Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Draga Victor Roncea,

In primul rind LA MULTI ANI, belsug in casa si, mai ales, belsug sufletesc, sanatate, har la scris. Sa fie in ceas bun deschiderea portalului. Incep cu un necaz al meu: absolut fara permisiunea mea, cum a patit si LIS, eurotudor a publicat in Ro. Mare un text al meu, vechi de cel putin un an si tiparit deja in Asymetria lui Dan Culcer, in Proseculum, dar si in volumul pe care vi l-am trimis, “Sa cititi bine!”. Am protestat imediat in Asymetria dar si in alte reviste la care colaborez : Acolada, Bucovina literara, Prosaeculum, Actualitatea literara, Conta…Va trimit si nota lui Dan Culcer, privitoare la acest fapt. Pentru Contemporanul de ianuarie, voi scrie ceva despre incalcarea dreptului de proprietate intelectuala. Rugamintea mea e sa publicati, daca se poate, tarasenia asta, drept care va expediez ce a aparut deja in Asymetria, de unde cred ca a fost luat textul.Vor urma si alte articole, daca o sa va intereseze. Din pacate, mie mi-e propriu scris-cititul on paper, dar sper sa rezolv carenta asta.
Cu pretuire,
Magda U.

PROTEST

Am datoria morală să-i anunţ pe cititorii revistelor la care colaborez că articolul Ard malurile Prutului, semnat cu numele meu în „România Mare”, a fost reprodus fără voia mea. E o farsă de prost gust şi care depăşeşte orice măsură. „România Mare” nu este,
pentru mine, o revistă creditabilă.

Rog pe cei publicaţi, ca şi mine, fără acordul lor, să mă contacteze: [email protected].

Ard malurile Prutului

Autor: Magda URSACHE

Data publicarii: 15/05/2009

Unul dintre primele locuri pe lista cartilor prohibite dupa “cotitura” de la 23 august 1944 l-a detinut “Ard malurile Nistrului” de Constantin Virgil Gheorghiu. Subtitlul volumului, “Mare reportaj de razboi din teritoriile desrobite”, explica interventia agitpropilor contra martorului care strabate 2.000 de kilometri de teritoriu romanesc trecut prin foc de trupele sovietice in retragere.
In prezentarea datata 9 septembrie 1941, Tudor Arghezi nota: “cu pana poetului scrie soldatul, soldatul in razboi”, poetul Constantin Virgil Gheorghiu si soldatul cu acelasi nume fiind “cei doi camarazi ai lepadarii de sine”. Ce vede reporterul sint scene de apocalipsa: orase devastate si incendiate (Soroca – ars, Balti – ars, Orhei – ars, Chisinau – ars), altare transformate in closete, troite cu Iisus frint in doua, ca pentru a fi rastignit a doua oara, fintini otravite, ogoare pirjolite, depozite de alimente secatuite pina la ultima mina de faina. La retragere, armata rosie a distrus deopotriva institutii si gospodarii umile, a preschimbat in gramezi de moloz scoli si spitale, a aruncat in aer, cu dinamita, muzee si biblioteci, a impuscat tarani care-si stringeau griul de pe cimp, “sa nu se scuture piinea”. Biserica regimentului 7 Vinatori isi schimbase destinatia, devenind sala de divertisment: crucea de pe turla, data jos; in loc de ctitori, Lenin si Stalin; in loc de icoane, decorurile lui Jules Perahim. De la Paul Goma stiu ca Perahim a fost “comisar bolsevic in Basarabia ocupata in 1940 si in Romania ocupata dupa 1944, persecutor si epurrator nemilos al artistilor plastici romani”.

“Numai romanii, dupa cite stiu, au doua tari”

Dupa 28 iunie ’40, “bolsevizarea Basarabiei” s-a facut in forta, cu mitraliera. Trebuia zdrobit “culacul”, adica omul gospodar, prins si dus in Siberia, torturat inainte de executie. Basarabenii, pe care Constantin Virgil Gheorghiu ii numeste “oameni de piine”, cuviinciosi, cumsecade, credinciosi, cinstiti, muncitori au fost impovarati de sinistrele “cote”, preschimbati in sclavi ai Gulagului. Singura alternativa: moartea.

“Ard malurile Nistrului” se deschide cu “Drama lui Constantin Beccin”. Somat de primarul bolsevic al satului Festelesti sa dea pentru stat “pina miine seara” 500 de ruble, suma in plus fata de darile achitate deja (toata recolta plus lucrurile din casa, vindute, sa poata acoperi birul) dupa ce colinda zadarnic satul pentru a afla banii, fuge ca sa scape de arest si de deportare. Fuge printre ogoarele Tighinei cu politistii calari dupa el si, cind e ajuns din urma, isi taie gitul “cu briceagul cu care curata pomii si via”.
“O, dar daca in Basarabia ar fi fost un singur Constantin Beccin! Intre Prut si Nistru au fost fugariti, ca si Constantin Beccin, si mai grozav decit dinsul, sute de mii de oameni (…). Drama aceasta au trait-o toti basarabenii. Unii si-au pus capat vietii. Cei mai multi au fost prinsi de bolsevici si coboriti in intunericul puscariilor, dusi in infernul de gheata al Siberiei sau asasinati in camerele de tortura si executie”. Fapt confirmat de istoricul Andrei Vartic, in “Cealalta Romanie”: intre ’40 si ’52 au disparut din Basarabia un milion de oameni. Romani. Trenuri ale groazei au cunoscut si evreii si romanii: basarabenii trecuti prin “rasculacire”, adica avere confiscata si deportare. Si nu relativizez moral Holocaustul, cum cred unii, prin compararea celor doua cumplite tragedii.
Dar cind n-a fost greu de trait printre armistitii, conventii, antante si tratate, cum am scris in romanul Asta-vara n-a fost vara…?
Frontierele se misca, se tot misca sub nasul indiferent al Europei: “Eh! Polonia a patit-o si mai rau!” Dalta razuie o bucata de pamint. O data cu ea, schilodeste trupurile viilor si mortilor. La cheremul daltii, aceiasi haituiti ai re-re-reanexarilor si ai tratatelor de pace. Intru fruntariile miscatoare, se nasc oameni care nu mai apuca sa moara la locul nasterii. Cel ivit sub numele generic de roman, inainte de 1956, in Ismail ori in Kahul, pribegeste in 1878. Ce daca la butoniera poarta “Crucea Sfintul Gheorghe si-a Romaniei stea”? Dupa alt razboi, cu alte jertfe, cu alte tributuri de singe, e norocos daca-si mai afla fratii ramasi la vechea vatra. La cheremul daltii, pomul poate fi taiat oricind, inainte de-a da rod. Dalta cresteaza cind vrea ea. Deopotriva, trupuri, gradini si morminte.
In 1944, falcile uriase ale URSS si-au slabit strinsoarea ca sa se smulga afara, din “calidorul” casei din Mana-Orhei, un copil. Asa a putut Paul Goma sa scrie “Arta refugii”, a fugii si re-fugiului.
“Morala nu lucreaza cu «sau», ci, la nevoie, cu «nici»”, sustine inca refugiatul din Bellville, in “Dialog” (cu Flori Stanescu, editura Vremea, 2008), punind degetul pe rani. Si ma refer aici numai la una dintre ele: Basarabia. Traiesc in doua state nemtii? Numai romanii, dupa cite stiu, au doua tari, ba chiar doua diaspore: una romaneasca, alta moldoveneasca. Si pentru ca “din calidor se vede totul”, Goma promite si se tine de cuvint: “Voi vorbi cind nu voi fi intrebat”. Mereu inconvenabil pentru dimbovitei si dimbovitele (vorbele sale), care nu contenesc sa bage apa in moara separatistilor.
“Gilceava dintre cele doua maluri au intretinut-o si criticastrii declarind literatura de peste Prut primitiva”
Si câti “panglicari in ale tarii care joaca ca pe funii” nu s-au gasit, din Parlament pina-n paginile cotidianelor. Ca S. Brucan, profetologul, gata sa dea alarma ca Bucurestiul va pierde Transilvania – vrabia – cu ochii la cioara din gard, Basarabia. De retinut: cind in septembrie 1991, Romania a recunoscut independenta “Republicii Moldova” (eu scriu Republica Moldova intre ghilimele), singurul “impotriva” a venit dinspre deputatul Claudiu Iordache. “Nu se pune problema daca Basarabia este sau nu pamint romanesc”, se scria la gazeta. Daca asa ar fi gindit germanii, mai cadea zidul Berlinului?
Declaratiile rau-voitoare la adresa Basarabiei si basarabenilor n-au fost sanctionate. La provocari s-a raspuns cu provocari: de la “Ce mai vor astia? Au imn, au tricolor, au alfabet latin, ce mai vor?”, la glumite penibile ca “Va ordon sugeti Prutul”. La teama oficialitatilor “Republicii Moldova” ca Romania vrea sa-i asimileze cetatenii (cei cu dubla cetatenie nu pot participa la viata publica, prin ukaz), discursul antibasarabean a decretat ca basarabenii vor cetatenie europeana, nu romana, numai ca sa poata munci in Occident; nu pentru ca s-ar simti romani, desi sondajele de opinie dovedesc exact contrariul. N-am procedat nicicind radical impotriva celor care au desfasurat activitati antistatale, pledind pentru federalizare.
Gâlceava dintre cele doua maluri au intretinut-o si criticastrii declarind literatura de peste Prut primitiva. Acuza de “orientare nationalista” oarba, demodata, caduca in ce-l priveste pe Grigore Vieru a venit si dinspre Chisinau, si dinspre Bucuresti. O turta de Iasi (e vorba de turtele care se dau de-a rostogolul, de la politica partidului unic la cea asa-zis “corecta”) sustinea, nu mult dupa moartea lui Vieru, ca poetul a inselat Basarabia venind la Bucuresti; adauga ca tinerii scriitori nu-i recunosc talentul. Si cite personalitati, ca Mihai Cimpoi, care avertizeaza ca “nu-i de glumit cu etnia”, n-au fost denigrate, minimalizate, marginalizate…
In contrapartida, moldovenistii striga ca Jandarmul roman e iarasi “ante portas”. Perioada 1918-1940 e numita in manuale “ocupatia” Romaniei. Titlu din “Istoria Moldovei” de Vasile Stati (Chisinau, 2002): “Razboiul. Ciuma fascista invaluie Moldova”. De precizat ca acest Stati, autorul scirbavnicului dictionar moldo-roman, a fost exclus din U.S. Chisinau pentru ca a plagiat dupa un roman. Fara sa-l “traduca”.
Schimbarea violenta a etnoidentitatii basarabene, “cu tancu-n poarta” (ii multumesc lui Grigore Vieru!), a insemnat si falsificarea istoriei dupa teze de inspiratie moscovita. Basarabia a fost prezentata ca “un lagar de concentrare”, in perioada interbelica. Acuza: tarele guvernarii de la Bucuresti, fara a pomeni nimic despre modernizarea regiunii, intreprinsa atunci si numai atunci: cele 3 aeroporturi de la Chisinau, Cetatea Alba, Ismail, au fost construite in 1921, primul si in 1935, celelalte doua. Ca si Facultatea de Teologie, in frunte cu profesorul preot Irineu Mihalcescu sau facultatea de Agronomie. S-a dezvoltat un excelent invatamint superior muzical. S-au ridicat Teatrul National, Muzeul National de Istorie, Societatea de Belle-Arte.
In “Ard malurile Nistrului”, Constantin Virgil Gheorghiu relateaza: tinerilor basarabeni, care intrebau de ce Basarabia a fost livrata Kremlinului, li se raspundea ca muncitorii au facut revolutie, cerind protectia URSS. Care, generoasa cum o stim, le-a dat-o cu virf si indesat. Cit despre rezistenta la sovietizare, dincolo de Prut ramine subiect-tabu. In Osinditi la nemurire (1991), cercetatorii Petru Bunacale si Andrei Calcea nareaza un fapt cutremurator. Imediat dupa cedare, citiva tineri de 18 ani au indraznit imposibilul: sa urce tricolorul deasupra orasului Orhei. Organizatia lor a fost descoperita; in 31 mai ’41 au fost torturati si impuscati. Dintre cei opt ingropati sub citeva lopeti de tarina si gasiti de un ciine, unul mai respira. A reusit sa ingaime ceva despre crima. Cartea asta n-am vazut-o in librarii. Tot foarte tineri au fost si manifestantii din 6-8 aprilie 2009, cerind refacerea hotarelor de la 1 decembrie 1918 si redobindirea cetateniei romanesti.
Ar fi atit de greu – intreb – sa acordam cetatenie romana celor 800.000 de basarabeni care au vrut-o? Sau preferam sa incurajam aberatia ca basarabenii sa se declare moldoveni sau romani (minoritari)?

“Pa ruski”…

Si inca o intrebare: ministrul de Justitie Monica Macovei a certificat ori ba existenta “Comunitatii Moldovenilor din Romania” (Iasi), carora presedintele Voronin vrea sa le acorde grabnic cetatenie, estimind numarul lor la 10 milioane? Nu-i clar oare ca existenta unei “etnii moldovenesti”, chipurile discriminate, in Romania se trage din ideologia URSS de a numi Basarabia Moldova, cu gind de “reintregire” cu partea de dincolo de Prut? Si n-a fost generalul Lebed intepenit in acest proiect al Statelor Unite Ruse, unde sa intre si “Moldova Mare”?
Dupa cedarea Basarabiei din 28 iunie ’40, populatia n-a mai avut voie sa utilizeze notiunile de popor roman si de limba romana. Prin decizia autoritatilor Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti (RSSM), s-a anulat identitatea nationala; au fost interzise si arse carti “cu litere burgheze, antisimite” (Paul Goma). Episodul “rugul cartilor” din curtea scolii din Mana, 13 ianuarie ’41 ar trebuie sa figureze in toate manualele scolare, de pe cele doua maluri ale Prutului, deopotriva.
Bibliotecile au fost purificate de “literatura fascista, daunatoare”, adica romana. Ele, cartile, erau vinate la perchezitii la fel ca oamenii.
“Doamna Magda, imi trimite Andrei Vartic un mesaj, in 21 septembrie 2008, La vama Leuseni au fost nimicite zilele astea 64 de titluri de carte romaneasca, numai pentru ca ele detineau in denumire termenul roman. Cartile erau o donatie a municipiului Calarasi din Romania orasului Calarasi din Basarabia. Masmedia din Romania tace. Guvernul Romaniei tace”.
Ca mentalitatea sovietica in zona e inca puternica o dovedeste si faptul (relatat de Mariana Codrut, in “Ziarul de Iasi”, vineri, 1 mai a.c.) ca pe vagoanele fostului Tren al Prieteniei, Chisinau-Iasi, au reaparut inscriptii in chirilice. Se va oficializa iarasi alfabetul slav, pentru limba statului moldovean? Vremelnic, n-ar fi exclus. Pe extern, presedintele Voronin vorbeste nu in limba oficiala a “Republicii Moldova”, ci… ruseste si tot pa ruski ii admonesteaza pe tinerii protestatari din 6-8 aprilie a.c., care se stiu si se vor romani si care uzeaza, ca sa devina europeni, de argumentul etnic. Pentru Vladimir Voronin e umilitor sa intre in Europa prin Romania. “E mai rau decit o cortina de fier”, s-a rostit indignatul presedinte.
Pentru “forta a treia”, insa, cum ar spune Ovidiu Hurduzeu (sau Mircea Platon? – nm), adica oamenii noii generatii, e calea dreapta. Partea esentiala a Romaniei, deghizata temporar sub numele de “Republica Moldova”, nu mai poate fi tinuta departe de tara-mama, nici de Europa. Tinerii nu mai vor asta. Si-i de presupus ca ei vor pune capat crizei identitare desfasurate de mult prea multa vreme. Daca nu azi, cu siguranta foarte curind.

Magda Ursache

Alăturăm protestul nostru de redactori de revistă cu următoarele precizări. Copierea textului Magdei Ursache în periodicul «România Mare», o gazetă făcută prost și fără program, care din această pricină nu servește interesele României, servind în schimb interesele unui politician și ale unui poet ratat, se face la data de 23 noiembrie și, respectiv, 30 noiembrie, cu mențiunea Copyright Romania Mare. Dublă stupizenie. Nu poți să pui un © pe ceva ce nu-ți aparține. Trebui să ai tupeu ca după ce o faci totuși să menționezi pe propria ta foaie «Toate drepturile precum si raspunderea pentru conținutul editorial aparțin redacției România Mare. Orice reproducere parțiala sau integrală a conținutului acestui site fără acordul autorilor sau [fără] citarea sursei se pedepsește conform legilor în vigoare.»
Așteptăm ca redacția să se autopedepsească pentru furt. Deci Corneliu Vadim Tudor, responsabilul acestei publicații nu este doar furăcios ci și un ziarist incompetent. Nu poți deține un © decât dacă poți proba că ai publicat primul un text original. Nu e cazul, fiindcă articolul Magdei Ursache a apărut în revista Pro Saeculum din aprilie 2009, apoi în Flacara Iasului de vineri, 15 Mai 2009, ora 10:56. Dar și în Asymetria pentru publicul din Franța și de pe rețeaua Internet. Nu știu cine redactează de fapt săptămânalul lui CVT. Dar știu că oricine ar fi, nu este un profesionist. Dacă opiniile exprimate de Magda Ursache i se păreau interesante, nimeni nu-l împiedica să le comenteze și citeze. De cerut aprobarea reproducerii, nu avea curajul știind că nu o va avea desigur. Căci nu se face revistă împăunându-te cu stilourile altora. Și apoi, pentru alții, cârcotașii de toată mâna, o vorbă veche spune «Non idem est, si duo dicunt idem.»  (“Nu este același lucru, când doi par că spun același lucru.”)
Dan Culcer

Subsemnez

Victor Roncea

• Share
• Tweet
• Pin
• Email