Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Anuntul candidaturii lui Anatol Stati la presedintia Republicii Moldova m-a indemnat la o retrospectiva personala si profesionala legata de activitatea mea jurnalistica din ultimii 10 ani si Basarabia romana. Iata inceputul (si un motto):

”Meseria de gazetar nu e din cele mai usoare. Lumea e invatata sa te incadreze al cui esti – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi. Ca nu esti al nimanui, decat al lui Dumnezeu si al constiintei tale, asta nu poate intelege nimeni”. (Nae Ionescu, Ziarul “Curentul”, 16 nov. 1929)

Miza politica a anului 2010 – eliberarea Basarabiei din centrifuga Moscovei

De o vreme incoace, cam la fiecare 10 ani Basarabia se pare ca are parte de cate un moment de rascruce ce marcheaza drama romanilor de peste Prut, pierduti acum fix 70 de ani, momentul invaziei sovietice. Pentru prima oara, astazi, un politician basarabean condamna atacul Moscovei asupra Romaniei de acum sapte decenii, chiar intr-o zi a deportarilor, 6 iulie (in memoriam 1949), si decreteaza o alta zi simbolica, 28 iunie (1940), drept zi a ocupatiei bolsevice si a comemorarii victimele comunismului bolsevic. Actul de curaj si verticalitate al presedintelui interimar Mihai Ghimpu, ce provine el insusi dintr-o familie de deportati si supravietuitori ai Gulagului rusesc, a trecut ca si neobservat la Bucuresti unde, practic, fosta presa romana, in lipsa oricarei alternative, este intrata total in centrifuga Moscovei si a centrelor sale adiacente aflate sub steag strain. La toamna, tot in acest an se joaca la una dintre cele mai grele miscari politice ale arenei politice de la Chisinau. Din cauza Rusiei si a intereselor regionale dinamica politica de la Chisinau nu este insa niciodata doar simpla politica ci devine un real eveniment cu accente geopolitice. Acum, in acest an, este pusa pe tablita de sah geopolitica – pentru a-l parafraza pe Brzezinski, o miza politica multipla, ce poate aduce controlul atat al Presedintiei cat si al intregului lant al puterii democratice – Parlamentul si Guvernul.

In urma cu aproape zece ani, alegerile parlamentare din primavara anului 2001 au reprezentat cel mai important eveniment politic al primului deceniu de existenta al “statului independent Republica Moldova”. La acele alegeri, pentru prima oara castigatorii au luat totul – si Parlamentul si Presedintia si Guvernul -, dintr-o singura miscare. Premergator acestui moment politic in august 2000, cand se ascuteau sabiile viitoarei confruntari politice, “Nezavisimaia Gazeta”, portavoce a Kremlinului, scria – “…astazi, Moldova, in pofida dimensiunilor sale mici si a posibilitatilor corespunzatoare, devine pentru Rusia unul din punctele cheie in CSI.”

De ce era si este inca Moldova un punct cheie al CSI? Datorita calitatii sale de portavion fix in regiunea Marii Negre al agregatului militar al Armatei Rosii, format pe teritoriul Moldovei, in Transnistria, sistem militar–politic sprijinit de baza industriala din Tiraspol, care reprezinta peste 70 la suta din intreaga resursa industriala a Moldovei.

Actuala “Republica Moldova” si-a proclamat independenta nationala la 27 august 1991 si imediat au urmat incercari ale basarabenilor de apropiere de Romania. Simbolica a fost indeosebi incrustata prin marcarea unui Drum al Crucii – traseu realizat de studentii de la Universitatile din Chisinau si Bucuresti, care a unit cele doua capitale romanesti, eveniment salutat de sute de mii de romani. Generatia tanara a Basarabiei a sperat ca racordul cu noua generatie a Romaniei va aduce mai aproape romanii despartiti de Prut prin apostila smavolnica a lui Stalin si Hitler. Din pacate, noua generatie a Romaniei, tinerii implicati direct in rasturnarea lui Ceausescu, nu au reusit sa doboare si sistemul comunist de orientare ruseasca perpetuat prin regimul Ion Iliescu. Coniventa cu Moscova a lui Ion Iliescu, acum de notorietate publica, a pus la index ideea Reintregirii Romaniei, la vremea aceea un miraj ce parea accesibil, datorita proaspatului model german al Reintregirii si a suflului curat national.

Regimul Ion Iliescu a mers pe o directie constanta, antiromaneasca, fata de romanii din afara granitelor; nu doar in 1991, cand s-a angajat in fata Rusiei sa abandoneze Basarabia si milioanele de romani basarabeni ci si in 1992, cand a realizat protocolul secret cu Partidul Socialist din Grecia, lasand minoritatea romaneasca prada unei politici de ignorare si asimilare fortata, asa cum a procedat si cu romanii din Serbia, lasati de izbeliste tot ca urmare a unei intelegeri tainice, perfectate cu partidul lui Slobodan Milosevici sau, negociind cu Leonid Kucima, tradarea pamanturilor si a comunitatilor romanesti din Bucovina, Tinutul Herta si Basarabia de Sud, parafata apoi de slujbasul sau, Adrian Severin, impreuna cu fosta secretara PCR de la istorie, poreclita “tovarasa colonel”, Zoe Petre, si cu Emil Constantinescu, originar din Tighina, pe post de martafoi semnatar.

Cazul Basarabia este cel mai pregnant, deoarece aici, incepand cu 1991, dupa cum releva stenogramele secrete Cotroceni-Kremlin – pe care mi le-a pus la dispozitie celebrul scriitor si luptator anticomunist Vladimir Bukovski si pe care le-am publicat in exclusivitate in Ziua -, miza principala a lui Ion Iliescu si a gruparii sale a fost asocierea cu Rusia, in vederea anihilarii factorului de rezistenta romaneasca din Basarabia, operatiune care a functionat cu concursul unor cadre tradatoare din serviciile romanesti (pana foarte recent), preluate dupa 1989 de agentura ruseasca aflata pana atunci “in adormire”.

Doar Biserica Ortodoxa Romana, printr-o actiune curajoasa declansata de Patriarhul Teoctist a reusit sa puna piciorul in Basarabia, imediat dupa evenimentul Drumul Crucii, reusind crearea unui mic bastion spiritual romanesc dincolo de Prut, “garnizoana” atacata constant si astazi. Chisinaul abandonat de Bucuresti s-a trezit atras si provocat intr-un razboi fulger in 1992, razboi castigat de Rusia, iar de atunci incoace la fiecare zece ani s-a mai jucat si cate o runda majora in plan politic – intervalele fiind umplute de zarva necontenita creata de agentii Rusiei pe teritoriul Basarabiei (dar si in restul Romaniei), agitatie cu un obiectiv concret de mare insemnatate strategica: mentinerea trupelor si armamentului rusesc pe teritoriul Moldovei – in perimetrul Transnistriei.

Transnistrizarea Marii Negre, zona de interferente geopolitice intre Rusia si China cu SUA si UE

Desi face parte oficial din teritoriul Republicii Moldova, Transnistria are, de fapt, un guvern care conduce regiunea, dar pe care nu il recunoaste nimeni. In ceea ce priveste problema retragerii Armatei a 14-a, desi s-au facut promisiuni sau chiar au fost incheiate acorduri diplomatice cu Rusia (de la OSCE la diverse bilaterale, pana la ultima, cea cu Germania) care stipulau diferite termene de evacuare de pe teritoriul actual – acestea nu au fost puse in aplicare, masurile practice fiind intarziate la nesfarsit – Moscova utilizand toate masurile posibile, subversive, ori la vedere.

Singura sansa de perspectiva a Moldovei ar putea fi cuprinderea in procesului de integrare europeana si euro-atlantica. Anul 2001 era considerat un an cheie si deoarece la sfarsitul lui 2001 expira termenul de retragere a trupelor rusesti de pe teritoriul Moldovei, mai precis din Transnistria, conform acordului semnat de Eltin la OSCE. Rusia, evident nu avea intentia sa-si tina promisiunile si a cautat o cale de iesire din aceasta situatie, neavand nici cea mai mica intentie de a renunta la controlul militar regional.

Cu zece ani in urma, dupa “dezertarea” Georgiei si Ucrainei, Rusia s-a vazut nevoita sa-si restranga aria de influenta dramatic. Aparenta “indiguire” a Rusiei capatase conturul unei noi frontiere in jurul Rusiei, in Caucaz, pe de o parte si apoi pe linia barierei baltice. In plus, odata cu iesirea Ucrainei de sub influenta Moscovei se contura micsorarea controlului Marii Negre, a istmului Ponto Baltic si cedarea unei parti insemnate a influentei rusesti in directia vestica si sudica. Solutia Moscovei: transnistrizarea Marii Negre, prin asa zisele “focare/conflicte inghetate” puse atent la foc domol.

Politica Rusiei a fost de mentinere a controlului asupra unui teritoriu pe care se poate conta (Transnistria), ceea ce da posibilitatea controlului asupra unui teritoriu mai larg, care include Moldova, prin asa-zisa mediere pentru incheierea conflictului, prin pastrarea fortelor militare pe teritoriul ocupat si afisarea ca “garant” al pacii si utilizarea mecanismelor economice. Republica Moldova a fost mentinuta constant intr-o izolare care, a generat raporturi de dependenta politica si economica. Situatie ce treneaza de doua decenii si care s-a perpetuat prin  importanta contributie politica ambigua si duplicitara a clasei politice de la Chisinau, aflata vadit, in cea mai mare parte, sub influenta sau chiar controlul Kremlinului.

Putina lume intelege, cu exceptia celor implicati, ca Marea Neagra a devenit, dupa intrarea Rusiei in Organizatia Cooperarii de la Shanghai, o zona de granita intre Rusia si China, pe deoparte, si SUA si UE, pe cealalta. Paradoxal pentru America, Iranul ar urma la randul sau sa intre in aceasta organizatie mondiala, o contropondere la NATO si UE si chiar ONU si WTO.

Romania si Turcia isi joaca, aici, la randul lor, rolul de porti intredeschise intre lumea Orientului si Occident, la care se adauga avantajul tarii noastre, nefolosit deocamdata, de a mai avea si Gurile Dunarii, atat de tanjite si incoltite de Rusia, acum prin intermediul Ucrainei (acesta fiind si motivul inglobarii Basarabiei de Sud cu tot cu Insula Serpilor in RSS Ucraineana). Dar si dezavantajul de a constitui granita estica a NATO si UE cu fosta URSS, actuala CSI, cu tot ce implica aceasta.

Relatia Romania – Moldova si falia istmului ponto-baltic

Ca tara de frontiera a NATO si a UE, pe aliniamentul sudic al istmului ponto-baltic, Romania este chemata sa raspunda oportun si calificat noilor probleme ale Estului. Interesul regional romanesc cuprinde tensiunile si vectorii de forta ale unor mult mai mari mize strategice. Intreaga zona a “noii Europe” se afla intr-o perioada de puternica resurgenta datorita extinderii frontierei euro-atlantice in zonele periferiale ale asa zisului sistem mondial.

Marea Neagra reprezinta un punct-cheie pentru securitatea Europei iar atentia de care se bucura acum Marea Neagra este legata atat de dorinta de a extinde zona de stabilitate europeana – de la Romania si Bulgaria catre est, in Caucaz -, cit si de Orientul Mijlociu si de proiectul major care urmeaza: integrarea Turciei si a Caucazului, ceea ce ar fi al treilea mare val de integrare euro-atlantica care va cuprinde, eventual, si Georgia si Ucraina (dar sparta, sper eu).

Cu numai un deceniu in urma Romania era la periferia unei Europe stabile si democratice. Acum este aproape de centrul acestei harti, daca avem in vedere emergenta celui de al treilea val de integrare euro-atlantica. Asa cum Polonia a jucat rolul de lider in definirea politicii Uniunii Europene si a NATO in privinta Ucrainei se asteapta si de la Romania sa joace un rol similar in dezvoltarea unei strategii cu privire la Marea Neagra. Acum trei ani Federatia Rusa, printr-un document oficial al MAE al Rusiei marca cu satisfactie impiedicarea Romaniei in eforturile sale de implicare in regiunea Marii Negre. Pentru a pune capacul mai bine pe Marea Neagra, in 2008, Armata Rusa a executat si o mica excursie cu tanchisti de vara,  in Georgia, semnalizand implicit capacitatea de a-si extinde traseele turistice si spre Moldova, via Transnistria.

Insa avanpostul militar din Transnistria, odata cu iesirea Ucrainei din mainile Rusiei nu ar mai putea rezista – practic Rusia este la 1000 de km departare. Moscova, ar trebui sa reuseasca sa-si proiecteze forta la o distanta apreciabila, mentinandu-si controlul militar, politic si economic la Marea Neagra – in conditiile in care acum, la frontiera Moldovei, la mai putin de 300 de km de bateriile Tiraspolului, se afla NATO.

Miza militara si strategica

Daca Rusia va esua in Moldova, pierzand controlul politic – implicit accesul la avanpostul militar, va pierde o ultima reduta, consumand totodata importante resurse logistice. Premisele enuntate acum aproape un deceniu de portavocea Kremlinului, “Nezavisimaia Gazeta” se confirma pe deplin si astazi. Moldova a devenit o ultima carte a Rusiei, aflata in fata unei dileme geopolitice serioase. Problema Transnistriei este o problema fundamentala a securitatii Rusiei, definita explicit printr-o rezolutie a de Dumei de Stat a Rusiei. Nistrul este linia strategica care desparte cele doua mari spatii geopolitice, spatiul slav de restul lumii europene.

Chiar daca frontiera politica intre rusi si restul lumii a oscilat intre Prut si Nistru, frontiera strategica a ramas pe Nistru. Linia de fortificatii a Imperiului Otoman a fost utilizata atat de Imperiul Rus cat si de cel Sovietic. Incercarea de desprindere a Ucrainei si a Azerbaidjeanului, intrat in orbita unei tari NATO – Turcia si apoi incercarea de smulgere a Moldovei din mainile Rusiei au fost noile provocari adresate strategilor Rusiei pentru care limita slava este conceputa spre inainte, spre Adriatica, iar nu inapoi, spre Moscova. Acum, mai mult ca niciodata, pentru Rusia pastrarea Tiraspolului poarta o semnificatie strategica covarsitoare, ramanand singurul cap de pod catre Europa sud-estica (cu stalpi de rezistenta in Ucraina). In Transnistria, obiectivul major urmarit de Rusia a fost, de fapt, retinerea Republicii Moldova sub tutela politica a fostului centru decizional post-sovietic, utilizand asa numitul “conflict inghetat” din regiunea nistreana ca pe un fitil amorsat, care poate fi oricand reaprins.

Nu doar guvernul rus, dar si cea mai mare parte a intelectualitatii si Biserica rusa sustin autoritatile de la Tiraspol si politica lor antiromaneasca, Patriarhia Moscovei stabilind “relatii directe, privilegiate si speciale” cu regimul separatist de la Tiraspol, incepand cu anul 1992. Printre sprijinitorii semnificativi ai Tiraspolului se numara Duma de Stat a Rusiei si primarul orasului Moscova Iuri Lujcov, cel care a insarcinat banca moscovita “Stolicinyj” cu stabilizarea rublei-cupon a Tiraspolului. Nu intamplator zilele trecute, primarul Moscovei a anuntat crearea unei functii de consilier special pentru fiul lui Voronin, Oleg Voronin (interesant, in aceeasi zi in care miliardarul roman de peste Prut, Anatol Stati  – al carui fiu, Gabi, a fost chiar inchis de Voronin tatal -, lasa sa-i scape in public intentia de a candida la presedintia Moldovei…).

Este o evidenta ca, indiferent de extinderea NATO spre est, Moscova nu-si va retrage trupele stationate in statele CSI, fiind interesata sa mentina aliniamentul de protectie a Federatiei pe traseul Kaliningrad – Tiraspol – Simferopol (Crimeea). Interesul Moscovei este concentrat asupra statelor din zona caucaziana, iar una dintre masurile luate de Rusia este utilizarea armei demografice prin consolidarea prezentei elementului rusesc (favorizarea dislocarilor persoanelor de origine rusa in zonele extreme de interes ale Rusiei, inclusiv in Transnistria). Numarul cetatenilor rusi ce locuiesc in Transnistria este in continua crestere. In 1999 in regiune locuiau aproximativ 56 de mii de cetateni ai Federatiei Ruse, in iunie 2000 detineau cetatenia rusa peste 65 mii de locuitori iar in noiembrie 2001 erau, oficial, 70 – 80 mii de cetateni ai Federatiei Ruse. De atunci se semnaleaza o continua crestere a numarului de detinatori ai cetateniei ruse estimarea de la sfarsitul anului 2003 fiind de aproximativ 120 000 de rusi. Daca rusii vor sosi in continuare in Transnistria ca si pana acum, conform unor opinii ale unor sociologi de la Chisinau, in urmatorii cinci ani proportia minoritatilor din regiunea estica a Moldovei se va inversa, populatia de origine si etnie romaneasca urmand a deveni minoritara. Cea mai mare parte a rusilor care se stabilesc in Transnistria sunt insa foste cadre militare, ceea ce ridica un interesant semn de intrebare cu privire la adevaratul nivel al fortelor militare din zona in caz de mobilizare.

Unul dintre motivele pentru care Rusia si-a afirmat cu atata tarie controlul asupra acestei zone il constituie faptul ca in aceasta regiune se afla cel mai important complex militar-industrial de pe teritoriul Basarabiei, cu bunkere de zeci de kilometri. Practic, restul Moldovei nu dispune de o baza industriala comparabila. In zona se afla o uzina de producere a componentelor armamentelor nucleare, peste 13 uzine de producere a componentelor militare, un centru de anvergura pentru controlul comunicatiilor. Nu trebuie neglijata nici locatia Armatei a 14 a, care chiar daca este rebotezata si mult diminuata, dispune de o logistica impresionanta. Este formata dintr-o divizie de infanterie motorizata, incartiruita la Tiraspol, doua regimente de artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, doua regimente de genisti si pontonieri, un regiment de rachete si o escadrila de elicoptere.

Armata a 14 a a fost proiectata ca un esalon de interventie rapida, avand rolul de a aplica prima lovitura Occidentului, in perioada “razboiului rece”. Schema ei de organizare permite ca in timp scurt sa cuprinda un numar mult mai mare de efective decat are acum (nimeni nu a avut de fapt posibilitatea sa verifice cati militari rusi sunt in Transnistria). O alta problema o constituie pensionarii Armatei Rosii. Majoritatea se afla nu doar in acest teritoriu, ci sunt raspanditi pe tot cuprinsul Republicii Moldova. Prezenta fostelor cadre militare si ale KGB, raportata la mia de locuitori este de cinci ori mai mare la Tiraspol fata de media pe republica.

Pe langa “detasarea” etnicilor rusi la Tiraspol, Rusia a mentinut o tensiune constanta in zona de demarcatie a Nistrului prin livrarile deschise de tehnica militara, arme si munitii regimului secesionist, participarea directa a Armatei a 14-a de partea rebeliunii tiraspolene, trimiterea de mercenari si “voluntari”- cazaci. Cresterea ritmului de implantarea a cetatenilor rusi, dintre care multi sunt cadre militare in rezerva dovedeste ca autoritatile de la Kremlin urmaresc sa-si consolideze prezenta in statele limitrofe Federatiei, cu scopul asigurarii unei zone tampon  la eventuala falie de fractura intre frontiera estica a NATO si granitele vestice.

In plus, pe langa factorul militar, Rusia a depus actiuni metodice in vederea vasalizarii economice a Republici Moldova, a extinderii dependentei energetice prin manipularea preturilor la carburanti si gaze, achizitionarea in contul datoriilor pentru energie a celor mai prospere intreprinderi din Transnistria si Moldova, manipularea accizelor si tarifelor vamale pentru a limita exporturile Republicii Moldova in Rusia.

Scutul SUA si schemele Rusiei

Acesta este bilantul pe scurt al problematicii Basarabiei iar deschiderea temei si amploarea mizei depaseste cu mult cadrul formal al discutiilor Chisinau – Bucuresti. Romania participa acum la efortul de integrare si intelegere in plan regional cu Moldova pentru a ajuta Statele Unite la construirea unei strategii locale pentru Marea Neagra care sa uneasca si marile puteri europene. Atitudinea Statelor Unite indica un interes deosebit asupra zonei confirmat de schimbarea tacticii NATO si noua directie a interesului geostrategic americane in spatiul postsovietic. Atat pentru UE cat si pentru Statele Unite securizarea rutelor energetice care duc in Caucaz si trec prin zona Marii Negre este cruciala.

“In urma separarii Ucrainei Rusia si-a pierdut dominatia in Marea Neagra, unde Odesa era un port vital pentru comertul cu tarile din bazinul Marii Negre si din restul lumii. Pierderea de catre Rusia a suprematiei in Marea Baltica s-a repetat si in cazul Marii Negre si nu doar din cauza faptului ca Ucraina a devenit independenta, ci si datorita aparitiei in zona Caucazului a noilor state suverane Gruzia, Armenia si Azerbaidjan, factor ce a facilitat restabilirea influentei de odinioara a Turciei in regiune. Pina in 1991 Marea Neagra servea Rusiei drept poarta de accces si control a zonei Marii Mediterane. Dar la jumatatea anilor 90 ea a ramas doar cu o fisie de litoral la Marea Neagra si un litigiu cu Ucraina asupra drepturilor de amplasare in Crimeea a ramasitelor flotei sovietice a Marii Negre, urmarind cu iritare desfasurarea manevrelor comune militaro – maritime Ucraina – NATO, precum si cresterea influentei Turciei in zona.” – (Zbigniew Brzezinski).

Departamentul de Stat al SUA a mizat pe Romania in calitate de partener principal in Europa de Est si de Sud-Est, si a exista o tendinta ascendenta importanta in relatiile dintre Washington si Bucuresti – marcata recent si de tema amplasarii scutului antiracheta al Armatei Statelor Unite. Acordul semnat deja cu Polonia si agreat de Bucuresti naste taifunuri si cicloane mai la est. Practic, prin aceste acorduri militare, Statele Unite “inchid” istmul ponto-baltic de la nord la sud.

O prognoza a evolutiei mondiale realizate de Consiliul National de Informatii al SUA – publicata in 2007, schita imaginea, din perspectiva americana, a viitorului global pana in 2020. Miza suprematiei Statelor Unite ale Americii strabate proiectia agentiei americane. Lumea pana in anul 2020 nu se va schimba in mod radical, iar hegemonia americana, chiar daca este amenintata, se va mentine, afirma strategii americani.

Gestiunea unor spatii geopolitice cruciale – cum sunt Istmul Ponto-baltic sau Caucazul – este insa disputata de Rusia, cu rezultate notabile. Pentru a-si mentine influenta asupra Asiei Centrale, Rusia a pus la punct Tratatul Organizatiei de Securitate Colectiva impreuna cu republicile central-asiatice. Pe de alta parte Rusia si-a alaturat si China impartind controlul asupra Organizatiei de Cooperare de la Shanghai. Anterior, in cadrele aceluiasi vector eurasiatic, Rusia a mai format si Comunitatea Economica Euro-Asiatice (CEEA) in cadrul CSI si a determinat semnarea acordurilor de la Minsk in sensul consolidarii Acordului privind Securitatea Colectiva (ASC) consolidand astfel nucleul prorus din CSI.

Rusia a creat si Uniunea Vamala a EvrAzES – Comunitatea Economica Euroasiatica – din care fac parte Belarus, Kazahstan, Kargazstan, Rusia, Tadjikistan si Uzbekistan. Uniunea Vamala Eurasiatica va lichida barierele ce tin de circulatia capitalurilor, va introduce un tarif vamal unic si o granita unica la perimetrul extern al Comunitatii Economice Euroasiatice(EvrAzES). Se preconizeaza si infiintarea unui organ supranational care va prelua o serie de prerogative aflate acum in gestiunea statelor componente. A aderat si Uzbekistanul, defectorul GUUAM-ului la Organizatia Tratatului pentru Securitate Colectiva care uneste aceste tari si Armenia. S-au adoptat deja decizii importante referitoare la crearea pietei energetice unice a EvrAzES si de asemenea, in ce priveste reglementarea problemelor de apa si de energie in Asia Centrala.

Revigorarea ASC dupa modelul Tratatului de la Varsovia, cu plasarea fortelor armate ale statelor semnatare ale tratatului sub o comanda unica devine deosebit de semnificativa (este vorba de cele trei grupuri regionale: cel vestic – Rusia-Belarus, cel caucazian – Rusia-Armenia si cel central-asiatic – Rusia-Kazahstan-Kirgistan-Tadjikistan, ale caror forte armate revin sub comanda Rusiei in caz de agresiune).

Cele doua grupuri de cooperare ce pivoteaza in jurul Rusiei ar urma sa se cupleze iar o veriga noua s-ar putea sa se adauge – Iranul, cu uriasul sau patrimoniu energetic. Blocul resurselor energetice asociat Rusiei ar putea deveni unul dintre cele mai mari la nivel planetar. Iar energia tinde sa devina o arma dintre cele mai performante, cel putin in mainile Rusiei.

Reactia SUA si strategia Romaniei

Pana la analiza schimbarilor la nivel global pe noi, romanii, ne intereseaza provocarile modelarii unei ordonarii a vecinatatilor Romaniei si o proiectie apropiata a temelor majore ce privesc securitatea zonala. Romania este in centrul a din ce in ce mai multe proiecte globale geopolitice ceea ce impune realizarea de urgenta a unei conexiuni viabile intre centrele decizionale si responsabile de implementarea acestor proiecte. Componenta “de securitate” este esentiala in aceste proiecte si iar schitarea principalele riscuri se securitate ale Romaniei in raport cu evolutiile vecinatatilor sale rasaritene unde sunt comprimate energii si tensiuni puternice arata ca procesele democratice regionale sunt afectate la o scara suficient de mare incat sa ridice intrebari si sa nasca ingrijorari la scara mondiala. “In Rusia, marsul catre democratie a facut un pas inapoi” – a declarat viceamiralul Michael McConnnel, la o audiere de acum trei ani in fata Comisiei pentru Informatii a Congresului SUA pe tema actualelor si viitoarelor amenintari la adresa securitatii nationale a Statelor Unite. Viceamiralul Michael McConnell, abia anumit atunci sef al spionajului american a starnit rumoare la nivel mondial afirmand transant „Rusia repezinta unul din principalele pericole la adresa sigurantei nationale a SUA”, in cadrul raportului oficial prezentat Congresului american.

SUA considera drept amenintare posibilitatea Rusiei, Chinei si tarilor OPEC de a utiliza accesul pe piete in calitate de parghii financiare de presiune in politica sustine Michael Mcconnell care a remarcat ca, “fortificandu-si pozitiile gratie veniturilor obtinute din petrol, Rusia tinde sa puna controlul asupra rezervelor energetice si retelelor de transportare din Europa si Asia Orientala. In acelasi timp, armata rusa incepe sa depaseasca perioada lunga de degradare, iar Rusia si China au fost pregatite demult sa sparga retelele computerizate ale SUA pentru a colecta informatii secrete”. Serviciile americane de spionaj atentioneaza asupra pericolului slabirii sau distrugerii infrastructurii informationale, proiect care ar putea reuni fortele Rusiei si Chinei. Seful Serviciului american de spionaj a mai mentionat si cu alte ocazii „pericolul rusesc”. Astfel, in septembrie 2007, el atentiona ca activitatea serviciilor ruse si chineze de spionaj pe teritoriul SUA s-a intensificat si ca ajunge pana la nivelul din perioada razboiului rece!

Afirmatiile viceamiralului au fost confirmate recent, chiar in aceasta perioada, cand un urias interes mondial a fost starnit de descoperirea unei retele rusesti de spionaj ce activa chiar pe solul american rusesti cu o Mata Hari la varf, pe numele sau americanizat Ana Chapman, un soi de “ziarista” gen Natalia Morari (Jenica d’Arc a lui Filat) mai elevata. Unele dintre penetrarile rusesti au un parfum specific binecunoscut romanilor, nu degeaba in Romania, la Oradea, se va pregati elita spionajului si contraspionajului NATO. Procesele de frontiera pe zona estica sunt insa in mod special in atentia specialistilor americani.

Administratia americana a subliniat in repetate randuri ca SUA si Romania vor participa impreuna la procesul de dezvoltare a democratiei in Moldova. Federatia Rusa a avut nevoie – si si-a creat – o conducere politica in Republica Moldova care sa-i asigure legalizarea fara probleme a prezentei militare in zona. Vocalizele lui Voronin la adresa Romaniei si inghetarea practic a relatiilor dintre Chisinau si Bucuresti reprezentau doar un simptom al “repozitionarii” Moscovei fata de “frontiera euro-atlantica ” in contextul sporirii interesului european si american pentru aria Marii Negre.

Basarabia, Basescu si Ghimpu’ din coasta Rusiei

Implicarea Romaniei in Moldova, in sprijinul congenerilor de etnie romana, se poate face impreuna cu si prin UE care are insa o pondere limitata in Moldova si nu are pana in prezent nici o strategie clara in ce priveste regiunea. Singura voce din spatiul politic care s-a auzit cu putere in ultimii ani – pronuntandu-se ferm in privinta Basarabiei si pentru sprijinirea dezvoltarii si exprimarea identitatii culturale a romanilor din afara granitelor Romaniei a fost vocea presedintiei – respectiv a lui Traian Basescu.

Anul acesta, in toamna, la apropierea termenului de un deceniu de la momentul cheie al anului 2001 cand o singura mutare politica a determinat controlul presedintiei si Parlamentului – respectiv controlul guvernarii, se da se va da o alta batalia decisiva pentru cursul politic de maine al celui de-al doilea stat romanesc, Basarabia. Alegerile locale din Republica Moldova din 2007 si pierderea insemnata de procente a comunistilor a marcat inceputul derivei guvernarii comuniste. In 2009 evenimentele din aprilie au produs o cadere masiva a Partidului Comunist.

O natiune de romani captiva si astazi unor forte controlate de Rusia are sansa unei noi dinamici iar vectorul acestei miscari ar putea impinge putin mai aproape Europa de Moldova, dinamica care intereseaza in cel mai inalt grad nu doar tara noastra ci si conglomeratul european.

Tabloul clasei politice din Basarabia nu este foarte diferit fata de imaginea clasei politice de la Bucuresti. Guvernarile succedate la Chisinau au trecut pe sest (ca si la Bucuresti) cam intregul patrimoniu economic al tarii, inca productiv, in mainile investitorilor “straini” – dar nu foarte straini si rusilor. O parte a mizei strategice a oscilat din planul militar catre planul economic, Transnistria jucand un rol nu doar decorativ, avand in vedere ca din datoria Moldovei fata de Rusia, la gaze, cea mai mare parte reprezinta nota de plata a Tiraspolului.

Sub pretextul rambursarii si esalonarii datoriilor energetice a avut loc asimilarea aproape totala, economica, a Moldovei. Incercarile de asimilare lingvistica si scandalurile create in jurul temelor identitare – istoria, limba, Biserica – au reprezentat mai degraba probe de umilinta la care a fost supusa populatia Basarabiei si o manifestare  de putere a Rusiei in fata celorlate tari din CSI, in primul rand, precum si in fata lumii intregi, provocata sa asiste la desfasurarea unei campanii de deznationalizare tipica vremurilor de glorie ale Rusiei, din epoca stalinista.

Personaje de varf ale campului politic, prezente in ultimele decenii in fruntea institutiilor statului ilustreaza, prin profilul lor infractional, fenomenul de instalare si crestere a dominantei unui adevarat sistem politico-mafiot, de limba rusa mai ales dar si cu noi accente, de orient mijlociu sa zicem, concrescut in interiorul institutiilor statului, organism parazitar de tipul paturii superpuse, mai ales daca avem in vedere ca principalii exponenti sunt reprezentanti sau servi ai alogenilor. Acest corp parazitar este la originea si constituie cauza principala a crizei accentuate din Republica Moldova (si Republica Romana). Diferenta este in timp ce unii vorbesc limba rusa nativ, altii au nevoie de traducator – de regula de origine moldoveneasca.

Moldovanii anti-Basescu scosi din cutia cu maimute a Rusiei

Zona de granita a Estului Romaniei a fost inca dinainte de 1989 o zona de “confinii” ruso-moldo-romanesti. Numerosi oameni politici si afaceristi proveniti din aceasta zona au fost plamaditi din firimituri ale rodinei rusesti suflate de vantul stepei catre Romania.

Viata si averea lui Sorin Ovidiu Vintu, fostul marunt infractor de bascute cu branza, plecat din targusorul Roman, din zona businessului cu ciunga si blugi prespalati, cum zice fratele George Roncea, a capatat relevanta economica nationala dupa ce si-a impletit traseul cu Ghenadie Nipomici si Vitalie Dobanda, moldovenii de larga respiratie internationala (internationalismul proletar sovietic, desigur).

Pe zona de frontiera cu Rasaritul de limba rusa, de la Galati pana la Suceava si – mai ales – la  Iasi s-au croit peste noapte destine de milionari in euro ce au ajuns in topurile locale ale bogatanilor de Moldova cu sprijinul neprecupetit al unor diferite organe si institutii binevoitoare ale statului. Statul extensie ruseasca Republica Moldova.

Sprijiniti de moldovenii de limba rusa de peste Prut, la randul lor sprijiniti de “profesorii” de limba straina de peste Nistru, unii dintre moldovenii nostri originali, pe masura ce s-au capatuit financiar, au intrat masiv in politica – jucand carti mari pe sub masa si pe sub mana – cazul faimosului Hrebenciuc. Altii au intrat in servicii, unii chiar in pozitii de frunte. Vantu si-a aratat fata anul trecut, la alegerile din 2009, alaturi de Dinu Patriciu – un tandem de dirijori ai jocului politic, oligarhi/sefi de orchestra, ce au reusit sa dirijeze – alaturi de primadona Felix, un concert media cacofonic unic in istoria ultimilor 20 de ani de presa.

Directionati prioritar pe un singur vector: impotriva lui Traian Basescu; presedinte contestabil, la limita, pe anumiti parametri, dar a carui realizare viabila majora in aceste doua mandate este deschiderea Romaniei catre Basarabia. Si nu doar in propozitii si vorbe goale ci si in proiecte clare de sprijin politic si economic.

Oligarhii nostri deveniti bogatani via Chisinau sunt principalii contestatari (prin agregatul media realizat cu banii obtinuti via CSI) ai singurului presedinte al Romaniei care a ridicat transant problema cetateniei basarabenilor, a drepturilor inalienabile ale romanilor de dincolo de Prut, prinsi inca in chingile pactului Hitler -Stalin (Ribbentrop – Molotov). Este un truism simplu deja observatia ca numai personaje provenind din vechiul aparat sau favoriti ai sistemului plasati in pozitii de varf economice – prin frauda dovedita dar nejudecata – inca, au capatat un rol in dirijarea proceselor economice si politice reusindu-se implicarea acestor factori in deciziile politice – nu doar la nivel consultativ.

Firul rosu din buzunarul lui Patriciu, de la DSS la KGB

Putina lume cunoaste ca banii pe care i-a incasat Patriciu de la oficialii statului fondator al CSI – Kazahstan au ajuns in buzunarele acestuia via Ion Sturza, un moldovean de Chisinau “legat la firul rosu” cu Moscova dupa cum recunostea chiar el intr-un interviu acordat EVZ intitulat “Omul care l-a facut miliardar pe Patriciu”. Ecuatia politico-economica Patriciu – Sturza este inca mai complexa.

Actualul premier al Moldovei,  Filat este “omul” ex-premierului Ion Sturza, in timpul mandatului caruia acesta a detinut functia de ministru de Stat, sef al Cancelariei Guvernului. Intr-un interviu, Ion Sturza a fost intrebat “cum raspunde la intrebarea: este Vladimir Filat omul lui Sturza ?” iar raspunsul acestui a fost: “Ion Sturza: Bineinteles ca este omul lui Sturza si Sturza este omul lui Filat. Din aceleasi considerente despre care ati spus dumneavoastra – noi sintem foarte aproape din punct de vedere ideologic, intelectual, din punctul de vedere al intereselor.” Mai recent, anul trecut, una dintre primele declaratii facute de Filat dupa alegerile din 29 iulie a fost: “Ion Sturza ar putea fi un presedinte foarte bun al Republicii Moldova”.

Ion Sturza, consul onorific al Kazahstanului in Moldova, a fost vicepresedintele Rompetrol, mana dreapta a lui Dinu Patriciu, tot el fiind si director al Rompetrol Moldova functie cedata ulterior lui Alexandru Coman, care este fratele lui Anatol Coman, fost mare maestru al lojii masonice din Moldova. Cine este Anatol Coman – ne povesteste Mihai Munteanu, in EVZ: „In mediul comerciantilor cu produse speciale se cunoaste ca Anatol Coman a fost ofiter superior in KGB, este mason Mare Maestru al Lojii de la Chisinau si ca alaturi de Gondiu Vasile actioneaza impreuna cu Alexandr Kondyakov (fost general KGB), prin intermediul Novokom (recunoscuta oficial ca firma de lobby a lui Vladimir Putin). Alexandr Vladimirovici Kondyakov (58 de ani) este directorul general al firmei rusesti de consultanta Novokom. Consultanta politica, relatii internationale, activitati de informatii si analiza. In timpul Razboiului Rece, Kondyakov a comandat rezidenta de spionaj a KGB din Londra. In prezent, este al doilea om al masoneriei ruse: Mare Secretar al Marii Loji a Rusiei.”

Conexiunea dintre Chiroviciul lui Adrian Nastase, Tariceanu si Kondiakov, cadrul spionajului rusesc la Bucuresti, prezent la Palatul Victoria, in intalniri de taina cu premierul lui Patriciu, in toiul actiunii de rasturnare a lui Traian Basescu din 2007 este binecunoscuta si nu are rost sa mai insistam aici. Numele acestuia nu intamplator a fost semnalat de Traian Basescu in acea perioada. La fel cum nici Hrebenciuc nu a numarat degeaba 322 de papusele intinse pe sarma Parlamentului.

Sturza, maestrul lui Filat si partenerul lui Patriciu, are, ca si acesta din urma, in perioada comunista, activitati interesante pe diverse spatii. Ion Sturza, dupa absolvirea facultatii, a ocupat diferite functii in domeniul relatiilor economice si culturale externe (si Patriciu a lucrat la un institut controlat de Securitate, al Departamentului pentru Construcţii în Străinătate aflat in subordinea fostul sef al Securitatii Statului, generalul Ion Stanescu. Unii spun ca “revolutia” l-a prins locotenent-major… ). Dupa ce intre anii 1983 si 1985 si-a satisfacut stagiul militar in armata sovietica in calitate de “instructor superior”, Sturza a lucrat ca referent in cadrul Asociatiei de Prietenie cu Tarile Straine (1985-1987).

Probabil ca “superioritatea” din Armata Rosie si “prietenia” cu Tarile Straine l-a adus in anul 1987 in pozitia de fondator al Asociatiei de Comert Exterior “Moldex” (OCEM), de pe langa Guvernul RSS Moldovenesti de la Chisinau, fiind numit in functia de vicedirector general.  Sturza a fost, evident, o persoana de incredere a KGB-ului iar activitatea sa, „culturala si economica”, plina de efuziuni prietenesti, superioare, era ghidata de serviciul sovietic. Tot de KGB era controlata si zisa Asociatie de Comert Exterior “Moldex” (OCEM), de pe langa Guvernul RSS Moldovenesti, in care Sturza apare ca vicedirector general.

Asa-numita “Societate de prietenie cu tarile straine” („Obsestvo drujbi s zarubejnami stranami”) era in perioada sovietica o structura a KGB, ultima persoana care a condus aceasta organizatie fiind Ludmila Scalnai, o persoana care era atasata inca din perioada sovietica lui Piotr Lucinschi, membru al CC al PCUS si viitor presedinte al Moldovei.

O mica acolada politica: in 1998 presedintele Petru Lucinschi ii plaseaza la locuri de frunte din partea Blocului pentru o Moldova Democratica si Prospera pe doi dintre liderii Moldovei cunoscuti pentru relatiile stranse, create inca din tinerete, cu KGB-ul, si anume Dumitru Diacov (lucrator si pe meleagurile romanesti, in preajma “revolutiei spontane”, ca agent de teren al TASS cu acoperire diplomatica) si Ion Sturza. Pe langa Sturza este adus la pupitrul de partid si pupilul sau, Vladimir Filat. Initial Sturza este numit in functia de prim-vice prim-ministru iar Filat, tanar si simplu om de afaceri, este numit in functia de sef al Departamentului de Privatizare, post pe care l-a ocupat pana la desemnarea lui Sturza in functia de sef al guvernului de la Chisinau, cand ajunge ministru de stat, adica al doilea om in guvern. Pana a ocupa fotoliile ministeriale, Sturza si Filat erau doar membri de rand ai formatiunii prezidentiale conduse de catre Dumitru Diacov.

Activitatea lui Filat in calitate de director al Departamentului de Privatizare si Administrare a Proprietatii de Stat este foarte controversata si a facut obiectul a numeroase anchete penale si scandaluri de presa. Ulterior tot Lucinschi il da jos pe Sturza deoarece acesta isi construia propria structura organizatorica avand in spate structuri politico-financiare mult mai grele decat cele din spatele sefului statului, adica reprezenta un pericol politic pentru Lucinschi.

Caderea guvernului Sturza la inceputul lunii noiembrie 1999 a reprezentat o lovitura grea pentru viitorul politic al lui Sturza dar si a lui Filat. La alegerile din 2001 PD, cu Sturza cap de lista si Filat vice-presedinte, nu trece pragul electoral, obtinand 5.02% din voturile alegatorilor. Sturza si Filat dispar de pe scena politica moldoveneasca ca sa reapara, impreuna, cu ocazia scrutinului din 2009.

“Cap al unui grup de crima organizata internationala”

Revenind la meandrele carierei economice ale viitorului partener al lui Patriciu, Ion Sturza, este de consemnat debutul marilor sale afaceri in anul 1991, cand Sturza a ocupat functia de director si presedinte al Consiliului de Administratie al SA “Incon”, societate care a devenit unul dintre principalele grupuri financiar-industriale din Basarabia. A infiintat si condus ulterior banca “Mold-indconbank” din Chisinau. In anul 1996, Ion Sturza a detinut, in paralel cu activitatea sa de la firma “Incon”, si functia de presedinte al Consiliului de Observatori al “FinComBank”.

Sturza detinea pachetul majoritar de actiuni al “Incon” SA, care avea monopolul total al industriei sucurilor naturale si al conservelor de legume si fructe din Republica Moldova. Datorita garantiilor guvernamentale, Incon a obtinut un credit de 22 de milioane de dolari de la Corporatia Financiara Internationala, in scopul retehnologizarii fabricilor de sucuri si conserve privatizate.”

Din acest punct, cel putin la nivel public, se intersecteaza activitatea lui Sturza cu traseul lui Patriciu. In 1998 o obscura Fundatie “moldo-romana”, reprezentata de Patriciu si stipendiata de aceeasi Corporatie Financiara Internationala, devine punctul de plecare al achizitionarii Rompetrol, afacere ce a devenit obiectul unuia dintre cele mai rasunatoare dosare penale din Romania, dosar finalizat in 2006. Dinu Patriciu este desemnat in Rechizitoriu drept “cap al unui grup de crima organizata internationala”. Pana in prezent, din octombrie 2006, Dosarul a avut parte de 28 de amanari, judecata in instanta fiind tergiversata prin toate mijloacele posibile. Intreg scandalul politic al ultimilor trei ani din Romania a avut la origine presiunile exercitate de Patriciu – celebrul biletel galben trimis via Tariceanu in care i se cerea lui Basescu “rezolvarea cazului Rompetrol”. Rompetrolul care a fost “rezolvat” de tot prin aducerea sa in ograda CSI, via “fratii” kazahi. “Cazul” judiciar Patriciu & comp inca asteptam sa-l vedem la tribunal.

Reteta Vintu

Miliardarul penal Dinu Patriciu ca si miliardarul penal S.O.Vantu au batut deja coclaurile Moldovei, Vantu pentru a intemeia un deja falimentar post de televiziune cu nume rusesc si cu o “vedeta” tot rusoaica – Natalia Morari, mare sustinatoare a lui Filat, iar Patriciu este mai mult decat implicat in ecuatiile moldovenesti fie si daca avem in vedere ca Sturza a afirmat public ca in jur de un miliard din banii tranzactiei Rompetrol vor fi investiti in Moldova. Or, ceea ce putina lume a luat la cunostinta, Patriciu nu a castigat de la kazahi nici trei miliarde de euro, cum s-a afirmat initial, nici 2 miliarde si ceva, cum a pretins acesta ulterior, ci cu putin peste un miliard de euro.

Asadar daca peste 98 la suta din toti banii lui Patriciu au ca destinatie Moldova, este usor de inteles implicarea acestuia in “tarisoara”. Tarisoara care ar urma sa primeasca in urmatorii cativa ani in jur de 2,6 miliarde de euro din intreaga lume – pentru infrastructura si “edificarea democratiei” – cam cum s-a intamplat cu Romania in anii ’90. Bani care ar fi proptiti direct in pixul lui Filat, daca acesta ar castiga marele pot politic din toamna acestui an. Bani care vor fi matrasiti exact pe aceeasi reteta experimentata deja in Romania de afiliatii FSN/PSD/etc – gen Patriciu si Vantu. Canalele media in care colegii nostri de presa au rol de bieti figuranti dusi de nas de moguli si slugilor lor fidele, sunt, de fapt, doar instrumente de santaj si trafic de influenta.

Anatol Stati, bomba politica a anului 2010

In acest context anuntul bomba al participarii la alegerile din toamna a unui alt miliardar – mai mare decat cel fabricat de vechea si noua Securitate, Dinu Patriciu – respectiv a romanului Anatol Stati, a facut valuri dincolo de marginile Chisinaului. Informatia, aparuta initial ca un zvon si apoi chiar contrazisa, acum, dupa verificarile noastre, pare ca este veridica: chiar exista posibilitatea ca miliardarul sa candideze, dupa cum ne-au confirmat surse apropiate acestuia. Creditat cu o avere de 4,5 miliarde de dolari, Anatol Stati a fost tinta predilecta a fostului presedinte de la Chisinau, Vladimir Voronin. Fiul lui Stati, Gabriel,  a fost chiar arestat si extradat din Ucraina in Moldova pentru a fi intemnitat la ordinul lui Voronin, sub acuzatia ca a pus la cale evenimentele din 7 aprilie 2009, care au dus la demolarea regimului comunist de peste Prut. Anatol Stati a fost si tinta noastra, acum zece ani, cand ne-am trezit la redactie cu un plic plin cu materiale ce-l incriminau pe acesta. Le-am publicat deoarece se coroborau cu alte materiale publicate mai inainte de Evenimentul Zilei si care pareau ca vin pe linie SRI (documentarea ajunsa in tipicul plic alb o am si acum si poate o voi si publica aici). Respectivul miliardar era prezentat, cu date aparent reale, drept un fel de bau-bau al sigurantei nationale romanesti iar dreptul sau la replica, venit ulterior, a continut un preambul formulat in termeni destul de nervosi, ceea ce ne-a determinat sa nu-l publicam.

Prezint aici, pentru informare, materialele publicate de mine in urma cu peste zece ani (astazi disparute de pe site-ul ziarului Ziua), impreuna cu replica lui Anatol Stati, nepublicata atunci, ca decizie a redactiei. O fac si mai ales pentru ca in anii care au trecut am aflat si cine si de ce s-a muncit pentru a-l lovi la temelie pe Anatol Stati, folosindu-se de mine (si nu numai de mine), in interes mai mult propriu decat national. In plus am convingerea ca in actuala ecuatie politica a Moldovei, daca Anatol Stati va participa la alegeri are sanse reale sa castige in fata taberei Patriciu-Filat-Vantu si, tinand cont de posibila sa implicare in evenimentele din 7 aprilie, ne da speranta ca ar putea sa puna putin umarul la unirea romanilor, chiar si in Uniunea Europeana.

“Alternativa” refacerii in Basarabia a retetei troicii de moguli – cu Filat pe post de Tariceanu – varianta care aproape a scufundat Romania, mi se pare cea mai proasta varianta dintre toate variantele imaginabile. Desigur, in opinia mea, Ghimpu merita si are si el sanse reale de castig, mai ales dupa deciziile sale istorice legate de fatidicele zile de 28 iunie 1940 si 6 iulie 1949, urmate, azi, de condamnarea comunismului bolsevic. Iar un Stati in echipa cu Ghimpu ar insemna o garantie ca Moldova poate iesi din fundatura pregatita de “fratii” de teapa lui Kondyakov…aeiusdem farinae…

Voi reveni

Dreptul la replica al lui Anatol Stati

Dati click pentru a mari

• Share
• Tweet
• Pin
• Email