Ultimele zile din viata lui Eminescu: epopeea erizipelului. Boala si moartea lui Eminescu. CARTEA TRECERII (IV)

Ziaristi Online prezinta, in exclusivitate, rezultatul unui demers publicistic deosebit, de recuperare si redare a adevarului privind boala si moartea lui Eminescu. Lucrarea CARTEA TRECERII, o abordare filologica realizata de profesorul dr univ Nae Georgescu, eminescolog de prima linie, este publicata in serial, la sectiunea GANDIREA a portalului ZiaristiOnline.ro, pana la a 161-a aniversare a Romanului Absolut, 15.01.2011. Dupa Prefata si Argumentul autorului, urmate de evocarea Cum a murit Eminescu. Ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular. CARTEA TRECERII (II) si Comentariile profesorului Nae Georgescu. CARTEA TRECERII (III) astazi prezentam:

II. EPOPEEA ERIZIPELULUI

Textul care a făcut epocă în biografiile lui Eminescu este acesta, pe care-l publicăm mai jos, semnat de doctorul V.Vineş şi  apărut în revista „România medicală” din  1 iunie 1931, p. 162-163. Atragem atenţia cititorului că este o piesă foarte rezistentă  –  dar nu la „dosarul morţii lui Eminescu”, ci la acela al cauzelor organice mai adânci ale bolii sale. Vom regăsi, în spatele acestor notaţii, imaginea unui Eminescu vagabond, artist famelic mâncând din gunoaie, cu incontinenţă urinară şi de altă natură, cules de pe străzi de către „prieteni” şi adus la „Institutul Caritatea” unde i s-a dat de mâncare, i s-a dat chiar vin după poftă – şi i  s-au administrat injecţii cu mercur în speranţa calmării … sifilisului, de care toată lumea medicală părea  convinsă că este atins – dar care, in final, se va dovedi inexistent în trupul poetului. G.Bogdan-Duică, unul dintre cei mai avizaţi eminescologi ai momentului, spunea că a insista atât de mult asupra mizeriilor vieţii poetului  „este ca şi cum ai scormoni în excrementele unui sfânt”.   Poate că acest text n-ar trebui reprodus în întregime, dar faptul că nu s-a republicat nicăieri până acum, decât citate luându-se din el, ne îndeamnă să  ne călcăm pe inimă şi să-l încredinţăm publicului mai larg, cu speranţa declarată că-l vor rediscuta şi medicii specialişti.

În privinţa nepotrivirilor de ordin general, reieşind din sofistica argumentării, ne propunem să spunem, şi noi, câteva cuvinte. Nu putea, de pildă, medicul curant al poetului să afirme că pacientul său rescria poezii mai vechi, atâta vreme cât nu-i cunoştea opera publicată, nici că scrie „articole de jurnal” în spitalul de nebuni, etc. Cine  nu citează  nu citeşte. Expresia „încetul cu încetul”, prin care medicul sugerează evoluţia bolii, este nepotrivită pentru un spaţiu temporar de numai două luni şi jumătate. Rezultă că starea poetului era bună sau foarte bună la internare, prin februarie –  martie, şi s-a degradat galopant  în spital, până la 15 iunie când a decedat – dar, urmăriţi textul vă rog, pur şi simplu din senin, el aşezându-se pe pat şi încetând dintr-odată să-i mai bată inima. Interesant este că doctorul Vineş păstrează  ca dată a morţii ziua de 15 iunie – gândindu-se că a fost, probabil, după amiază de vreme ce poetul se aşeza pe pat, adică se repauza. Vom vedea că este şi o altă variantă, a morţii nocturne spre 16 iunie dimineaţa, atestată de ştirile din presă   rezultate, fără îndoială, din comunicate ori declaraţii ale medicilor – variantă  inexplicabilă de vreme ce dr. Vineş declară că transcrie fişe medicale sincrone bolii. Rezultă, încă o dată, că nu vrea să-l contrazică pe D.Cosmănescu – care fixase momentul tot ziua, vorbise tot de aşezarea poetului pe pat,etc. Fişele doctorului sunt, însă, parţiale ( presa vremii le va numi nici mai mult nici mai puţin decât „anamneză”, ceea ce e mult prea pretenţios) – iar el le completează pe de o parte cu ceea ce numeşte mărturiile prietenilor lui Eminescu –   şi, pe de alta, cu ceea ce se deduce a fi  amintirile lui actuale, din 1931.Chiar aşa parţiale, aceste fişe nu au fost predate într-un loc public, cum vom vedea că va proceda George Potra în 1934 cu alte înscrisuri similare.

Câteva date asupra ultimelor zile ale poetului Mihail Eminescu

de Dr. V. Vineş, Şef de lucrări la clinica neurologică din Bucureşti

Am avut ocaziunea să îngrijesc, ca intern la „Institutul Caritatea” al regretatului profesor Al.Sutzu, pe marele nostru poet Mihail Eminescu în ultimele luni ale vieţii sale (martie – iunie 1889). Găsesc acum printre hârtiile mele notele pe cari le-am luat atunci şi care cred că prezintă un oarecare interes  fiindcă ele cuprind date exacte despre ultimele  zile ale bolii poetului şi mai ales despre cauza adevărată a morţii sale, asupra căreia s-a creat o legendă. N-am regăsit printre hârtiile mele decât o parte din note şi de aceea rog pe cititori să scuze lipsurile fatale.

Continuarea la Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova