Zig-Zag, dupa 20 de ani. Un editorial antologic de Ion Cristoiu: De ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii

TEAMA DE A IEŞI ÎN STRADĂ

 

Multă lume se întreabă, nu fără uimire, de ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii. Alarmaţi de situaţia greviştilor foamei, numeroase personalităţi şi organizaţii au adresat Guvernului cererea de a discuta cu demonstranţii. Pînă şi Biserica Ortodoxă s-a văzut obligată la o premieră în istoria sa postbelică: să aibă o altă părere decît Puterea. S-au făcut, drept răspuns, numeroase presupuneri. În ele, de o naivitate absolută mi se pare cea potrivit căreia actualul preşedinte s-a temut de o confruntare televizată. Virgini din punct de vedere politic, mulţi dintre cei adunaţi în Zona liberă de neocomunism îl şi vedeau pe dl Ion Iliescu dînd din colţ în colţ în faţa unor întrebări stînjenitoare, cum ar fi, de exemplu, participarea la evenimentele din decembrie 1989. Nu puţini i-au atribuit domnului Ion Iliescu un orgoliu exacerbat în virtutea căruia s-a considerat că d-sa nu vrea să dea înapoi de la o decizie anterioară. În realitate, însă, lucrurile nu stau aşa. Dincolo de surîsul fermecător, dl Ion Iliescu e un om politic excepţional. Un om politic însă, de speţa celor care cred că au o menire istorică în conducerea unui popor către un viitor necesar. Şi în această calitate d-sa a ştiut că orice dialog cu Piaţa Universităţii ar fi însemnat legitimarea ieşirii în stradă ca mijloc de acţiune politică. Evenimentele din decembrie au creat în România un precedent periculos. Prăbuşirea unui regim ce părea etern, a unui conducător cu care întreaga naţiune se resemnase, a apărut drept rezultatul nemijlocit al unei demonstraţii. Că a fost sau nu aşa – asta e o altă poveste. Important rămîne un lucru: că masele s-au îmbătat cu ideea capacităţii de a răsturna Puterea prin mişcarea de stradă. Ori de cîte ori scepticii au avertizat asupra primejdiei de reinstaurare a comunismului li s-a răspuns cu un entuziasm demn de o cauză mai bună: aşa ceva nu e posibil! Masele ar da buzna în stradă!

Alegerile din 20 mai au adus cu sine victoria copleşitoare a Frontului Salvării Naţionale. Noua forţă politică deţine toate instrumentele de a putea lua pe cale legală orice măsură economică sau politică. Inclusiv dintre cele care ar putea contraveni democraţiei. Numeroşi politologi s-au întrebat asupra motivelor pentru care Gorbaciov a promovat în Est renunţarea la rolul conducător al partidului. S-au făcut multe speculaţii, care de care mai aiuritoare, de la teza omului providenţial pentru fericirea şi bunăstarea Europei pînă la cea a unui super spion CIA infiltrat în cercurile conducătoare ale U.R.S.S. Rezultatul alegerilor din România dă însă un răspuns categoric unor astfel de întrebări. Pentru că acest moment major al sistemului pluralist n-a făcut altceva decît să legitimeze puterea unui comunism cu faţă umană. Aşa-numita liberalizare din Est este o mişcare genială de a salva comunismul compromis de stalinism. Mai întîi, pentru că sistemul pluralist pune în alertă sîngele din arterele partidului. Alegerile libere, confruntarea cu Opoziţia, abolirea cenzurii presei duc la împrospătarea tacticii şi strategiei comuniste. Proştii, oportuniştii sînt excluşi. Pentru prima dată de la Revoluţia din octombrie, partidul se vede obligat să lupte din nou pentru cucerirea puterii. Noua situaţie e menită a-l perfecţiona, a-l face mai subtil. Stalinismul îl anchilozase pînă la imbecilizare. Neocomunismul îl adaptează la lumea modernă. Să privim, de exemplu, lupta împotriva disidenţilor. Regimul Ceauşescu ajunsese la rara performanţă de a-i mitiza în ochii populaţiei. Presei îi era interzis să tipărească numele Doinei Cornea. Un scriitor disident era imediat scos din toate cărţile şi revistele. Tăcerea sporea aureola luptătorului. Cenzura presei lăsa locul zvonurilor şi versiunilor avansate de posturile occidentale. Libertatea presei a adus cu sine perfecţionarea mijloacelor de luptă împotriva disidenţilor. Folosind în scopuri proprii tehnicile presei senzaţionale din capitalism, ziarele şi revistele subordonate Frontului au reuşit să clatine încrederea în disidenţi. Atacaţi cu instrumente neloiale, aceştia şi-au mai pierdut din autoritatea perioadei anterioare.

Sistemul pluralist mai joacă încă un rol. Decenii de-a rîndul Occidentul şi-a întemeiat lupta anticomunistă pe teza dictaturii comuniste. Geniala idee a bătăliei pentru respectarea drepturilor omului a dat o lovitură colosală comunismului tradiţional. Cetăţeanul occidental, lesne impresionabil la argumentele libertăţii individuale, şi-a sporit contribuţia financiară la înarmare. Comunismul s-a văzut obligat să ţină pasul cu această cursă împovărătoare. În plus, el s-a văzut frustrat de accesul la tehnologia şi la ajutorul economic occidentale. Sistemul pluralist schimbă radical datele problemei. Libertăţile individuale sînt respectate în Est. Comuniştii au renunţat la monopolul puterii. Partidul participă la campania electorală alături de celelalte formaţiuni politice. Alegerile libere şi nu tancurile sovietice vor decide cine să conducă. Dar în clipa cînd comunismul modernizat va învinge în alegerile libere, atunci politica să nu mai poate fi contestată de nimeni. A o contesta înseamnă a pune la îndoială însăşi democraţia în care crede atît de mult Occidentul. Se ridică, fireşte, întrebarea: nu există riscul ca partidul, mai mult sau mai puţin modernizat, să piardă alegerile şi prin aceasta, puterea? În Polonia şi Ungaria comuniştii au fost înfrînţi în lupta electorală. A greşit Mihail Gorbaciov? Evident, nu! Pentru că alegerile din România au demonstrat că marele om politic sovietic e pentru comunism un salvator de importanţa lui Lenin. Victoria în alegeri a Frontului i-a confirmat faptul că partidul poate risca, inclusiv în U.R.S.S., să renunţe la monopolul constituţional al puterii. Nu-i exclus ca acelaşi lucru să se întîmple şi în Bulgaria. Pentru prima dată în istorie, comunismul se poate legitima prin intermediul uneia dintre principalele forme ale democraţiei burgheze. Atunci însă cum rămîne cu Polonia şi Ungaria? Au pierdut aici comuniştii? Din perspectiva celor întîmplate în România, răspunsul este categoric nu. Pentru că, să nu uităm, în aceste ţări sistemul pluralist rămîne în vigoare. Peste un timp se vor organiza aici alegeri libere. Pe care le vor cîştiga mai mult ca sigur comuniştii. Marile dificultăţi economice şi sociale cu care se confruntă guvernele necomuniste sînt un argument în acest sens.

Acest scenariu e pîndit de un singur pericol: ieşirea maselor populare în stradă. E vorba de un factor pe care puterea comunistă legitimată prin alegerile libere nu-l mai poate mînui în realizarea scopurilor sale. E vorba de un factor care poate pune la îndoială o guvernare pe care nici Opoziţia decorativă, nici puţinele ziare şi reviste independente cu adevărat n-o pot face! Iată de ce nu se dialoghează cu demonstranţii din Piaţa Universităţii. Maselor trebuie să le fie clar că ieşirea în stradă nu are nici o şansă de izbîndă. Singurul mijloc de a face politică rămîne cadrul democraţiei parlamentare. Altfel spus, teritoriul pe care neocomuniştii deţin puterea.

Ion CRISTOIU

(ZIG ZAG Magazin – 4-10 iunie 1990)

Roncea.Ro

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Zig-Zag, dupa 20 de ani. Un editorial antologic de Ion Cristoiu: De ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii”

  1. KRISTIJAN IVANCIC ZAGREB HR says:

    ILIESCU ESTE UN CRIMINAL ORDINAR, UN KGB-ist IMPUTIT CARE A BARAT DRUMUL ROMANIEI CATRE EUROPA MULTA VREME. A ACTIONAT LA COMANDA EXCREMENTELOR DE LA MOSCOVA…

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova