NapocaNews a cerut, în mod oficial, stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii pentru Dan Puric
Ca urmare a declaraţiei actorului Dan Puric, acordată publicaţiei QMagazine în cadrul unui interviu publicat în 1 octombrie 2010, prin care se autodenunţa ca fiind un fost colaborator al Securităţii încă din anul 1976, când a semnat un angajament cu această instituţie, conducerea NapocaNews a cerut Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii stabilirea calităţii de colaborator a dlui. Dan Puric.
Declaraţia exactă a lui Dan Puric, care a stat la baza acestui demers este: “Max Reinhardt a avut o expresie extraordinară: „artistul îşi ia rucsacul copilăriei în spate şi porneşte la drum”. Diferenţa dintre mine şi colegul meu de la Royal Shakespeare Company este una ontologică. În sensul că el n-a fost utecist, n-a fost membru de partid şi nu i s-a propus să fie informator. Eu când eram prin liceu a venit unul la mine, a zis să semnez o hârtie din aia cum că ajut statul. Nu ştiam ce presupune şi am semnat-o. Pesemne că pe la CNSAS, pe la securiştii ăştia, există şi asta – că Dan Puric a fost securist… M-au şi turnat. Pentru că eu, la 17 ani, îl imitam pe Ceauşescu. Strângeam două clase într-una şi dădeam decoraţii. Ei bine, colegul meu de la Royal Shakespeare Company sau de la Comedia Franceză nu a cunoscut lucrurile astea.”
Cererea a fost trimisă către CNSAS joi, 7 octombrie 2010.
Sperăm ca răspunsul oficial al CNSAS să lămurească detaliile autodenunţului lui Dan Puric, cel mai vândut autor din România din ultimii ani, un influent membru al societăţii civile şi membru în consiliul director al Institutului de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare, din care mai fac parte Mugur Isărescu, Călin Georgescu, Mircea Maliţa şi Sergiu Celac.
Vezi si: BOMBA: Dan Puric, micul securist: informator la 17 ani! Actorul bun la toate a semnat un angajament cu Securitatea inca din clasa a XI-a de liceu, in 1976. Ce-o fi turnat pana in 1989? Dar dupa? UPDATE: Baietii “e” activi. La CNSAS se stie
Scrisoare deschisă adresată lui Dan Puric: “Eşti un necinstit sufleteşte!”
De ce se repetă-n halu-ăsta pasajele?
Ca sa se vada mai bine gesturile 🙂
SUPER VICTOR ACUM SPER SA IS DA SEAMA IMBECILI CARE IL TINEAU IN BRACE PE
PURICELE PURIC…
SUPER!
CARTARESCU ADICA GUNOJUL CARE O CRITICA PE HERTA MULLER JESTE UN MARE MARE INBECIL… CINE CRITICA UN LAUREAT NOBEL….IDIOTUL DACA ROMANII NU JERAU ORTODOKSI NU MAJ JERAU!!!!
Expresia SI MISCAREA mainilor este mai puternica decat cea a fetei.
Practic fata nu mai conteaza.
Asa barbat…asa mimica.
BRAVO!
Inca o data MULTUMESC!
Da ce, domnul Puric e barbat?! Cu siguranta e “omul frumos”. Oare pentru cine? Doar pentru propria sa oglinjoara….Oglida, oglinjoara ia spune tu care-i cel mai frumos puric din tara…..Iac!
Structura unui Simpozion o stabilesc organizatorii.Au mai fost intalniri cu fostii detinuti.Nu asta o problema.Acestea sunt pareri personale.Iar astfel de jigniri nu fac cinste unor ziaristi care se pretind si intelectuali.Lumea stie si simte adevarul.
@193.27.71.22
Cu regret, va informez: Doamne fereste sa ma pretind intelectual!
“Nu asta e problema” pt dvs. Pentru mine tocmai fostii detinuti conteaza.
Lumea “stie si simte” si “adevarul” lui Guru Bivolaru.
Mergeti cu Dumnezeu, poate veti gasi si calea!
ce raspuns inteligent. bravos!
20 de ani nu a stiu saracul ca a colaborat cu Securitatea?
Mare jigodie!
Pe mine ma face sa ma tavalesc pe jos
de ras Cartarascu care zice “naiv” ca “nu stia ca scriitorii sunt urmariti” si nici Europa Libera nu asculta. Vorba aia: Nici usturoi n-a mancat , nici gura nu-i pute …
Adica eu aveam 11 ani in ’89, familie de intelectuali care nu au intrat si nu vor intra vreodata in politichie si tot ascultam Europa Libera si staim ce se zice acolo, ce e ala un (SE)CURIST (aveam destui in cartier si ii stiam bine care si cine si pe ce si-a facut avere…).
Asa ca “domnii care n-am stiut ce-am semnat la 17 ani”, eu la 11 stiam bine ce se petrece in jurul meu. 😉