Victor Roncea Blog

Dacă n-a trecut cu totul neobservată, cea de-a şaptezecea aniversare de la încetarea din viaţă a lui Nae Ionescu nu a avut nici pe departe ecoul pe care această personalitate, care continuă să intrige, îl merită cu prisosinţă, deoarece el reprezintă una din prezenţele de primă însemnătate ale vieţii sociale şi culturale româneşti. Prilejul pentru o analiză temeinică şi o clarificare a demersului său cultural şi a rolului pe care l-a jucat în societatea românească interbelică nu trebuia ratat, deoarece, acum, Nae Ionescu este fie adulat, în lipsa oricărei opinii critice, fie respins cu epitete proprii perioadei de dinainte de 1990.

Prin hotarele calendaristice ale existenţei sale, prin demersurile sale, prin parcursul său, el rămâne unul din intelectualii ce au definit epoca dintre cele două războaie mondiale, după cum epoca şi-a pus amprenta asupra traiectoriei lui.

Ca şi alţi intelectuali din generaţia sa, născuţi în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, Nae Ionescu a resimţit influenţa gândirii şi acţiunii lui N. Iorga. Extemporalul, sau lucrarea de clasă, care a stârnit spaima profesorilor de la Liceul din Brăila, dovedea că tânărului de nouăsprezece ani nu îi erau străine lecturile din N. Iorga. Va fi eliminat „din şcoală până la finele anului fără drept de a se înscrie în altă şcoală, dar cu drept de a repeta clasa în această şcoală”. (Dora Mezdrea, Bibliografie Nae Ionescu, p. 11).

Nu putem să nu observăm aici o ciclicitate în destinul lui Nae Ionescu, în sensul că intrarea sa în viaţa matură începe printr-o eliminare, iar peste treizeci de ani, plecarea din viaţa pământească era consecinţa unei canonade de excluderi: de la catedră, din presă, de oriunde cuvântul său s-ar fi putut face ascultat. Dacă timp de 18 ani a fost profesorul adulat, iar în 1934 era considerat de N. Iorga „unul din marii maeştri ai scrisului gazetăresc”, ambele căi prin care s-a exercitat influenţa sa dintre cele două războaie i-au fost interzise simultan, începând cu mijlocul anului 1938.

Ziarul „Cuvântul” a fost suspendat mai întâi în primele zile ale lui ianuarie 1934, ca după o foarte scurtă reapariţie (21 ianuarie – 16 aprilie 1938) să urmeze o nouă interzicere, ce avea să încheie cariera publicistică a lui Nae Ionescu. La 10 iulie 1938, Nae Ionescu „este suspendat din învăţământ pentru o perioadă de doi ani”. „Suspendare” era de fapt termenul eufemistic pentru excludere.

De aceea, putem spune că aceşti ani au fost pentru Nae Ionescu anii „agoniei morale”, ca să parafrazăm celebra formulă a lui George Călinescu din Viaţa lui Eminescu. Numai că, spre deosebire de Mihai Eminescu, Nae Ionescu a trăit aceşti ani într-o deplină luciditate, asistând neputincios cum primeşte lovitură după lovitură.

Apoi, i se ia libertatea. Paisprezece luni, între 8 martie – 21 decembrie 1938 şi 13 ianuarie – 2 iunie 1939, Nae Ionescu îi petrece într-un lagăr de concentrare. Până la 12 octombrie 1939, a avut domiciliu obligatoriu la locuinţa sa.

(more…)