Victor Roncea Blog

de Liviu MIHAIU, Iulian TANASE

Catavencu 22 Iulie 2008

Motto: “Cit de groasa trebuie sa fie o turnatorie pentru a-ti crapa obrazul?” Mircea Mihaies, vicepresedinte ICR.

Luni, 14 iulie, profesorul universitar Mircea Mihaies publica in Evenimentul zilei un foarte virulent si oportun editorial intitulat “Vara turnatorului”, din care am extras si motto-ul de mai sus.

Vicepresedintele Institutului Cultural Roman spumega indignat, si pe buna dreptate, impotriva lui Gabriel Gafita, ambasador al Romaniei la Lisabona, unul dintre turnatorii care au citit cu viu interes, printre hohote de ris, probabil, Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, mosit, dupa 17 ani de travaliu, cu urlete atavice si aplauze declamative. In aceeasi frumoasa zi de 14 iulie, la ICR Berlin, referentul cultural Gabriel Jarnea punea la punct penultimele detalii ale unei Academii de Vara, cu nume de cod: “Germania si Romania.

Transferuri academice, culturale si ideologice”. Unul dintre directorii acestei Sommerakademie, proiect care a primit fara probleme avizul Comitetului Director al ICR Bucuresti, era si inca este turnatorul Sorin Antohi, secondat, la tus, de profesorul iesean Andrei Corbea-Hoisie, deconspirat si el, ca multi alti intelectuali fini din Romania vrajbei noastre.

Pe 9 iulie, scriitorul si traducatorul Ernest Wichner, director al Literaturhaus din Berlin, ii trimitea lui Gabriel Jarnea o scrisoare, in care isi exprima nedumerirea fata de participarea lui Antohi si Hoisie la aceasta Academie de Vara.

Ernest Wichner ii punea lui Gabriel Jarnea citeva intrebari de bun-simt, iata doua dintre ele:

1) Cum vor fi prezentati profesorilor germani acesti colegi de-ai lor din Romania?; si

2) Cum li se va explica jurnalistilor germani ce este cu acesti doi domni Antohi si Corbea-Hoisie, doi turnatori ai Securitatii (Securitate-Spitzel), in fapt?

La aceste intrebari ar putea raspunde, de exemplu, fie Gabriel Gafita, fie Constantin Balaceanu-Stolnici, poate chiar Mircea Mihaies, de ce nu…?! Dar sa revenim la oile noastre de coloratura, foarte competente, de altfel, din punct de vedere profesional, care zburda liber prin Occident, fericite ca, in Romania, lustratia este o ilustra vorba in vinturi. Dupa ce si-a turnat prietenii, fara sa ii tradeze, insa, dupa cum stinjenitor de logic a tinut sa precizeze, stralucitul profesor Antohi a putut sa treaca fara probleme si peste impostura arogarii titlului de profesor doctor. In definitiv, sint atitia doctori pe lumea asta, ce mai conteaza unul in plus sau in minus?! Turnatorul sau ofiterul Antohi – ridicarea la rangul de ofiter reprezentind calea de onorabilizare a colaboratorului merituos, oferita salvator de catre Servicii – si-a ales eronat locul pentru a-si etala calitatile intelectuale.

Scriitorii de origine romana din Germania, care au avut de tras de pe urma Securitatii, n-au stiut ca pe malurile Dimbovitei este la moda separarea operei eruditului Antohi de notele informative ale lui “Valentin”, a marelui intelectual de mi(ti)cul colaborationist. Pe 17 iulie, in timp ce referentul cu stofa de culegator de informatii externe Gabriel Jarnea punea la punct ultimele detalii ale Academiei de Vara, scriitorii Richard Wagner si Herta Muller publicau in media germana texte foarte contondente la adresa proiectului in care fusesera cooptati Antohi si Hoisie, insa nu mai contondente decit cel al vicelui Mihaies la adresa lui Gafita.

Papionul si trabucul domnului ministru Patapievici par sa iasa destul de sifonate din afacerea Jarnea-Antohi-Hoisie.

Dna Tania Radu, vicepresedinte ICR, a avut, si dumneaei, o reactie exemplara, declarind pentru Cotidianul ca “nu exista nici o incompatibilitate intre aceasta pozitie (de director al Academiei de Vara din Berlin – n.n.) si competenta stiintifica a domnului Antohi. In Romania nu exista inca o lege a lustratiei, iar Sorin Antohi nu ocupa o functie de decizie in ICR”.

Reactia dnei Tania Radu este exemplara, pentru ca ea da masura complicitatilor in care se scalda intelectualii sensibili la charisma sinapselor antohiene. Este suficient ca Antohi sa ne traduca, fara sa ne tradeze, insa, o carte intr-o limba de circulatie internationala, pentru ca o tacere suspecta si complice sa puna stapinire pe noi, pe cind dubla masura cu care condamnam, selectiv, ororile colaborationiste face tot felul de piruete stilistice si emotionale.

Trebuie sa fie foarte neplacut ca, dupa ce ai fost unul dintre cei mai aprigi oameni recenti ai condamnarii comunismului, de tremura pe tine camasa rupta de capitanul Soare, sa ajungi acum in situatia de a conduce o institutie care remunereaza si exporta legal securisti in lumea civilizata. Este, totusi, incurajator ca intelectualii de mentenanta ai tranzitiei de la Securitate la security au invatat de la politicieni sa faca diferenta perversa, dar profitabila, dintre legal si moral.

Abia acum devin mai limpezi cuvintele scriitorului H.-R. Patapievici, care anatemiza, cu ani in urma, oarecum sinucigas, sufletul “de cacat” al “romanului”.