Africa – Africa! La Multi Ani, Mbela! Ziua Africii la Vox News si Green Hours, unde gateste Mbela

Organizaţia Femeilor Refugiate în România (OFRR), condusă de cunoscuta vedetă TV Mbela Nzuzi, organizează o serie de dezbateri şi evenimente culturale în perioada 25-29 mai 2010, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Africii. Celebra moderatoare isi prelungeste astfel si sarbatorirea zilei de nastere, care a fost pe 22 mai. La Multi Ani! 🙂 Pe 25 mai a avut loc o dezbatere cu privire la situaţia comunităţilor de africani stabiliţi în România, unde s-a dezbătut problema implicării organizaţiilor neguvernamentale în proiecte de conştientizare publică pe problematica sărăciei la nivel global, în contextul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Calendarul acţiunilor din perioada 26-29 mai cuprinde o expoziţie cu vânzare de obiecte tradiţionale africane, acţiuni de stradă, muzică şi bufet cu mâncare africană, proiecţie de film tematic şi expoziţie de fotografie. Evenimentele vor avea loc la Green Hours Jazz Caffe – Calea Victoriei nr. 120 (26-27 mai) – şi sediul OFRR – str. Dobrici nr. 57, sector 2 (28-29 mai). Scopul acestei campanii este informarea şi conştientizarea privind valorile şi tradiţiile migranţilor proveniţi din ţările africane, dar şi crearea unui mediu în România prin care autorităţile publice să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei acestora. „Campania constituie o bună ocazie de a discuta despre activităţile derulate de organizaţiile neguvernamentale în această sferă, principalele oportunităţi şi provocări ale acestora şi identificarea instrumentelor prin care România poate să contribuie la ajutorarea comunităţilor de africani şi prin prisma politicii de cooperare pentru dezvoltare“, susţine OFRR într-un comunicat.

Scris de Nicolae Bucur

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova