Victor Roncea Blog

Volumul va fi publicat la Editura Polirom specializata in lucrari cu valoare ideologica pronuntata iar lansarea ei va avea loc cel mai probabil in apropierea datei alegerilor. Titlul face referire directa la un altul mai celebru. De altfel, Oprea si recunoaste acest lucru intr-un dialog cu Ovidiu Simonca, scriitor pe la revista in cauza:
“De ce numeşti cariera politică a lui Traian Băsescu „ascensiune“?
Pentru că, deocamdată, asta e. Traian Băsescu se află acolo, sus, în dealul Cotrocenilor. Poate că, la o viitoare ediţie sau la volumul doi, nu m-am hotărît încă, voi lărgi sumarul acestei cărţi, numind-o, în consecinţă, „Ascensiunea şi decăderea…“. Dar, în formula actuală a acesteia, pentru a nu fi acuzat de partizanat, mă opresc cu povestea lui Traian Băsescu în momentul în care el ajunge preşedinte al Partidului Democrat. De aici şi pînă la Preşedinţia României, nu a mai fost decît un pas, un singur episod de telenovelă.”

Aflam si cine o scrie de fapt: “Am început, practic, să lucrez la documentarea ei la sfîrşitul anului 2006, ajutat de doi prieteni, Mihai Bodiu şi Gabi Vartolomei”, spune Mariusica. De ce la Polirom? “Mă leagă o veche prietenie de Silviu Lupescu. Pe de altă parte, de cînd i-am vorbit în urmă cu doi ani de ceea ce pe atunci era doar o idee, mă pisează întruna să termin cartea”.

Iata cateva fragmente despre „cel mai iubit fiu al tranziţiei“, dupa cum il denumeste Ornissoprea :

Camionul cu margarină

În 26 mai 2005, care pica atunci într-o joi, după-amiaza de la ora 17, într-o populară emisiune, „România la raport“, realizată de Carol Sebastian la Radio Mix, se afla invitat vicepremierul conservator George Copos. La un moment dat, pe parcursul interviului, domnul Copos a devenit sentimental, povestind cum l-a cunoscut pe preşedintele României, Traian Băsescu, în 1990: „Eu ţin foarte mult la Traian Băsescu. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea, îl cunosc din 1990, de cînd începuse şi el cu o fabrică de îngheţată. Îmi amintesc că aduceam împreună un camion de margarină şi îl împărţeam jumătate-jumătate. Traian Băsescu este un om special, este unul dintre marii lideri ai anului. Este un om foarte serios, foarte direct, este un om foarte hotărît“. Au trecut cîţiva ani de la acea emisiune, de atunci lucrurile s-au mai schimbat. Camioanele de margarină nu se mai împart frăţeşte. Nu cred că se mai poate spune cît de mult mai ţine domnul Copos la preşedintele Băsescu, cît despre emisiunea „România la raport“, ea a intrat într-un con de umbră, ca şi realizatorul ei, pentru o vreme – pînă cînd a revenit în calitate de coordonator de campanie electorală al Partidulului Democrat-Liberal. Partidul Preşedintelui. Jumătăţii drepte a camionului de margarină. Dar sînt şi lucruri care nu se schimbă în această ordine a lucrurilor. Unul din ele ar fi istoria în sine a acestui minunat şi teribil om, Traian Băsescu, a ascensiunii sale, care poate fi considerată, fără nici un fel de îndoială sau notă de sarcasm, drept un „succes story“.

(…)

Dar să ne întoarcem la Traian Băsescu şi la povestea ascensiunii sale, la chipurile ei uitate ori ascunse, care se adună toate în acest singur sens al unui destin de excepţie. Chiar dacă nu este istoria eroică şi exemplară a unui erou de basm, ridicat prin calităţi şi eforturi proprii din praful uliţei în purpura puterii, ea are farmecul ei aparte, arătînd propriile merite ale protagonistului. Aici, în Balcani, şi mai ales de două-trei sute de ani încoace, puterea are alte înţelesuri, iar căile spre ea sînt netezite prin resorturi mult mai bizantine decît am fost noi învăţaţi, citind biografiile marilor oameni ai istoriei universale. Traian Băsescu nu este produsul unei lumi obişnuite cu eroii, ci mai degrabă al unui crepuscul comunist, marcat de haos moral şi lipsuri, de comportamente arbitrare, discreţionare, de autosuficienţă şi umilinţă acceptată, în care principalele criterii de reuşită au fost ginta şi geanta, adică al cui eşti şi pe cine serveşti. Traian Băsescu a reuşit să ajungă în vîrf folosindu-se de aceste reguli, ignorîndu-le cînd a crezut că e cazul, navigînd cu dezinvoltura celui care ştie că totul e permis, dacă vrei cu adevărat să fie, şi că dreptatea este întotdeauna de partea învingătorului. Şi a reuşit. Aceasta este povestea victoriei sale.

(…)

Se ştia, în epocă, cît de greu e să ajungi student la marină. Traian Băsescu a depăşit însă toate aceste rigori şi a ajuns să-şi vadă visul cu ochii. Din aceşti ani, datează primele informaţii documentare cu privire la Traian Băsescu. Ele privesc însă vocaţia sa de mai tîrziu pentru putere şi compromis şi arată că a acceptat o colaborare cu Securitatea.
Cum se ştie, există o cale de a face şi compromisuri fără compromitere. Dar Traian Băsescu nu a ales-o pe aceasta, ci a dus pînă la capăt devoţiunea faţă de un regim în faţa căruia alegea să se închine, pentru a-i putea culege apoi, pe faţă sau pe furiş, roadele. Nici educaţia din familie nu îi lăsa o altă alegere, căci valorile casei gravitau în jurul valorilor oficializate ale timpului, fără ca să existe îndoială asupra raţiunilor şi acţiunilor regimului comunist. Apoi, mai era vorba şi de fructul dulce al puterii ascunse de a înrîuri destinele celorlalţi, precum şi de avantajele care decurgeau dintr-o colaborare cu cei ce puteau influenţa un salt în carieră. Conform unui document care a fost făcut public în circumstanţele unui proces derulat în 2004 şi asupra căruia vom reveni, emis de către Unitatea Militară 01150 (Arhiva) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Traian Băsescu figurează în evidenţele păstrate ca fost colaborator al Direcţiei de contrainformaţii militare (Direcţia a IV-a din cadrul Securităţii), pe vremea cînd era student la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrîn“.
Ce înseamnă, practic, cele de mai sus? „Colaborator“ al Securităţii, spre deosebire de informator, era o persoană care, fără a semna un angajament şi fără a primi în mod obligatoriu un nume conspirativ, furniza de bunăvoie informaţii unui ofiţer al Securităţii. Fără îndoială, la Institutul de Marină era un asemenea „ceist“, cum era numit, prescurtat, ofiţerul de contrainformaţii al unităţii, care monitoriza atent atît cursanţii, cît şi profesorii Institutului, sub aspectul activităţii lor profesionale, dar, mai ales, al celui cu privire la fidelitatea faţă de regim. În genere, marinarii erau atent urmăriţi, datorită contactelor lor implicite cu străinii, contacte asupra cărora regimul comunist din România devenise de-a dreptul paranoic, pe măsură ce Nicolae Ceauşescu lăsa deoparte orice scrupul în întărirea puterii personale şi instaurarea dictaturii. Cu atît mai mult, încă din faza de pregătire, trebuiau controlaţi ofiţerii care aveau să îi comande. A fost sau nu studentul Traian Băsescu de la Institutul de Marină un asemenea colaborator? În orice caz, ca o primă reacţie, Traian Băsescu, liderul de partid şi candidatul la Preşedinţia României, nu şi-a ascuns mai întîi furia faţă de publicarea acestor informaţii despre trecutul său.

(…)

Mai departe, este vorba chiar despre un foc. Subiectul, miezul articolului este o anume întîmplare; căci scurta şi enigmatica scrisoare care a adus-o pe reporteriţa de la Flacăra în Constanţa se încheia astfel: „Nu uitaţi să-l întrebaţi despre întîmplarea cu incendiul de pe nava «Argeşul», petrecută undeva, în lume, pe vremea cînd nu împlinise încă 30 de ani“. Dînd curs invitaţiei, tovarăşa ziaristă l-a întrebat deci pe Traian Băsescu, care-i povesteşte cele întîmplate: „ne aflam într-un port, pe un mare fluviu. Descărcam naftă, produs distilat din benzină. «Argeşul» se afla în dana unei mari companii petroliere. Spre sfîrşitul descărcării, a izbucnit incendiul. Nu se ştia de la ce şi cum izbucnise. Se aflau în zonă 14 nave, sub diverse pavilioane. Ardea fluviul în plină zi“. Flăcările, povesteşte Băsescu, atingeau 40 de metri şi, în mai puţin de un minut, mai precis „în circa 45 de secunde, şi nava noastră a fost prinsă în această horă de flăcări. Mai întîi, am ordonat trecerea echipajului la posturile de manevră, cu intenţia de a scoate nava din zonă. Văzînd că nu sîntem decuplaţi şi realizînd că nu putem pleca (s-ar fi întîmplat o adevărată catastrofă), am hotărît să rămîn cu echipajul la bord, în speranţa că incendiul nu va determina explozia tancurilor de marfă ale navei şi cu intenţia fermă de a stinge incendiul de pe nava noastră şi de a o salva. Echipajul a trecut deci la posturile de incendiu“. Lupta cu flăcările a durat două ore, la capătul ei echipajul de pe nava românească stingînd şi focul de la bordul unui împingător străin abandonat de echipaj şi ajuns în pupa „Argeşului“, cu tancurile de combustibil în flăcări. „Pericolul creştea alarmant. Pe de o parte, stingeam flăcările care ne cotropiseră, pe de alta, un nou generator de incendiu, adus de curent, ne ameninţa. A fost o luptă titanică. Întregul echipaj a rămas la posturi.“ Aceasta, cu toate că nimeni şi nimic, susţine comandantul Băsescu, nu i-ar fi acuzat dacă dădeau bir cu fugiţii. „Era situaţia clasică de abandon a navei. Nimeni nu ne-ar fi acuzat că într-o asemenea împrejurare am părăsit nava. De altfel, toate cele 14 nave din zona incendiului au fost abandonate.“

Va urma, ne asigura revista familiei Musat, “Observator cultural“

Cititi si Marius Oprea la raport – In atentia SRI, SIE si CSAT