putea spune că d-l Liiceanu pare să deplîngă impardonabila diferenţă estetică dintre Siegfried-ul său (un BMW Seria 3, E 330 xd., adică 3 litri capacitatea cilindrilor, 230 de cai-putere, tracţiune pe patru roţi şi motor diesel) dobîndit prin trudă cinstită şi fraţii acestuia, grobieni, nesătui, transpiraţi şi „cu burtă”, BMW-urile Seria 5 despre care, tot d-l Liiceanu ne spune că îndeobşte sînt recunoscute ca fiind, „maşini de racheţi şi de recuperatori. Or, Siegfried, este maşină de fenomenolog trecut prin şcoala piloţilor de Formula 1…”!
În rest, despre cei care, după 1989, şi-au bătut joc în fel şi chip, cu hărnicie temeinică de istoria, tradiţiile şi sufletul românesc, nu se face vorbire în nici un fel. Ei ce fel de „lichele” or fi? Eterne sau provizorii? Pitoreşti sau mîrşave? Paradoxale sau atotpotenţate istoric? Nu ştim.
Dicţionarul de sinonime ne oferă mai multe variante pentru cuvîntul „lichea”: derbedeu, lepădătură, netrebnic, puşlama, scîrnăvie, secătură, (pop. şi fam.) cioflingar, (înv. şi reg.) pujlău, (reg.) orbete, oşiştic, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. şi Maram.) techergheu, (înv.) ştrengar, (fam.) cutră, marţafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanţă, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. Oare pe care să-l aleg? Ezit. La urma urmei toţi avem ezitări. D-l Liiceanu bunăoară, ezită între BMW-ul său Siegfried şi ALFA ROMEO-Marcello. Eu, între poghibală şi techergheu.
Răzvan IONESCU
Gazeta de Transilvania
More from my site
- “Hannibal Lecter, MD” aduce acuze extrem de grave la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa. Tismaneanu a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati. Cazul falsului doctorat al lui Patapievici a fost dovedit cu documente de Fundatia Mellon. Pacepa s-a lasat rapit de CIA?
- Cacartarescu, Basescu si Ceausescu (cu un strop de Nastase si un zvac a trois cu Constantinescu si Iliescu)
- Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici. Elena Udrea: USL se dezintegreaza la Bucuresti. Finlanda şi România în război, asemănări şi deosebiri (I) – Ziaristi Online
- De la doctoratul lui Patapievici la plagiatul lui Pal Schmitt si inapoi, la impostura unui infractor cultural. Corespondenta deschisa cu Ziua de Vest si Wissenschaftskolleg zu Berlin
- Turnator la turnator trage. Turnatorul ICR Andrei Corbea-Hoişie o lauda pe turnatoarea DIE Catrinel Plesu. Ce scandal a provocat in Germania prezenta turnatorilor Hoisie si Antohi la un program ICR. DOSAR DE PRESA
Posted in Uncategorized 
Tags: 
Ce a facut gds-ul in 1990 pentru Romania ? s-a delimitat clar — ca sa nu se creada, Doamne fereste, ca ar avea ceva comun cu Zona libera de neo-comunism a Romaniei, cu cei zdrobiti de hoardele de minero-securisto-kgb-isti. Ei, cei auto-intitulati “elitele Romaniei”, adunati pe Calea Victoriei de catre sinistrul criminal bolsevic distrugator al Romaniei – brucan , suferinzi de sindromul balconului, veneau in Piata Universitatii doar seara, sa salute prostimea de la inaltime si sa-i arunce cate o “ciosvarta” din profunzimile gandirii lor “filosofice”!!
In zilele de 13-15 iunie 1990, dar si in saptamana urmatoare, un impresionant aparat de represiune – politie, armata, parasutisti, trupe MI (cu tancuri, taburi, arme automate), securisti, fesenisti, mineri – fusese pus in functiune de regimul Iliescu pentru reprimarea oricarei incercari de eliberare a Romaniei; scapat cu greu din marea incercare din 12 ianuarie, Iliescu a aplicat lectia istoriei, pe care o stia din ’45: bata, ranga si ciomagul; gura opozitiei nu poate fi inchisa decat cu tarana, in gropile comune de la Straulesti sau Domnesti, sau cu cenusa – la crematoriul Cenusa!
In acele zile de teroare stalinista, cand participantii si simpatizantii Pietei Universitatii – care inca nu umplusera spitalele, puscariile si morga – erau vanati pe strada, in casa sau la serviciu, predati politiei de catre vecini, colegi sau “oameni de bine”, arestati, fara mandat, de bratul armat al partidului, pregatit de KGB, in acele zile de teroare, putini au fost cei care si-au mai pastrat demnitatea.
In numarul 23, anul I, din 22 iunie 1990, in revista “22”, GDS da publicitatii urmatorul:
“Protest
De cateva zile, Grupul Pentru Dialog Social este obiectul unei campanii dezlantuite de diverse mijloace de informare si de Televiziunea Romana. Acuzatia principala este de a fi unul dintre autorii morali ai violentelor comise in zilele de 13-15 iunie in Bucuresti. Protestam cu fermitate impotriva acestei calomnii. Grupul Pentru Dialog Social s-a referit in doua documente la evenimentele din Piata Universitatii. Primul document invita partile implicate in conflict sa inceapa dialogul, cel de-al doilea apela la organizatorii manifestatiei ca dupa alegeri sa caute alte forme de lupta pasnica pentru a-si exprima optiunile politice. De mai multe saptamini, nici un membru al Grupului nu a mai aparut in Piata Universitatii, cu exceptia celor care au intreprins o incercare disperata de a convinge pe grevistii foamei sa renunte la actiunea lor.
Grupul Pentru Dialog Social, in fata situatiei in care cetateni dezinformati sint asmutiti impotriva altor cetateni , protesteaza contra exceselor nejustificabile care urmaresc practic desfiintarea structurilor societatii civile nou create dupa Revolutia din decembrie 1989. Grupul Pentru Dialog Social doreste sa poata crede ca, atunci cind va inceta climatul de isterie datorat in mare masura unor grave inabilitati politice si administrative ale autoritatilor, in societatea romaneasca se va reinstala toleranta necesara unui dialog deschis si pasnic.
In numele GDS, semneaza:
Thomas Kleininger, Calin Anastasiu, Magda Carneci, Andrei Cornea, Radu Bercea, Sorin Vieru, Ana Sincai, Anca Oroveanu, Doru Radoaca, Dan Arsenie, Sorin Antohi, Dan Oprescu.
15 iunie 1990.”
… precum Pilat din Pont! …
Ani de zile i-am acuzat de tradare; am gresit, ei nu puteau trada, pentru simplul fapt ca nu au fost niciodata cu noi, ci pe langa noi, ei au fost doar MEDIATORI, ei asteptau doar sa culeaga roadele casapirii romanilor!
Adevar graiti. Cititi aici:
APELUL GDS PENTRU SALVAREA LUI ION ILIESCU – omul “democratiei si libertatii” – noiembrie 2000:
“Apel GDS: Votati impotriva dictaturii!
Niciodata, din decembrie 1989, situatia Romaniei nu a fost mai dramatica decit in aceste zile dintre cele doua tururi de scrutin prezidential. In acest moment crucial, nu mai avem de ales intre reforma lenta sau rapida, intre un partid sau altul, ci intre democratie si dictatura, intre libertate si tiranie. In consecinta, va chemam:
1. La mobilizarea intregului electorat democratic pentru a participa la votul din 10 decembrie 2000.
2. La un vot masiv impotriva candidatului PRM, Corneliu Vadim Tudor, care, prin agresivitatea si extremismul sau iresponsabil, reprezinta cea mai grava amenintare din ultimul deceniu la adresa libertatii individuale si a institutiilor democratice. Un vot dat acestui periculos demagog va duce la conflicte interetnice, anarhie si la destabilizarea tarii, adica la o noua Iugoslavie.
3. La coalizarea tuturor fortelor democratice – cetateni, partide, sindicate, organizatii non-guvernamentale – pentru evitarea izolarii internationale a tarii, ceea ce va accentua dificultatile economiei si saracia oamenilor. Sa nu ratam continuarea democratizarii Romaniei si a integrarii ei in structurile euro-atlantice, singura sansa a bunastarii noastre!
Apel initiat de Grupul pentru Dialog Social, Alianta Civica si Solidaritatea Universitara si semnat de:
Doina CORNEA, Alexandru PALEOLOGU, Gabriela ADAMESTEANU, Radu FILIPESCU, Stefan Aug. DOINAS, H.-R. PATAPIEVICI, Dan OPRESCU, Andrei PLESU, Octavian PALER, Andrei OISTEANU, Ioan GROSAN, Mariana CELAC, Mihai SORA, ECKSTEIN Kovacs Peter, Sorin VIERU, Rodica PALADE, Sorin ILIESIU, Magda CARNECI, Mircea DIACONU, Alexandru ZUB, Andrei CORNEA, Dan PERJOVSCHI, Cristian PREDA, Radu BERCEA, Paul CORNEA, Costea MUNTEANU, Sorin MARCULESCU, Adrian ALUI GHEORGHE, Annie BENTOIU, Aura CHRISTI, Dan CRISTEA, Gabriel DIMISIANU, Marius GHICA, Ioan HOLBAN, Nora IUGA, Mircea MIHAIES, Simona POPESCU, Ion Bogdan LEFTER, Ion POP, Cornel MORARU, BANYAI Peter, Ioan MOLDOVAN, Adrian POPESCU, Cassian Maria SPIRIDON, Mihai SIN, Petre STOICA, Liviu ANTONESEI, Mihai URSACHI, Lucian VASILIU, Andrei CODRESCU, Mircea IORGULESCU, Adrian NICULESCU, Vlad ALEXANDRESCU, Alexandru CISTELECAN, Sorin ALEXANDRESCU, Adriana BABETI, George Radu BOGDAN, George VOICU, Nicu GAVRILUTA, Ioan VIERU, Daniel VIGHI, Emil BRUMARU, Alex. STEFANESCU, Mircea Horia SIMIONESCU, Livius CIOCARLIE, Alexandru VLAD, Adrian CIOROIANU, Calin ANASTASIU, Stere GULEA, Emil NICOLAE, Lucian VASILE, Nicolae SAVA, Valeriu STANCU, Emil IORDACHE, Cristian MIHAESCU, Simona CIOCULESCU, Bogdan GHIU, Eugen NEGRICI, Gheorghe SCHWARTZ, Cornel UNGUREANU, Ion MURESAN, Monica SPIRIDON, Stelian TANASE, Vladimir TISMANEANU, Anca OROVEANU, Mircea MARTIN, Victor NEUMANN, Marta PETREU, Alex. Leo SERBAN, Calin DAN, Smaranda VULTUR, Ioan VULTUR, SELYEM Zsuzsa, Liviu PAPADIMA, Dana PAPADIMA, Carmen MUSAT, Leonard OPREA, Caius DOBRESCU, Al. ANDRIESCU, Gabriel CUCUTEAN, Gabriela GAVRIL, Lucian Dan TEODOROVICI, PAPP Sandor Zsigmond, Radu ANDRIESCU, Michael ASTNER, Florin LAZARESCU, Radu Pavel GHEO, Antonela CAPPELLE-POGACEAN, Dan LUNGU, Luminita Sofone, Catalin-Corneliu GHEORGHE, Serban ALEXANDRU, Constantin ACOSMEI, Pavel SUSARA, Pavel CAMPEANU, KONCEI Csilla, Ioan MUSLEA, Liviu MALITA, Stefan BAN, Augustin TAMAS, Savel CHEPTEA, Liliana BOCU, Mircea BOCU, Oana MINDRUT, Radu MARES, Ion VADAN, MAGYARI Nandor, MAGYARI-VINCZE Eniko, Virgil ENATESCU, Ileana TURKAS, Mihai JALOBEANU, Maria Ruxandra LUPA, Madaras PETER, Cornel CUNA, Ciresica JALOBEANU, Stela CUNA, Vasile V. MORARU, Adrian PAMULA, Mihai DRAGOLEA, Calin STEGEREANU, Liviu MAN, Monica GHET, Ruxandra CESEREANU, Mircea POPA, Aurel PANTEA, Virgil PODOABA, Iulian BOLDEA, Dumintru MURESAN, Alexandru MUSINA, Andrei BODIU, Nicolae I. BOIERIU, Gabriel RUSU, Marius ABRUDAN, Ion Gr. NICOARA, VISKY Andras, Ion MACAVEI, Vasile GOGEA, Florin POPA, Virgil LAZAR, Marian CHIRCIU, Eugen IONDA, Florin CIORNEI, Liliana RUSU-MARTA, Nicolae VLASIE, Carmen CRISTIAN, Petre MARGINEANU, Ghe. MIHAILESCU, Nicolae ALDEA, Radu ROSCAU, Eugenia POPESCU, Brindusa ARMANCA, Marcel TOLCEA, Viorel MARINEASA, Eugen BUNARU, Marius LAZURCA, Daciana BRANEA, Dorian BRANEA, Alexandru RUJA, Virgil CIOMOS, Corin BRAGA, Mihaela URSA, Doru POP, Horea POENARU, Mircea CRACIUN, Cornel VALCU, Calin TEUTISAN
ASOCIATII:
Pro Democratia, Fundatia „ICAR”, PEN Club Centrul Roman, AICA (Asociatia Internationala a Criticilor de Arta – Sectia Romana), Fundatia „Memoria”, ATAC (Asociatia Tinerii pentru Actiune Civica)
Domnule Roncea, păcat că acest text formidabil nu poate fi găsit în paginile presei centrale şi cunoscut de cât mi multă lume. Ar trebui să stea pe prima pagină! Asta spune mult despre cât de mare e libertatea presei în România după 18 ani! Aici este de fapt problema. Câţi jurnalişti cinstiţi şi neînregimentaţi mai există? Ar merita o dezbatere pe această temă pentru că e cât se poate de limpede că în acest caz autorul are coloană vertebrală şi spune lucrurilor pe nume. De fapt nu e prima oară când d-l Răzvan Ionescu scrie astfel(nu ştiam că a ajuns la Gazeta de Transilvania), spre deosebire de celălalt Răzvan Ionescu de la Evenimentul Zilei,un mediocru pentru care apelativul “slugă” e prea puţin! (e bine că aţi pus fotografia, pentru ca altfel erau confuzii, în cazul în care şi-ar putea închipui cineva vreodată că redactorul şef al Evenimentului ar scrie aşa ceva. I s-ar face frică şi când ar citi aşa ceva singur sub plapumă!)De acest tip de articole ar avea nevoie societatea românească. Din păcate asemenea voci sunt din ce în ce mai rare şi mai ascunse!
Paul