Raspunsul Parintelui Mihai Valica la acuzele Biroului de Presa al Patriarhiei, ca se impotriveste Catedralei Mantuirii Neamului: “Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?”

Către Biroul de presă al Patriarhiei

Stimate Birou,

Pentru că mi-aţi pomenit numele, acum câteva zile, în comunicatul de presă „Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist, vă răspund următoarele:

  1. Nu am afirmat niciodată şi niciunde că mă opun Catedralei Neamului. Citiţi tot articolul, nu doar titlul! Vă sfătuiesc, ca pe viitor, să nu mai denaturaţi adevărul, deoarece sunteţi creştini şi unii chiar preoţi. De aceea ar fi bine să mergeţi la Prea Fericitul Patriarh şi să-i spuneţi că aţi răstălmăcit tendenţios articolul meu, să vă pocăiţi şi să luaţi cuvenita mustrare.
  2. Dacă se iau în calcul doar greutăţile, evidențele actuale de criză și  realismul uman pe care le invocaţi, atunci un David realist ar fi fugit de Goliat, în cazul de faţă ar fi alergat la bancheri şi la cămătari. Nu de mai mult realism avem nevoie acum, ci de mai multă credinţă şi de un David…
  3. Vă rog meditaţi! Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?
  4. Aţi scris că atitudinea mea este „incompatibilă cu preoţia”. Va rog să recitiţi sau să citiţi Sf. Scriptură, Canoanele şi pe Sf. Părinţi, în care se arată că Biserica cuprinde şi pe mirean şi pe preot şi pe episcop în mod simfonic şi sinergic, iar exprimarea opiniei unui mirean sau cleric cu privire la viaţa Biserici este îngăduită şi chiar benfică, şi tot acolo veţi afla incompatibilităţile cu preoţia, la care vă referiţi: imoralitatea, minciuna, necredinţa, capitulările dogmatice etc, ceea ce nu e cazul meu.

Pr. dr. Mihai Valică

Vezi studiul care a deranjat Biroul: Parintele prof dr Mihai Valica despre Catedrala Mântuirii Neamului, între împlinire, dileme şi deziluzie. Are nevoie BOR sa se imprumute 200 de milioane de Euro de la banci? Cine isi permite sa amaneteze Sfanta Biserica Ortodoxa Romana?

Parintele Mihai Valica ii raspunde unui “aparator al ortodoxiei” privind rostul unei Catedrale a Mantuirii Neamului

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Raspunsul Parintelui Mihai Valica la acuzele Biroului de Presa al Patriarhiei, ca se impotriveste Catedralei Mantuirii Neamului: “Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?””

  1. Un credincios says:

    Sa ne traiti, parinte! Aveti perfecta dreptate. Comunicatul Patriarhiei (sau, mai bine zis, al lucratorilor Patriarhiei) nu are legatura cu ce ati scris sfintia voastra in studiu si nici nu aduce vreun raspuns obiectiilor. In loc sa multumeasca celor care incearca sa puna o piatra la temelia Bisericii (dialogic, moral, financiar si nu numai), ei calomniaza, daramand-o prin lipsa de deontologie si prin lupta impotriva credinciosilor si preotilor (adevaratii sustinatori moral si financiar ai vietii bisericesti – mai ales la greu). In schimb, se supara cand sunt ei calomniati in presa de adevaratii dusmani ai Bisericii (a se vedea chiar un recent comunicat al Patriarhiei in acest sens).
    La intrebarea din comunicat referitoare la modul in care s-ar putea strange banii necesari, s-ar putea raspunde cu o alta intrebare, tocmai pentru a putea sti cum stam cu banii, deocamdata: daca aceasta catedrala este visul de peste un secol al romanilor sau al Patriarhiei, ce s-a intamplat cu banii stransi in atat timp? Dar cu banii stransi in anii ’90 si pana la moartea Patriarhului Teoctist (care sustinea ca sunt indeajuns de multi cat sa inceapa deja constructia)?
    Ca o confirmare a comentariilor sceptice la adresa esteticii arhitecturii proiectului castigator, se adauga si remarca Prea Fericitului Daniel, care la decernarea premiilor a spus ca proiectul castigator este foarte bun pe domenii ca rezistenta, instalatii etc, dar este mai putin reusit estetic decat altele.
    În conditiile in care o catedrala, insa, nu intra in istoria crestinismului si a artei prin realizarile de rezistenta si instalatii, ci prin estetica ei… de ce ne grabim sa facem acest proiect, imprumutandu-ne, in plus, si la banci? Vrem sa-l maniem pe Dumnezeu prin lipsa noastra de chibzuinta si rabdare?

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova