Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Scris de George Roncea
Ion Iliescu,cel care i-a înmånat ştafeta roşie lui Mircea Geoană, a încasat înaceste zile o replică severă din partea „golanilor“ plecaţi din ţarădupă Mineriadele ordonate şi organizate de „cårpa kaghebistă“. Peste78% dintre romånii stabiliţi în străinătate au votat împotriva lui IonIliescu, de fapt Tătucul din spatele „prostănacului“. Am fost sunat, înziua votului, de numeroşi prieteni plecaţi din ţară după RepresiuneaPieţei Universităţii,care aflaseră rezultatele exit poll-urilor institutelor de sondaj dinaria Vîntu-Voiculescu şi care s-au hotăråt să se ducă la vot tocmaidatorită indignării la aflarea datelor prezentate de acestea. Diferenţade fus orar a permis ca, în Statele Unite de exemplu, pe Coasta deVest, să se voteze pånă a doua zi la şapte dimineaţa. Turul doi a adusun număr-record de participanţi la vot, un procent neatins niciodatăpånă acum.
Înurma centralizării voturilor din cele 294 de secţii de vot dinstrăinătate, s-au prezentat la alegeri 147.754 de cetăţeni romåni, auexprimat 146.876 de voturi valabile şi doar 861 au fost voturi nule.115.831 de romåni au votat pentru Băsescu, 31.045 pentru Geoană. Separe că romånii din diasporă nu au fost momiţi de promisiunea celor20.000 de euro pe care îi distribuia cu largheţe Geoană, plecåndprobabil de la cuantumul salariului cumnatului său Ionuţ Costea,salariat al statului, plasat chiar de el la şefia Eximbank.
Am văzutcâteva dintre listele cu CNP-uri ale votanţilor din străinătatefluturate nervos de pesedişti şi mi-a sărit în ochi că seriilecorespund unor oameni din generaţia mea, precum şi din generaţia„decreţeilor“ lui Ceauşescu. Majoritatea celor care au ieşit în stradăîmpotriva comunismului în decembrie 1989 făceau parte din aceastăgeneraţie. „Decreţeii“ erau acei copii născuţi ca urmare a unui celebrudecret al lui Ceauşescu prin care se pedepseau aspru întreruperile desarcină. Sute de mii de mame, cu sau fără voie, au dat naştere unuinumăr sporit de copii, ca urmare a apariţiei decretului cu pricina.
În1989, o mare parte a acelor copii deveniţi tineri furioşi pe sistem auieşit masiv în stradă. Practic, ei l-au dat jos pe Ceaşcă. Faptul căCeauşescu a fost împuşcat la ordinul copilului său adoptiv, IonIliescu, este altă poveste. Puţină lume ştie că Ion Iliescu a fostcrescut în familia Ceauşescu, iar statutul său era acela al unui fiuadoptiv. Era culcat în pat cu soţii Ceuşescu, când era mic mama îlpărăsise, iar tatăl său dispăruse cu treabă pe meleagurile Rusiei, lacentrala NKVD, strămoşul KGB.
Ion Iliescu ar fi meritat să aibăsoarta tatălui său adoptiv, Nicolae Ceauşescu, dacă avem în vedere călucrurile pentru care a fost acuzat Ceauşescu îi pot fi imputate înegală măsură, ba chiar mai mult de atât. Exodul tinerilor studioşi caurmare a represiunii ordonate de acesta, împotriva studenţilor PieţeiUniversităţii, în iunie 1990, a făcut enorm de mult rău României.
Unuldintre vicepreşedinţii Ligii Studenţilor din Universitate, SorinDrăgan, un tip absolut remarcabil, a încasat în dimineaţa zilei de 14iunie un piron în cap de 20 de centimetri, înfipt la capătul unei bâteutilizate de un miner pentru a bătători capetele colegilor mei. Sorinavea o gaură în cap prin care puteai să ajungi cu degetul la creier. Aajuns în America şi a rămas acolo, cu o infirmitate care i-a marcatviaţa. Sângele colegilor mei, sângele fratelui meu, sângele meu aînroşit pereţii şi coridoarele Universităţii şi Arhitecturii. PetreRoman avea să le explice după câteva zile jurnaliştilor străinioripilaţi care au vizitat cele două clădiri/garnizoane ale studenţilordin Piaţa Universităţii că noi am aruncat cu vopsea roşie pe pe pereţi,pentru a-l compromite pe Ion Iliescu.
Eu ţin minte că atât de multsânge îmi cursese din rănile de la cap încât hainele mele deveniserăscorţoase şi roşii de parcă ar fi fost vopsite cu galus, celebra vopseade ouă cu care noi, studenţii de la Arte plastice, „îmbunătăţeam“ţoalele din comerţul socialist. Mi s-a părut haios pe undeva că amajuns să-mi vopsesc hainele într-un stil avantgarde cu propriul sânge.Am scăpat doar cu voia lui Dumnezeu, cei care am scăpat. Alţii,necunoscuţi, tineri ca şi noi, au fost împuşcaţi pe stradă, în noapteade 13 spre 14 iunie, după ce Iliescu a dat ordin să se tragă în plindeoarece noi eram cu toţii „legionari care dăm lovitură de statlegionară“.
Adrian Năstase, a spus la Parchet Ion Iliescu, acumvreo trei ani, a văzut steagurile verzi legionare cu ochii săi devânător şi l-a sunat să-l avertizeze. Avertizat, Ion Iliescu a cerutArmatei să tragă, ca în vremea lui Antonescu (mareşalul, nu pricoliciulde Crin). S-au tras 1.466 de gloanţe de război. Un tânăr, DragoşDrumea, şi-a dat duhul în braţele mele, la ora 03.15, lângă CCA,împuşcat în gât. Avea traheea zdrobită şi sângele îi ţâşnea în sus cadintr-o fântână arteziană. Am încercat să-i acopăr gaura din gât cupalma şi simţeam cum îmi zvâcnea mâna datorită presiunii sângelui carei se scurgea cu repeziciune. Mă privea cu ochi înnebuniţi de spaimă,din ce în ce mai ceţoşi, horcăind din greu. I se scurgea viaţa printredegetele mele, afară se trăgea încă, nu aveam niciun ajutor şi m-acuprins disperarea dându-mi seama că îşi pierde cunoştinţa şi că îmi vamuri în braţe, sufocându-se cu propriul sânge. I-am strigat nu ştiunici eu ce, crezând că poate mă aude, au venit nişte tineri şi l-am dusla o maşină a medicilor de la Medicine sans Frontiere.
Am aflatpeste ani de la un chirurg, Nae Constantinescu, ajuns consilierprezidenţial la Cotroceniul ocupat de Emil Constantinescu, că tânărulcare îşi dădea duhul în braţele mele în acea noapte din iunie 1990 aajuns pe masa sa de operaţie, dar nu a mai putut face nimic pentru eldecât să-i constate decesul, prin împuşcare cu glonţ de război.
Unalt amic, simplu inginer la vremea aceea, s-a ales cu un sfert dincreier zdrobit cu bare de fier, a zăcut apoi trei ani în Germania, undea fost vindecat cât de cât de către nişte medici extraordinari. I-autrebuit alţi ani să-şi revină parţial şi să-şi reamintească lucruricare se şterseseră din capul său, ca urmare a loviturilor. Nu i s-aşters din cap Ion Iliescu. S-a întors în ţară şi a înfiinţatorganizaţia victimelor mineriadelor, fiind cel căruia i se datoreazăpractic existenţa Dosarului Mineriadei din 1990. Din 1999, Viorel Ene,inginerul cu capul storcit de barele de fier, aşa damblagit cum aajuns, a organizat sute de proteste, mitinguri, demonstraţii, a strânsmii de mărturii, a depus sute de cereri pe adresa Parchetului, cerândun singur lucru: judecarea lui Ion Iliescu. Chiar zilele trecute a maiavut încă un termen, desigur o amânare, la unul dintre procese.
N-amizbândit până acum să-l facem pe Iliescu să plătească pe caleajustiţiei. I-am plătit-o însă pe calea votului. Mi-ar face plăcere,desigur, să i-o plătim şi altfel…
Scria zilele trecute AdrianNăstase, cel cu privirea de vultur, cel care l-a sunat pe Ion Iliescuîn ziua de 13 iunie să-i zică de steagurile noastre verzi de legionariîmpuţiţi, huligani borâţi şi golani nenorociţi, că votul românilorplecaţi din cauza lui Ilici „ar trebui să aibă o greutate mai mică“.
Citez:„Nu românii din diaspora au decis câştigătorul alegerilor. De ce să-iconsiderăm pe aceşti români responsabili de rezultat doar pentru că auvotat mai târziu, din motive naturale, ce ţin de fusul orar? De ce nuvoturile din 3-4 judeţe precum Cluj, Timiş, Alba sau Arad să fie celecare au inclinat decisiv balanţa? Cred că în acest caz simplificămfoarte mult realitatea electorală“, scrie Adrian Năstase. El peroreazămai încolo că cei care locuiesc de mai mulţi ani în străinătate „nu aucontact direct cu realitatea“. „Nu sunt afectaţi, direct, dereglementări, de taxe şi impozite, chiar şi de o viziune sau altaasupra viitorului – în sănătate, educaţie, etc. Prin urmare, votul lorar trebui să aibă o greutate mai mică. Se impune, în viitor, odezbatere pe acest subiect“, mai debita Adrian Năstase pe blogul său.
Iozic că Adriana Năstase şi ai lui au dreptate pe undeva. Votul celorplecaţi din ţară din cauza lui Ion Iliescu ar trebui să aibă o greutatemai mică. Şi eu, deşi nu am plecat din ţară, aş fi dispus să mi serestrângă greutatea votului meu, la schimb, din greutatea scăzută avotului meu aş prefera să mi se ofere o bară de fier cu o greutatecorespunzător mărită cu care să bătucesc oleacă creştetul lui IonIliescu, Petre Roman şi restul echipei feseniste/pesediste, nu mult, cidoar atât cât să simtă şi ei greutatea votului popular al vechilorgolani ai Pieţei Universităţii.
Pe cât facem pariu că dacă facemun Referendum, doar în rândurile emigraţiei româneşti, pe tema asta, seva obţine un rezultat de cel puţin 78 la sută, cât a fost votul datîmpotriva lui Geoană, cel cu ştafeta roşie înfiptă adânc în dos depidosnicul pervers de Ion Iliescu?
„Jos Iliescu!“ rămâne încă unslogan actual pentru toată generaţia noastră, iar una dintremotivaţiile serioase care m-au determinat pe mine personal să votezacum, pentru prima oară în viaţa mea, a fost legată de speranţa că înnoul an, la fix 20 de ani de la măcelul din Piaţa Universităţii, îl voivedea pe Ion Iliescu în instanţă, livid, cu buzele strânse, aşa cuml-am văzut în dimineaţa când Geoană a aflat că nu mai este preşedinte,ci doar etern prostălau „de stat şi de partid“ – şi prin contribuţiavotului meu…
Jos Iliescu!… Cine uită nu merită ….

Vezi aici CURENTUL PDF

• Share
• Tweet
• Pin
• Email