Victor Roncea Blog

În perioada 25-28 iunie 2009 am participat la Simpozionului Internaţional „Sfârşitul regimurilor comuniste. Cauze, desfăşurare şi consecinţe“, organizat de Fundaţia Culturală „Negru Vodă“ din Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Memorialul Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului“, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti şi Asociaţia Culturală „Mozaic“ din Cluj-Napoca. Evenimentul s-a desfăşurat la Mănăstirea „Brâncoveanu“-Sâmbăta de Sus, pe o vreme schimbătoare – când ploua, când se înnora, când răsărea, dintr-o dată, soarele. Dar nu starea vremii a fost importantă, desigur, şi calitatea manifestării ştiinţifice.

Am călătorit de la Bucureşti cu trenul accelerat, într-un compartiment în care nu trecea munţii nici un participant la simpozion. Erau în celelalte încăperi ale trenului, după cum aveam să aflu în gara Făgăraş. După cum ştiu toţi beneficiarii călătoriilor cu CFR-ul spre Ardeal, cursa a avut întârziere. În cazul nostru de peste o oră, ceea ce i-a făcut pe organizatori să ne aştepte îndelung în gară, în condiţiile în care începuse ploaia.

După ce m-am dat jos din tren am recunoscut o bună parte a participanţilor la eveniment – istorici de la CNSAS, de la IICCR, colegi de doctorat etc. Tot acolo l-am întâlnit pe Cosmin Budeancă, cel mai activ dintre organizatori, care făcea oficiile de gazdă. Am aflat de la el că mulţimea de elevi care coborâseră la Făgăraş urmau să ne însoţească la Sâmbăta de Sus, participând la o şcoală de vară organizată de IICCR. Un lucru bun zic eu, însă tare mi-e teamă că Ana Blandiana o să se re-supere pe Marius Oprea, că-i concurează şcoala de vară de la Sighet. Până acum n-am auzit reacţii publice.

Drumul până la Mănăstirea Brâncoveanu l-am parcurs cu un autocar pus la dispoziţie de organizatori. Ştiam traseul, am mai participat în 2006 la prima ediţie a simpozionului. Mi-a fost repartizat co-locatar pe perioada sejurului un coleg de la doctorat. În cele patru zile am schimbat diverse impresii, legate de temele noastre de cercetare, în special. Seara, ne-am dus la un restaurant din apropierea mănăstirii, unde am consumat băuturi nealcolice şi alcolice. Cele din urmă cu măsură, întrucât a doua zi începea evenimentul. Acesta, evenimentul, a debutat în dimineaţa de 26 iunie, cu micul dejun. Ca şi în urmă cu trei ani, am poposit la mănăstire în post (al Sfântului Petru, de data aceasta), servind o masă vegetală. Dar nu ne-am dus acolo să mâncăm, ce Dumnezeu! Aşteptam deschiderea simpozionului.

Din partea organizatorilor ne-au urat „bun-sosit“ prof. Florentin Olteanu şi Cosmin Budeancă, care au transmis microfonul celorlalţi invitaţi la festivitatea de deschidere: prof. univ. dr. Ştefan Câlţia, mitropolitul Laurenţiu Streza şi Marius Oprea. A mai spus câteva cuvinte şi un deputat (sau senator?) de Braşov, nu-i mai reţin numele. Mitropolitul a fost chiar echilibrat, afirmând că au trecut 20 de ani din 1989 şi trebuie să avem o optică realistă asupra trecutului comunist. După cum ne învaţă şi morala creştină – să iertăm de şaptezeci de ori şapte. Are dreptate, istoricul nu judecă, ci constată şi expune, prin scrierile sale, realităţile trecutului. Însă Marius Oprea l-a combătut pe Înalt Prea Sfinţit, susţinâd că el nu-i poate ierta pe comunişti şi securişti. Mai ales că-i prigonesc familia, la 20 de ani după „Revoluţie“ fiind nevoit s-o exileze în Germania şi să-i schimbe domiciliul la două luni. Oare cei din SRI/SIE de ce nu iau atitudine când un demnitar al statului (în calitate de preşedinte al IICCR, structură a Guvernului) afirmă că familia îi este în pericol? În sfârşit! A mai avut câteva ieşiri în afara meseriei de istoric Marius Oprea, dar nu mai zic nimic. Nu-i frumos, am fost oaspete al IICCR, co-organizator al evenimentului.

Apoi au început lucrările. Am ascultat majoritatea expunerilor. N-am putut asista la toate comunicările întrucât în prima zi s-au organizat două secţiuni. Am preferat să stau în aula mare a Academiei Brâncoveanu. Unele lucrări au fost interesante, altele de dragul participării la o manifestare ştiinţifică. Ceea ce m-a susprins este faptul că o bună parte a participanţilor au vorbit despre chestiuni în afara temei simpozionului: „Sfârşitul regimurilor comuniste“. Am audiat lucrări despre Canal, despre deportarea sârbilor în Bărăgan, despre munca patriotică, despre copilăria lui Deng Xiaoping etc. Tipul cu Deng Xiaoping, drd. Mihai Croitor pe numele său, a fost chiar tupeist, vorbindu-ne o oră despre liderul chinez, învârtindu-se în jurul cozii, când putea foarte bine să se încadreze în timpul stabilit pentru toată lumea – 15 min. – şi să ne relateze activitatea lui Deng în perioada păbuşirii regimurilor comuniste în Europa. Oare Xiaoping nu a avut nici un rol în masacrarea studenţilor în Piaţa Tien An Men?

Dar nu tupeul şi divagaţia au fost regulile generale ale simpozionului. S-au prezentat lucrări interesante, chiar dacă în afara temei conferinţei. Spre exemplu, un cercetător din Serbia, Vladimir Lj. Cvetković, a descris o relatare a diplomaţilor iugoslavi despre Timişoara anului 1953. Monumental documentul, când se vor publica lucrările simpozionului să-l citiţi neapărat! O comunicare interesantă a prezentat şi Florian Banu de la CNSAS, despre cazul fugii Nadiei Comăneci, în anul 1989. Documentele de arhivă lămuresc multe mistere care s-au ţesut în jurul exilului precipitat al sportivei în America. N-au lipsit însă nici poveştile, cum ar fi o tentativă eşuată de asasinat asupra lui Nicolae Ceuşescu. Comunicarea, prezentată de un cercetător de la IICCR, a fost aprig combătută de colegii săi de la CNSAS. De o parte demascările forţate ale comunismului, de cealălaltă parte… documentele.

Mi-am prezentat comunicarea pe 27 iunie, după amiaza. Despre ce-am vorbit? Despre ce lucrez zi de zi anul acesta – suplimentul Scînteia de la Jurnalul Naţional. Le-am expus cerectătorilor istoriei recente proiectul nostru, care reprezintă la ora actuală cea mai importantă campanie de conservare scrisă a trecutului – refacerea, zi cu zi, a anului 1989, aruncând deoparte ideologia, propaganda etc. Le-am vorbit despre cum ne documentăm, cum scriem şi ce reacţii avem.Simpozionul a beneficiat de prezenţa câtorva cercetătoare din Republica Moldova, care au venit cu lucrări importante despre anul 1989 la est de Prut. Mult mai animat ca dincoace, pe fundalul reformelor perestroikiste şi năzuinţelor naţionale ale localnicilor.

A treia zi la Sâmbăta de Sus s-a încheiat ca şi primele două, la restaurantul din apropiere. Unii au sărbătorit în exces reuşita simpozionului şi au stricat atmosfera. Unul de fapt. (O fi chiar marele secratar de stat al Guvernului Boc? – Nota mea) Însă cu toţii am ajuns la concluzia că ne-a fost utilă întâlnirea, atât pentru schimbul de idei şi experienţă, cât şi prin faptul că ne-am mai cunoscut între noi. Că nu-i aşa de mare comunitatea istoricilor, mai ales a celor tineri.

Duminică, 28 iulie, am plecat spre casele noastre. Nu înainte de a face o vizită în Cetatea Făgăraşului, avândul ca ghid pe Ioan Ciupea de la Muzeul din Cluj, fost director al Muzului din Cetate. Unii, care s-au grăbit, au văzut obiectivul în grabă, străduindu-se să prindă un tren care pleca în jur de ora 10 dimineaţa. Am preferat să mai stau la Făgăraş, vizitând majoritatea încăperilor Cetăţii, care în anii ’40-’50 serveau drept celule pentru cei care nu le-au păcut Stalin şi poporul rus.

Drumul spre casă, tot cu trenul. Nu mai ţin minte dacă a avut întârziere…
Pozele aferente acestui text le puteţi vizualiza apâsând aici!

Vezi si

Comisia Tismăneanu e activă încă, la 2 ani şi jumătate de la prezentarea în Parlament a Raportului Final. Mai nou, trei dintre membrii acesteia, Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu, au scos la Editura Humanitas un volum de documente, selectate în vremea alcătuirii Raportului, cu titlul: „Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1989)“. Mă gândeam că o să mă luminez când voi citi cartea, însă lecturarea cuprinsului s-a lăsat cu o mare dezamăgire. De fapt, cam trebuia să mă aştept, ştiute fiind criteriile după care a lucrat Comisia Tismăneanu.- În primul rând, documentele selectate nu reflectă „Istoria comunismului din România“. În nici un caz! Tot ce vrea să transmită tomul către comunitatea ştiinţifică este istoria represiunii în România „anilor Dej“. Exclusiv documente despre Securitate, legislaţia represivă etc.- Nici aşa, ca volum de documente privind represiunea, informaţiile nu sunt dispuse unitar. Autorii selecţiei practică aceiaşi istorie elitistă cu care ne-a obişnuit Vladimir Tismăneanu, furnizând editurii documente numai despre închisoarea de la Sighet. Din nou, legionarii au fost scoşi din istorie, de parcă nici n-ar fi existat în România. Lucrez la o teză de doctorat despre Mişcarea legionară în anii comunismului, iar lucrătorii Securităţii se ocupau intens de extremiştii de dreapta. Unde-i obiectivitatea istoricului? Bănuiesc că este „mâna“ lui Dorin Dobrincu, care susţine că în rezistenţa anticomunistă majoritari erau membrii PCR.- Privitor la exil, persistă o altă „obsesie“ a Comisiei Tismăneanu. Avem o mulţime de documente despre Monica Lovinescu şi Virgin Ierunca. Da, am înţeles, au avut un rol important prin emisunile de la Europa Liberă. Însă exilul românesc s-a rezumat doar la doi oameni? Ar fi trist pentru România să fie aşa. Mai trist ca în bancurile cu flota albaneză…

Vladimir Tismăneanu, intelectualul lui Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu

Foarte ocupat în perioada aceasta, îmi rezerv 5 minute să scriu o postare despre o nouă diversiune a lui Vladimir Tismăneanu.După ce a fost câteva săptămâni în România – pe banii statului, cu siguranţă, şi locuind în vila lui Ceauşescu din Primăverii, după cum susţin unele bârfe –, s-a întors „la bază“ şi a început să scrie din nou pe blog.Dintre articolele postate, mi-a atras atenţia textul Despre dublele standarde: Intelectualii lui… Printre multe poveşti, Vladimir Tismăneanu încearcă să păteze reputaţia unor distinşi istorici, istorici am zis, nu diletanţi, punându-le pecetea „Intelectualul lui…“. Ceea ce uită domnul Tismăneanu este să se plaseze pe el însuşi nu numai ca intelectual al lui Traian Băsecu, ci şi intelectual al lui Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu. Cine susţine că nu am dreptate, să-mi aducă argumente, nu numai să mă înjure pe blog. Spor la lucru tuturor!