Preţul marii trădări naţionale
Anul trecut, în perioada 10-11 iunie 2008, Note ce păreau ale SRI au fost trimise de pe o adresă de mail cu indicativul UM 0201 – se pare un indicativ militar al STS – mai multor ziare şi au fost publicate însoţite de comentarii diverse. Tabăra presei PC-PSD – “Jurnalul”, Antena etc, le-a dat drept “intoxicări”, mai ales că era menţionat – pe langă Ion Iliescu – şi numele lui Voiculescu.
Notele SRI consemnau unele mişcări artistice ale regizorului, Bunicuţa bolşevică ce trasa indicaţii echipei primadonei, doctorul “independent”.
Sifonarea către presă a fost dezminţită urgent de către purtătorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru, care a afirmat că notele “seamănă cu cele utilizate de SRI”, dar, vezi Doamne, ar fi fost contrafăcute, iar Ion Iliescu a susţinut acelaşi punct de vedere, afirmÂnd că totul e o făcătură şi că el nu ar fi vorbit în viaţa lui despre campania lui Oprescu, d-apoi să pună la cale organizarea acesteia.
SRI-ul a susţinut că instituţia condusă de George Maior nu are în atribuţii supravegherea informativă a activităţilor cu caracter politic desfaşurată de liderii diverselor partide, atÂt timp cÂt nu constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. BătrÂnul sforar Ion Iliescu, cu obsesia sa pentru lovituri de stat cu hoarde de mineri şi acţiuni subversive, a constituit însă dintotdeauna o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. El însuşi este de fapt o ameninţare ambulantă (real and prezent danger) la adresa romÂnilor încă de pe băncile şcolilor moscovite de unde şi-a tras snaga.
Anul acesta, a venit confirmarea clară şi indubitabilă că notele transmise redacţiilor de cineva din breasla securiştilor de bine erau autentice. În transcrierea din nota SRI a discuţiei conduse de Ion Iliescu apărea următorul pasaj: “Cozmâncă va mobiliza resursele echipei sale. Octav ştie ce are de făcut ca mobilizare”.
Cozmâncă, unul dintre dinozaurii sistemului de partid, fost preşedinte executiv al PSD, secretar general şi unul dintre principalii directori de campanie ai formaţiunii conduse de Ion Iliescu până în 2004, a ajuns, după cum se ştie, în vârful “mobilizării” lui Oprescu, nu fără un mic scandal de formă cu partidul-mamă. Cică fiorul moral şi revelaţia mistică l-au zdruncinat pe hipopotamul utecist din menajeria lui Ion Iliescu, cadristul de partid “cel mai priceput în mobilizare” şi, brusc şi dintr-o dată, omul de bază al lui Ion Iliescu a sărit în tabara “independentului”, cu care nu ar mai fi avut niciodată de-a face.
Pentru restul lumii, a ieşit la iveală adevărul că notele SRI scoase la lumină de presă conţineau date autentice, confirmate cu vârf şi îndesat de evenimentele aflate în derulare. Acele blamate bileţele, considerate apocrife şi respinse violent de Ion Iliescu, la trecerea unui an de la apariţia lor pe piaţă, s-au confirmat.
Redacţia noastră se află de mai multă vreme în posesia unor alte “bileţele” găsite în apropierea redacţiei, care ne-au atras atenţia deoarece conţineau elemente de identificare specifice. Iliescu, mare intrigant şi sforar, repetă faza care a precedat eliminarea lui Petre Roman organizand “ostilităţile” în vederea eliminării lui Băsescu. Personal, mă aştept la orice dinspre moroiul (strigoiul n.n) bolşevic Ion Iliescu, esenţa răului şi blestemul istoric pentru acest popor. Ca şi în notele precedente, se observă în actualele informări că Iliescu este regizorul, “cappo di tutti capi”. Nu le-am dat însă publicităţii aşteptand să vedem ce se confirmă şi ce nu, pentru a nu ne expune unei dezinformări grosolane.
Ultimele evenimente au demonstrat că informaţiile explozive cuprinse în interceptările ambientale sunt mai mult decat autentice, astfel că oferim şi publicului fotocopiile notelor găsite la colţul străzii, fără a ne mai face iluzii că vreodată cineva ar recunoaşte cine şi de ce le-a scăpat pe jos.
Propunerea de valorificare nu intră în atribuţiile noastre. Informaţia cuprinde sumarul discuţiilor purtate de către cei vizaţi pe teme de interes economic cu referire la repere industriale aflate în atenţia Div. noastre. Segmentele principale extrase din contextul dialogului sunt cuprinse în nota rezumativă de mai jos. La mapa info. se găsesc în amănunt restul datelor.
Cadrul general al discuţiei a reliefat aspectele campaniei electorale şi mai ales perspectiva turului doi al alergerilor. Adrian Năstase şi-a exprimat părerea că nu vor fi prezenţi cei peste nouă milioane de alegători necesari validării Referendumului propus de Traian Băsescu, iar Ion Iliescu a revenit asupra subiectului afirmând că trebuie explicată populaţiei lipsa de rost a acestei manevre care ar ameninţa statul de drept. Mircea Geoană a intervenit reiterand punctul de vedere al lui Adrian Năstase şi susţinÂnd că principala problemă o reprezintă obţinerea sprijinului total al liberalilor pentru susţinerea sa în turul doi. Şi-a exprimat ideea că mesajul lui Antonescu este slab şi acesta nu va reuşi să ridice partidul, dar că procentele sale contează deşi la nivel local este posibil să nu se ralieze unele organizaţii mai ales în Ardeal. Situaţia din Ardeal este sensibilă, a precizat Ion Iliescu, dar Viorel se va ocupa să compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii – el este cel mai potrivit în solidarizarea celor de la UDMR. Viorel poate merge pe ce vor ei mai mult, pe autonomie locală extinsă – chiar cu includerea zonei Mureş, Cluj, Oradea, deoarece oricum nu vor face logistic şi deficitul de imagine se va echilibra cu timpul. Trebuie stranse randurile şi dată imaginea de forţă în plan public, a mai afirmat Ion Iliescu, indicandu-i lui Adrian Năstase să ia legătura cu Dinu Patriciu pentru a-l linişti cu Romgazul, unde au marşat puternic mai înainte şi udemeriştii. Interesul asupra obiectivului este mare, iar dinspre partea noastră ar fi fost de folos un acord ferm pe mai mulţi ani cu Rusia, cu garanţii serioase. Mircea Geoană a afirmat că are toate garanţiile şi că vor fi şi semnate nişte protocoale cu rol informal la proxima vizită la nivel oficial. Partenerii noştri de la Moscova nu sunt convinşi că putem asigura stabilitatea investiţiei, dar un regim politic consolidat ar aduce beneficii importante. Ei sunt pregătiţi să investească masiv şi vor veni dacă sunt agreaţi, a mai întărit Mircea Geoană. Oltchimul este o problemă, se vor supăra mulţi dacă îl cedăm lui Voiculescu, pe de altă parte nu avem de ales, altfel riscăm să ne alegem cu inamiciţii de care nu avem nevoie, a zis Adrian Năstase, iar Ion Iliescu a completat că înţelegerea rămâne înţelegere şi Voiculescu este un partener loial care trebuie să rămană alături de noi. Vîntu vrea şi Poşta, şi CEC-ul, a spus Mircea Geoană, nu se poate să pierdem CEC-ul, iar Poşta este oricum în mare parte sub controlul său, aşa că nu va fi o problemă, deşi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale. O să-l ajutăm în schimb şi noi, şi Voiculescu la patrimoniul UGSR. Are el grijă să-şi acopere golul de imagine, a intervenit Adrian Năstase, iar Ion Iliescu a închis această parte a discuţiei recomandând concentrarea pe următoarele puncte legate de contextul desfăşurării planului de campanie.
Sunt oripilat de ceea ce tocmai am citit. Sunt plecat de 7 ani din Romania, dar imi vine sa vin inapoi cu primul avion , si sa fac tot ce pot pentru a impiedica acesti mafioti (poate ca e prea mult spus, pentru ca mafiotii au o oarecare onoare) sa puna iar mana pe Romania. Pe tovarasul Ceausescu l-au executat pentru ca avea "robinete de aur in baie" astfel subminand economia nationala, si sunt curios, oare intelegerile si privatizarile de genul acesta, bazate pe aliante murdare, cum se numesc? Nu cumva asta este subminare a economiei nationale? Intreb si eu.
Iar pe acesti combinatori, acesti dinozauri unii dintre dumnealor, ii intreb: Cu ce se alege POPORUL ROMAN in urma acestor combinatii? domnilor Iliescu, Nastase , sau Geoana? Sau nu conteaza. tot ce conteaza este sa fie "LINISTE" nu-i asa?
Domnilor… GATA cu smecheriile. Ati facut destule pentru romani, de acum puteti sa plecati si sa ne lasati in pace.
Sper din tot sufletul ca prezenta la vot sa fie mai mare decat in turul I, si atunci nici macar toti micii din lume nu va vor putea ajuta.
Romania si Romanii s-au trezit din somnul in care i-ati cufundat timp de 15 ani, si a fost nevoie de aceasta perioada de "ne-liniste" pentru ca acest lucru sa se intample, iar dumneavoastra domnilor combinatori, moguli sau cum va mai credeti dumneavoastra veti da socoteala intr-un fel sau altul pentru toate lucrurile bune sau nebune pe care le-ati facut.
Romani, singura solutie inca o revolutie. Pe 6 decembrie sa iesim la vot, si sa votam cu totii ipotriva acestor dusmani ai democratiei si ai Romaniei.
Dovezile zdrobitoare care au fost evidentiate prin aceste documente practic vor inlatura efectele lacrimogene produse de filmuletul trucat in care apre traian basescu, si asta va dovedi inca o data cine este adevarata mafie din aceasta tara. nu ne vom vinde tara mogulilor, nu votati psd: asta urmaresc-privatizarea si cumpararea CEC, POSTA Romana, si tot ce se mai poate cumpara in aceasta taraa. NU va lasati cumparati de clanul Patriciu, Vintu, Voiculescu, Iliescu, and co.
Compromiterea presei video si a unei bune parti din presa centrala ofera sansa ziaristilor tineri din tara sa afirme gazetaria bunului simt neparticipand la operatiuni de propaganda si linsaj mediatic.
Aceasta manipulare gretoasa, cumulata cu modul in care Crin Antonescu si-a trisat alegatorii vor intoarce balanta votului pe 6 decembrie. Din cele 20% cat a luat Crin aproape jumatate erau anti Geoana cat si anti Basescu, adica nemultumitii. Ei bine toti acesti pacaliti se vor intoarce drept razbunare impotriva lui Geoana.
PS: Felicitari Victore pentru curajul de-a inota contra curentului.
Precizare: De-a inota contra curentului mafioto-comunist, altfel Curentul e un ziar foarte bun.:)
din pacate site-ul curentul e blocat. numeni nu vorbeste despre acest subiect. pare deocamdata ca patriciu si-a atins tinta.
R
bravo pt postare. trebuie sa deschidem ochii cat mai multor romani!!!