Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Marea cardasie PNL-UDMR – 5 ani de la Tradarea din 20 octombrie 2005 – Acordul incheiat intre guvernele Romaniei si Ungariei pentru a fura Fundatia Gojdu

“În mod surprinzător, la 20 octombrie 2005 s-a încheiat un acord între guvernele celor două ţări prin care este desfiinţat, ca act juridic, Testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 – la care nici nu se face referire -, Patrimoniul Fundaţiei fiind încă o dată naţionalizat. Instituirea acum a unui Consiliu Director al Fundaţiei Publice Româno-Ungare este nulă de drept şi neavenită, din moment ce prin Testamentul său Emanuil Gojdu a stipulat cu privire la reprezentanţa fundaţională componenţa şi competenţele ei prevederi precise.”

Pozitia Academiei Romane fata de FUNDAŢIA EMANUIL GOJDU

Fundaţia Gojdu s-a instituit prin Testamentul pe care juristul şi militantul politic Emanuil Gojdu (1802-1870) l-a autentificat la Budapesta în 4 noiembrie 1869, cu trei luni înainte de moarte. Prin Testament, redactat impecabil din punct de vedere juridic, semnatarul îşi „testa averea întreagă acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de religia răsăriteană ortodoxă. Acest legat, voind a-l constitui în o fundaţiune perpetuă, să poarte numele Fundaţiunea lui Gojdu”. Din fondurile existente urmau să se acorde – după voinţa exprimată de testator – burse tinerilor români ortodocşi din cuprinsul Ungariei şi Transilvaniei „distinşi prin purtare bună şi prin talente, ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor”.

Emanuil Gojdu provine dintr-o familie de macedoromâni din Imperiul Habsburgic. S-a născut la Oradea în 9 februarie 1802 şi a urmat studii liceale şi universitare la Oradea, Bratislava şi Pesta, unde a obţinut licenţa în drept (1824) şi a început să practice avocatura. În timpul „primăverii popoarelor europene” din 1848 a participat la adunarea românilor din Pesta, care a fixat un Program politic prin care se prevedea, printre altele, folosirea neîngrădită a limbii române în şcoli, fiind între semnatarii acestuia. El însuşi, după mijlocul secolului al XIX-lea, a avut o contribuţie consistentă la formarea jurisprudenţei statului ungar modern. Pentru acţiunile întreprinse şi prestanţa sa profesională deosebite a fost numit Comite suprem de Lugoj şi ales deputat de Tinca-Bihor, fiind totodată membru în Casa Magnaţilor din Ungaria, atunci forul legislativ superior al ţării. Prin exercitarea profesiunii sale şi fructificarea bunurilor materiale deţinute (mori, spaţii comerciale, apartamente şi altele) a reuşit să acumuleze o importantă avere, pe care a lăsat-o naţiunii române, fiind una dintre cele mai mari fundaţii din fosta Monarhie Austro-Ungară

S-a stins din viaţă la 3 februarie 1870 la Budapesta, fiind înmormântat în cimitirul budapestan Kerepesi, unde i s-a aşezat un frumos monument, recondiţionat la Oradea cu patru ani în urmă. În 1997 a fost aşezată o placă de marmură comemorativă pe casa din Oradea în care s-a născut testatorul celui mai mare fond de burse pentru instruirea tineretului român (str. Traian Moşoiu, nr. 1), Liceul din apropiere purtându-i numele.

În temeiul prevederilor testamentare, în aprilie 1870 s-a constituit Reprezentanţa Fundaţiei Gojdu, care urma să administreze bunurile lăsate. Averea era constituită din bunuri imobile (un complex arhitectonic compus din opt edificii cu câte patru nivele, şapte dintre ele situate în lanţ continuu, legate printr-un lung pasaj, toate situate în centrul Budapestei – străzile Király, Dob şi Holló – pe frontispiciul clădirii principale fiind pusă inscripţia „Gozsdu udvar” – deci Curtea Gojdu), din valori bancare (sume de bani depuse în bănci, 2 306 acţiuni diverse şi titluri de împrumuturi publice, „acţiuni depozitate la Băncile „Pesti Hazai Első Takarekpenztár” şi „Hazai Bank” din Budapesta), obiecte ş.a. Valoarea iniţială a Patrimoniului Fundaţiei Gojdu a fost de 178 000 florini, ea sporind până la aprox. 8 000 000 coroane după estimarea din 1917.

Încă de la început, pentru ca valoarea patrimoniului testat să nu diminueze, Emanuil Gojdu a stipulat condiţia capitalizării anuale a unei părţi a dobânzilor cuvenite şi a stabilit o proporţie între existent şi rata anuală a dobânzilor destinate cheltuielilor pentru burse şi alte ajutoare date tineretului studios, care să conducă la creşterea patrimoniului Fundaţiei. A stabilit pentru aceasta perioade de câte 50 de ani în privinţa proporţiei dintre capitalizarea dobânzilor şi cheltuielile prin burse, după cum urmează: 1870-1920, 1920-1970, 1970-2020, 2020-2070, exprimându-şi astfel valabilitatea obligatorie a testamentului său cel puţin până în anul 2070, fără a prevedea lichidarea lui în acel an. Era prevăzută interzicerea vânzării surselor productive ale bunurilor Fundaţiei precum şi a transpunerii în bani a Patrimoniului până în anul 2070, pentru a fi conservat ca sursă productivă care să-i sporească valoarea pe durata celor 200 de ani care urmau.

La 14-19 august 1880, s-au adoptat Statutele Fundaţiunii lui Gojdu, care, împreună cu Testamentul din 4 noiembrie 1869, constituie textele juridice fundamentale după care s-a condus Reprezentanţa Fundaţională. Pentru administrarea Patrimoniului Fundaţiei erau împuterniciţi, prin Testament, ca din Reprezentanţa respectivă să facă parte mitropolitul ortodox român al Ardealului şi toţi episcopii ortodocşi români din Ungaria şi Transilvania aflaţi în funcţie, „şi peste numărul acestora încă trei bărbaţi civili”.

Ca urmare a bunei administrări a Patrimoniului Fundaţiei Gojdu au putut fi acordate patru burse în primul an de funcţionare – 1871, peste 100 în fiecare an după aceea, iar în anul şcolar 1898-1899 s-au acordat 127 de burse. Pe parcursul a 48 de ani  Fundaţia Gojdu a acordat 4 455 de burse de studii şi 928 de ajutoare financiare tinerilor studioşi din Ungaria şi Transilvania. Între bursieri se numără viitoare personalităţi prestigioase ale culturii şi ştiinţei româneşti între care: Victor Babeş, Octavian Goga, Ioan Lupaş, Traian Vuia, Constantin Daicoviciu etc.

În anii 1918-20, la sfârşitul primei perioade de 50 de ani înscrisă în Testament, s-au produs evenimente care aveau să-l pună la încercare. Desăvârşirea statului naţional român prin Unirile succesive ale teritoriilor aflate sub stăpânire străină în 1918 şi recunoaşterea acestor acte democratice prin Tratatele de Pace din 1919-1920 aveau să marcheze destrămarea Monarhiei Ausatro-Ungare şi formarea statelor succesorale. Patrimoniul Fundaţiei Gojdu a rămas aproape în întregime în Ungaria de după anul 1920, Reprezentanţa Fundaţiei funcţionând la Sibiu, în jurul Mitropolitului Ardealului, preşedintele ei de drept, în timp ce Administraţia Fundaţiei se afla la Budapesta (str. Holló, nr. 8, în complexul de clădiri ce formau Curtea Gojdu). Beneficiarii testamentari ai Fundaţiei Gojdu deveneau, de acum încolo, tinerii studioşi români ortodocşi din România (fostele provincii Transilvania, Banat şi Părţile Vestice), Ungaria, Serbia şi Slovacia. În consecinţă, Reprezentanţa din Sibiu a Fundaţiei şi Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei au solicitat Guvernului României să poarte negocieri cu cel al Ungariei pentru asigurarea funcţionării în continuare a prevederilor testamentare privind patrimoniul Fundaţiei private Gojdu. Prin articolul 249 al Tratatului de Pace de la Trianon (1920), Ungaria era obligată să restituie proprietarilor toate fundaţiile, de Patrimoniul Fundaţiei Gojdu urmând să beneficieze tinerii români ortodocşi din România (90%), Iugoslavia şi Cehoslovacia (6%) şi Ungaria (4%).

Negocierile purtate între guvernele României şi Ungariei în anii 1924, 1925, 1926, 1927, 1930, 1931, 1932, 1934 au dus mai întâi la Acordul asupra fondurilor Fundaţiei încheiat la Paris în 28 aprilie 1930 şi apoi la Acordul definitiv de la Bucureşti încheiat în două originale la 27 octombrie 1937 semnat din partea României de Ion Lapedatu şi de Aurel de Egry din partea Ungariei, textul fiind publicat în „Monitorul Oficial” al Regatului României. Prin acest acord, Ungaria s-a obligat să predea României în termen de 30 de zile de la intrarea lui în vigoare întreg patrimoniul Fundaţiei Gojdu cu toate drepturile şi obligaţiunile aferente care va fi pus la dispoziţia unei noi fundaţiuni române ce se va numi Fundaţiunea de burse de studii a românilor greco-orientali din Ungaria şi se va bucura de toate drepturile unei persoane morale străine în Ungaria”. Acordul definitiv din 1937 a fost ratificat de România în 1938 şi de Ungaria la 20 iunie 1940.

În urma evenimentelor din august 1940 şi a intrării României în război, a celor din anii 1944-1948, Acordul respectiv nu a mai fost aplicat, bunurile Fundaţiei Gojdu fiind confiscate de autorităţile comuniste în 1952, când Fundaţia şi-a încetat activitatea atât în Ungaria, cât şi în România.

După evenimentele din 1989, petrecute în Centrul şi Estul Europei, ca urmare a iniţiativei ierarhilor ortodocşi din Mitropolia Ardealului şi Mitropolia Banatului, instituţii bisericeşti împuternicite prin Testamentul din 1869 să vegheze asupra îndeplinirii prevederilor lui şi a unor intelectuali transilvăneni şi bănăţeni, s-a reluat în 1996 activitatea Fundaţiei Gojdu prin Reprezentanţa ei cu sediul la Sibiu (str. Nicolae Bălcescu, nr. 36), recunoscută prin hotărâre judecătorească, succesoare a celei din 1870.

Între anii 1998-2004 s-au purtat negocieri în cadrul Comisiei Mixte Guvernamentale dintre România şi Ungaria cu privire la soarta Fundaţiei Gojdu.

În mod surprinzător, la 20 octombrie 2005 s-a încheiat un acord între guvernele celor două ţări prin care este desfiinţat, ca act juridic, Testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 – la care nici nu se face referire -, Patrimoniul Fundaţiei fiind încă o dată naţionalizat. Instituirea acum a unui Consiliu Director al Fundaţiei Publice Româno-Ungare este nulă de drept şi neavenită, din moment ce prin Testamentul său Emanuil Gojdu a stipulat cu privire la reprezentanţa fundaţională componenţa şi competenţele ei prevederi precise.

Academia Română, care şi-a definit chiar de la început un rol prestigios în societatea românească, după Biserică şi Armată, venea acum 140 de ani ca putere culturală şi ştiinţifică pentru a le completa în acel secol de modernizare pe celelalte: puterea spirituală, puterea armată, puterea educaţională. Academia Română e însă, cu siguranţă, prima instituţie de reprezentare naţională, unind, sub cupola ei, minţile cele mai strălucite de pe întregul teritoriu locuit de români. Înainte de a se uni politic toate provinciile româneşti, cultura şi ştiinţa românească se găseau reunite la Academie, de unde luminile ei binefăcătoare se revărsau  asupra românilor de pretutindeni. Academia Română a constituit atunci, ca şi astăzi, model de reprezentare naţională, de lucrare în comun cu puterea minţii şi a talentului.

Deşi n-a fost implicată direct în problematica Fundaţiei Gojdu la începuturile sale şi nici mai târziu, Academia Română a fost însă beneficiara rezultatelor burselor oferite pentru formarea multor tineri de peste Munţi care au devenit membri ai săi. Bursierii menţionaţi mai sus au deţinut, ca membri ai Academiei Române, funcţii de conducere în secţiile ei şi la nivelul central, încât astăzi Forului cultural-ştiinţific al ţării nu-i poate fi indiferentă soarta Fundaţiei. La Bicentenarul naşterii lui EmanuiI Gojdu – în anul 2002 – a fost prezentă la Simpozionul şi manifestările organizate în februarie de Centrul Cultural Român din Budapesta, în octombrie acelaşi an patronând o sesiune solemnă, prezidată de preşedintele ei, acad. Eugen Simion, în care, cu participarea Primului ministru, a Ministrului Afacerilor Externe şi Patriarhului României, s-au prezentat comunicări ştiinţifice dedicate activităţii Marelui Mecena, subliniindu-se odată mai mult necesitatea punerii astăzi în valoare a Patrimoniului testat de Sărbătorit.

Ca important segment al Societăţii Civile, Academia Română solicită respectarea prevederilor stipulate în Testamentul din 1869 de Emanoil Gojdu, Fundaţia instituită sub numele său fiind una de natură privată, asupra căreia nici o altă autoritate, fie chiar statală, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic şi nu poate dispune în vreun fel de Patrimoniul lăsat naţiunii române de proprietarul acestuia.

Academia Română

Vezi si: Eroul zilei: Judecatorul Petre Lazaroiu, numit de Basescu la Curtea Constitutionala, cel care a intors Legea Educatiei Maghiare. Sa traiasca! Ticalosiile UDMR si tradarile tuturor Guvernelor “romanesti”. Azi, Tradarea Testamentului GOJDU

PS: Pentru ungurii la Iancu la statuie vezi www.UDMR.info

• Share
• Tweet
• Pin
• Email