Dan Badea: În urmă cu opt ani, pe când mă aflam la Evenimentul Zilei, am primit la redacţie o scrisoare adresată lui Sorin Ovidiu Vîntu de o persoană care susţinea că este tatăl adoptiv al miliardarului. Pentru că scrisoarea începea cu „Dragă Nuşulică”, iar informaţii despre tatăl FNI apăreau de peste tot, nu i-am acordat prea mare atenţie.
Îmi amintesc doar că am sunat atunci la numărul de telefon indicat de expeditor, dar nu mi-a răspuns nimeni şi, în plus, l-am întrebat şi pe Sorin Vîntu dacă îşi aminteşte ca în trecutul său să fi existat un tată adoptiv cu numele Vasile Ghervas. Vîntu a negat orice legătură cu o asemenea persoană („sunt aiureli, probabil este cineva care vrea bani de la mine, mi-a răspuns SOV, la telefon), iar eu am pus scrisoarea într-un dosar.
Zilele trecute am dat din nou, întâmplător, peste acel document şi observînd apelativul cu care era alintat SOV, „Nuşulică”, am înţeles, brusc, faptul că expeditorul este, într-adevăr, cineva care l-a cunoscut pe Sorin Vîntu.
Epopeea integrala la Adevaruri necesare, prin investigatii la cheie
Filmul cu prima parte a interviului cu tiganul lautar la Curentul
Cat de dulce este numele de “TATA”!Cu cata dragoste inconjoara “tata” pe copilul sau!
Lautar, sau profesor universitar,iubesc,unul mai mult ca celalat copilul firesc sau adoptat.Sacrificiul inregistrat este la fel de mare,sau nu se stie la care ,dintre ei este mai mare.
Doamne!da Tu sanatate tuturor taticilor de pe planeta.Nu exista “”tata adoptiv” sau “tata firesc”.Exista doar cuvantul “TATA”
Asta e scrisoare scrisa de un “tigan lautar” ?? Cu mana lui ?
Mie imi pare o facatura de zile mari!