Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Discutand despre Legea lustratiei la B1Tv, la emisiunea de pranz a EvZ, Teodor Maries, presedinte al fostei Asociatii 21 Decembrie si sustinator al “noilor golani” ultrasi, a avut o rabufnire de sinceritate demna de apreciat. “Eu nu pot sa am incredere in cineva care avea un tata secretar de partid, la un BOB sau altceva in PCR”, a afirmat Maries, ca replica la argumentele PSD-istului Toni Grebla privind varsta poate mai frageda a unor lustrabili trecatori prin UTC sau UASCR. Interesandu-ne in anturajul lui Maries la cine s-ar putea referi, altcineva decat fostul procuror comunist Dan Voinea, am ajuns la Vladimir Tismaneanu, ajuns acum directoras pe la nu stiu ce institut de partid si de stat, si care s-ar potrivi profilului enuntat de Doru Maries. M-am gandit sa-i dau o mana de ajutor eroului foamei pentru a fi mai bine pregatit la urmatoarele aparitii pro-lustratie, chiar si in ceea ce priveste nomenklaturistii de ieri si azi care au fost “doar” fii de agenti ai NKVD si ai Kominternului. Macar in ultimul ceas si tot e bine ca s-a trezit si bietul Maries. Bravo lui!

LEONTE TISMĂNEANU (1913 – 1981)

de dr. PETRE OPRIŞ

Mutarea în condiţii mai mult decât suspecte a arhivei Comitetului Central al P.C.R. din sediul în care se afla aceasta în decembrie 1989 i-a privat pe istoricii care doreau să analizeze fenomenul apariţiei, evoluţiei şi dispariţiei Partidului Comunist Român de o sursă extrem de importantă de informaţii. Demersurile ştiinţifice pe care cercetătorii oneşti le-au întreprins după lovitura de stat din 22 decembrie 1989 au fost respinse sub diferite forme de către cei care, într-un fel sau altul, au primit spre păstrare/ascundere de ochii românilor a arhivei sistemului comunist românesc şi a biografiilor celor care au uzurpat cu ajutorul Armatei Roşii puterea politică în România şi şi-au acordat privilegii timp de mai bine de patru decenii, propovăduind în acelaşi timp, în mod ipocrit, principiul egalităţii tuturor cetăţenilor „în condiţiile ascuţirii luptei de clasă”.
Perpetuarea opacităţii sistemului comunist românesc după decembrie 1989 a permis celor care cunoşteau „meandrele concretului” să ascundă inclusiv biografiile şefilor pe care membrii „noii puteri” i-au avut în cursul tinereţii lor „revoluţionare”. Dintr-o dată, biografiile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş ş.a. s-au neantizat pe drumul parcurs de camioanele Armatei Române de la sediul Comitetului Central al P.C.R. la Centrul de Valorificare şi Păstrare a Arhivelor Militare de la Piteşti, la începutul lunii ianuarie 1990. Din aceste transporturi a scăpat – zice-se, ca prin minune – dosarul lui Silviu Brucan, o coincidenţă stranie, care mai curând adânceşte misterul dosarelor de cadre ale Partidului Comunist Român.
Pentru a face faţă penuriei de informaţii cu care se confruntau, istoricii români au apelat cu stoicism şi spirit critic la câteva surse edite hagiografice, de care dispuneau încă dinainte de decembrie 1989; printre acestea s-au aflat colecţiile de ziare „Scânteia” şi „România Liberă”.
Treptat, ca urmare a dorinţei politicienilor români de a nu mai fi consideraţi de către Occident drept uzurpatorii şi urmaşii lui Nicolae Ceauşescu, a fost întredeschisă pentru o scurtă perioadă uşa arhivei Comitetului Central al PCR. În acel interval de timp au fost cercetate cu mare atenţie fragmente de dosare din perioada comunistă, reconstituite parţial sau total la Arhivele Naţionale Istorice Centrale.
Unul dintre dosarele la care s-a permis accesul este cel care poartă numărul 7/1964. Acesta conţine, printre altele, o scurtă autobiografie a celui care a fost Leonte Tismăneanu (Leonid Tismineţki).

Potrivit descrierilor făcute de fiul său, Vladimir-1, Leonte Tismăneanu (pe numele său real Leonid Tismineţki) s-a născut în anul 1913-2 la Soroca. Dornic să îşi renege condiţia burgheză, Leonte Tismăneanu a devenit membru al Partidului Comunist din România în anul 1933-3 şi a cunoscut-o pe cea care i-a devenit după un timp soţie, Hermina Marcusohn, şefă a celulei Frontului Studenţesc Democrat.-4 În anul 1935, Leonte Tismăneanu a fost exmatriculat din facultate din cauza activismului său comunist şi condamnat la închisoare împreună cu Grigore Preoteasa, viitorul ministru al Afacerilor Externe al României (4 octombrie 1955 – 16 iulie 1957).
După ispăşirea condamnării, Leonte Tismăneanu a plecat în Spania, urmând-o pe Hermina Marcusohn, pentru a se înrola în Brigăzile Internaţionale de voluntari care luptau alături de trupele regimului republican de la Madrid. Evocând acea epocă, Vladimir Tismăneanu a făcut următoarea mărturisire: „Tatăl meu, care atunci se numea Leonid Tismineţki, şi-a pierdut braţul drept la vârsta de 24 de ani, în 1937, în timpul uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din Războiul Civil (şi-a schimbat numele în Leonte Tismăneanu în 1948, la cererea unor înalţi activişti de partid). Printre românii care au lucrat în spitalul Brigăzilor Internaţionale au fost dr. Shuli Brill şi infirmierele Sanda Sauvard, Galia Burcă, Elisabeta Luca şi Hermina Marcusohn (mama mea)”-5. Pe de altă parte, în extrasul din „Lista comuniştilor români răniţi în Spania”, întocmită de Comitetul voluntarilor români de la Paris la 20 martie 1939, se preciza: „[Leonid Tismineţki:] Muncitor tipograf, 25 de ani, născut în Basarabia (Soroca). În Spania, se află de un an. Are braţul amputat. Membru PCR. A fost de mai multe ori arestat şi bătut. A fost în închisoare. Are o mamă bătrână, văduvă”-6.
După încheierea războiului civil din Spania, Leonte Tismăneanu s-a refugiat împreună cu soţia sa în URSS şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”.-7 Profesorul Vladimir Tismăneanu a evocat la începutul anilor ’90 faptul că părinţii săi „au ajuns la Moscova, au început să vadă (…) Maică-mea a dat la Medicină, tata la Franceză. Au fost chemaţi atunci de secretarul general al P.C.d.R. de la Moscova – care era pe vremea aceea, până în ’41, când a venit Ana Pauker, Boris Ştefanov. A dispărut şi el după aceea, în împrejurări ciudate. I-a preluat pe ai mei şi a insistat să lucreze la Radio Moscova. Mama pe post de crainic, tata ca redactor”-8.
Revenind în ţară în martie 1948, Leonte Tismăneanu a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică (înfiinţată în luna octombrie 1944) şi şef de catedră de marxism. În anul următor, Leonte Tismăneanu a devenit şi membru în cadrul redacţiei revistei Pentru pacea trainică, pentru democraţie populară-9, dar către sfârşitul anilor ’50 a intrat în conflict cu Gheorghe Gheorghiu – Dej şi a fost exclus în cele din urmă din Partidul Muncitoresc Român în anul 1960.
Un document descoperit în Arhivele Naţionale Istorice Centrale ne dezvăluie chiar din interiorul sistemului comunist o autobiografie complet inedită a celui care a fost Leonte Tismăneanu, precum şi discuţiile care s-au purtat la 18 februarie 1964, în cadrul unei şedinţe a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în legătură cu reprimirea în partid a unor comunişti din rândurile „vechii gărzi”: Leonte Tismăneanu, Iacob Coţoveanu-10 şi Gheorghe Pricop. Precizăm faptul că, la acea dată, Comisia Controlului de Partid primise şi analizase referatele personale ale celor trei foşti „fracţionişti”, referate care conţineau la începutul lor o scurtă autobiografie.
În documentul pe care l-a redactat în vederea reprimirii sale în partidul comunist, Leonte Tismăneanu şi-a prezentat următoarele date biografice-11:
– 1939 – 1941: a urmat cursurile Institutului de limbi străine de la Moscova-12;
– 1941 – 1948: „redactor şi crainic la postul de radio [„Moscova”] – responsabil pentru emisiunea în limba română”-13;
– 1948: a revenit în ţară, fiind încadrat în aparatul C.C. al P.M.R., la Direcţia de Propagandă şi Agitaţie;
– 1952: a fost numit director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatură Politică-14, şef al catedrei de marxism la Universitatea „Constantin I. Parhon”;
– la o dată neprecizată: a devenit şef al catedrei de Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la Şcoala superioară de ştiinţe sociale „A. A. Jdanov”;
– în momentul înfiinţării revistei comuniste internaţionale „Probleme ale păcii şi socialismului”, a fost numit, pentru scurt timp, reprezentantul Partidului Muncitoresc Român în redacţia publicaţiei respective-15;
– 1958: pentru atitudinea sa „fracţionistă” îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică-16;
– din anul 1959 a fost şeful Secţiei culturale la Sfatul popular al raionului „Tudor Vladimirescu”, apoi secretar al Comitetului raional pentru Cultură şi Artă;
– mai 1960: a fost exclus din partid deoarece, în discuţiile purtate cu Grigore Kotovschi-17, s-a pronunţat împotriva hotărârilor luate de conducerea partidului în privinţa industriei româneşti, criticând dezvoltarea cu precădere a industriei grele şi „adoptând teza antileninistă asupra dezvoltării egale şi paralele a sectoarelor A şi B”. De asemenea, în discuţiile cu Grigore Kotovschi, Leonte Tismăneanu a împărtăşit „părerile şi calomniile antipartinice ale acestuia” şi a interpretat documentele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. „în favoarea reabilitării grupului antipartinic – fracţionist, îndeosebi a lui Ana (sic!) Pauker”-18.
Problema reabilitării celor trei foşti „fracţionişti” ai partidului a fost discutată şi rezolvată parţial în cursul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 18 februarie 1964. Cu acel prilej, Gheorghe Gheorghiu-Dej a atras atenţia că mecanismul de reprimire în partid a unui fost membru al P.M.R. nu era pus la punct şi a solicitat Comisiei Controlului de Partid şi Direcţiei Organizatorice a C.C. a P.M.R. să găsească o soluţie la acea problemă:
„Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: (…) Avem de la Comisia Controlului de Partid propunerile de reprimire în partid a tov. Coţoveanu Iacob, acela care a fost la sindicat şi ambasador în China, a fost amestecat în nişte chestiuni din acestea; Pricop Gheorghe şi Tismăneanu Leonte. Noi, la Secretariat, am aprobat.
În Secretariat noi am mai ridicat o problemă pe care vreau s-o ridic şi aci (sic!) la Biroul Politic, ca să clarificăm situaţia celor pe care îi reprimim în partid. A fost exclus din partid pentru abateri, dar el a fost membru de partid de la data, până la data cutare. De la data excluderii a trecut o perioadă, în sfârşit ne gândim să-l reabilităm, se înscrie în partid. De la data de când a fost exclus şi până ce se reînscrie are o întrerupere. Să se găsească o soluţie pentru a menţiona lucrul acesta. El pentru această perioadă a fost exclus, pentru perioada anterioară el n-a avut nici o vină, a desfăşurat activitate, a fost membru de partid, şi-a văzut de treabă. Cred că s-ar putea găsi o soluţie. Nu ştiu, să fie menţionat în cartea de evidenţă că a fost membru de partid de la data de, până la data de, când a fost exclus şi că s-a reînscris în partid. Trebuie găsită o formalitate. Altfel, ei spun că au fost membri de partid până la data cutare, când au fost excluşi. Cine are dreptul să mă scoată în afara partidului pentru perioada aceea?!
Propun ca Comisia (sic!) Controlului de Partid, împreună cu Direcţia Organizatorică să găsească o formulare potrivită. Reprimirea acestora aprobăm (sic!).
Tov. Gheorghe Apostol: La Pricop şi Tismăneanu, la sfârşitul referatului, se spune să se menţioneze în cartea de evidenţă că în perioada cutare şi cutare au fost membri de partid, iar la Coţoveanu nu se spune.
Tov. Dumitru Coliu: Asta nu este important, mai important este ce spune tovarăşul Gheorghiu – Dej (…)
Tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej: Dacă plenara [C.C. a P.M.R.] a dat sancţiunea, atunci plenara s-o ridice. Dacă Biroul Politic este de acord, atunci la o plenară să facem propuneri. Biroul Politic a aprobat”-19.
În conformitate cu cele discutate în cadrul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 18 februarie 1964, cei trei „ilegalişti” comunişti şi foşti „fracţionişti” au fost reprimiţi în partid în aceeaşi zi şi li s-a recunoscut, totodată, vechimea în cadrul partidului, astfel: Leonte Tismăneanu, 27 de ani (1933-1960); Iacob Coţoveanu, 13 ani (1945-1958); Gheorghe Pricop, 24 de ani (1934-1958).-20
După reprimirea în partid, Leonte Tismăneanu a continuat să creadă în idealurile comuniste pentru care a luptat în Spania şi apoi a militat în cursul celui de-al doilea război mondial. S-a stins din viaţă în februarie 1981, în urma unui atac de cord suferit într-un spital din localitatea Otopeni-21, în apropiere de Bucureşti.

Note:

1  Vladimir Tismăneanu este profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Maryland, College Park (S.U.A.), şi director al Centrului de Studii pentru societăţile postcomuniste al aceleiaşi universităţi.
2  Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iaşi, 2002, p. 19.
3  Idem, Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc (în continuare: Stalinism pentru eternitate), trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 39.
4  Idem, Ghilotina de scrum, op. cit., p. 21.
5  Idem, Stalinism pentru eternitate, op. cit., p. 320.
6  Copilăria comunismului românesc în arhiva Cominternului, ediţie de documente coordonată de Alina Tudor – Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2001, p. 432 – 433; 436. În documentele Comitetului voluntarilor români de la Paris, numele lui Leonte Tismăneanu apărea atât sub forma Leonida Tisminetzski, cât şi Leon Tisminiţchi.
7  Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939 – 1944), ediţie de documente coordonată de Alina Tudor – Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, p. 223-224.
8  Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, op.cit., p. 22-23.
9  Ibidem, p. 24-25.

10  Iacob Coţoveanu (n. 8 oct. 1915 – d. 2001): lăcătuş (1934-1941); membru al Uniunii Tineretului Comunist din România (1934); activist al organizaţiei „Ajutorul Roşu” (1937-1946); din anul 1941, mecanic de locomotivă la Atelierele C.F.R. „Griviţa” din Bucureşti şi apoi în Basarabia, după eliberarea teritoriilor româneşti de peste Prut de sub ocupaţia sovietică; preşedintele Comitetului sindical de la Depoul C.F.R. Arad (din decembrie 1944); din august 1945, membru al Partidului Comunist Român (cu acel prilej i s-a recunoscut statutul de „ilegalist”, în documentele de partid fiind menţionat faptul că Iacob Coţoveanu a desfăşurat activităţi în calitate de membru al P.C.d.R. începând din anul 1936); secretar al Uniunii Sindicatelor C.F.R.; ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R.P.R. în R.P. Chineză (15 noiembrie 1952 – 27 iunie 1956) şi R.P.D. Vietnam (11 martie 1955 – 27 iunie 1956); a fost ales membru supleant al Comitetului Central al P.M.R. la Congresul al II-lea al P.M.R. (28 decembrie 1955); după întoarcerea de la post, din China, a fost numit preşedintele Comitetului Central al Sindicatelor Muncitorilor din Transporturi (funcţie deţinută până în iunie 1958); deputat în M.A.N. şi secretar al Comisiei pentru politică externă a M.A.N. (19 martie 1957 – iunie 1958); potrivit hotărârilor adoptate în cadrul şedinţei plenare a C.C. al P.M.R. din 9-13 iunie 1958, a fost exclus din partid (şi implicit din toate funcţiile de conducere pe care le deţinea) deoarece a făcut parte din grupul „antipartinic” de comunişti „ilegalişti” care a desfăşurat „activităţi fracţioniste” în cadrul P.M.R. după Congresul al XX-lea al P.C.U.S. (Constantin Doncea, Ovidiu Şandru, Grigore Răceanu, Ileana Răceanu, Pavel Ştefan, Eugen Genad, Heinrich Genad, Ion Drancă, Constantin Moflic, Ştefan Voicu (Aurel Rottenberg), Ofelia Manole ş.a.); revizor de locomotivă la Depoul C.F.R. Bucureşti – Călători (1958 – ian. 1964). Membrii C.C. al P.C.R. (1945-1989). Dicţionar, coordonator: Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 181-182; Amurgul ilegaliştilor. Plenara C.C. al P.M.R. din 9-13 iunie 1958, editori: Alina Tudor, Dan Cătănuş, Editura VREMEA, Bucureşti, 2000, p. 37-38; 56; 140-150; 232-233; 239-240; 242; O destalinizare ratată. Culisele cazului Miron Constantinescu – Iosif Chişinevschi (1956-1961), editori: Alina Tudor, Dan Cătănuş, Editura ELION, Bucureşti, 2001, p. 255; Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România (23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Editura PRO HISTORIA, Bucureşti, 2001, p. 79.
11  Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 7/1964, f. 88-90.
12  Leonte Tismăneanu a urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Franceză. Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, op. cit., p. 23.
13  A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 7/1964, f. 88.
14  În septembrie 1954, Ana Pauker, devenită paria pentru conducerea P.M.R., a primit aprobarea autorităţilor de a redacta texte socio-economice şi de a traduce lucrări din limbile franceză şi germană la Editura de Stat pentru Literatură Politică, devenind subalterna lui Leonte Tismăneanu. Robert Levy, Gloria şi decăderea Anei Pauker, Editura POLIROM, Iaşi, 2002, p. 189; 308.

15  Informaţia respectivă este confirmată şi de fiul lui Leonte Tismăneanu, Vladimir, care a menţionat într-una dintre lucrările sale următoarele: „În 1957 s-a făcut un efort de a reînfiinţa o instituţie internaţională pentru consultaţii şi colaborare la nivel teoretic între partidele comuniste. Astfel, a fost fondată la Praga revista, publicată lunar, „Problemele păcii şi socialismului” (cunoscută şi sub numele de „World Marxist Revue”), primul redactor-şef al acesteia fiind ideologul sovietic Alexei Rumianţev, membru al C.C. al P.C.U.S. Reprezentantul francez era Jean Kanapa, iniţial un fanatic doctrinar stalinist, ulterior una dintre principalele voci ale eurocomunismului. În prima fază, reprezentantul comuniştilor români a fost tatăl meu, Leonte Tismăneanu, la vremea aceea şef al Catedrei de socialism ştiinţific de la Universitatea din Bucureşti şi director adjunct al Editurii Politice (directorul editurii era Valter Roman). Între redactori au avut loc discuţii aprinse cu privire la noul program al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia (1958) şi la recentele divergenţe chinezo-sovietice. Tatăl meu a fost rechemat de la Praga în septembrie 1958, acuzat de fracţionism şi exclus din partid în 1960 (subl.n.)”. Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, op. cit., p. 334.
16  Leonte Tismăneanu nu a menţionat în autobiografia sa faptul că imediat după plenara C.C. a P.M.R din iulie 1958 a pierdut şi postul de şef al catedrei de Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la Şcoala superioară de ştiinţe sociale „A. A. Jdanov” datorită desfiinţării acelei şcoli de partid. Cf. Pavel Câmpeanu, Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Editura POLIROM, Iaşi, 2002, p. 266 – 267.
17  Grigore Cotovschi (Grigore Kotovschi): „militant [comunist] evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale [înfiinţate în Spania, în timpul războiului civil (1936 – 1939)], şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă [al Partidului Muncitoresc Român], până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995, p. 69.
18  A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 7/1964, f. 90. În cursul şedinţei de excludere din partid, Leonte Tismăneanu a suferit un infarct şi a fost dus imediat la spital. Cf. Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, op. cit., p. 27.
19  A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 7/1964, f. 14-15.
20  Ibidem, f. 1-3.
21  Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, op. cit., p. 31; 33.

• Share
• Tweet
• Pin
• Email